Exercitarea autorităţii părinteşti

(Tribunalul Mehedinţi – d.c. 61/18 Iunie 2013 )

Prin cererea înregistrata sub nr. 12744/225/2012 la data de 27.08.2012, reclamanta SAI, în contradictoriu cu pârâtul PMGE şi Autoritatea tutelară Primăria Drobeta Turnu Severin, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa sa dispună stabilirea domiciliului minorului la mama si obligarea paratului la plata unei pensii de întreţinere in favoarea minorului.

In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în fapt, a convieţuit cu pârâtul iar in urma acestei relaţii a rezultat minorul PDA.

Reclamanta a mai arătat ca, paratul a avut un comportament necorespunzător, in sensul ca, obişnuia sa consume băuturi alcoolice in cantităţi excesive si are o fire violenta.

In drept, cererea nu a fost motivată.

Paratul a depus la dosar întimpinare prin care a arătat ca doreşte sa se ocupe de creşterea minorului.

La termenul de judecata din 18.10.2012 reclamanta a precizat acţiunea in sensul ca solicita exercitarea autoritarii părinteşti in exclusivitate de către reclamanta, stabilirea domiciliului minorului la reclamanta si obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere, precizarea de acţiune fiind consemnata si ataşată la dosar.

La termenul din 13.12.2012 paratul a arătat ca este de acord cu acţiunea aşa cum a fost formulata si precizata de reclamanta, respectiv cu exercitarea autoritarii părinteşti de către reclamanta, cu stabilirea locuinţei minorului la reclamanta si paratul sa achite in favoarea minorului o pensie de întreţinere stabilită la nivelul minim net pe economie având in vedere ca nu realizează venituri, acordul acestuia fiind consemnat si ataşat la dosar.

Reclamanta a formulat răspuns la întimpinare prin care a solicitat admiterea acţiunii, stabilirea domiciliului minorului la mama, exercitarea autoritarii părinteşti sa se facă de către reclamantă si obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere la salariul minim pe economie.

Instanţa in baza art. 167 Cpc., a încuviinţat pentru reclamanta proba cu înscrisuri si proba testimoniala cu câte 2 martori solicitată de părţi, probă la care ambele părţi au renunţat.

La dosar a fost ataşata ancheta psihosociala întocmita de Autoritatea tutelară Primăria Drobeta Turnu Severin.

În urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunţat sentinţa nr.982/MF/13.12.2012 prin care a admis acţiunea având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti, formulată de reclamanta SAI în contradictoriu cu pârâtul PMGE şi Autoritatea tutelară Primăria Drobeta Turnu Severin; a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului PDA să se facă de către mama reclamantă, stabilind locuinţa minorului la reclamantă şi a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului în cuantum de 132 lei lunar, începând cu data de 27.08.2012 şi până la majorat.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Din relaţia de concubinaj a părţilor a rezultat minorul PDA, născut la data de 23.02.2012.

În temeiul art.505 alin.2 Cod civil, dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.

Văzând şi dispoziţiile art.397 şi art.400 Noul cod civil şi având în vedere acordul pârâtului, consemnat în scris (f.38), instanţa a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului Pocovnicu Dragoş Alexandru, născut la data de născut la data de 23.02.2012, să se facă de către reclamantă şi a stabilit locuinţa minorului la mama reclamantă.

Dispunând stabilirea locuinţei minorului la mamă, instanţa era obligată să se pronunţe şi cu privire la pensia de întreţinere datorată de tată, în temeiul art.402 Noul cod civil, având în vedere că descendentul este prezumat a fi în nevoie câtă vreme este minor, oricare ar fi pricina nevoii în care se află. Ca urmare, întrucât obligaţia de întreţinere există între părinte şi copilul său – art.516 alin.1 Noul cod civil, instanţa a stabilit în sarcina pârâtului o pensie de întreţinere proporţional cu mijloacele de care dispune, reţinând faptul că acesta nu realizează venituri şi nu prestează întreţinere altor persoane faţă de care să fie în mod legal obligat. În consecinţă, a dat eficienţă dispoz. art.529 Noul cod civil şi a stabilit în favoarea minorului o pensie de întreţinere de până la 1/4 din venitul minim net pe economie, respectiv 132 lei lunar, cu începere de la data introducerii acţiunii – dată de la care se prezumă starea de nevoie a minorului - şi până la majoratul copilului.

Împotriva susmenţionatei sentinţe, a declarat apel pârâtul PMGE, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din următoarele motive:

Prima instanţă a pronunţat sentinţa fără a ţine seama de interesul superior al copilului şi fără nuanţarea nevoii de echilibru al acestuia.

De asemenea, a fost de acord cu acţiunea formulată de reclamantă însă în mod eronat s-a reţinut că a fost de acord şi cu precizarea de acţiune în sensul ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă numai de mamă, în condiţiile în care a contribuit alături de aceasta din punct de vedere material încă de la momentul naşterii minorului şi până la vârsta de 6 luni perioadă în care părţile şi minorul au locuit la părinţii apelantului, iar creştinarea copilului a avut loc cu contribuţia exclusivă a bunicilor paterni, însă o implicare în viaţa minorului a fost aproape imposibilă dată fiind opoziţia mamei şi bunicilor materni în luarea legăturilor cu minorul.

Deşi a solicitat audierea a 2 martori, instanţa nu s-a pronunţat printr-o încheiere asupra cererii cu privire la încuviinţarea sau respingerea acestei probe ci s-a limitat la a-i lua o declaraţie, fără a aprecia lisa lui de cunoştinţe juridice şi de apărare calificată.

Prin stabilirea ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de intimată, instanţa nu a ţinut seama de disp. art.397 c.civ., care prevăd că autoritatea părintească se exercită în comun şi doar în excepţii grave dacă s-a dovedit că unul dintre părinţi are o influenţă negativă asupra minorului nu se stabileşte exercitarea în comun.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe de o parte, excepţia tardivităţii apelului, pe de altă parte netemeinicia lui.

A arătat că, apelantul a avut cunoştinţă de sentinţa atacată încă din 28.03.2013, dată la acre a anexat-o unei alte cereri de chemare în judecată, apelul fiind unul tardiv şi în situaţia în care se ia drept moment de la care se calculează termenul de apel, data de 02.04.2013, dată ce este cea a recomunicării sentinţei.

Pe fond, a susţinut că, sentinţa primei instanţe este una temeinică şi legală, soluţia privitoare la exercitarea autorităţii părinteşti numai de către mamă fiind în concordanţă cu probele administrate, inclusiv cu declaraţia dată de pârâtul apelant, dar şi cu interesul superior al copilului, în vârstă de 1 an şi 3 luni, o soluţie contrară fiind de natură a-i crea acestuia un disconfort emoţional, psihic tocmai pentru că apelantul şi familia acestuia sunt persoane străine minorului, iar apelantul este o persoană ce a agresat-o în timpul cât au stat împreună.

Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii apelului, se constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziţiilor art.284 c.pr.civ”termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii”, termen ce se socoteşte pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în care începea curge, nici ziua în care se împlineşte, de asemenea, dacă se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, termenul se va prelungi până la sfârşitul primei zile lucrătoare următoare( art.101 alin.1 c.pr.civ).

În speţă se reţine că, potrivit procesului verbal de predare a sentinţei, aflat la fila 47 dosar fond, comunicarea acesteia la domiciliul pârâtul s-a făcut la data de 11.04.2013, dată la care acesta a semnat personal dovada de primire, astfel fiind şi văzând că, apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost înregistrat la instanţa de fond la data de 22.04.2013, excepţia tardivităţii nu poate fi primită.

Invocarea de către intimata reclamantă a împrejurării că, respectiva sentinţă îi era cunoscută apelantului chiar înainte de a-i fi comunicată de către instanţă, este irelevantă pentru stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de apel câtă vreme legiuitorul a reglementat doar trei cazuri de echipolenţă, respectiv de situaţii în care actul de procedură al comunicării hotărârii pentru curgerea termenului  poate fi înlocuit de alt act de procedură, situaţii ce sunt de strictă interpretare, printre acestea neregăsindu-se şi cea expusă.

În ce priveşte criticile aduse de către pârât sentinţei prin apelul declarat, se constată că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 505 alin.2 cod civil statuează că „dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ”

Potrivit dispoziţiilor art. 397 Cod civ.” după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.

Totodată, conform art. 398 Cod civ., dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritate părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi de a consimţi la adopţia acestuia.

Aşadar, în materia divorţului, respectiv al situaţiei în care părinţii minorului nu convieţuiesc,  noul cod civil consacră regula în conformitate cu care autoritatea părintească se exercită de către ambii părinţi, doar în situaţii excepţionale, pentru motive întemeiate, putându-se dispune exercitarea ei doar de către unul dintre aceştia.

Se reţine că, art. 507 cod civil, enumeră situaţii general valabile care conduc la exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, fiind aplicabil deopotrivă pentru ipoteza părinţilor căsătoriţi şi a celor divorţaţi, iar pe lângă aceste ipoteze, motivele întemeiate indicate de art. 398 cod civil pot determina instanţa să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti să aparţină doar unui părinte.

Având în vedere conţinutul noţiunii de autoritate părintească, împrejurarea că exercitarea autorităţii părinteşti presupune de fapt exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor referitoare la copil, iar regula consacrată de lege este cea a exercitării ei în comun, instanţa de judecată nu poate accepta în mod automat, declaraţia unuia dintre părinţi în sensul că doreşte ca exercitarea autorităţii părinteşti faţă de copil să revină celuilalt, câtă vreme este în interesul superior al copilului de a fi crescut de ambii părinţi.

Se constată astfel că, în absenţa situaţiilor reglementate de art.507 cod civil şi a oricăror probe care să determine reţinerea unui motiv pentru ca exercitarea autorităţii să aparţină doar mamei reclamante, în mod greşit prima instanţă a derogat de la regula conform căreia autoritatea părintească se exercită în comun Aspecte precum vârsta fragedă a minorului sau atitudinea violentă a pârâtului, manifestată faţă de reclamantă în perioada convieţuirii, nu justifică înlăturarea celuilalt părinte de la luarea deciziilor importante care îl privesc, fiind esenţial pentru dezvoltarea firească a copilului şi pentru respectarea interesului său superior ca tatăl să fie o prezenţă constantă în viaţa sa şi să îşi exercite în mod corespunzător drepturile şi obligaţiile părinteşti ce îi revin.

      Pe baza considerentelor expuse, cum prima instanţă a făcut o aplicare greşită a legii în materie de exercitare a autorităţii părinteşti, în temeiul art.296 c.pr.civ, va fi admis apelul şi schimbată sentinţa sub acest aspect, urmând a se dispune ca autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată în comun de către ambele părţi.

Văzând şi dispoziţiile art.274 c.pr.civ,

Domenii speta

Spete similare