Procedura insolvenţei

Potrivit dispoziţiilor art. 80 alin. 2 lit. d din Legea 85/2006, : ….,,2) Următoarele operaţiuni, încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor: d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acţiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă’’.

Aceste dispoziţii legale condiţionează anularea transferurilor patrimoniale încheiate de debitoare de existenţa daunei creditorilor, daune ce nu au fost dovedite în speţă, întrucât din probele administrate nu s-a dovedit că există o disproporţie vădită între valoarea bunurilor şi preţul real al acestora.

Caracterul de seriozitate a preţului implică o echivalenţă valorică, o proporţie între cuantumul preţului stabilit de părţi şi valoarea reală a bunului, precum şi un anume subiectivism al părţilor contractante, acest caracter având aspectul unei situaţii de fapt care constituie o problemă de apreciere a instanţei de judecată care ar fi uşurată de o expertiză judiciară evaluatorie.

Preţul poate fi superior sau inferior valorii bunului care formează obiectul vânzării, părţile contractului fiind libere să determine atât valoarea bunului, cât şi preţul vânzării, echivalenţa dintre preţ şi valoarea bunului fiind una relativă, netrebuind confundată neseriozitatea preţului cu valabilitatea lui, întrucât în caz de neseriozitate a preţului, contractul este nul absolut, iar în caz de valabilitate a preţului, contractul de vânzare-cumpărare este valabil.

Pentru a fi derizoriu (infim), preţul stabilit de părţi în contract trebuie să fie atât de disproporţionat faţă de valoarea bunului vândut încât practic să nu existe preţ, să nu poată constitui cauza obligaţiei asumate de vânzător de a transmite proprietatea lucrului vândut.

Actele frauduloase sunt acte încheiate cu rea-credinţă pentru a leza drepturile altor persoane sau a încălca legea, în vederea obţinerii unui profit în favoarea debitorului sau a altei persoane. Or, în speţă, preţul obţinut din vânzarea bunurilor, a intrat în patrimoniul debitoarei, astfel că nu este îndeplinită condiţia de fraudare a intereselor creditorilor.

Prin Decizia civilă nr. 1082/A/26.11.2015, Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă a respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 633/11.06.2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2567/108/2014/a1, având în vedere următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 633/11.06.2015, pronunţată în dosarul nr. 2567/108/2014/a1, Tribunalul Arad a respins cererea formulată de reclamantul T.I.E. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei  SC N.V. SRL, împotriva pârâţilor MN şi ML, pentru acţiune în anulare, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin cererea formulată, reclamanta T.I.E. SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC N.V. SRL, solicitând faţă de pârâtul MN: 

- anularea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între SC N.V. SRL (vânzător) şi MN (cumpărător), concretizat prin factura fiscală nr. 9940134/15.11.2012, în suma de 11.160 lei şi chitanţa aferentă nr. 2700063/15.11.2012 cu aceeaşi sumă, având ca obiect vânzarea autoturismului marca HSF;

- anularea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între SC N.V. SRL (vânzător) şi MN (cumpărător), concretizat prin factura fiscală nr. 9940136/15.11.2012 în suma de 1.240 lei şi chitanţa aferenta nr. 2700064/15.11.2012 cu aceeaşi sumă, având ca obiect vânzarea autoturismului marca Autoutilitara Camion I;

- obligarea pârâtului, ca urmare a anulării contractelor de vânzare cumpărare antemenţionate, să restituie bunurile transferate în averea debitoarei SC N.V. SRL sau dacă bunurile nu mai există, valoarea acestora de la data transferului efectuat de către debitor, în temeiul disp. art. 83 din Legea 85/2006 şi

faţă de pârâta M.L.:

- anularea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între SC N.V. SRL (vânzător) şi ML (cumpărător), concretizat prin factura fiscală nr. 9940135/15.11.2012 în suma de 13.640 lei şi chitanţa aferentă nr. 2700062/15.11.2012 cu aceeaşi sumă, având ca obiect vânzarea autoturismului marca M E 220 ;

- obligarea pârâtei, ca urmare a anulării contractului de vânzare cumpărare antemenţionat, să restituie bunul transferat în averea debitoarei SC N.V. SRL sau daca bunul nu mai există valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor, în temeiul dispoziţiilor  art. 83 din Legea 85/2006.

A arătat că faţă de societatea debitoare SC N.V. SRL, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de către Tribunalul Arad, în dosar nr. 2567/108/2014, prin încheierea civilă nr. 48/24.04.2014; că Primăria Arad i-a comunicat că debitoarea SC N.V. SRL figurează cu trei autovehicule supuse impozitării, respectiv M E 220, H.S.F. şi Autoutilitara Camion I; că a luat cunoştinţă după deschiderea procedurii de contractele de vânzare cumpărare, concretizate prin:

- factura fiscală nr. 9940134/15.11.2012 în suma de 11.160 lei, cu chitanţa nr. 2700063/15.11.2012, având ca obiect vânzarea autovehiculului marca H.S.F, încheiat între societatea debitoare şi pârâtul MN;

 - factura fiscală nr. 9940136/ 15.11.2012 în sumă de 1.240 lei, cu chitanţa aferentă nr. 9940136 In 15.11.2012 având ca obiect vânzarea autovehiculului Autoutilitara Camion I, încheiat tot între societatea debitoare şi pârâtul MN ;

 - factura fiscală nr. 9940135/15.11.2012 în sumă de 13.640 lei, cu chitanţa nr. 2700062/15.11.2012, având ca obiect vânzarea autovehiculului marca M E 220, încheiat între societatea debitoare şi pârâta ML.

Totodată, a arătat că a procedat la  întocmirea unei adrese către Primăria Arad în vederea radierii acestor autovehicule iar prin adresa nr. 318275/21.10.2014, Primăria Arad i-a comunicat că nu poate da curs solicitării sale, deoarece la data emiterii facturilor de înstrăinare a mijloacelor de transport, societatea debitoare figura cu obligaţii fiscale de plată în cuantum de 7.635,10 lei, şi această sumă nu a fost plătită nici ulterior, propunându-i, în calitate de lichidator judiciar, să promoveze acţiune în vederea anulării actelor frauduloase, respectiv a contractelor de vânzare cumpărare, concretizate prin facturile fiscale amintite mai sus.

Prin precizarea de acţiune, reclamanta a solicitat: obligarea pârâtului MN ca urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare să restituie debitoarei suma de 11.160 lei, reprezentând contravaloarea autoturismului marca HSF,  conform facturii fiscale nr. 9940134/15.11.2012, în suma de 11.160 lei şi a chitanţei  aferentă nr. 2700063/15.11.2012, deoarece acest autoturism a fost înstrăinat de către pârâtul MN, numitului NAS, conform contractului de vânzare-cumpărare din 15.06.2014, în temeiul art. 83 din Legea 85/2006; obligarea pârâtului ca urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare să restituie debitoarei bunul transferat în averea debitoarei, respectiv autoturismului marca Autoutilitara Camion I în temeiul art. 83 din Legea 85/2006; obligarea pârâtei ML ca urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare să restituie debitoarei suma de 13.640 lei, reprezentând contravaloarea autoturismului M E 220, conform facturii fiscale nr. 9940135/15.11.2012 şi a chitanţei aferente nr. 2700062/15.11.2012 deoarece acest autoturism a fost înstrăinat de către pârâtă, numitului LAM, conform contractului de vânzare-cumpărare din 16.01.2013, în temeiul art. 83 din Legea 85/2006;

Pârâţii MN şi ML au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea  cererii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, apreciind în esenţă, că în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 79, 80 al. 2 lit. d şi 83 din Legea nr. 86/2006.

Faţă de aceste aspecte, judecătorul sindic a reţinut că prin încheierea civilă nr. 48 din 24 aprilie 2014, s-a deschis procedura insolvenţei împotriva debitoarei fiind desemnat ca şi lichidatorul judiciar TIE SPRL.

Au fost reţinute ca fiind efectuate cele trei vânzări, potrivit facturilor.

Din contractele de vânzare - cumpărare, rezultă că pârâtul Moga Nicolae la data de 16.01.2013, a vândut numitului Liviu Adrian Moş, autoturismul marca Mercedes E 220, cu preţul de 2.000 lei, respectiv la data de 15.06.2014, a vândut numitului Niţu Adrian Stelian autoturismul marca Hyunday Santa Fe, cu preţul de 1350  lei.

Din aceleaşi contracte de vânzare-cumpărare, judecătorul sindic a reţinut că, la data vânzării autoturismul M E 220, avea motor defect, cutie automată blocată, iar în privinţa autoturismului HSF, a reţinut că la data vânzării maşina era avariată, fiind accidentată.

În susţinerea precizării de acţiune, reclamanta a arătat faptul că se prezumă buna credinţă a noilor dobânditori, situaţie în care solicită a se restitui în averea debitoarei a sumelor de bani menţionate în capetele de cerere, reprezentând contravaloarea celor două autoturisme înstrăinate, de la data transferului efectuat de către debitor.

Judecătorul sindic a apreciat că motivele invocate de către reclamantă nu fac incidente prevederile art.79, art. 80 alin. 2 lit. d din Legea 85/2006, reclamanta nedovedind  în ce constau actele frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, fără a indica în ce constă frauda concretă şi care este dauna pricinuită creditorilor, deoarece a fost  încasată contravaloarea acestora în totalitate, prin plata preţului de către asociaţi către debitoare, ulterior autoturismele fiind înstrăinate unor alte persoane.

Or, simplu fapt că lichidatorul judiciar consideră că actele de înstrăinare a unor bunuri din patrimoniul societăţii, trebuie să fie anulate, nu poate fi acceptat, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a reţinut  unul din bunuri era avariat,  iar celelalte exploatate şi uzate, iar sumele rezultate din vânzare au intrat în patrimoniul debitoarei.

S-a mai reţinut că Legea 85/2006 în intenţia de a proteja interesele creditorilor instituie prin art. 79 şi 80 o prezumţie relativă de fraudă în sarcina debitorului în ceea ce priveşte actele încheiate în perioada suspectă pentru transferuri de drepturi patrimoniale. Această prezumţie relativă poate fi răsturnată prin mijloace de probă în cursul procesului. Este esenţial însă a reţine că prezumţia relativă de fraudă nu se extinde şi în sarcina terţului contractant, cum este cazul în speţă, noii dobânditori.

Transpunând acest principiu pe planul dreptului procesual, în situaţia reglementată de art. 80 alin. 2 lit. d), judecătorul sindic a apreciat că reclamantul este obligat să facă dovada intenţiei comune frauduloase, ori în speţă reclamantul nu a produs aceste dovezi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul TIE SPRL Arad, lichidatorul judiciar al SC NV SRL Arad, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei civile apelate in sensul admiterii acţiunii de anulare a actelor frauduloase arătate.

În motivarea apelului se arată că sentinţa instanţei de fond este netemeinica si nelegala, având în vedere că faţă de societatea debitoare SC NV SRL s-a dispus deschiderea procedurii de către Tribunalul Arad in dosar nr. 2567/108/2014, prin încheierea civila nr. 48/24.04.2014, fiind numit lichidator judiciar TIE SPRL; că în urma notificării Primăriei Arad, pentru a-i comunica daca debitoarea este înregistrata cu bunuri supuse impozitării, aceasta i-a răspuns prin adresa nr. 186848 din 03.06.2014, că SC NV SRL figurează cu trei autovehicule supuse impozitării, respectiv autoturismele anterior menţionate; că având în vedere aceasta stare de fapt, precum si contractele de vânzare cumpărare de care a luat la cunoştinţa după deschiderea procedurii, concretizate prin facturile antemenţionate, precum şi faptul revânzării acestor bunuri, a procedat la întocmirea unei adrese către Primăria Arad in vederea radierii acestor autovehicule.

Prin adresa nr. 318275/21.10.2014, Primăria Arad i-a comunicat că nu poate da curs solicitării sale, deoarece la data emiterii facturilor de înstrăinare a mijloacelor de transport, debitoarea figura cu obligaţii fiscale de plata in cuantum de 7.635,10 lei, propunând lichidatorului să promoveze acţiunea în vederea anulării actelor frauduloase, respectiv a contractelor de vânzare cumpărare, concretizate în facturile fiscale amintite. Verificând aceste înscrisuri şi constatând că toate facturile si chitanţele au fost emise in aceeaşi zi, ţinând cont si de faptul ca toate bunurile au fost cumpărate de către asociaţii societăţii debitoare, apreciază că dispoziţiile art. 79 şi art. 80 alin. 2 lit. d din Legea 85/2006 sunt aplicabile speţei de faţă şi se impune promovarea unei acţiuni bazată pe acest temei.

De asemene, lichidatorul judiciar invocă disp. art. 264 alin. 4 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi art. 113 alin. 4 din OUG 92/2003 republicată, privind Codul de procedura fiscală, precizând că, având în vedere ca la termenul de judecata din data de 30.04.2015 au fost depuse de către reprezentantul pârâţilor intimaţi doua contracte de vânzare cumpărare, din care reiese faptul ca pârâţii au înstrăinat autoturismele unor terţe persoane, a căror bună credinţa se prezumă, lichidatorul judiciar şi-a precizat acţiunea în sensul restituirii în averea debitoarei a sumelor de bani, menţionate la capetele de cerere din acţiunea introductiva, reprezentând contravaloarea celor doua bunuri înstrăinate, de la data transferului efectuat de către debitor, conform disp. art. 83 din Legea 85/2006.

Astfel, lichidatorul judiciar apelant apreciază că raportat la starea de fapt şi la textele de lege arătate, instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşita, deoarece motivul de nulitate a contractelor de vânzare cumpărare ale celor trei autovehicule, concretizate prin facturile fiscale, rezultă tocmai din faptul ca societatea a înstrăinat autovehiculele fără a-şi plătii datoriile pe care le avea la acel moment.

În drept, invocă art. 466, art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, art. 79, art. 80 alin. 2 lit. d, art. 83 din Legea 85/2006, art. 264 alin 4 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, art. 113 alin. 4 si 5 din OG 93/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Lichidatorul judiciar apelant TIE SPRL a formulat note de şedinţa, prin care precizează că a convocat Adunarea Generală a Creditorilor societăţii debitoare SC NV SRL, in data de 13.11.2015, având ca ordine de zi avansarea cheltuielilor reprezentând onorar expert tehnic auto, in situaţia administrării probei cu expertiza tehnică auto pentru stabilirea valorii de la data transferului a celor trei autoturisme, arătând că asupra acestui aspect nu s-a putut lua o decizie în cadrul AGC deoarece nu a fost realizat cvorumul necesar desfăşurării şedinţei, situaţie care s-a repetat şi la convocarea unei noi adunări pentru data de 23.11.2015, cu aceeaşi ordine de zi.

Pe de alta parte, lichidatorul judiciar apelant arată că nu a contestat faptul ca cele trei autoturisme au fi fost înstrăinate la un preţ mai mic decât cei real.

Analizând actele şi lucrările dosarului în baza art. 476-479 Cod de procedură civilă, în raport de motivele invocate de către reclamanta apelantă, Curtea constată că apelul este nefondat, hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică, pentru următoarele considerente;

Apelanta reclamantă critică hotărârea apelată, arătând că în speţă sunt incidente disp. art. 79 şi art. 80 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, întrucât toate facturile si chitanţele în baza cărora au fost înstrăinate bunurile debitoarei, au fost emise in aceeaşi zi, si că bunurile au fost cumpărate de către asociaţii societăţii debitoare.

Acţiunea promovată de lichidatorul judiciar a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 80 alin. 2 lit. d din Legea 85/2006, potrivit cu care: ….,,2) Următoarele operaţiuni, încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor: d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acţiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă’’.

Aceste dispoziţii legale condiţionează anularea transferurilor patrimoniale încheiate de debitoare de existenţa daunei creditorilor, daune ce nu au fost dovedite în speţă, întrucât din probele administrate nu s-a dovedit că există o disproporţie vădită între valoarea autoturismelor la data înstrăinării şi preţul real al acestora.

Caracterul de seriozitate a preţului implică o echivalenţă valorică, o proporţie între cuantumul preţului stabilit de părţi şi valoarea reală a bunului, precum şi un anume subiectivism al părţilor contractante, acest caracter având aspectul unei situaţii de fapt care constituie o problemă de apreciere a instanţei de judecată, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a insistat în efectuarea unei expertize tehnice auto, care să stabilească o altă valoare de piaţă a celor două autoturisme.

Atât în doctrină cât şi în practica judiciară s-a arătat că preţul poate fi superior sau inferior valorii bunului care formează obiectul vânzării, părţile contractului fiind libere să determine atât valoarea bunului, cât şi preţul vânzării, echivalenţa dintre preţ şi valoarea bunului fiind una relativă, netrebuind confundată neseriozitatea preţului cu viabilitatea lui, întrucât în caz de neseriozitate a preţului, contractul este nul absolut, iar în caz de viabilitate a preţului, contractul de vânzare-cumpărare este valabil.

Curtea constată că pentru a fi derizoriu (infim), preţul stabilit de părţi în contract trebuie să fie atât de disproporţionat faţă de valoarea bunului vândut încât practic să nu existe preţ, să nu poată constitui cauza obligaţiei asumate de vânzător de a transmite proprietatea lucrului vândut, ceea ce în speţă nu poate fi vorba, astfel că susţinerile apelantei în sensul că vânzarea disimulează clar frauda faţă de creditori, nu pot fi primite.

Deşi cele două acte juridice supuse analizei sunt încheiate în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii insolvenţei, prezumţia relativă de fraudă a debitorului instituita de art. 85 alin. 3 din legea 85/2006 a fost răsturnată în cauză prin probatoriul administrat, potrivit analizei anterior făcută.

Actele frauduloase sunt acte încheiate cu rea-credinţă pentru a leza drepturile altor persoane sau a încălca legea, în vederea obţinerii unui profit în favoarea debitorului sau a altei persoane. Or, în speţă, preţul obţinut din vânzarea bunurilor, a intrat în patrimoniul debitoarei, astfel că nu este îndeplinită condiţia de fraudare a intereselor creditorilor.

Întrucât în speţă nu s-a făcut dovada caracterului fraudulos a vânzării şi nici intenţia de fraudă în dauna creditorilor debitoarei, în mod legal judecătorul fondului a respins acţiunea în anulare ca fiind neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, neexistând motive de schimbare sau anulare a sentinţei apelate, în baza art. 480 de procedură civilă, Curtea a respins apelul.

Domenii speta

Spete similare