Sentinta Penala

Dosar penal nr.  8856/1748/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU – JUD. ILFOV

SENTINŢA PENALĂ NR. 394

Şedinţa publică de la 30.10.2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: NICOLETA CONSTANTINESCU

GREFIER: CHIŢĂ ADELA IONELA

Din partea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, a participat prim-procuror adjunct SIMION MINODORA NICOLETA.

Pe rol se află soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul S.D.K., trimis în judecată pentru pentru săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii de abuz de încredere prev. şi ped. de art. 238 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. şi persoana vătămată/parte civilă SC L.T. SRL.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc la termenul de judecată din data de 23.10.2015, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când instanţa, în temeiul art. 391 alin. 1 C.p.p a stabilit pronunţarea pentru astăzi, 30.10.2015, hotărând următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 4391/P/2012 din data de 21.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, înregistrat pe rolul acestei instanţe la 22.10.2014 sub număr de dosar 8856/1748/2014, a fost trimis în judecată, inculpatul S.D.K. (aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Bucureşti-Jilava) pentru săvârşirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii de abuz de încredere prev. şi ped. de art. 238 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.

În actul de sesizare s-a reţinut că la data de 26.03.2012, în calitate de conducător auto angajat la S.C.  L.T.  S.R.L. a efectuat o cursă de transport marfă cu autocamionul marca Volvo cu număr de înmatriculare … şi semiremorca cu număr de înmatriculare …… în Iran, iar la întoarcere nu a mai restituit autovehiculul şi semiremorca persoanei vătămate A M C, administratorul societăţii comerciale menţionate, astfel dispunând pe nedrept de acestea.

În cursul urmăririi penale s-au efectuat acte de urmărire penală specifice, concretizate în următoarele mijloace materiale de probă: - declaraţie de parte civilă A M C (f. 8, 9); înscrisuri privind efectuarea unui transport extern (f. 10-14, 20-24); plângerea p.civ. L. T S.R.L. (f. 29); declaraţii martori O I (f. 32-40, 101, 102); T A (f. 42-53); V V N (f. 55-61, 103); declaraţii inculpat (f. 18, 19, 70, 92-95); declaraţii A S (f. 82); A M C (f. 83, 84, 89, 90); declaraţie constituire parte civilă (f. 91); fişa de cazier judiciar a inculpatului (f. 96); înscrisuri depuse de p.civ. S.C.  L.T.  S.R.L. (f. 107-141).

În cursul cercetării judecătoreşti: - au fost depuse fişa de cazier judiciar a inculpatului S D K (f. 10, 192, 193), furnizarea de informaţii de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (f. 43-63); sentinţa penală nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală în dosarul penal nr. 25017/3/2008 (f. 70-82); au fost audiaţi inculpatul (f. 97-99), A M C – reprezentantul părţii civile S.C.  L.T.  S.R.L. (f. 96, 100, 101); au fost depuse următoarele înscrisuri de către partea civilă: poliţa RCA seria Ro/01/TO/XZ nr. 003704624 din data de 03.05.2012 valabilă pentru autotractor marca Volvo cu număr de înmatriculare…….., adresa nr. 19212/05.03.2015 emisă de Direcţia Publică de Venituri Tg. Jiu (f. 103); copia cărţii de rezidenţă a inculpatului (f. 104); copia contractului individual de muncă nr. 34/23.02.2012, devize de cheltuieli, copie CMR (f. 102-117); adresa nr. 1501832/25.05.2015 emisă de S.P.F. Giurgiu (f. 134, 135, 190); răspunsul nr. 17763/5724/15.06.2015 al Ambasadei Republicii Iran (f. 143, 187); au fost audiaţi martorii T A (f. 156-158), O I (f. 159-161), V V N (f. 162-163), M I (f. 210, 211), N R (f. 212, 213); s-a depus în original paşaportul martorului V V N (f. 182) şi copia acestuia (f. 183, 184), sentinţa penală nr. 1005/10.06.2015 a Judecătoriei Găeşti definitivă prin necontestare la data de 16.06.2015 privind liberarea condiţionată a inculpatului S.D.K. (f. 197-200); înscrisul întocmit de inculpat prin care învedera instanţei că îşi menţine declaraţiile date în prezenta cauză penală, nu se va mai prezenta la termenele ulterioare deoarece este angajat al unei societăţi de transport iraniene şi nu se mai întoarce în România (f. 205); s-au depus în copie facturile fiscale de achiziţie a capului tractor marca Volvo şi semiremorcii marca Krone, an fabricaţie 2007, de culoare gri (f. 220-240); au fost depuse concluzii scrise de către avocatul inculpatului (f. 241-242) şi de către apărătorul părţii civile (f. 244-245).

Analizând şi coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:

 La data de 27.04.2012 numita A S – administrator al S.C.  L.T.  S.R.L. cu sediul social în mun. ......... a sesizat organele de poliţie cu o plângere penală împotriva inculpatului S.D.K., angajat al acestei societăţi în funcţia de conducător auto (conform contractului de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. 34/23.02.2012 în registrul general de evidenţă a salariaţilor, f. 105-109, dosar fond) întrucât, după ce acesta a plecat la data de 26.03.2012 din Piteşti cu ansamblul de vehicule format din cap-tractor marca Volvo cu număr de înmatriculare ...... încărcat cu piese auto pentru autovehicule Dacia cu destinaţia Teheran, Iran, l-a sunat pe fiul său A M C la data de 15.04.2012 comunicându-i că se află în Turcia şi are probleme cu semiremorca înmatriculată sub nr. ..........., pe care a lăsat-o într-un service din ţara menţionată. În data de 25.04.2012, deşi au stabilit să meargă împreună în Turcia, fiul său şi inculpatul, acesta din urmă nu a mai răspuns la telefon, aflând ulterior că în realitate ansamblul de vehicule nu se afla în vreun service, nefiind defect, ci ascuns de către inculpat (f. 82, d.u.p).

Fiind audiat, A M C (f. 8, 9, 83, 84, 89, 90, d.u.p, f. 100, 101, dosar fond) a declarat că îl cunoaşte din anul 2011 pe inculpat, prin intermediul prietenului său T A (administrator la S.C. T T S.R.L.) la care inculpatul a lucrat o perioadă fără contract de muncă. Ulterior reprezentantul părţii civile l-a angajat la societatea sa ca şi conducător auto, efectuând curse România – Iran (Teheran) conducând ansamblul de vehicule format din cap tractor marca Volvo cu număr de înmatriculare ..... şi semiremorca  ....transportând piese auto Dacia din localitatea Mioveni, România.

La data de 26.03.2012, procedând în modul obişnuit (din răspunsul nr. 1501832/25.05.2015 emis de S.P.F. Giurgiu – f. 134, 135, 190, dosar fond, reiese că din anul 2011, regulat inculpatul tranzita Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu conducând ansamblul de vehicule format din cap tractor marca Volvo cu număr de înmatriculare ... şi semiremorca .......) inculpatul S.D.K. a plecat la volanul ansamblului auto menţionat din Mioveni, fiind încărcat cu piese auto Dacia cu destinaţia Teheran, urmând ca să-l aştepte în localitatea Adunaţii Copăceni (unde locuia) pe un alt şofer, martorul V V, ce efectua un transport în Bulgaria pentru a merge împreună, întrucât cel de-al doilea conducător auto nu cunoştea drumul. Partea civilă a arătat că ştie de la acest şofer că “atunci când au plecat din Adunaţii Copăceni, fiecare era cu camioanele lui, după ei era un autoturism cu număr de Bulgaria condus de un vecin de-al inculpatului pe nume M, care şi-a lăsat maşina înainte de vamă, s-a urcat la volanul autotractorului pe care-l conducea inculpatul şi a trecut atât vama românească cât şi cea de la bulgari, inculpatul fiind în partea dreaptă...”.

În continuare partea civilă a relatat că inculpatul a adescărcat marfa în Teheran, dovadă fiind CMR-ul (scrisoarea de transport) ştampilat la destinaţie (f. 116, dosar fond, depus chiar de inculpat la dosarul cauzei în şedinţa publică din data de 08.05.2015, f. 118 verso, dosar fond), după care l-a sunat pe A M C, spunându-i că rămâne 2-3 zile în Iran deoarece are de rezolvat unele probleme familiale. Între timp, tot la Teheran au ajuns şi alte trei TIR-uri cu marfă aparţinând părţii civile conduse de martorii M, O I şi V C (acesta decedând pe parcursul soluţionării cauzei) care, după ce au descărcat urmau să se întoarcă împreună până în Turcia de unde fiecare încărca din altă parte. Partea civilă a precizat că le-a spus inculpatului S şi martorului O I să schimbe semiremorcile între ei, în sensul ca inculpatul să o primească pe a lui O I cu număr de înmatriculare ........ care era mai nouă şi îi era necesară inculpatului deoarece urma să efectueze curse în Europa de Vest, iar O I să o primească pe cea condusă de inculpat cu număr de înmatriculare ........

După ce au efectuat schimbul, în Iran, la aprox. 200 km. de graniţa cu Turcia, inculpatul le-a transmis colegilor săi că va ieşi prin altă vamă decât cea prin care urmau să iasă cu toţii, iar după câteva zile l-a sunat pe reprezentantul părţii civile comunicându-i că s-a defectat cutia de viteze a ansamblului vehicul în timp ce se afla în Turcia şi că îi trebuie 3.000 – 4.000 euro pentru efectuarea reparaţiei. Întrucât din dezmembrarea unui cap tractor identic, partea civilă avea o cutie de viteze disponibilă, A M C i-a comunicat inculpatului să vină în ţară cu unul dintre cele trei TIR-uiri care descărcaseră anterior la Teheran urmând a se întoarce împreună în Turcia având cutia de viteze asupra lor în vederea remedierii defecţiunii. Astfel, inculpatul s-a întâlnit la Istanbul cu martorul O I şi a venit cu acesta până la Ruse, în Bulgaria unde inculpatul a coborât (motivând că este rândul mare) şi a trecut graniţa pe cont propriu, întâlnindu-se cu O I la prima benzinărie Petrom, în ziua de 21.04.2012.

A doua zi, A M C l-a sunat pe inculpatul S.D.K. propunându-i să meargă să repare camionul, însă acesta i-a spus că nu este nevoie să meargă cu o altă cutie de viteze, deoarece cei de la service l-au sunat şi i-au spus că este o reparaţie mai ieftină, partea civilă insistând să se deplaseze în Turcia alături de martorii T A, O I şi inculpat. Deşi acesta din urmă a fost de acord să-i însoţească, atunci când au ajuns în .... unde locuia, S D le-a comunicat că merge cu ei dacă îl introduc în portbagaj, deoarece îi expirase viza, situaţia cu care nu a fost de acord persoana vătămată, astfel încât a rămas ca să se întâlnească toţi patru la Istanbul, după ce inculpatul îşi prelungeşte viza de şedere, ceea ce însă nu s-a mai întâmplat.

Mai mult, ajunşi la Istanbul au constatat că numărul de telefon primit de la inculpat nu aparţinea vreunui service auto, ansamblul de vehicule nu a putut fi găsit, iar inculpatul nu a mai răspuns la telefon.

Fiind audiat, inculpatul S.D.K. neagă învinuirea care i se aduce arătând că a lucrat la S.C. T T S.R.L. fără carte de muncă din septembrie 2011, vreo 3-4 luni, mai precis până în ianuarie 2012, efectuând curse Bucureşti-Teheran în care transporta piese auto Dacia. Inculpatul a menţionat că primea maşinile fără a întocmi niciun proces-verbal, iar în luna ianuarie 2012 l-a cunoscut pe administratorul  L.T.  S.R.L. – A M C, a devenit angajatul acestei societăţi comerciale, dar fără carte de muncă, împrejurare în care a continuat a efectua curse în Iran cu ansamblul de vehicule proprietatea acestei societăţi. În data de 26.03.2012, când trebuia să efectueze o altă cursă cu plecare din parcarea din Mioveni inculpatul a arătat că nu a mai plecat “întrucât l-a sunat pe domnul T A şi i-a solicitat să-i dea datoria pe care o avea la el de 4.000 euro, respectiv contravaloarea curselor neplătite, pentru trei motive: nu i-a fost achitată datoria, nu îi fusese încheiat contractul de muncă şi s-a emis MEPI în baza căruia era încarcerat” (f. 98, dosar fond).

În continuare inculpatul a menţionat că a fost încarcerat după doi ani de zile, fiind depistat de organele de poliţie la Ruse, în Bulgaria în data de 07.04.2013, în timp ce făcea cumpărături cu soţia sa.

Întrebat fiind cum îşi explică declaraţia martorului O I (pe care a declarat inculpatul că îl cunoaşte) în sensul că au fost împreună schimbând remorcile în Iran, după ce au descărcat marfa la Teheran, inculpatul S inventează o poveste inaptă a exprima adevărul întrucât nu se coroborează cu alte mijloace de probă. Astfel acesta a justificat întoarcerea sa în ţară împreună cu O I, prin aceea că, după o săptămână sau două după ce a refuzat să conducă TIR-ul părţii civile S.C.  L.T.  S.R.L. spre Teheran justificat de împrejurarea că îi expirase viza, “a plecat pe furiş cu prieteni la Teheran, trecând ilegal frontiera româno-bulgară”. După ce a făcut rost de bani pentru soţia sa care era bolnavă, inculpatul pretinde că l-ar fi sunat pe T A, care “s-a bucurat că avea cine să îl însoţească pe O I până la Sofia”. Când a ajuns aproape de frontiera cu România inculpatul arată că s-a ascuns în TIR şi astfel a intrat în ţară.

În legătură cu scrisoarea de transport ce a rămas în posesia sa, în condiţiile în care a susţinut că nu a descărcat marfa la depozitul din Teheran, dar pe care a depus-o în original la dosarul cauzei, inculpatul S.D.K. se contrazice în propriile declaraţii, acesta declarând că a sunat un verişor care locuieşte în Iran “care s-a dus la firma unde am descărcat marfa, l-a obţinut şi mi l-a trimis prin poştă”. În finalul declaraţiei date în faţa instanţei inculpatul se apără evidenţiind că la ultimul transport a fost înregistrată doar ieşirea TIR ului nu şi numele său, încercând să “repare” declaraţia de recunoaştere indirectă făcută mai sus prin aceea că dacă verisorul său i-a trimis scrisoarea de trăsură ştampilată rezultă că TIR-ul a fost descărcat la destinaţie, de unde inculpatul a tras concluzia “că a ieşit cu un alt şofer”. Instanţa constată că într-adevăr ansamblul de vehicule format din cap tractor marca Volvo înmatriculat cu nr. ...-. şi semiremorca cu număr de înmatriculare ..... a trecut punctul de trecere al frontierei româno-bulgare la data de 26.03.2012, însă fără a fi condus de inculpat, ci de un prieten al acestuia ce l-a însoţit până la Girgiu-Ruse la volanului unui autoturism marca Opel Astra de culoare albastră, înmatriculat cu numere de Bulgaria, aspect ce este relatat de martorul V V N şi care dovedeşte cu prisosinţă că inculpatul a pus în aplicare o hotărâre infracţională gândită anterior, acţionând cu premeditare. 

Spre deosebire de declaraţiile inculpatului, declaraţiile persoanei vătămate A M C date în cursul soluţionării prezentei cauze penale se caracterizează prin consecvenţă, nefiind modificate şi coroborându-se cu restul materialului probator administrat în cauză, mai precis cu declaraţiile martorilor audiaţi, ale căror declaraţii vor fi analizate în continuare.

Astfel, martorul O I, coleg de serviciu cu inculpatul, a declarat (f. 32-37, 39, 40, 101, 102, d.u.p. şi f. 159-161, dosar fond) că a văzut personal când inculpatul a plecat din parcarea de la Mioveni, în timp ce el, împreună cu ceilalţi şoferi – M I şi V C – “au rămas la încărcat”, urmând a se întâlni ulterior cu inculpatul la Teheran unde, după descărcare, din dispoziţia patronului A trebuia să schimbe remorca sa cu cea a inculpatului. Acesta a arătat că la Tabriz, la o distanţă de aprox. 200 m. de graniţa cu Turcia a schimbat remorca cu cea a inculpatului, după care inculpatul a rămas la Tabriz spunând că are treabă, ceva probleme de rezolvat urmând a se întâlni în Turcia.

Când au ajuns în Turcia, cei trei şoferi împreună cu care era inculpatul pe drumul de întoarcere, respectiv martorii V C, O I şi M I l-au sunat pe A M C pentru a-i comunica faptul că au ajuns în Turcia şi a-l întreba în ce direcţie urmează a se deplasa pentru o nouă încărcare, martorul O I îndreptându-se spre provincia Adana unde a rămas 3-4 zile pentru finalizarea încărcării timp în care a fost sunat de patron care i-a spus să îl sune pe inculpat pentru a-l lua în ţară deoarece între timp i s-a defectat cutia de viteze a maşinii. Martorul O I a mai declarat că s-a întâlnit cu inculpatul la Istanbul, au plecat împreună spre Sofia, Bulgaria pentru a descărca marfa, iar apoi s-au îndreptat către România, însă, când au ajuns la graniţa dintre Bulgaria şi România, inculpatul a coborât din maşină, spunându-i că va trece vama mai repede “întrucât era coadă la intrarea TIR-urilor” stabilind a se vedea la prima benzinărie de la intrarea în ţară unde martorul urma să oprească pentru a-şi cumpăra rovignetă.

Când au ajuns în satul Copăceni, inculpatul a coborât, iar martorul şi-a continuat drumul spre Vâlcea, a doua zi, urmând să plece din nou în Turcia împreună cu persoana vătămată A M C, martorul T A şi inculpatul pentru a repara cutia de viteze înlocuind-o cu una bună, însă inculpatul nu i-a mai însoţit “motivând că nu mai are viză”. Drept urmare s-au decis să se întîlnească cu inculpatul la Istanbul (“acesta spunând că vede el cu ce ajunge”), însă întânirea nu mai avut loc, iar din discuţiile purtate între şefii lui – T A şi A M C – a înţeles, după două zile de căutări, că ansamblul de vehicule ce fusese condus de inculpat nu se afla în niciun service din Turcia, numărul de telefon furnizat de inculpat ca fiind numărul de la atelierul de reparaţii auto era de fapt numărul de telefon al unei persoane pe care inculpatul o învăţase să declare că maşina în cauză se află în service, aşa încât, constând că ansamblul de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă nu mai poate fi găsit, au hotărât să revină în ţară.

Dovada de necontestat privind sinceritatea martorului O I în sensul efectuării schimbului remorcilor între el şi inculpat este dată de scrisoarea de transport existentă la fila 20, d.u.p de unde reiese că la data de 21.04.2012 la Kresna, Bulgaria a încărcat marfa pe care a adus-o în ţară, la Râmnicu-Vâlcea în semiremorca având număr de înmatriculare ....., semiremorcă cu care plecase de la Mioveni inculpatul S şi din care descărcase piesele auto la Teheran, la data de 07.04.2012 (f. 116, dosar fond).

Martorul V V N (f. 55-61, 103, d.u.p, 162, 163, dosar fond) a declarat că, fiind coleg de serviciu cu inculpatul, lucrând ca şi conducători auto la S.C.  L.T.  S.R.L. într-o lună a mers împreună cu inculpatul S DK ce conducea ansamblul de vehicule format din cap-tractor marca Volvo cu număr de înmatriculare ....... şi semiremorca ....... spre Istanbul unde el rămânea “să facă un service la duba frigorifică”, iar inculpatul mergea mai departe spre Teheran. Martorul a precizat că fiind primul său drum a apelat la ajutorul inculpatului S întrucât ştia aceste trasee, împreună mergând până la Stara Zagora în Bulgaria unde a descărcat, după care au continuat drumul spre Istanbul unde, când au ajuns inculpatul a devenit brusc foarte grăbit, inetnţionând să plece şi astfel să-l lase singur pe martor la service cu toate că acesta nu ştia limba şi astfel nu se putea înţelege cu angajaţii respectivului atelier.

Martorul a punctat că împreună cu inculpatul a plecat dintr-o parcare din loc. Jilava, jud. Ilfov “împreună cu inculpatul a venit şi un vecin de-al său la volanul unui Opel Astra de culoare albastră, a lăsat autoturismul în parcare la M T şi a condus ansamblul încărcat trecându-l vama la Ruse în timp ce inculpatul nu ştiu unde se afla. Nu l-am întrebat ulterior de ce a procedat în acest sens ... Am mai mers cam 300-350 m. După ce am trecut vama la Ruse, băiatul acela s-a urcat într-un TIR care intra în România, iar noi am plecat mai departe prin Bulgaria” (f. 163, dosar fond). A mai precizat martorul că, în timp ce se descărca marfa în Bulgaria, povestind cu inculpatul, acesta i-a spus că “voia să plece de la A C deoarece era nemulţumit de bani şi să meargă în Iran sau Irak unde are un prieten cu camion şi urmează să facă curse pe bani mulţi”. 

Martorul T A este cel care l-a recomandat pe inculpat persoanei vătămate întrucât prin anul 2010, după ce încărcase un TIR şi efectuase serviciile vamale şoferul de atunci al S.C. L T S.R.L. a refuzat să plece în cursă, fiind trimis în acest context inculpatul S D  K (care probabil din această împrejurare s-a inspirat în apărarea pe care şi-a făcut-o în prezenta cauză). Ca şi martorul O I, T A a declarat că toţi conducătorii auto primeau ansamblurile de vehicule cu care transportau marfa pe baza unui înscris (numit de O I proces verbal de predare-primire) împreună cu cheile, actele şi documentele aferente bunurilor transportate. Operaţiunea de vămuire era efectuată de societatea la care martorul era administrator astfel încât acesta cunoştea cu precizie ce acte însoţesc un transport de marfă, respectiv: carnet factură marfă, scrisoare de transport (CMR) şi autorizaţia de transport a firmei. În legătură cu CMR-ul ştampilat de societatea destinatară, martorul a precizat că “CMR-ul ştampilat se înmânează personal conducătorului auto, ci nu altei persoane”.

Sintetizând declaraţia martorului T A, judecătorul fondului constată că acesta, însoţindu-l pe reprezentantul părţii civile în Turcia pentru “a remedia” pretinsa defecţiune a cutiei de viteze de la maşina inculpatului a fost sunat de inculpat care i-a comunicat că se află în localitatea Sivas din Turcia, rămânând în pană cu autovehiculul pentru ca ulterior, ajungând la Istanbul să constate că numărul de telefon pe care i-l dăduse inculpatul ca fiind cel de la service, aparţinea unei persoane fizice care le-a comunicat în final, “după presiunea exercitată de autorităţi” (întrucât persoana vătămată sesizase organele de poliţie din Turcia în legătură cu dispariţia ansamblului de vehicule) “că de fapt nu ştie nimic de nicio maşină”, reproşându-le chiar că ei sunt vinovaţi întrucât nu l-au plătit pe inculpat, aşa încât gestul lui de a sustrage ansamblul de vehicule cu care efectua transportul de marfă ar fi fost moral, fiind îndreptăţit să-şi ia singur ceea ce i s-ar fi cuvenit.

Concluzionând, instanţa constată că apărarea inculpatului nu este susţinută de niciun mijloc de probă administrat pe parcursul soluţionării prezentei cauze penale, afirmaţia acestuia că la data de 26.03.2012, după ce a încărcat ansamblul de vehicule format din cap tractor cu număr de înmatriculare ...... şi semiremorca având număr de înmatriculare .... cu piese auto cu destinaţia Teheran, Iran a fost contrazisă atât de martorii O I şi V V N care s-au întâlnit personal cu inculpatul pe traseul România-Bulgaria-Turcia-Iran, martorul O I fiind cel cu care a efectuat schimbul de semiremorci, cât şi de înscrisurile existente la dosar de unde reiese, mai presus de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a fost cel care a predat marfa la destinaţie, având asupra sa scrisoarea de transport în original, ştampilată la primire şi pe care ulterior a depus-o la dosar (declaraţie martor N R, f. 212, 213, dosar fond).

Inculpatul S.D.K. a premeditat comiterea faptei, încercând să împiedice descoperirea ei prin aceea că s-a înlocuit de la volanul TIR-ului la punctul de trecere al frontierei Giurgiu ştiind pe de o parte că va fi luat în evidenţe, iar pe de altă parte la data de 01.03.2012 s-a emis MEPI nr. 620 de către Tribunalul Bucureşti, în baza sentinţei penale nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. – Secţia penală (f. 69-82, dosar fond). Instanţa constată că inculpatul s-a sustras de la executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii fiind arestat în Bulgaria în vederea extrădării la data de 08.04.2013 (f. 79 verso, dosar fond).

*

**

În şedinţa publică din data de 23.10.2015, instanţa a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.D.K. din infracţiunea de abuz de încredere în infracţiunea de furt  săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. – Secţia penală, întrucât inculpatul, cu ocazia deplasării sale în Turcia şi-a însuşit ansamblul de vehicule aparţinând persoanei vătămate, producând un prejudiciu părţii civile.

Analizând cererea de schimbare a încadrării juridice formulate, instanţa constată că este întemeiată pentru următoarele considerente : potrivit art. 238 alin. 1 C.pen. constituie infracţiunea de abuz de încredere « însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui… ».

Din punct de vedere al laturii obiective, în speţa dedusă judecăţii, conţinutul acesteia s-a realizat prin acţiunea de însuşire a bunului (ansamblului de vehicule), ulterior dispunând de bun aşa cum a rezultat din analiza materialului probator analizat mai sus. Problema în speţă este ridicată de existenţa titlului în baza căruia a deţinut inculpatul bunul ceea ce presupune existenţa unui raport juridic patrimonial în baza căruia se transmite detenţia acelui bun cu obligaţia restituirii sau a unei anumite folosiri. Astfel, între inculpatul S.D.K. şi partea civilă S.C.  L.T.  S.R.L. exista un raport juridic izvorât din contractul individual de muncă nr. 34/23.02.2012 (f. 105-109, dosar fond) care este un raport juridic nepatrimonial în ceea ce priveşte bunul folosit de acesta pentru efectuarea transportului de mărfuri. Potrivit doctrinei, raporturile juridice de muncă sunt definite ca fiind acele relaţii sociale reglementate de lege ce iau naştere între o persoană fizică, pe de-o parte şi, ca regulă, o persoană juridică, pe de altă parte, ca urmare a prestării unei anumite munci de către prima, în folosul celei de-a doua care, la rândul ei, se obligă să o remunereze şi să creeze condiţiile necesare prestare acestei munci.

Astfel, instanţa consideră (având în vedere şi practica judiciară) că nu constituie infracţiunea de abuz de încredere, ci infracţiunea de furt fapta inculpatului S.D.K., care şi-a însuşit ansamblul de vehicule format din cap-tractor marca Volvo şi semiremorca marca Krone – proprietatea părţii civile S.C.  L.T.  S.R.L. la care era angajat ca şi conducător auto, deoarece inculpatul a primit acest bun pentru a-l folosi în procesul muncii, pentru efectuarea transportului de marfă, având deci doar posesia lui fizică, ceea ce nu este de natură să transfere pe seama sa posesia sau detenţia bunului, în sensul legii. Aceste prerogative au rămas în continuare titularului dreptului, iar atitudinea inculpatului de a converti caracterul deţinerii într-o stăpânire în nume propriu prin efectuarea unor acte de dispoziţie, întruneşte caracteristicile unei luări a bunului din posesia sau detenţia altuia, în scopul însuşirii pe nedrept (C.S.J. secţia penală, decizia nr. 1197/2000 în C.J. nr. 2/2002, p. 133 şi în Dreptul nr. 3/2002, p. 160).

În concluzie, încadrarea corectă a faptei inculpatului S.D.K. era în prevederile art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. e) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen, instanţa constatând că se impune reţinerea agravantei prevăzută de alin. 3 lit. e) al art. 229 C.pen. întrucât se referă la furtul privind un mijloc de transport, fără a distinge între transportul de persoane sau de marfă, fiind aplicabil adagiul latinesc „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”.

*

**

Analizând din oficiu aplicarea legii penale mai favorabile Judecătoria apreciază că în cauză se impune aplicarea legii penale noi din următoarele considerente:

Prin Legea nr. 286/2009 legiuitorul a adoptat noul Cod Penal al României pentru a răspunde necesităţilor practice care reclamau ajustări ale legislaţiei penale, mesajul juridic şi social al codului penal fiind întemeiat, în esenţă, pe obiectivul reformării politicii punitive a statului printr-o abordare conceptuală cuprinzând o revizuire a pedepselor şi o ordonare logică prin condensarea legislaţiei (o serie de infracţiuni din legi speciale au fost incluse în cod, unele sub formă modificată).

Potrivit Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 757 din 12 noiembrie 2012, noua legislaţie penală a intrat în vigoare la data de 01.02.2014.

Instanţa constată ca pentru infracţiunea de furt calificat ce face obiectul prezentului pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 la 10 ani, ale cărei limite sunt considerabil mai mici faţă de cele care sancţionau aceeaşi faptă potrivit Codului penal de la 1969, respective de la 4 ani la 18 ani închisoare, ceea ce atrage în mod obligatoriu aplicarea legii penale mai blânde, în speţă dispoziţiile Codului penal în vigoare.

*

**

Din analiza materialului probator şi coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa reţine că s-a dovedit mai presus de orice dubiu faptul că inculpatul S.D.K., la data de 26.03.2012, în calitate de conducător auto angajat la S.C.  L.T.  S.R.L. a efectuat o cursă de transport marfă cu autocamionul marca Volvo cu număr de înmatriculare …… şi semiremorca cu număr de înmatriculare …….. în Iran, iar la întoarcere şi-a însuşit ansamblul de vehicule menţionat, astfel dispunând pe nedrept de acestea, cauzând un prejudiciu părţii civile de aproximativ 23.000 euro şi 7798,00 lei. 

În consecinţă, instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpatul S.D.K..

 Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului S.D.K. care, la data de 26.03.2012, în calitate de conducător auto angajat la S.C.  L.T.  S.R.L. a efectuat o cursă de transport marfă cu autocamionul marca Volvo cu număr de înmatriculare GJ-05-XKX şi semiremorca cu număr de înmatriculare ……. în Iran, iar la întoarcere şi-a însuşit ansamblul de vehicule menţionat şi cauzând un prejudiciu părţii civile de aproximativ 23.000 euro şi 7798,00 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. e) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.

 În privinţa laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile prev. de art. 74 Cod penal şi anume: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite – cu premeditare, stabilindu-şi anticipat un plan de acţiune în scopul de a fi foarte greu dovedită fapta, dovedind “inteligenţă infracţională”; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită şi care priveşte afectarea patrimoniului persoanei juridice la care era angajat; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii – pe care instanţa în apreciază la un nivel ridicat, pe fondul creării unui prejudiciu de de aproximativ 23.000 euro şi 7798,00 lei; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit – obţinerea unui folos material nemeritat; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului – inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, săvârşind fapta în perioada în care se sustrăgea de la executarea MEPI nr. nr. 620 de către Tribunalul Bucureşti, în baza sentinţei penale nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. – Secţia penală (f. 69-82, dosar fond), în prezent aflându-se în Iran de unde a adus la cunoştinţă instanţei că nu va mai reveni în România (f. 205, dosar fond), fiind liberat condiţionat la 16.06.2015 prin sentinţa penală nr. 1005/10.06.2015 a Judecătoriei Găeşti, definitivă prin necontestare (f. 197-200, dosar fond); conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal –  inculpatul a negat fapta reţinută în sarcina sa în scopul evitării răspunderii penale, nu a cooperat cu organele de urmărire penală, a încercat să-şi formuleze apărări nereale şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială - inculpatul are vârsta de 59 ani, este căsătorit, studii superioare, conducător auto.

Raportat la toate aceste criterii, instanţa apreciază necesitatea aplicării unei pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege.

Va constata că fapta pentru care va fi condamnat inculpatul a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni aplicată prin sentinţa penală nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. – Secţia penală.

În baza art. 105 alin. 1 C.pen. va anula liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 1005/10.06.2015 a Judecătoriei Găeşti, defintivă prin necontestare la data de 16.06.2015.

În baza art. 43 alin. 1 C.pen. la pedeapsa cu închisoarea stabilită prin prezenta hotărâre se va adăuga restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni aplicată prin sentinţa penală nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală, respectiv la 571 zile.

Pedeapsa se va executa în regim penitenciar în conformitate cu prevederile art. 60 Cod penal, având în vedere gravitatea infracţiunii pe care a săvârşit-o inculpatul, dând astfel acestuia posibilitatea să reflecteze asupra valorilor sociale pe care le-a încălcat prin săvârşirea faptelor şi să-şi adapteze comportamentul viitor la aceste valori. 

În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii, Judecătoria constată că, potrivit art. 12 alin. 1 din Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

În consecinţă, dacă una dintre legi a fost identificată ca fiind mai favorabilă în raport de pedeapsa principală, acea lege se va aplica şi în privinţa pedepsei complementare şi accesorii, în prezenta cauză legea penală mai favorabilă fiind legea nouă.

Având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, în baza art. 67 alin. 1 Cod penal cu aplicarea la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de Codul penal la art. 64 alin. 1 lit. a) – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea teremnului de supraveghere a liberării condiţionate.

În aplicarea directă şi prioritară a dispoziţiilor art. 3 din Protocolul adiţional I la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, aşa cum au fost interpretate de către Curtea Europeană a Drepurilor Omului în cauza Hirst c. Regatului Unit, văzând şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXIV(74)/05.11.2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 545 din 18/07/2008, Judecătoria îi va interzice inculpatului, în baza art. 65 alin. 1 Cod penal cu aplicarea la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, pe perioada executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condmnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată executată.

În baza art. 72 alin. 1 Cod penal şi art. 40 alin. 3 Cod penal va scădea din pedeapsa aplicată inculpatului durata de 08.04.2013 la 26.04.2013 când a fost arestat în Bulgaria în vederea extrădării şi de la 26.04.2013 la 16.06.2015 (perioada déjà executată în baza M.E.P.I. nr. 620/01.03.2012 emis de Tribunalul Bucureşti conform sentinţei penale nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. – Secţia penală). 

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa constată că persoana vătămată S.C.  L.T.  S.R.L s-a constituit parte civilă în procesul penal cu sumele de 23.000 euro reprezentând contravaloarea capului-tractor marca Volvo şi a semiremorcii marca Krone, precum şi 4.327 lei, respectiv 3471 lei reprezentând impozitul plătit pentru aceste vehicule începând din anul 2012, vehicule pe care însă nu le-a putut folosi (f. 96, dosar fond). 

Instanţa constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale (fapta ilicită a inculpatului constând în sustragerea celor două vehicule aparţinând altei persoane), prejudiciul material suferit de partea civilă constând în contravaloarea acestora (conform înscrisurilor existente la filele 220-240, dosar fond) şi a impozitelor achitate începând cu anul 2012 (f. 103, dosar fond), legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită şi prejudicii, vinovăţia dovedită a inculpatului  care a acţionat cu intenţie directă.

În consecinţă, în baza art. 397 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 25 alin. 1 C.pr.pen. va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C.  L.T.  S.R.L. şi va obliga  inculpatul S.D.K. la plata următoarelor sume: 23.000 euro reprezentând contravaloarea ansamblului de vehicule format din cap tractor marca Volvo şi semiremorca marca Krone, 4.327 lei şi 3471 lei, reprezentând impozit achitat de partea civilă pentru cele două vehicule, aferent anului 2012, fiind lipsită de folosinţa acestora,  în favoarea acestei părţi civile.

În baza art. 276 alin. 1) C.pr.pen. va obliga inculpatul S.D.K. la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă (onorariu avocat).

În baza art. 274 alin. 1 va obliga inculpatul S.D.K. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 5 Cod penal cu referire la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371 din 20.05.2014, constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare.

În baza art. 386 alin. 1 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.D.K. din infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 238 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 3 lit. e) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.

În  baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. condamnă inculpatul S.D.K. (………….) la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea  infracţiunii de furt calificat prev. de de art. 228 alin.1 – art. 229 alin. 3 lit. e) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.

Constată că fapta pentru care este condamnat inculpatul a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni aplicată prin sentinţa penală nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. – Secţia penală.

În baza art. 105 alin. 1 C.pen. anulează liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 1005/10.06.2015 a Judecătoriei Găeşti, defintivă prin necontestare la data de 16.06.2015.

În baza art. 43 alin. 1 C.pen. pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare stabilită prin prezenta hotărâre se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni aplicată prin sentinţa penală nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală, respectiv la 571 zile, în final inculpatul S.D.K. urmând a executa o pedeapsă de  6 (şase) ani şi 571 (cincisuteşaptezecişiunu) zile închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenţie în conformitate cu prevederile art. 60 Cod penal.

În baza art. 67 Cod penal în referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal aplică inculpatului S.D.K. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de Codul penal la art. 64 alin. 1 lit. a) – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea teremnului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal în referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, interzice inculpatului S.D.K. drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condmnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată executată.

 În baza art. 72 alin. 1 Cod penal şi art. 40 alin. 3 Cod penal scade din pedeapsa de 6 (şase) ani şi 571 (cincisuteşaptezecişiunu) zile închisoare aplicată inculpatului durata de 08.04.2013 la 26.04.2013 când a fost arestat în Bulgaria în vederea extrădării şi de la 26.04.2013 la 16.06.2015 (perioada déjà executată în baza M.E.P.I. nr. 620/01.03.2012 emis de Tribunalul Bucureşti conform sentinţei penale nr. 401/10.04.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 626/29.02.2012 a Î.C.C.J. – Secţia penală). 

În baza art. 397 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 25 alin. 1 C.pr.pen. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C.  L.T.  S.R.L. şi obligă  inculpatul S.D.K. la plata următoarelor sume: 23.000 euro reprezentând contravaloarea ansamblului de vehicule format din cap tractor marca Volvo şi semiremorca marca Krone, 4.327 lei şi 3471 lei, reprezentând impozit achitat de partea civilă pentru cele două vehicule, aferent anului 2012, fiind lipsită de folosinţa acestora,  în favoarea acestei părţi civile.

În baza art. 276 alin. 1) C.pr.pen. obligă inculpatul S.D.K. la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă (onorariu avocat).

În baza art. 274 alin. 1 obligă inculpatul S.D.K. la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen 10 zile de la comunicare pentru toate părţile.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.10.2015.

PREŞEDINTE GREFIER

Jud. Nicoleta  Constantinescu  Adela Ionela Chiţă

Red. N.C. / Tehn. A.C.

03.12.2015 / 2 ex

Domenii speta

Spete similare