Acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Respectarea deciziilor i.c.c.j. pronunţat

Prin sentinţa nr. 946 din 24 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal,  în dosarul nr. 1899/101/2015, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.F.P. invocată de pârâta AJFPP Mehedinţi prin întâmpinare. S-a respins acţiunea formulată de reclamanta x, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a admis excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a AJFP Mehedinţi invocată de aceasta prin întâmpinare. S-a respins acţiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta AJFP Mehedinţi, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate de procesuală de exerciţiu.

S-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta DGRFP Craiova prin întâmpinare. S-a respins acţiunea cu privire la daunele-interese moratorii solicitate, scadente în perioada 24.06.2009-12.03.2012, ca prescrisă.

 S-a admis acţiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu DGRFP Craiova. A fost obligată pârâta DGRFP Craiova să plătească reclamantei dobânzile penalizatoare aferente drepturilor salariale decurgând din sentinţa nr. 778/05.03.2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosar nr. 780/101/2009, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 3121/24.06.2009 a Curţii de Apel Craiova, calculate la data de 12.03.2012 până la data plăţii efective a drepturilor salariale.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei au formulat recurs pârâta D.G.R.F.P. Craiova în nume propriu şi pârâta A.J.F.P. Mehedinţi în numele şi pentru pârâta D.G.R.F.P. Craiova.

Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed:

Prin cererile de recurs, recurenta pârâtă D.G.R.F.P. Craiova reia apărări formulate în faţa instanţei de fond prin întâmpinare, apreciind că sentinţa este nelegală şi că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 4, 6 şi 8 din Noul Cod de procedură civilă.

În cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 4 N.C.proc.civ. conform cu care „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti”. Prin sintagma „depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti” se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat, ceea ce nu este cazul.

Pentru a se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază şi inexistenţa acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Textul art. 425 alin. 1 lit. b din Noul Cod de procedură civilă consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate în fapt şi în drept, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă, rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 alin. 1 lit. b N.C.proc.civ., ca de altfel şi cercetarea fondului cauzei, au în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene (Hotărârea Ruiz Torija şi Hiro Balani împotriva Spaniei, din 9 decembrie 1994, precum şi Hotărârea Higgins şi alţii împotriva Franţei, din 19 februarie 1998), instanţa nu este obligată să răspundă detaliat la fiecare argument al părţilor.

Curtea constată că cererea a fost analizată în raport de motivele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii şi de argumentele aduse în apărare de partea adversă, iar motivarea hotărârii recurate îndeplineşte cerinţele art. 425 alin. 1 lit. b din Noul Cod de procedură civilă, făcând posibilă exercitarea controlului judiciar. Motivarea primei instanţe răspunde exigenţelor legale, instanţa de fond arătând care sunt considerentele care au condus la adoptarea soluţiei.

Sentinţa instanţei de fond supusă analizei cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă.

Critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mehedinţi, susceptibilă de încadrare în art. 488 alin. 1 pct. 5 N.C.proc.civ., întrucât aduce în discuţie încălcarea unei reguli de procedură, este neîntemeiată.

Potrivit art. 32 alin. 1 N.C.proc.civ. „orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condiţiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenţie, respectiv justifică un interes”, aceste dispoziţii aplicându-se, în mod corespunzător, şi în cazul pârâţilor. Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţi.

Prin acţiune se solicită plata dobânzii legale pentru sumele datorate şi rămase neexecutate stabilite prin sentinţa nr. 778/05.03.2009 pronunţata de Tribunalul Mehedinţi, aşa cum a fost modificata de Decizia nr. 3121/24.06.2009 a Curţii de Apel Craiova către reclamantă.

Cum în prezenta cauză se solicită dobânda pentru sumele acordate prin aceste hotărâri, care are caracter accesoriu, calitate procesuală nu pot avea decât părţile din procesul iniţial.

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, A.J.F.P. Mehedinţi, înfiinţată ca urmare a reorganizării Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Dr. Tr. Severin, nu a avut şi nu are raporturi juridice cu reclamanta în privinţa drepturilor de natură salarială.

Recurenta a indicat în cererea de recurs şi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă, conform cu care: „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”, în raport de care va fi analizată soluţia pronunţată de instanţa de fond.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat o despăgubire care are ca obiect suma de bani ce reprezintă prejudiciul suferit de creditor pentru executarea cu întârziere şi  neexecutarea integrală a creanţelor stabilite în titlul executoriu, obligaţie succesivă şi distinctă de aceea de plată a drepturilor salariale neachitate.

Deci pentru creanţele iniţiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească, reclamanta are un titlu executoriu, iar executarea acestor creanţe a fost eşalonată prin acte normative succesive. Plata creanţelor, reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlurile executorii a fost eşalonată independent de voinţa sa, creanţele urmând a fi executate în anumite procente şi la anumite termene.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, referitor la acordarea dobânzii legale, pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Î.C.C.J. a statuat prin Decizia nr. 2/17.02.2014 pronunţată în recurs în interesul legii, că „în aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1088 din Codul Civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza 1 şi art. 1535 alin. (l) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările şi completările ulterioare”.

Prin această decizie, Î.C.C.J. a analizat natura juridică a măsurilor dispuse prin O.U.G. nr. 71/2009 şi a stabilit că aceasta are drept consecinţă o „suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuşi conţinutul art. 1 alin. 2 din ordonanţa de urgenţă, potrivit căruia în cursul termenului în care are loc plata eşalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.

Deci, problema naturii juridice a dobânzilor de tipul celor solicitate în cauza pendinte a fost rezolvată prin recursul în interesul legii soluţionat de Î.C.C.J. prin Decizia nr. 2/2014.

Plecând de la considerentele obligatorii ale deciziei în interesul legii menţionate anterior, se constată că, în cazul titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale neachitate salariaţilor bugetari, pot fi pretinse dobânzi penalizatoare menite a acoperi prejudiciul rezultat din fapta ilicită a statului, care, în calitate de debitor, achită cu întârziere sumele acordate prin hotărâri judecătoreşti, deşi acestea sunt executorii de drept de la momentul pronunţării acestor hotărâri.

Intimata reclamantă nu a contestat prevederile O.U.G. nr. 71/2009, ci a solicitat ca recurentele pârâte, în calitate de debitoare ale creanţei stabilită prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, să îi plătească dobânda legală.

Prin O.U.G. nr. 71/2009, invocată de recurentă, s-a stabilit numai o modalitate de executare eşalonată a creanţelor care sunt certe, lichide şi exigibile de la data titlurilor executorii, deci acest act normativ a avut ca obiect executarea creanţelor şi nu dreptul la daune-interese.

Cu alte cuvinte, prin eşalonarea la plată a fost fixat un alt termen pentru executarea obligaţiei de plată, iar creditorul nu pierde dreptul de a pretinde şi daune pentru neexecutarea obligaţiei la scadenţă, acestea având caracterul unor prestaţii succesive şi fiind datorate pentru întreaga perioadă de executare cu întârziere, calculate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenţei acestor creanţe.

Dacă eşalonarea a presupus fixarea unui alt termen pentru executarea parţială a obligaţiei de plată şi o astfel de plată parţială nu întrerupe cursul prescripţiei dreptului de a solicita aceste dobânzi, înseamnă că obligaţia principală, respectiv dreptul la executarea silită a titlurilor executorii, nu s-a prescris, iar dobânda percepută debitorului pentru neexecutare curge, pentru tranşele achitate, de la data pronunţării hotărârii până la data plăţii tranşelor, iar, pentru sumele neachitate, curge în continuare până la data plăţii efective.

Cererea de chemare în judecată marchează momentul la care instanţa de judecată se raportează pentru a aprecia dacă scadenţa tranşelor plătite pentru care se calculează distinct dobânzi penalizatoare se înscrie în termenul de prescripţie de trei ani anteriori acestei date, dobânzile putând fi solicitate pentru perioada pentru care nu s-a împlinit prescripţia.

Pentru suma rămasă restantă după plata parţială, dobânzile penalizatoare curg în continuare şi pot fi acordate pe trei ani anteriori datei introducerii acţiunii.

Pentru tranşele din debitul principal ce au fost achitate cu mai mult de trei ani anteriori introducerii acţiunii ce pretinde plata acestora, dobânzile s-au prescris şi nu mai pot fi solicitate.

Referitor la deciziile pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit art. 517 alin. 4 N.C.proc.civ., „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, partea I ”, iar în speţă, instanţa de fond a ţinut cont de cele statuate în decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ca urmare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că intimata reclamantă, funcţionar public, este îndreptăţită la plata dobânzii legale pentru diferenţele de drepturi băneşti rămase neexecutate, susţinerile recurentei fiind neîntemeiate.

În raport de perioada pentru care s-a solicitat acordarea dobânzii, tribunalul a constatat corect că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii.

Curtea menţionează că problema prescripţiei şi a întreruperii acesteia prin O.U.G. nr. 71/2009 a fost, de asemenea, rezolvată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin două decizii pronunţate de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Astfel, prin decizia nr. 7/27 aprilie 2015 pronunţată în dosarul nr. 16/1/2014/HP/C, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „Plăţile voluntare eşalonate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare”.

 Totodată, prin decizia nr. 21/22 iunie 2015 pronunţată în dosarul nr. 199/1/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 743 din 05.10.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 şi art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 şi 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (art. 161 alin. 1 şi 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) şi art. 1088 Cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii.”

Potrivit art. 521 alin. 3 din Noul C.proc.civ. „Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Curtea constată că instanţa de fond a constatat corect că dobânzile se pot acorda pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii prezentei cereri, dând o soluţie corectă excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, criticile pe acest aspect fiind neîntemeiate.

Analizând argumentele instanţei de fond, Curtea reţine că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare