Atragere raspundere personala

Sentinţă comercială 133 din 05.03.2015


TRIBUNALUL BOTOŞANI 

SECŢIA  A II-A CIVILĂ, DE  CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DOSAR NR. XXXXX/40/2013/a3

Atragere răspundere

Şedinţa publică din data de  xx.xx.xxxx

Preşedinte –- judecător-sindic

Grefier –

SENTINŢA NR. XXX

La ordine, judecarea cererii de atragere a răspunderii, formulată de reclamantul  Consorţiul format din X SPRL Bucureşti,  cu sediul în str. X, nr. Y, bl. Z, sc.T, U, ap. V şi Y SPRL Bucureşti, cu sediul în str. X, nr. Y, et. Z, sector 2, în calitate de  lichidator judiciar al debitoarei SC Z SRL, cu sediul social în localitatea Tocileni, comuna Stăuceni, str. Tocileni, judeţul Botoşani, cod de identificare fiscală XXXXXXXX, număr de ordine în registrul comerţului JXX/XXX/XXXXîn contradictoriu cu pârâtul I. A., domiciliat în localitatea Tocileni, judeţul Botoşani şi cu domiciliul ales pentru comunicare actelor de procedură la sediul „T” S.C.A. din Botoşani, X, nr. Y, Z, judeţul Botoşani, în calitate de administrator al debitoarei  SC Z SRL.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, a răspuns pârâtul asistat de avocat P. A. , lipsind reclamantul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Se prezintă pârâtul I. A. şi se legimitează cu C.I.  seria XT, nr. XXXXXX, CNP XXXXXXXXXXXXX, cu domiciliul în sat Tocileni, comuna Stăuceni, judeţul Botoşani.

Judecătorul-sindic, din oficiu, pune în discuţie excepţia inadmisibilităţii cererii.

 Apărătorul pârâtului solicită admiterea excepţiei inadmisibilităţii.

JUDECĂTORUL - SINDIC,

Prin cererea înregistrată la data de xx.xx.xxxx de Consorţiul format din XSPRL Bucureşti şi Y SPRL Bucureşti, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC Z SRL Tocileni, judeţul Botoşani, l-a chemat în judecată pe pârâtul I. A., asociat unic şi administrator al debitoarei, solicitând atragerea răspunderii personale a  pârâtului pentru suma de 840.403,00 lei.

În motivarea cererii se arată că, în conformitate cu prevederile art. 59 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea unui raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului SC Z SRL, iar ulterior la completarea acestui raport.

La data de xx.xx.xxxx, sub nr. XXXX, a fost depus raportul privind cauzele şi împrejurările care au generat starea de insolvenţă a debitorului SC Z SRL, întocmit în temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006.

În cuprinsul acestui raport, se preciza că, sub rezerva identificării şi a altor fapte dintre cele enumerate în art. 138, care să fi constituit cauza directă a ajungerii debitoarei în incapacitate de plăţi, pe baza unor alte surse decât cele aflate la dispoziţia lichidatorului judiciar în acel moment, nu se va ezita în completarea raportului cauzal, nici în întreprinderea demersurilor legale.

În urma comunicării Raportului de inspecţie fiscală, întreprinsă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, lichidatorul judiciar a completat raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului, raport în care a reţinut elemente de atragerea răspunderii patrimoniale.

În urma verificării, s-a constatat că societatea a desfăşurat activitate de prestări servicii construcţii în diverse localităţi din România, în principal către diverse persoane juridice. Din documentele puse la dispoziţie de către societate, echipa de inspecţie fiscală a constatat că aceasta a înregistrat în evidenţa contabilă facturi emise de diverşi furnizori, pentru lucrări de construcţii şi a emis la rândul său facturi către diverşi beneficiari. Din analiza acestor documente echipa de inspecţie fiscală a constat că nu toate facturile primite şi cele emise sunt însoţite de situaţii de lucrări, devize sau alte documente corespunzătoare din care să rezulte ce lucrări au fost realizate, unde şi care este beneficiarul acestora, motiv pentru care nu au putut fi grupate aceste facturi pe obiective sau să se determine care prestatori au lucrat pentru care beneficiar. Având în vedere aceste aspecte, organele de inspecţie fiscală au solicitat administratorului social al societăţii debitoare să prezinte documente justificative.

Având în vedere documentele şi informaţiile, aşa cum au fost prezentate de societate, echipa de inspecţie fiscală le-a analizat şi au rezultat cheltuieli nedeductibile în sumă de 1.506.028 lei, respectiv o diferenţă de impozit pe profit în sumă de 217.402 lei, sumă la care s-au calculat penalităţi de întârziere în sumă d 32.610 lei şi majorări de întârziere de 47.966 lei.

De asemenea, începând cu data de xx.xx.xxxx,  SC Z SRL a devenit plătitor de TVA. Echipa de inspecţie fiscală în urma verificării documentelor puse la dispoziţie de către societate, a stabilit ca suma de plată TVA 340.046 lei, la  care se adaugă majorări de întârziere la plată în sumă de 90.299 lei şi respectiv penalităţi de întârziere în sumă de 51.007 lei. Aceste aspecte au fost reţinute ca elemente de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere a societăţii debitoare.

