Contestatie act administrativ fiscal

Dosar nr.  XXXX/40/2014 contestaţie  act administrativ fiscal

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI

Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Şedinţa publică din xx.xx.xxxx

Completul constituit din:

Preşedinte – 

Grefier –

SENTINŢA  NR. XXX

La ordine judecarea acţiunii având ca obiect „contestaţie act administrativ fiscal” formulată de reclamanta C. A. domiciliată în municipiul  Botoşani, str. X, nr. Y, sc. Y, ap. Z, judeţul Botoşani în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală  Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani cu sediul în mun. Botoşani, str. Piaţa Revoluţiei, nr. 5, jud. Botoşani.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, se prezintă avocat S. A. care substituie pe avocat S. M. pentru reclamantă şi martorul P. N. propus de reclamantă, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că dosarul este la al V - lea termen de judecată, are ca obiect „contestaţie act administrativ fiscal” şi procedura de citare este legal îndeplinită.

În temeiul art. 186 alin. 1 Cod procedură civilă, sub prestare de jurământ, se procedează la audierea martorului P. N. propus de reclamantă, susţinerile acestuia fiind consemnate într-un proces – verbal separat ataşat la dosarul cauzei, după citire şi semnare.

Avocat S. A. pentru reclamantă arată că nu mai are alte cereri sau probe de formulat în cauză.

Văzând că nu mai sunt cereri de formulat sau  alte incidente de soluţionat, instanţa în temeiul art. 392 Noul Cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei dând cuvântul părţii prezente pentru a-şi susţine cererea şi apărările formulate în proces. 

Avocat S. A. pentru reclamantă solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată în sensul anulării Deciziei nr. XX/xx.xx.xxxx dată în soluţionarea contestaţiei administrative şi a Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. XXXXX/xx.xx.xxxx, acte administrative emise de pârâtă. Solicită să se constate nulitatea deciziei având în vedere lipsa obiectului actului administrativ fiscal, sens în care invocă dispoziţiile art.43 alin.1 şi art.46 din Codul de procedură fiscală. Din conţinutul actului atacat rezultă că obiectul acestuia nu este individualizat, fiind doar o înşiruire de obligaţii fiscale, fără a fi determinată în concret perioada pentru care s-au calculat aceste sume, baza de impunere, eventual decizia de impunere aferentă şi alte elemente pentru a putea fi verificată în concret existenţa acestei creanţe. Consideră nelegală emiterea unei singure decizii care vizează atât debitele principale cât şi accesoriile acestora, câtă vreme Codul de procedură fiscală arată în art.119 alin.4 Cod procedură fiscală  că dobânzile şi penalităţile se stabilesc prin decizii de calcul care sunt acte administrative ce se emit distinct şi trebuie să respecte prevederile referitoare la comunicare, termen de plată, posibilitate de contestare. Având în vedere că nu i s-au comunicat niciodată titlurile executorii reclamatei, în acest moment nu se ştie dacă răspunderea sa patrimonială a fost atrasă urmare a calităţii sale de fost administrator sau a celei de fost asociat, nu se ştie nici măcar ce reprezintă sumele imputate şi care este în prezent situaţia societăţii debitoare. În orice caz, măsurile dispuse sunt nelegale întrucât nu sunt respectate dispoziţiile Legii societăţilor comerciale republicată (art.73).

T R I B U N A L U L,

Asupra acţiunii de faţă:

Prin cererea înregistrată la data de xx.xx.xxxx pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal reclamanta C. A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală  Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. XX/xx.xx.xxxx dată în soluţionarea contestaţiei administrative şi a Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. XXXXX/xx.xx.xxxx, acte administrative emise de pârâtă.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin Decizia nr. XXXXX/xx.xx.xxxx s-a dispus atragerea răspunderii sale solidare faţă de debitele S.C. X S.R.L. , că  organul fiscal a avut în vedere disp. art. 27 pct. 2 lit. c) din O.G. nr. 92/2003, republicată, reţinând că în calitate de administrator al societăţii menţionate nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie, însă prin Dispoziţia nr. XX/xx.xx.xxxx, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.

