Infracţiunea de viol în formă calificată- aplicarea legii penale mai favorabile

Instanţa a dispus astfel :

1.Pentru inculpatul E.M.:

Apreciază că este mai favorabilă, în ansamblu, legea penală nouă.

În baza art. 218 alin. 3 lit. f din Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 396 alin. 1 şi 2 din Noul Cod de Procedură Penală, art. 38 alin. 1 din Noul Cod Penal, art. 3 şi art. 5 din Noul Cod Penal:

Condamnă pe inculpatul E.M., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, în regim de executare efectivă în penitenciar, conform art. 60 din Noul Cod Penal, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, persoană vătămată N. L.B., faptă din data de 11/12.07.2009.

În baza art. 218 alin. 3 teza finală din Noul Cod Penal, coroborat cu art. 67 alin. 2 din Noul Cod Penal: 

Aplică inculpatului E.M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 55 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, f, h din Noul Cod Penal pe o perioadă de 3 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 54 din Noul Cod Penal raportat la art. 65 alin. 1 din Noul Cod Penal:

Aplică inculpatului E.M. pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, f, h din Noul Cod Penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, iar pedeapsa accesorie se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

2. Pentru inculpatul P. M.:

Apreciază că este mai favorabilă, în ansamblu, legea penală veche.

În temeiul art. 197 alin. 2 lit. a Cod penal anterior, raportat la art. 396 alin. 1 şi 2 din Noul Cod de Procedură Penală, cu referire la art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal anterior şi la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal anterior, art. 3 şi art. 5 din Noul Cod Penal:

Condamnă pe inculpatul P.M., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, în regim de executare efectivă în penitenciar, conform art. 57 Cod penal anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, persoană vătămată N. L. B., faptă din data de 11/12.07.2009.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal anterior:

Interzice inculpatului P.M. drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În baza art. 197 alin. 2 teza finală, coroborat cu art. 65 alin. 2 Cod penal anterior:

Aplică inculpatului P.M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, b şi e Cod penal anterior, pe o perioadă de 3 ani începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

3. Pentru inculpatul M. S.:

Apreciază că este mai favorabilă, în ansamblu, legea penală veche.

În temeiul art. 197 alin. 1 Cod penal anterior, raportat la art. 396 alin. 1 şi 2 din Noul Cod de Procedură Penală, cu referire la art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal anterior şi la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal anterior, art. 3 şi art. 5 din Noul Cod Penal: 

Condamnă pe inculpatul M. S., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, în regim de executare efectivă în penitenciar, conform art. 57 Cod penal anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, persoană vătămată N. L. B., faptă din data de 11/12.07.2009.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal anterior:

Interzice inculpatului M. S.drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În baza art. 197 alin. 2 teza finală, coroborat cu art. 65 alin. 2 Cod penal anterior:

Aplică inculpatului M.S. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, b şi e Cod penal anterior, pe o perioadă de 3 ani începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 19 şi 25 din Noul Cod Penal, raportat la art. 397 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Penală:

Admite acţiunea civilă alăturată acţiunii penale, formulată de partea civilă N. L.B..

Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 4.000 Euro în echivalent lei la data plăţii cu titlu de despăgubiri - daune morale către persoana vătămată constituită parte civilă N. L.B.

În baza art. 3, art. 5 alin. 5, art. 7 alin. 1 şi 2, art. 10 din Legea 76/2008 şi pct. 17 din Anexa la Legea 76/2008:

Dispune prelevarea de la inculpaţii E. M., P. M.  şi M. S. de probe biologice – care vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului lor genetic.

Măsura dispusă va fi adusă la cunoştinţa inculpaţilor, conform art. 5 alin. 5 din Legea 76/2008.

Prelevarea se va realiza în strictă conformitate cu dispoziţiile Legii 76/2008, iar probele biologice astfel recoltate şi datele din Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare nu pot fi folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de Legea 76/2008.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti din data de 27.05.2011 emis în dosar nr. /P/2009, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor E.M. şi P.M., în vederea tragerii la răspundere penală a acestora pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. 2 Cod penal anterior şi a inculpatului M. S., în vederea tragerii la răspundere penală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. 1 Cod penal anterior.

Din actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:

În seara de 11.07.2009, persoana vătămată N.L.B., în vârstă de 17 ani, a acceptat invitaţia învinuitului E. M. de a-l însoţi la discoteca organizată în comuna Cobia, de unde, ulterior, s-au deplasat la discoteca din oraşul Găeşti, unde s-au întâlnit cu învinuitul P.M..

Din oraşul Găeşti, toţi trei s-au deplasat spre comuna Dragodana sub pretextul că proprietarul autovehiculului, respectiv E.I. fratele învinuitului E.M., a solicitat autovehiculul condus de P. M.. Pe traseu, învinuitul P. M.a oprit autovehiculul, persoana vătămată afirmând că E.M. i-a cerut să întreţină raporturi sexuale, persoana vătămată a refuzat, situaţie în care cei doi au proferat ameninţări. Învinuitul P.M.a imobilizat-o pe persoana vătămată ţinând-o de braţe, în timp ce învinuitul E.M.a dezbrăcat-o, după care a încercat să întreţină raport sexual anal, persoana vătămată fiind culcată pe bancheta dreaptă faţă, în timp ce învinuitul P. M.se află pe bancheta din spate. După ce persoana vătămată a fost lăsată de învinuitul E.M., pe bancheta din faţă a trecut învinuitul P.M. care i-a cerut persoanei vătămate să întreţină raport sexual oral şi, întrucât aceasta a refuzat, a ameninţat-o cu un briceag pus la dispoziţie de învinuitul E. M. şi, cu mâinile încleştate în ceafa persoanei vătămate, a obligat-o pe aceasta să întreţină raport sexual oral.

Ulterior, învinuitul E.M. a întreţinut un raport sexual firesc, neconsimţit, cu persoana vătămată.

După consumarea celor relatate mai sus, învinuitul P.M.l-a apelat telefonic pe învinuitul M. S., solicitându-i acestuia să o ducă acasă pe persoana vătămată, dat fiind faptul că trebuie să restituie maşina, transbordând-o pe persoana vătămată din maşina celor doi învinuiţi în maşina învinuitului M.S. pe raza satului Picior de Munte, persoana vătămată acceptând să fie dusă acasă de către învinuitul M.S. Imediat ce persoana vătămată s-a urcat în autovehiculul condus de învinuitul M.S., acesta i-a solicitat să-i facă şi lui ce le-a făcut celorlalţi şi, întrucât persoana vătămată a refuzat, prin constrângere, învinuitul M.S. a întreţinut raport sexual normal cu aceasta.

 A doua zi, partea vătămată a relatat cele întâmplate martorei N.L.I., afirmând totodată că în împrejurările precizate i-a dispărut şi telefonul mobil, telefon ce i-a fost restituit în aceeaşi zi.

Iniţial, învinuiţii nu au recunoscut faptele pentru care au fost cercetaţi, negând că au întreţinut raporturi sexuale cu persoana vătămată, consimţite sau neconsimţite. Ulterior, după prezentarea concluziilor raportului de constatare tehnico – ştiinţifică, învinuiţii E. şi M. au recunoscut că au întreţinut cu persoana vătămată raporturi sexuale, însă consimţite.

Că infracţiunile pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală s-au desfăşurat, aşa cum au fost descrise, rezultă din interpretarea probelor. Astfel, susţinerile persoanei vătămate se coroborează cu actul medical, care descrie şi localizează leziuni în părţile corpului asupra cărora persoana vătămată a precizat că au fost exercitate acte de violenţă. În raport de aceste date, participaţia învinuitului P. M. rezultă fără putinţă de tăgadă. Din ansamblu probelor administrate reiese că cei doi învinuiţi au acţionat împreună, aflându-se concomitent la locul infracţiunii, un loc izolat aşa cum îl descrie persoana vătămată, pe timp de noapte, ceea ce a contribuit în mod esenţial la săvârşirea infracţiunilor.

Persoana vătămată a susţinut că învinuitul P.M. a obligat-o să întreţină un raport sexual oral, examinarea sa făcându-se la câteva ore de la săvârşirea infracţiunii, după ce persoana vătămată a relatat martorei  N.L.I. – mama vitregă şi care a insistat să sesizeze organele de poliţie, aspect în raport de care era normal să nu se evidenţieze urme ce aparţin acestui învinuit, însă acest aspect nu proclamă în niciun caz nevinovăţia lui P.M., deşi această situaţie este speculată în apărarea sa. Iniţial, el a negat însăşi prezenţa la locul infracţiunii. Ulterior, la prezentarea materialului de urmărire penală, a recunoscut că a fost împreună cu E.M. la locul infracţiunii, însă era ocupat cu telefonul şi nu ştia ce face celălalt învinuit, apărarea sa poate fi însă uşor înlăturată în contextul întregului ansamblu probator administrat.

Cu privire la persoana învinuiţilor P.M.şi M.S., s-a reţinut că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.

Cu privire la persoana învinuitului E.M., s-a reţinut că acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 123 din 11.05.2010 la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208-209 Cod penal, iar prin sentinţa penală nr. 13 din 19.01.2011 a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. 2 Cod penal.

Ca mijloace de probă sunt precizate plângerea şi declaraţia persoanei vătămate, procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de constatare medico-legală, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile de martori, planşele fotografice, ordonanţele de schimbare încadrare juridică şi procesele verbale de prezentare material.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Găeşti sub nr. 232/2011.

Prin sentinţa penală nr. .. din  2012, instanţa a hotărât:

„În temeiul art. 197 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal,  rap. la art. 76 lit. c Cod penal, 

Condamnă pe inculpatul M.S., la 1 an şi 6 luni închisoare, în regim de executare efectivă în penitenciar, conform art. 57 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal,

Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 197 alin. 1 teza finală, coroborat cu art. 65 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II a, lit. b şi lit. e Cod penal, pe o perioadă de 3 ani începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpaţii E..M şi P. M., din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. 2 Cod penal  în cea prevăzută de art. 197 alin. 1 Cod penal. 

În temeiul art. 197 alin. 2 Cod penal, cu referire la art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal,  rap. la art. 76 lit. b Cod penal, 

Condamnă pe inculpatul P. M., , la 2 ani închisoare, în regim de executare efectivă în penitenciar, conform art. 57 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal,

Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 197 alin. 2 teza finală, coroborat cu art. 65 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II a, lit. b şi lit. e Cod penal, pe o perioadă de 3 ani începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 197 alin. 2 Cod penal, cu referire la art. 33 lit. a Cod penal,

Condamnă pe inculpatul E.M., la 5 ani închisoare, în regim de executare efectivă în penitenciar, conform art. 57 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal,

Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 197 alin. 2 teza finală, coroborat cu art. 65 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II a, lit. b şi lit. e Cod penal pe o perioadă de 3 ani începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

Admite acţiunea civilă alăturată celei penale şi obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 3.000 Euro în echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale către partea vătămată N. L.B..

În temeiul art. 191 alin. 2 Cod procedură penală:

Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

Prin decizia penală nr. .. din 2012, Curtea de Apel Ploieşti a statuat:

„Admite recursul declarat de inculpaţii E. M., P. M. şi M.S., împotriva sentinţei penale nr. /17.05.2012 a Judecătoriei Găeşti.

Casează sentinţa şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru a se conforma prevederilor art. 300 Cod procedură penală.

Pentru a statua astfel, Curtea a reţinut că

Analizând primul motiv de recurs formulat de inculpatul P. M., Curtea a constatat că într-adevăr acesta este întemeiat, fiind prevăzut de cazul de casare de la pct. 2 al art. 385/9 Cod procedură penală privind nelegala sesizare a instanţei.

Potrivit art. 264 alin. 3 şi 4 Cod procedură penală rechizitoriul este verificat sub aspectul  legalităţii şi temeiniciei de prim procurorul parchetului ori de procurorul ierarhic superior, iar dacă actul de sesizare nu a fost infirmat, procurorul ierarhic superior îl înaintează instanţei competente.

Prin Decizia nr. 9/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite s-a stabilit în mod obligatoriu că dispoziţiile art. 264 alin. 3 Cod procedură penală se interpretează în sensul că rechizitoriul trebuie să conţină menţiunea „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei”. Lipsa acestei menţiuni atrage neregularitatea actului de sesizare în condiţiile art. 300 alin. 2 Cod procedură penală.

Verificând aspectul învederat de recurenţii inculpaţi, Curtea a constatat că rechizitoriul prin care au fost trimişi cei trei inculpaţi în judecată nu cuprinde menţiunea prev. de art. 264 alin. 3 Cod procedură penală, aceea a verificării sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.

 În acest sens prima instanţă, deşi prin încheierea din 03.11.2011 a constatat regularitatea actului de sesizare, nu a observat că acesta nu cuprinde menţiunea obligatorie prev. de art. 264 alin. 3 Cod procedură penală, caz în care trebuia să se conformeze dispoziţiilor art. 300 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul de a îndrepta neregularitatea de îndată ori prin acordarea unui termen, păşind apoi la judecată.

Faţă de aceste aspecte instanţa de recurs a apreciat că este incident cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 2 Cod procedură penală, întrucât actul de sesizare nu a respectat dispoziţiile legale obligatorii, iar prima instanţă nu a verificat acest aspect care putea fi înlăturat în condiţiile art. 300 alin. 2 Cod procedură penală.

Instanţa de recurs în respectiva fază procesuală nu a putut decât constata neregularitatea invocată, deoarece în recurs nu poate face aplicarea dispoziţiilor art. 300 alin. 2 Cod procedură penală, acest lucru fiind de atributul primei instanţe de judecată.

Constatând incidenţa acestui caz de casare care conduce la trimiterea cauzei la prima instanţă şi la reluarea judecăţii, Curtea nu a mai păşit şi la verificarea celorlalte critici invocate de recurenţi, întrucât ele urmau a fi avute în vedere de prima instanţă cu ocazia rejudecării, fiind vorba de aspecte ce ar putea conduce la trimiterea cauzei pentru refacerea urmăririi penale ori de rejudecare pe fond a celor trei inculpaţi.

 Faţă de aceste aspecte, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, instanţa de recurs a admis cele trei căi de atac, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza la prima instanţă pentru respectarea dispoziţiilor art. 300 Cod procedură penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, instanţa, în cel de-al doilea ciclu procesual, reţine următoarea situaţie de fapt:

În seara de 11.07.2009, persoana vătămată N.L.B., în vârstă de 17 ani, a acceptat invitaţia inculpatului E.M. de a-l însoţi la discoteca organizată în comuna Cobia de unde ulterior s-au deplasat la discoteca din oraşul Găeşti, unde s-au întâlnit cu inculpatul P.M.

Din oraşul Găeşti, toţi trei s-au deplasat spre comuna Dragodana, sub pretextul că proprietarul autovehiculului, respectiv E.I. fratele inculpatului E.M., a solicitat autovehiculul condus de P.M. Pe traseu, inculpatul P.M.a oprit autovehiculul, persoana vătămată afirmând că E.M. i-a cerut să întreţină raporturi sexuale, persoana vătămată a refuzat, situaţie în care cei doi au proferat ameninţări. Inculpatul P.M. a imobilizat-o pe persoana vătămată ţinând-o de braţe, în timp ce inculpatul E.M.a dezbrăcat-o, după care a încercat să întreţină raport sexual anal, persoana vătămată fiind culcată pe bancheta dreaptă faţă, în timp ce inculpatul P.M. se află pe bancheta din spate. După ce persoana vătămată a fost lăsată de inculpatul E.M., pe bancheta din faţă a trecut inculpatul P. M. care i-a cerut persoanei vătămate să întreţină raport sexual oral şi întrucât aceasta a refuzat, a ameninţat-o cu un briceag pus la dispoziţie de inculpatul E.M. şi, cu mâinile încleştate în ceafa persoanei vătămate, a obligat-o pe aceasta să întreţină raport sexual oral.

Ulterior, inculpatul E.M. a întreţinut un raport sexual firesc, neconsimţit, cu persoana vătămată.

După consumarea celor relatate mai sus, inculpatul P.M. l-a apelat telefonic pe inculpatul M.S., solicitându-i acestuia să o ducă acasă pe persoana vătămată, dat fiind faptul că trebuie să restituie maşina, transbordând-o pe persoana vătămată din maşina celor doi inculpaţi în maşina inculpatului M. S. pe raza satului Picior de Munte, persoana vătămată acceptând să fie dusă acasă de către inculpatul M.S. Imediat ce persoana vătămată s-a urcat în autovehiculul condus de inculpatul M.S., acesta i-a solicitat să-i facă şi lui ce le-a făcut celorlalţi şi, întrucât persoana vătămată a refuzat, prin constrângere, inculpatul M.S. a întreţinut raport sexual normal cu aceasta.

 A doua zi, partea vătămată a relatat cele întâmplate martorei N.L.I. afirmând totodată că în împrejurările precizate i-a dispărut şi telefonul mobil, telefon ce i-a fost restituit în aceeaşi zi.

În cadrul cercetării judecătoreşti, după casare cu trimitere, au fost luate declaraţii de inculpaţi, a fost audiată persoana vătămată, au fost luate declaraţii de martori, a fost administrată proba cu înscrisuri, s-au ataşat la dosar cazierele judiciare ale inculpaţilor şi sentinţele penale prin care inculpatul E.M. a fost condamnat anterior pentru fapte concurente cu cea din prezenta cauză.

Examinând declaraţiile celor ascultaţi în contextul întregului material probator administrat în cauză, instanţa apreciază că cei trei inculpaţi au săvârşit faptele care li se impută, în modalitatea descrisă în rechizitoriu. Pentru a aprecia astfel, instanţa are în vedere plângerea şi declaraţia persoanei vătămate, raportul de constatare medico-legală, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, dar şi aspectul că inculpaţii au manifestat o evidentă nesinceritate, schimbându-şi declaraţiile de la un moment la altul, într-o încercare clară de a evita angajarea răspunderii penale împotriva lor. Spre deosebire de inculpaţi, persoana vătămată şi martorii care susţin varianta acesteia şi-au menţinut declaraţiile constante, iar ele se coroborează între ele, precum şi cu concluziile raportului de constatare medico-legală şi ale raportului de constatare tehnico-ştiinţifică. Inculpaţii se contrazic în propriile lor declaraţii, discordanţe majore existând şi între declaraţiile date de fiecare dintre ei.

În ceea ce priveşte pe inculpatul E.M., în declaraţia de la f. 8-10 din dosarul de urmărire penală (din data de 05.10.2010), acesta susţine că la data de 11.07.2009, conform unei înţelegeri prealabile cu persoana vătămată, a plecat către domiciliul L împreună cu numitul M. Dan şi cu persoana supranumită „Litră”, cu autoturismul lui M.Dan, toţi patru mergând apoi către discoteca din comuna Cobia, judeţul Dâmboviţa, unde L i-a dispărut telefonul mobil. Cei patru au căutat împreună acest telefon mobil în autovehiculul cu care veniseră, dar nu l-au găsit.

Pe la ora 2,00, au plecat din discoteca Cobia către discoteca Cuba din oraşul Găeşti, judeţul Dâmboviţa, unde s-au întâlnit cu inculpaţii P.şi M., inculpatul P fiind venit cu maşina fratelui inculpatului E. Pe la ora 4,30, L a solicitat să fie dusă acasă, astfel că inculpatul E.şi inculpatul P. s-au hotărât să o conducă cu autoturismul cu care venise inculpatul P.

Pentru că pe drum fratele lui E.M. sunase de mai multe ori să îi fie restituit autoturismul pe care îl împrumutase lui P., inculpatul E.l-a sunat pe inculpatul M., al cărui autovehicul îl văzuse în faţa discotecii din satul Picior de Munte, pe unde trecuseră, pentru a o duce el acasă pe L. Astfel, inculpaţii P.şi E. s-au întâlnit cu inculpatul M., care era cu maşina sa marca Logan, iar L. a trecut din autoturismul celor doi în autoturismul inculpatului M..

Mai arată inculpatul E.în declaraţia sa că a fost telefonat a doua zi de numitul M.Dan care i-a spus că a găsit telefonul mobil al L. în maşina lui - cu care veniseră la discotecă cu o zi înainte. Acest telefon mobil a fost dat de M.Dan lui E.M., care l-a dus la domiciliul său, iar apoi l-a dat unui văr al L, pe nume Robert.

În finalul declaraţiei, inculpatul E.arată că nu a întreţinut în acea noapte relaţii sexuale cu persoana vătămată; de asemenea, susţine că nici inculpatul P.M.nu a întreţinut relaţii sexuale cu persoana vătămată în acea noapte; inculpatul E.mai precizează că nu a întreţinut niciodată relaţii sexuale cu persoana vătămată.

Tot în ceea ce priveşte pe inculpatul E. M., în declaraţia de la f. 4 verso din dosarul de urmărire penală (din data de 05.01.2011) acesta revine şi arată că, de fapt, a întreţinut un raport sexual normal cu persoana vătămată N.L.B., însă cu consimţământul acesteia. Susţine că acest raport sexual s-a consumat în autoturismul fratelui său, în timp ce inculpatul P.M. era coborât din autovehicul, iar inculpatul P.M. nu a întreţinut vreun raport sexual cu persoana vătămată. Mai arată, contrar declaraţiei anteriore (în care afirma că niciodată nu a întreţinut raporturi sexuale cu persoana vătămată) că, de fapt, a întreţinut astfel de raporturi sexuale şi anterior.

În declaraţia dată în faţa instanţei (f. 118-120, volumul I din dosarul instanţei), în cel de-al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere spre rejudecare, inculpatul E arată, spre deosebire de celelalte declaraţii, că din discoteca din Cobia a plecat cu L. către clubul Cocktail din oraşul Găeşti (acest club nu mai fusese amintit), unde a lăsat-o pe L. cu inculpatul P.M., iar el a plecat acasă (în celelalte declaraţii, afirmase că pe la ora 4,30 L. a solicitat să fie dusă acasă din discoteca Cuba unde se aflau, astfel că inculpatul E.şi inculpatul P.s-au hotărât să o conducă cu autoturismul cu care venise inculpatul P., plecând împreună).

De asemenea, inculpatul E. mai arată că el nu era cu inculpatul P. în autoturism în momentul în care persoana vătămată a coborât şi a mers în maşina inculpatului M., deoarece plecase cu numitul M. Dan (f. 118, volumul I din dosarul instanţei). Dar această declaraţie este contrazisă de declaraţiile anterioare ale lui E.M., date în cursul urmăririi penale, dar şi de declaraţiile inculpatului P.M., care confirmă prezenţa inculpatului E. în autoturismul condus de P.M.. De altfel şi persoana vătămată a declarat în acelaşi sens, iar relatările sale în diferitele faze ale procesului penal nu sunt contradictorii, aşa cum sunt cele ale inculpaţilor, care se încurcă în detalii. Chiar şi inculpatul M. S. a menţionat prezenţa lui E.M., spunând că s-a întâlnit cu acesta, cu inculpatul P. şi cu persoana vătămată, cei trei fiind cu maşina fratelui inculpatului E., solicitat fiind de inculpaţi să o conducă acasă pe N.L. B..

În faţa instanţei inculpatul E.a mai relatat că a întreţinut relaţii sexuale cu persoana vătămată în autoturismul lui M Dan, deşi la urmărirea penală a precizat că actul sexual cu N.L. B. s-a consumat în autoturismul fratelui său (E. I.), în timp ce inculpatul P.M.era coborât din autovehicul.

În ceea ce priveşte pe inculpatul P. M., acesta a declarat la data de 14.07.2009 (f. 37-38 din dosarul de urmărire penală) că nu a întreţinut relaţii sexuale cu persoana vătămată. De asemenea, în declaraţia de la f .17 din dosarul de urmărire penală arată că nici el şi nici E. M.nu au întreţinut relaţii sexuale cu N.L.B., cu toate că inculpatul E a relatat că el a întreţinut un raport sexual cu persoana vătămată, în timp ce P.M. era coborât din autovehicul. Pe de altă parte, inculpatul P.M. nu relatează nimic despre un astfel de moment, când el să fi coborât din autoturism şi să-i fi lăsat un timp pe inculpatul E. şi pe persoana vătămată în interior. În plus, inculpatul P.M. confirmă că a plecat din discoteca Cuba împreună cu inculpatul E.şi cu persoana vătămată, deşi într-una dintre declaraţii inculpatul E.afirmă în mod nesincer că din discoteca din Cobia a plecat cu L. către clubul Cocktail din oraşul Găeşti, unde a lăsat-o pe L.cu inculpatul P.M. iar el a plecat acasă.

Este de remarcat şi aspectul că P.M. îşi începe declaraţia în faţa instanţei (f. 132-133, volumul I din dosarul instanţei) arătând că nu îşi mai menţine declaraţiile date la urmărire penală, deoarece au fost nesincere, date la sfatul apărătorului ales, dar împotriva căruia nu a înţeles să ia vreo măsură, deşi a fost condamnat în baza acelor declaraţii în primul ciclu procesual. Atitudinea oscilantă a acestui inculpat care declară în mod contradictoriu ridică un mare semn de întrebare cu privire la sinceritatea sa.

În ceea ce priveşte pe inculpatul M.S., în declaraţia din data de 15.07.2009 (f. 42-46 din dosarul de urmărire penală), acesta relatează că a fost solicitat de către inculpaţii P.şi E. să o conducă acasă pe N.L.B., astfel că s-a întâlnit cu aceştia în comuna Şuţa Seacă. Persoana vătămată a urcat în autoturismul său şi s-a plâns că a pierdut telefonul mobil, cerându-i-l pe al inculpatului M.. Acesta i-a dat în schimb suma de 400 de lei pentru a-şi cumpăra un telefon mobil nou, urmând ca banii să-i fie restituiţi în circa o săptămână.

Inculpatul M. a mai relatat că persoana vătămată i-a arătat braţul drept, pe care a remarcat o vânătaie de 3-4 cm, spunându-i: „Uite ce mi-au făcut ăştia”, făcând referire la cei doi inculpaţi cu care se aflase anterior în autoturism.

Mai arată inculpatul M. că nu a întreţinut raporturi sexuale cu N.L.B., nici măcar nu i-a propus aceasta.

În declaraţia dată în faţa instanţei (f. 116-117, volumul I din dosarul instanţei), inculpatul M. a recunoscut că a întreţinut un act sexual cu N.L.B., în autoturismul său, dar la propunerea şi cu acordul acesteia, revenind astfel asupra declaraţiei anteriore, fără să poată oferi o explicaţie rezonabilă pentru această retractare.

Declaraţia martorului S.Ghe.în sensul că persoana vătămată i-ar fi mărturisit că nu a existat niciun viol este apreciată de instanţă ca nesinceră în condiţiile în care, după cum acesta a declarat în primul ciclu procesual în faţa instanţei (f. 68), în perioada 19.07 – 24.09.2011 a fost deţinut în Penitenciarul Mărgineni împreună cu inculpatul E. perioadă în care cei doi s-au întâlnit în contextul mai sus arătat. Este evident deci că cei doi au pus la punct acest plan pentru a răsturna varianta susţinută de N.L.B., în scopul evitării angajării răspunderii penale în privinţa lui E.M.

Lipsa de sinceritate a martorului S.Ghe.reiese şi din aspectul că acesta pretinde că, anterior incidentului, atât el, cât şi inculpatul E.aveau în paralel o relaţie amoroasă cu persoana vătămată de circa 2 luni, în timp ce bunica persoanei vătămate (martora C. A. – f. 159-160, volumul I din dosarul instanţei) arată că înainte de data săvârşirii faptelor, N. L. B. era venită în ţară de cca o săptămână sau două. De asemenea, martorul S.afirmă că a continuat relaţia cu N. L.B.şi după plecarea sa în străinătate, fără a oferi date concrete din care să rezulte că o asemenea susţinere este reală, iar bunica persoanei vătămate neagă orice pretinsă relaţie intimă dintre N. L.B.şi alţi băieţi din ţară, întrucât ea avea un prieten în străinătate, unde locuia de fapt.

În plus, la întrebarea dacă el şi inculpatul E.sunt colegi de penitenciar, martorul S. s-a mulţumit să arate că „nu”, omiţând să precizeze că în trecut au fost colegi, aşa cum rezultă din declaraţia dată în primul ciclu procesual. 

Din raportul de constatare medico-legală (f. 50 din dosarul de urmărire penală) reiese că persoana vătămată prezenta echimoze şi excoriaţii pe braţe şi coapse, dar şi o leziune la nivelul regiunii anale care s-ar fi putut produce prin intromisiunea unui corp dur (inclusiv în cadrul unui raport sexual, prin intromisiunea penisului în erecţie – f. 52 din dosarul de urmărire penală), altfel spus persoana vătămată prezenta la momentul examinării leziuni care s-ar fi putut produce la data de 11/12.07.2009, prin lovire cu sau de corpuri dure şi pentru care nu a necesitat îngrijiri medicale.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de la f. 64-75 din dosarul de urmărire penală reiese că genotiparea fracţiei spermatice (spermă descoperită pe perechea de chiloţi şi pe pantalonii persoanei vătămate) a pus în evidenţă un amestec de profiluri genetice care provine de la minimum două persoane, iar profilurile genetice ale probelor biologice de referinţă recoltate de la numiţii E.M.şi M.S. sunt incluse, la markerii genetici corespunzători, în acest amestec. 

Cu toate că în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de la f. 64-75 din dosarul de urmărire penală se arată că profilul genetic obţinut prin genotiparea probei biologice de referinţă recoltate de la numitul P.M. nu este identic şi nu se regăseşte în cele obţinute din probele puse la dispoziţie, săvârşirea infracţiunii de către acest inculpat rezultă din declaraţiile coroborate ale persoanei vătămate şi ale martorilor care susţin relatările acesteia.

Astfel, în declaraţia de la f. 24-27 din dosarul de urmărire penală persoana vătămată arată că P.M.a forţat-o să întreţină cu el un raport sexual oral, astfel este explicabil de ce nu s-au descoperit urme ADN aparţinând acestui inculpat pe chiloţii şi pe pantalonii persoanei vătămate.

Un element esenţial este reprezentat de atitudinea inculpaţilor, care au relatat în mod nesincer, încercând să acrediteze ideea că relaţiile sexuale au fost consimţite şi, mai ales, justificate, din moment ce persoana vătămată este o femeie de moravuri uşoare, în opinia lor. Această variantă prezentată de cei trei inculpaţi este însă contrazisă de declaraţiile persoanei vătămate, de declaraţiile martorilor, declaraţii care au rămas constante de-a lungul întregului proces penal. Spre deosebire de persoana vătămată, care a relatat în opinia instanţei adevărul şi care nu s-a contrazis în cele declarate, cei trei inculpaţi şi-au schimbat tot timpul cele afirmate, fără a putea oferi o explicaţie logică pentru această conduită oscilantă.

Este dincolo de orice îndoială că, aşa cum rezultă din declaraţiile persoanei vătămate, coroborate cu concluziile raportului de constatare medico-legală, persoana vătămată a fost agresată de către inculpaţi pentru a întreţine raporturi sexuale, prezentând echimoze şi excoriaţii pe braţe şi pe coapse, leziuni care s-au putut produce la data de 11/12.07.2009. De asemenea, potrivit concluziilor raportului, persoana vătămată a prezentat la nivelul regiunii anale o leziune care s-a putut produce prin intromisiunea unui corp dur.

În plus, conform concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 438637 din data de 19.08.2010, urmele biologice prelevate de pe obiectele de îmbrăcăminte ale persoanei vătămate provin, cu un grad de probabilitate foarte mare, de la inculpaţii E.M. şi M. S.. În opinia instanţei, nu au fost descoperite pe obiectele vestimentare ale victimei urme de la inculpatul P.deoarece acesta a întreţinut cu persoana vătămată numai un raport sexual oral. 

Instanţa apreciază deci, faţă de toate cele expuse mai sus, că din probele administrate în faza de urmărire penală, cât şi în etapa cercetării judecătoreşti, reiese în mod cert că cei trei inculpaţi au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată, în modalitatea expusă în actul de sesizare a instanţei.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă alăturată celei penale, se poate observa că persoana vătămată constituită parte civilă a solicitat suma de 4000 de euro de la fiecare inculpat, cu titlu de daune morale.

Este cunoscut că daunele materiale solicitate în cadrul procesului penal se acordă de instanţă în măsura în care se administrează dovezi în acest sens, în timp ce cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar jurisprudenţa în materie este neunitară.

În literatura de specialitate dar şi în practica judecătorească s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanţă în raport cu consecinţele negative suferite de victima agresiunii, importanţa valorilor lezate acesteia, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite, ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

În jurisprudenţa sa, prin decizia nr. 2617 din 09 iulie 2009, instanţa supremă a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanţa de judecată prin evaluare şi, în acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei, în cazul infracţiunilor contra persoanei, este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită de inculpat, precum şi de toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din actele medicale ori din alte probe administrate.

Într-o altă cauză, soluţionată prin decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011, instanţa supremă, tot referitor la acordarea daunelor morale, a statuat principiul judecării în echitate. Astfel, s-a motivat că atât instanţele naţionale cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit.

Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă  prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Astfel, este evident că persoana vătămată a suferit un prejudiciu moral cert, având în vedere faptele reprobabile la care a fost supusă, ceea ce i-a cauzat acesteia nu doar o durere fizică, ci şi o suferinţă psihică, aducându-i-se o atingere majoră sentimentului de preţuire faţă de sine. Instanţa a tras această concluzie din certificatul medico – legal în care sunt descrise în amănunt leziunile suferite de partea civilă, din raportul de evaluare psihologică întocmit de Miu Florina – Cabinet individual de psihologie care atestă starea psihică precară a victimei (f. 254 şi următoarele, volumul I din dosarul instanţei), din adeverinţa care stabileşte diagnosticul de tulburare post traumatică de stres (f. 262, volumul I din dosarul instanţei) şi din prescripţia medicală din care reiese că persoana vătămată necesită tratament psihiatric (f. 263, volumul I din dosarul instanţei).

Pe lângă durerea fizică, este evident că persoanei vătămate constituite parte civilă i-au fost grav afectate onoarea şi imaginea, fiind înjosită şi dispreţuită, rămânând cu o stare de depresie şi anxietate, confruntându-se cu coşmaruri, tulburări de somn, retragere socială, probleme pentru care a apelat la tratament medicamentos. De asemenea, din biletul de ieşire din spital şi raportul de asistenţă în urgenţe de la f. 9 şi următoarele, volumul II din dosarul instanţei, reiese că persoana vătămată a avut tentative de suicid ulterior agresiunii sexuale suferite. 

Astfel, instanţa consideră că este rezonabil a acorda părţii civile suma de 12.000 euro – reprezentând daune morale (câte 4000 de euro de la fiecare inculpat), urmând deci a admite în totalitate pretenţiile sale civile. 

Având în vedere dispoziţiile Legii 76/2008, în baza art. 3, art. 5 alin. 5, art. 7 alin. 1 şi 2, art. 10 din Legea 76/2008 şi pct. 17 din Anexa la Legea 76/2008, va dispune prelevarea de la inculpaţii E.M. P.M. şi M. S. de probe biologice – care vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului lor genetic.

Măsura dispusă va fi adusă la cunoştinţa inculpaţilor, conform art. 5 alin. 5 din Legea 76/2008.

Prelevarea se va realiza în strictă conformitate cu dispoziţiile Legii 76/2008, iar probele biologice astfel recoltate şi datele din Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare nu pot fi folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de Legea 76/2008.

Vor fi obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat, dar şi la cheltuieli judiciare către persoana vătămată.

Instanţa nu a putut proceda la contopirea pedepselor pentru inculpatul E.M., deşi s-a solicitat aceasta, deoarece datele puse la dispoziţie nu au fost suficiente în acest sens. Însă nimic nu îl împiedică pe acest inculpat ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să formuleze o cerere separată de contopire a pedepselor pentru infracţiunile concurente săvârşite.

Domenii speta

Spete similare