Comisionul de administrare nu reprezintă o dobândă mascată, fiind vorba despre un element al prețului contractului de credit, distinct de dobândă, care reprezintă echivalentul folosinței banilor împrumutați

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante la data de …… sub nr. …….., reclamanta M. E. in contradictoriu cu intimatele SC B. SA si EB, EF a solicitat instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna urmatoarele:

1.Constatarea caracterului abuziv , cu consecinta ca nu produc efecte asupra reclamantei al clauzelor contractuale cuprinse in contractul de credit incheiat cu intimata si mentionate mai jos:

1.1clauza referitoare la dreptul bancii de a  modifica unilateral rata dobanzii: art. 4.3;

1.2clauza referitoare la dreptul bancii de a modifica unilateral graficul de rambursare : art. 5.3;

1.3clauzele care prevad modalitatea ( formula) de calcul a dobanzii prin raportare la un an calendaristic de 360 zile : art. 4.7 alin. 2 si formula de calcul din art. 5.3 ;

1.4clauza referitoare la comisionul de acordare si gestiune a creditului : art. 4.11 lit. a;

1.5clauzele prin care se instituie comisionul de administrare lunara : art. 4.11 lit. b , mentiunile referitoare la comisionul de administrare din art. 4.7 alin. 2 teza a II a, art. 5.2, 5.4 din contractul de credit;

2.constatarea nulitatii :

a)clauzelor din contractul de credit , care fac obiectul primului capat al cererii de chemare in judecata;

b)actelor unilaterale de modificare a ratei dobanzii emise de parata , in temeiul clauzelor contractuale mentionate la pct. 1.1 al primului capat de cerere al actiunii, precum si a  graficelor de rambursare aferente acestor acte unilaterale;

3. obligarea paratei la restituirea sumelor platite nedatorat de catre reclamanta, cu titlu de dobanda si comisioane , in temeiul clauzelor contractuale abuzive , cu privire la care a fost solicitata constatarea nulitatii prin prezenta actiune, de la data incasarii acestora si pana la data incetarii perceperii lor;

4. constatarea nulitatii prevederilor din actele aditionale emise de SC B SA cu privire la reclamanta , in vederea punerii in aplicare a OUG nr. 50/2010, referitoare la rata dobanzii , prin care se instituie o rata a dobanzii variabila (atat rata dobanzii curente , cat si rata dobanzii penalizatoare – dobanda majorata).

5. obligarea paratei la plata dobanzii legale pentru sumele achitate in plus in mod nedatorat de reclamanta, cu titlu de dobanda si comisioane , catre parata, cu incepere de la data la care au fost facute aceste plati si pana la restituirea lor efectiva.

In motivare, reclamanta a aratat ca clauza referitoare la dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii are caracter abuziv in sensul Legii nr. 193/2000 si al Directivei nr. 93/13/ CEE a Consiliului . Avand caracter abuziv , aceasta clauza nu produce efecte asupra reclamantei , astfel incat rata dobanzii stipulata in contractul de credit are caracter fix la nivelul prevazut la momentul incheierii contractului de credit. Cu privire la clauzele referitoare la dreptul bancii de a  modifica unilateral graficele de rambursare emise in temeiul contractului de credit ca urmare a modificarii ratei dobanzii , reclamanta a aratat ca acestea sunt abuzive in sensul Legii nr. 193/2000  si al Directivei 93/13/ CEE a Consiliului  si avand caracter abuziv , aceste clauze nu produc efecte asupra reclamantei. A mai precizat reclamanta ca si clauzele contractuale care prevad o modalitate ( formula) de calcul a  dobanzii prin raportare la o perioada de 360 zile , in loc de 365/366 zile sunt abuzive in sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 si al art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului  si astfel nu produc efecte asupra reclamantei. S-a aratat ca caracterul abuziv al acestei clauze rezulta din indeplinirea, in ceea ce le priveste , a tuturor conditiilor prevazute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 , interpretat prin prisma Directivei 93/13/CEE a Consiliului. Astfel , aceste clauze nu au fost negociate cu consumatorul si formulate astfel incat sa creeze , in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte , un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. In privinta clauzei care instituie in sarcina reclamantei obligatia de plata a unui comision de acordare si gestiune, reclamanta a aratat ca aceasta poate fi calificata drept abuziva prin prisma alin. 1 lit. g din Anexa nr. 193/2000 , fiind clauze care , din modul in care sunt formulate , ajung sa nu confere decat profesionistului posibilitatea de a le interpreta. De asemenea, a aratat ca caracterul abuziv al acestora rezulta si din indeplinirea, in ceea ce le priveste , a tuturor conditiilor reglementate de art. 4 din Legea nr. 193/2000 , interpretate prin prisma Directivei 93/13/CEE a Consiliului , aceste clauze nefiind negociate cu consumatorul si fiind formulate astfel incat sa creeze , in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte , un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile parrtilor.

