Acţiunea civilă în procesul penal. Indicarea probelor. Condiţii de admisibilitate

Prin Decizia 904/16.11.2015, pronunţată în dosarul nr. 2980/86/2015, în baza art. 421 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul CI împotriva sentinţei penale nr.160 din 25.09.2015 a Tribunalului Suceava. În baza art. 422 Cod de Procedură Penală s-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului din data de 25.09.2015 la zi.

În baza art. 421 alin. 2 lit. a Cod de procedură penală a fost admis apelul formulat de partea civilă CRLM împotriva sentinţei penale nr. 160 din 25.09.2015 a Tribunalului Suceava. S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă apelantă CRLM şi a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 10.600 lei cu titlu de daune materiale şi 30.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă apelantă.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu erau în contradicţie cu decizia.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 160 din 25.09.2015 a Tribunalului Suceava, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din tentativă la infracţiunea de omor, prev. de art. 188 rap. la 32 Cod penal în cea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin.1 lit. e Cod penal, ca neîntemeiată.

Inculpatul CI a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal.

În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 66 alin. 3 Cod penal s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b pe o durată de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal.

În baza art.72 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată de 5 (cinci) ani închisoare, durata reţinerii din data de 15.05.2015 şi a arestării preventive de la data de 16.05.2015 până în prezent.

În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală, s-a menţinut măsura preventivă a arestării preventive luată faţă de inculpat prin încheierea nr. 109 din 16.05.2015 în dosar 2610/86/2015 al Tribunalului Suceava.

În baza art. 112 alin.1 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpatul CI a cuţitului cu plăsele din material de culoare albă, în lungime totală de 11,5 cm şi lăţimea de 2,2 cm, folosit la comiterea faptei, aflat la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia Penală.

Potrivit art. 162 alin 2 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpatul CI a unei cămăşi şi un pulover, ridicate de la acesta potrivit procesului verbal aflat la f.58 dosar u.p. şi depus la Camera de corpuri delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalului Suceava (f.49 dosar u.p.), la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul CI în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 20 alin.2 Cod procedură penală, s-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă CRLM, ca inadmisibilă în procesul penal.

În baza art. 19 şi art. 25 alin. 1 cu referire la art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, art. 404 alin.1 Cod procedură penală şi art.1349, 1357 Cod civil, s-au admis acţiunile civile formulate, obligând inculpatul la plata următoarelor sume:

 - 175 lei reprezentând despăgubiri civile – cheltuieli de spitalizare către Spitalul Municipal Vatra Dornei;

- 1203,12 lei reprezentând despăgubiri civile – cheltuieli de spitalizare către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava;

- 1256,35 lei reprezentând despăgubiri civile – transport sanitar şi asistenţă medicală de urgenţă, către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Suceava a reţinut că:

Prin rechizitoriul nr. 465/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, din data de 02.06.2015, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul CI, sub aspectul săvârşirii unei tentative la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal.

Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reţinut în esenţă că, inculpatul CI, la data de 14 mai 2015, jurul orelor 14:30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict domestic, spontan, cu un cuţit de bucătărie ar fi exercitat cu intenţie acte de violenţe asupra victimei (nora sa) CRLM din sat C…, com. D…, jud. Suceava, aplicându-i o lovitură de cuţit în zona toracică - supero externă mamară, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale şi care i-ar fi pus în primejdie viaţa acesteia, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal.

Prin încheierea de şedinţă a camerei de consiliu din data de 01 iulie 2015, rămasă definitivă la aceeaşi dată, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 465/P/2015 din data  02.06.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava privind pe inculpatul CI, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii unei tentative la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal, şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul CI şi a stabilit termen de judecată pe fondul cauzei la data de 05.08.2015, completul C2 F.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, Tribunalul a adus la cunoştinţa inculpatului CI, dispoziţiile art. 374 alin 4 Cod procedură penală raportat la art. 396 alin 10 Cod procedură penală, privind judecata în procedură simplificată, precum şi soluţiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul CI a arătat că nu recunoaşte săvârşirea faptei, astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu, întrucât nu a avut intenţia să o ucidă pe nora sa.

Tribunalul a pus în discuţia părţilor cererea formulată de inculpatul CI de aplicare a procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin 4 Cod procedură penală, raportat la poziţia procesuală adoptată de acesta cu privire la presupusa faptă pentru care a fost trimis în judecată.

Prima instanţă după ce a ascultat concluziile procurorului şi a celorlalte părţi, a respins cererea formulată de inculpatul CI, de aplicare a procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin 4 Cod procedură penală, raportat la poziţia procesuală adoptată de acesta, în sensul că nu a recunoscut fapta astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu, susţinerile acestuia fiind consemnate într-un proces verbal separat ataşat la dosar.

Nefiind contestate de părţi, probele constând în: procesul-verbal de cercetare a locului faptei şi planşa foto aferentă (f. 26-48), procesele verbale de examinare criminalistică (f.49-57,59), declaraţia de parte civilă CRLM (f.60-61), declaraţiile martorilor (f.62-63,64-66), raportul de constatare  medico-legală nr. 108 din data de 29.05.2015 (f.23-24) şi declaraţiile suspect/inculpat (f. 73-75,78-79), acestea nu au fost readministrate, dar au fost puse în dezbaterea contradictorie a părţilor conform art. 374 alin 7 Cod procedură penală, astfel încât au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei.

La cererea inculpatului CI, prin apărătorul său ales, au fost administrate următoarele probe noi: proba cu înscrisuri în circumstanţiere, constând în două caracterizări care emană de la Primăria D… (f. 231 dosar fond) şi Parohia D… (f. 232 dosar fond) şi o declaraţie notarială dată de tatăl inculpatului, prin care a arătat că este de acord ca fiul său CI să-şi stabilească reşedinţa şi să locuiască în imobilul proprietatea sa şi proba testimonială cu martorul CM, sub aspectul laturii penale (f. 239 dosar fond).

Din oficiu, Tribunalul a dispus administrarea probei cu înscrisuri constând în cazierul actualizat al inculpatului (f.126 dosar fond)).

În cursul cercetării judecătoreşti, Serviciul de Ambulanţă Suceava (f. 59-59 ds. fond) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.256,35 lei, ocazionată de transportul sanitar şi asistenţa medicală de urgenţă spitalicească acordate victimei CRLM.

Spitalul de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava (f. 87 dosar fond) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 1.203 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu internarea părţii vătămate CRLM.

Partea vătămată CRLM (f. 88, 92 dosar fond) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.600 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului, mai precis beneficiul nerealizat prin incapacitatea de muncă stabilită pe o perioadă de 6 luni de zile. În acest sens, a solicitat obligarea inculpatului la plata contravalorii a şase salarii minime pe economie (960  lei x 6 luni= 5.760 lei). Diferenţa de 4.840 lei reprezintă cheltuielile legate de tratamentul medicamentos, deplasările la medic şi alte cheltuieli legate de spitalizare şi tratament. A mai arătat că suma de 30.000 lei, reprezintă daune morale, privind fapta săvârşită, raportat la suferinţa produsă prin comiterea ei.

Spitalul Municipal Vatra Dornei (f. 189 – 196 dosar fond) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 175 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare aferente îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate CRLM, care a fost internată în perioada 14-15.05.29015.