Faţă de această situaţie de fapt, arată reclamanta că a  devenit administratorul SC X SRL Botoşani, în anul 2010, că la momentul respectiv situaţia financiară a persoanei juridice era relativ bună, fără întârzieri majore privind datoriile la bugetul de stat. Mai arată reclamanta că societatea are asociat unic, care deţine întreaga responsabilitate, conform Actului constitutiv, asupra gestiunii şi fiscalităţii societăţii. Că aşa stă situaţia de fapt, o demonstrează faptul că în practică reclamanta avea Contractul individual de muncă nr. XXXXXX/xx.xx.xxxx pentru funcţia de Manager resurse umane la societatea debitoare, aceasta fiind activitatea pe care efectiv o desfăşura.

Pe cale de excepţie, reclamanta a invocat nulitatea deciziei având în vedere lipsa obiectului actului administrativ fiscal, sens în care invocă dispoziţiile art.43 alin.1 şi art.46 din Codul de procedură fiscală. Solicită reclamanta a se constata  în conţinutul actului atacat, că obiectul acestuia nu este individualizat, fiind doar o înşiruire de obligaţii fiscale, fără a fi determinată în concret perioada pentru care s-au calculat aceste sume, baza de impunere, eventual decizia de impunere aferentă şi alte elemente pentru a putea fi verificată în concret existenţa acestei creanţe. Este lesne de înţeles că lipsa acestor informaţii expres prevăzute de normele fiscale creează premisele unui abuz şi a unui prejudiciu evident şi, drept urmare, consideră reclamanta că lipsa acestor menţiuni nu poate duce decât la constatarea nulităţii actului administrativ atacat.

În aceeaşi ordine de idei, reclamanta consideră nelegală emiterea unei singure decizii care vizează atât debitele principale cât şi accesoriile acestora, câtă vreme codul de procedură fiscală arată în art.119 alin.4 Cod procedură fiscală  că dobânzile şi penalităţile se stabilesc prin decizii de calcul care sunt acte administrative ce se emit distinct şi trebuie să respecte prevederile referitoare la comunicare, termen de plată, posibilitate de contestare.

Mai mult, textul de lege arată că pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea¬-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului;

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi¬ au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;

e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului, ori o astfel de situaţie nu se confirmă în cazul nostru concret aşa cum se poate lesne observa.

Tocmai pentru acest motiv, legiuitorul a prevăzut necesitatea motivării deciziei, în drept dar şi în fapt, sub sancţiunea nulităţii ei.

Totodată, art.43 Cod procedură fiscală  arată că orice act administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, ori reclamanta susţine că ei personal nu i-au fost comunicate nici titlurile executorii, nici actele subsecvente până la decizia de instituire a măsurilor asiguratorii din anul 2013.

Dat fiind că nu i s-au comunicat niciodată titlurile executorii, în acest moment susţine reclamanta că nu ştie dacă răspunderea sa patrimonială a fost atrasă urmare a calităţii sale de fost administrator sau a celei de fost asociat, nu ştie nici măcar ce reprezintă sumele imputate şi care este în prezent situaţia societăţii debitoare.

Mai arătă reclamanta că, între ea şi asociatul unic P. M. G. există un conflict determinat de faptul că soţul acesteia, numitul P. R. a retras şi continuă să retragă nejustificat sume din societatea debitoare, fără a putea exercita un control asupra acestuia, condiţii în care şi-a înaintat demisia de la societate. Asociata unică a debitoarei nu doreşte să ia act de această demisie, motiv pentru care a fost nevoită să înregistreze demisia la Oficiul Registrului Comerţului şi, să o publice în Monitorul Oficial.

Aşadar, arată reclamanta că din data de xx.xx.xxxx nu mai este administrator şi nu i se mai permite nici măcar intrarea în sediul societăţii.

Pentru toate aceste motive, reclamanta solicită admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată şi anularea actelor administrativ fiscale atacate.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 7 Legii 554/2004 a contenciosului administrativ.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri şi a solicitat administrarea probei cu martorul P. N., care a avut calitatea de contabil al S.C. X S.R.L

Intimata Direcţia Generală  Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, a formulat întâmpinare (f. 50 - 54 dosar), prin care a solicitat respingerea contestaţiei şi menţinerea actelor emise ca fiind corect şi legal întocmite pentru următoarele motive: 

Administraţia Finanţelor Publice Municipală Botoşani a procedat, în conformitate cu prevederile art. 176 Cod Procedură Fiscală la declararea stării de insolvabilitate a SC X SRL prin procesul – verbal nr. XXXXX/xx.xx.xxxx. La data declarării stării de insolvabilitate, societatea figura în evidenţele fiscale cu obligaţii restante în cuantum total de 98.586 lei. Pentru realizarea acestor creanţe fiscale, în perioada anterioară declarării insolvabilităţii societăţii, organul de executare a luat următoarele măsuri:

-au fost întocmite şi comunicate somaţii de plată aşa cum sunt ele enumerate în procesul – verbal de declarare a stării de insolvabilitate;

-au fost înfiinţate popriri asupra disponibilităţilor băneşti din conturile bancare ale debitoarei care nu au avut finalitatea prevăzută de lege motivat de  faptul că debitoarea nu rulează sume prin conturi bancare;

-din adresele primăriei şi Oficiului de Cadastru a rezultat că debitoarea nu figurează cu bunuri mobile şi imobile în evidenţele acestora.

Procesul – verbal de declarare a stării de insolvabilitate a SC X SRL nr. XXXXX/xx.xx.xxxx a fost comunicat la sediul societăţii din str. Aleea X nr. Y, judeţul Botoşani, însă plicul s-a reîntors la sediul instituţiei, drept urmare organul fiscal a procedat în conformitate cu prevederile art. 44 alin. 2 lit. d, la comunicarea actului administrativ prin publicitate şi anume afişare la sediul organului fiscal concomitent cu publicarea pe site-ul A.N.A.F. la data de xx.xx.xxxx a Anunţului Colectiv nr. XXXXX din xx.xx.xxxx.

Totodată în conformitate cu prevederile art. 9 Cod Procedură Fiscală măsura declarării insolvabilităţii societăţii a fost urmată şi de Notificarea ce poară nr. de înregistrare XXXXX/xx.xx.xxxx către  administratorul societăţii – C. A.. Din conţinutul acestui înscris, rezultă înştiinţarea petentei asupra existenţei unei premise privind angajarea răspunderii personale a acestuia, în conformitate cu prevederile art. 27 Cod Procedură Fiscală, în calitatea sa de administrator în raport cu SC X SRL, care figura la acea dată cu obligaţii restante la bugetul consolidat al statului, în cuantum de 95.420 lei. S-a respectat astfel regula instituită de legiuitor prin art. 9 alin. 1 Cod Procedură Fiscală, cu privire la asigurarea petentei, înainte de angajarea răspunderii sale, a posibilităţii de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei.

Întrucât angajarea răspunderii fiscale este în strânsă interdependenţă cu insolvabilitatea societăţii, organul fiscal a stabilit că această stare de insolvabilitate a fost determinată de administratorul care, în atribuţiile sale, nu a achitat la termenele scadente obligaţiile fiscale ale societăţii, nu a răspuns la notificările organului fiscal, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a cerere deschiderea procedurii insolvenţei societăţii, toate aceste elemente coroborate ducând la o vădită stare de insolvabilitate a societăţii, astfel încât autoritatea fiscală a deschis procedura de atragere a răspunderii solidare a petentei.

În cadrul procedurii de atragere a răspunderii solidare a administratorului societăţii s-a dispus şi instituirea măsurilor asiguratorii în conformitate cu prevederile art. 129 Cod Procedură Fiscală care conţin reguli procedurale aplicabile în privinţa măsurilor asiguratorii.

