Dreptul la legături personale cu minorul. Stabilirea condiţiilor de exercitare. Dreptul copilului de a menţine legături personale nu numai cu ambii părinţi, ci şi cu rudele sal

Dreptul la legături personale cu minorul. Stabilirea condiţiilor de exercitare. Dreptul copilului de a menţine legături personale nu numai cu ambii părinţi, ci şi cu rudele sale.

Potrivit legii, ambii părinţi, chiar dacă nu locuiesc împreună  sunt datori să îngrijească de persoana copilului minor, astfel că părintele care nu locuieşte  împreună cu minorul  trebuie să păstreze dreptul de a avea legături personale  cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională ( art. 100 şi 101 din  Codul familiei).

Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 consacră însă şi dreptul copilului de a avea legături personale atât  cu ambii părinţi, cât şi cu rudele sale şi cu celelalte persoane faţă de care a dezvoltat relaţii apropiate.

Obiecţiunea mamei  ca  legăturile fireşti dintre reclamant  şi copil să se desfăşoare la domiciliul mamei  trebuie să fie fundamentată pe probe din care să rezulte neechivoc că această limitare  este impusă în interesul superior al copilului. Altfel, o atare împiedecare ori limitare afectează dreptul la respectul vieţii de familie, aşa cum conţinutul acestui drept a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Codul familiei:art.100 şi 101.

Legea nr. 272/2004: art. 14 şi 15.

CEDO:art. 8.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie - Decizia civilă nr. 70/8 septembrie 2008.

Prin sentinţa civilă nr. 486/2008 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr. unic 3042/176/2007 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul M. A. împotriva pârâtei G. C. şi s-a dispus ca minorul G.A.B. născut la data de 04.02.2006 să poarte numele de familie al tatălui său, acela de „M” şi a încuviinţat ca reclamantul să aibă legături personale cu acesta în sensul de a vizita minorul la domiciliul pârâtei în fiecare sâmbătă de la ora 16,00-19,00.

Pentru a pronunţa această sentinţă  instanţa a avut în considerare sentinţa civilă 5330/2006 a Judecătoriei Alba Iulia prin care pârâtul a fost obligat să plătească o pensie de întreţinere  de 75 lei lunar în favoarea minorului iar în considerentele acelei hotărâri s-a reţinut că pe parcursul procesului pârâtul l-a recunoscut pe minor ca fiind copilul lui.

Instanţa a făcut referire la art. 64 al.1şi 2 Codul familiei.

În ce priveşte stabilirea programului de vizită instanţa a reţinut că ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor, că  părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul  de a avea legături personale cu minorul şi de a veghea la creşterea, educarea învăţătura şi pregătirea lui profesională, că în speţă, s-a dovedit că pârâta are condiţii mai bune de locuit decât reclamantul şi că nu ar fi în interesul minorului  ca acesta să fie luat la domiciliul reclamantului având în vedere vârsta fragedă a minorului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi, reclamantul solicitând, printre altele, admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei sub  aspectul  programul de vizită, în sensul ca acesta  să se desfăşoare la domiciliul reclamantului, iar pârâta G.C. a solicitat, printre altele,admiterea apelului, modificarea sentinţei în sensul ca legăturile personale cu minorul să se desfăşoare la domiciliul pârâtei în prima şi a treia sâmbătă între orele 14-16,00. 

Prin deciziei civile nr. 119/A/2008  din 6 iunie 2008  pronunţată de Tribunalului Alba - secţia civilă s-au admis apelurile formulate de ambele părţi, s-a schimbat în parte sentinţa atacată şi s-a  încuviinţat ca reclamantul M. A.  să aibă legături personale cu minorul în sensul luării minorului de la domiciliul pârâtei G. C. la domiciliul său  în prima  şi a treia sâmbătă a lunii de la orele 16,00 la orele 19,00.

Pentru a pronunţa această decizie s-a reţinut, în esenţă, de către tribunal că  în ce priveşte programul de vizită stabilit de instanţa de fond, apelul ambelor părţi este fondat, întrucât, pe de o parte, chiar dacă minorul are o vârstă fragedă de 2 ani şi 3 luni, luarea lui de către tată de la domiciliul mamei nu este de natură a-i crea minorului un disconfort fizic sau psihic, raportat şi la dreptul tatălui – reclamantului de a-şi consolida relaţia afectivă cu  propriul său fiu, iar pe de altă parte, stabilirea unui program de vizită o dată la două săptămâni este adecvat având în vedere vârsta copilului.

Împotriva acestei decizii civile a formulat pârâta G. C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, casarea deciziei atacate şi, rejudecând cauza, a se dispune ca relaţia reclamantului cu minorul să se desfăşoare la domiciliul mamei în  prima şi a treia sâmbătă din lună între orele 16,00-19,00.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de apel a omis a lua în considerare vârsta fragedă  a minorului de doar 2 ani, vârstă la care copilul este foarte sensibil cu reacţie de adversitate faţă de persoanele necunoscute, că este de acord ca vizitele să se desfăşoare la domiciliul mamei, cu obligaţia de a crea un climat cât mai prielnic şi că reclamantul nu a recunoscut copilul şi nu s-a interesat de acesta, fiind necesară chemarea sa în judecată şi intervenţia justiţiei pentru stabilirea paternităţii minorului.

Prin decizia civilă nr. 70 din 8 septembrie 2008 , Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat recursul pârâtei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că în raport de situaţia de fapt corect reţinută de instanţele anterioare motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă nu este fondat. Hotărârea atacată nu este lipsită de temei legal şi nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Speţa pune în discuţie  dispoziţiile  art.16 şi 22 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, ce consacră dreptul copilului la protecţia vieţii sale de familie ( denumită în continuare Legea nr. 272/2004),  art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare Curte) în această materie, sens în care obiecţiunea recurentei pârâte  ca  legăturile fireşti dintre reclamant  şi copil să se desfăşoare la domiciliul mamei  trebuie să fie fundamentată pe probe din care să rezulte neechivoc că această limitare  este impusă în interesul superior al copilului. Altfel, o atare împiedecare ori limitare afectează dreptul la respectul vieţii de familie, aşa cum conţinutul acestui drept a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii.

Potrivit legii, ambii părinţi, chiar dacă nu locuiesc împreună  sunt datori să îngrijească de persoana copilului minor, astfel că părintele care nu locuieşte  împreună cu minorul  trebuie să păstreze dreptul de a avea legături personale  cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională ( art. 100 şi 101 din  Codul familiei).

Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 consacră însă şi dreptul copilului de a avea legături personale atât  cu ambii părinţi, cât şi cu rudele sale şi cu celelalte persoane faţă de care a dezvoltat relaţii apropiate. Articolul 15 din lege reglementează modalităţile de exercitare a relaţiilor personale.

Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menţine relaţii personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeaşi răspundere în ce priveşte creşterea şi educarea copilului, cât  şi dreptul copilului, care , pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult şi a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menţine legături personale nu numai cu ambii părinţi, ci şi cu rudele sale, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie şi acela de a creşte în familie.

În speţă, este de observat că minorul, născut la data de 04.02.2006, urmare a relaţiilor de concubinaj dintre părţi, se află în îngrijirea mamei recurente, iar aceasta se opune ca  tatăl, intimatul reclamant să-l deplaseze la domiciliul său conform programului de vizită stabilit de tribunal, ca instanţa de apel.

Curtea de Apel constată că relaţiile tensionate dintre cei doi părinţi, aşa cum rezultă din probele administrate cauzei, se concretizează în efecte negative pe care le marchează în stabilitatea emoţională a copilului, astfel că este de dorit ca derularea relaţiilor dinte copil şi tată, să aibă loc la domiciliul tatălui.

Este incontestabil că vârstă fragedă a copilului ar putea fi un argument pertinent pentru susţinerile recurentei, însă la dosar nu s-a făcut dovada că  tatăl nu  ar fi capabil să asigure îngrijirea minorului în vârstă de 2 ani şi jumătate, pe un interval de timp de 3 ore, o dată la două săptămâni, chiar şi în condiţiile unor nevoi speciale, specifice unui copil de o vârstă atât de fragedă.

Referitor la susţinerile recurentei pârâte privind împrejurarea că intimatul reclamant nu a achitat contribuţia la creşterea şi educarea copilului său la care a fost obligat nu sunt relevante pentru problema pusă în discuţie, dreptul reclamantului de a avea legături cu fiul său fiind independente de executarea obligaţiei de întreţinere a minorului a cărei încălcare este sancţionată de lege în alte modalităţi, iar cele privind împrejurarea că intimatul reclamant nu a recunoscut copilul numai după ce a fost chemat în judecată într-o acţiune de stabilire a paternităţii, nu poate fi luată în considerare ca un motiv pentru împiedicarea sa să îşi vadă fiul şi să îl ia la domiciliul său în intervalul menţionat,  având în vedere în acest sens şi cele menţionate mai sus cu privire la starea conflictuală dinte părţi.

Faţă de aceste considerente,  recursul promovat de pârâta s-a  privit  ca nefondat şi respins, ca atare, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare