Netimbrare recurs consecinte, caracterul contractual al tranzactiei, posibilitatea de se solicita si de a dispune rezolutiunea tranzactiei intr-un proces ulterior

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVASECŢIA I CIVILĂ

DOSAR NR. .../281/2011

DECIZIA CIVILĂ NR. 1135

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra recursului de faţă:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. .../281/2011, reclamantul LI in contradictoriu cu pârâta LM a solicitat partajarea bunurilor comune in cote egale.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca a fost căsătorit cu pârâta, căsătoria fiind desfăcuta prin sentinţa civilă nr. …/27.01.2011 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă si irevocabila – iar prin aceeaşi hotărâre s-a dispus partajarea imobilului in care părţile au avut domiciliul comun, conform tranzacţiei încheiate de acestea.

Reclamantul a mai solicitat si partajarea bunurilor mobile realizate împreuna de către părţi – expres enumerate, aratand de asemenea că in timpul căsătoriei au montat o uşa de lemn la intrarea in apartament.

In drept a invocat art. 36 al. 2 Cod fam.

Pârâta legal citată a formulat întâmpinare la data de 29.11.2011 prin care a solicitat admiterea in parte a acţiunii, recunoscand ca in timpul căsătoriei s-au dobândit bunurile mobile indicate de reclamant, dar facand unele precizari cu privire la acestea - solicitand respingerea cererii principale in ceea ce priveşte uşa de la intrare si caloriferele care au fost incluse in valoarea apartamentului ce a făcut obiectul tranzacţiei, acestea fiind bunuri imobile prin destinaţie si aratand ca lustrele au fost cumpărate cu bani de la tatăl pârâtei care a înţeles sa o gratifice exclusiv pe aceasta, fiind deci bunurile sale proprii. A mai aratat ca bunurile mobile au rămas in posesia sa deoarece reclamantul a părăsit domiciliul comun.

La data de 30.11.2011, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, interogatoriu si martori, iar la termenul de judecata din data de 12.03.2012 s-a dispus conexarea dosarului nr. …/281/2011 la dosar nr. .../281/2011 - cauza nr. …/281/2011 având ca obiect cererea formulata la data de 19.10. 2011 de către reclamantul LI, de rezoluţiune a tranzacţiei încheiate intre părţi la 27.01.2011 si de care s-a luat act prin sent. civ. nr. …/2011 a Judecătoriei Ploieşti. Prin cererea formulata , reclamantul a solicitat rezoluţiunea tranzacţiei, motivat de împrejurarea ca pârâta nu i-a plătit sulta convenita de părti.

In cauza nr. …/281/2011, pârâta a formulat întâmpinare prin care a aratat ca este de acord cu rezoluţiunea tranzacţiei încheiate intre părţi la 27.01.2011 si repunerea părţilor in situaţia anterioara, cu motivarea ca nu a putut obţine un împrumut bancar necesar pentru achitarea sultei cuvenite reclamantului.

La data de 14.05.2012 pârâta a formulat cerere reconvenţionala in dosarul .../281/2011, prin care a solicitat sa se constate ca are un drept de creanţa la apartamentul bun comun, a cărui valoare trebuie dedusa in favoarea sa, din valoarea bunului imobil, constând in contravaloarea actualizata a avansului in suma de 9123 lei, plătit din sume proprii şi contravaloarea tâmplăriei din PVC cu geam termopan montat la bucatarie, balcon si sufragerie după despărţirea in fapt a soţilor, tot din bani proprii, precizand si ca banii pentru avans proveneau de la tatăl sau care i-a dat suma de 25.000 lei, iar diferenţa de preţ a apartamentului a achitat-o împreună cu reclamantul.

La data de 10.09.2012 reclamantul a formulat precizare-completare la acţiune prin care a solicitat partajarea apartamentului in cote egale.

Prin sentinţa civilă nr. …/23.01.2013 Judecătoria Ploiesti a respins acţiunile conexate precizate si completate, formulate de reclamantul LI, ca neîntemeiate, respingand ca neîntemeiată si cererea reconvenţională formulata de pârâta M (fosta Lupu) M.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că, asa cum rezulta din sent. civ. nr. …/27.01.2011 pronunţată de Judecătoria Ploieşti in dosarul nr. …/281/2010 al Judecătoriei Ploieşti, la data respectiva s-a luat act de tranzacţia părţilor din prezenta cauza, care au înţeles astfel sa soluţioneze in mod definitiv litigiul având ca obiect partajul bunurilor comune dobândite in timpul căsătoriei, respectiv, imobilul situat in P, intr. R, nr. , bl. , sc., et., apt. , jud. Prahova, compus din doua camere si dependinte.

Astfel s-a luat act de voinţa părţilor in sensul ca pârâta LM sa primeasca in deplina proprietate si posesie apartamentul nr. 14 situat la adresa mentionata, iar reclamantul LI sa primeasca sulta in valoare de 81.875 lei ce-i va fi plătita de către pârâtă până la 30.09.2011.

Din verificarea sistemului ECRIS, instanţa de fond a constatat ca niciuna dintre părţi nu a formulat recurs împotriva hotărârii de expedient prin care s-a luat act de tranzacţia încheiata, sent. civ.nr. …/27.01.2011 pronunţată de Judecătoria Ploieşti in dosar nr. …/281/2010 al Judecătoriei Ploieşti fiind definitivă si irevocabilă.

In ceea ce priveşte temeiul de drept invocat de către reclamant pentru rezoluţiunea tranzacţiei părţilor, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile din Noul Cod civil indicate in cererea conexata nu sunt aplicabile in cauză, faţă de data încheierii tranzacţiei, astfel încât tranzacţiei i se aplica dispoziţiile vechiului cod civil, sub imperiul căruia s-a încheiat, respectiv art. 1704-1716 Cod civil in vigoare la acea dată.

S-a mai luat act de prima instanta ca, fiind vorba de un contract judiciar, hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor poate fi desfiinţata pe calea dreptului comun, pentru motivele de nulitate prevăzute de lege sau atunci când tranzacţia s-a încheiat cu scopul vădit al fraudării legii sau intereselor legitime ale unor terţi conf. art. 975 cod civil – in acest sens pronunţandu-se in mod constant instanţa suprema (deciz. de îndrumare a Trib Suprem nr. 12/1958, deciz. CSJ nr. 154/1992, deciz. CSJ nr. 1031/1992), dar si alte instanţe din tara (C.A. Iasi deciz.nr. 1098/1997, Trib. Bucureşti deciz. civ. nr. 323/1993) - de asemenea, tranzacţia putand fi supusa rezoluţiunii, in condiţiile legii substanţiale in vigoare la data încheierii sale.

Prin urmare, s-a retinut de catre instanta de fond ca jurisprudenţa constantă a consacrat faptul că tranzacţia, ca act de dispoziţie al părţilor si modalitate de stingere a procesului civil, reprezintă un contract judiciar, întrucât instanţa nu procedează la judecata , ci doar consfinţeşte convenţia părţilor , astfel încât daca una din părţi susţine ca tranzacţia nu reprezintă voinţa sa libera si neviciata sau ca încălcă dispoziţiile legale imperative privitoare la validitatea convenţiilor, atunci hotărârea de expedient poate forma obiectul unei acţiuni in nulitate - prevederile art. 1704-1716 cod civil neconţinand dispoziţii referitoare la rezoluţiunea tranzacţiei, ci doar cu privire la eventuale cauze de nulitate.

S-a mai retinut de instanta de fond ca şi in ipoteza in care ar fi admisibila rezolutiunea tranzacţiei, se constată ca tranzacţia părţilor aşa cum a fost consfinţită prin hotărâre judecătorească, nu conţine nicio clauza referitoare la o asemenea posibilitate, nefiind dovedită nici culpa in neexecutarea convenţiei, iar raportat la aceste considerente, a constatat că nu se invocă nici un motiv de nulitate a tranzacţiei , ba chiar mai mult, părţile nici nu au formulat vreo cale de atac împotriva hotărârii de expedient care a intrat astfel in puterea lucrului judecat, fiind opozabilă terţilor - iar o asemenea soluţie se impune si pentru stabilitatea circuitului civil, având in vedere si faptul ca hotărârea de expedient are efecte nu numai fata de părţi, dar si fata de terţi prin îndeplinirea procedurii de publicitate imobiliară si prin urmare hotărârea judecătorească irevocabila ce constituie titlu executoriu in condiţiile legii va fi pusă in executare in toate formele prevăzute, in scopul satisfacerii creanţei reclamantului.