Ulterior, prin Decizia nr. XXXXX/xx.xx.xxxx, Administraţia Finanţelor Publice Botoşani a stabilit răspunderea solidară a doamnei C. A., pentru suma de 98.586 lei, în baza art. 27, 28, 41,43 şi 44 din O.G. nr. 92/2003 privind Cod Procedură Fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, pentru obligaţiile fiscale restante ale debitoarei SC X SRL. Decizia de răspundere solidară a fost comunicată contribuabilului prin poştă cu confirmare de primire, la adresa de domiciliu cu care figurează  în evidenţele fiscale cu respectarea procedurii de comunicare prevăzută de art. 44 Cod Procedură Fiscală, plic ce s-a reîntors la sediul instituţiei emitente cu menţiunea „avizat – reavizat – lipsă domiciliu”.

Drept urmare, organul fiscal, în temeiul art. 44 alin. 2 lit. d, a comunicare actul administrativ – decizia de atragere a răspunderii, prin publicitate, şi anume afişare la sediul organului fiscal, aşa cum reiese din procesul – verbal privind îndeplinirea procedurii de afişare a corespondenţei nr. XXXXX/xx.xx.xxxx, concomitent cu publicarea pe site-ul A.N.A.F. la data de xx.xx.xxxx a Anunţului Colectiv nr. XXXXX/xx.xx.xxxx. Pârâta arată că această decizie nu a fost contestată în termenul legal, rămânând definitivă în sistemul căilor de atac administrativ – fiscal.

După finalizarea acestor măsuri, s-a constatat că, în anul 2013, SC X SRL a depus în continuare la organul fiscal declaraţii şi deconturi, înregistrând astfel noi obligaţii de plată către bugetul de stat fără însă a face vreo plată pentru stingerea acestora. Drept urmare, organul de executare a fost nevoit să emită o extindere a procesului verbal de insolvabilitate iniţial, act administrativ ce poartă nr. de înregistrare nr. XXXXX încheiat la data de XXXXX/xx.xx.xxxx, prin care constatată starea de insolvabilitate a societăţii pentru diferenţa obligaţiilor acumulate ulterior în cuantum de 135.430 lei.

Răspunderea solidară a administratorului societăţii falite a fost extinsă de asemenea şi pentru aceste obligaţii de plată pentru care s-a dispus insolvabilitatea ulterior, în cuantum de 135.430 lei, emiţându-se Decizia de răspundere solidară nr. XXXXX/xx.xx.xxxx comunicată debitoarei prin poştă cu confirmare de primire la data de xx.xx.xxxx.

La data de xx.xx.xxxx, petenta a formulat contestaţie împotriva acestei Decizii de atragere solidară nr. XXXXX/xx.xx.xxxx, contestaţie ce a fost respinsă prin Decizia nr. XX/xx.xx.xxxx ca neîntemeiată.

Pârâta consideră că, în mod corect organul de soluţionare a contestaţiei a respins cererea petentei întrucât starea de insolvabilitate a societăţii nu a fost contestată de către petentă, iar conduita fiscală exemplară nu poate fi dovedită şi cu probe, pentru că insolvabilitatea, aşa cum este definită de Codul de procedură fiscală reprezintă o stare constatată de organul de executare fiscal ca urmare a imposibilităţii efectuării executării silite împotriva societăţii ca subiect de drept procedural fiscal, iar petenta nu poate să contrazică această stare, decât prin dovada existenţei unor elemente de activ care să prezinte o garanţie pentru organul fiscal pentru acoperirea creanţei, sau să efectueze plata, care va duce la stingerea creanţei bugetare.

Deşi nu face subiectul cadrului procesual fixat de reclamantă însă important în susţinerea corectitudinii instituirii măsurilor de către organul fiscal, arată pârâta că obligaţiile de plată restante sunt ale societăţii debitoare şi  acestea provin din declaraţiile fiscale depuse în mod unilateral de către însuşi contribuabilul  persoana juridică şi acestea sunt oglindite de fişa fiscală a societăţii debitoare.

