Servituţi

Prin cererea înregistrată sub nr. 1269/310/2015 la data de 13.07.2015 reclamanta V N in contradictoriu cu pârâţii G C si G V a solicitat ca pe calea ORDONANŢEI PRESEDINTIALE sa se dispună:

- obligarea paraţilor să-i permită accesul cu maşina pe drumul de servitute constituit pe proprietatea dominanta in str. Z nr. , Sinaia si înscris in CF Sinaia sub nr. N, pe o lungime de 2m către imobilul proprietatea sa, situat in str. Z nr. , Sinaia, judeţul Prahova;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii se arată de reclamantă că este proprietara imobilului situat in str. nr. , Sinaia, judeţul Prahova, in baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. /1999 la BNP Legitimus, situat in planul II, iar pentru acces autorii comuni, B Ion si B M M , i-au constituit o servitute lată de 2m, dreptul de servitute fiind intabulat in CF N Sinaia si înscris in Partea a III-a a cărţii.

Învederează reclamanta că, fiind casa de vacanţă, a constatat de curând ca pentru a împiedica accesul cu maşina pe drumul de servitute, familia G a montat un stâlp in dreptul porţii.

Reclamanta susţine că atât ea, cât si fiica sa, au probleme medicale de deplasare, conform certificatelor medicale ataşate, astfel ca in cazul unui incident, maşina salvării sau de pompieri nu poate interveni la casa sa, fiind nevoită sa meargă pe jos din cauza paraţilor pana la casa sa.

Menţionează reclamanta ca exista un drum de servitute constituit legal si intabulat in CF N Sinaia, constituit in favoarea sa.

În ceea ce priveşte aparenta dreptului, reclamanta depune contractul de vânzare cumpărare prin care a fost constituit dreptul de servitute.

Susţine reclamanta că prin atitudinea nejustificata a pârâţilor îi sunt aduse grave prejudicii, deoarece nu poate ajunge sa doteze noul spaţiu si sa înceapă procedurile de obţinere a avizelor medicale necesare funcţionarii..

În scopul apărării drepturilor care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, la cererea pârtii interesate, instanţa poate lua masuri vremelnice pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Ordonanţa preşedinţiala constituie o procedura speciala edictata în vederea rezolvării temporare a unor cazuri al căror caracter grabnic nu îngăduie sa se aştepte desfăşurarea procedurii de drept comun.

Hotărârea luata pe aceasta cale are un caracter vremelnic si nu are scopul de a stabili definitiv drepturile pârtilor, dar tinde sa păstreze drepturi care s-ar păgubi prin întârziere sau sa preîntâmpine o paguba iminenta si ireparabila.

Ordonanţa preşedinţiala neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, urmează ca instanţa învestită cu soluţionarea unei asemenea cereri se mărgineşte sa stabilească, în raport cu probele prezentate de parţi, în favoarea căreia dintre ele exista aparenta de drept.

Consideră reclamanta că în prezenta cauza este de necontestat faptul ca aparenţa de drept este în favoarea sa, având constituit un drept de servitute.

Consideră ca situaţia învederată justifica intru totul emiterea ordonanţei preşedinţiale, singurul mijloc procedural prin care la acest moment poate pune capăt abuzului, exercitat de paraţi, prin care reclamanta sunt pusa in situaţia de a nu putea folosi drumul de servitute in scopul constituit.

In drept, art. 993 si urm. C.proc.civ.

In probaţiune, au fost administrate probele cu înscrisuri şi cu cercetare locală.

Pârâţii G C si G V au formulat întâmpinare, prin care au invocat inadmisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială pentru nerespectarea cerinţelor impuse de art. 996 CPC, arătând cu privire la aparenţa dreptului că reclamanta omite să arate că stâlpul montat de pârâţi nu se află pe servitutea de trecere, ci în interiorul curţii lor, la o distanţă de 15 cm de limita căii sale de acces. Colţul casei lor, de asemenea, este la 20 cm de limita aceleiaşi căi de acces. Servitutea reclamantei are o lăţime de 2 m., pe o lungime de 30,50 m., este liberă accesului său şi o foloseşte nestingherit.

Rezultă că pe fond nu are dreptul de a cere desfiinţarea stâlpului, cu atât mai puţin un drept aparent ce i-a fost încălcat.

Cu privire la caracterul provizoriu al măsurii, se arată de pârâţi că prin îndepărtarea acelui stâlp, urmăreşte lărgirea cu caracter permanent a căii de acces la care are dreptul. Nu a promovat o cerere pe fond cu acest petit, astfel ca soluţia din prezenta cerere să fie valabilă până la soluţionarea sa.

Referitor la cazul grabnic pentru păstrarea unui drept care s-ar pierde, susţin pârâţii că reclamanta nu arată care ar fi graba şi dreptul pe care l-ar pierde în condiţiile în care întreaga cale de acces aşa cum rezultă din actele sale de proprietate, este liberă.

Pârâţii susţin că şi pe fond cererea este neîntemeiată, reclamanta având constituit un drept de trecere de la calea publică până la locuinţa sa, lată de 2 m, pe o lungime de 30,51 m., drept care nu-i este îngrădit în niciun fel.

Poziţionarea acestei căi de acces, conform actelor de la dosar, este pe latura de SV a proprietăţii pârâţilor şi trece la 20 cm. de colţul casei.

Pârâţii susţin că i-au respectat şi îi respectă acest drept de trecere, dar reclamanta, în mod abuziv, a folosit şi vrea să folosească în continuare o trecere mai lată de 2 m. pentru a trece cu maşina. Menţionează pârâţii că până acum, când trecea cu maşina pe lângă colţul casei, trebuia să plieze oglinzile retrovizoare pentru a nu le agăţa de gard sau casă.

Stâlpul despre care face vorbire este montat la o distanţă de 2,15 m de gard, situaţie în care dreptul său de servitute pe o lăţime de 2 m., este respectat.

Se mai arată de pârâţi că din martie 2015 i-au atras atenţia asupra faptului că întinderea dreptului de servitute pe care îl are, nu îi permite decât accesul cu piciorul, nu şi cu maşina, mai ales că posedă un SUV, care de câte ori trece pe lângă casa lor o face să trepideze, aceasta fiind de fapt o cabană din lemn la o distanţă de 2,20 m de gard, deci la 20 cm. de servitutea de trecere. Sub acest aspect, din motive obiective, nici nu poate fi vorba de un eventual acces al salvării sau maşinilor de pompieri, care nu au cum să intre între gard şi casa lor (fila 24).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

 Potrivit art.996 alin.1 Cod proc.civilă, „instanţa de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenţa de drept, va putea sa ordone masuri provizorii sau grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Raportat la textul legal anterior menţionat, rezultă cerinţele esenţiale ce trebuie îndeplinite pentru admisibilitatea unei cereri de ordonanţă preşedinţială, şi anume:

- urgenţa măsurii ce se cere a fi luată pe această cale;

- vremelnicia măsurii, respectiv caracterul ei provizoriu;

- nerejudecarea fondului cauzei prin măsura luată.

În cauza de faţă se apreciază de instanţă că nu sunt îndeplinite niciuna dintre condiţiile arătate.

Relativ la existenţa unei urgenţe, reclamanta nu afirmă şi nici nu dovedeşte o astfel de urgenţă, ci doar se mărgineşte a susţine că atât ea, cât si fiica sa, au probleme medicale de deplasare – aspecte nedovedite, astfel ca in cazul unui incident, maşina salvării sau de pompieri nu poate interveni la casa sa, fiind nevoită sa meargă pe jos din cauza pârâţilor până la casă.

Această situaţie nu reprezintă însă o urgenţă, deoarece lăţimea căii de acces de doar 2 m, astfel cum este stabilită prin titlul de proprietate al reclamantei, nu permite accesul unor autospecializate, cum sunt maşinile de intervenţie ale pompierilor sau salvării, până lângă imediata apropriere a casei; pe de altă parte, acest aspect nu este de natură a împiedica o eventuală intervenţie în caz de urgenţă al acestor echipaje, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu are constituit un drept de trecere auto în favoarea sa.

De altfel, chiar reclamanta afirmă că respectivul imobil este casă de vacanţă, fără a se dovedi că reclamanta locuieşte în mod frecvent în acest imobil, pentru a justifica urgenţa măsurii.

Cu privire la vremelnicia măsurii, o astfel de măsură s-ar justifica doar în situaţia în care ea este chemată să înlăture un act vădit abuziv.

Un astfel de caracter abuziv al montării unui stâlp metalic de către pârâţi nu s-a dovedit, în condiţiile în care cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată de instanţă în prezenţa apărătorilor părţilor, s-a constatat că stâlpul metalic de acces a fost amplasat de pârâţi cu respectarea lăţimii de 2 m a căii de acces constituită în favoarea reclamantei, iar accesul pietonal al reclamantei la imobil nu este împiedicat în vreun fel de pârâţi.

De asemenea, neprejudecarea fondului cauzei impune o cercetare a aparenţei dreptului. Astfel, reclamanta afirmă existenţa aparenţei dreptului din faptul că deţine un drept de servitute legal constituit cu privire la imobilul situat în or. Sinaia, str. nr. , astfel cum rezultă din titlul său de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. /1999 de BNP Legitimus.

Cu privire la această aparenţă a dreptului, se constată că, într-adevăr, prin contractul de vânzare-cumpărare sus-menţionat reclamanta a cumpărat terenul în suprafaţă de 300 mp situat în or. Sinaia, str. nr. (fost nr.21), vânzătorii constituind prin actul de vânzare-cumpărare în favoarea cumpărătoarei, „pe fâşia de teren cu o lăţime de 2,0 m şi pe toată lungimea terenului rămas în proprietatea lor, o servitute de trecere la calea publică str. ” (filele 9-10).

Din cuprinsul titlului de proprietate nu rezultă însă că această trecere a fost constituită pentru accesul auto al reclamantei, acesta fiind singurul acces pe care reclamanta îl afirmă că i-ar fi fost încălcat de cei doi pârâţi prin amplasarea unui stâlp metalic pe calea de acces.

Mai mult, după cum s-a arătat în cele ce preced, cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată de instanţă, s-a constatat că stâlpul metalic de acces a fost amplasat de pârâţi cu respectarea lăţimii de 2 m a căii de acces constituită în favoarea reclamantei şi că prin aceasta este împiedicat doar accesul cu autoturismul de teren pe care îl are reclamanta, nu şi accesul pietonal al acesteia la imobilul proprietatea sa, reclamanta având posibilitatea de a lăsa autoturismul la poarta de acces pe proprietate.

Astfel, în cauza de faţă aparenţa dreptului operează exclusiv în favoarea pârâţilor, care au montat stâlpul metalic cu respectarea lăţimii de 2 m a căii de acces a reclamantei.

Faţă de neîndeplinirea condiţiilor anterior detaliate, pentru cele ce preced, instanţa nu poate considera întemeiată cererea reclamantei, motive pentru care va fi respinsă ca atare, cu consecinţa obligării acesteia, în temeiul art. 451-453 Cod proc.civilă, la plata cheltuielilor de judecată către pârâţi în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariul avocatului ales, dovedit cu chitanţa depusă la dosar (fila 28).

Domenii speta

Spete similare