La termenul din data de 18.09.2015, inculpatul CI, prin apărătorul său ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din tentativă la infracţiunea de omor, prev. de art. 188 rap. la 32 Cod penal în cea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin.1 lit. e Cod penal, arătând în esenţă că nu a avut intenţia să o ucidă pe partea vătămată, fiind nora acestuia şi respectiv mama nepotului său.

Prin concluziile depuse la dosar (f. 245 dosar fond), inculpatul, prin apărătorul său ales, a arătat că din relatările sale şi ale victimei prin declaraţiile date în fata organelor de cercetare penală, a reieşit că nu a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale, nu a vrut să suprime viața victimei, acesta ripostând, doar pentru a fi lăsat în pace, iar în timp ce a lovit, era cu spatele şi de asemenea, nu s-a ţinut cont că era într-o stare avansată de ebrietate.

A mai arătat că primele declaraţii au fost luate imediat după incident, iar inculpatul era intr-o stare avansată de ebrietate, astfel că discernământul acestuia în momentul în care a dat declaraţia era diminuat şi nici nu a înţeles ce s-a întâmplat.

Tribunalul a trecut cu uşurinţă peste cel mai important aspect şi anume, în momentul in care a lovit victima, el se afla cu spatele la aceasta şi nu a avut posibilitatea să vadă victima ce se afla în spatele său şi mai ales zona în care a lovit.

Pe lângă toate acestea, a arătat că din probatoriul administrat la dosar a rezultat faptul că între inculpat şi nora sa certurile erau frecvente, iar dacă acesta prezenta pericol social victima cu soţul ei evitau să mai locuiască cu acesta.

Acesta a ridicat cuţitul instinctiv, să-l lase în pace, iar întâmplător victima se afla în spatele lui şi astfel i-a produs acele leziuni. Fără să vadă zona în care ar putea lovi victima, întâmplarea a făcut să fie lovită într-o zonă vitală, iar nu intenţia inculpatului care era cu spatele.

Astfel, a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, întrucât lipseşte intenţia directă sau indirectă a inculpatului.

Având în vedere modalitatea în care s-a produs fapta pentru care este judecat, iar pe lângă toate acestea, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a fost sancţionat cu amendă pentru neconformare la regulile sociale, precum şi faptul că a recunoscut că i-a produs victimei leziunile respective, consideră că Tribunalul trebuia să ţină cont de modalitatea producerii acestora şi anume, lipsa intenţiei directe şi indirecte pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, Tribunalul a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în rechizitoriu, astfel:

 În fapt, la data de 14 mai 2015, în jurul orei 14:00, martorul CM s-a deplasat la un magazin mixt din localitate pentru a efectua unele cumpărături, în locuinţă rămânând inculpatul, nora sa precum şi fiica minoră a acesteia.

La momentul respectiv, inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, motiv pentru care între cei doi a izbucnit un conflict generat de faptul că persoana vătămată a insistat ca inculpatul să nu ridice tonul deoarece copilul dormea şi totodată să nu deschidă uşa camerei în care acesta se afla. Inculpatul a ignorat cele solicitate, începând să o înjure pe persoana vătămată şi să o ameninţe cu acte de violenţă. Persoana vătămată, s-a dus în camera socrului ei, i-a solicitat să se calmeze, acesta încercând să o lovească cu pumnul, dar nereuşind, deoarece persoana vătămată l-a împins, căzând jos. În continuare, persoana vătămată s-a deplasat în camera copilului pentru a vedea ce face, timp în care l-a auzit pe socrul ei cum căuta ceva în dulapurile din bucătărie, deschizând din nou uşa de la cameră, aceasta deplasându-se să o închidă din nou, spunându-i să nu o mai lase deschisă. Din nou inculpatul a încercat să deschidă uşa, persoana vătămată solicitându-i să nu o mai deschidă, moment în care, fără a-i spune nimic, inculpatul a lovit-o destul de puternic cu un cuţit în zona subraţului drept.

În continuare, persoana vătămată a încercat să-l deposedeze de cuţit pe inculpat dar nu a reuşit, lovindu-l cu o cizmă pe acesta în zona capului. Auzind că fetiţa a început să plângă, persoana vătămată s-a deplasat în camera unde era aceasta şi l-a chemat telefonic pe soţul său acasă. Ulterior, persoana vătămată a fost transportată la Spitalul din Vatra Dornei unde, după consultaţie, a rămas internată până a doua zi dimineaţa, după care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava unde a fost internată până la data de 20.05.2015.

La locuinţă a apărut soţul persoanei vătămate care a apelat-o telefonic pe mama sa (de profesie cadru medical), martora CM, aceasta la rândul ei telefonând la Serviciul 112, solicitând un echipaj de salvare la locuinţă.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 108 din data de 29.05.2015 întocmit de S.M.L. Suceava, victima CRLM a suferit o plagă înţepat-tăiată penetrantă toracică cu hemotorax drept ce a fost produsă prin lovire cu un corp înţepător-tăietor şi care a necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, medicii legişti apreciind că leziunea a fost de natură a-i pune în primejdie viaţa.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului s-au dovedit prin următoarele mijloace de probă:

Partea vătămată CRLM, a declarat în cursul urmăririi penale că locuieşte împreună cu soţul, copilul acestora şi inculpatul. La data de 14.05.2015, în jurul orei 14:00, se afla la locuinţa comună împreună cu soţul, fetiţa şi socrul său - inculpatul. La un moment dat soţul acesteia a plecat de acasă, şi fiindcă atât partea vătămată cât şi copilul acesteia aveau „vărsat de vânt” trebuia să menţină o temperatură constantă în camera în care stăteau, astfel că păstra uşa camerei închisă. La momentul respectiv, inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, motiv pentru care între cei doi a izbucnit un conflict generat de faptul că persoana vătămată a insistat ca acesta să nu ridice tonul deoarece copilul dormea şi totodată să nu deschidă uşa camerei în care acesta se afla. Inculpatul a ignorat cele solicitate, începând să o înjure pe persoana vătămată şi să o ameninţe cu acte de violenţă. Persoana vătămată s-a dus în camera socrului ei, i-a solicitat să se calmeze, acesta încercând să o lovească cu pumnul, dar nereuşind, deoarece persoana vătămată l-a împins, căzând jos. În continuare, persoana vătămată s-a deplasat în camera copilului pentru a vedea ce face, timp în care l-a auzit pe socrul ei cum căuta ceva în dulapurile din bucătărie, deschizând din nou uşa de la cameră, această deplasându-se să o închidă din nou, spunându-i să nu o mai lase deschisă. Din nou inculpatul a încercat să deschidă uşa, persoana vătămată solicitându-i să nu o mai deschidă, moment în care, fără a-i spune nimic, inculpatul a lovit-o destul de puternic cu un cuţit în zona subraţului drept.

Persoana vătămată a descris lovitura ca fiind „circulară, de la stânga la dreapta, inculpatul ţinând mânerul cuţitului strâns în pumn”. Persoana vătămată a precizat că nu a avut timp să se ferească, deoarece lovitura a fost foarte rapidă. În continuare, persoana vătămată a încercat să-l deposedeze de cuţit pe inculpat dar nu a reuşit, lovindu-l cu o cizmă în cap, iar ulterior deplasându-se în camera unde era copilul, chemându-l pe soţul său acasă. Ulterior a fost transportată la Spitalul din Vatra Dornei unde, după consultaţie, a fost cusută, rămânând internată până a doua zi dimineaţa, după care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava unde a fost internată până la data de 20.05.2015.

Cu referire la declaraţia dată de inculpat în cursul urmăririi penale, acesta a declarat că după ce i s-a citit declaraţia, „cele expuse de el sunt minciuni, el nu curăţa cartofi şi nici nu stătea în poziţia şezut, pe trepte. De asemenea, eu nu l-am lovit cu palma peste cap în partea dreaptă, aşa cum susţine el. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost acea împinsătură când a încercat să mă lovească prima dată cu pumnul. Cuţitul cu care am fost înjunghiată este unul uzual, de bucătărie, cu mânerul de culoare albă. După agresiune, socrul l-a pus la loc în sertar ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.” (f. 60 dosar u.p.).

Inculpatul CI, iniţial în cursul urmăririi penale a recunoscut comiterea faptei, arătând că se afla în stare avansată de ebrietate, iar în urma unui conflict spontan avut cu nora sa – persoana vătămată, după ce aceasta l-ar fi lovit cu palma peste cap, a lovit-o puternic cu cuţitul în zona corpului (f. 74 dosar u.p.).

Acesta a declarat în cursul urmăririi penale, că locuieşte cu fiul şi cu soţia acestuia la locuinţa proprietatea părinţilor săi. El foloseşte o cameră, iar fiul şi nora cealaltă camera de la etaj, parterul fiind ocupat de familia fratelui său. A precizat că este divorţat de 3 ani de zile şi zilnic obişnuieşte să consume băuturi alcoolice, existând diverse conflicte minore între el şi nora sa. La data de 14.05.2015, după ce a revenit acasă, după ce a consumat împreună cu alte patru persoane, o sticlă de bere de 2 litri şi o sticlă de vin de un litru, s-a pregătit să facă o ciorbă, motiv pentru care a luat nişte cartofi pentru a-i curăţa, iar nora sa i-a reproşat faptul că nu închide uşa fiind curent, iar fetiţa este bolnavă, închizând uşa. După un timp a revenit pentru a lua nişte apă să spele cartofii, ocazie cu care a lăsat din nou uşa deschisă, persoana vătămată reproşându-i din nou că a lăsat uşa deschisă, lovindu-l cu palma peste cap, moment în care s-a enervat, a înjurat-o, după care a lovit-o puternic cu cuţitul în zona corpului, în timp ce se stătea şezut pe trepte, cu mâna dreaptă, în sus şi în spate. Inculpatul a precizat că recunoaşte şi regretă fapta comisă însă nu a intenţionat să o omoare pe Loredana. A lovit-o cu cuţitul întrucât era băut şi s-a enervat că nora ţipa la el.

În faţa primei instanţe, inculpatul a revenit asupra declaraţiei date în cursul urmăririi penale, susţinând că nu se afla în stare de ebrietate, iar pe nora sa a lovit-o din greşeală, deoarece avea cuţitul în mână, curăţând nişte cartofi şi s-a întors brusc, stând jos şi a lovit-o pe acesta.

Tribunalul nu a reţinut declaraţia dată de inculpat, motivat pe de o parte de aspectul că acesta a adoptat o poziţie nesinceră. Astfel, dacă iniţial, inculpatul a susţinut că a lovit persoana vătămată deoarece era nervos f. 74 dosar u.p., în faţa primei instanţe, acesta a susţinut că a lovit-o din greşeală.

În al doilea rând, dinamica execuţiei loviturii de cuţit nu s-a pretat la poziţia în care susţine inculpatul că se afla. Astfel, inculpatul în faţa primei instanţe a declarat că stătea jos, s-a întors şi din greşeală cu cuţitul care îl avea în mână a înjunghiat-o în partea de sus a corpului pe persoana vătămată, care stătea în picioare în spatele său.

Pe de altă parte, martorul audiat la solicitarea inculpatului, CM, a declarat că este fratele inculpatului CI, că personal nu a văzut nimic din incidentul avut loc între părţi, dar l-a văzut pe inculpat după eveniment care se afla în stare de ebrietate, martorul susţinând: „mă mir că a fost în stare să dea declaraţie” (f. 239 dosar fond).

Având în vedere că declaraţiile martorilor din lucrări nu au fost contestate în cursul cercetării judecătoreşti, Tribunalul le-a avut în vedere la soluţionarea pe fond a cauzei.

Din cuprinsul declaraţiei date de martorul din lucrări CRA, soţul persoanei vătămate, a rezultat că acesta a susţinut că de-a lungul timpului a avut nenumărate conflicte cu tatăl său, fiind bătut de acesta când era mic, toate pe fondul consumului băuturilor alcoolice. Martorul a precizat că inculpatul se certa şi cu soţia sa destul de des, fără motive.

Martorul a declarat că la data de 14.05.2015, după ce s-a deplasat până la un magazin a fost sunat de soţia sa care plângând i-a spus „vină fuga acasă pentru că tatăl tău a băgat cuţitul în mine". Persoana vătămată i-a spus că s-a certat cu tatăl său de la o uşă lăsată deschisă de acesta, în cameră era curent şi fetiţa era bolnavă. I-a spus că l-a rugat de două ori să închidă uşa şi când a mers ea să o închidă, l-a văzut cu un cuţit în mână şi a lovit-o o singură dată cu cuţitul în partea dreapta a pieptului.

Martorul a mai precizat că, în trecut inculpatul îi ameninţa cu moartea, atât pe el şi soţia sa, cât şi pe mama sa, „spunând că ne va tăia capetele.”, arătând că nu crede ca soţia sa să-l fi provocat în vreun fel deoarece se teme de inculpat, acesta fiind anterior sancţionat contravenţional de organele de poliţie (f. 64-66 ds.u.p.).

În susţinerea situaţiei de fapt aşa cum a fost prezentată de persoana vătămată, Tribunalul a avut în vedere şi declaraţia martorei din lucrări CM, prin care aceasta a arătat că a fost căsătorită cu inculpatul până în cursul anului 2012, iar din cauza certurilor şi bătăilor primite de la inculpat a divorţat de acesta, deoarece era un consumator frecvent de băuturi alcoolice. La data de 14.05.2015 în jurul orei 14:30, fiind acasă, a fost sunată de către fiul său, care i-a  cerut să sune la ambulanţă pentru că soţia lui a fost tăiată de către tatăl lui. A sunat la 112 şi a solicitat o ambulanţă, precum şi alertarea poliţiei. Ulterior a aflat că organele de poliţie l-au găsit pe fostul soţ şi acesta a recunoscut că a lovit-o cu cuţitul în piept, de la o uşă pe care fostul soţ nu o dorea închisă, iar nora o dorea închisă pentru că avea fetiţa bolnavă de vărsat de vânt. (f.62-63 ds.u.p.).

S-a avut în vedere şi raportul de constatare medico-legală nr. 108 din data de 29.05.2015, din care a rezultat că victima CRLM a suferit o plagă înţepat-tăiată penetrantă toracică cu hemotorax drept ce a fost produsă prin lovire cu un corp înţepător-tăietor şi care a necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, medicii legişti apreciind că leziunea a fost de natură a-i pune în primejdie viaţa (f.23-24 dosar u.p.).

