Pensie de serviciu suspendată

Sentinţă civilă 2652 din 05.06.2015


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe de judecată sub nr. 14643/63/2014, reclamantul  P.N a chemat în judecată Statul  Român prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Apărării Naţionale prin Direcţia Financiar Contabilă şi CAS de Pensii Sectorială din cadrul M.Ap.N.. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea Casei de Pensii Sectorială din cadrul M.Ap.N. la plata pensiei de serviciu legale pentru perioada 01.01.2011 -01.07.2013, actualizată cu coeficientul de inflaţie la zi până la efectuarea plăţii.

A arătat căci cuantumul pensiei lunare pentru perioada 01.01.2011 - 31.07.2012 este de 4040 lei în valoare brută, în conformitate cu „Decizia nr. 47240 privind revizuirea pensiei, în baza OuG nr. 1/2011", din 02.04.2011 iar cuantumul pensiei lunare pentru perioada 01.08.2012 - 01.07.2013 este de 5116 lei în valoare brută, în conformitate cu „Decizia nr. 47240 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă", din 24.07.2012( anexată în copie).

Cererea se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr.134/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 753/16.10.2014, prin care se abrogă Cap. IV din Legea nr. 329/2009 care limita cumulul pensiei cu salariu.

Deşi, legea nu prevede în mod expres retroactivitatea aplicării, prin expunerea de motive care a stat la baza adoptării legii nr. 134/2014 se invocă neconstituţionalitatea Cap. IV din Legea nr. 329/2009 prin încălcarea prevederilor art. 41, 47şi 53 ale Constituţiei Românie, demonstrând că acest capitol a fost ilegal de la intrarea în v igoare a Legii nr. 329/2009, respectiv 01.01.2010;

A arătat că este absolvent al ACADEMIEI TEHNICE MILITARE, Facultatea de Mecanică, secţia Avioane şi Motoare, Doctor în Ştiinţe Aerospaţiale - a fost ofiţer activ în cadrul MApN până la data de 01.08.2001 când, urmare a restructurării armatei, impusă de aderarea României la NATO, a fost trecut în rezervă şi pensionat la vârsta de 48 de ani prin decizia nr. 093669 /2001 în baza Ordonanţei de Guvern nr.7/1998.

Îîntrucât Legea nr. 164/2001 permitea angajarea cadrelor disponibilizate din armată, subsemnatul a fost angajat în 2001 la SC AVIOANE Craiova şi apoi la Institutul Naţional pentru Cercetări Aerospaţiale Bucureşti. În anul 2004 a ocupat, prin concurs, postul de cercetător ştiinţific principal la Centrul de Cercetări şi încercări în Zbor Craiova(Unitatea Militară 02512 Z) Craiova, specializându-se în domeniul cercetărilor şi încercărilor în zbor a aeronavelor militare prototip.

Prin legea nr.329/2009, cap. IV, s-a interzis cumulul pensiei cu salariul, iar subsemnatul a fost obligat să opteze pentru menţinerea calităţii de angajat şi renunţarea la pensie sau pentru acceptarea desfacerii contractului de muncă si păstrarea calităţii de pensionar.

Obligat, a optat pentru suspendarea pensiei, în mod aproape singular în România, admiţând că suspendarea pensiei va fi temporară, pentru o perioadă limitată de criză, determinată în timp, conform art. 53 din Constituţia României şi constrâns de faptul că specializarea sa profesională (testarea aeronavelor militare), nu are corespondent în domeniul privat(exceptat în mod discriminatoriu de la aplicarea legii nr. 329/2009).

Astfel, prin decizia nr. P. 26448/14.12.2009 a Direcţiei Financiar Contabile a M..Ap.N. i s-a suspendat în mod abuziv pensia de serviciu începând cu data de 01.01.2010.

Cu salariul diminuat cu 25 % şi cu pensia suspendată în mod abuziv (pensia era un drept câştigat pe baza contribuţiei anterioare pensionării) a încercat să îşi desfăşoare activitatea profesională pentru care a fost pregătit. Din păcate, menţinerea suspendării pensiei şi după anul 2010 (deşi România şi-a reluat creşterea economică în 2011) a determinat un stres care i-a afectat grav sănătatea, determinând desfacerea contractului de muncă la cerere începând cu data de 01.07.2013 şi reintrarea în plata pensiei.(Decizie de încetare a contractului de muncă nr. A 1797 din 17.06.2013).

In esenţă, prevederile Cap. IV din legea nr.329/2009 au avut un caracter evident discriminatoriu, încălcând legislaţia europeană în domeniu la care România a aderat. întrucât nu s-a aplicat şi mediului privat iar în sistemul bugetar s-a aplicat diferenţiat, pe categorii de personal sau în funcţie de cuantumul valoric al pensiei.

La cerere au fost ataşate copii după C.I., Expunerea de motive aprobată de Parlamentul României pe baza căreia s-a emis Legea nr. 134/2014, Decizia de suspendare a pensiei  nr. P26448 din 14.12.2009, Decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. A 1797 din 18.06.2013 şi Deciziile de pensie nr. 47240 din 04.04.2011 şi nr. 47240 din 24.07.2012 care atestă cuantumul pensiei subsemnatului pentru perioada 01.01.2011-01.07.2013.

 Pârâtele Casa de Pensii Sectorială a Ministerul Apărării Naţionale Bucureşti şi Ministerul Apărării Naţionale pentru Direcţia Financiar Contabilă,  Bucureşti, au formulat întîmpinare prin care au solicitat respingerea cererii.

Faţă de cererea de chemare în judecată a  invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Apărării Naţionale pentru Direcţia Financiar Contabilă.

Decizia de suspendare a plăţii pensiei de serviciu înregistrată sub nr. P. 26448 din 14.12.2009 a fost într-adevăr emisă de către Direcţia Financiar Contabilă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, deoarece conform legii în vigoare la acea dată - Legea nr. 164/20001 - organul de pensii constituit la nivelul Ministerului Apărării Naţionale responsabil pentru stabilirea şi plata pensiilor militare era o structură din cadrul Direcţiei Financiar Contabile, respectiv Serviciul pensii militare şi drepturi sociale.

Intre timp însă a fost adoptată Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care prevedea la art. 132 înfiinţarea caselor de pensii sectoriale ca persoane juridice în subordinca Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, care deveneau succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din instituţiile menţionate, iar de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 233/2011 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale vechile structuri organizatorice responsabilă cu pensiile - în speţă Serviciul pensii militare şi drepturi sociale - s-au desfiinţat (art. 3 alin. (2) din HG 233/2011).

Prin urmare, de la data intrării în vigoare a HG nr. 233/2011 Direcţia Financiar Contabilă şi, implicit. Ministerul Apărării Naţionale, a fost golită de orice responsabilitate privind stabilirea şi plata pensiilor militarilor, responsabilitate care s-a transferat nou-înfiinţatei persoane juridice Casa de Pensii Sectorială din subordinea Ministerului Apărării Naţionale - succesoarea de drept a Serviciului pensii militare şi drepturi sociale.

A solicitat admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii formulate împotriva pârâtului Ministerului Apărării Naţionale pentru Direcţia Financiar Contabilă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, pentru considerentele care urmează.

Decizia de suspendare a pensiei reclamantului cu nr. P.26448/14.12.2009 a fost emisă de organul de pensii al ministerului de la acea dată în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, mai precis dispoziţiile Capitolului IV: Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale. în scopul reducerii cheltuielilor bugetare.

In ceea ce priveşte caracterul discriminatoriu al Capitolului IV din Legea nr. 329/2009 invocat de contestator, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1414 din 04.11.2009, apreciind că „măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajaţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice, este temporară (priveşte lunile octombrie-decembrie 2009). rezonabilă şi proporţională cu situaţia care a determinat-o."

 Capitolul IV din Legea nr. 329/2009 a fost abrogat nu de către instanţe, ci prin Legea nr. 134/2014, însă faptul că o lege sau un capitol de lege este abrogată/abrogat ulterior nu înseamnă că acea lege sau capitol de lege a fost „ilegală" pe perioada cât a fost în vigoare.  Abrogarea unei legi are ca efect faptul că legea respectivă nu se mai aplică, pentru viitor, şi nu are ca efect declararea retroactivă a legii ca fiind „ilegală".

O lege poate fi cel mult neconstituţională, adică poate să nu fie în acord cu Constituţia României, dar asupra constituţionalităţii Legii nr. 329/2009 Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1414/04.1 1.2009, amintită chiar de către reclamant, şi a constatat că legea este constituţională, în măsura în care prevederile cap. IV din lege nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie. Ori cel puţin la momentul suspendării pensiei reclamantul nu făcea parte din categoria persoanelor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie.

In concluzie, pentru considerentele arătate, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 din Codul de procedură civilă, precum şi celelalte dispoziţii legale menţionate.

La întâmpinare au fost ataşate, în copie: Declaraţia nr. A2864/09.12.2009; Adresa nr. A2882/10.12.2009 a UM 02512 Gherceşti; Decizia de suspendare a plăţii pensiei de serviciu nr. P.26448/14.12.2009; Decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. A1797/18.06.2013; Cerere pentru repunerea in plată a pensiei nr. PI2600/21.06.2013; Decizia nr. 47240 din 15.05.2013 privind reluarea plăţii pentru limită de

vârstă.

 Pârâta Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Craiova în numele Statului Roman prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat  întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fară calitate procesuală pasivă.

 In ceea ce priveşte fondul cauzei, se arată că reclamantul este beneficiarul unei pensii militare de stat, stabilită conform Legii 164/2001.

Astfel, la stabilirea pensiilor militare, legiuitorul nu a utilizat algoritmul prevăzut de legea de drept comun - Legea nr. 19/2000 - respectiv, calculul pensiei nu se face prin raportare la suma cu care s-a contribuit lunar la bugetul asigurărilor sociale, ci prin stabilirea pensiei militare raportat la solda lunară brută avută în ultima lună de activitate.

Şi pentru actualizarea pensiilor militare de stat s-a procedat derogatoriu de la dreptul comun, aplicându-se procedura stabilită de art. 48 din aceeaşi lege.

In drept, şi-a întemeiat prezenta întâmpinare pe dispoziţiile art.205-208 din Noul Cod procedură civilă.

In conformitate cu dispoziţiile art. 248 Cod proc.civ, instanţa a soluţionat cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Ministerul Apărării Naţionale pentru Direcţia Finnaciar Contabilă şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

În ceea ce priveşte pârâtul Ministerul Apărării Naţionale pentru Direcţia Financiar Contabilă, tribunalul a reţinut că decizia de suspendare a plăţii pensiei de serviciu înregistrată sub nr. P 26448 din 14.12.2009 a fost într-adevăr emisă de această entitate, însă, prin L 263/2010 privind sistemul unitar de pensii s-au înfiinţat casele de pensii sectoriale ca persoane juridice în subordinea Ministerului Apărări Naţionale, care au devenit succesoare de drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din această instituţie.

De la data intrării în vigoare a HG nr. 233/2011 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale, atribuţiile Direcţiei Financiar Contabile din cadrul M.A.N. referitoare la pensii au fost transferate persoanei juridice nou înfiinţate în acest sens, respectiv Casa de Pensii Sectorială din subordinea MAN, care a devenit succesoarea de drept a Serviciului Pensii militare şi drepturi sociale.

Pe cale de consecinţă, la acest moment, Direcţia Financiar Contabilă a MAN nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, considerent pentru care excepţia a fost admisă.

În ceea ce priveşte chemarea în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, tribunalul a reţinut că între reclamant şi acest pârât nu există niciun raport juridic în baza căruia acest pârât să poată fi obligat la plata drepturilor solicitate de acesta, astfel că nici acestuia nu poate să-i fie reţinută calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei, tribunalula  reţinut  următoarele:

Prin prezentul demers judiciar, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata pensiei de serviciu, suspendată prin Decizia nr. P 026448 a M.A.N, pentru perioada 01.01.2011- 01.07.2013, actualizată cu coeficientul de inflaţie, până la efectuarea plăţii.

În susţinerea cererii, reclamantul a arătat că a fost încadrat ca şi ofiţer activ în cadrul MApN până la data de 01.08.2001 când a fost trecut în rezervă prin Decizia nr. 093669/2001 în baza OG 7/1998, iar începând cu anul 2001, în baza L 164/2001 a fost angajat la SC Avioane SA Craiova.

Având în vedere că prin L 329/2009 s-a interzis cumulul pensiei cu salariul, reclamantul a optat pentru suspendarea pensiei. Prin urmare, prin Decizia nr. P 26448/14.12.2009 a MApN, acestuia i-a fost suspendată pensia începând cu data de 01.01.2010.

Reclamantul arată că, prin suspendarea pensiei de serviciu i-a fost încălcat dreptul de proprietate, astfel cum este protejat de jurisprudenţa CEDO, că prevederile Cap. IV din L 329/2009 au avut un caracter vădit discriminatoriu, precum şi faptul că acestea încalcă drepturi fundamentale prevăzute de Constituţia României.

În ceea ce priveşte  încălcarea unor drepturi fundamentale prevăzute de Constituția României, tribunalul reţine că aceste aspecte au fost supuse analizei efectuate de Curtea Constituțională - singura instituție abilitată să verifice conformitatea legii organice cu Constituția, care, printr-o jurisprudență constantă – Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009,  decizia nr. 368/2011, Decizia nr. 206 din 15 februarie 2011, prin Decizia nr. 1.149 din 28 septembrie 2010-  a statuat că nu ne aflăm în situația încălcări vreun drept fundamental.

Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că nici o dispoziție constituțională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiția ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toți cetățenii, iar eventualele diferențe de tratament să aibă o rațiune licită.

Curtea a constatat că nivelul pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, respectă condițiile de obiectivitate (este expres prevăzut de lege, previzibil și determinabil) și rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opțiune justă și echilibrată) impuse de principiul nediscriminării

Totodată, Curtea a reținut că măsura adoptată este proporțională cu situația care a determinat-o, respectiv situația de criză economică în care se regăsește statul, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii și mijloacele folosite în realizarea lui, și este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. Totodată, Curtea a reținut că prestațiile cu titlu de pensie pentru perioadele viitoare nu intră în sfera de incidență a dreptului de proprietate, acest drept putând fi invocat numai cu privire la perioadele pentru care pensia a fost în plată.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, tribunalul arată că, prin decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 20 martie 2012 în cauza Ionel Panfile împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispoziţiilor art. 14 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie, sub aspectul luării unor măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare, conform capitolului IV al Legii nr. 329/2009.

Curtea a constatat că plângerea reclamantului se referă în principal la imposibilitatea de a primi, în acelaşi timp, o pensie militară şi un salariu plătit de stat, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009, care a introdus noi norme privind condiţiile care permit o astfel de combinaţie. Reclamantul a considerat că astfel de limitări au afectat dreptul său la muncă şi de a fi plătit în consecinţă, în ciuda faptului că, atunci când a depus cererea de pensionare anticipată, a avut în vedere desfăşurarea în continuare a unor raporturi de muncă remunerate, în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul respectiv.

Curtea a reiterat faptul că prin Convenţie nu se garantează dreptul la muncă (Sobczyk c. Poloniei, decizia din 10 februarie 2000, Dragan Cakalic c. Croaţiei, decizia din 15 septembrie 2003; Torri şi alţii şi Bucciarelli c. Italiei decizia din 24 ianuarie 2012). Nici nu se garantează, aşa cum deja s-a menţionat mai sus, dreptul la o pensie sau un salariu într-un anumit cuantum.

Curtea a reţinut şi că limitările introduse de legislaţia contestată nu trebuie să fie considerate drept o "privare de bunuri", aşa cum a susţinut reclamantul, ci mai degrabă ca o ingerinţă în dreptul acestuia la respectarea bunurilor sale, în sensul tezei I din primul paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.

Din acest punct de vedere, Curtea a constatat că ingerinţa a fost prevăzută de lege, şi anume de dispoziţiile nou introduse prin Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

În evaluarea interesului public cu privire la măsurile contestate, Curtea a luat în considerare motivarea Curţii Constituţionale, care a confirmat faptul că legiuitorul român a impus reguli noi în domeniul salariilor din sectorul public, în scopul raţionalizării cheltuielilor publice, determinate de contextul excepţional al crizei globale la nivel financiar şi economic.

Având în vedere, de asemenea, faptul că aceasta este o chestiune decisă de către autorităţile naţionale, care au o legitimitate democratică directă şi sunt mai bine plasate decât de o instanţă internaţională pentru a evalua nevoile şi condiţiile locale, Curtea nu a găsit niciun motiv să se îndepărteze de la motivarea Curţii Constituţionale, care a constatat că măsurile în litigiu au urmărit un scop legitim de interes public (mutatis mutandis, Valkov şi alţii c. Bulgariei).

Deşi reclamantul a fost obligat să aleagă între a continua să primească pensia militară lunară şi încetarea contractului său de muncă sau suspendarea plăţii pensiei, în timp ce ar continua să lucreze în domeniul public, Curtea a statuat că nu s-a adus atingere "justului echilibru" între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cerinţele de protecţie a drepturilor fundamentale ale individului, ştiind că justul echilibru nu va fi realizat în cazul în care persoana respectivă a trebuit să suporte o sarcină individuală şi excesivă, aceasta ca urmare a faptului că reclamantul nu a suferit o privare totală de drepturile sale şi  nici nu a fost lipsit de toate mijloacele de subzistenţă.

În acest context şi având în vedere marja largă de apreciere a statului în reglementarea domeniul legislaţiei sociale (Frimu c. României), precum şi scopul legitim al raţionalizării cheltuielilor publice, Curtea a considerat că reclamantul cu greu ar putea fi considerat că ar fi avut de suportat o sarcină individuală şi excesivă, sau ca ar fi suferit o depreciere de esenţă a pensiei sale sau a drepturilor salariale.

Referitor la încălcarea art, 14 din Convenţie, Curtea a reiterat faptul că discriminarea înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, persoanele aflate în situaţii similare sau comparabile (Willis c. Regatului Unit). Cu toate acestea, nu orice diferenţă de tratament semnifică o încălcare a art. 14. Trebuie să se stabilească faptul că alte persoane sunt într-o situaţie similară sau în mod comparabil s-ar bucura de un tratament preferenţial şi că această distincţie este discriminatorie (Unal Tekeli c. Turciei, 16 noiembrie 2004).

În plus, art. 14 nu interzice unui stat membru, aplicarea unui tratament diferit unor grupuri, pentru a corecta "inegalităţile de fapt" dintre acestea, statul bucurându-se de o marjă de apreciere în evaluarea dacă şi în ce măsură există diferenţe în situaţii similare, pentru a justifica un tratament diferit. O marjă largă este, de obicei, permisă statului, în temeiul Convenţiei, în ceea ce priveşte măsurile generale ale strategiei economice sau sociale (Stec şi alţii c. Regatului Unit [MC], nr. 65731/01, par. 51-52).

Revenind la cauza de faţă, Curtea a considerat că actul normativ criticat instituie o diferenţă de tratament între persoane, respectiv pensionarii care încă lucrau în sectorul privat şi cei care lucrau în sectorul public, la fel ca reclamantul; cu toate acestea, cele două categorii de persoane cu greu pot fi considerate ca fiind într-o situaţie similară sau comparabilă, în sensul art. 14, deoarece distincţia esenţială, relevantă pentru contextul în care măsurile respective au fost luate, este faptul că veniturile lor provin din surse diferite, şi anume un bugete private, respectiv bugetul de stat. De asemenea, trebuie remarcat faptul că, în această privinţă, Curtea, în numeroase ocazii, a admis distincţiile pe care unele state le-au făcut, în ce priveşte pensiile, între funcţionarii publici şi angajaţii privaţi (Valkov şi alţii c. Bulgariei, par. 117).

În ceea ce priveşte diferenţa de tratament fundamentată pe cuantumul venitului lunar, Curtea a considerat că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale din România, cuantumul prevăzut era previzibil şi rezonabil şi a fost stabilit de legiuitor în raport de situaţia de criză economică în care se găsea statul, care a acţionat în cadrul marjei sale de apreciere în domeniul deciziilor bugetare, fără a încălca principiul proporţionalităţii (mutatis mutandis, Valkov şi alţii c. Bulgariei).

 Ca atare, cum toate aspectele critice invocate de către  reclamant au fost analizate de către Curtea Europeană însăşi, instanța națională nu mai este nevoită să facă examenul de conformitate a măsurilor legislative cu Convenția, prevederile Curții Europene fiind obligatorii pentru instanțe, în baza art. 20 din Constituție.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a respins ca neîntemeiată, cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială din cadrul MApN şi ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale pentru Direcţia Financiar Contabilă şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.