Respectiv 360% pe an, contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14.01.2014, sub numărul de mai sus, contestatorii V M şi V R S în contradictoriu cu intimata IFN E F S.A., au formulat contestaţie la executare împotriva executării silite demarate în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. …., prin care au solicitat anularea Încheierii din 6.01.2014 emisă de S.C.P.E.J. …. în dosarul de executare nr. ….., lămurirea titlului executoriu Contract de credit nr. …. cu privire la clauza cuprinsă în art. 16 lit. d), cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatorii au arătat că la data de 09.09.2013, la cererea creditoarei IFN E F S.A. s-a început executarea pentru suma de 211.782,96 lei de către S.C.P.E.J…. in dosarul de executare nr. ……. în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. ………. La data de 19.09.2013, s-a incuviinţat executarea pentru suma de 211.782,96 lei la care se vor adăuga cheltuieli de executare.

Prin Încheierii din 6.01.2014 emisă de S.C.P.E.J. ….. în dosarul de executare nr. …….. este actualizat cuantumul creanţei de recuperat, fiind calculate penalităţi de 1% pe zi de întârziere în cuantum de 146.263,19 lei. Această sumă este calculată nelegal, deoarece se adaugă la dispozitivul încheierii de încuviinţare executare silită. Creditoarea a declarat creditul exigibil anticipat si scadent imediat în conditiile art. 16 lit. d), fiind reziliat unilateral contractul la data de 09.09.2013, astfel după această dată, penalităţile de întârziere nu mai pot fi aplicate, deoarece contractul a fost desfiinţat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 711-719, art. 453 Noul C.proc.civ., art. 1321-1322 Cod civil.

Contestatorii au alăturat cererii lor înscrisuri.

Intimata IFN E F S.A. a formulat întâmpinare (filele 39-40), prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare, cu cheltuieli de judecată.

In apărare, a susţinut că penalităţile de 1% pe zi de întârziere calculate după data de 09.09.2013 sunt corect stabilite, conform 16 lit. d) din Contract de credit nr. 275/11.12.2012, care reprezintă legea părtilor.

In cauza a fost administrată proba cu înscrisuri. La solicitarea instanţei, S.C.P.E.J. …. a comunicat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisurile din Dosarul de executare nr. …….

Analizând materialul probator administrat, instanţa reţine următoarele:

Intre contestatorii V M şi V R S şi intimata IFN E F S.A., în calitate de creditoare s-a încheiat contractul de credit nr. ……...

La data de 09.09.2013, la cererea creditoarei IFN E F S.A., s-a început executarea pentru suma de 211.782,96 lei de către S.C.P.E.J. …….. în dosarul de executare nr. …….. în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. ……...

Prin Încheierea din 19.09.2013 dată în dosarul nr. ……., Judecătoria Sector 1 a încuviinţat executarea silită în dosarul de executare nr. ……., pentru suma de 211.782,96 lei la care se vor adăuga cheltuieli de executare.

Prin Încheierea din 6.01.2014 emisă de S.C.P.E.J. …… în dosarul de executare nr. …….. este actualizat cuantumul creanţei de recuperat, fiind calculate penalităţi de 1% pe zi de întârziere în suma de 146.263,19 lei.

Prin Încheierea din 27.02.2014 dată în dosarul nr. ……., Judecătoria Sector 1 a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în Încheierea din 19.09.2013 dată în acelaşi dosar, fiind încuviinţată executarea silită în dosarul de executare nr. ….. pentru recuperarea sumei de 211.782,96 lei la care se vor adăuga penalităţi de 1% din sumă până la data plăţii efective a debitului si cheltuieli de executare.

Conform art. 711 alin. 1 Cpc, Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Având în vedere Încheierea din 27.02.2014 dată în dosarul nr. ….. de Judecătoria Sector 1, motivul invocat de contestator – penalităţi nelegal calculate, deoarece se adaugă la dispozitivul încheierii de încuviinţare executare silită, este neîntemeiat.

Cu privire la conditiile stipulate în art. 16 lit. d) din contractul de credit nr. ……., instanţa constată că creditoarea a reziliat unilateral contractul la data de 09.09.2013. După această dată, contractul fiind desfiinţat, penalităţile de întârziere nu mai pot fi aplicate, si doar dobânda legală.

Mai mult, instanţa reţine că creditoarea a pretins şi executorul judecătoresc a calculat penalităţi în cuantum de 1% pe zi de întârziere. Stipularea unei penalităţi de 1% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 30% pe lună, respectiv 360% pe an, contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/200, este considerată abuzivă o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv, iar dacă un comerciant pretinde că o clauză standard a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. În Anexa legii, în lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive se arată că sunt considerate clauze abuzive (şi) acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparative cu pagubele suferite de comerciant.

Or, în situaţia de faţă, se observă că deşi suma datorată de către debitori la data de 09.09.2013 (data rezilierii) este de 160.488,56 lei (fila 222, Vol. II), creditoarea pretinde, în baza art. 16 lit. d) din contract, plata sumei de 51.294,40 lei reprezentând penalităţi convenţionale în cuantum de 1% pe zi de întârziere calculate până la data de 09.09.2013, dar şi contravaloarea penalităţilor convenţionale în cuantum de 1% pe zi de întârziere calculate în continuare, respectiv până la data îndeplinirii obligaţiei de plată – fiind stabilită suma de 146.263,19 lei prin Încheierea din 6.01.2014 emisă de S.C.P.E.J. …….. în dosarul de executare nr. 1088/2013.

Aşadar, în cca 4 luni de la data rezilierii unilaterale a contractului (9.09.2013 – 6.01.2014), penalităţile de 1% pe zi de întârziere (146.263,19 lei) ajung la acelaşi cuantum faţă de valoarea debitului principal (160.488,56 lei).

În această perioadă, luând în considerare dobânda legală, ce poată fi considerată un indicator pentru stabilirea cuantumului uzual al prejudiciului cauzat de neexecutarea la termen a unei obligaţii băneşti, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporţie vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanţei. Această disproporţie creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe şi în detrimentul consumatorului.

Nerespectarea dispoziţiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută parţială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat. Sancţiunea nulităţii are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziţia legală, ca şi din raţiunea şi scopul acesteia.

Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunităţii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România şi-a asumat obligaţia transpunerii şi aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislaţiei comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiţiei stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiţii generale impuse acestora.

Nu s-ar putea aşadar susţine că numai pe calea procedurii reglementate de art. 8 şi urm. din Legea nr. 193/2000 se poate constata caracterul abuziv al unei clauze înscrise într-un contract comerciant – consumator. Procedura respectivă constituie un mijloc suplimentar, instituţionalizat, de protecţie, care prezintă avantajul că instanţa poate obliga comerciantul să modifice condiţiile sale generale de afaceri, cu repercusiuni asupra tuturor raporturilor juridice derulate de acesta. Ea nu înlătură însă sancţiunea civilă a nulităţii absolute – caracterul absolut decurgând din interesul de ordine publică ocrotit, respectiv protecţia consumatorilor – care poate fi invocată chiar din oficiu de instanţă în situaţia, mult mai frecventă, în care comerciantul formulează acţiuni în justiţie pentru executarea obligaţiilor decurgând din contractele cu consumatorii şi care cuprind clauze abuzive.

În acest sens, Curtea Europeană de Justiţie a decis că protecţia recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanţa naţională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C – 240/98). Curtea a statuat că „În ce priveşte problema dacă o instanţă învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant şi un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecţie introdus prin directivă porneşte de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual şi al forţei de a negocia, într-o poziţie dezavantajoasă faţă de comerciant şi deţine un nivel mai scăzut de cunoştinţe faţă de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite, fără posibilitatea de a influenţa conţinutul acestora.

Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că clauzele abuzive nu produc efecte faţă de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înşişi caracterul abuziv al unor asemenea clauze. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înşişi în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca,din neştiinţă, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Astfel, o protecţie eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaşte posibilitatea instanţei naţionale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (considerentele 25 şi 26).

De asemenea, instanţa ia în considerare şi comportamentul onest al debitorilor, aceştia recunoscând debitul datorat în cuantum de 211.782,96 lei, astfel cum a fost calculat de către creditoare la data de 09.09.2013 (formată din debit în suma de 160.488,56 lei şi din suma 51.294,40 lei reprezentând penalităţi convenţionale în cuantum de 1% pe zi de întârziere calculate până la data de 09.09.2013).

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, instanţa va admite contestaţia la executare şi va anula Încheierea din 6.01.2014 emisă de S.C.P.E.J. ……. în dosarul de executare nr. …….., constatând inaplicabilă clauza cuprinsă în art. 16 lit. d) teza finală din Contractul de credit nr. 275/11.12.2012 („Pentru contractul reziliat, IFN EXTRA FINANCE SA are dreptul să încaseze penalităţi conform art. 13 din contract”, respectiv 1% din suma neachitată pe zi de întârziere).

Luând în considerare art. 453 alin. 1 C p c si solicitarea contestatorilor, instanţa va dispune obligarea intimatei la plata către contestatori a cheltuielilor de judecată în sumă de 607 lei reprezentând cheltuieli copiere dosar de executare, dovedite prin factura din 18.08.2014 (fila 84, Vol. I). Pentru taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei, contestatorii au beneficiat de ajutor judiciar, acordat prin Încheierea din data 21.02.2014. De asemenea, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea intimatului privind plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial (filele 42-43, Vol. I).

Domenii speta

Spete similare