Totodată, Tribunalul a avut în vedere procesul-verbal de cercetare a locului faptei şi planşa foto aferentă (f. 26-48 dosar u.p.), întocmite de organele de cercetare penală la faţa locului faptei, ca urmare a sesizării prin SNUAU 112 de către martora CM, despre faptul că nora ei, respectiv numita CRLM, din com. D…, satul C…, judeţul Suceava, în timp ce se afla la domiciliul ei a fost lovită cu un cuţit de către socrul acesteia, respectiv CI, care locuieşte la aceeaşi adresă, în  urmare unor divergenţe dintre cei doi.

Atât procesul verbal, cât şi planşele fotografice existente la dosar, au relevat aspectele şi urmele fixate cu ocazia cercetărilor la faţa locului efectuate de organele de cercetare la data de 14.05.2015, cu privire la fapta comisă de inculpatul CI asupra numitei CRLM, în timp ce se afla la etajul imobilului nr. … din com. D…, satul C…, judeţul Suceava. De asemenea au fost indicate toate urmele de natură biologică cu aspect de sânge descoperite la faţa locului, atât în imobil, pe uşa de acces în imobil, cât şi pe articolele de îmbrăcăminte şi obiectele din camera în care a avut loc incidentul între cele două părţi.

La filele 43-46 dosar u.p., planşele foto indică obiectul folosit de inculpatul CI la săvârşirea faptei, respectiv un cuţit cu plăsele de culoare albă, în lungime de 22,5 cm, din care lama acestuia are 11,5 cm lungime şi o lăţime de 2,2 cm la baza plăselelor, care potrivit declaraţiei victimei CRLM, a fost folosit de socrul ei împotriva sa la data incidentului (f. 29 dosar u.p.).

Din cuprinsul proceselor verbale de examinare criminalistică (f.49-57,59 dosar u.p.), care au relevat fotografiile metrice a articolelor de îmbrăcăminte ridicate de la inculpatul CI, care au fost supuse examinării, s-au identificat urme sub formă de stratificare/îmbibare cu substanţă de culoare brun-roşcat cu aspect de sânge, conform procesului verbal de examinare a acestora (f. 59 dosar u.p.). Din procesul verbal întocmit de organele de poliţie la data de 14 mai 2015 (f. 57 dosar u.p.), a rezultat că în urma sesizării SNUAU 112 de către numita CM, s-au deplasat la faţa locului, respectiv la imobilul în care locuiau cele două părţi, timp în care a sosit şi ambulanţa cu echipajul medical de urgenţă. Lucrătorul de poliţie împreună cu echipajul de poliţie s-au deplasat în camera unde se afla victima, respectiv la etajul imobilului, găsind-o pe aceasta stând în poziţia şezut rezemată pe un scaun din cameră. În timpul acordării primului ajutor, victima a reuşit cu greu să descrie faptul că a fost lovită de către socrul ei CI cu un cuţit de plăsele albă, în urma unui conflict spontan avut cu acesta cu privire la poziţia uşii de la intrare, declarând totodată că socrul ei se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma intervenţiei şi a unui echipaj SMURD, aceasta a fost transportată la Spitalul mun. Vatra Dornei, în vederea acordării de ajutor medical.

În ceea ce priveşte schimbarea de încadrare juridică,

Analizând cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul CI, prin apărătorul său, respectiv din tentativă la infracţiunea de omor,  prev. de art. 188 rap. la 32 Cod penal, în cea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin.1 lit. e Cod penal, Tribunalul a constatat că aceasta a fost neîntemeiată, din următoarele considerente:

Potrivit art.194 alin.1 lit. e Cod penal „Fapta prevăzută în art. 193 Cod penal, care a cauzat  punerea în primejdie a vieţii persoanei” constituie infracţiunea de „vătămare corporală”.

Potrivit art.188 Cod penal, „constituie infracţiunea de omor şi se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, fapta de ucidere a unei persoane”.

 Gradul de pericol social pe care-l prezintă infracţiunea de omor este deosebit de ridicat, reflectat fiind şi în limitele mari de pedeapsă instituite de legiuitor, o astfel de faptă aducând atingere celui mai important atribut al persoanei – viaţa – suprimarea vieţii persoanei interesând nu numai victima, ci persoana în general şi aceasta deoarece, fără respectarea vieţii persoanei nu poate fi concepută existenţa în condiţii paşnice, de normalitate, a colectivităţii în general, respectiv convieţuirea membrilor acesteia în condiţii de siguranţă.

În cazul infracţiunii de vătămare corporală făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, pe când în cazul tentativei la omor, acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Forma şi modalitatea intenţiei rezultă din materialitatea actului, respectiv din relaţiile personale anterioare existente între părţi, din obiectul vulnerabil folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului (decizia nr.1227 din 02.04.2009, decizia nr.4256 din 14.12.2010, decizia nr.1730 din 2006, decizia nr.361 din 18.01.2005 Î.C.C.J.).

Esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor ori în vătămare corporală este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care s-a săvârşit fapta. În cazul infracţiunii de vătămare corporală prevăzută în art.194 alin.(1) Cod penal, infractorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută în art.20 rap. la art.188 alin. 1 Cod penal, acesta acţionează cu intenţia de ucidere, care poate fi directă sau indirectă, după cum autorul prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. Prin urmare, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu şi-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut intenţia de a ucide, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei de tentativa la infracţiunea de omor este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectiva a infracţiunii. În timp ce în cazul infracţiunii prevăzute în art. 194 alin. (1) lit.e Cod penal făptuitorul acţionează cu praeterintentie - în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecinţa mai gravă, şi anume punerea in primejdie a vieţii acesteia, consecinţa care depăşeşte intenţia făptuitorului şi în raport cu care el se afla în culpă -, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, acesta acţionează numai cu intenţie.

Astfel, o atare faptă impune concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide (respectiv că, deşi nu a urmărit producerea decesului, a acceptat posibilitatea intervenirii morţii părţii vătămate), iar nu de a cauza praeterintenţionat sau cu intenţie indirectă o vătămare prev. de art. 194 lit. e Cod penal. Astfel, punerea în primejdie a vieţii persoanei vătămate este o urmare care s-a produs indiferent dacă aceasta a fost avută în vedere de inculpat ca şi scop al acţiunii sale agresive sau doar acceptată ca şi posibilitate de producere.

Pentru stabilirea poziţiei subiective a făptuitorului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisa, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată şi de urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

În speţa de faţă, activitatea infracţională a inculpatului CI, astfel cum a rezultat din probele administrate în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe, a constat în aceea că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unei stări conflictuale preexistente cu partea vătămată, după ce aceasta i-a cerut în repetate rânduri să nu mai deschidă uşa camerei în care era copilul bolnav, inculpatul a devenit violent, a luat dintr-un sertar din bucătărie un cuţit şi în momentul în care s-a intersectat cu aceasta, i-a aplicat o lovitură puternică cu acel obiect tăietor-înţepător, la nivelul toracelui.

Consecinţele faptei au constat, aşa cum a rezultat din concluziile medicului legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava, în cauzarea părţii vătămate CRLM a unei plăgi înţepat-tăiată penetrantă toracică cu hemotorax drept, stabilindu-se că a fost produsă prin lovire cu un corp înţepător-tăietor şi care a necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Totodată, s-a stabilit că leziunea a fost de natură a-i pune în primejdie viaţa părţii vătămate, intervenţia chirurgicală impunându-se de urgenţă pentru salvarea acesteia.

Astfel, probele administrate în cauză  care au stat la baza stabilirii situaţiei de fapt au relevat că inculpatul a urmărit suprimarea vieţii persoanei vătămate, nicidecum numai un rezultat de vătămare a integrităţii fizice, acceptând în mod conştient, posibilitatea morţii acesteia, având în vedere obiectul folosit la săvârşirea faptei, respectiv un cuţit (apt de a produce moartea), zona vitală în care aceasta a fost lovită, precum şi leziunile suferite de aceasta, care i-au pus viaţa în primejdie.

Apărarea invocată de inculpat, respectiv starea avansată de ebrietate în care se afla în momentul comiterii faptei, potrivit concluziilor depuse la dosar, acesta neavând discernământ în momentul comiterii faptei, nu a putut fi privită ca o circumstanţă de diminuare ori eliminare a vinovăţiei în comiterea faptei, reţinându-se că starea în care inculpatul se afla, a fost determinată benevol, neaflându-se în stare de beţie completă involuntară. Mai mult, cu toate că inculpatul în faţa primei instanţe a susţinut că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, deoarece nu ar fi putut curăţa cartofi, apărătorul ales al acestuia susţine contrariul, că de fapt inculpatul ar fi fost într-o stare avansată de ebrietate.

Pe cale de consecinţă, Tribunalul a constatat că fapta pentru care este judecat inculpatul  CI s-a circumscris tentativei la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 Cod penal rap. la art.. 188 alin. 1 Cod penal.

Prin urmare, Tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din tentativă la infracţiunea de omor,  prev. de art. 188 rap. la 32 Cod penal în cea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin.1 lit. e Cod penal, ca neîntemeiată.

În drept,

 Fapta inculpatului fapta inculpatului CI,  constând în aceea că, la data de 14 mai 2015, jurul orelor 14:30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict domestic, spontan, cu un cuţit de bucătărie a exercitat cu intenţie acte de violenţe asupra persoanei vătămate (nora sa) CRLM din sat C…, com. D…, jud. Suceava, aplicându-i o lovitură de cuţit în zona toracică - supero externă mamară, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa acesteia, a întrunit  elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal.

Având în vedere că prima instanţă a reţinut atât existenţa faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât şi a probelor necesare dovedirii acestora, Tribunalul a pronunţat condamnarea inculpatului pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată cu încadrarea reţinută conform legii penale aplicabile acestuia.

Potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, constatând că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat în calitate de autor, instanţa de fond a pronunţat condamnarea inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal.

La stabilirea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv: gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, respectiv pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unei stări conflictuale preexistente, ce au dovedit un potenţial de agresivitate deosebit de ridicat al inculpatului, urmarea produsă (punerea vieţii persoanei vătămate în primejdie) şi persoana inculpatului, care după săvârşirea infracţiunii nu a acordat primul ajutor victimei, ci dimpotrivă a părăsit localitatea de domiciliu, motivând că a plecat să-l ajute pe tatăl său la tăiat de lemne.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului CI, acesta este în vârstă de 52 de ani, domiciliază pe raza comunei D…., în localitatea C…, este divorţat şi nu este cunoscut cu antecedente penale. Acesta locuieşte într-un imobil - casă de locuit împreună cu fiul său CRAM, soţia acestuia, CRLM precum şi fetiţa lor în vârstă de 9 luni. Relaţiile dintre inculpat şi membrii familiei sale precum şi cu fosta sa soţie CM nu au fost tocmai dintre cele mai bune, existând de-a lungul timpului multiple certuri şi scandaluri iscate, toate generate de inculpat pe fondul consumului în exces de băuturi alcoolice.

Aşa cum a rezultat din probele existente la dosar, inculpatul obişnuia să consume zilnic cantităţi apreciabile de băuturi alcoolice, momente în care se dedă la un comportament ostil, agresiv jignindu-i şi ameninţându-i cu acte de violenţe pe fiul său cât şi pe nora sa. Potrivit declaraţiei persoanei vătămate, inculpatul a fost sancţionat contravenţional de organele de poliţie.

Prin prisma criteriilor menţionate, Tribunalul a considerat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 5 ani închisoare – minimul pedepsei, cu executare în regim de penitenciar, ar fi de natură a constitui un avertisment ferm al autorităţilor şi ar fi aptă a conduce la formarea unei atitudini corecte a inculpatului faţă de valorile sociale, muncă şi ordinea de drept.

Tribunalul a reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să reflecte un echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, astfel că, cea care a fost stabilită, ar fi de natură a realiza funcţia prevăzută de legiuitor.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului. Ca atare, cuantumul acesteia şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât să conducă la reeducarea inculpatului, iar acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.

Tribunalul nu a aplicat circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, considerând că, raportat la gravitatea sporită a faptei săvârşite, natura infracţiunii, modalitatea în care a fost comisă şi urmările produse, respectiv punerea în primejdie a vieţii unui seamăn, nu se impune reţinerea lor. Constatarea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanţe atenuante este atributul instanţei de judecată şi, deci, lăsată la aprecierea acesteia, fiind de evidenţiat că, deşi este posibil să fie în prezenţa unora din împrejurările enumerate exemplificativ de legea penală, nu este obligată să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, ci urmează a le aprecia în raport cu criteriile anterior enunţate, spre a decide dacă au caracter atenuant sau nu. Lipsa antecedentelor penale constituie starea normală a unei persoane, conformarea firească la valorile sociale ocrotite de legea penală şi nu poate justifica reţinerea vreunei circumstanţe atenuante judiciare, nicidecum nu este un merit al persoanei. Pe de altă parte, în actuala legislaţie nici nu a mai fost preluată vechea reglementare cu privire la reţinerea circumstanţelor atenuante în această situaţie – conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii.

Pe cale de consecinţă, Tribunalul l-a condamnat pe inculpatul CI, la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal.

În privinţa pedepselor complementare, instanţa de fond a reţinut că art. 67 alin. 1 Cod penal prevede că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi Tribunalul a constatat că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Având în vedere aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că activitatea ilicit penală, astfel cum a fost expusă, a demonstrat nedemnitatea inculpatului în exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 al.1 lit. a) şi lit. b) Cod penal.

În ceea ce priveşte celelalte drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 Cod penal, Tribunalul nu a considerat necesar să le interzică inculpatului. Astfel, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. c) Cod penal, poate fi aplicată doar unei persoane care nu deţine cetăţenia română, ori în cauză, inculpatul este cetăţean român. Interzicerea dreptului de a alege, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. d) Cod penal, poate fi aplicată doar în cazul anumitor infracţiuni care să aibă legătură cu încălcarea legilor electorale, în caz contrar pedeapsa complementară ar fi contrară art. 3 din Protocolul nr.1 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăţilor fundamentale, astfel cum a statuat CEDO prin Hot. din 30.03.2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii. În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o nu se justifică excluderea acelor condamnaţi din câmpul persoanelor cu drept de vot neexistând nici o legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reinserţia socială a infractorului.  Interzicerea drepturilor părinteşti şi a dreptului de fi tutore sau curator, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. e) şi f) Cod penal, nu s-a justificat deoarece săvârşirea faptei de către inculpat nu a relevat un comportament nedemn care să aducă prejudicii interesului superior al copilului şi care să determine interzicerea drepturilor părinteşti sau a celui de a fi tutore sau curator. De asemenea, interzicerea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. g) Cod penal, nu s-a justificat în cauză întrucât inculpatul nu s-a folosit de o profesie sau activitate în comiterea infracţiunilor. Interzicerea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. h) Cod penal, nu s-a justificat în cauză întrucât  inculpatul nu a deţinut în acel moment permis de port-armă şi, în cauză, acesta nu s-a folosit de arme pentru săvârşirea infracţiunii. Totodată, interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. i) Cod penal, nu s-a justificat întrucât, în cauză,  inculpatul nu a utilizat nici un vehicul cu ocazia comiterii infracţiunii. Interzicerea drepturilor de a părăsi teritoriul României, de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă şi de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă, prevăzute de art. 66 al. 1 lit. j), l) şi m) Cod penal, nu s-a justificat deoarece săvârşirea faptei de către inculpat nu a relevat un comportament nedemn de a călători şi care să determine interzicerea dreptului de liberă circulaţie a persoanei după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. Interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prevăzută de art. 66 al. 1 lit. k) Cod penal, nu s-a justificat deoarece săvârşirea faptei de către inculpat nu a relevat un comportament nedemn de a ocupa o astfel de funcţie, dacă acesta va îndeplini condiţiile cerute de lege după  executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. Interzicerea dreptului de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea, şi a dreptului de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată, prevăzute de art. 66 al. 1 lit. n) şi o) Cod penal, nu s-a justificat deoarece nu au existat indicii că victima sau familia acesteia ar fi în pericol în prezenţa inculpatului, sau că acesta ar încerca să se răzbune pe aceştia.

