Stabilirea locuinţei minorului. Criterii. Alienarea parentală.

Stabilirea locuinţei minorului. Criterii. Alienarea parentală.

------------------------PRELUCRATĂ, ÎN EXTRAS-------------------------------

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARAD operator 3207/2504

SECŢIA I CIVILĂ

DOSAR NR. 392/238/2014

DECIZIA CIVILĂ NR. 570

Şedinţa publică din data de 07 mai 2014

-----------------------------------------------------------------------------------------

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra apelului înregistrat la data de 19.11.2014 la Tribunalul Arad, constată că prin sentinţa civilă nr. 396 din 08.10.2014 pronunţată în dosar nr. 392/238/2014, Judecătoria Gurahonţ a respins excepţia nulităţii cererii reconvenţionale. A admis în parte acţiunea civilă exercitată de reclamanta-pârâtă  E.C.S., în  contradictoriu cu  pârâtul - reclamant  E. P.F.

A admis cererea reconvenţională exercitată de pârâtul - reclamant  E. P. F., împotriva reclamantei-pârâte E.C.S.

S-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor încheiată la data de 21  mai  1994 şi înregistrată sub nr. 12/21 mai 1994, în registrul de stare civilă al Consiliului Local al oraşului  Sebiş, din culpa ambelor părţi, iar reclamanta - pârâtă să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „M.”.

S-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi.

Locuinţa minorei E.M.C., născută la data de 07.08.2008, a fost stabilită la domiciliul pârâtului-reclamant.

A fost obligată reclamanta –pârâtă, la  plata a unei  pensiei de întreţinere lunare în cotă de 1/4 părţi din venitul net lunar realizat, începând cu data pronunţării hotărârii şi până la majorat. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de 21  mai  1994,  căsătoria lor fiind înregistrată sub nr. 12/21  mai  1994, în registrul de stare civilă al Consiliului Local al oraşului Sebiş. Din căsătoria părţilor a  rezultat  minora E.M.C., născută la data de 07 august 2008, potrivit certificatului de la fila 6.

Conform declaraţiilor tuturor martorilor (f. 65-69) părţile sunt despărţite în fapt de peste 2 ani. Părţile au locuit într-o casă proprietatea părinţilor pârâtului-reclamant, împreună cu minora şi părinţii pârâtului-reclamant, reclamanta-pârâtă mutându-se de la domiciliul conjugal la domiciliul părinţilor săi.

Neînţelegerile dintre soţi au fost determinate de exercitarea unor violenţe fizice şi verbale de către pârâtul-reclamant  asupra reclamantei-pârâte, de dezinteresul reclamantei-pârâte faţă de familie, dar şi de relaţiile tensionate existente între reclamanta-pârâtă şi părinţii pârâtului-reclamant, fapt relevat de martorii: B.M. (f.65), B.A. (f.66), E.M. (f.67,68) şi S.E. (f.69).

Din aceleaşi probe a rezultat că şi atunci când părţile încă nu erau despărţite în fapt, reclamanta-pârâtă petrecea o bună perioadă de timp la părinţii săi.

Faţă de cele arătate anterior, instanţa a constatat că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar căsătoria lor nu mai poate continua din vina ambelor părţi, considerentele de fapt arătate constituind motive temeinice.

Ca urmare, în baza  art. 373 lit. b, 379, 380 din Noul Cod Civil, art. 933 al. 1 din Noul Cod de Procedură civilă, instanţa a admis în parte primul capăt de cerere din acţiunea principală şi în totalitate primul petit din cererea reconvenţională şi a dispus desfacerea căsătoriei părţilor încheiată la data de 21 mai 1994 şi înregistrată sub nr. 12/21 mai 1994, în registrul de stare civilă al Consiliului Local al oraşului  Sebiş, din culpa ambelor părţi.

În conformitate cu prevederile art. 383 alin. 3 din Noul Cod Civil, potrivit căruia dacă nu a intervenit învoiala părţilor sau dacă instanţa nu a dat încuviinţare, fiecare dintre soţi va purta numele ce avea înainte de încheierea căsătoriei, instanţa a dispus revenirea reclamantei-pârâte la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „M”.

Relativ la celelalte capete de cerere instanţa a constatat următoarele:

Părţile nu mai locuiesc împreună, reclamanta-pârâtă mutându-se de la domiciliul conjugal la domiciliul părinţilor şi bunicilor săi.

Minora locuieşte de la naşterea sa în Sebiş, împreună cu pârâtul-reclamant şi părinţii acestuia care beneficiază de pensie, fapt ce reiese din declaraţiile tuturor martorilor (f.66-69) şi din referatul de anchetă psiho-socială (f. 15 ), într-o locuinţă compusă din 5 camere, bucătărie, 2 băi, 2 cămări, hol şi dependinţe gospodăreşti şi care este dotată cu utilităţile necesare.

Tatăl minorei s-a îngrijit de creşterea minorei până la doi ani, beneficiind de concediu pentru îngrijirea şi creşterea copilului, după cum rezultă din aceeaşi probă. În prezent el este încadrat în muncă având un salariu de net de 252 lei lunar.

 Conform raportului de anchetă psiho-socială efectuat la domiciliile părţilor (f.15), reclamanta–pârâtă este persoană fizică autorizată şi locuieşte împreună cu mama paternă şi cu bunicul vitreg, care sunt pensionari. Cei trei membrii ai familiei locuiesc într-o casă proprietatea personală a bunicii materne, compusă din 4 camere, bucătărie, baie hol, cu dotările necesare.

Minora E.M.C., născută la 07.08.2008, este bine îngrijită şi crescută de către tatăl şi bunicii paterni, conform referatului de anchetă psiho-socială. Datorită stării sale de sănătate, minora nu a mai frecventat cursurile grădiniţei.

În prezent, minora este sănătoasă şi bine dezvoltată fizic, merge la şcoală, este înscrisă la Cercul de gimnastică din cadrul Clubului copiilor Sebiş, participă la jocuri de teatru, este sănătoasă şi bine dezvoltată fizic, fapt ce reiese din referatul de anchetă psiho-socială (f.15), declaraţiile martorilor E.M. (f.67,68) şi S. E. (f.69), adeverinţa (f.77) şi diploma (f.78). Ea este ataşată de tată şi bunicii paterni, faţă de mamă prezentând o anumită reţinere, conform declaraţiilor martorilor: E.M. (f.67, 68) şi S.E. (f.69) dar şi declaraţiei minorei (f.73).

Potrivit art. 396  din Noul Cod Civil „instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copilului, de concluziile raportului de anchetă psiho-socială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă.”

Părţile au fost de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun. Instanţa având în vedere probele administrate, luând în considerare şi faptul că minora este mai ataşată de tatăl său care poate să îi asigure condiţii materiale şi morale corespunzătoare şi că de la naştere a locuit în acelaşi imobil cu părinţii şi bunicii paterni şi văzând în drept prevederile art. 396-397, art. 400 din Noul Cod Civil, prevederile Legii nr. 272/2004, a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă în comun, de ambii părinţi şi a stabilit locuinţa minorei la domiciliul pârâtului-reclamant.

Conform art. 516, art. 529 din Noul Cod Civil care se coroborează cu dispoziţiile art. 499 din Noul Cod civil, părinţii sunt obligaţi să contribuie la întreţinerea copiilor lor minori, având îndatorirea de a se îngriji de creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestora.

 Potrivit prevederilor art. 529 art. 1 şi art. 2 din Noul Cod Civil, obligaţia se datorează ,,potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti“. Alineatul 2 al aceluiaşi articol menţionează că atunci „când întreţinerea este datorată de părinţi, ea se stabileşte până la o pătrime din câştigul său pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii.”

Conform art. 918 al. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, când soţii au copii minori, născuţi înainte sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa trebuie să se pronunţe şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ.

Ca urmare, în temeiul art. 402, art. 516, art. 519, art. 524, art. 532 din Noul Cod Civil, art. 918 al. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanţa a obligat pe reclamanta-pârâtă, la plata a unei pensiei de întreţinere lunare în cotă de 1/4 părţi din venitul net lunar realizat, începând cu data pronunţării hotărârii şi până la majorat.

În temeiul art. 451,454 din noul Cod procedură civilă s-a lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta E.C.S., solicitând admiterea apelului şi în rejudecare să se dispună admiterea acţiunii reclamantei, în sensul de a se constata culpa exclusivă a intimatului-pârât la deteriorarea relaţiilor de familie şi a se desface căsătoria din culpa exclusivă a pârâtului, precum şi stabilirea locuinţei minorei E.M.C. la domiciliul reclamantei.

 Pe cale de excepţie s-a invocat nulitatea cererii reconvenţionale raportat la dispoziţiile art. 209 alin. 3 şi art. 196 din Noul Cod de procedură civilă.

Apelanta consideră că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, arătând că la judecarea în fond a dosarului au fost audiaţi 4 martori, câte doi propuşi de ficare parte. Deşi declaraţiile martorilor au fost totalmente contrare, din acestea instanţa neputându-şi forma o convingere fermă cu privire la culpa şi la interesul superior al minorei, instanţa de fond a refuzat suplimentarea probatoriului cu alţi martori.

Se mai arată că la stabilirea locuinţei minorei instanţa a avut în vedere în cea mai mare măsură poziţia minorei, fără a ţine cont de vârsta acesteia şi de influenţele exercitate de tată şi bunicii paterni asupra minorei, având în vedere că apelantei şi bunicilor materni le este îngrădit dreptul de a avea legături personale cu minora încă din luna martie a anului curent. Sub un alt aspect, se menţionează că instanţa de fond nu a argumentat din ce motiv ar fi în interesul superior al minorei ca domiciliul acesteia să fie stabilit la tată.

Apelanta susţine că instanţa de fond, la pronunţarea hotărârii, a avut în vedere recomandările anchetei sociale efectuate de compartimentul de asistenţă socială din cadrul Primăriei Sebiş, fără a ţine cont de declaraţia martorei B.M. - mama apelantei, care a afirmat că deşi casa pârâtului este mare, condiţiile lasă de dorit, întrucât în casă nu funcţionează încălzirea şi nici la baie apa curentă; de observat sunt şi veniturile familie pârâtului care se situează în jurul a 1200 lei/lună (pârâtul-intimat E.P.F. fiind angajat doar din luna aprilie a anului curent) de unde şi concluzia că este destul de greu de întreţinut o casă mare „stil conac bavarez” (cum afirmă pârâtul-intimat referitor la casa sa), precum şi patru persoane.

Se mai arată că, instanţa de fond nu a avut în vedere la pronunţarea hotărârii şi dispoziţiile Legii nr. 272/2004 actualizată, privind interesul superior al copilului, respectiv dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 272/2004.

În opinia apelantei, instanţa de fond a analizat în mod superficial probele administrate în cauză şi a stabilit locuinţa minorei raportat la faptul că minora este mai ataşată de tată şi bunicii paterni, acest aspect rezultând din declaraţia minorei în vârstă de 6 ani.

Solicită instanţei de apel, în rejudecare, să aibă în vedere întreg ansamblul probator precum şi interesul superior al copilului, respectiv faptul că, copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. Din acest punct de vedere, apelanta şi familia sa poate asigura condiţii optime de creştere şi educare a minorei, întrucât apelanta realizează venituri din muncă exercitând o activitate independentă – frizerie, care îi permite să aibă un program flexibil şi să aibă grijă de minoră. Mama apelantei este cadru didactic în pensie, educatoare de profesie, absolventă a Liceului Pedagogic, cu cunoştinţe de pedagogie şi psihologie a copilului, aceasta putând la rândul său să se ocupe îndeaproape de educaţia minorei.

Sub un alt aspect, apelanta susţine că ea şi familia sa, spre deosebire de pârâtul-intimat şi familia acestuia, sunt conştienţi de faptul că, copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, precum şi de faptul că îngrădirea de către unul dintre părinţi a dreptului celuilalt părinte de a avea legături personale cu minora poate avea repercusiuni majore asupra dezvoltării psihice şi emoţionale a minorei şi în consecinţă nu vor îngrădi dreptul tatălui şi a bunicilor paterni de a avea legături personale cu minora, cum de altfel au şi procedat de la separarea în fapt din luna martie 2013 şi până în primăvara acestui an, când pârâtul a luat minora la el şi i-a cenzurat reclamantei dreptul de a vizita minora sau de a o lua pe aceasta la domiciliul ei (domiciliu care se găseşte la câteva străzi distanţă de domiciliul pârâtului).

Apelanta învederează faptul că începând cu luna martie a anului curent pârâtul a luat minora la domiciliul său şi nu i-a mai permis să viziteze minora decât în prezenţa sa, sau a părinţilor săi, doar când aceştia „aveau chef” să îi permită reclamantei să vadă minora, respectiv să îi descuie poarta, adesea reclamanta fiind nevoită să lase cadourile care le ducea minorei, la poartă. Pentru ca reclamanta să nu o poată vedea pe minoră singură, pârâtul a retras-o pe aceasta şi de la grădiniţă şi toată vara a ţinut-o în casă, în compania sa şi a părinţilor săi.

Se învederează instanţei că în prezent minora este extrem de influenţată de tată şi bunicii paterni, aceasta având o conduită de respingere a reclamantei în prezenţa tatălui sau a bunicilor paterni şi o conduită normală, chiar afectuoasă, când este singură. Menţioneză ca de la începerea anului şcolar (luna septembrie) a putut sta câteva minute în pauzele de la şcoală doar ea cu fetiţa, fără a fi supravegheate de tată sau bunicii paterni.

Raportat la această conduită anormală a minorei, de respingere a reclamantei preponderent în prezenta tatălui sau a bunicilor paterni, conduita evidenţiată prin însăşi declaraţia minorei dată în fata instanţei de fond şi consemnată la dosar, declaraţie în care minora afirmă că „mama este rea şi nu mă iubeşte”, „mama este o fire certăreaţă” sintagme care cu siguranţă minora le-a auzit în discuţiile din familia tatălui, apreciază apelanta că se impune efectuarea unei evaluări psihologice a minorei şi dacă se recomandă chiar să fie consiliată psihologic, deoarece din punctul său de vedere, de la data separării minorei de reclamantă, acesteia i-a fost inoculată o stare de temere în a-şi manifesta afecţiunea faţă de mamă şi bunicii materni, a fost „şantajată emoţional” spunându-i-se că dacă merge la mamă, sau îşi manifestă afecţiunea faţă de aceasta se îmbolnăveşte sau moare tata (minora ştie că tatăl său este bolnav, acesta având diabet), se necăjeşte şi se îmbolnăveşte bunica, bunicul, etc., ceea ce a condus, sau poate conduce în viitor, la grave tulburări afective ale minorei, care fac imposibilă menţinerea unor legături personale între apelantă, ca mamă, şi minoră, ca fiica a acesteia, existând riscul ruperii iremediabile a legăturii fireşti între mamă şi fiică datorită comportamentului abuziv al pârâtului-intimat şi al bunicilor paterni.

Apelanta arată că, din punctul de vedere al unor specialişti în domeniu, ancheta psiho-socială se îndepărtează de interesul superior al minorului, aceasta fiind efectuată de instituţii publice cu atribuţii în domeniu (Autoritatea Tutelară, DGASPC), în timp ce expertiza psihologică este realizată de un psiholog independent. Ancheta psiho-socială surprinde doar aspecte superficiale ale relaţiei copil-părinte, în timp ce expertiza psihologică este un instrument specializat care constă în analiza psihologică a relaţiei dintre copil şi părinţii acestuia. Cele două sintagme nu se pot confunda sub aspect profesional şi ştiinţific deoarece sunt diferite şi complementare potrivit CEDO. Ancheta psiho-socială are şi câteva lacune, aceasta fiind mai mult un act de constatare, tip anchetă în care observaţiile sunt neprofesionale, acesta surprinde doar aspectele aparente ale relaţiei copil-părinţi, conţine declaraţii ale părţilor neevaluate psihologic, respectiv: „tata a spus”, „mama a spus”, „copilul a spus”, pentru a motiva actele de constatare iar motivaţia concluziilor se raportează la declaraţii, la comportamentele dovedite la momentul anchetei.

Faţă de aceste considerente, se solicită admiterea apelului şi după rejudecare să se modifice sentinţa apelată în sensul admiterii cererii, a desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului-intimat şi a stabilirii locuinţei minorei la domiciliul reclamantei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul E.P.F. solicită respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile nr. 396/2014, pronunţată de către Judecătoria Gurahonţ, ca temeinică şi legală.

Se arată că instanţa de fond în mod corect a dispus desfacerea căsătoriei din vina ambelor părţi şi exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilind locuinţa minorei la reclamantul reconvenţional, hotărârea având la bază atât declaraţiile martorilor intimatului, E.M., de la filele 67 şi 68, mama intimatului, care a locuit pe toată durata căsătoriei în acelaşi imobil cu părţile şi cunoştea în mod direct cauzele care au dus la deteriorarea relaţiilor de familie şi ataşamentul profund al minorei faţă de tată.

Cealaltă martora propusa de intimat, S.E., care are consemnată declaraţia la fila 69, este vecină cu imobilul unde părţile au avut stabilit domiciliu conjugal pe toată durata căsătoriei, cunoaşte nemijlocit aspecte referitoare la neînţelegerile dintre părţi, care au dus la părăsirea domiciliului conjugal în mod arbitrar de către apelantă şi la ataşamentul minorei fata de intimat şi de altfel la interesul superior al minorei de a rămâne la domiciliul unde are cele mai bune condiţii de creştere, îngrijire şi educare, precum şi de locul de care este foarte ataşată locuind de la naştere în acest loc. Ruperea ei de acest habitat într-un mod forţat ar fi putut duce la crearea unor traume emoţionale.

Intimatul menţionează că apelanta a înţeles de la început să-şi formuleze probaţiunea doar pe martori din familie, rude de gradul I şi II, fără a indica prin cererea introductivă, sau răspunsul la întâmpinare, în termenul legal, noi probe cu martori neutri (nonsubiectivi) din afara familiei. În mod nejustificat, după ascultarea martorilor propuşi în mod legal, a cerut suplimentarea probatoriului cu noi martori, într-un mod pur formal, nedovedind cu nimic că necesitatea administrării altor probe a reieşit din dezbateri.

În opinia intimatului, în mod contrar cu cele susţinute în motivarea cererii de apel, instanţa a apreciat în mod corect interesul superior al minorului raportat la concluziile raportului de anchetă psiho-socială, efectuată de către serviciul specializat şi consacrat în acest domeniu, din cadrul primăriei.

Aspectul din cererea de apel, referitor la nefuncţionarea apei curente la domiciliul intimatului, este unul hilar şi totul neconform cu realitatea, intimatul fiind angajat la SC TERMOCONSTRUCT Sebiş care are ca obiect de activitate tocmai furnizarea apei potabile.

În ce priveşte excepţia prev. de art. 209 alin. 3 şi art. 196 alin. 1, în mod corect instanţa de fond a respins-o, constatând că cererea întruneşte toate condiţiile de formă,cererea reconvenţională fiind formulată, odată şi în cadrul aceluiaşi înscris cu întâmpinarea, fiind indicate, obiectul cererii, numele şi prenumele părţilor, semnătura, motivele fiind comune în întâmpinare şi cererea reconvenţională, referindu-se la acelaşi raport juridic.

În fapt: art. 373 şi urm. Cod Civil.

Apelul este fondat, urmând a fi admis în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, iar sentinţa apelată va fi schimbată în parte, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Deşi a reţinut în mod corect că părţile sunt despărţite în fapt de peste 2 ani, prima instanţă a omis un element esenţial pentru stabilirea locuinţei minorei în vârstă de peste 6 ani la data soluţionării cererii, anume că după despărţirea în fapt cei doi părinţi au convenit, dată fiind şi apropierea locuinţelor lor din aceeaşi localitate, ca minora să locuiască în prima parte a săptămânii cu mama, iar în a doua parte a săptămânii cu tatăl.

Această stare de fapt, ce rezultă din declaraţiile martorilor Butcovan Marioara, Butcovan Adrian Cristian, Scorobetea Emilia, Epel Maria (audiaţi de prima instanţă) şi Butcovan Gheorghe (audiat în apel), a durat până în luna martie 2014, când pârâtul, deoarece minora s-a îmbolnăvit când era la reclamantă, a luat-o pe fetiţă şi a pus capăt programului stabilit de comun acord cu reclamanta, căreia nu i-a mai permis să o ducă la locuinţa sa şi i-a încălcat dreptul la legături personale cu minora.

Faptul că pârâtul se opune dezvoltării fireşti a relaţiilor dintre reclamantă şi fiica acesteia a fost probat în primă instanţă prin următoarele elemente:

- lipsa din întâmpinare a oricărei referiri la acuza adusă de reclamantă privind împiedicarea legăturilor personale cu minora;

- declaraţiile martorilor B.M., B.A.C.;

- explicaţia minorei, ascultată de prima instanţă în camera de consiliu, potrivit căreia „mama este rea cu mine şi nu mă iubeşte”, ce nu are o justificare faptică ci denotă un comportament indus.

În apel, această împrejurare rezultă în plus din:

- adeverinţa de la grădiniţă (fila 12 dosar apel) din care rezultă că după luna martie 2014 minora a fost retrasă de la grădiniţă de către tatăl acesteia fără un motiv anume;

- explicaţia minorei, ascultată în camera de consiliu, care arată că nu-i place să vină mama pe la ea, că este rea, că i-a dat cu palma peste fund când avea 5 ani, că nu o iubeşte pe mama pentru ce este rea, ce denotă o influenţă exterioară asupra comportamentului său;

- declaraţia martorului Butcovan Gheorghe;

- raportul privind evaluarea psihologică a minorei întocmit de psihologul clinician specialist Pencea Ramona. Potrivit concluziilor evaluării psihologice, s-a constatat existenţa sindromului alienării părinteşti, formă de abuz emoţional ce constă în activităţi de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia înstrăinării copilului faţă de părintele denigrat. S-a arătat că lipsa accesului la relaţia cu mama poate declanşa grave repercusiuni, până la tulburări afective.

Faţă de această stare de fapt, tribunalul apreciază că restabilirea relaţiilor corespunzătoare dintre cei doi părinţi dar în special dezvoltarea armonioasă pe viitor a fetiţei impune stabilirea locuinţei acesteia la acel părinte care este pregătit să acorde celuilalt părinte posibilitatea neîngrădită a dezvoltării relaţiilor personale cu minora, în speţă reclamantei. La această soluţie tribunalul a mai avut în vedere criteriul sexului şi vârstei minorei, precum şi condiţiile materiale şi morale oferite de mediul locativ al reclamantei şi posibilităţile de sprijin din partea familiei extinse (unchi, bunici materni).

În consecinţă, acţiunea pârâtului reconvenţional va fi admisă numai în parte, urmare a stabilirii la reclamantă a locuinţei minorei E.M.C.

Prin urmare, în temeiul art. 402, 529 Cod civil, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei pe seama minorei o pensie de întreţinere în cuantum de 1/4 din veniturile nete lunare, începând cu data pronunţării prezentei şi până la majoratul copilului.

Nu este însă fondată critica adusă de apelantă modului de stabilire în primă instanţă a culpei în destrămarea raporturilor de căsătorie, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a acordat prioritate programului de serviciu în detrimentul activităţilor casnice, ceea ce a atras nemulţumirea socrilor şi a soţului, fiind generate certuri pentru aplanarea cărora nu a dat dovadă de disponibilitate, ci a preferat să se refugieze la locuinţa părinţilor săi, neasumându-şi astfel în integralitate sarcinile ce decurg din căsătorie.

Ca urmare, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în apel,

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de reclamanta E.C.S. împotriva sentinţei civile nr. 396/08.10.2014 pronunţată în dos. nr. 392/238/2014 al  Judecătoriei Gurahonţ pe care o schimbă în parte în sensul admiterii în parte a acţiunii reconvenţionale formulate de pârâtul E.P.F. şi stabilirii la reclamantă a locuinţei minorei E.M. C.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei pe seama minorei o pensie de întreţinere în cuantum de 1/4 din veniturile nete lunare, începând cu data pronunţării prezentei şi până la majoratul copilului.

 Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

 Fără cheltuieli de judecată în apel.

 Definitivă.

 Pronunţată în şedinţa publică din 7 mai 2015.

Preşedinte, Judecător, Grefier,

Domenii speta

Spete similare