Contestatie la executare

Decizie 203 din 19.02.2015


Dosar nr. XXXX/193/2014  Contestaţie la executare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI

SECŢIA PENALĂ

Şedinţa publică din xx.xx.xxxx

PREŞEDINTE –

GREFIER -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani - reprezentat de:

PROCUROR -

DECIZIA PENALĂ NR. XXX

La ordine judecarea contestaţiei formulate de condamnatul C. I. împotriva sentinţei penale nr. XXXX din xx.xx.xxxx, pronunţate în dosarul nr. XXXX/193/2014 a Judecătoriei Botoşani

La apelul făcut în şedinţa publică, se prezintă contestatorul C. I., în stare de detenţie, asistat de avocat din oficiu P. O., ce substituie pe avocat P. B..

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei, după care, văzând că nu mai sunt cereri de formulat ori excepţii de invocat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi, acordă cuvântul asupra dezbaterilor.

Avocat P. O., având cuvântul pentru contestator, solicită ca în temeiul art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală să se admită contestaţia formulată în cauză, să se modifice în parte hotărârea atacată, în sensul înlăturării sporului de pedeapsă aplicat pedepsei rezultante.

În motivare arată că iniţial contestatorul a solicitat la Judecătoria Botoşani, aplicarea legii penale mai favorabile, în temeiul art. 595 Cod procedură penală iar instanţa a dispus reindividualizarea pedepselor, potrivit limitelor de pedeapsă prevăzute de dispoziţiilor noului Cod penal, aplicându-i acesteia un spor.

Arată că petentul apreciază că acest spor nu trebuie impus, prin raportare la dispoziţiile vechiului Cod penal, care menţionau faptul că acest lucru este facultativ şi nu obligatoriu, însă potrivit noului Cod penal este obligatoriul, considerând că nu se impune aplicarea sporului.

Procurorul arată că potrivit deciziei Curţii Constituţionale privind aplicarea integrală a legii penale mai favorabile, care este obligatorie pentru instanţe şi, având în vedere că într-adevăr legea penală mai favorabilă contestatorului este noul Cod penal care are limitele de pedeapsă mai mici, ca urmare a aplicării acestor prevederi s-a redus pedeapsa semnificativ pentru infracţiunea de distrugere şi pentru infracţiunea de furt, în mod corect, s-au aplicat dispoziţiile art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, adăugându-se sporul de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare.

Arată că oricum contestatorul a avut de câştigat în urma aplicării acestor dispoziţii, pedeapsa fiindu-i redusă de la 7 ani închisoare la 6 ani şi 10 luni închisoare.

Faţă de aceste considerente, solicită respingerea contestaţiei declarate, ca nefondată şi solicită menţinerea sentinţei contestaţiei, ca fiind legală şi temeinică.

Contestatorul C. I., având personal cuvântul, arată că ceilalţi doi coinculpaţi, care au fost condamnaţi alături de el pentru aceleaşi fapte au beneficiat de dispoziţiile legii penale mai favorabile, fiindu-le reduse pedepsele fără a li se aplica vreun spor şi aflându-se deja în stare de libertate. Solicită admiterea contestaţiei sale şi înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat.

Deliberând,

T R I B U N A L U L,

Asupra contestaţiei de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că prin sesizarea Comisiei nr. 1 din cadrul Penitenciarului Botoşani, de evaluare a incidenţei aplicării legii mai favorabile, depusă în temeiul art. 23 alin. 5, 6 din Legea nr. 255/2013, înregistrată la Judecătoria Botoşani sub nr. XXXX/193/xx.xx.xxxx, s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. 1 Cod penal în ce-l priveşte pe condamnatul C. I., deţinut în baza M.E.P.Î. nr. XX/2012 din xx.xx.xxxx, emis de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

S-a ataşat sesizării copia mandatului de executare şi copie de pe fişa de evaluare întocmită de Comisie.

Prin sentinţa penală nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani – Secţia Penală a fost admisă sesizarea comisiei, încât:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.XX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc (modificată parţial şi rămasă definitivă prin decizia penală XXX/2012 a Curţii de Apel Suceava) şi s-a repus în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

- pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1, art.209 alin. 1 lit. a,g, i din Codul penal din anul 1968, cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 şi art.37 lit.a din Codul penal din anul 1968;

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin.1 din Codul penal din anul 1968, cu aplicarea art.41 alin.2, art.42, art.37 lit. din Codul penal din anul 1968;

- pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.20 din Codul penal raportat la art.211 alin.1 lit.a,b, alin.2 ind.1 lit.c din Codul penal din 1968 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal.

S-a constatat intervenirea legii mai favorabile pentru pedepsele de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere .

În baza art.6 alin. 1 Cod penal s-a redus pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru furt calificat la 5 ani închisoare, maximul prevăzut de art.229 alin.1 din Codul penal.

În baza art.6 alin. 1 Cod penal s-a redus pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru distrugere la 2 ani închisoare, maximul prevăzut de art.253 alin.1 din Codul penal.

În baza art.39 alin.1 lit.b din Codul penal s-au contopit pedepsele de 5 ani închisoare şi 2 ani închisoare stabilite, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. XX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc pentru tentativă la tâlhărie şi s-a dispus ca numitul C. I. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an şi 10 luni, pedeapsa de executat fiind de 6 (şase) ani şi 10 (zece) luni închisoare.

S-au aplicat dispoziţiile art. 66 lit. a, b Cod penal.

S-a dedus din pedeapsă detenţia de la xx.xx.xxxx la zi.

S-a anulat mandatul de executare nr.XX/xxxx din xx.xx.xxxx al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei sentinţe.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria a constatat incidenţa art. 6 al. 1 Cod penal în ce priveşte pedepsele parţiale de 7 ani închisoare şi de 3 ani închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. XX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc (astfel cum aceasta a rămas definitivă, conform deciziei penale nr. XXX/2012 a Curţii de Apel Suceava) pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de  art. 208 al. 1, art. 209 alin. lit. a, j, i Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 42 şi art. 37 lit. a Cod penal 1969, respectiv de distrugere, prev. de art. 217 al. 1 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 al. 2, art. 42, art. 37 lit. a Cod penal 1969, astfel încât a redus aceste pedepse la maximul special de 5 ani, respectiv de 2 ani închisoare, prevăzut de legea penală nouă pentru infracţiunile similare, cu aceeaşi denumire marginală, conform art. 228, art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal, respectiv art. 253 al. 1 Cod penal.

În continuare, prima instanţă a procedat la contopirea pedepselor parţiale reduse, împreună cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. 1 lit. b, al. 21 lit. c Cod penal 1969 (pentru care a reţinut că nu este susceptibilă de aplicarea  art. 6 alin. 1 Cod penal), sens în care a făcut aplicarea art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, încât a stabilit pedeapsa rezultantă ca fiind pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care a adăugat 1/3 din suma celorlalte pedepse, adică 1 an şi 10 luni închisoare.

Prima instanţă a stabilit apoi pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal, a procedat la deducerea detenţiei la zi din noua pedeapsă stabilită şi a anulat vechiul mandat de executare, dispunând emiterea unui nou mandat, corespunzător noii situaţii.

Condamnatul C. I. a formulat contestaţie împotriva acestei hotărâri, în termen legal, în care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care i s-a aplicat legea penală mai favorabilă, precizând că deşi a comis toate infracţiunile sub vechiul cod penal, tratamentul concursului de infracţiuni s-a realizat sub legea nouă, ce îi este nefavorabilă.

A solicitat să i se aplice legea penală mai favorabilă „în adevăratul sens al cuvântului”.

Analizând contestaţia condamnatului C. I., în raport de hotărârea primei instanţe, Tribunalul va reţine că ea este întemeiată, încât o va admite ca atare, potrivit cu cele ce succed.

Astfel, Tribunalul va reţine mai întâi că prima instanţă a făcut o aplicare corectă a art. 6 alin. 1 Cod penal în ce priveşte reducerea pedepselor de 7 ani închisoare şi de 3 ani închisoare, aplicate inculpatului C. I. prin sentinţa penală nr. XX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, la maximul special de 5 ani închisoare, respectiv de 2 ani închisoare, al pedepsei pentru infracţiunile identice prevăzute de art. 228, art. 229 alin. 1 lit. b  Cod penal, respectiv art. 253 alin. 1 Cod penal.

În continuare, însă, recontopirea pedepselor parţiale după regulile prevăzute de legea penală nouă pentru concursul de infracţiuni, după cum a procedat prima instanţă, excede vădit cadrului legal al aplicării legii penale mai favorabile, încalcă în realitate acest principiu şi aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii de condamnare.

În acest sens, este de observat, în primul rând, că aplicarea principiului legii penale mai favorabile, în cazul faptelor judecate definitiv sub legea penală veche, se limitează strict la reducerea pedepsei aplicate la maximul special al legii penale noi, mai favorabile.

Nu s-ar putea susţine că legiuitorul nu a avut în cunoştinţă că practica va aduce la lumina analizei conformă art. 6 al. 1 Cod penal şi situaţii în care pedeapsa ce urmează să fie redusă este o pedeapsă parţială, aplicată pentru comiterea unui concurs de infracţiuni.

Cu toate acestea, conţinutul normei de aplicare a legii penale mai favorabile nu cuprinde nicio dispoziţie care să vizeze atare situaţie, ceea ce duce la concluzia logică şi conformă principiului autorităţii de lucru judecat că recontopirea pedepselor parţiale (între care se include şi cea redusă) urmăreşte acelaşi drum pe care s-a mers la momentul judecăţii, respectiv cel al legii penale vechi.

Nicidecum nu se poate aplica tratamentul juridic al concursului de infracţiuni prevăzut de legea nouă, neprevăzut ca atare de art. 6 Cod penal, ori de vreo normă din legea de punere în aplicare, şi care este, evident, nefavorabil celui condamnat.

În consecinţă, Tribunalul va reţine că refacerea tratamentului juridic al concursului de infracţiuni trebuie să rămână aşa cum a fost el realizat prin sentinţa penală XX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Câmpulung, adică în conformitate cu prevederea art. 34 lit. b Cod penal 1969.

Astfel, admiţând contestaţia formulată de condamnatul C. I., tribunalul va desfiinţa hotărârea primei instanţe şi, în rejudecare, va proceda în sensul menţinerii reducerii pedepselor parţiale ce depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă şi al refacerii operaţiunii de contopire în condiţiile legii penale vechi, în conformitate cu cele ce preced.

În ce priveşte pedeapsa rezultantă nou stabilită, tribunalul va menţine aplicare art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal 1969 şi va deduce durata detenţiei la zi.

Se vor înceta efectele vechiului mandat de executare a pedepsei închisorii, în locul căruia se va emite un nou mandat, corespunzător deciziei de faţă.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele legii,

 D E C I D E:

Admite contestaţia formulată de condamnatul C. I., fiul lui Ioan şi Elena, născut la data de xx.xx.xxxx, CNP XXXXXXXXXXXXX, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani, împotriva sentinţei penale nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani.

Desfiinţează sentinţa penală nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani şi, în rejudecare, admite sesizarea comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită la Penitenciarul Botoşani, încât:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. XX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc (modificată parţial şi rămasă definitivă prin decizia penală XXX/2012 a Curţii de Apel Suceava) şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

 - pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 42 şi art. 37 lit. a Cod penal 1968;

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 Codul penal 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 42, art. 37 lit. a Cod penal 1968;

- pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art. 211 alin. 1 lit. a, b, alin. 2 ind. 1 lit. c Cod penal 1968 cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal.

Constată intervenirea legii mai favorabile pentru pedepsele de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, reduce pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată pentru furt calificat la 5 ani închisoare, maximul prevăzut de art. 229 alin.1 Cod penal.

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, reduce pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru distrugere la 2 ani închisoare, maximul prevăzut de art. 253 alin. 1 Cod penal.

În continuare, în baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal 1968, reface operaţia de contopire pedepse, realizată cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa penală nr. XX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, în raport de pedepsele reduse, de 5 ani închisoare şi de 2 ani închisoare, precum şi de pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, rămasă nemodificată, astfel că stabileşte ca pedeapsă rezultantă pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare.

Menţine aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal 1968.

Deduce din pedeapsa rezultantă nou stabilită, durata detenţiei de la xx.xx.xxxx, la zi.

Anulează mandatul de executare nr. XX/xx.xx.xxxx din xx.xx.xxxx, emis de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc şi dispune emiterea unui nou mandat, corespunzător prezentei sentinţe.

Cheltuielile judiciare, în care s-a inclus suma de 100 lei onorariu avocat oficiu, ce se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei, rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică din xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Red. D.A.L.

Jud. A. V.

Tehnodact. E.S.

Ex. 2/11.03.2015