Control judiciar. Obligaţii impuse inculpatului în faza procesuală a Camerei preliminare

Sentinţă penală 619/CO/CP din 12.06.2015


 Liberare provizorie (Control judiciar. Obligaţii impuse inculpatului în faza procesuală a Camerei preliminare).

În procedura de Camera Preliminara judecătorul nu poate obliga inculpatul aflat sub control judiciar sa se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie ori sa informeze această instituţie cu privire la eventuala schimbare a locuinţei.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, SECŢIA A II-A PENALĂ, Încheierea Nr. 619/CO/CP din 12.06.2015, Dosar nr. 752/98/2015/a2)

Prin încheierea de şedinţă din 4.06.2015, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Ialomiţa – Secţia penală a dispus astfel:

În baza art. 348 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 7 Cod procedură penală, introdus prin O.U.G. nr. 82/2014 şi art. 215 Cod procedură penală, cu aplic. art. II alin. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 82/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 911 din 15.12.2014, constată că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii şi menţine ca legală şi temeinică măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul, T.C., prin Ordonanţa nr. 372/P/2013 din data de 10.03.2015 a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie.

S-au menţinut obligaţiile impuse inculpatului T.C prin ordonanţa nr. 372/P/2013 din data de 10.03.2015 a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie.

În temeiul art.241 al.1 lit.d Cod pr.penală s-a încetat de drept măsura controlului judiciar faţă de inculpatul U.Ghe., deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, întrucât se află în executarea unei pedepse de 1 an închisoare, potrivit mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.21/2015/27.04.2015, emis de Tribunalul Brăila.

Pentru a se dispune aceste măsuri, Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că prin rechizitoriul nr.372/P/2013 din 08.04.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, înregistrat sub nr. 752/98/2015 la data de 10.04.2015, au fost trimişi în judecată inculpaţii

1. T.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de

- luare de mită prevăzută de art. 289  alin. 1 C.p. rap. la art. 7 lit. c din Legea nr.78/2000, republ., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.,

- trafic de influenţă prevăzută de art. 291 C.p. rap. la art. 7 lit. c din Legea nr.78/2000 republ.,

- complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C.p. rap. la art. 9 alin. 1 şi 2 lit. b şi c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, toate cu aplic. art. 38 C.p. şi art. 5 C.p.;

2. U.Ghe., pentru săvârşirea infracţiunii de

- evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b şi c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 C.p. şi

S-a reţinut în sarcina inculpatului T.C. că, în calitate de comisar şef de poliţie, şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, a primit în perioada iulie – septembrie 2013, mai multe sume de bani cu titlu de mită, în total 32.000 de lei, de la inculpatul U.Ghe, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv de constatare şi cercetare a infracţiunilor economice.

De asemenea, a înlesnit inculpatului U.Ghe desfăşurarea de operaţiuni comerciale cu încălcarea normelor fiscale în sensul omisiunii înregistrării în evidenţa contabilă, precum şi înregistrarea de operaţiuni fictive

Totodată, inculpatul T.C,, în schimbul banilor primiţi în cursul anului 2013 de la inculpatul U.Ghe, respectiv sumei de 32000 RON, i-a promis acestuia că îşi va folosi influenţa asupra lucrătorilor de poliţie de la IPJ C. - Serviciul de Investigare a Fraudelor în scopul de a-i determina să soluţioneze favorabil inculpatului U.Ghe un dosar penal în care acesta era cercetat penal.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţia nemotivată de faţă inculpatul T.C,

Cu prilejul dezbaterilor asupra contestaţiei, în şedinţa Camerei de Consiliu de la 12.06.2015, inculpatul, prin avocat ales, a susţinut în esenţă următoarele:

- măsura preventivă a controlului judiciar nu mai este nici justificată şi nici proporţională, gradul de pericol social al presupuselor fapte diminuându-se prin trecerea timpului;

- contestatorul inculpat a respectat întrutotul obligaţiile şi restricţiile impuse, iar ridicarea măsurii nu ar impieta asupra normalei desfăşurări a procesului penal;

- încheierea atacată este formal şi lapidar motivată, fără o analiză a pretinselor temeiuri care ar impune menţinerea măsurii controlului judiciar.

În subsidiar s-a solicitat ca, în ipoteza în care s-ar menţine măsura preventivă, să se înlăture dintre obligaţiile şi restricţiile impuse inculpatului, dat fiind actualul stadiu procesual, pe aceea de a se prezenta la D.N.A. şi a o informa despre o eventuală schimbare a locuinţei, precum şi interdicţia de a părăsi ţara.

Cu ocazia dezbaterilor s-a pus şi problema dacă inculpatul contestator a fost sau nu audiat în şedinţa Camerei de Consiliu de la 04.06.2015, Judecătorul de cameră preliminară efectuând verificări în acest sens. A rezultat că inculpatul a fost întrebat dacă doreşte să dea declaraţie, iar răspunsul a fost negativ, cu precizarea că le menţine pe cele anterioare.

Fiind audiat în faza procesuală a contestaţiei împotriva încheierii din 04.06.2015, inculpatul şi-a menţinut poziţia, arătând că nu are completări sau precizări de făcut, iar declaraţia sa a fost consemnată şi ataşată la dosar.

Pe parcursul soluţionării contestaţiei nu s-a solicitat administrarea altor probatorii, nu s-au formulat cereri noi şi excepţii.

Examinând actele şi lucrările dosarului, dovezile administrate în raport de contestaţia formulată, Judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele:

Prin încheierea atacată, cu o motivare care cuprinde principalele temeiuri ale soluţiei, s-a apreciat în mod corect că subzistă motivele care au condus la luarea faţă de contestator a măsurii preventive a controlului judiciar, care este în continuare adecvată şi proporţională, în sensul prevederilor art.202 alin.1 şi C. pr. pen. Ea este menită să asigure, prin interdicţiile şi obligaţiile impuse inculpatului, o normală desfăşurare şi pentru viitor a procesului penal. Faptul că inculpatul a respectat aceste obligaţii este pozitiv şi reprezintă un aspect de normalitate, dar nu poate conduce, prin el însuşi, la ridicarea măsurii.

Pe de altă parte, trecerea unui interval de timp de câteva luni nu conduce, în mod necesar la ridicarea măsurii, durata acesteia nedepăşind un interval de timp „rezonabil” în sensul jurisprudenţei CEDO, iar pericolul social al presupuselor fapte nediminuându-se de o manieră semnificativă.

Încheierea atacată este însă criticabilă, iar contestaţia va fi admisă, sub aspectul greşitei obligări a contestatorului inculpat, aflat în faza procesuală a Camerei preliminare, deci după emiterea rechizitoriului, de a se prezenta la Direcţia Naţională Anticorupţie şi de a informa această instituţie cu privire la o eventuală schimbare a locuinţei sale.

Aşa fiind, Judecătorul de cameră preliminară va admite contestaţia şi în baza prevederilor art.4251 alin.7 pct.2 lit.a C. pr. pen. va desfiinţa în parte încheierea atacată, iar în rejudecare se va dispune:

- înlăturarea obligării inculpatului, pe perioada cât se află sub control judiciar în prezenta cauză, de a se prezenta la Direcţia Naţională Anticorupţie ori de a informa această instituţie cu privire la eventuala schimbare a locuinţei sale.

În baza art.215 C. pr. pen., inculpatului i se va stabili în sarcină următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţă ori de câte ori este chemat;

b) să informeze, de îndată, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei;

d) să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei. Această interdicţie este în continuare considerată necesară pentru a asigura normala desfăşurare a procesului şi preîntâmpinarea unei stări de pericol social concret pentru ordinea publică.

Se vor menţine celelalte obligaţii instituite în sarcina inculpatului conform prevederilor art.215 alin.1-5 C. pr. pen.

Se vor păstra celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.