Acţiunea în evacuare este admisibilă nu doar în cazul în care între reclamant şi pârât a existat un raport juridic prin care s-a transmis folosinţa imobilului,

Prin sentinţa civilă nr. 219/2015 din 06.05.2015, pronunţată de Judecătoria Târgu Lăpuş în dosarul nr. 496/319/2014, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 15.06.2015, s-a respins cererea formulată de reclamanţii CI şi CE în contradictoriu cu pârâtul BL vizând acţiune în evacuare, ca neîntemeiată. Reclamanţii CI şi CE au fost obligaţi la plata în solidar către pârâtul BL a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanţii C I şi C E au solicitat evacuarea din casa lor a ginerelui acestora, pârâtul BL.

În motivarea cererii reclamanţii arată că de doi ani de când pârâtul locuieşte cu reclamanţii, are un comportament agresiv şi violent, reclamanţii precizând că au fost bătuţi de către pârât. În data de 23.08.2014 reclamantul C I a fost lovit de către pârât, fiind nevoit să stea 7 zile în spital, sens în care i-a fost eliberat certificat medico legal.

Reclamanţii mai arată că au făcut plângere penală pârâtului şi apreciază că pârâtul le pune viaţa în pericol.

Instanţa a reţinut că pârâtul şi familia acestuia (soţie şi fiică) locuiesc într-un corp de imobil alipit celui în care locuiesc reclamanţii, aspect necontestat de părţi, toţi membri celor două familii având domiciliul declarat la casa situată din punct de vedere administrativ la nr. 9 B, jud. Maramureş.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, evacuarea pârâtului, instanţa a reţinut că potrivit art. 1.831 din Codul civil: „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, evacuarea chiriaşului se face în baza unei hotărâri judecătoreşti. (2) Chiriaşul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data eliberării efective a locuinţei, precum şi la repararea prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului până la acea dată”.

Potrivit doctrinei şi a jurisprudenţei în materie, acţiunea în evacuare este admisibilă doar în cazul în care între reclamanţi şi pârât a existat un raport juridic prin care s-a transmis folosinţa imobilului, care a încetat, precum şi atunci când, ca urmare a toleranţei îndelungate, s-a creat aparenţa existenţei unui asemenea raport juridic.

Acţiunea în evacuare este specifică raporturilor juridice de locaţiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părţi, numită locatar, folosinţa pe timp determinat a unui bun individual determinat şi neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie.

 Pe lângă ipoteza de drept comun, se mai adăugă un caz de admisibilitate a acţiunii în evacuare prevăzut de norma procesuală.

Astfel, art. 1033-1048 NCPC reglementează procedura evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept, care se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foştii locatari sau alte persoane. Prin urmare, pe calea acestei proceduri speciale, s-ar putea dispune evacuarea atât a celui care deţine imobilul pe temeiul unui raport juridic prin care s-a transmis folosinţa acestuia, care însă a încetat (cazul fostului locatar, chiriaş, arendaş, sublocatar, cesionar al locatarului), cât şi a oricărei persoane care ocupă imobilul fără a avea vreun titlu, indiferent dacă a existat sau nu permisiunea ori îngăduinţa proprietarului (toleratul şi cel care ocupă abuziv un imobil).

În cauză, pârâtul nu s-a aflat în niciuna din situaţiile amintite mai sus, între părţi neexistând niciun raport juridic de locaţiune, real sau aparent.

De asemenea, nu a fost vorba nici de ocuparea fără titlu a imobilului de către pârât deoarece corpul de imobil în care acesta domiciliază reprezintă locuinţa familiei sale, iar îndreptăţirea pârâtului cu privire la folosinţa domiciliului conjugal are ca temei dispoziţiile art. 321 Cod civil.

Atât timp cât căsătoria cu fiica reclamanţilor nu este desfăcută sau nu s-au luat măsuri provizorii în cadrul unui proces de divorţ cu privire la reşedinţa deosebită a soţilor, de locuinţa care constituie domiciliul conjugal, astfel cum a fost stabilit de ei de comun acord, beneficiază deopotrivă ambii soţi. Neînţelegerile intervenite între pârât şi reclamanţi nu pot să împiedice exercitarea drepturilor legale ale pârâtului asupra domiciliului conjugal. Presupusa conduită vătămătoare a pârâtului faţă de reclamanţi va putea fi sancţionată pe altă cale, eventual chiar penală.