Având în vedere aceste aspecte, în baza art. 67 alin. 1 Cod penal, instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1  lit. a) şi b) cu referire la alin. 3 Cod penal.

În privinţa pedepselor accesorii instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 65 al.1 Cod penal, acestea se stabilesc în funcţie de modul în care au fost stabilite pedepsele complementare. Astfel, dacă se apreciază necesitatea dispunerii pedepsei complementare trebuie stabilit şi conţinutul pedepsei accesorii în funcţie de conţinutul pedepsei complementare. Astfel, raportat la prevederile Codului penal, din dispoziţiile art.65 alin. 1, rezultă existenţa unei legături indisolubile între pedepsele complementare şi accesorii.

În consecinţă, instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.65 alin.1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

Inculpatul CI a fost reţinut la data de 15.05.2015, potrivit ordonanţei de reţinere de la acea dată (f. 80 dosar u.p.), ulterior dispunându-se arestarea preventivă în baza încheierii de şedinţă nr. 109 din data de 16.05.2015, pronunţată de Tribunalul Suceava, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 109 din data de 16.05.2015.

În consecinţă, în temeiul art.72 alin.1 Cod penal, instanţa de fond a dedus din pedeapsa aplicată de 5 (cinci) ani închisoare, durata reţinerii din data de 15.05.2015 şi a arestării preventive de la data de 16.05.2015 la zi.

În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală, Tribunalul a menţinut măsura preventivă a arestării preventive luată faţă de inculpat prin încheierea nr. 109 din 16.05.2015 în dosar 2610/86/2015 al Tribunalului Suceava, apreciind că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea acesteia.

În baza art. 112 alin.1 lit. b Cod penal, a dispus confiscarea de la inculpatul CI a cuţitului cu plăsele din material de culoare albă, în lungime totală de 11,5 cm şi lăţimea de 2,2 cm, folosit la comiterea faptei, aflat la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia Penală.

Potrivit art. 162 alin 2 Cod procedură penală, a dispus restituirea către inculpatul CI a unei cămăşi şi un pulover, ridicate de la acesta potrivit procesului verbal aflat la f.58 dosar u.p. şi depus la Camera de corpuri delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalului Suceava (f.49 dosar u.p.), la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul CI în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

Referitor la latura civilă, instanţa de fond a constatat că partea vătămată CRLM(f. 88, 92 dosar fond), s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.600 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului, mai precis beneficiul nerealizat prin incapacitatea de muncă stabilită pe o perioadă de 6 luni de zile. În acest sens, a solicitat obligarea inculpatului la plata contravalorii a şase salarii minime pe economie (960  lei x 6 luni= 5.760 lei). Diferenţa de 4.840 lei reprezintă cheltuielile legate de tratamentul medicamentos, deplasările la medic şi alte cheltuieli legate de spitalizare şi tratament. A mai arătat că suma de 30.000 lei, reprezintă daune morale, privind fapta săvârşită, raportat la suferinţa produsă prin comiterea ei.

Potrivit Codului civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”.

Astfel, pentru a opera răspunderea civilă, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită, adică o acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; un prejudiciu, acele consecinţe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia autorului faptei ilicite. În speţă, instanţa de fond a constatat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului CI. Astfel, din probatoriul administrat s-a dovedit existenţa faptei ilicite a inculpatului şi a vinovăţiei acestuia.

Fiind dovedite condiţiile cerute de lege pentru a se putea obţine repararea prejudiciului, se pot stabili măsurile pentru repararea efectivă a acestuia, instanţa, pornind în acest demers de la principiul general care guvernează această materie, respectiv cel al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită.

Potrivit art. 20 Cod procedură penală, cu denumirea marginală de Constituirea ca parte civilă, prevede: (1) Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti. Organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept. (2) Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază.

Din cuprinsul acestui text de lege se reţin condiţiile obligatorii pe care trebuie să le întrunească acţiunea civilă alăturată acţiunii penale. În acest sens, în lipsa unuia dintre elementele prevăzute expres de legiuitor, sancţiunea care intervine potrivit art. 20 alin. 4 Cod procedură penală o reprezintă inadmisibilitatea cererii de constituire parte civilă în procesul penal. În prezenta cauză, persoana vătămată, deşi a fost asistată de apărător ales, i s-a pus în vedere să completeze cererea de constituire parte civilă, aceasta nu s-a conformat.

În acest sens, s-a reţinut că din cuprinsul cererii de constituire de parte civilă, lipseşte menţiunea referitoare la indicarea probelor pe care se întemeiază acţiunea civilă.

S-a reţinut că în această situaţie nu ar putea fi suplinită această menţiune lipsă, prin intermediul dispoziţiilor art. 374 alin. 5 ori alin. 9 Cod procedură penală, din simplul motiv, că la acel moment procesual, trebuie să existe deja o constituire legală de parte civilă.

Pe de altă parte, real este că în prezenta cauză, inculpatul a fost de acord cu pretenţiile civile solicitate de partea vătămată, aşa cum au fost ele indicate, însă instanţa de fond a apreciat că pentru a se putea valorifica această recunoaştere, cererea de constituire de parte civilă trebuie să îndeplinească dispoziţiile legale.

Instanţa de fond nu a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile, cu care acesta a fost de acord, din moment ce, cererea formulată de partea civilă nu a trecut testul de admisibilitate prevăzut de art. 20 alin. 2 Cod procedură penală. În acest sens, s-au reţinut şi dispoziţiile legii civile, care, în cazul în care nu există o tranzacţie încheiată în mod legal, a împiedicat prima instanţă în a lua act de aceasta.

Nu s-a reţinut că în cazul în care inculpatul a fost de acord cu pretenţiile solicitate nu ar fi necesare probe, din moment ce această condiţie este o condiţie de admisibilitate a acţiunii, nefiind o condiţie în analiza temeiniciei pretenţiilor formulate. În acest sens, s-au reţinut că pentru i se da aplicabilitate art. 23 Cod procedură penală, iniţial trebuie să existe o constituire de parte civilă, legală, adică să fie parcurs filtrul de admisibilitate prevăzut de art. 20 alin. 2 Cod procedură penală.

Având în vedere că în cauză nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute în baza art. 20 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că persoana vătămată nu a indicat probele pe care s-a întemeiat constituirea de parte civilă, Tribunalul a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă CRLM, ca inadmisibilă în procesul penal.

Totodată, s-a reţinut că persoanei vătămate nu i se îngrădeşte posibilitatea de a fi recompensată, potrivit art. 20 alin.4 teza finală Cod procedură penală, aceasta putând introduce acţiunea civilă la instanţa civilă competentă.

În cursul cercetării judecătoreşti, Serviciul de Ambulanţă Suceava (f. 59-59 ds.fond) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.256,35 lei, ocazionată de transportul sanitar şi asistenţa medicală de urgenţă spitalicească acordate victimei CRLM parte civilă în cauză cu suma totală de 1.203 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu internarea părţii vătămate CRLM.

Spitalul Municipal Vatra Dornei (f. 189 – 196 dosar fond) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 175 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare aferente îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate CRLM, care a fost internată în perioada 14-15.05.29015.

Potrivit art. 1.357 Condiţiile răspunderii (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Potrivit acestui text de lege, condiţiile care sunt cerute pentru exercitarea acţiunii civile în procesul penal sunt: i) să existe o faptă ilicită constând într-o infracţiune; infracţiunea reprezintă temeiul atât al răspunderii penale cât şi al răspunderii civile.

ii) infracţiunea să fi produs un prejudiciu material sau moral; prejudiciul, trebuie să fie cert, să nu fie reparat încă, să fie actual. În cauză, se constată că aceste condiţii sunt îndeplinite, prejudiciul fiind cert, inculpatul neachitând paguba creată prin săvârşirea infracţiunii.

 iii) să existe o legătură de cauzalitate între infracţiunea săvârşită şi prejudiciul produs,

 iv) să existe vinovăţia autorului în producerea prejudiciului. Potrivit art. 1357 alin. 2 Cod civil, autorul răspunde pentru culpa cea mai uşoară (culpa levissima).

S-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, care prevăd că: „În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.”

În baza art. 19 şi art.25 alin. 1 cu referire la art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, art.404 alin.1 Cod procedură penală şi art.1349, 1357 Cod civil, a admis acţiunile civile formulate, obligând inculpatul la plata următoarelor sume:

 - 175 lei reprezentând despăgubiri civile – cheltuieli de spitalizare către Spitalul Municipal Vatra Dornei, cu sediul în mun. Vatra Dornei, str. Mihai Eminescu, nr. 12, jud. Suceava;

- 1203,12 lei reprezentând despăgubiri civile – cheltuieli de spitalizare către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, cu sediul în mun. Suceava, Bulevardul 1 Mai, nr. 21, jud. Suceava;

- 1256,35 lei reprezentând despăgubiri civile – transport sanitar şi asistenţă medicală de urgenţă, către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, cu sediul în mun. Suceava, str. Scurtă, nr. 3, jud. Suceava.

Împotriva sentinţei penale nr. 160 din 25.09.2015 a Tribunalului Suceava, în termen legal, au formulat apel inculpatul CI şi partea civilă CRLM.

Deşi legal citată, partea civilă CRLM nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a motivat în scris apelul formulat în cauză.

Inculpatul apelant CI, prin intermediul apărătorului său ales, a criticat soluţia primei instanţe pentru motivele expuse pe larg în Încheierea de şedinţă din data de 9 noiembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Prin motivele expuse pe larg în scris la dosar filele 6-9 dosar apel, inculpatul a criticat soluţia pronunţată de Tribunalul Suceava pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 32 raportat la art. 188 Cod penal, tentativă la infracţiunea de omor, în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 194 pct. 1 lit. e Cod penal, vătămare corporală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă omor, lipsind intenţia directă sau indirectă.

A arătat că, sub aspectul laturii subiective, în cazul infracţiunii de vătămare corporală prevăzută în art. 194 cod penal, inculpatul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracţiunea de omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu şi-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut intenţia de a ucide, iar nu intenţia generală de a vătăma.

În cauză, a considerat inculpatul că intenţia de a suprima viaţa victimei nu rezultă din materialitatea faptei, respectiv a modalităţii de comitere a infracţiunii - prin aplicarea unei lovituri cu cuţitul - în modalitatea reţinută. Raportat la aceste aspecte apreciază că lovirea victimei într-o zona vitală cu un obiect apt să producă decesul dovedește că el nu a urmărit suprimarea vieţii acesteia şi nici vătămarea integrităţii corporale, având în vedere modalitatea în care s-a produs fapta. Pe lângă toate acestea nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a fost sancţionat cu amendă pentru neconformare la regulile sociale şi a recunoscut că i-a produs victimei leziuni.

Totodată, inculpatul a învederat faptul că din declaraţiile sale şi ale victimei, reiese faptul ca nu a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale, mai ales că se afla într-o stare avansată de ebrietate, că nu a dorit să suprime viaţa victimei, ci a ripostat pentru a fi lăsat în pace, iar în timp ce a lovit victima, se afla cu spatele la aceasta.

A mai susţinut că primele declaraţii au fost luate imediat după incident, consumase băuturi alcoolice, astfel discernământul său era diminuat.

De asemenea a considerat că din probatoriul administrat la dosar reiese faptul că între el şi persoana vătămată certurile erau frecvente, iar dacă ar fi prezentat pericol social victima cu soţul ei evitau să locuiască împreună cu el.

În subsidiar, a solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de textul de lege, având în vedere circumstanţele reale şi personale ce pledează în favoarea sa, respectiv poziția procesuală, faptul că nu are antecedente penale, a avut o conduită corespunzătoare în societate.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpatul a arătat că a achitat cheltuielile de spitalizare ocazionate cu persoana vătămate în totalitate, iar referitor la despăgubirile civile solicitate de aceasta, a apreciat că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea civilă ca inadmisibilă.

Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417  alin. 1, 2 şi art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele :

Sub aspectul situaţiei de fapt care rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în primă instanţă, Curtea reţine că prin rechizitoriu şi sentinţa penală de condamnare s-a dat o corectă eficienţă şi interpretare acestuia, reţinându-se că probele administrate conduc la concluzia certă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat.

Astfel, rezultă dincolo de orice îndoială că la data de 14 mai 2015, în jurul orei 14:00, inculpatul se afla într-o stare avansată de ebrietate, motiv pentru care între acesta şi nora sa a izbucnit un conflict generat de faptul că persoana vătămată a insistat ca inculpatul să nu ridice tonul deoarece copilul dormea şi totodată să nu deschidă uşa camerei în care acesta se afla. Inculpatul a ignorat cele solicitate, începând să o înjure pe persoana vătămată şi să o ameninţe cu acte de violenţă. Persoana vătămată, s-a dus în camera socrului ei, i-a solicitat să se calmeze, acesta încercând să o lovească cu pumnul, dar nereuşind, deoarece persoana vătămată l-a împins, căzând jos. În continuare, persoana vătămată s-a deplasat în camera copilului pentru a vedea ce face, timp în care l-a auzit pe socrul ei cum căuta ceva în dulapurile din bucătărie, deschizând din nou uşa de la cameră, aceasta deplasându-se să o închidă din nou, spunându-i să nu o mai lase deschisă. Din nou inculpatul a încercat să deschidă uşa, persoana vătămată solicitându-i să nu o mai deschidă, moment în care, fără a-i spune nimic, inculpatul a lovit-o destul de puternic cu un cuţit în zona subraţului drept.

În continuare, persoana vătămată a încercat să-l deposedeze de cuţit pe inculpat dar nu a reuşit, lovindu-l cu o cizmă în zona capului. Auzind că fetiţa a început să plângă, persoana vătămată s-a deplasat în camera unde era aceasta şi l-a chemat telefonic pe soţul său acasă. Ulterior, persoana vătămată a fost transportată la Spitalul din Vatra Dornei unde, după consultaţie, a rămas internată până a doua zi dimineaţa, după care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava unde a fost internată până la data de 20.05.2015.

La locuinţă a apărut martorul CM (soţul persoanei vătămate, acesta locuind împreună cu părţile), care a apelat-o telefonic pe mama sa (de profesie cadru medical), martora CM, aceasta la rândul ei telefonând la Serviciul 112, solicitând un echipaj de salvare la locuinţă.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 108 din data de 29.05.2015 întocmit de S.M.L. Suceava, victima CRLM a suferit o plagă înţepat-tăiată penetrantă toracică cu hemotorax drept ce a fost produsă prin lovire cu un corp înţepător-tăietor şi care a necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, medicii legişti apreciind că leziunea a fost de natură a-i pune în primejdie viaţa.

La reţinerea acestei situaţii de fapt în mod corect au fost avute în vedere declaraţiile părţii civile, în condiţiile în care la incident nu au asistat martori oculari, iar situaţia de fapt prezentată de aceasta se coroborează cu probatoriul medico – legal şi testimonial (starea de ebrietate a inculpatului, comportamentul său agresiv şi conflictual). De asemenea, în mod justificat s-a reţinut ca fiind corespunzătoare adevărului declaraţia iniţială a inculpatului, prin care acesta a recunoscut săvârşirea faptei, şi au fost înlăturate celelalte declaraţii ulterioare ale acestuia. De altfel, aceste din urmă susţineri sunt contradictorii (susţinând în mod succesiv că a fost sub influenţa alcoolului sau treaz, că ar fi lovit-o pe persoana vătămată atunci când s-a întors, din greşeală, sau că ar fi lovit-o când se afla cu spatele, la întâmplare) şi nici nu se coroborează cu vreun alt mijloc de probă administrat – cercetarea la faţa locului nu a relevat vreun indiciu că inculpatul ar fi curăţat într-adevăr cartofi.

Raportat la motivele de apel sintetizate de apărătorul inculpatului cu prilejul dezbaterilor şi reluate pe larg în cuprinsul concluziilor scrise, Curtea reţine că este nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice în sensul reţinerii infracţiunii de vătămare corporală ce a avut drept consecinţă punerea în primejdie a vieţii. Aceste aspecte au fost analizate în mod corect şi complet de către prima instanţă, care a şi reţinut că este vorba în speţă de săvârşirea unei infracţiuni intenţionate (respectiv cu intenţie indirectă) şi nu a uneia preterintenţionate, ceea ce rezultă din instrumentul vulnerant folosit, zona vizată şi consecinţele medico – legale grave rezultate (care atestă intensitatea ridicată a loviturii aplicate). În apel nu au fost furnizate argumente suplimentare în acest sens, iar Curtea îşi însuşeşte în totalitate motivarea primei instanţe.

Referitor la reţinerea circumstanţei atenuante legale a stării de provocare, Curtea constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 75 alin. 1 lit. a Codul penal. În primul rând sub aspectul situaţiei de fapt, din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul a fost cel care s-a manifestat agresiv faţă de persoana vătămată, încercând să o lovească. Ca urmare a acestei atitudini partea civilă l-a împins pe inculpat care a şi căzut, moment în care agresiunea a fost doar întreruptă şi, deşi persoana vătămată s-a retras, inculpatul s-a înarmat cu un cuţit şi i-a aplicat o lovitură puternică într-o zonă vitală. Aşa cum s-a reţinut în doctrină şi jurisprudenţă (Dp.299/1980 a fostului Tribunal Suprem), nu se poate afla în stare de provocare provocatorul faţă de riposta celui provocat.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, Curtea reţine că limitele prevăzute de lege sunt închisoarea de la 5 la 10 ani, iar reducerea pedepsei care deja a fost aplicată la cuantumul minim prevăzut de lege nu este posibilă. 

Referitor la apelul declarat de către partea civilă, Curtea constată că în mod nelegal a reţinut prima instanţă că dispoziţiile art. 20 alin. 2 Codul de procedură penală referitoare la indicarea mijloacelor de probă ar fi sancţionată cu inadmisibilitatea cererii de constituire ca parte civilă în procesul penal. Din ansamblul dispoziţiilor art. 20 alin. 4 Codul de procedură penală rezultă că sancţiunea ce intervine este aceea că persoana vătămată nu se mai poate constitui parte civilă în procesul penal. În prezenta speţă însă, cererea de constituire ca parte civilă respectă toate cerinţele legii, iar faţă de conţinutul pretenţiilor efectiv solicitate indicarea unor mijloace de probă nu era nici posibilă şi nici necesară. Este astfel evident că în dovedirea pretenţiilor civile partea se poate întemeia pe probele deja administrate în soluţionarea laturii penale a cauzei, la fel cum dispoziţiile art. 374 alin. 5-10 Codul de procedură penală permit administrarea de probe în tot cursul cercetării judecătoreşti. Nu poate fi aplicată în dreptul procesual penal procedura regularizării cererii din procedura civilă, având în vedere dispoziţiile legale indicate mai sus precum şi faptul că este vorba de ramuri distincte de drept, reglementate separat; pe de altă parte, dispoziţiile art. 19 alin. 5 Codul de procedură penală au semnificaţia unei referiri la dreptul material civil şi nu la dreptul de procedură civilă.

În plus, faţă de cele reţinute, mai trebuie avute în vedere încă cel puţin alte două aspecte ale cauzei. Pe de o parte faţă de conţinutul concret al pretenţiilor formulate (contravaloarea unor salarii minime pe economie) nici nu era necesară administrarea de probe, cuantumul acestuia rezultând din dispoziţii legale, iar perioada de incapacitate din probele administrate în latura penală a cauzei. Pe de altă parte, inculpatul a declarat în mod valabil în faţa primei instanţe că este de acord cu despăgubirile solicitate, act unilateral de voință ce produce consecințe juridice și este deci irevocabil, fără a putea fi retras în faza de judecată a apelului.

În consecinţă, în baza art. 421 alin. 1 lit. b Codul de procedură penală va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul CI împotriva sentinţei penale nr.160 din 25.09.2015 a Tribunalului Suceava şi în baza art. 422 Cod de Procedură Penală se va deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatului din data de 25.09.2015 la zi.

În baza art. 421 alin. 2 lit. a Cod de procedură penală va admite apelul formulat de partea civilă CRLM împotriva sentinţei penale nr. 160 din 25.09.2015 a Tribunalului Suceava.

Se va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare se va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă apelantă CRLM şi va obliga inculpatul la plata sumelor de 10.600 lei cu titlu de daune materiale şi 30.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă apelantă. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt în contradicţie cu prezenta decizie.

În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală va obliga inculpatul apelant CI la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și în baza art. 275 alin. 3 Codul de procedură penală celelalte cheltuieli judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare