Cererea de obligare provizorie a pârâtei de a nu utiliza biletele la ordin în sensul de a nu le introduce la decontare şi de a nu începe executarea silită a acestora.

În lipsa unei prevederi legale exprese, procedura  specială a ordonanţei preşedinţiale nu poate fi folosită în locul sau pentru atingerea scopului altei proceduri speciale.

Prin solicitarea executării silite a titlurilor de credit, adică este vizată executarea silită, dispoziţiile privind această procedură fiind cele din Cartea a V a Despre executarea silită, art.622-913 C.proc.civ., în care se încadrează şi art. 718 ce vizează suspendarea executării ( alin 1) şi suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare (alin 7), aşa cum corect a reţinut prima instanţă

Prin sentinţa nr. 133 din 23.09.2015 pronunţată de Tribunalul Gorj-Secţia  a II-a civilă  în dosarul nr. 5399/95/2015, s-a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta BVACSRL, în contradictoriu cu pârâtul CEOSA Tg-Jiu.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că între părţile procesuale s-a încheiat Contractul nr. 2964/CEO/19.12.2014 prin care vânzătorul CEOSA s-a obligat ca prin trei unităţi miniere, Lupoaia şi Husnicioara) să asigure şi să vândă o cantitate de 1.200.000 tone de cărbune tip lignit, cu o granulaţie de 0-6 mm, cumpărătoarei BVA COAL SRL, contract al cărui termen de valabilitate a fost stabilit la o perioadă de maxim 6 luni de zile de la data semnării, cu posibilitate de prelungire prin acordul ambelor părţi - manifestare de voinţă exprimată prin semnarea unor acte adiţionale.

În art. 11 din contract s-a prevăzut constituirea unei garanţii de bună execuţie, cu prevederea de la punctul 4 că garanţia de bună execuţie se restituie astfel: operatorului economic câştigător, la solicitarea scrisă a acestuia, în termen maxim de 15 zile de la finalizarea fără divergenţe a contractului. Operatorul economic va pierde garanţia de bună execuţie, dacă contractul de vânzare este reziliat din culpa acestuia.

Pentru garanţia de bună execuţie, reclamanta BVACSRL a emis următoarele bilete la ordin: BO BTRL3BS 2627611, emis la data de 13.03.2015, cu dată scadentă la 19.08.2015, pentru suma de 443.600,00 RON; BO BTRL3BS 2627612, emis la data de 13.03.2015, cu dată scadentă la19.08.2015, pentru suma de 443.600,00 RON; BO BTRL3BS 2627613, emis Ia data de 13.03.2015, cu dată scadentă la 19.08.2015, pentru suma de 443.600,00 RON; BO BTRL3BS 2627614, emis la data de 13.03.2015, cu dată scadentă la 19.08.2015, pentru suma de 443.600,00 RON; BO BTRL3BS 2627615, emis la data de 13.03.2015, cu dată scadentă la 19.08.2015, pentru suma de 443.600,00 RON; BO BTRL3BS 2627616, emis la data de 13.03.2015, cu dată scadentă la 19.08.2015, pentru suma de 443.600,00 RON; BO BTRL3BS 2627617, emis la data de 13.03.2015, cu dată scadentă  la 19.08.2015, pentru suma de 443.600,00 RON; BO BTRL3BS 2627618, emis la data de 13.03.2015, cu dată scadentă la 19.08.2015, pentru suma de 354.880,00 RON .

Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta BVACSRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta CEOSA ca pe calea  ordonanţei preşedinţiale - obligaţia de a nu face, în urma analizării motivelor invocate si a probatoriului administrat, in temeiul dispoziţiilor art. 997 şi următoarele din Codul de procedură Civilă, a se da curs cererii de suspendare a executării dispoziţiilor contractuale menţionate in art. 11.4 din Contractul 2964/CEO/19.12.2014, in sensul obligării - provizorii - a pârâtei de a nu utiliza - bilete la ordin - ( de a nu le introduce in entitatea bancară spre decontare şi de a nu începe executarea silită a societăţii reclamante in baza acestor documente de plată - ca si titluri executorii), instrumentele de plată - puse de societatea reclamantă la dispoziţia pârâtei, pentru asigurarea plăţii garanţiei de bună execuţie. Precizează reclamanta că face această cerere pe calea unei acţiunii de urgenţă motivat de faptul că data plăţii pe fiecare instrument de plată a fost menţionată ca fiind 19 august 2015, iar creanţa pentru care se intenţionează obligarea reclamantei la plată nu are caracterul de creanţă certă, lichidă exigibilă.

Potrivit art. 997 c.proc.civ. instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţă de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi  cu prilejul unei executări.

Conform acestor dispoziţii legale măsura ce se solicită a se lua pe calea ordonanţei preşedinţială trebuie să fie o măsură provizorie, respectiv limitată în timp.

Această limitare în timp este cel mai bine definită până la soluţionarea unei acţiuni de drept comun în care se discută fondul cauzei, în speţă efectele clauzei contractuale din art. 11.4 din contractul părţilor, a căror suspendare se solicită pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială nu s-a definit nici un interval de timp pentru producerea efectelor suspendării provizorie a dispoziţiilor contractuale cuprinse în art. 1.4 din contract, fapt pentru care instanţa nu are elemente de determinare a limitării în timp a efectelor clauzei contractuale, şi ca urmare nu poate dispune o măsură provizorie în condiţiile art. 997 c.proc.civ.

Reclamanta nu a făcut dovada că a intentat o acţiune de drept comun în care să se discute efectele clauzelor contractuale a căror suspendare o solicită.

S-a mai reţinut că prin cererea introductivă, reclamanta a precizat că solicită suspendarea executării dispoziţiilor art. 11.4 din contract în sensul obligării provizorii a pârâtei de a nu utiliza biletele la ordin, respectiv de a nu le introduce în entitatea bancară spre decontare şi de a nu începe executarea silită a societăţii reclamante în baza acestor documente de plată ca şi titluri executorii.

Cât priveşte solicitarea reclamantei  în sensul obligării provizorii a pârâtei de a nu utiliza biletele la ordin, respectiv de a nu le introduce în entitatea bancară spre decontare, s-a reţinut că pârâta a introdus bieletelor la ordin spre încasare în data de 18 august 2015, fiind refuzate din lipsă totală de disponibil, scadent la termen, biletele la ordin nr. BTRL3BS 2627611/13.03.2015, BTRL3BS 2627614/ 13.03.2015 şi BO BTRL3BS 2627615/13.03.2015, iar cu privire la restul biletelor la ordin, respectiv BTRL3BS 2627612/13.03.2015, BTRL3BS 2627613/13.03.2015, BTRL3BS 2627617/13.03.2015, banca a comunicat, prin adresele nr. 1, 2, 3 din 19.08.2015, că nu au putut fi procesate întrucât suma în litere-element obligatoriu, nu poate fi stabilită cu exactitate (suma în litere greşit completată).

S-a mai reţinut că cererea reclamantei de a se dispune obligarea pârâtei de a nu introduce biletele la ordin în entitatea bancară spre decontare, este rămasă fără obiect.

Cu privire la solicitarea obligării provizorii a pârâtei de a nu începe executarea silită a societăţii reclamante în baza acestor documente de plată ca şi titluri executorii, pentru că ar fi prejudiciată, instanţa a apreciat că asupra temeiniciei suspendării executării silite a unor titluri executorii se pronunţă instanţa de executare în cadrul unei contestaţii la executare în conformitate cu art. 719 c.proc.civ., , partea interesată putând solicita, chiar o suspendare provizoriu în regim de urgenţă (art. 719 alin.7 c.proc.civ.).

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta BVAC SRL, solicitând admiterea apelului, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei apelate şi, pe fond, admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială aşa cum a fost formulată, cu precizările depuse la termenul din data de 16.09.2015.

Apelanta critică soluţia instanţei de fond pentru netemeinicie, arătând că ordonanţa preşedinţială ce face obiectul dosarului, întruneşte toate condiţiile de admisibilitate.

Chiar dacă în ceea ce priveşte primul capăt de cerere a ordonanţei preşedinţiale, de a nu introduce biletele la ordin spre decontare, intimata nu a acceptat soluţia instanţei şi a procedat la introducerea acestora la ordin, apelanta arată că a rămas de soluţionat cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv de a nu începe executarea silită a societăţii reclamante în baza acestor documente de plată, întrucât s-ar crea o pagubă ireparabilă pentru SCBVACSRL, în sensul că  începerea unei executări silite mobiliare şi imobiliare şi blocarea conturilor prim poprire, ar avea consecinţe negative în buna desfăşurare a activităţii viitoare a societăţii, care pot duce chiar la falimentul societăţii.

Astfel, arată că s-ar ajunge ca BVACSRL să fie executată silit pentru o creanţă nedatorată, mai înainte ca instanţa de fond  să se pronunţe asupra situaţiei de drept şi de fapt, situaţie care reclamă tocmai urgenţa şi caracterul provizoriu al măsurii solicitate a fi luate pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Susţine că atât prezentarea faptică a situaţiei litigioase, dar mai ales înscrisurile depuse în probaţiune, dovedeau faptul că , în realitate, culpa exclusivă în modul de derulare a relaţiei contractuale dintre părţi, în baza contractului nr.2964/CEO/2014 aparţine chiar intimatei, situaţie care nu putea avea decât urmarea evidentă că aparenţa de drept este în favoarea apelantei reclamante SC BVACSRL.

Consideră că SCBVACSRL nu a prejudiciat în niciun fel interesele intimatei, nu i-a încurcat planul de afaceri, iar intimata, la rândul ei, nu a dovedit în niciun fel că BVACSRL ar fi prejudiciat-o, că marfa ce trebuia achiziţionată i-ar fi fost pusă la dispoziţie şi că BVACSRL a refuzat să o ridice. Susţine apelanta, că nu i-a fost livrată marfa nici la cantitatea contractată şi stabilită prin convenţie şi nici la calitatea contractată.

Susţine că, aşa cum prevăd dispoziţiile contractului nr.2964/CEO/19.12.2014, condiţia obligatorie impusă de vânzătoarea intimată societăţii, a fost aceea de a achita marfa în avans, condiţie ce a fost respectată de către societate, astfel că prejudiciată a fost BVAC SRL  care a asigurat intimatei un fond bănesc în avans, în condiţiile în care intimata a dat dovadă de grave deficienţe în asigurarea mărfii contractate.

Apelanta arată că, în mod abuziv intimata reclamă dreptul de a solicita garanţia de bună execuţie, sub pretextul dispoziţiilor art.11 din contractul nr. 2964/CEO/2014, în condiţiile în care perioada de valabilitate a contractului a fost de maxim 6 luni , începând cu data de 19.12.2014, nicidecum data de 14.01.2015  când pretinde intimata că a informat Consiliul de supraveghere, contractul putând fi finalizat oricând în acest termen de 6 luni de zile.Mai arată că anexa 2 din actul constitutiv al SC CEOSA, nu este un document opozabil apelantei, fiind un act cu caracter intern al societăţii intimate, acest document invocat în susţinere de către CE Oltenia nefăcând parte din contractul nr.2964/CEO/19.12.2014.

Susţine că , dacă intimata CEOSA ar fi putut să pună la dispoziţie cantitatea de marfă contractată de 1.2000.000 tone în granulaţia contractată şi cu livrare zilnică minimă de 10.000 tone, atunci contractul s-ar fi finalizat în mai puţin de 4 luni de zile, adică în jurul datei de 17 aprilie 2015, acesta fiind motivul pentru care s-a stabilit contractual, un termen de maxim 6 luni, iar între 19 decembrie 2014- data încheierii contractului şi 19 iunie 2015, era deja trecut termenul de valabilitate al contractului, situaţie care avea consecinţa directă de respectare a obligaţiei impuse contractual intimatei, respectiv de a restitui garanţia de bună execuţie la expirarea termenului de valabilitate a contractului.

Totodată, arată că notificarea pe care apelanta a primit-o la data de 19 iunie 2015 de la intimată, privind încetarea contractului, a fost făcută în afara termenului de valabilitate a contractului, şi nu ca urmare a faptului că apelanta  s-a aflat în culpă contractuală, în perioada cât mai era valabil contractul.

Apelanta învederează că, niciodată în perioada de derulare a contractului, intimata CEO SA nu a reuşit să-i pună la dispoziţie cantitatea zilnică de 10.000 de tone de cărbune tip lignit, cantitatea pe care intimata a reuşit să o livreze cu propriile sale resurse tehnice şi de procesare, fiind de până la 3000 tone/zi. Mai arată că CEOSA datorează către reclamanta BVACSRL aproximativ 600 tone de cărbune tip energetic, marfă achitată de reclamantă încă din 27.03.2015, dar pe care pârâta nu a livrat-o.

Susţine apelanta că, ulterior expirării termenului de valabilitate, a formulat cereri către intimată, prin care a solicitat încheierea unui act adiţional pentru prelungirea perioadei de valabilitate a contractului, cereri la care nu a primit niciun fel de răspuns din partea SC CEO SA, întrucât, în mod constant, intenţia societăţii BVA COAL SRL a fost de continuare a derulării relaţiei contractuale şi de achiziţionare a întregii cantităţi de marfă, până la 1.200.000 tone cărbune.

În concluzie, culpa exclusivă în modul defectuos de derulare a contractului nr.2964/CEO/2014, apelanta susţine că aparţine intimatei CEO SA, aspect dovedit cu un probatoriu concludent

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.1000 alin.1, art-466 şi următoarele, art.480 alin.2, art.481 şi art.482 C.pr.civ..

Intimata  CEOSA  a depus note scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei apelate, arătând că nu sunt îndeplinite dispoziţiile legale statuate prin art.996 alin.1 C.pr.civ., potrivit cărora cele trei condiţii speciale de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială şi anume urgenţa, caracterul provizoriu (vremelnic) al măsurii solicitate a se lua pe această cale şi neprejudecarea fondului prin măsura luată nu sunt îndeplinite cumulativ.

Urgenţa nu mai poate fi justificată, ţinând seama de faptul că biletele au fost învestite cu formulă executorie, în conformitate cu deciziile irevocabile pronunţate de Judecătoria Tg.Jiu.

Totodată, arată că pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi luate măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt. Utilizarea instrumentelor de garantare, respectiv a biletelor la ordin, nu are caracter vremelnic, ea fiind definitivă, astfel că nu se poate dispune pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Instanţa de fond a considerat că nu sunt aplicabile prevederile art.997 C.pr.civ., deoarece prin cererea de ordonanţă preşedinţială nu s-a putut defini o perioadă, un interval pentru producerea efectelor suspendării provizorii a dispoziţiilor contractuale prevăzute în art.11.4.

Solicită respingerea ordonanţei preşedinţiale ca inadmisibilă, iar în situaţia în care se apreciază că este admisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială, solicită respingerea acesteia ca nefondată, arătând că dreptul societăţii COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA de a uza de prevederile contractuale, este urmare a acordului reclamantei, a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale recunoscute implicit prin acceptarea penalităţilor de întârziere, a neasigurării capacităţii de transport lignit.

Având în vedere că data informării Consiliului de supraveghere a fost 14.01.2015, susţine că aceasta este data de la care curge termenul de maxim 6 luni, reprezentând durata contractului.

Totodată, arată că opinia reclamantei că rezilierea contractului nr.2964/CEO/19.12.2014 s-a produs ca urmare a finalizării termenului de valabilitate al contractului de 6 luni este neîntemeiată, contractul fiind în vigoare la data emiterii notificării de reziliere a contractului, iar la momentul transmiterii adresei nr.3503/30.04.2015, adresă prin care societatea CEO SA îşi manifesta acordul de principiu al prelungirii termenului de valabilitate al contractului”, reclamanta nu a mai manifestat niciun fel de diligenţă în acest sens.

Astfel, consideră că Societatea CEOSA, în calitate de vânzător, era îndreptăţită să facă aplicarea prevederilor art.13.3 din contract, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional nr.1.

A ataşat în fotocopie înscrisuri respectiv: Încheierile nr. 3358/12.10.2015, 3338/12.10.2015, 3294/08.10.2015, 3312/08.10.2015, 3313/08.10.2015, 3337/12.10.2015, 3314/08.10.2015 şi 3291/08.10.2015 pronunţate de Judecătoria Tg-Jiu în dosarele nr. 13352/318/215, 13356/318/2015, 13353/318/2015, 13354/318/2015, 13355/318/2015, 13357/318/2015, 13358/318/2015 şi respectiv  13359/318/2015.

Analizând hotărârea atacată în raport de motivele invocate şi de disp. art. 477 şi 478 C.proc.civ., Curtea a reţinut următoarele::

Noul Cod de procedură civilă reglementează ordonanţa preşedinţială în Cartea a VI a destinată procedurilor speciale, în titlul VI, art. 996- 1001.

Conform textelor de lege susmenţionate, cererea de ordonanţă preşedinţială este admisibilă când sunt îndeplinite cumulativ cerinţele: a) aparenţei dreptului; b) caracterul provizoriu al măsurilor; c) existenţei unor cazuri grabnice; d) neprejudecării fondului.

Aparenţa de drept este în favoarea reclamantului dacă poziţia acestuia, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanţa preşedinţială, este preferabilă din punct de vedere legal, în condiţiile unei sumare caracterizări şi analize a situaţiei de fapt.

Caracterul provizoriu  se referă pe de o parte la conţinutul reversibil al măsurilor luate iar pe de altă parte la durata limitată în timp a acestor măsuri.

Caracterul urgent trebuie stabilit prin raportare la scopul luării acestora şi anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara; înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Trecerea unui interval mare de timp de la momentul producerii evenimentului ori al naşterii situaţiei care justifică urgenţa şi până la momentul introducerii cererii de ordonanţă preşedinţială constituie motiv de respingere pentru lipsa urgenţei. Aşadar pentru a fi admisibilă cererea, este nevoie de reacţia promptă a persoanei care solicită luarea unei măsuri provizorii, într-un caz grabnic. Altfel, pretenţiile acesteia vor putea fi cercetate doar pe calea dreptului comun.

Cerinţa neprejudecării fondului a determinat legiuitorul să limiteze judecata în cererea de ordonanţă doar la verificarea aparenţei dreptului afirmat de către reclamant. Dacă obiectul cererii de ordonanţă şi situaţia de fapt invocate nu permit respectarea exigenţei neprejudecării fondului, cererea de ordonanţă preşedinţială va fi respinsă ca inadmisibilă. 

De asemenea, în lipsa unei prevederi legale exprese, procedura  specială a ordonanţei preşedinţiale nu poate fi folosită în locul sau pentru atingerea scopului altei proceduri speciale.

În cauză s-a reţinut că prin cererea introductivă formulată la data de 18.08.2015 reclamanta a solicitat ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună obligarea provizorie a pârâtei de a nu utiliza biletele la ordin în sensul de a nu le introduce la decontare şi de a nu începe executarea silită a acestora. A invocat  contractul nr. 2964/CEO/19.12.2014 încheiat între părţi şi faptul că în legătură cu executarea acestuia există divergenţe fapt ce a determinat-o să introducă la Tribunalul Gorj o acţiune având ca obiect obligaţie de a face- restituire instrumente de plată şi constatarea lipsei culpei sale în derularea contractului.

