Ordonanţă preşedinţială. Suspendarea executării silite . Art. 895 alin 1 Cod proc civ. - evacuare

Decizie 14/2016 din 13.01.2016


Ordonanţă preşedinţială. Suspendarea executării silite  . Art. 895 alin 1 Cod proc civ. - evacuare.

Potrivit art 895 alin 1 Cod proc civ “Nicio evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de 1 martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată.”

Alin 2 prevde că  “Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără niciun titlu, o locuinţă, şi nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod grav liniştea publică.”

În condiţiile in care textul de lege face referire doar la evacuarea din imobilele cu destinaţie de locuinţă şi menţionează expres  la alin. 2 când nu se aplica dispoziţiile aliniatului 1, singura situaţie in care evacuarea nu se va putea face intre 1 decembrie şi 1 martie este atunci când persoana care ocupa in fapt imobilul, opune un titlu de proprietate valabil.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 14/2016

Şedinţa publică din  13 Ianuarie 2016

Completul compus din:

Preşedinte: 

Judecător :

Grefier: 

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul- reclamant M V, împotriva sentinţei civile nr. 1536/02.11.2015 pronunţată de Judecătoria Motru în dosar nr. …, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţii Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţii … şi B M prin procurator ….

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns procurator …, pentru intimata- pârâtă B M, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al  cauzei de către grefierul de şedinţă după care, procurator …, depune la dosarul cauzei concluzii scrise precum şi sentinţele pronunţate în cauzele anterioare în care părţile s-au judecat. Totodată precizează faptul că executarea a fost finalizată la data de 04.11.2015, conform procesului -verbal nr…E/2015 din data de 04.11.2015 depus al dosarul cauzei ( fila 57).

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine spre soluţionare.

 

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de faţă,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru la data de 28.10.2015, sub nr…., reclamantul M V a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Birou Executori Asociaţi …, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună pe cale de ordonanţă preşedinţială suspendarea executării silite pornită în dosarul nr. …/E/2015 la stăruinţa numitei B M prin procurator …, până la soluţionarea definitivă a dosarului de contestaţie la executare.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că urgenţa acestei suspendări se impune datorită faptului că B.E.J. … l-a somat ca pentru data de 04.11.2015 să evacueze apartamentul, iar în data de 04.11.2015 se va trece la evacuarea sa din acest imobil.

A mai arătat reclamantul că în apartament mai domiciliază şi alte persoane şi că executorul judecătoresc nu are o încuviinţare pentru accesul în încăperi şi nici pentru persoanele care locuiesc cu acesta în imobil.

În continuare, reclamantul a arătat că în apartamentul a cărei evacuare se solicită locuieşte fiul său M I A, care i-a fost încredinţat acestuia prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare, este student şi are domiciliul la adresa imobilului în litigiu, iar executorul, fără a putea prezenta un titlu executoriu care să-i fie opozabil, nu poate să facă evacuarea, acesta având în locuinţă cursurile şi hainele necesare.

De asemenea, reclamantul a arătat că evacuările în anotimpul de iarnă nu sunt permise prin lege, astfel că de la 1 noiembrie până la 1 martie nu se poate face evacuarea.

Cererea reclamantului nu a fost motivată în drept.

În susţinerea cererii formulate, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 6-10).

Prin sentinţa civilă nr. 1536/02.11.2015 pronunţată de Judecătoria Motru în dosar nr. …., a fost respinsă  cererea de ordonanţă  preşedinţială  formulată de  reclamantul M V, în contradictoriu cu  pârâţii BEJ …şi B M, prin procurator …, ca inadmisibilă .

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:

Pe lângă condiţiile generale  ce trebuie să intre în conţinutul unei acţiuni civile,  admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale presupune şi îndeplinirea anumitor condiţii speciale  care se desprind  din  cuprinsul dispoziţiilor art.997 şi urm . C.proc. civ.

Potrivit art. 997 alin. 1 C.proc. civ.  instanţa poate să ordone , stabilind o aparenţă de drept  în favoarea reclamantului ,  măsuri provizorii  în cazuri grabnice  pentru păstrarea unui drept  care s-ar păgubi prin întârziere pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Aşadar, procedura specială a ordonanţei preşedinţiale este  o procedură prin intermediul căreia reclamantul , care  firmă o aparenţă de drept, solicită instanţei să ordone măsuri provizorii , în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara ori pentru înlăturarea unor piedici ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

A reţinut instanţa că în cauza de faţă, reclamantul solicită ca, fără citare şi fără trecerea vreunui termen, prin procedura specială a ordonanţei preşedinţiale să se dispună suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului execuţional nr. …/E/2015 pe rolul BEJ  … şi în special a măsurii evacuării dispusă în procedura executării silite, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru .Cum suspendarea executării silite este reglementată prin procedura prev. de art. 719 alin. 1 şi alin. 7  C.proc.civ şi prin raportare la măsura ce se cere a fi luată, instanţa a apreciat că o cerere de suspendare a executării silite prin procedura specială a ordonanţei preşedinţiale  este inadmisibilă, având în vedere că procedura ordonanţei preşedinţiale, în lipsa unei prevederi legale exprese, nu poate fi folosită în locul sau pentru atingerea scopului altei proceduri speciale, în speţă procedura prev. de art. 719 C.proc.civ.

Pentru aceste considerente va fi admisă excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi va fi respinsă cererea ca inadmisibilă.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel reclamantul M V, înţelegând astfel să critice modul defectuos în care s-a luat această hotărâre, deoarece aşa cum a susţinut executorul judecătoresc nu are titlu de evacuare şi pentru persoana ce se află cu apelantul în locuinţă şi anume fiul său M I A.

De asemenea, apelantul a arătat că nu s-a ţinut cont nici de prevederile legale în sensul că din 01.11. şi până la 01 martie nu se fac evacuări din imobile, cu atât mai mult cu cât apelantul deja are litigii pe rolul instanţelor de judecată.

Intimata B M, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi aplicarea unei amenzi judiciare în favoarea apelantului conform art. 719 alin 3 Cod procedură civilă, deoarece acesta încontinuu face contestaţii şi ordonanţe preşedinţiale care au fost soluţionate atât de Judecătoria Motru cât şi de Tribunalul Gorj.

În continuare, intimata a apreciată că în mod corect executorul judecătoresc a înfăptuit actele de executare cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale şi a procedat corect la evacuarea lui din apartament; executarea silită având loc în data de 04.1.2015, după mai multe somaţi trimise de executor. 

A mai precizat intimata faptul că înainte de a avea loc evacuarea apelantului din apartament, debitorul apelant M V, şi-a mutat toate lucrurile de valoare din apartament, apoi a distrus tot în apartament.

Cu referire la fiul părţilor, M I A, intimata a precizat că acesta nu avea cum să fie evacuat din apartament deoarece este student în Arad, unde de astfel şi locuieşte, având şi un serviciu stabil în Arad, afirmaţiile apelantului în sensul că fiul M I A, ar fi fost evacuat, nu sunt reale.

Apelantul, a depus răspuns la întâmpinare formulată de intimata B M, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

A arătat apelantul faptul că din cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei se poate observa reaua credinţă a intimatei şi a executorului judecătoresc, în sensul că aceştia nu au evaluat apartamentul concret şi toate actele au fost făcute din birou; că aceştia nu au avut cunoştinţă de starea apartamentului, de gradul de uzură pe care apelantul l-a invocat de fiecare dată şi a susţinut că apartamentul în timp s-a deteriorat fiind la etajul 4 şi plouând în acesta.

În continuare, apelantul a arătat faptul că sentinţa de partaj a fost dată în anul 2009, iar executarea s-a făcut în anul 2015, fapt ce se impuse a se verifica prescripţia în acest dosar.

Că, problemele litigioase apărute cu prilejul executării silite sunt soluţionate de instanţa de executare, prin intermediul contestaţiei la executare, iar evaluarea nu s-a făcut corect, nu s-a făcut o estimare corectă şi cuantumul apartamentului a fost estimat strict în vederea adjudecării către creditoarea acestuia.

Referitor la fiul acestora, apelantul a precizat că este student, dar nu este adevărat că locuieşte acolo, deoarece acesta nu are locuinţă stabilă, locuieşte la căminul studenţesc, este ajutat de către apelant, iar copilul i-a fost încredinţat acestuia, apelantului, spre creştere şi educare prin hotărâre judecătorească, ocazia cu care s-a stabilit şi domiciliul acestuia în apartament.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale  aplicabile în limitele investirii sale, prin cererea de apel, tribunalul constată că apelul este  nefondat din următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecății apelantul -reclamant M V a solicitat ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună suspendare executării silite în dosarul nr. …/E/2015 aflat pe rolul Bej … până la soluţionarea definitivă a dosarului de contestaţie la executare.

Observând actele dosarului tribunalul reține că prin actul de adjudecare din 18/11/2014 întocmit în dosar nr. ../E/2012, B M a adjudecat apartamentul situat în Municipiul Motru, …, proprietatea debitorului M V, în contul creanței de 61.132 lei pe care debitorul o datora către adjudecatar.

Întrucât debitorul nu a eliberat apartamentul, la 12.05.2015 a fost somat de executorul judecătoresc să elibereze apartamentul în caz contrar se va proceda la evacuarea acestuia din imobil, astfel formându-se dosar de executare ../E/2015, titlu executoriu de această dată constituindu-l actul de adjudecare din data de 18.11.2014.

Deși se solicită suspendarea executării reclamantul nu arată care sunt motivele temeinice care să justifice această măsură astfel că, cererea sa este nefondată în condițiile art. 719 Cod procedură civilă.

Totodată ,tribunalul reţine că pe lângă condiţiile generale  ce trebuie să intre în conţinutul unei acţiuni civile, admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale presupune şi îndeplinirea anumitor condiţii speciale  care se desprind  din  cuprinsul dispoziţiilor art. 997 şi urm . C.proc. civ.

Astfel. potrivit art. 997 alin. 1 C.proc. civ.  instanţa poate să ordone, stabilind o aparenţă de drept  în favoarea reclamantului ,  măsuri provizorii  în cazuri grabnice  pentru păstrarea unui drept  care s-ar păgubi prin întârziere pentru prevenirea unei pagube iminente, ori pentru înlăturarea piedicilor ivite la executarea silită.

Art.997 alin. 1, alin.2  şi alin. 5 C.proc. civ.  stabilesc  cinci condiţii de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale  anume : urgenţa , aparenţa de drept în favoarea reclamantului , caracterul vremelnic , provizoriu limitat în timp , neprejudecarea fondului şi  interdicţia de  a fi dispuse măsuri a căror executare  nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.

Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate  reiese că  cele cinci condiţii, trei pozitive şi  două negative au  caracter cumulativ, iar  analiza admisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială presupune  analiza  condiţiilor enumerate mai sus.

În speţa de faţă ,simpla împrejurare că reclamantul a formulat contestație la executare nu este suficientă pentru a justifica suspendarea executării şi de asemenea, faptul că executarea silită constă în evacuarea apelantului  din imobil nu reprezintă prin el însuși un motiv de suspendare a executării ,în condițiile în care reclamantul nu arată care este prejudiciul ce i s-ar cauza prin executare de natură a nu mai putea fi reparat. Nici sub aspectul aparenței de drept cererea nu este fondată , reclamantul nearătând minime elemente care să conducă la concluzia că  demersul executorului judecătoresc este nelegal.

 Mai mult din înscrisurile depuse la dosar reiese că apelantul- reclamantul a solicitat tot pe calea ordonanţei preşedinţiale şi în contradictoriu cu BEJ …. şi  B M, suspendarea executării silite pornită în dosarul nr. ../E/2015 întocmit de BEJ … , până la soluţionarea definitivă a dosarului având ca obiect contestaţie la executare nr… înregistrat pe rolul Judecătoriei Motru şi în cauzele înregistrate sub nr … ,iar  prin decizia civilă nr. 925 din 03 iulie 2015, a Tribunalului Gorj şi  sentinţa civilă nr. 1377 din 13.10.2015 a Judecătoriei Motru ,definitivă prin decizia civilă nr. 1633 din 07 decembrie  2015 a Tribunalului Gorj ,cererile sale au fost respinse ,ceea ce denotă că apelantul-reclamant  s-a folosit în mod abuziv de drepturile sale procedurale .

 Totodată ,împrejurarea că apelantul nu deţine o altă locuinţă şi că foloseşte imobilul din litigiu împreună cu fiul său nu reprezintă un motiv temeinic care să conducă la suspendarea executării, atâta timp cât pârâta intimată a dovedit că este proprietara imobilului potrivit actului de adjudecare nr…. din 18.11.2014, în caz contrar se va lipsi de eficienţă un titlu executoriu opozabil ambelor părţi.

 Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia instanţa de fond în mod eronat nu a reţinut aplicarea dispoziţiilor legale care prevăd că de la data de 1 decembrie şi până la data de 1 martie a anului următor nu se fac evacuări din imobile .întrucât în cauza de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile legale invocate

,Astfel , potrivit art 895 alin 1 Cod proc civ “Nicio evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de 1 martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată.”

Alin 2 prevde că  “Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără niciun titlu, o locuinţă, şi nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod grav liniştea publică.”

În condiţiile in care textul de lege face referire doar la evacuarea din imobilele cu destinaţie de locuinţă şi menţionează expres  la alin. 2 când nu se aplica dispoziţiile aliniatului 1, singura situaţie in care evacuarea nu se va putea face intre 1 decembrie şi 1 martie este atunci când persoana care ocupa in fapt imobilul, opune un titlu de proprietate valabil.

De menţionat este că dosarul nr. …, la care reclamantul face referire în cererea sa  a fost soluţionat  prin încheierea civilă nr.250 din 23.07.2015, prin care s-a respins contestaţia la executare formulată de reclamant, definitivă prin decizia nr…./25.11.2015 a Tribunalului Gorj

Faţă de considerentele expuse în  temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă ,raportat lai dispozițiile art. 996 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge  ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant M V, domiciliat  împotriva sentinţei civile nr. 1536/02.11.2015 pronunţată de Judecătoria Motru în dosar nr. …, în contradictoriu cu intimaţii pârâţii Biroul Executorilor Judecătoreşti …B M prin procurator …,  domiciliată … , Jud. Gorj, 

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică azi 13.01.2016, la Tribunalul Gorj.