Dreptul familiei. Divorţ cu minori. Culpa exclusivă a reclamantului.

Prin cererea  înregistrată la această instanţă la data de 15.07.2010, şi înregistrată sub nr. 4606/202/2010 reclamantul G. F., a chemat în judecată pe pârâta G. L., , pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va  pronunţa  să se dispună  desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei, revenirea pârâtei la  numele avut anterior căsătoriei acela de S., încredinţarea minorilor I-A şi K spre creştere  şi  educare pârâtei, cu obligarea sa  la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor urmând a se avea în vedere venitul minim pe economie şi încuviinţarea de a păstra legăturile personale cu minorii prin luarea acestora în fiecare week-end de vineri orele 1600 până duminică orele 2000, o săptămână în timpul vacanţei de iarnă şi o lună în timpul vacanţei de vară precum şi un an de Paşte şi unul de Crăciun consecutiv.

În motivarea  acţiunii  reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta  la data de 06.02.1999 din căsătorie rezultând minorii I-A născut la data de 28.12. 2003 şi K născută la 11.05.2010. A mai arătat reclamantul că  s-au despărţit în fapt definitiv în urmă cu aproximativ o săptămână, deşi neînţelegerile dintre ei au apărut cu aproximativ 4 ani în urmă ca urmare a unei perioade în care pârâta a fost  plecată la  muncă în Italia; că la  începutul căsătoriei relaţiile  dintre  soţi au evoluat  normal însă pe  parcurs au apărut discuţii determinate de comportamentul  pârâtei faţă de el, motivul principal de nemulţumire fiind acela al insuficienţei resurselor materiale în sensul că oricât ar fi lucrat şi orice venit ar fi  realizat, pârâta  nu  era mulţumită niciodată şi  crea nenumărate discuţii inutile  pe  această  temă a insuficienţei banilor, dorindu-şi un alt standard de  viaţă .

 În dovedirea acţiunii reclamantul a propus  administrarea dovezii cu martori şi înscrisuri.

La data de 03.08.2010 pârâta a formulat în cauză întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamant cu precizarea că nu este de  acord cu acţiunea motivat de faptul că relaţiile de familie nu  sunt atât de grav şi iremediabil vătămate încât să conducă la desfacerea căsătoriei. Mai mult decât atât, precizează pârâta,cel care a abandonat familia  într-un mod laş a fost reclamantul care a plecat în Spania pentru a-şi  ridica ajutorul de şomaj, însă, unde şi-a  găsit o femeie pentru  a se  simţi mai bine şi pentru a fugi de responsabilitatea de soţ şi tată al celor doi  copii rezultaţi  din căsătorie.  A mai arătat  pârâta că de la  încheierea căsătorie s-au înţeles  perfect, însă la data de 24.07.2010 reclamantul a plecat în Spania, iar la câteva zile a fost vizitată de serviciul de  Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Călăraşi, ocazie  cu  care a aflat  că  soţul său care se  purta firesc, a introdus  acţiune de divorţ.

La cererea instanţei Primăria Mun. Călăraşi – autoritatea tutelară  a întocmit  un referat de anchetă socială la domiciliul părţilor din care rezultă că părinţii sunt despărţiţi de aproximativ 2 luni când reclamantul a plecat din domiciliu iar  mama  locuieşte  împreună cu  cei  doi  copii  în  garsoniera proprietate  personală a ambilor părinţi. Din discuţiile purtate cu pârâta s-a reţinut că reclamantul  nu se interesează  de sănătatea copiilor şi nici nu contribuie materiale la creşterea lor, aceasta nefiind  însă de  acord cu desfacerea căsătoriei, dorind să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copiilor împreună cu tatăl lor.

În cauză a fost audiat  la cererea reclamantului martorul G G – fratele acestuia – care arată că nu ştie exact de  ce  vrea să  divorţeze reclamantul şi nu ştie ce anume  l-ar  putea să-l determine să facă acest  lucru. A mai arătat  martorul că nu  i-a  văzut niciodată  certaţi pe  soţi, reclamantul nu s-a plâns  niciodată de soţia  lui legat de relaţia lor de familie; că în urmă cu 3-4 luni acesta a plecat  în Spania întrucât  a încheiat acolo un contract de muncă iar de când a plecat nu a mai venit în domiciliul comun, însă recent pârâta i-a spus că este tentată să creadă că reclamantul are o  relaţie extraconjugală.

Tot la cererea reclamantului a fost audiat şi martorul L. A, din depoziţia căruia rezultă că a lucrat împreună cu acesta în Spania şi i se plângea frecvent că  nu se  înţelege cu pârâta  la telefon, cu care se certa mereu pentru că tot timpul aceasta îi cerea să trimită ani acasă. A mai arătat  martorul că nu a cunoscut-o pe soţia reclamantului  şi nu  a fost niciodată acasă la părţi.

 Din declaraţia martorului S. M. propus de pârâtă rezultă că  reclamantul doreşte  să divorţeze întrucât are o relaţie extraconjugală cu  o femeie pe care  chiar  martorul i-a prezentat-o în contextul  în care  încerca  să-i găsească un  loc de  muncă în Spania, însă  relaţia  celor doi  a început  şi s-a consolidat în  perioada în care reclamantul şi acea femeie lucrau în Spania. A mai arătat martorul că nu a  crezut  niciodată că această relaţie a reclamantului va conduce la despărţirea soţilor. A precizat de asemenea că reclamantul nu s-a plâns niciodată de soţia sa, se plângea  doar că aceasta îi cere bani, iar la rândul său pârâta se  întreba ce face  reclamantul  cu  banii; că de la data revenirii din Spania reclamantul nu a mai fost absolut deloc  interesat de cei doi copii.

Martora G. D. audiată la cererea pârâtei a arătat că între soţi nu au existat  discuţii şi tensiuni prealabile iar de  când  a părăsit  domiciliul reclamantul nu s-a mai întors nici  măcar temporar şi nu a  contribuit cu nimic la nevoile familiei.

Probatoriul  administrat în cauză conduce instanţa la pronunţarea unei soluţii de  respingere a acţiunii formulate de reclamant, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 38 din C. Familiei căsătoria  se  poate desface doar pentru motive  temeinice care  să fi vătămat  grav  raporturile  dintre soţi astfel încât continuarea căsătoriei  este  evident  imposibilă.

Pe de  altă parte divorţul  nu se poate  pronunţa dacă s-a  stabilit numai culpa soţului reclamant, iar pârâtul nu a formulat cerere reconvenţională. Nu este îndeplinită în acest caz cerinţa imposibilităţii continuării căsătoriei pentru motive temeinice  întrucât faptele ilicite ori potrivnice moralei comune nu constituie motive  temeinice pentru  cel care le săvârşeşte ( şi le invocă).

În acest sens s-a pronunţat  instanţa supremă prin Decizia nr. 10/1969 şi Decizia  de  Îndrumare nr. 10/1974 (divorţul nu se poate pronunţa atunci când cauza dezbinării este  imputabilă numai soţului reclamant).

În prezenta cauză, niciuna din dovezile administrate nu conturează culpa pârâtei în desfacerea căsătoriei. Dimpotrivă, reclamantul este cel care a perturbat cursul firesc al relaţiilor de familie prin  perpetuarea unei relaţii extraconjugale, împrejurare care reiese din declaraţiile martorilor audiaţi .

Prin urmare instanţa nu poate reţine incidenţa prevederilor art.38 din C. Familiei  astfel încât va respinge  acţiunea  formulată de reclamant împotriva pârâtei.

Conform art. 274 C.pr.civilă va obliga pârâtul  către reclamantă la  plata sumei de  500 lei cheltuieli de  judecată.

PENTRU  ACESTE  MOTIVE

ÎN NUMELE  LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de reclamantul G.F.,  împotriva pârâtei G L.

Obligă reclamantul către pârâtă la plata sumei de 500 lei cheltuieli de  judecată.

Cu apel  în 30  de zile de  la comunicare.

Pronunţată  în şedinţa publică astăzi  21.09.2010.

Domenii speta

Spete similare