Contrar susţinerilor petentei, pentru aceste obligaţii fiscale au fost declanşate măsuri de executare silită (somaţii, popriri), comunicate societăţii debitoare, dar, aceste măsuri de executare nu au fost contestate de către societate ci au fost ignorate, mai mult ele nu au avut finalitatea prevăzută de lege, aceea de colectare a creanţei bugetare, pentru că nu s-a dat curs acestor măsuri, ori invitaţiilor şi notificărilor trimise de organul fiscal, iar din constatările organului fiscal a rezultat că societatea nu deţine bunuri în patrimoniu şi nu are disponibilităţi băneşti. Aceasta situaţie creează o suspiciune referitoare la conduita reprezentanţilor legali ai societăţii atâta vreme cât aceştia nu au avut un comportament exemplar în relaţia cu organul fiscal în ceea ce priveşte achitarea obligaţiilor de plată scadente ale societăţii şi consideră pârâta că instituirea acestor măsuri asiguratorii sunt pe deplin justificate.

Faţă de argumentele referitoare la faptul că reclamanta nu a avut nici un fel de contribuţie sau cunoştinţă despre activitatea societăţii debitoare, această motivaţie nu are nici o relevanţă în raport cu măsurile dispuse de organul fiscal, întrucât lipsa de diligenţă a acestuia în ceea ce priveşte lămurirea aspectelor ce ţin de natura mandatului de administrare al societăţii, nu o absolvă de răspunderea ce derivă din această calitate, cu atât mai mult cu cât renunţarea la această funcţie se bazează pe principiul libertăţii de voinţă a persoanei administratorului.

De asemenea, administratorul SC X SRL nu se poate prevala de inexistenţa debitelor întrucât avea cunoştinţă despre obligaţiile fiscale ale societăţii prin emiterea nenumăratelor somaţii de plată transmise de organul fiscal, iar pe de altă parte lipsa de diligenţă în cunoaşterea consecinţelor juridice ce decurg aplicabilitatea legii procedurale fiscale în raport cu entitatea juridică pe care o administrează, nu se poate imputa decât acesteia.

În ceea ce priveşte nulitatea invocată de petentă pentru lipsa obiectului actului administrativ, arată pârâta că acest act administrativ fiscal respectă întrutotul condiţiile prevăzute de art. 28 Cod Procedură Fiscală, în cuprinsul deciziei, sunt inserate şi descrise fără echivoc, datele de identificare ale persoanei care răspunde solidar, datele de identificare a debitorului principal, obiectul actului administrativ ce constă în răspunderea solidară, datele privind creanţele fiscale, elementele care vizează răspunderea personală a petentului şi care sunt întemeiate pe art. 27 alin. 2 lit. c Cod Procedură Fiscală aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 54/2010 , acestea constând în angajarea răspunderii solidare în raport cu societatea pe care a administrat-o, întrucât lit. c – nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei deschiderea procedurii de insolvenţă, motivele de drept.

Actul administrativ cuprinde în mod corect atât obligaţiile de plată principale cât şi pe cele accesorii, alin. 4 al art. 28 din actul normativ mai sus menţionat prevede că răspunderea va fi stabilită atât pentru obligaţia fiscală principală, cât şi pentru accesoriile acesteia, nefiind necesar emiterea unor decizii distincte pe categorie de  sume întrucât obligaţiile pentru care se dispune atragerea sunt ale societăţii falite care provin din declaraţiile fiscale depuse în  mod unilateral de către însuţi contribuabilul persoană juridică.

În contextul legal al celor arătate mai sus, arată pârâta că aprecierea reclamantei cum că măsurile nu sunt motivate, sunt neîntemeiate, întrucât din dovezile existente la dosarul fiscal al societăţii rezultă fără echivoc că, obligaţiile de plată provin din perioada când petenta era administratorul societăţii, iar în ce priveşte recuperarea creanţei fiscale, al cărui cuantum nu este deloc mediocru, istoricul compartimentului fiscal al societăţii şi al petentei indica un anumit risc în ce priveşte recuperarea creanţei, derivând din împrejurarea că, măsurile de executare silită declanşate împotriva societăţii debitoare, nu au aut finalitatea prevăzută de lege datorită lipsei disponibilului bănesc, lipsei bunurilor din patrimoniul societăţii care să acopere creanţe fiscal, neefectuarea plăţilor către bugetul de stat, iar o eventuală analiză a obligaţiilor de plată şi a răspunderii asupra acestora nu poate fi discutată decât în cadrul unei acţiuni de contencios administrativ fiscal şi nu pe calea contestaţie la executare.

Arată pârâta că este binecunoscut că, în raportul juridic fiscal şi procedural, există evident, ca în orice alt raport juridic şi obligaţii, în speţă fiind vorba de obligaţii imperative în materie fiscală care, neîndeplinite, afectează în ansamblu, echilibrul bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat, petenta trebuind să-şi asume şi aceste obligaţii atâta timp cât a desfăşurat activitate comercială într-o societatea comercială, o entitate care, odată înfiinţată, s-a aflat în mod obiectiv, într-o infinită serie de relaţii economice cu alte entităţi juridice, că a intrat într-o sferă de relaţii sociale, economice şi fiscale şi cu celelalte instituţii ale statului, generând astfel, şi obligaţii, ori în speţă, aceste obligaţii au fost ignorate cu desăvârşire.

Rezultă astfel că răspunderea petentei se bazează pe împrejurarea că aceasta nu a asigurat fonduri băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, iar potrivit legii, insolvenţa este prezumată ca fiind validă când debitorul prin reprezentanţii  legali, după 90 de zile de la scadenţă nu au plătit datoria sa faţă de creditor, iar insolvenţa este iminentă deoarece  debitorul nu a făcut dovada că va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.

Arată pârâta că, faptele pentru care a fost atrasă răspunderea sunt clar descrise de către legiuitor, acesta nelăsând loc de interpretări sau derogări, fiind vorba de obligaţii imperative în materie fiscală, care neîndeplinite, afectează echilibrul  bugetului de stat şi totodată raportul juridic fiscal şi procedural fiscal, încheiat între stat şi contribuabil. Acest element al răspunderii, nu numai că este de sine stătător, dar aşa cum este reglementat de către legiuitor, relevă existenţa faptului ilicit.

În susţinerea apărătorilor formulate în cauză, pârâta a depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. XXXXX/xx.xx.xxxx, emisă de pârâtă, s-a stabilit răspunderea solidară a reclamantei C. A. în calitate de administrator al S.C. X S.R.L pentru obligaţiile fiscale restante în sumă 135.430 lei  ale debitoarei S.C. X S.R.L

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 27 pct. 2 lit. c din OG nr. 92/2003, iar în fapt s-a menţionat că s-au identificat elemente care stabilesc reaua credinţă de care a dat dovadă reclamanta în exercitarea mandatului, elemente constând în : neasigurarea fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor către bugetul general consolidat, devenite certe, lichide şi exigibile cu toate că S.C. X S.R.L a demonstrat prin documentele puse la dispoziţie că a deţinut valori în numerar – casierie, care au fost preponderent dirijate către domnul P. R.. Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că în perioada exercitării mandatului de administrator, reclamanta, cu rea credinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei pentru obligaţiile fiscale neachitate.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie în procedura administrativă, aceasta fiind soluţionată prin Decizia nr. XX/xx.xx.xxxx, emisă de  pârâtă, prin care contestaţia a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