In ceea ce priveşte celelalte bunuri mobile solicitate a fi partajate de către părţi, instanţa de fond a constatat ca si aceasta cerere este neîntemeiata fata de împrejurarea ca părţile au inserat in mod expres in tranzacţia consfinţită prin hotărâre de expedient o clauza prin care arata ca au înţeles, în acest fel, sa soluţioneze orice litigiu referitor la bunurile comune dobândite in timpul căsătoriei – mentionand deci in mod expres că, în acest mod înţeleg sa stingă orice litigii dintre ele, arătând că nu mai au nici un drept si nici o pretenţie unul fata de celălalt privind „partajul bunurilor comune realizate in timpul convieţuirii lor”, nu mai au nici un drept, nici o pretenţie si nici o obligaţie unul faţă de celălalt privind datoriile contractate de fiecare in timpul convieţuirii.

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat ca prin tranzacţia realizata la 27.01.2011, părţile au convenit prin voinţa lor libera si neviciată şi în mod irevocabil, asupra întregii mase a bunurilor comune, o cerere ulterioară referitoare la acestea, fiind neîntemeiată.

In ceea ce priveşte solicitarea pârâtei de a se constata că are un drept de creanţă reprezentând avansul plătit la apartamentul bun comun si îmbunătăţirile realizate la apartament, instanţa de fond a constatat ca si aceste pretenţii au intrat sub incidenta tranzacţiei încheiate de părţi, deoarece au fost incluse in valoarea de circulaţie a imobilului, valoare la care s-a tranzacţionat. Astfel, montarea geamurilor termopan a fost realizata in 2008, astfel cum rezulta din facturile depuse, deci anterior încheierii tranzacţiei, iar avansul pretins a fi contribuţie proprie a pârâtei a fost achitat in 1992 – nefacandu-se niciun fel de dovezi că ulterior încheierii tranzacţiei părţilor au mai fost realizate bunuri ori s-au născut drepturi care să aibă legătura cu comunitatea bunurilor dobândite de către părţi, astfel încât instanţa de fond a constatat ca părţile au tranzacţionat in mod liber, definitiv, asupra tuturor bunurilor realizate in timpul căsătoriei, indiferent de modul de dobândire al acestora.

In concluzie, fata de împrejurarea ca nu s-au invocat motive de nulitate a tranzacţiei părţilor din 27.01.2011 si pe cale de consecinţă de anulare hotărârii de expedient irevocabile, pronunţate la aceasta data, nefiind incidente nici dispoziţiile legale referitoare la rezoluţiunea tranzacţiei, părţile înţelegând sa stingă prin tranzacţia încheiata orice litigiu referitor la toate bunurile comune realizate in timpul căsătoriei si orice altă pretenţie reciprocă, instanţa de fond a apreciat ca fiind neîntemeiate atât cererea de rezolutiune a tranzacţiei din 27.01.2011 cât si cererea de partaj de bunuri comune si prin urmare a respins atat acţiunile conexate, precizate si completate, cât si cererea reconvenţională.

Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs recurentul-reclamant LI, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie vizând modul in care, analizând eronat materialul probator existent la dosarul cauzei, instanţa de fond a respins atât acţiunea introductiva de instanţa, având ca obiect principal rezoluţiunea tranzacţiei încheiate intre părţi, in dosar nr.5719/281/2010 al Judecătoriei Ploieşti, cit si cererea reconvenţională formulata de parata intimata MM, fosta sa soţie.

Recurentul reclamant a aratat că a solicitat instanţei de fond, sa dispună rezoluţiunea tranzacţiei pe care împreună cu intimata o încheiase in dosarul nr. 5719/28l/2010 ai Judecătoriei Ploiesti si care a avut ca obiect partajarea bunului imobil dobândit in timpul căsătoriei, respectiv apartamentul situat in P, intr. R, nr. , bl. , sc., et., apt. , jud. Prahova, tranzacţie prin care pârâta primea in proprietate bunul imobil, urmând a achita sulta in conformitate cu cota de ½ din c.val. imobilului, iar ca efect al rezoluţiunii tranzacţiei, a solicitat instanţei de fond sa reia judecata asupra partajului cu privire la apartament – separat, promovand pe rolul Judecătoriei Ploieşti un alt dosar prin care a solicitat instanţei de fond partajarea bunurilor mobile pe care le dobândise in timpul căsătoriei, respectiv in dosar nr..../281/2011, cel de fata, la care, dat fiind numărul sau mai mic, a fost conexat dosarul prin care a solicitat rezolutiunea tranzacţiei, respectiv dosarul nr. …/281/2011 al Judecătoriei Ploieşti.

Un prim motiv de recurs se refera la împrejurarea ca, in mod nelegal, după conexarea celor doua dosare mai sus amintite, instanţa de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere din acţiunea principala, având ca obiect partajarea bunurilor mobile realizate de părţi in timpul căsătoriei, sustinand - fata de ideea acreditata de instanţa de fond ca, tranzacţionând asupra apartamentului dobândit in timpul căsătoriei, partile au inserat in cuprinsul tranzacţiei faptul ca înţeleg sa nu mai emita niciun fel de pretenţii reciproce in viitor si sa stinga orice litigii prezente si viitoare cu privire la bunurile realizate in timpul căsătoriei - ca aceasta menţiune din tranzacţie se referea, dat fiind obiectul partajului din dosarul nr. …/281/2010 al Judecătoriei Ploieşti, numai la bunurile inserate in cuprinsul acţiunii introductive de instanţa, pentru ca, in mod logic, numai cu privire la acele bunuri fusese sesizata instanţa de fond, si numai asupra lor putea lua act de tranzacţia partilor, pronunţând o hotărâre de expedient, care sa aibă la baza înţelegerea pârtilor.

S-a mai aratat de recurent ca partajul bunurilor necuprinse in prima acţiune in care părţile au tranzacţionat a fost solicitat in dosarul nr. .../281/2011 al Judecătoriei Ploieşti, si a cuprins bunuri asupra cărora părţile nu s-au înţeles si nici instanţa de fond nu s-a pronunţat în prima faza – astfel ca, intrucat se apreciaza ca instanţa de fond nu s-a pronunţat pe ceea ce s-a cerut, se solicita admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond si admiterea capătului de cerere privind partajarea bunurilor mobile realizate de părţi in timpul căsătoriei, cu consecinţa trimiterii cauzei la instanţa de fond, in vederea pronunţării Încheierii interlocutorii de partaj care sa retina masa bunurilor mobile ce urmează a se partaja, cotele partilor, dar si pentru efectuarea expertizei specialitatea merceologie, cu atât mai mult cu cit părţile au recunoscut aceste bunuri, in marea lor majoritate, ca fiind incluse in masa partajabila.

Un al doilea motiv de recurs declarat de recurentul-reclamant LI se refera la modalitatea in care, după analiza materialului probator administrat in cauza, instanţa de fond a respins si capătul de cerere prin care s-a solicitat de către recurentul reclamant rezolutiunea tranzacţiei încheiata intre părţi si consfinţită prin hotărârea de expedient nr. …/ 27.01.2011 a Judecătoriei Ploieşti, cu consecinţa respingerii si a capătului de cerere accesoriu, prin care se solicita partajarea in continuare a bunului imobil, ca efect ai rezolutiunii tranzacţiei.

O prima critica in acest sens se refera la împrejurarea ca, in condiţiile in care instanţa de fond cuprinde in motivarea soluţiei date faptul ca tranzacţiei dintre părţi, încheiata sub imperiul legii vechi, nu i se aplica dispoziţiile codului civil nou, pe care recurentul reclamant si-a întemeiat acţiunea introductiva de instanţa, o astfel de precizare duce, in opinia sa, la respingerea acţiunii nu ca neîntemeiata, ci ca inadmisibila, dat fiind ca textul de lege invocat ca temei de drept nu este aplicabil, si deci, acţiunea nu ar avea suport si nici susţinere legala, pe de o parte, iar pe de alta parte, reclamantului recurent nu i s-a pus nici un moment in vedere, pe parcursul soluţionării in fond a cauzei, sa precizeze temeiul de drept, instanţa de fond administrând chiar si probatorii pe fondul problemelor deduse spre soluţionare, de unde concluzia logica a acceptării aplicabilităţii legii noi, in raport de data introducerii acţiunii la instanţa, dar si in raport de faptul ca, neformulând recurs împotriva hotărârii de expedient, sentinţa a intrat in puterea lucrului judecat, cel puţin cu privire la dobândirea de către parata intimata, a proprietăţii exclusive asupra bunului imobil dobândit in timpul căsătoriei cu recurentul.

Dar chiar si in ipoteza acreditata de instanţa fondului, aceea a aplicabilităţii in cauza de fata a dispoziţiilor art.1704 - 1716 cod civil vechi, motivarea instanţei de fond este una in total dezacord cu privire la situaţia, pe de o parte consfinţită in tranzacţie, pe de alta parte, recunoscuta de ambele părti in cauza de fata, avind in vedere ca parata intimata a fost de acord cu admiterea acţiunii.

Astfel, părţile nu au formulat recurs impotriva hotărârii de expedient, întrucât acest act reprezenta intr-adevăr acordul lor de voinţa cu privire la partajarea apartamentului, iar recursul nici nu putea fi promovat de către niciuna dintre părţi deoarece, in ceea ce priveşte cel puţin posesia exclusiva a apartamentului, parata intimata o dobândea chiar din momentul tranzacţionării, respectiv 27.01.2011, iar recurentul reclamant intra în posesia sultei, a cărei valoare se raporta la contravaloarea cotei de 1/2 la dobândirea bunului imobil, aşa cum fusese cuprinsa in raportul de expertiza preparatoriu efectuat in cauza, abia in luna septembrie 2011, data la care, daca se achita aceasta sulta, si intimata ar fi dobândit toate prerogativele dreptului de proprietate asupra apartamentului fost domiciliu comun ai pârtilor.

Aşadar, se apreciaza de catre recurentul-reclamant ca rezoluţiunea tranzacţiei este, în aceste condiţii, perfect admisibila, indiferent daca in cauza se aplica dispoziţiile vechii legi sau ale noului cod civil, dat fiind ca, aşa cum de altfel a retinut si instanţa de fond, tranzacţia este un contract judiciar – in cazul de fata, ea fiind un contract sub condiţie, întrucât intimata parata urma sa predea către recurent sulta abia la mai mult de o jumătate de an de la daca încheierii actului juridic (prin care, daca obligaţia intimatei era îndeplinita, in sensul achitării sumei de bani pe care achiesase prin semnarea tranzacţiei, se realiza deplin, in cursul lunii septembrie 2011, si transferul dreptului de proprietate asupra bunului pentru care s-a tranzactionat).

In atare împrejurări, fiind un contract civil, rezolutiunea acestuia apare ca fiind admisibila, deoarece, in situaţia recunoscuta de parata intimata, a imposibilităţii sale de a achita sulta (neinteresand daca imposibilitatea a fost una obiectiva, subiectiva sau daca intimata a fost de buna sau de rea credinţa), este obligatoriu ca părţile sa fie repuse in situaţia anterioara încheierii actului juridic civil, pentru a se îndrepta, cel puţin din perspectiva recurentului, aceea a prejudicierii interesului sau legitim de a intra in posesia contravalorii a 1/2 din valoarea apartamentului, in situaţia in care a fost de acord ca acesta sa-i revină intimatei pirite – iar daca părţile nu ar fi puse în situaţia anterioara încheierii contractului juridic civil, transferul dreptului de proprietate exclusiv către intimata parata nu s-ar realiza, atâta vreme cât contractul este unui sub condiţie, dar nici recurentul reclamant nu ar intra în posesia cotei sale la dobândirea bunului comun (în cazul de fata materializata in sulta stabilita), motiv pentru care codevălmaşia părţilor nu ar putea fi sistata.

S-a mai aratat totodata ca, daca se dispune, fata de considerentele aratate, repunerea pârtilor în situaţia anterioara încheierii actului juridic civil, in mod normal părţile se afla in situaţia proprietăţii codevălmaşe asupra apartamentului, si deci, capătul de cerere accesoriu privind partajarea, in continuare a bunului imobil, eventual prin formarea de loturi in vederea atribuirii in natura a acestuia uneia sau alteia dintre părţi, este, de asemenea, admisibil – considerente fata de care, recurentul-reclamant a solicitat de asemenea admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate de judecătoria Ploieşti si, in consecinţa, admiterea acţiunii pe capătul de cerere privind rezolutiunea tranzacţiei încheiata intre părţi si al celui privind repunerea partilor in situaţia anterioara încheierii ei, precum si trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, in vederea continuării judecării pe capătul de cerere privind partajarea bunurilor dobândite de părţi in timpul căsătoriei, care presupune cu necesitate, pronunţarea unei încheieri interlocutorii de partaj.

 Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi pârâta MM (fosta L) criticând hotărârea instanţei de fond pe aspecte de nelegalitate si netemeinicie, apreciind ca soluţia pronunţata este rezultatul interpretării si aplicării greşite a legii.

Recurenta-parata critica sentinţa1575/2013 arătând că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea conexa formulata de LI având ca obiect rezolutiunea contractului de tranzacţie judiciara încheiat intre părţi, consfinţit in hotărârea de expedient nr. …/27.01.2011 pronunţata de Judecătoria Ploieşti in dosarul nr. …/ 281/2010, cu motivarea ca dispoziţiile art. 2278 din noul cod civil, indicate ca temei de drept al cererii nu sunt aplicabile in cauza, fata de data încheierii tranzacţiei si cu motivarea ca "tranzacţiei i se aplica dispoziţiile vechiului cod civil, sub imperiul căreia s-a încheiat, respectiv art. 1704-1716 cod civil, in vigoare la acea data".

 O altă critică se raportează la prevederile art.6 al.6 din noul cod civil (aplicarea legii civile in timp), text de lege potrivit căruia "dispoziţiile legii noi sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării in vigoare a acesteia derivate din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor ... daca aceste situaţii juridice subzista după intrarea in vigoare a legii noi" – astfel ca in cauza erau aplicabile prevederile art.2278 cod civil.

Se mai arata de catre recurenta-parata ca, potrivit al. l al reglementarii mentionate, "tranzacţia care, punând capăt unui proces început, este constatata printr-o hotărâre judecătoreasca, poate fi desfiinţată prin acţiune in nulitate sau acţiune in rezoluţiune ori reziliere, precum orice alt contract"; mai mult decât atât, al. 2 al art. 2278 prevede ca "hotărârea prin care s-a desfiinţat tranzacţia in cazurile prevăzute la al. l face ca hotărârea judecătoreasca prin care tranzacţia fusese constatata sa fie lipsita de orice efect".

Faţă de incidenţa textelor mai sus menţionate, in condiţiile in care părţile şi-au exprimat acordul de voinţa in sensul rezoluţiunei tranzacţiei încheiate la 27.01.2011, recurenta apreciaza ca instanţa trebuia sa admită aceasta cerere, cu consecinţa desfiinţării hotărârii de expedient pronunţate (lipsirii ei de orice efect), întrucât hotărârea de expedient nu este rezultatul unei judecaţi a instanţei, ci al unui contract al pârtilor – iar in aceasta situaţie, ca urmare a rezoluţiunii contractului de tranzacţie si a desfiinţării hotărârii de expedient, consecinţa fireasca era aceea a repunerii pârtilor in situaţia anterioara, in sensul ca apartamentul nr.14 situat in P, intr. R, nr. , bl. , sc., et., apt. , jud. Prahova revenea la calitatea de bun comun, dobândit in codevălmăşie de noi, iar instanţa era investita si trebuia sa se pronunţe cu privire la sistarea codevălmăşiei atât cu privire la bunurile imobile, cat si cu privire la cele mobile, precum si cu privire la cererea reconvenţionala formulata de recurenta-parata cu privire la constatarea si deducerea in favoarea sa a unor drepturi proprii privind apartamentul (contravaloarea actualizata a avansului in suma de 9.123 lei plătit pentru apartament, avans plătit din sume proprii, precum si contravaloarea tâmplăriei din PVC cu geam termopan montate la apartament, după data despărţirii definitive in bani, din sume proprii).

Mai mult decât atât, chiar si in eventualitatea in care s-a apreciat ca in cauza nu sunt incidente prevederile art. 2278 din noul cod civil, raportat la data încheierii tranzacţiei, instanţa avea obligaţia sa pună in discuţia pârtilor aceasta chestiune si sa le pună in vedere sa-si precizeze corespunzător temeiul de drept al cererilor formulate, iar nu sa respingă cererile ca neîntemeiate.

Nu in ultimul rând, chiar in condiţiile in care spetei deduse judecaţii ii sunt aplicabile prevederile codului civil de la 1864 (act normativ care nu reglementează expres desfiintarea/rezoluţiunea contractului de tranzacţie judiciara, ci doar situaţiile de nulitate ale acesteia, prevăzute de art.1712-1716), cererea formulata nu putea fi respinsa ca neîntemeiata, in condiţiile in care acesteia ii sunt aplicabile prevederile art.1019-1021 din vechiul cod civil, contractul de tranzacţie judiciara fiind afectat de o condiţie rezolutorie.

Recurenta-parata a mai precizat ca, aşa cum a arătat prin cererile depuse in cauza, este de acord cu rezoluţiuna contractului de tranzacţie, cu menţiunea ca nu a plătit sulta stabilita prin hotărâre judecătoreasca, nu pentru ca a fost de rea-credinţa, ci din cauza faptului ca nu a reuşit sa obţina un împrumut bancar garantat cu apartamentul ce a făcut obiectul tranzacţiei, întrucât din primăvara anului 2011 (când s-a încheiat tranzacţia), băncile au înăsprit condiţiile de creditare si nu i-au mai acordat împrumutul promis la momentul încheierii convenţiei partilor (ianuarie 2011), lucru pe care 1-a recunoscut si reclamantul prin acţiunea formulata si indirect prin interogatoriul formulat, întrebarea 4, f.57, (astfel ca până in septembrie 2011 nu a putut procura decât o parte din suma stabilita cu titlu de sulta, pe care reclamantul a refuzat-o).

Faţă de aspectele invocate, recurenta-parata Micu Maria solicita admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate, admiterea cererii privind rezolutiunea tranzacţiei si repunerea pârtilor in situaţia anterioara, trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru continuarea judecaţii cu privire la partajul bunurilor comune imobile si mobile, precum si cu privire la cererea reconvenţionala formulata de aceasta (urmând a fi pronunţata de instanţa de fond o încheiere interlocutorie privind partajul si urmând a fi administrate noi probatorii).

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr unic de dosar, .../281/2011, la data de 10.05.2013.

În şedinţa publică din data de 26.06.2013, tribunalul a invocat, din oficiu, excepţia de netimbrare a recursului declarat de recurentul-reclamant LI.

Examinând excepţia de netimbrare instanţa de recurs constata că, potrivit art. 20 alin.1-3 cu aplicarea art.11 alin.1 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar daca aceste taxe nu au fost plătite in mod legal în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligaţiei de plata sancţionându-se cu anularea acţiunii ori a cererii.

Se impune precizarea că dreptul de acces liber la justiţie, consacrat prin dispoziţiile art.21 alin. 1 din Constituţia României şi garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii şi în condiţiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.

În cauză, instanţa de control judiciar a pus in vedere recurentului obligaţia de a achita o taxa judiciara de timbru in suma de 3658,50 lei si un timbru judiciar de 5 lei, stabilite potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 din OG nr.32/1995 modificata, potrivit menţiunilor realizate în cuprinsul citaţiei ce i-a fost adresată.

Cum recurentul nu s-a conformat obligaţiei de a achita sumele indicate până la termenul de judecata stabilit, din data de 26.06.2013, in baza art.137 alin.1 Cod procedura civila cu aplicarea art.21 alin.3 din Legea nr.146/1997 coroborate cu art.3 din OG nr.32/1995, instanţa va admite excepţia de netimbrare, invocată din oficiu si, pe cale de consecinţa, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant LI împotriva sentinţei civile nr. 1575/25.01.2013 a Judecătoriei Ploieşti, ca netimbrat.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenta-parata MM, a dispoziţiilor legale incidente, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3041 C.p.c. reţine următoarele:

Prin cererile de chemare in judecata conexate in prezenta cauza, astfel cum au fost precizate si completate, recurentul-reclamant LI a solicitat, in temeiul art. 2278 alin. 1 c.civ, rezolutiunea tranzactiei incheiate intre parti la data de 27.01.2011, cu repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului de tranzactie, precum si, pe cale de consecinta, partajarea bunurilor comune realizate in timpul casatoriei cu recurenta-parata, constand in imobilul ce a facut obiectul tranzactiei a carei rezolutiune s-a solicitat, precum si a o serie de bunuri mobile, expres mentionate – recurenta-parata Micu Maria formuland, la randul sau, intampinare, prin care a aratat ca este de acord cu actiunea astfel formulata, precum si cerere reconventionala, prin care a solicitat constatarea si deducerea in favoarea sa a dreptului sau de creanta cu privire la apartamentul bun comun, constand in c/val. actualizata a avansului platit pentru acesta si c/val. tamplariei PVC cu geam termopan montate la bucatarie, balcon si sufragerie, cu bani proprii, dupa despartirea in fapt.

Instanta de fond a respins ca neintemeiate atat actiunile conexate, cat si cererea reconventionala, cu motivarea ca „temeiul de drept invocat de reclamant pentru rezolutiunea tranzactiei nu este aplicabil in cauza”, rezolutiunea tranzactiei nefiind admisibila fata de dispozitiile legale aplicabile in raport de data incheierii sale – fara a pune insa in discutia partilor admisibilitatea cererii de chemare in judecata in raport de temeiul de drept invocat si stabilirea cadrului juridic concret - si respingand-o ca neintemeiata, desi motivarea acesteia viza inadmisibilitatea sa.

Pe de alta parte, desi reclamantul a solicitat, atat prin cererea initiala formulata la 19.10.2011 cat si prin precizarea depusa la 10.09 2012, rezolutiunea tranzactiei privind partajul apartamentului bun comun, instanta de fond a constatat ca „nu se invoca niciun motiv de nulitate a tranzactiei” – incalcand practic astfel principiul disponibilitatii si analizand actul dedus judecatii prin prisma altei institutii juridice decat cea invocata de parti.

Mai mult, desi cu ocazia pronuntarii hotararii de expedient, respectiv a sentintei civile nr. 751/27.01.2011 a Judecatoriei Ploiesti, partile au solicitat numai partajarea imobilului reprezentat de apartamentul nr. 14, compus din doua camere si dependinte situat in P, intr. R, nr. , bl. , sc., et., apt. , jud. Prahova, iar in prezenta cauza au solicitat si partajarea a o serie de bunuri mobile comune, instanta de fond a respins actiunea si respectiv, cererea reconventionala - si sub aspectul partajului suplimentar solicitat in prezent cu privire la bunurile ce nu au format obiectul tranzactiei incheiate anterior de parti, incalcand si sub acest aspect principiul disponibilitatii – cu motivarea ca partile ar fi consemnat in cuprinsul tranzactiei ca in acel mod inteleg sa stinga orice litigiu dintre ele privind partajul bunurilor comune - mentiune ce nu se putea insa raporta decat la obiectul concret al respectivei cereri deduse judecatii, nu si la alte bunuri cu a caror partajare instanta nu fusese investita la acel moment.

Aceeasi situatie se regaseste si cu privire la modalitatea de solutionare de catre instanta de fond a cererii reconventionale formulate de catre recurenta-parata Micu Maria, in legatura cu care s-a retinut ca a intrat de asemenea sub incidenta tranzactiei incheiate – care s-a retinut dealtfel, de catre instanta de fond, ca a intrat in puterea lucrului judecat, fara ca aceasta exceptie sa fie invocata si pusa in discutia partilor.

Avand in vedere imprejurarile aratate, se constata ca instanta de fond trebuia sa puna in discutia partilor calificarea juridica a cauzei in raport de temeiul de drept invocat, precum si sa analizeze pe fondul cauzei toate capetele de cerere ale actiunilor conexe si cererii reconventionale, astfel cum acestea au fost formulate.

Faţă de considerentele arătate, Tribunalul, constatând drept incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., apreciază ca fiind fondat recursul formulat de recurenta-parata MM, iar pe cale de consecinţă, în baza art.312 alin.1 cu aplicarea art. 3041 cod pr. civilă, va admite recursul declarat de recurenta-pârâta împotriva sentinţei civile nr. …/25.01.2013 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, va casa în tot sentinţa recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, conform considerentelor prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia de netimbrare a recursului declarat de recurentul-reclamant, LI, împotriva sentinţei civile nr. …/25.01.2013, pronunţată de Judecătoria Ploieşti invocată din oficiu.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant, LI, ca fiind netimbrat.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă MM, împotriva sentinţei civile nr. …/25.01.2013, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în contradictoriu cu recurentul-reclamant LI.

Casează în tot sentinţa atacată şi trimite cauza la Judecătoria Ploieşti pentru rejudecare, conform considerentelor prezentei decizii.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 26.06.2013.

Domenii speta

Spete similare