Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19.06.2014, sub nr. de mai sus, creditoarea S. SARL, prin mandatar S.C. K.R. SRL a formulat, în contradictoriu cu debitoarea I.C.V. şi terţul poprit F.R.S.L., cerere de validare a popririi. Totodată, s-a solicitat amendarea terţului poprit.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în esenţă, prin adresa emisă în data de 27.05.2014 în dosarul de executare nr.911/2013E, Biroul Executorului Judecătoresc E.M. a dispus terţului poprit înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani pe care acesta le datorează debitorului său, până la concurenţa sumei de 5.334,68 lei.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art.786 şi 789 alin.1 C.pr.civilă.
În probaţiune, creditorul a solicitat încuviinţarea probei prin înscrisuri, ataşând în copie, înscrisuri (filele 4-16).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei.
În data de 18 august 2014, terţul poprit a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca neîntemeiată.
În apărare, s-a arătat că în data de 10.06.2014 organul de executare a dispus ridicarea măsurii popririi.
În probaţiune, terţul poprit a solicitat încuviinţarea probei prin înscrisuri, ataşând în copie, înscrisuri (filele 33-37).
În data de 23.09.2014, s-a depus răspuns la întâmpinare.
În cauză, instanţa a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19.06.2014, sub nr. de mai sus, creditoarea S. SARL, prin mandatar S.C. K.R. SRL a formulat, în contradictoriu cu debitoarea I.C.V. şi terţul poprit F.R.S.L., cerere de validare a popririi înfiinţate de Biroul Executorului Judecătoresc E.M. în dosarul de executare nr.911/2013E.
În data de 30.10.2014, urmare a faptul că debitoarea a achitat sumele datorate, organul de executare a emis atât adresa de desfiinţare a popririi, cât şi încheierea de închidere a dosarului de executare nr. 911/2013E.
Astfel, având în vedere dispoziţiile art.702 alin.1 pct.1 din noul C.pr.civilă, care prevăd că executarea silită încetează dacă s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii, precum şi formele de executare emise în data de 30.10.2014 în dosarul de executare nr. 911/2013E, instanţa constată că prezenta cerere de validare a popririi a rămas fără obiect.
Motiv pentru care instanţa va respinge acţiune, ca rămasă fără obiect.
Pentru aceste considerente,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge cererea de validare poprire formulată de creditor S. SARL, prin mandatar S.C. K.R. S.R.L., cu sediul în …, în contradictoriu cu debitoarea I.C.V. cu domiciliu în …, şi terţ poprit F.R.S.L., cu sediul în …, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.11.2014.
Curtea de Apel Brașov
Restituirea unei plăţi nedatorate ca urmare a nulităţii contractului de cesiune în baza căruia s-a efectuat plata - art. 1092 Cod civil.
Judecătoria Sectorul 1 București
Contestaţie la executare, cerere adiţională de modificare a cadrului procesual pasiv, prin introducerea în cauză a altui intimat, termenul de modificare analizat din perspectiva art. 204 C.pr.civ. şi nu a art. 715 alin 1 C.pr.civ. Astfel, modificarea cer
Curtea de Apel Brașov
Probele. Valoarea probatorie a dovezilor administrate. Nicio probă nu are valoare absolută, prestabilită, instanţa fiind obligată să aibă rol activ în administrarea probelor
Judecătoria Sectorul 1 București
Plângere contravențională admisă. Prin proba testimonială solicitată de către petent, în baza art. 249 CPC s-a înlăturat prezumția de temeinicie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Judecătoria Sectorul 1 București
Clauze abuzive. Dobanda variabila in functie de politica bancii indeplineste conditia dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Mecanismul în funcţie de care banca a înţeles să majoreze dobânda nu este explicat contractual ci