Contestaţie la executare. Titlu executoriu european

Posibilitatea examinării prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un alt stat membru al U.E., cu privire la care s-a eliberat şi certificat de titlu executoriu European, de către instanţa sesizată cu contestaţia la executare

Regulamentul (CE) nr.805/21.04.2004 al Parlamentului European şi al Consiliului European

Instituţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită nu este supusă legislaţiei statului de executare, ci legislaţiei statului membru în care a fost emis certificatul de titlu executoriu european, întrucât această prescripţie vizează perioada de timp scursă de la momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la momentul solicitării aducerii acesteia la îndeplinire prin executare silită, toată această perioadă fiind situată anterior introducerii cererii de executare silită. Or, de abia după adresarea acestei cereri instanţelor din statul de executare, legislaţia incidentă cu privire la procedurile de executare (deci cu privire la modul în care trebuie încuviinţată executarea, în care trebuie întocmite actele de executare etc.) este cea română, până în acel moment fiind incidentă legislaţia italiană. Această concluzie este valabilă cu atât mai mult cu cât, odată cu emiterea certificatului de titlu executoriu european, instanţa italiană a avut căderea de a verifica, potrivit art.6 alin.1 din regulament, inclusiv dacă hotărârea este titlu executoriu potrivit statului membru de origine, ceea ce presupune şi verificarea neîmplinirii termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită. Prin urmare,  nu sunt aplicabile prevederileart.705 şi următoarele din Codul de procedură civilă, pentru a obţine constatarea pierderii caracterului executoriu al hotărârii italiene şi deci constatarea prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită.

Decizia nr. 612A/23.06.2015 - Secţia a II a Civilă,  de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin sentinţa civilă nr.630/07.05.2015 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr.981/208/2015, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C.”ECOLEMN PRODUCTS” S.R.L. Caransebeş în contradictoriu cu intimata S.C.”COSTRUZIONI NAZZARENO” S.R.L.; s-a respins cererea de suspendare a executării silite, formulată de către contestatoare şi s-a respins cererea contestatoarei având ca obiect cheltuieli de judecată.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa de fond, a reţinut că, astfel cum rezultă din Hotărârea pronunţată de către Tribunalul din Treviso, depusă la fila 114 (aflată la dosarul execuţional), aceasta a fost emisă la data de 15.01.2009, rămânând definitivă după expirarea termenului de 50 de zile pentru atacarea acesteia, deci la expirarea a 50 de zile calculate de la data de 22.04.2009 când a fost semnată dovada de primire a deciziei potrivit înscrisului aflat la fila 120 dosar.

Pe de altă parte, intimata a solicitat instanţei statului de origine a Hotărârii respective, eliberarea Certificatului de titlu executoriu european, eliberarea acestuia având loc la data de 20.03.2014 (fila 97), iar cererea de executare silită a hotărârii italiene a fost adresată Biroului Executorului Judecătorec Asociaţi Dragomir Daniel şi Stepanov Voislav, la data de 18.12.2014 (fila 75).

Este adevărat că, potrivit art.20 din Regulamentul (CE) nr.805/21.04.2004 al Parlamentului European şi al Consiliului European, procedurile de executare sunt reglementate de legislaţia statului membru de executare, la fel de adevărat fiind şi că instituţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită este reglementată în codul de procedură civilă (art.705 şi următ. din acest cod).

Cu toate acestea, având în vedere că efectul împlinirii termenului de prescripţie a executării silite este acela al pierderii puterii executorii a unui titlu executoriu (art.706 alin.2 din Codul de procedură civilă prevede că prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie), ceea ce trebuie stabilit în speţă este dacă instanţa de executare sesizată cu o contestaţie la executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un alt stat membru al U.E., cu privire la care s-a eliberat şi certificat de titlu executoriu european, are căderea de a examina împlinirea termenului de prescripţie a executării silite a respectivei hotărâri judecătoreşti.

Or, potrivit art.6 alin.2 din Regulamentul (CE) nr.805/21.04.2004, în cazul în care hotărârea judecătorească certificată ca titlu executoriu european a încetat să fie executorie sau în cazul în care s-a suspendat sau limitat caracterul său executoriu, se eliberează un certificat care precizează suspendarea sau limitarea forţei executorii, pe bază de cerere adresată în orice moment instanţei de origine, utilizând formularul tip prevăzut în anexa IV.

Acest din urmă formular, care se eliberează, în speţă, de către instanţele italiene, cuprinde, printre altele (la punctul 5), o rubrică privind situaţia în care, deşi hotărârea judecătorească a fost certificată ca titlu executoriu european, aceasta nu mai este executorie, regulamentul prevăzând deci în mod expres care este calea de urmat în cazul în care hotărârea pusă în executare şi-a pierdut caracterul executoriu, indiferent de motiv, dar inclusiv pentru motivul invocat în prezenta cauză – respectiv împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.

De altfel, este firesc ca instituţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită să nu fie supusă legislaţiei statului de executare, ci legislaţiei statului membru în care a fost emis certificatul de titlu executoriu european, întrucât această prescripţie vizează perioada de timp scursă de la momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la momentul solicitării aducerii acesteia la îndeplinire prin executare silită, toată această perioadă fiind situată anterior introducerii cererii de executare silită. Or, de abia după adresarea acestei cereri instanţelor din statul de executare, legislaţia incidentă cu privire la procedurile de executare (deci cu privire la modul în care trebuie încuviinţată executarea, în care trebuie întocmite actele de executare etc.) este cea română, până în acel moment fiind incidentă legislaţia italiană. Această concluzie este valabilă cu atât mai mult cu cât, odată cu emiterea certificatului de titlu executoriu european, instanţa italiană a avut căderea de a verifica, potrivit art.6 alin.1 din regulament, inclusiv dacă hotărârea este titlu executoriu potrivit statului membru de origine, ceea ce presupune şi verificarea neîmplinirii termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Ca atare, instanţa de fond a constatat inaplicabilitatea în speţă a prevederilor art.705 şi următoarele din Codul de procedură civilă, pentru a obţine constatarea pierderii caracterului executoriu al hotărârii italiene şi deci constatarea prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, contestatoarea având la dispoziţie procedura reglementată de art.6 alin.2 din regulament.

Nici celelalte motive ale contestaţiei la executare nu sunt întemeiate.

Astfel, s-a invocat faptul că hotărârea Tribunalului din Treviso nu a fost comunicată contestatoarei, însă sub acest aspect aceasta are la dispoziţie procedura de retragere a certificatului de titlu executoriu european, reglementată de art.10 din Regulament.

Susţinerea contestatoarei potrivit cu care, la cererea de executare silită, nu ar fi fost ataşată decizia Tribunalului din Treviso din data de 14.01.2009, nu este întemeiată, din actele dosarului execuţional rezultând că decizia a fost depusă la fila 114 (în traducere), respectiv la fila 111 (în limba italiană).

Cu privire la susţinerile contestatoarei potrivit cu care Decizia Tribunalului din Treviso ar fi fost emisă într-un mod suspect, înainte ca între părţi să aibă loc o amplă conciliere iar apoi o procedură desfăşurată în faţa Curţii de Arbitraj, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că, potrivit art.21 din Regulamentul CE nr.805, hotărârea judecătorească sau certificarea sa ca titlu executoriu european nu poate face, în niciun caz, obiectul unei revizuiri pe fond în statul membru de executare. Ca atare, caracterul „suspect” al emiterii acestei hotărâri nu poate face obiectul analizei în cadrul prezentei contestaţii la executare. În ceea ce priveşte procedura de arbitraj urmare a căreia au fost emise Sentinţa civilă nr.26/5 iulie 2012 (fila 84) în dosarul nr.379/59/2012 şi Decizia civilă nr.2365/13 iunie 2013 (fila 88), instanţa de fond a constatat, pe de o parte, că din examinarea acestor hotărâri judecătoreşti nu rezultă că obiectul arbitrajului şi ulterior al acţiunilor în instanţă a fost acelaşi ca şi cel al dosarului în care a fost pronunţată Decizia Tribunalului din Treviso din data de 14.01.2009, iar, pe de altă parte, chiar dacă cele două proceduri s-ar fi desfăşurat cu privire la acelaşi obiect, cele două hotărâri pronunţate de instanţele române nu fac decât să constate că o decizia Curţii de Arbitraj române a fost pronunţată cu încălcarea clauzei compromisorii inserate în contractul dintre părţi, nesoluţionând deci litigiul pe fond.

A mai invocat contestatoarea că executorul judecătoresc nu a efectuat o analiză a autenticităţii titlului executoriu ce s-a solicitat a fi pus în executare, astfel cum ar cere dispoziţiile art.20 alin.2 din Regulamentul (CE) nr.805/2004.

Sub acest aspect, instanţa de fond a constatat că, creditorul este cel care are obligaţia, potrivit acestui din urmă articol, de a furniza autorităţilor însărcinate cu executarea o copie a hotărârii, care întruneşte condiţiile necesare pentru a-i stabili autenticitatea.

Regulamentul nu stabileşte care sunt aceste condiţii, iar din analiza deciziei Tribunalului din Treviso şi a certificatului de titlu executoriu european, depuse la dosarul execuţional şi la dosarul instanţei, nu se poate reţine niciun element care ar putea conduce la concluzia că acestea nu ar fi autentice, fiind semnate şi parafate de autorităţile italiene, astfel încât acest motiv de contestaţie la executare nu poate fi reţinut de către instanţa de judecată.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite, instanţa de fond a constatat că aceasta a rămas fără obiect, contestaţia fiind soluţionată la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, astfel încât (neexistând şi neputând exista, faţă de celeritatea cu care s-a fixat primul termen de judecată, un alt termen anterior termenului de judecată, la care părţile, legal citate, să pună concluzii doar asupra cererii de suspendare a executării silite), contestaţia fiind soluţionată, nu se mai pune problema suspendării executării silite până la soluţionarea acesteia, cum prevăd dispoziţiile art.718 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Pe de altă parte, în condiţiile în care, potrivit art.23 din Regulamentul nr.805, suspendarea executării silite poate interveni doar cu titlu excepţional (este adevărat, cu condiţia dovedirii solicitării de retragere a titlului executoriu european, dovadă care s-a făcut în speţă), iar în cauză contestaţia la executare a fost respinsă, instanţa de fond nu a putut reţine niciun motiv excepţional care ar conduce, în speţă, la suspendarea unei executări silite în care s-a formulat o contestaţie la executare ce a fost respinsă.

Văzând căderea în pretenţii a contestatoarei, a respins cererea acesteia având ca obiect cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel contestatoarea S.C.”ECOLEMN PRODUCTS” S.R.L. Caransebeş, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond, în sensul admiterii contestaţiei la executare împotriva executării silite care face obiectul dosarului de executare nr.1760/ex/2014 înregistrat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Dragomir Daniel şi Stepanov Voislav, precum şi cererea de suspendare a executării silite care face obiectul dosarului de executare mai sus menţionat.

În motivarea apelului, apelanta-contestatoare a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod nelegal, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.6 alin.2 din Regulamentul (CE) nr.805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 potrivit cărora pentru constatarea încetării executorialităţii este necesar să se elibereze un certificat care precizează suspendarea sau limitarea forţei executorii eliberat de statul membru de origine.

A mai arătat că executarea silită a fost demarată fără a exista un titlu executoriu pentru debitul de 70.771,71 Euro şi alte cheltuieli, întrucât potrivit contractului nr.219-06/23.01.2006, titlul executoriu trebuia să fie emis de către Curtea de Arbitraj Comercial de la Viena.

Apelanta-contestatoare a arătat că prima instanţă a reţinut că cererea de suspendare a rămas fără obiect, motivând că în cauză contestaţia la executare a fost respinsă, însă a omis să constate că în fapt, respingerea contestaţiei la executare nu este irevocabilă, contestatoarea având posibilitatea de a formula calea de atac a apelului.

În drept, au fost invocate disp.art.466 şi următ. Cod procedură civilă, art.711 şi următ. Cod procedură civilă.

Intimata S.C.”COSTRUZIONI NAZZARENO” S.R.L. nu a formulat întâmpinare.

Examinând sentinţa atacată, în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, tribunalul a respins apelul formulat în cauză făcând aplicarea dispoziţiilor art.480 alin.1 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Referitor la primul motiv de apel şi anume că nu li s-a comunicat întâmpinarea formulată de intimaţi în faţa primei instanţe, acesta nu poate fi primit pentru că prima instanţă nu a avut-o în vedere la pronunţarea hotărârii câtă vreme pronunţarea s-a făcut la 7 mai 2015 – minuta fila 170 dosar fond – iar întâmpinarea intimaţilor deşi depusă la 06.04.2015 la instanţă, a fost legată la dosar, conform referatului grefierului de şedinţă abia la 13.05.2015. Cu toate acestea vătămarea prin neîndeplinirea actului de procedură în termen nu este a apelanţilor ci a intimaţilor care, deşi au depus întâmpinarea, ea nu a fost avută în considerare la momentul pronunţării hotărârii. Intimaţii însă nu au invocat vătămarea suferită prin depăşirea termenului actului de procedură.  Cu privire la al doilea motiv de apel şi anume excepţia prescripţiei executării silite, tribunalul reţine că prima instanţă a făcut în mod corect analiza acestei excepţii prin sentinţa atacată aplicând dreptul european incident şi anume Regulamentul (CE) nr.805/21.04.2004 al Parlamentului European şi al Consiliului European, referitor la procedurile de executare.

Analizând că ele sunt reglementate de legislaţia statului membru de executare, în mod corect instanţa fondului a argumentat de ce nu este prescrisă executarea silită şi a arătat şi cum funcţionează termenele de prescripţie precum şi procedurile de executare raportat la prevederile regulamentului.

Corect a reţinut instanţa fondului că este firesc ca instituţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită să nu fie supusă legislaţiei statului de executare, ci legislaţiei statului membru în care a fost emis certificatul de titlu executoriu european, întrucât această prescripţie vizează perioada de timp scursă de la momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la momentul solicitării aducerii acesteia la îndeplinire prin executare silită, toată această perioadă fiind situată anterior introducerii cererii de executare silită. Or, de abia după adresarea acestei cereri instanţelor din statul de executare, legislaţia incidentă cu privire la procedurile de executare (deci cu privire la modul în care trebuie încuviinţată executarea, în care trebuie întocmite actele de executare etc.) este cea română, până în acel moment fiind incidentă legislaţia italiană. Această concluzie este valabilă cu atât mai mult cu cât, odată cu emiterea certificatului de titlu executoriu european, instanţa italiană a avut căderea de a verifica, potrivit art.6 alin.1 din regulament, inclusiv dacă hotărârea este titlu executoriu potrivit statului membru de origine, ceea ce presupune şi verificarea neîmplinirii termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Ca atare, instanţa de fond a constatat inaplicabilitatea în speţă a prevederilor art.705 şi următoarele din Codul de procedură civilă, pentru a obţine constatarea pierderii caracterului executoriu al hotărârii italiene şi deci constatarea prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită. Nici în apel contestatoarea nu a dovedit că a urmat procedura reglementată de art.6 alin.2 din regulament situaţie în care susţinerile sale, astfel cum corect a reţinut prima instanţă, nu pot fi primite pentru că regulemantul european sus citat este obligatoriu la fel ca legislaţia naţională. Deşi apelanta reia în apel argumentele referitoare la art.705 Cod procedură civilă, prima instanţă corect a argumentat de ce nu sunt aplicabile aşa cum s-a arătat mai sus.

În ce priveşte al treilea motiv de apel, şi anume inexistenţa titlului executoriu cu argumentul lipsei competenţei Tribunalului din Trevisto să-l emită, prima instanţă a argumentat corect aplicabilitatea art.21 din Regulamentul CE nr.805 potrivit căruia titlul nu mai poate face obiectul unei revizuiri de fond în statul membru de executare.

Al patrulea motiv de apel este reiterat exact aşa cum a fost susţinut în faţa instanţei de fond cum că titlul executoriu nu este autentic dar fără argumente noi. Prima instanţă a analizat corect şi aceste susţineri respingându-le, câtă vreme titlul executoriu european a fost depus în original la dosarul execuţional şi la dosarul instanţei.

Tot corect a argumentat prima instanţă că cererea de suspendare provizorie a executării silite până la soluţionarea cauzei a rămas fără obiect din moment ce contestaţia a fost soluţionată la primul termen (art.718 alin.1 Cod procedură civilă). Deşi reiterat acest motiv în apel nu au fost aduse argumente noi iar interpretarea dată de apelantă cum că soluţia pronunţată asupra fondului contestaţiei la executares-ar fi putut modifica şi prin urmare trebuia suspendată executarea până la rămânerea definitivă a hotărârii este incorectă. Dacă ar fi dorit totuşi suspendarea executării hotărârii pronunţate de prima instanţă apelanta ar fi avut calea prevăzută de art.450 Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive, tribunalul a respins apelul declarat de apelanta-contestatoare S.C.”ECOLEMN PRODUCTS” S.R.L. Caransebeş

Domenii speta

Spete similare