Plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc - condiţionarea continuării executării silite de către executorul judecătoresc de achitarea, în integralitate, a cheltuielilor de executare de către creditor

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de fată, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, la data de 6.06.2014, sub nr. 27195/299/2014, contestatoarea B S.A. a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimaţii BEJ T.G. şi I.P.O. împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini acte de executare silită în dosarul de executare nr. x, refuz manifestat în mod expres prin transmiterea adresei anexate cererii de chemare în judecată. Contestatoarea a solicitat instanţei să dispună obligarea intimatului B.E.J. T.G. să continue executarea silită în dosarul de executare menţionat, urmând ca acesta să recupereze cheltuielile de executare de la debitor, precum şi anularea adresei menţionate. În subsidiar, în situaţia în care instanţa va aprecia că banca creditoare ar fi obligată să achite în avans cheltuielile solicitate de B.E.J. T.G., contestatoarea a solicitat diminuarea cuantumul acestora şi, pe cale de consecinţă, anularea în parte a proceselor-verbale din data de 6.07.2012 şi data de 27.03.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare.

În motivarea contestaţiei la executare, contestatoarea a arătat că, în temeiul contractului nr. 51.6A/4732 încheiat la 15.05.2012 cu Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi T.G. şi M.O., privind efectuarea activităţii de executare silită, la care s-a încheiat actul adiţional nr. 1, a transmis o cerere de executare silită împotriva debitorului, constituindu-se dosarul de executare silită menţionat. A susţinut că, în cadrul dosarului de executare silită, a achitat în integralitate sumele reprezentând avans de onorariu şi cheltuieli de executare silită, în conformitate cu contractul încheiat între părţi. A menţionat că, faţă de împrejurarea că B.E.J. T.G. nu a fost în măsură să recupereze de la debitor sumele cuprinse în titlul executoriu, acesta a transmis băncii o adresă prin care i-a pus în vedere să achite întregul cuantum al cheltuielilor de executare stabilite prin procesele-verbale de cheltuieli, excluzând sumele deja plătite cu titlu de avans.

În continuare, contestatoarea a apreciat ca netemeinic şi nelegal refuzul manifestat de B.E.J. T.G., subliniind faptul că renunţarea la executare trebuie să fie expresă, precum şi faptul că în mod eronat B.E.J. T.G. a dedus că B a dat dovadă de lipsă de stăruinţă în dosarul de executare. A apreciat că, în conformitate cu prevederile art. 371¬7 alin. 2 şi alin. 4 Cod procedură civilă din 1865 şi ale art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000, dar şi în conformitate cu prevederile contractuale, suportarea cheltuielilor de executare solicitate de executor nu este în sarcina creditorului. În acest sens, a învederat că, prin clauzele cuprinse la art. 2, art. 4.2, art. 4.3 şi art. 4.4, părţile au prevăzut modalitatea plăţii cheltuielilor şi onorariului de către bancă, respectiv avans cheltuieli de executare în cuantum de 100 lei şi avans onorariu în cuantum de 60 lei, urmând ca executorul să reţină un procent de 5% din sumele recuperate de la debitori, diferenţa recuperându-se doar după realizarea integrală a creanţei B. Contestatoarea a învederat că nu a renunţat la executarea silită, motiv pentru care nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de executare.

Cât priveşte diminuarea cheltuielilor de executare, contestatoarea a apreciat că B.E.J. T.G. nu a respectat prevederile contractuale, arătând că părţile au reglementat în contractul încheiat cuantumul exact al onorariului fix al executorului judecătoresc, care urma să fie achitat în avans, precum şi cuantumul variabil al acestuia, care urma să fie recuperat de la debitor pe măsura realizării obligaţiei de plată cuprinse în titlurile executorii, părţile prevăzând în contract şi modalitatea plăţii cheltuielilor şi onorariului. A subliniat că intimatul B.E.J. T.G. s-a obligat, conform art. 16 din Contract, să respecte valorile onorariului şi cheltuielilor de executare stabilite prin contract, iar contestatoarea, conform art. 27 din Contract, s-a obligat să achite valorile onorariului şi cheltuielilor de executare stabilite ca avans. Ca un alt motiv de diminuare al onorariului, contestatoarea a apreciat că acesta este nejustificat faţă de acţiunile întreprinse în cadrul dosarului de executare, precum şi faţă de sumele recuperate, considerând că stabilirea unor onorarii vădit nejustificate prin intermediul unor procese-verbal ce constituie titlu executoriu faţă de debitorul obligaţiei de plată reprezintă un abuz din partea executorului judecătoresc ce trebuie să fie sancţionat prin reducerea acestor onorarii. Contestatoarea a susţinut că executorul judecătoresc trebuie să justifice stabilirea onorariilor prin efectuarea unor demersuri şi prestarea unor activităţi în vederea realizării sumelor stabilite prin titlul  executoriu, arătând că B.E.J. T.G. nu a avut rol activ şi nu a întreprins toate măsurile pe care le avea la îndemână.

În drept, contestaţia la executare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3711 alin. 2, art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă din 1865, ale art. 1 din Ordinul 2550/2006 şi ale art. 1166 şi următoarele Cod civil.

În dovedirea acţiunii, contestatoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Contestaţia la executare a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei (fila 69).

La data de 4.07.2014, intimatul T.G. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea adresei.

În susţinerea excepţiei necompetenţei teritoriale, intimatul a apreciat că soluţionarea cauzei este de competenţa Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în raport de prevederile art. 56 alin. 2 din Legea nr. 188/2000. Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea adresei,  intimatul a apreciat că nu poate fi contestată o simplă adresă, care nu este act de executare, neexistând temei juridic care să permită un astfel de capăt de cerere.

Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii împotriva refuzului executorului judecătoresc, invocând dispoziţiile art. 39 alin. 1 şi alin. 3 din Legea nr.188/2000 şi pe cele ale art. 55 alin. 1 din Regulamentul privind activitatea prestată de executorii judecătoreşti. A precizat că titlul executoriu pus în executare silită nu este o hotărâre judecătorească, ci un contract de credit, şi a apreciat că, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 39 alin. 3 din Legea nr.188/2000 rezultă clar că punerea în executare şi continuarea executării în cazul unui titlu executoriu ce nu este hotărâre judecătorească poate fi condiţionată de plata cheltuielilor de executare din care onorariul executoriului face parte integrantă. A mai menţionat şi faptul că executorul judecătoresc nu este creditor al debitorului urmărit şi a apreciat că debitorul este ţinut la plata cheltuielilor de executare, numai în măsura în care ele au fost efectiv făcute de creditor, în caz contrar lipseşte chiar cauza juridică a plăţii. A apreciat că procesul-verbal de cheltuieli este titlu executoriu al executorului judecătoresc împotriva creditorului, dacă acesta nu a achitat efectiv aceste cheltuieli, considerând că solicitarea petentei este nesusţinută şi neîntemeiată. Mai mult, intimatul a invocat caducitatea contractului pe care contestatoarea îşi întemeiază cererea, întrucât a fost încheiat între creditoare şi o altă entitate decât B.E.J. T.G., terţ desăvârşit în raport de actul menţionat.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 115 Cod procedură civilă.

În dovedirea întâmpinării, intimatul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Prin notele scrise depuse la data de 7.07.2014, contestatoarea a precizat că actele de executare contestate sunt procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 06.07.2012 şi din data de 27.03.2014 emise în cadrul dosarului de executare nr. 486/2012 şi adresa somaţie din data de 8.05.2014 adresată băncii de către B.E.J. T.G. prin care i se punea în vedere să achite suma de 4.613,07 lei.

Intimata I.P.O., deşi a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare.

În şedinţa publică din 9.09.2014, instanţa a respins ca neîntemeiate excepţiile necompetenţei teritoriale şi inadmisibilităţii, invocate de intimatul Biroul Executorului Judecătoresc T.G.

Instanţa a încuviinţat şi a fost administrată, la solicitarea ambelor părţi, proba cu înscrisuri.

La solicitarea instanţei, în temeiul art. 402 alin. 1 Cod procedură civilă, Biroul Executorului Judecătoresc T.G. a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în Dosarul de executare nr. 486/2012.

Analizând probele administrate în vederea soluţionării contestaţiei la executare, instanţa reţine următoarele:

Între Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi T.G. şi M.O. şi contestatoarea S.C. B S.A. s-a încheiat Contractul privind efectuarea activităţii de executare silită nr. 51.6A/4732 din 15.05.2012, având ca obiect executarea silită în modalităţile prevăzute de lege a obligaţiilor de plată rezultate din titlurile executorii, identificate prin părţi, numere de înregistrare şi valoarea debitelor la data predării dosarelor către executorul judecătoresc, precum şi continuarea activităţii de executare silită pentru dosarele aflate în derulare, din stadiul în care acestea sunt predate. Acest contract este însuşit de executorul judecătoresc T.I.G. prin semnătură şi ştampilă.

Prin art. 4 din Contract, părţile au stabilit costurile cu activitatea de executare silită, creditoarea urmând să avanseze executorului judecătoresc o sumă de bani, conform anexei nr. 2, reprezentând cheltuieli/onorariu pentru fiecare dosar transmis acestuia în vederea declanşării sau continuării executării silite, prevăzându-se expres că executorul judecătoresc nu va pretinde, iar creditoarea nu va fi obligată să achite nicio altă sumă suplimentară pe durata desfăşurării executării silite, cu excepţia tarifelor menţionate în anexa nr. 2. Mai mult, prin clauza cuprinsă la art. 16 din Contract, executorul judecătoresc s-a obligat să respecte valorile onorariului şi cheltuielilor de executare stabilite prin acest contract. Prin anexa nr. 2 la Contract, astfel cum a fost modificată prin Actul adiţional nr. 1 din data de 10.04.2013, s-a stabilit că executorul judecătoresc va percepe creditoarei un avans în sumă de 60 lei cu titlu de cheltuieli de executare, precum şi că onorariul acest este reprezentat de onorariul fix de 60 lei la alocarea dosarului şi din procentul de 5 % din fiecare sumă recuperată.

Conform facturii fiscale nr. 5 din 10.07.2012 emisă de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi T.G. şi M.O., contestatoarea a avansat cheltuielile de executare în cuantum total de 87.680 lei, pentru 548 de dosare de executare având numerele de la 440/2012 până la 987/2012, respectiv suma de 60 lei cu titlu de avans onorariu şi suma de 100 lei cu titlu de avans cheltuieli de executare, în fiecare dosar de executare.

Prin cererea de continuare a executării silite nr. 5285/28.06.2012 înregistrată la Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi T.G. şi M.O. sub nr. 486/2012, contestatoarea a solicitat recuperarea de la intimata I.P.O. a debitului restant în cuantum de 8.246,8 Euro, conform titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 727CIU6070940001/04.04.2007, menţionând că dosarul a fost instrumentat de executorul bancar V.A.

Prin procesul-verbal din data de 6.07.2012, s-au stabilit următoarele cheltuieli de executare: onorariul executorului judecătoresc – 3.680,22 lei, procese-verbale de eliberare sume – 100 lei, cheltuieli de transmitere prin poştă în cuantum – 50 lei, redactare adrese – 20 lei şi arhivare dosar – 30 lei. Prin procesul-verbal de cheltuieli suplimentar din data de 27.03.2014, intimatul BEJ T.G. a stabilit următoarele cheltuieli de executare: onorariul executorului judecătoresc – 868,85 lei şi cheltuieli executare – 24 lei.

Prin adresa din data de 8.05.2014, intimatul BEJ T.G. i-a pus în vedere contestatoarei să achite suma de 4.613,07 lei, reprezentând restul de cheltuieli de stabilite prin procesele-verbale de cheltuieli, precum şi că neachitarea cheltuielilor de executare solicitate urmează a fi calificată ca reprezentând o „manifestare tacită de renunţare la executare”.

La data de 4.06.2014, în conformitate cu art. 399 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă, creditorul a formulat contestaţie împotriva refuzului executorului judecătoresc de a continua executarea silită, în cazul în care nu sunt achitate integral cheltuielile de executare, manifestat expres prin Adresa din data de 8.05.2014.

În soluţionarea prezentei cauze sunt incidente prevederile art. 399 raportate la cele ale art. 3715, art. 371¬7 şi art. 373¬1 Cod procedură civilă din 1865 şi ale art. 39 din Legea nr. 188/2000.

Raportând textele legale aplicabile în speţă la situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că este întemeiată cererea contestatoarei de anulare a adresei din 8.05.2014, prin care intimatul BEJ T.G. a stabilit obligaţia creditorului de avansare a cheltuielilor de executare, care includ onorariul executorului judecătoresc, şi a asimilat neachitarea acestor cheltuieli renunţării la executarea silită.

Cu prioritate, instanţa constată că adresa din data de 8.05.2014, chiar dacă nu este denumită corespunzător şi nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 388 Cod procedură civilă, reprezintă un act de executare, întrucât provine de la executorul judecătoresc, fiind însuşit prin semnătură şi ştampilă, a fost emis în dosarul de executare şi dă naştere unor obligaţii ale creditorului, modificând raporturile juridice dintre participanţii la executarea silită.

Acest act de executare a fost emis cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 371¬7 Cod procedură civilă, întrucât executorul judecătoresc a stabilit obligaţia de plată a cheltuielilor de executare în sarcina creditorului, deşi acesta nu a renunţat la executarea silită.

Astfel, conform art. 3717 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop, iar pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor. Prin urmare, din interpretarea acestei norme, rezultă obligaţia creditorului de a avansa doar cheltuielile necesare în scopul demarării urmăririi silite.

Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol şi art. 39 alin. 4 din Legea nr. 188/2000, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunţat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. Din interpretarea acestei norme rezultă că persoana care este obligată să achite cheltuielile de executare este debitorul, cu excepţia cazului în care creditorul a renunţat la executare sau este incidentă o altă dispoziţie legală expresă care să prevadă contrariul.

În speţă, în conformitate cu art. 3717 alin. 1 Cod procedură civilă şi cu Contractul privind efectuarea activităţii de executare silită nr. 51.6A/4732 din 15.05.2012, contestatoarea a avansat cheltuielile de executare în cuantum de 160 lei, necesare efectuării executării silite, acest aspect reieşind chiar din cuprinsul actului de executare contestat. În conformitate cu art. 3717 alin. 2 Cod procedură civilă, celelalte cheltuieli de executare sunt în sarcina debitorului urmărit, întrucât creditorul nu a renunţat la executarea silită.

În consecinţă, condiţionarea continuării executării silite de către executorul judecătoresc de achitarea, în integralitate, a cheltuielilor de executare de către creditor, contravine flagrant dispoziţiilor legale care reglementează plata cheltuielilor de executare, precum şi înţelegerii părţilor cuprinse la art. 4.4 din Contract, prin care executorul judecătoresc s-a obligat să nu pretindă creditoarei să achite altă sumă suplimentară pe durata desfăşurării executării silite, cu excepţia taxelor menţionate în anexa nr. 2, care au fost deja achitate la preluarea dosarului de executare.

Susţinerile executorului judecătoresc privind caducitatea Contractului privind efectuarea activităţii de executare silită nr. 51.6A/4732 din 15.05.2012 sunt vădit neîntemeiate, având în vedere că acesta a semnat actul juridic menţionat, în calitate de asociat la Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi „T.G. şi M.O.”, al cărui continuator este, având în vedere că a preluat dosarul de executare care s-a înregistrat, iniţial, pe rolul biroului executorilor judecătoreşti asociaţi.

Invocarea de către intimat a dispoziţiilor art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 este lipsită de temei, având în vedere că executorul judecătoresc a fost de acord cu începerea executării silite, înţelegerea părţilor materializându-se prin încheierea unui contract, în care s-a stabilit cuantumul onorariului avansat de creditor.

Referirile la remuneraţia muncii, pe lângă faptul că sunt nereale, raportat la activitatea efectiv prestată de executorul judecătoresc în dosarul de executare preluat, sunt vădit neîntemeiate, având în vedere că executorul a beneficiat de plata onorariului convenit cu creditorul, recuperarea diferenţei de onorariu depinzând de realizarea executării silite.

Susţinerile executorului judecătoresc privind faptul că nu este creditor al debitorului urmărit sunt contrare dispoziţiilor art. 3717 alin. 2 Cod procedură civilă, care stabilesc recuperarea de la debitor a cheltuielilor de executare, inclusiv a celor care nu au fost avansate de către creditor.

În ceea ce priveşte a doua parte a adresei din data de 8.05.2014, instanţa constată că nu există niciun temei legal pentru asimilarea neachitării cheltuielilor de executare, în integralitate, de către creditor cu renunţarea acestuia la executarea silită. Aceste menţiuni reprezintă un veritabil abuz de drept al executorului judecătoresc care, nu numai că a condiţionat continuarea executării silite de plata anticipată a tuturor cheltuielilor de executare de către creditor, ci a urmărit să finalizeze executarea silită ca urmare a renunţării creditorului, pentru a-l putea executa pe acesta pentru plata onorariului de executare integral, în condiţiile în care contestatoarea şi-a manifestat intenţia expresă de continuare a executării silite, prin cererea formulată la data de 10.03.2013.

În ceea ce priveşte menţiunile privind existenţa temeiului de închidere a dosarului de executare, instanţa constată că acestea sunt vădit nelegale, situaţia expusă de executorul judecătoresc neîncadrându-se în cazurile prevăzute de art. 3715 Cod procedură civilă. Prin actul de executare contestat executorul judecătoresc a nesocotit prevederile art. 3731 alin. 2 Cod procedură civilă care îi impun să stăruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, precum şi pentru realizarea dispoziţiilor legale, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.

În consecinţă, constatând că actul de executare contestat a fost emis cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 3717 alin. 1 şi alin. 2 Cod procedură civilă, ale art. 39 alin. 4 din Legea nr. 188/2000 şi ale Contractului privind efectuarea activităţii de executare silită nr. 51.6A/4732 din 15.05.2012, precum şi că executorul judecătoresc a condiţionat, în lipsa oricărui temei legal, continuarea executării silite de avansarea, în integralitate, a cheltuielilor de executare de către creditor, cu încălcarea obligaţiilor prevăzute de art. 3731 alin. 2 Cod procedură civilă, în temeiul art. 404 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va admite capetele principale ale contestaţiei la executare şi va anula adresa din data de 8.05.2014 emisă de executorul judecătoresc T.G. în Dosarul de executare nr. 486/2012 înregistrat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi T.G. şi M.O., dispunând continuarea executării silite în dosarul de executare menţionat.

Având în vedere că urmează a fi admise capetele de cerere principale, instanţa va constata că a rămas fără obiect capătul de cerere subsidiar.

Instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, aceasta având posibilitatea de a solicita restituirea conform art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite capetele principale ale contestaţiei la executare formulate de contestatoarea B. S.A., cu sediul în …, şi cu sediul ales în …, în contradictoriu cu intimaţii BEJ T.G., cu sediul în …, şi I.P.O., cu domiciliul în ...

Anulează adresa din data de 8.05.2014 emisă de executorul judecătoresc T.G. în Dosarul de executare nr. x aflat pe rolul BEJA T.G. şi M.O. şi dispune continuarea executării silite în dosarul de executare menţionat.

Constată că a rămas fără obiect capătul de cerere subsidiar.

Respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, contestatoarea având posibilitatea de a solicita restituirea conform art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9.09.2014.

Domenii speta

Spete similare