Raportat la principiul interesului superior al copilului, ţinând seama de necesitatea ca aceştia să aibă o locuinţă în care să crească alături de mama lor, apelanta, care nu deţine o altă casă, în timp ce intimatul are posibilităţi locative multiple

Tribunalul a reţinut în ce priveşte soluţia pronunţată de prima instanţă relativ la neincluderea în masa comunitară a imobilelor terenuri, se constată legalitatea şi temeinicia acesteia.

Situaţia premisă a partajului, astfel cum este acesta reglementat procedural prin dispoziţiile art. 673 indice 1 şi urm.Cod procedură civilă 1865 aplicabile litigiului o reprezintă dovedirea existenţei dreptului de coproprietate, a calităţii părţilor în proces, de coproprietari, coindivizari ori, după caz, de codevălmaşi asupra bunurilor a căror împărţire se solicită. În materia împărţirii bunurilor comune, aceasta presupune pe de o parte, dovedirea calităţii de soţ/fost soţ a părţilor între care se solicită a se proceda la împărţeală, iar pe de altă parte dovada calităţii de proprietari asupra aceloraşi bunuri. Aceasta rezultă cu claritate din dispoziţiile art. 673 indice 5 alin.1 Cod procedură civilă 1865, aplicabil procesului, art. 356-357 Cod civil, art. 676 Cod civil.

Neincluderea în masa comunitară a terenurilor arătate de către pârâta-reclamantă este argumentată prin absenţa dovedirii dreptului de proprietate al părţilor asupra respectivelor imobile, drept care nu este susceptibil de a fi pro¬bat nici prin adeverinţe de registru agricol, nici prin probe testimoniale ori do¬vada folosirii bunurilor imobile terenuri.

Dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor nu se poate face aşadar cu înscrieri în registrul agricol (care au caracter declarativ) şi nici prin administrarea probei testimoniale, astfel cum a solicitat apelanta. De asemenea, pretinsa cumpărare a acestor terenuri prin acte sub semnătură privată, rămâne fără efecte în plan probator, câtă vreme exigenţele legale impun ad validitatem forma autentică pentru vânzarea-cumpărarea de terenuri. Antecontractul de vânzare cumpărare nu generează el însuşi un transfer de proprietate, efectele sale rezumându-se la naşterea unei obligaţii de a face, de a încheia în viitor contractul în forma prevăzută de lege.

Nu subzistă aşadar motive de anulare a hotărârii cu consecinţa rejudecării cauzei de către prima instanţă, conform prevederilor art. 297 Cod procedură civilă 1865.

În ce priveşte supraedificatele, apartenenţa lor la comunitatea de bunuri a fost susţinută de ambele părţi, motivul de apel evocat cu privire la acestea circumscriindu-se strict modalităţii de partajare.

Întrucât părţile nu au convenit asupra modalităţii de partajare a casei şi bucătăriei de vară de pe strada F. nr. 24 din Vişeu de Sus, instanţa este chemată să atribuie imobilele, ţinând seama de un cumul de criterii legale.

Astfel, prevederile art. 324 Cod civil reglementează, în contextul atribuirii beneficiului locuinţei conjugale, criterii de preferinţă succesive şi anume: mai întâi interesul superior al copiilor minori, apoi culpa în desfacerea căsătoriei, finalmente posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.

Chiar dacă acestea nu reprezintă in terminis criterii expres determinate pentru însăşi partajarea bunurilor comune, ele primesc aplicabilitate, în aprecierea instanţei de apel, întrucât casa a cărei împărţire se solicită a fost locuinţa familiei, iar prevederile art. 2 alin. 4 din Legea nr. 272/2004 impun observarea interesului superior al copiilor în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. În mod evident, îşi păstrează aplicabilitatea şi prevederile art. 673 indice 9 Cod procedură civilă.

Cuprinsul adeverinţei depuse în dosarul primei instanţe relevă că apelanta figurează ca membră în gospodăria numitului P.G., din evidenţe nu reiese că ar deţine bunuri mobile sau imobile.

Prin sentinţa civilă nr. 2651 din 16.11.2009, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. 2237/336/2009 urmare a desfacerii căsătoriei părţilor, cei doi copii minori, F. şi R., au fost încredinţaţi spre creştere şi educare mamei lor. În prezent copiii au 14 respectiv 11 ani.

Apelanta a invocat faptul că nu are unde pleca împreună cu copiii, nu deţine o altă locuinţă, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către intimat rezultă starea conflictuală existentă între intimat, apelantă şi familia acesteia, dar şi faptul că apelanta a sesizat organele competente în legătură cu neplata de către fostul soţ a pensiei de întreţinere în favoarea celor doi copii încredinţaţi mamei.

Pe de altă parte, din depoziţia martorei A.M. a rezultat că după divorţ intimatul a cumpărat o casă, aproape de vechea casă, singur, din bani proprii.

Din adeverinţa nr. 88/2013 depusă la fila 9 din dosarul primei instanţe şi nr. 2506/R/2014 rezultă că reclamantul-intimat P.Gfigurează în registrul agricol pe anii 2010-2014 al Primăriei Oraşului Vişeu de Sus cu casă de lemn construită din anul 1962 acest imobil aşadar nefiind cel indicat în acţiunea introductivă, cu privire la care însuşi reclamantul a învederat că a fost edificat după încheierea căsătoriei (26.10.2000). Expertul tehnic C.M. a precizat că beneficiarii au susţinut construirea între anii 2004-2005 (bucătăria de vară în 2008-2009). Deşi pe terenul intravilan numit D.A. se află edificată o anexă, după cum a arătat expertul topografic N.S.G., nu s-a dovedit că această anexă ar fi proprie unei locuiri permanente.

Pe cale de consecinţă, raportat la principiul interesului superior al copilului, ţinând seama de necesitatea ca aceştia să aibă o locuinţă în care să crească alături de mama lor, apelanta, care nu deţine o altă casă, în timp ce intimatul are posibilităţi locative multiple, în aplicarea prevederilor art. 296 Cod procedură civilă 1865 Tribunalul a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a dispus sistarea stării de codevălmăşie cu privire la bunurile dobândite sub durata căsătoriei, atribuind pârâtei-reclamante T.R.I. în natură, casa de locuit şi bucătăria de vară, situate în oraşul Vişeu de Sus, str. F. nr. 24, judeţul Maramureş şi obligând-o să achite reclamantului-pârât P.G. suma de 15700 lei cu titlu de sultă. Se apreciază că motivele evocate de prima instanţă nu sunt de natură a combate aspectele anterior arătate, relative la interesele copiilor şi posibilităţile locative concrete ale părţilor.

Domenii speta

Spete similare