După comunicarea dată în soluţionarea contestaţiei reclamanta a adresat prezenta cerere instanţei de contencios administrativ şi fiscal, solicitând anularea celor două acte administrativ fiscale cu motivarea că  nu există nici un element care să ateste reaua sa credinţă în administrarea S.C. X S.R.L , că  a  devenit administratorul SC X SRL Botoşani, în anul 2010, că la momentul respectiv situaţia financiară a persoanei juridice era relativ bună, fără întârzieri majore privind datoriile la bugetul de stat. Mai arată reclamanta că societatea are asociat unic, care deţine întreaga responsabilitate, conform Actului constitutiv, asupra gestiunii şi fiscalităţii societăţii. Că aşa stă situaţia de fapt, o demonstrează faptul că în practică reclamanta avea Contractul individual de muncă nr. XXXXXX/xx.xx.xxxx pentru funcţia de Manager resurse umane la societatea debitoare, aceasta fiind activitatea pe care efectiv o desfăşura. S-a mai menţionat că în conţinutul actului atacat, obiectul acestuia nu este individualizat, fiind doar o înşiruire de obligaţii fiscale, fără a fi determinată în concret perioada pentru care s-au calculat aceste sume, baza de impunere, eventual decizia de impunere aferentă şi alte elemente pentru a putea fi verificată în concret existenţa acestei creanţe. Totodată reclamanta a arătat că, între ea şi asociatul unic P. M. G. există un conflict determinat de faptul că soţul acesteia, numitul P. R. a retras şi continuă să retragă nejustificat sume din societatea debitoare, fără a putea exercita un control asupra acestuia, condiţii în care şi-a înaintat demisia de la societate. Asociata unică a debitoarei nu doreşte să ia act de această demisie, motiv pentru care a fost nevoită să înregistreze demisia la Oficiul Registrului Comerţului şi, să o publice în Monitorul Oficial.

Analizând legalitatea celor două acte administrativ fiscale în raport de susţinerile reclamantei, de probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale aplicabile, instanţa reţine că pentru contribuabilii aflaţi în stare de insolvenţă, legiuitorul a stabilit mai multe modalităţi de recuperare a creanţelor fiscale, printre care şi cea prevăzută de dispoziţiile art. 27 din O.G. 92/2003, privind posibilitatea atragerii răspunderii solidare a diferitelor persoane, alături de debitorul aflat în insolvenţă, dar numai cu îndeplinirea tuturor condiţiilor legale prevăzute de acest text de lege, având ca scop sancţionarea în acest fel a unor fapte culpabile întreprinse de aceste persoane prin care s-a provocat insolvabilitatea debitorului.

În speţă, a fost reţinută aplicarea disp. art. 27 alin. 2 lit. c din O.G. 92/2003 care prevede că pentru obligaţiile de plată restante a debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta administratorii care în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

Din interpretarea juridică a acestui text, rezultă aşadar că persoanele anterior enumerate pot fi trase la răspundere doar atunci când se dovedeşte că faptele menţionate în cuprinsul actului normativ au fost săvârşite cu intenţia de a provoca insolvabilitatea debitoarei, obligaţia motivării deciziei rezultând în mod direct din dispoziţiile art. 28 alin. 2 din O.G. 92/2003.

Analizând legalitatea Deciziei contestate  nr. XXXXX/xx.xx.xxxx emisă de pârâtă, instanţa reţine că acesta nu conţine nici un fel de motivaţie în fapt din care să rezulte reaua-credinţă a administratorului pentru îndeplinirea mandatului său, care să conducă la starea de insolvabilitate a firmei pe care o administrează.

Simpla menţiune referitoare la neasigurarea fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor faţă de bugetul de stat  nu este suficientă pentru a conduce la concluzia exercitării mandatului de administrator cu rea credinţă. De altfel reclamanta a administrat probe în faţa instanţei prin care a dovedit că, în ceea ce priveşte efectuarea încasărilor şi plăţilor,  această activitate s-a realizat  exclusiv de către soţul asociatului unic, respectiv de domnul P. R..  Aşa cum rezultă din înscrisurile aflate în dosarul cauzei, care se coroborează atât cu susţinerile reclamantei, dar şi cu ale martorului P. N.( contabilul S.C. X S.R.L) , instanţa reţine că administrarea de fapt şi controlul efectiv al societăţii s-a făcut de către asociatul unic  P. M. G. prin soţul său , reclamanta având  încheiat Contractul individual de muncă nr. XXXXXX/xx.xx.xxxx (fila 124 şi următoarele dosar) pentru funcţia de Manager resurse umane la societatea debitoare, aceasta fiind activitatea pe care efectiv o desfăşura. În atare situaţie apreciază instanţa că  era cu neputinţă ca reclamanta să fi putut gestiona patrimoniul societăţii debitoare.

Faţă de cele reţinute , se apreciază că organul fiscal nu a motivat în fapt care este justificarea pentru care a înţeles să atragă răspunderea solidară a administratorului C. A. pentru obligaţiile fiscale restante în sumă 135.430 lei, ale debitoarei S.C. X S.R.L., în situaţia în care art. 27 din OG nr. 92/2003, permitea ca această măsură să poată fi luată şi în sarcina altei persoane decât administratorul, iar din înscrisurile cauzei rezultă cu certitudine că faptele reţinute în conţinutul Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. XXXXX/xx.xx.xxxx au fost comise de asociatul unic P. M. G..

Instanţa constată astfel că, obligaţia motivării unui act administrativ este prevăzută ca regulă generală prin dispoziţiile art. 43 din O.G. 92/2003, iar cea a motivării dispoziţiilor privind atragerea răspunderii în baza disp. art. 27 este prevăzută expres prin art. 28 alin. 2 – nerespectarea acestei obligaţii atrăgând întotdeauna sancţiunea nulităţii actului, aşa cum se arată prin prevederile art. 46 din O.G. 92/2003.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1819/13.04.2010, care a arătat că susţinerile organului fiscal referitoare la faptul că administratorul se face vinovat de ajungerea în stare de insolvabilitate a firmei reprezintă doar simple supoziţii nesusţinute de probe care să dovedească fără echivoc că administratorul a acţionat în acest sens, iar simplul fapt că acesta era administrator al societăţii comerciale, într-o perioadă în care debitele au cauzat insolvabilitatea societăţii comerciale nu dovedeşte reaua-credinţă în exercitarea funcţiei administrative.

Astfel, instanţa apreciază că, pentru reţinerea relei-credinţe a reclamantei în exercitarea mandatului său de administrator sunt necesare dovezi concludente, dovezi care nu au fost produse în cauză de către organul fiscal, care în conţinutul actului atacat nu a indicat nici care este perioada pentru care S.C. X S.R.L datorează suma de 135.430 lei, situaţie ce face imposibil de verificat dacă în acea perioadă reclamanta mai era sau nu angajata persoanei juridice aflată în insolvabilitate.

Cât priveşte culpa reţinută în sarcina reclamantei pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale de a cere instanţei deschiderea procedurii insolvenţei, reţine instanţa  că,  în condiţiile în care administrarea de fapt a societăţii a fost exercitată de asociatul unic, administratorul S.C. X S.R.L. nu a avut posibilitatea de a introduce o asemenea cerere, neavând acces la documentele contabile ale societăţii debitoare.  Mai mult din înscrisurile depuse la dosar care se coroborează şi cu declaraţia martorului P. N., după luna februarie 2013 reclamantei nu i s-a mai permis accesul în sediul  S.C. X S.R.L, contractul său de muncă şi calitatea de administrator încetând în acea perioadă (a se vedea înscrisul aflat la fila 151 dosar).

Pentru toate aceste considerente, instanţa apreciază ca fiind întemeiată acţiunea reclamantei şi în baza art. 218 Cod procedură fiscală, va  admite contestaţia, va  anula  Decizia nr. XX/xx.xx.xxxx emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei administrative şi pe cale de consecinţă va anula şi  Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. XXXXX/xx.xx.xxxx emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulată de reclamanta C. A. domiciliată în municipiul  Botoşani, str. X, nr. Y, sc. Y, ap. Z, judeţul Botoşani în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală  Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani cu sediul în mun. Botoşani, str. Piaţa Revoluţiei, nr. 5, jud. Botoşani.

Anulează Decizia nr. XX/xx.xx.xxxx dată în soluţionarea contestaţiei administrative şi pe cale de consecinţă şi Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. XXXXX/xx.xx.xxxx, acte administrative emise de pârâtă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Botoşani..

Pronunţată în şedinţa publică din xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare