Cerere acordare diferenţe salariale. Personal plătit din fonduri publice. Nelegalitatea cererii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestui Tribunal la data de 12.06.2015 sub nr. … reclamanta A.F. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne,Arhivele Naţionale ale României  şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman  solicitând instanţei ca prin sentinţa ce  va pronunţa, să  dispună obligarea acestora ca pentru perioada 01.01.2011-30.11.2012 să calculeze şi să plătească drepturile salariale neachitate ca urmare a continuării aplicării  în mod nelegal a prevederilor Legii 118/2010 ,sume de bani ce reprezintă diferenţa dintre drepturile salariale achitate efectiv în luna mai 2010 şi drepturile salariale achitate începând cu data de 01.01.2011. Solicită actualizarea drepturilor băneşti solicitate ,cu indicele  de inflaţie şi dobânda legală aferentă.

Motivând în fapt acţiunea reclamanta susţine că  este angajată ca funcţionar public, pe perioadă nedeterminată,în cadrul Ministerul Afacerilor Interne –… ,fiind salarizată conform legilor de salarizare unitară a personalului din sectorul bugetar, Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi, ulterior, în anul 2011 conform prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Susţine reclamanta că, începând cu data de 01.06.2010, ca urmare a adoptării Legii nr. 118/30.06.2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al drepturilor sale salariale, inclusiv sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale au fost diminuate cu 25% faţă de cuantumul brut al drepturilor băneşti similare, care i-au fost plătite în cursul lunii mai 2010.

Această măsură, conform susţinerilor iniţiatorului Legii 118/2010 - Guvernul României, ar fi fost determinată de criza economică şi, implicit de necesitatea prevenirii ameninţării la securitatea economică a ţării, urmând a fi aplicată pe o perioadă determinată, respectiv de la data de 01.06.2010 - 31.12.2010.

În aceste condiţii - pe o perioadă determinată şi din raţiuni de securitate economică - Legea nr. 118/2010 a fost declarată Constituţională .

Mai mult decât atât, ÎN ACELEAŞI CONDIŢII, această lege a fost apreciată inclusiv de C.E.D.O. ca fiind conformă cu normele dreptului comunitar, spre exemplu prin decizia pronunţată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României (cererea nr. 44232/2011) şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (cererea nr. 44605/2011), C.E.D.O. a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispoziţiilor articolului 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţie, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare în condiţiile în care politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, care prin lege poate să introducă, suspende sau elimine anumite drepturi salariale, cât timp acest lucru este justificat prin interes public şi este considerat un astfel de interes necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare din considerente ce ţin de criza economică pe o perioadă determinată.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/30.06.2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, veniturile menţionate mai sus au fost diminuate cu 25%.

Arată reclamanta că ,deşi diminuarea are aparent un caracter temporar, prin indicarea Unui anumit interval de timp (ex: 03.07.2010-31.12.2010), în realitate prevederile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 118/2010 a transformat restrângerea temporară într-una definitivă, cu caracter permanent, întrucât „începând cu data de 01.01.2011 se vor aplica politici sociale şi de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora, adoptate în cursul anului 2010, în condiţiile... ".

Acest text de lege s-a materializat concret prin aplicarea Legii nr. 285/2010, care, deşi a mărit salariile cu 15% faţă de nivelul stabilit prin Legea nr. 118/30.06.2010, a păstrat un decalaj de 10% faţă de nivelul drepturilor salariale din luna mai 2010.

Aplicarea Legii nr. 285/2010 în aceste condiţii reprezintă în realitate o ultraactivare a Legii nr. 118/30.06.2010, o restrângere nepermisă a exerciţiului dreptului la muncă în afara cadrului stabilit de Constituţie şi de Convenţie. Restrângerea sistematică a exerciţiului unor drepturi, care tinde să devină o regulă în conduita autorităţii publice ce adoptă această măsură, se situează în afara cadrului constituţional pe care îl trasează dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală.

Dreptul la muncă este un drept fundamental al omului şi nu poate fi restrâns decât în cazuri excepţionale, conform art. 53 din Constituţie şi numai dacă restrângerea este temporară. în situaţia mea, restrângerea drepturilor salariale şi-a pierdut caracterul de măsură de excepţie, proporţională şi rezonabilă.

Dispoziţiile legii în cauză se situează şi sub auspiciile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

A arătat reclamanta că diminuarea drepturilor patrimoniale luată de angajator în aplicarea Legii 285/2010 impune o sarcină excesivă şi disproporţionată, fără a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei. Diminuarea veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată şi promovată de către guvernanţi.

Dimpotrivă, eventuala intervenţie legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor publice. Angajamentele internaţionale asumate de Guvern faţă de creditorii externi pentru limitarea efectelor crizei economice nu pot constitui, prin ele insele, temeiuri pentru limitarea unor drepturi fundamentale. Faptul că documentele adresate creditorilor internaţionali conţin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale in discuţie nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiţii, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse (ex. reducerea cheltuielilor bugetare), însă alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la discreţia Statului.

În fine, arată reclamanta, ulterior anului 2012, promotorul Legii nr. 285/2010, Guvernul României, prin măsurile dispuse în acest sens - reîntregirea salariilor începând cu data de 01.12.2012, dar mai ales prin declaraţiile publice care au căpătat un caracter de notorietate publică, a apreciat că restrângerile drepturilor salariale sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor-drepturilor salariale ale bugetarilor NU erau justificate şi nici necesare.

În drept, reclamanta a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile: art. 17, 23,25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocol,art. 1, 4 şi 20 din Carta Socială Europeană, art. 11,15, 20, 41, 47, 53, 135 şi 154 din Constituţia României, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 118/2010, coroborate cu prevederile art. 10, art. 17, alin. (2), (3) şi (4), art. 40, alin.(2), lit.c din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii,  dispoziţiile art. 1082, 1089, din Codul Civil - 1864 şi pe dispoziţiile art. 1530, 1535 din Codul civil actual. art.l şi urm. din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul.

În dovedirea acţiunii a depus înscrisurile de la filele 35 - 38.

Prin întâmpinarea formulată la data de 24.06.2015, Arhivele Naţionale ale României solicită respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată,susţinând că Arhivele Naţionale ale României - instituţie publică subordonată MAI ,finanţată integral de la bugetul de stat, a aplicat întocmai dispoziţiile referitoare la salarizarea personalului din sectorul bugetar. Începând cu data de 01.01.2011 au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 285/2011 în temeiul cărora toţi angajaţii au beneficiat de majorarea cu 15% a drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2011 .Ulterior,prin efectele OUG nr. 19/2012 s-a procedat la reîntregirea salariilor la nivelul pe care acestea l-au avut anterior aplicării diminuării de 25% efectuate  în temeiul Legii nr. 118/2010.

A invocat această pârâtă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile ce exced perioadei de 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată.

A mai invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive susţinând că Arhivele Naţionale ale României nu sunt ordonator de credite pentru Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale .Această calitate este deţinută de IPJ Teleorman care asigură în continuare plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei ,prin structura sa financiar –contabilă.

Şi pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, susţinând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 193 alin. (1) C.proc.civ., sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

În acest sens a arătat că  potrivit art. 34 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice precum şi a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice: „Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizaţiilor lunare de încadrare şi a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite ", iar conform alineatului 2 al aceluiaşi articol: „ Contestaţia poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariate, la sediul ordonatorului de credite".

Reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în termenul impus de lege, astfel că acţiunea acesteia este inadmisibilă.

A invocat Ministerul Afacerilor Interne şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive susţinând că atât calculul, cât şi plata oricăror drepturi băneşti către reclamantă, în perioada de referinţă, s-a făcut exclusiv de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman (ca unitate a I.G.P.R.), astfel cum prevede pct. 2 al Notei la Anexa nr. 1 „Tabel cuprinzând unităţile ai căror şefi au calitatea de ordonatori secundari de credite" din O.m.a.i. nr. 192/2010 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unităţile M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare, prevederi legale preluate prin actele normative succesive având acelaşi obiect de reglementare, în vigoare în perioada de referinţă, respectiv O.m.a.i. nr. 205/2011 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unităţile M.A.I. (pct. 2 al Notei la Anexa 1), O.m.a.i. nr. S/173/2012 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unităţile M.A.I. (pct. 2 al Notei la Anexa nr. 1).

Aceleaşi dispoziţii legale se regăsesc şi în O.m.a.i. nr. 34/2014 privind exercitarea calităţii de ordonator de credite în M.A.I., în vigoare în prezent. Astfel, potrivit, pct. 2 din Nota la Anexa nr. 3 la O.m.a.i. nr. 34/2014 „Ordonatorii secundari de credite": „Prin unităţile Inspectoratului General al Poliţiei Române se asigură: - finanţarea structurilor teritoriale ale Arhivelor Naţionale (...)" (dispoziţie legală care se regăseşte, în mod identic, în actele normative anterior menţionate).

Potrivit art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I., ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.

Art. 12 alin. 5 din acelaşi act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabileşte prin ordin, conducătorii unităţilor şi subunităţilor care au calitatea de ordonator de credite.

Anexa nr. 12 la Ordinul m.a.i. nr. S/34/2014 privind exercitarea calităţii de ordonator de credite în M.A.I., stabileşte drepturile şi îndatoririle ordonatorilor secundari şi terţiari de credite din instituţia noastră. Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terţiari de credite au dreptul de a angaja, lichida şi ordonanţa cheltuieli în limita alocaţiilor bugetare aprobate, cu condiţia ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ şi să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-şef sau înlocuitorul acestuia.

Aceleaşi reglementări vizând drepturile şi îndatoririle ordonatorilor de credite erau prevăzute şi în actele normative anterioare care vizau împuternicirea ordonatorilor de credite din unităţile M.A.I.

Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, ministrul M.A.I, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

Ordonatorii secundari şi terţiari de credite au dreptul de a angaja, lichida şi ordonanţa cheltuieli în limita alocaţiilor bugetare aprobate, cu condiţia ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ şi să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-şef.

Aşadar, atribuţiile privind stabilirea şi plata drepturilor băneşti de care beneficiază fiecare angajat în parte din cadrul unităţilor teritoriale al Arhivelor Naţionale, sunt în competenţa exclusivă a unităţilor teritoriale ale I.G.P.R., respectiv I.P.J. Teleorman în prezentul litigiu, care au calitatea de ordonator terţiar de credite.

In concluzie, arată MAI, în sarcina ordonatorilor principali de credite există o obligaţie legală de a asigura în bugetele instituţiilor din subordine sumele dispuse de către instanţa de judecată prin titluri executorii a fi plătite terţilor, ceea ce însă nu înseamnă că ordonatorii principali de credite sunt obligaţi să stea în judecată în toate litigiile în care sunt implicate structurile din cadrul M.A.I. pentru simplul motiv că, faţă de acestea, îşi exercită atribuţiile aferente calităţii de ordonator principal de credite.

A mai invocat pârâtul MAI excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, susţinând că în conformitate cu prevederile art. 2500 alin. (1) Cod civil „dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege " ,astfel că , în raport de data introducerii acţiunii, pentru sumele neacordate anterior perioadei de 3 ani a intervenit prescripţia, motiv pentru care solicită admiterea acestei excepţii.

Cu privire la fondul cauzei, pârâtul MAI a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată  susţinând că Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 441/30.06.2010.

Ca urmare a promulgării Legii nr. 118/30.06.2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în perioada 03.07.2010-31.12.2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, ale personalului plătit din fonduri publice, se vor diminua cu 25%.

Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituţionalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie totuşi să respecte anumite reguli instituite de Constituţie. Singura autoritate în măsură să se pronunţe cu privire la respectarea acestor reguli, şi implicit cu privire la conformitatea unei legi cu dispoziţiile constituţionale este Curtea Constituţională, care, s-a pronunţat deja în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.1-8 şi cele ale art.10-17 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

In plus, actul normativ care reglementează cuantumul drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01.01.2011 este Legea nr. 285/2010, act normativ care provine de la Parlamentul României, autoritate învestită prin Constituţie cu prerogativa legiferării.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.Şi în anul 2012 au avut loc majorări salariale, aşa cum s-a stabilit prin O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, cu modificările şi completările ulterioare.

Şi pârâtul Ministerului Finanţelor Publice prin  Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman a formulat întâmpinare prin care  invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive susţinând că plata drepturilor băneşti solicitate cade în sarcina angajatorului MAI şi IPJ Teleorman,a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune  pentru perioada 01.01.2011-12.06.2012 şi a invocat netemeinicia cererii de chemare în judecată

Prin întâmpinarea formulată pârâtul INSPECTORATUL JUDEŢEAN  DE POLIŢIE TELEORMAN a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive  susţinând că reclamanta nu este angajatul IPJ Teleorman şi nici a Poliţiei Române ci al Arhivelor Naţionale.

Drepturile salariale în cauză sunt stabilite de către structura de resurse umane a Arhivelor Naţionale, structură centrală a MAI având calitatea de ordonator terţiar de credite. IPJ Teleorman asigură logistic şi financiar structura judeţeană a Arhivelor Naţionale în sensul că respectiva structură, redusă numericeşte, nu dispune de structuri de profil proprii. Resursele financiare şi logistice ale Biroului Judeţean al Arhivelor Naţionale  sunt asigurate de structura centrală a Arhivelor Naţionale, IPJ Teleorman având doar rolul  de a intermedia distribuirea acestor resurse de la structura centrală la acea judeţeană a Arhivelor Naţionale.

A invocat pârâtul IPJ Teleorman excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada ce depăşeşte 3 ani anteriori datei formulării acţiunii.

Pe fondul cererii, IPJ Teleorman a invocat caracterul netemeinic al acesteia susţinând ca şi pârâtul MAI că acţiunea acesteia este nefondată.

Examinând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de  Ministerul Afacerilor Interne, Arhivele Naţionale ale României şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Teleorman, Tribunalul apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 267 din Codul Muncii, pot fi părţi în conflictele de muncă salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă, angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod, sindicatele şi patronatele şi alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.

Prin urmare, din textul de lege precitat, rezultă că, într-o asemenea acţiune, părţi în proces sunt numai reclamanta şi pârâţii MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE şi Arhivele Naţionale ale României, întrucât numai aceştia au atribuţii în ceea ce priveşte salarizarea reclamantei, aşa încât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE şi ARHIVELE NAŢIONALE AL ROMÂNIEI va fi respinsă ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE va fi admisă.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 01.01.2011 – 12.06.2012 invocată de pârâţii MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, ARHIVELE NAŢIONALE AL ROMÂNIEI şi INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE TELEORMAN, Tribunalul constată că aceasta este întemeiată.

Astfel, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripţiile începute şi neîmplinite la intrarea în vigoare a noului cod civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Conform  art. 171 şi art. 268 din  Codul muncii, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripţie de 3 ani şi curge  de la data când drepturile respective erau datorate.

Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendare şi încetare a cursului prescripţiei sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă şi art. 2532 - 2543  Cod civil.

În acest sens, art. 278 Codul muncii prevede că dispoziţiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile, şi cu dispoziţiile legislaţiei civile.

În speţă, dreptul la acţiunea în restituirea drepturilor salariale începe să curgă de la data la care acest drept pretins nu a  fost acordat de către angajator.

Sub acest aspect, se constată că acţiunea a fost introdusă la data de 12.06.2015, iar perioada pentru care s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale  este de la 01.01.2011 şi până la includerea acestuia în salariu.

Cum aceste diferenţe datorate de pârâţi îşi aveau scadenţa lunar, termenul de prescripţie de 3 ani curge de la data scadenţei fiecărui debit lunar în parte, motiv pentru care, pentru perioada 01.01.2011 – 12.06.2012 se constată prescris dreptul material la acţiune.

Prin urmare, pretenţiile din acţiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani, durata termenului de prescripţie, anterioară momentului introducerii acţiunii.

În consecinţă, se va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile  aferente perioadei 01.01.2011 -  12.06.2012.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, Tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată şi, din considerentele ce se vor expune, urmează a fi respinsă.

Astfel, Tribunalul constată că, în cauză, instanţa a fost investită să se pronunţe asupra cererii reclamantei privind obligarea pârâţilor la plata unor diferenţe salariale, precum şi la plata de daune interese moratorii.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizaţiilor lunare de încadrare şi a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite, iar împotriva modului de soluţionare a contestaţiei persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite, persoana nemulţumită având posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei în scris.

Ori, faţă de obiectul cererii deduse judecăţii, prin care nu se contestă modul de stabilire al salariului, ci se solicită obligarea pârâţilor la plata unor diferenţe salariale, precum şi la plata de daune interese moratorii, Tribunalul apreciază că, în cauză, nu au incidenţă prevederile art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi nici prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010, astfel că excepţia va fi respinsă ca fiind nefondată.

Cu privire la fondul cauzei, examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile legale incidente, Tribunalul apreciază acţiunea reclamantei ca fiind nefondată.

Astfel, în ce priveşte categoria de personal din care face parte reclamanta, salarizarea acestora  pentru perioada pentru care solicită drepturile, este reglementată de Legea – cadru nr. 330/2009.

Începând cu data de 1.01.2010,  salarizarea personalului plătit fonduri publice a fost reglementată unitar prin Legea nr. 330/2009 şi O.U.G. nr. 1/2010.

Potrivit dispoziţiilor  art. 30 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 330/2009,  reîncadrarea personalului s-a făcut corespunzător tranşelor de vechime muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute în luna decembrie 2009, iar personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 şi s-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.

Dispoziţii privind menţinerea cuantumului salariului avut de personalul plătit din fonduri publice la luna decembrie 2009, se regăsesc şi în actele normative ulterioare legii cadru de salarizare şi anume  O.U.G. nr. 1/2010.

Prin Legea cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010 s-a stabilit valoarea salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcţii a personalului în anul 2011  iar prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a dispus majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 15%, tocmai pentru reîntregirea salariilor diminuate: 

„Art. 1. - (1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţii/or de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor,compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.

(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(5) în salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariate, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

Art. 2. - în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.".

Prin dispoziţiile O.U.G. nr. 19/2012 s-au aprobat măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale şi O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor  personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, prin care s-au dispus măsuri de majorare a salariului de bază, respectiv „menţinerea în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 a drepturilor prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012"  ,începând cu data de 01.06.2012, în conformitate cu O.U.G. nr. 19/2012 care, prin art. 1 alin. 1, a prevăzut majorarea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

Prin O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice se prevede :

Art. 1. „(1) în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) în anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Salarizarea reclamantei nu rezultă din nici un înscris, astfel că în cauză nu s-a făcut dovada că aceasta nu este salarizată potrivit  actelor normative în vigoare aplicabile.

Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat anterior, pretenţiile principale deduse judecăţii de către reclamantă vizează calcularea şi plata salariului de bază începând cu data de 01.01.2011.

Însă, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010:

„(1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite.

(2) Contestaţia poate fi depusă în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3) Ordonatorii de credite vor soluţiona contestaţiile în termen de 10 zile lucrătoare.

(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei în scris”.

În aplicarea acestor dispoziţii legale, pârâtul angajator a fost obligat să emită decizii de reîncadrare privind pe salariaţii săi printre care şi reclamanta, însă aceste decizii nu au fost contestate de persoanele interesate în termenul prevăzut de art. 30 alin. 2 din Legea nr. 284/2010.

Ţinând seama de toate aceste elemente de fapt şi de drept, este evident că cererea reclamantei nu poate fi admisă  câtă vreme deciziile de reîncadrare salarială nu au fost contestate de cei vizaţi de ele.

Dacă pretenţiile deduse judecăţii ar fi fost admise, atunci s-ar ajunge la  invalidarea dispoziţiilor unor acte juridice valide şi necontestate, precum deciziile de reîncadrare amintite.

Cât priveşte problematica acordării dobânzii legale, pretenţiile în acest sens ale reclamantei sunt accesorii capetelor principale de cerere.

Cum aceste pretenţii principale sunt neîntemeiate, la fel se vor privi şi capetele accesorii de cerere, potrivit principiului de drept „accesoriul urmează  soarta principalului”.

Domenii speta

Spete similare