Cum, în speţă, între părţi nu au existat niciodată raporturi de obligaţii derivate din locaţiune, instanţa în temeiul art. 1831 Codul civil, a respins acţiunea reclamanţilor, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 15.06.2015 au declarat apel reclamanţii C I şi C E, solicitând a se dispune admiterea apelului şi schimbarea în tot în sensul admiterii acţiunii reclamanţilor şi evacuarea pârâtului intimat B. L. din imobilul proprietatea reclamanţilor.

În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că aşa cum au arătat în faţa primei instanţe cererea reclamanţilor este una de drept comun şi nu are la bază procedura specială prevăzută de art. 1033 – 1038 din Codul de procedură civilă. Prima instanţă în mod eronat a făcut referire şi a motivat raportat la dispoziţiile art. 1381 privind evacuarea chiriaşului. Acţiunea în evacuare în acest caz are la bază revendicarea dreptului reclamanţilor de proprietate şi obligarea pârâtului de a lăsa în deplină proprietate şi paşnică folosinţă casa şi anexele gospodăreşti împreună cu terenul aferent acestora, prin evacuarea pârâtului din aceste imobile. Este dreptul oricărui proprietar de a se bucura şi dispune de bunul său, respectiv de a-l poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu în limitele stabilite de lege conform art. 555 Noul Cod civil.

Apelanţii au susţinut că pe pârâtul B.L. l-au lăsat să folosească imobilele lor alături de familia lui, respectiv fiica lor şi nepoata, dar nu mai pot locui cu acesta sub acelaşi acoperiş datorită agresivităţii lui şi din acest motiv au solicitat evacuarea lui. Faptul că este căsătorit cu fiica lor şi că şi-au stabilit domiciliul conjugal la ei acasă nu îi conferă dreptul prin nici o lege de a folosi în continuare, fără voia lor, bunurile proprietatea reclamanţilor. Prima instanţă a nesocotit în mod grav atributele dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilelor.

Familia intimatului poate să îl urmeze dacă doreşte oriunde, reclamanţii nu-i obligă sau forţează să rămână la locuinţa lor. Oricum fiica lor, respectiv soţia pârâtului, are doar domiciliul formal acasă la reclamanţi pentru că ea locuieşte cel mai mult timp în Spania.

Analizând sentinţa şi încheierea apelate, Tribunalul reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii C I şi C E au solicitat a fi evacuat pârâtul BL (ginere) din casa lor, pe motiv de comportament agresiv şi violent.

Prin întâmpinare pârâtul a invocat faptul că anterior căsătoriei, soţia sa (care nu este parte în proces) din resurse proprii a construit o cameră ataşată casei părinteşti (în care ei locuiau) şi a cumpărat un teren în vecinătatea gospodăriei părinţilor. După căsătorie, soţii au edificat un garaj, iar după revenirea din Spania au făcut garduri, au plantat pomi fructiferi.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanţii prin avocat au învederat că solicită ca pârâtul să fie evacuat de pe proprietatea lor datorită comportamentului agresiv.

Competenţa primei instanţe, în temeiul prevederilor art. 131 Cod procedură civilă, a fost verificată la termenul de judecată din 09.12.2014 prin raportare la dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. d Cod procedură civilă.

La acelaşi termen de judecată avocatul reclamanţilor a arătat că reclamanţii menţin cererea privind evacuarea pârâtului, reclamanţii au formulat cererea pe dispoziţiile de drept comun şi nu pe procedura specială prevăzută de art. 1033 – 1038 Cod procedură civilă.

De asemenea, în şedinţa publică din data de 29.01.2015 reprezentantul reclamanţilor a arătat că (acţiunea) este îndreptată împotriva unei persoane care ocupă fără drept un imobil. Obiectul cauzei - evacuare a fost indicat notele depuse la dosar în data de 30.04.2015.

Ca atare, contrar aserţiunilor din memoriul de apel, cei doi reclamanţi nu au investit instanţa cu o acţiune în revendicare, temeiul de drept (art. 555, 563, 566 Cod civil) fiind indicat doar în apel. Întrucât în calea de atac cauza cererii de chemare în judecată nu poate fi schimbată, raportat la prevederile art. 478 alin. 3 Cod procedură civilă, instanţa va analiza cererea de evacuare potrivit dreptului comun.

Acţiunea în evacuare este admisibilă nu doar în cazul în care între reclamant şi pârât a existat un raport juridic prin care s-a transmis folosinţa imobilului, raport care a încetat, ci şi atunci când, ca urmare a toleranţei îndelungate, s-a creat aparenţa existenţei unui asemenea raport juridic.

Acţiunea în evacuare nu este însă specifică exclusiv raporturilor de locaţiune (închiriere), ci şi celor privind imobilele folosite sau ocupate fără drept de alte persoane.

Sub acest aspect, trebuie reţinut că prevederile art. 1034 – 1049 Cod procedură civilă instituie o procedură specială urgentă de soluţionare a litigiilor (pe care reclamanţii nu au înţeles s-o urmeze) dar nu exclude ca, în aceleaşi condiţii legale, substanţiale, materiale, reclamantul să recurgă la procedura de judecată de drept comun, element ce rezultă cu claritate din prevederile art. 1035 alin. 1 Cod procedură civilă.

Se concluzionează astfel că acţiunea în evacuare se poate exercita, fără a fi obligatorie şi revendicarea, inclusiv faţă de o persoană care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduinţa proprietarului (în sensul prevederilor art. 1034 alin. 2 lit. e Cod procedură civilă).

În acest context, trebuie analizat dacă ocuparea locuinţei de către pârâtul - intimat este una cu sau fără drept raportat la cei doi apelanţi, pornind de la aspectul necontestat că apelanţii sunt proprietarii imobilelor din Berinţa nr. 9, judeţul Maramureş.

Ocuparea imobilului de către pârâtul intimat a fost permisă iniţial de apelanţi deoarece cel dintâi avea calitatea de soţ al fiicei Bota Sorina, calitate ce se păstrează şi în prezent. De asemenea, este rezonabil de apreciat că reclamanţii au înţeles să permită ocuparea locuinţei în contextul unor relaţii de convieţuire fireşti în familie, fără divergenţe. Atare relaţii nu mai subzistă în prezent, starea conflictuală fiind acută, fapt demonstrat de existenţa procesului penal în care socrul şi ginerele sunt inculpaţi – părţi vătămate, depunerea cererilor privind obţinerea ordinului de protecţie, depoziţia martorei LMA.

Din depoziţia martorei a rezultat că între părţi există o stare conflictuală, pentru aplanarea căreia s-a impus o dată chiar intervenţia organelor de poliţie, martora asistând la certuri. Casa, şura şi terenul în care locuiesc părţile aparţin reclamanţilor, în acelaşi imobil mai locuind BS şi BD, soţia respectiv fiica pârâtului.

De asemenea, martora HO a relevat că părţile locuiesc împreună în aceeaşi curte, camere separate, pârâtul locuieşte cu soţia şi fiica, contribuind şi la construcţia unor anexe (garaj, beci).

De altfel, pârâtul nici nu a opus reclamanţilor în mod explicit un titlu al său, afirmând prin întâmpinare că o cameră ataşată casei părinteşti ar fi fost construită de soţie (care nu e parte în proces şi nici arătată procedural ca titular al dreptului), din resurse proprii, anterior căsătoriei.

Simpla invocare a dispoziţiilor art. 321 Cod civil nu justifică păstrarea situaţiei locative actuale, câtă vreme reclamanţii – apelanţi sunt terţi (deci nu soţ al persoanei evacuate). La acest moment intimatul nu opune celor doi apelanţi care au îngăduit folosinţa, un drept actual care să justifice rămânerea în spaţiu.

Pe cale de consecinţă, se impune admiterea apelului şi în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, schimbarea hotărârii primei instanţe în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, cu respectarea petitului cererii introductive şi respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale.

Domenii speta

Spete similare