Referitor la situaţia eventualelor bunuri, acestea nu au fost identificate.

În drept, reclamantul-lichidator îşi întemeiază acţiunea pe disp. art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006.

Pârâtul, legal citat cu duplicatul cererii, a depus întâmpinare, prin avocat ales, prin care solicită respingerea  acţiunii, ca nefondată.

La termenul de judecată din xx.xx.xxxx, judecătorul-sindic constată că pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal – falimente, mai este înregistrată o cerere de atragere a răspunderii sub nr. XXXXX/40/2013/a2, formulată de creditorul majoritar şi invocă, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii cererii.

Judecătorul-sindic, examinând actele şi lucrările aflate la dosarul de fond nr. XXXXX/40/2013 şi dosarul asociat nr. XXXXX/40/2013/a3,în ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii în atragere a răspunderii formulată de creditorul majoritar, instanţa trebuie să se pronunţe cu prioritate potrivit art. 248 alin. 1 din N.C.P. Civilă, reţine următoarele:

Procedura insolvenţei privind pe debitoarea Z SRL Botoşani a fost deschisă prin încheierea  nr. XXX/xx.xx.xxxx, în temeiul art. 32 alin.1 teza a III-a  din Legea privind procedura insolvenţei, la cererea debitorului, prin administrator I. A..

Prin aceeaşi încheiere a fost numit  lichidator judiciar provizoriu pe Cabinetele Asociate de Practicieni în insolvenţă “U”.

 La data de xx.xx.xxxx, lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei Raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă (filele 180 – 181 – dosar de fond), în care se arată: „Nu au fost identificate fapte care să se încadreze în fapta reglementată de lit. g) a art. 138 din Legea nr. 85/2006.

În acest context, sub rezerva identificării şi a altor fapte dintre cele enumerate în art. 138 care să fi constituit cauza directă a ajungerii debitoarei în incapacitate de plăţi, pe baza unor alte surse decât cele aflate la dispoziţia lichidatorului judiciar în acest moment, considerăm că nu sunt elemente şi probe care să fundamenteze formularea unei cereri de angajare a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere a SC Z SRL.

În concluzie, având în vedere cele prezentate anterior, precizăm că nu au fost identificate cauze de natură a atrage răspunderea materială a administratorului SC Z SRL pentru starea de insolvenţă a acesteia, aşa cum prevede art. 138 din Legea nr. 85/2006”.

În tabelul preliminar de creanţe depus la dosarul cauzei la data de xx.xx.xxxx (fila 64– dosar de fond), este înscris un singur creditor, reclamantul DGRFP Iaşi – AJFP Botoşani, cu o creanţă bugetară în valoare de 840.403,00 lei.

În speţa de faţă, reclamantul lichidator a solicitat la data de xx.xx.xxxx atragerea răspunderii personale a pârâtului I. A., în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, care prevede că:

“1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;”.

 Cu o lună înainte, la data de xx.xx.xxxx, creditorul majoritar DGRFP Iaşi – AJFP Botoşani a formulat cerere de atragere a răspunderii personale a pârâtului I. A., în temeiul  art. 138 pct. 1 lit. c), art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, care a fost înregistrată sub nr. XXXXX/40/2013/a2.

Art. 138  alin. 3 din Legea nr. 85/2006 prevede că:

„Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.”

Având în vedere că Legea nr. 85/2006, care cuprinde norme de procedură speciale aplicabile cauzelor de insolvenţă, stabileşte în art. 138 alin.  3 că cererea  de atragere a răspunderii poate fi formulată  de comitetul creditorilor sau de creditorul majoritar numai dacă lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă, ori a hotărât că nu este cazul să introducă o asemenea acţiune, rezultă că  legea  nu permite ca o acţiune în atragere a răspunderii să poată fi formulată atât de lichidatorul judiciar, cât şi de comitetul creditorilor sau de creditorul majoritar.

Prin urmare, atâta vreme cât o acţiune în atragerea răspunderii, formulată împotriva pârâtului I. A., a fost înregistrată pe rolul judecătorului-sindic la cererea creditorului majoritar (dosar asociat XXXXX/40/2013/a2),  o altă cerere de atragere a răspunderii, formulată împotriva aceluiaşi pârât de către  reclamantul-lichidator, este inadmisibilă.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge ca inadmisibilă acţiunea de atragere a răspunderii, formulată de reclamantul  Consorţiul format din X SPRL Bucureşti,  cu sediul în str. X, nr. Y, bl. Z, sc.T, U, ap. V şi Y SPRL Bucureşti, cu sediul în str. X, nr. Y, et. Z, sector 2, în calitate de  lichidator judiciar al debitoarei SC Z SRL, cu sediul social în localitatea Tocileni, comuna Stăuceni, str. Tocileni, judeţul Botoşani, cod de identificare fiscală XXXXXXXX, număr de ordine în registrul comerţului JXX/XXX/XXXXîn contradictoriu cu pârâtul I. A., domiciliat în localitatea Tocileni, judeţul Botoşani şi cu domiciliul ales pentru comunicare actelor de procedură la sediul „T” S.C.A. din Botoşani, X, nr. Y, Z, judeţul Botoşani, în calitate de administrator al debitoarei  SC Z SRL.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE,GREFIER,