Prin sentinţa nr. 133/23.09.2015 Tribunalul Gorj a respins cererea de ordonanţă preşedinţială.

Susţinerile apelantei în sensul întrunirii condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale au fost apreciate ca nefondate.

Astfel, în ceea ce priveşte aparenţa dreptului, biletul la ordin este un titlu de credit formal, care încorporează o obligaţie abstractă, autonomă, iar cauza obligaţiei este un element extern, care nu are nici o influenţă asupra titlului comercial.

Raporturile juridice preexistente biletului la ordin justifică emiterea acestuia, însă, odată emis, biletul la ordin constituie un titlu de sine stătător. Toate operaţiunile privind biletele la ordin fac abstracţie de raporturile fundamentale şi sunt supuse unor reguli speciale ( Legea nr. 58/1994) diferite de regulile care reglementează raporturile care au justificat emiterea. Prin urmare, stingerea/modificarea  raporturilor fundamentale dintre părţi, nu influenţează drepturile şi obligaţiile izvorâte din biletul la ordin, care au caracter autonom, independent de cele izvorâte din contractul fundamental.

În cauză, apelanta invocă culpa intimatei în executarea contractului nr. 2964/CEO/19.12.2014, adică susţineri ce vizează raportul juridic fundamental şi care deci  sunt irelevante în cauză dat fiind caracterul de  titlu de sine stătător al biletelor la ordin a căror punere în executare s-a solicitat a fi blocată/suspendată. Prin urmare, este fără dubiu că în cauză aparenţa dreptului este în favoarea intimatei – creditor, deţinătoare a biletelor la ordin.

În ceea ce priveşte caracterul provizoriu al măsurilor, prin cererea introductivă reclamanta nu a indicat perioada pentru care se solicită suspendarea provizorie, ci a arătat că a formulat acţiune de drept comun având ca obiect obligaţie de a face -restituire bilete la ordin şi plata de daune interese, invocând abuzul de drept al pârâtei în interpretarea clauzelor şi în executarea contractului nr. 2964/CEO/19.12.2014. Curtea constată pe de o parte că  apelanta nu a făcut dovada că ar fi solicitat pe calea dreptului comun şi suspendarea executării clauzelor respective, iar pe de altă parte că respectiva acţiune de drept comun nu poate produce consecinţe referitor la drepturile şi obligaţiile părţilor rezultate din titlurile de credit – biletele la ordin, dat fiind caracterul autonom şi abstract al acestora, aşa cum s-a arătat mai sus. În raport de acestea, nici condiţia privind caracterul provizoriu al măsurilor nu este îndeplinită.

În ceea ce priveşte caracterul urgent, în cauză nu se regăseşte nici una dintre situaţiile vizate de textul de lege: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara; înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Totodată, Curtea constată că în lipsa unei prevederi legale exprese, procedura  specială a ordonanţei preşedinţiale nu poate fi folosită în locul sau pentru atingerea scopului altei proceduri speciale. În cauză, se solicită neînceperea executării silite a titlurilor de credit, adică este vizată executarea silită, dispoziţiile privind această procedură fiind cele din Cartea a V a Despre executarea silită, art.622-913 C.proc.civ., în care se încadrează şi art. 718 ce vizează suspendarea executării ( alin 1) şi suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare (alin 7), aşa cum corect a reţinut prima instanţă.

În raport de considerentele de fapt şi de drept de mai sus, Tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanţă a respins cererea de ordonanţă preşedinţială, în cauză nefiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute  de art. 996 C.proc.civ. astfel că în temeiul disp. art. 480 NCPC apelul a fost  respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare