Incidenţa punctului 10 al articolului 304 Cod procedură civilă în vigoare la data pronunţării hotărârii recurate. Noţiunea de „dovadă” hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Decizie 2 din 05.01.2006


Incidenţa punctului 10 al articolului 304 Cod procedură civilă în vigoare la data pronunţării hotărârii recurate. Noţiunea de „dovadă” hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Potrivit textului art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă, modificarea unei hotărâri intervine  dacă instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Curtea de apel a reţinut că pentru a fi operant acest motiv este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii:

-instanţa să nu fi pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate;

-dovada să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Probatoriile la care face trimitere recurentul ca fiind relevante pentru dovedirea comportamentului violent al pârâtei nu se pot constitui în probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. La dosar există doar un act medical în care se consemnează „beţie acută” ca motiv al trimiterii într-o secţie specializată.

Ansamblul probator administrat de cele două instanţe atestă că recurentul era cel ce exercita violenţe asupra soţiei sale, aspect ce rezultă din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză care se coroborează cu multitudinea certificatelor medico-legale depuse la dosar, care datează de la începutul anului 1996. Unele certificate medico-legale atestă leziuni ce au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale.

În atare context, acest unic act care se regăseşte la dosarul cauzei nu poate constitui un înscris care, dacă ar fi fost analizat de instanţă ar fi fost de natură a schimba soluţia ce s-a pronunţat. Instanţa de apel a avut în vedere atât probatoriul testimonial cât şi certificatele medico-legale care la rândul lor evidenţiază desele violenţe exercitate de recurent asupra intimatei, a conchis curtea, care a respins recursul.

(Decizia nr. 2/05.01.2006)