In drept, s-au invocat Legea nr. 193/2000 interpretata in lumina Directivei 93/13/CEE a Consiliului, OG nr. 21/1992, Legea nr. 296/2004, OUG nr. 50/2010, Codul civil, Codul de procedura civila, OG nr. 9/2000, OG nr. 13/2001

Parata a depus la  dosar intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiate.

In dovedire, s-a administrat proba cu inscrisuri.

Analizand probele administrate in cauza, instanta retine in fapt si in drept urmatoarele:

La data de 13.08.2007, intre reclamanta , in calitate de imprumutat si parata SC B SA, prin Sucursala Unirii, s-a incheiat contractul de credit imobiliar nr. …………., avand ca obiect acordarea de catre Banca catre imprumutat a unui credit in valoare de 165000.00 CHF in vederea cumpararii imobilului ce face obiectul creditului situat in …………durata creditului fiind de 372 luni , calculata de la data primei trageri de credit , aceasta durata incluzand si o perioada de gratie de 12 luni calculata de la data primei trageri de credit.

Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a invocat caracterul abuziv al urmatoarelor clauze:

-art. 4.3 – pe parcursul derularii creditului, cu exceptia perioadei mentionate la art. 4.1, nivelul dobanzii curente se poate schimba in functie de evolutia indicelui de referinta stabilit de banca.

-art. 5.3 – graficul de rambursare se modifica urmare a schimbarii nivelului ratei dobanzii , a termenului de scadenta a ratelor lunare de credit , a suplimentarii creditului sau a platilor anticipate;

-clauzele referitoare la modul de calcul al dobanzii prin raportare la un an calendaristic de 360 zile : art. 4.7 – formula de calcul a dobanzii este : produsul dintre soldul creditului, rata dobanzii procentuale si numarul de zile scurse de la data scadentei anterioare , impartit la 360 de zile precum si formula de calcul prevazuta la art. 5.3;

-art. 4.11 lit. a – pentru creditul acordat , imprumutatul va plati comision de acordare si gestiune de 1 % calculat la valoarea creditului , platibil o singura data , la acordarea creditului;

-clauzele referitoare la comisionul de administrare lunara: art. 4.11 lit. b – pentru creditul acordat , imprumutatul va plati un comision de administrare lunara a creditului de 0.1 % aplicat la valoarea soldului creditului; art. 4.7 alin. 2 teza finala – formula de calcul a comisionului de administrare este produsul dintre soldul creditului, rata anualizata a comisionului de administrare si numarul de zile scurse de la data scadentei anterioare impartit la 360 zile; art. 5.2 – in perioada de gratie mentionata la art. 2.1 din contract, imprumutatul va plati lunar dobanda si comision de administrare , calculate la soldul creditului, in conformitate cu graficul de rambursare; modalitatea de calcul de la art. 5.3.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, (1) o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul  va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract , creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte , un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului , in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.

(4) Lista cuprinsa in Anexa care face parte integranta din prezenta lege, reda , cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5) Fara a incalca prevederile prezentei legi , natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de :

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia;

b) toti factorii care au determinat incheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata , pe de o parte, , nici cu produsele si serviciile oferite in schimb , pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.

Conform art. 6 din aceeasi lege, clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal , fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului , iar contractul se va derula in continuare , cu acordul consumatorului , numai daca dupa eliminarea acestora mai poate continua.

In ceea ce priveste sustinerile reclamantei referitoare la caracterul abuziv al clauzei prevazute de art. 4.3, instanta retine  ca din lecturarea clauzelor contractuale se desprinde cu claritate concluzia ca nivelul dobanzii a fost unul fix doar pentru primele 12 luni ( art. 4.1 – pentru perioada cuprinsa intre data primei trageri din contul de credit si 12 luni , rata dobanzii este fixa), pentru perioada ulterioara nivelul dobanzii urmand a fi variabil (art. 4.3 – pe parcursul derularii creditului , cu exceptia perioadei mentionate la art. 4.1, nivelul dobanzii curente se poate schimba in functie de evolutia indicelui de referinta stabilit de banca).

De altfel, ar fi iluzorie speranta unui imprumutat ca unitatea bancara sa mentina o dobanda fixa pentru o perioada de 372 luni, fiind cunoscuta evolutia imprevizibila a pietei financiar bancare , modificarea continua a nivelului obligatiilor pe care bancile le au la randul lor fata de stat, de banca nationala si de alte unitati bancare  la care se imprumuta pe piata interbancara.

Revenind la clauza contractuala vizand dobanda aplicabila creditului , instanta apreciaza ca nu se poate retine caracterul abuziv al acesteia . Astfel, prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 , invocate de reclamant, sunt supuse exceptiilor prevazute in lista anexa la respectivul act normativ, conform carora :”sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care : a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului , fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare , fara o notificare prealabila , daca exista o motivatie intemeiata, in conditiile in care profesionistul este obligat sa informeze cat mai curand posibil despre aceasta celelalte parti contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Or, in speta, o asemenea posibilitate este conferita consumatorului  - reclamant de art. 4.6. Conform acestei clauze, reclamanta a beneficiat de dreptul de a rambursa creditul, in cazul in care ar fi apreciat prea impovaratoare noua rata a dobanzii.

Astfel, instanta retine ca reclamantul cunostea ca dobanda creditului are valoare fixa numai pentru primele 12 luni de creditare, iar dupa expirarea acestui termen se aplica o dobanda variabila avand posibilitatea reala de a solicita bancii sa-i comunice modul in care procedeaza la calcularea dobanzii de referinta si putand refuza incheierea contractului daca dupa verificarea acestor date considera ca acest contract nu corespunde nevoilor sale. Pe de alta parte, modificarea nivelului dobanzii nu poate fi calificata ca fiind unilaterala , deoarece reclamantul avea posibilitatea sa nu accepte nivelul dobanzii si sa restituie restul creditului sau sa accepte tacit aceasta modificare conform prevederilor contractuale. Este adevarat ca in contract nu a fost indicat nivelul dobanzii de referinta a bancii , insa aceasta dobanda este reprezentata de dobanda cea mai buna pe care banca o practica in relatia de creditare cu clientii sai , constituind referinta pentru toate produsele care se raporteaza la acest indicator. Dobanda de referinta se calculeaza de catre banca periodic, avand in vedere cheltuielile aferente constituirii rezervei minime obligatorii , cheltuielile aferente atragerii fondurilor, conditiile dominante ale pietei si politica bancii de atragere a resurselor , precum si alte criterii care tin de activitatea specifica a unei institutii de credit, astfel incat nu se poate retine ca criteriul ales pentru modificarea ratei dobanzii ar fi unul exclusiv subiectiv. Astfel, nivelul dobanzii de referinta a bancii nu putea fi individualizat in momentul incheierii contractului, acest nivel fiind stabilit periodic in functie de anumite criterii. Deoarece bancile au stabilite criterii in functie de care calculeaza dobanda de referinta , nu se poate sustine ca obiectul contractului de credit sub aspectul dobanzii nu este determinabil. In situatia in care reclamantul avea indoieli asupra acestui aspect putea solicita bancii sa-i comunice modul in care se calculeaza dobanda de referinta , insa la momentul incheierii contractului a acceptat clauzele contractului fara rezerve , insusindu-le prin semnarea contractului.

Pe de alta parte, art. 981 C civ. prevede ca acele clauze care au caracter obisnuit intr-un contract se subinteleg , desi nu sunt prevazute expres in cuprinsul sau.

De asemenea, instanta apreciaza ca aceasta clauza nu poate fi considerata ca fiind abuziva , intrucat din punct de vedere obiectiv nu creaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in detrimentul consumatorului . Un asemenea dezechilibru s-ar crea insa in detrimentul unitatii bancare in masura in care instanta ar admite cererea reclamantului , cata vreme aceasta vizeaza un element esential al contractului de credit bancar (dobanda) , banca fiind lipsita de posibilitatea modificarii dobanzii , in masura in care vointa partilor expusa in conventia incheiata la data de 13.08.2007 (si care se impune cu putere de lege intre partile contractante ) a fost aceea ca, exceptand primele 12 luni , dobanda aplicabila creditului sa fie una variabila. Dezechilibrul contractul trebuie privit prin raportare la procentul lunar , la perioada lunga de timp pentru care s-a acordat creditul si nu in ultimul rand prin prisma faptului ca un contract de credit presupune o executare succesiva a prestatiilor din partea reclamantului, in timp ce prestatia bancii a fost o executare uno icto , aspect ce trebuie luat in considerare la aprecierea echilibrului prestatiilor asumate prin contract. Astfel, in timp ce banca acorda imprumutul intr-o singura transa, la momentul incheierii contractului , consumatorul isi executa obligatia de plata lunar, pe o perioada indelungata de timp, aspect ce impune si obligatia de plata  a contravalorii folosintei capitalului, sub forma de dobanda,  a carei incasare nu poate aparea ca abuziva atata timp cat a fost clar exprimata si acceptata de consumator.

De asemenea, in cauza nu s-a probat nici reaua-credinta a bancii , iar aceasta nu rezulta nici din continutul contractului . Mia mult decat atat, pentru primele 12 luni dobanda s-a prevazut a fi la in procent fix de 3.85 % pe an , rata dobanzii fiind diminuata cu 1 pp pe toata perioada de creditare.

Prin urmare, instanta apreciaza ca nu se poate reţine caracterul abuziv al clauzei prevazute la art. 4.3 din contract si in consecinta, nu se poate retine nici caracterul abuziv al clauzelor care conferă dreptul bancii de a modifica unilateral graficul de rambursare cand se modifica rata dobanzii.

În ceea ce privește comisionul de acordare si gestiune, instanța reține că Banca percepe acest comision în procent de 1 % din valoarea creditului acordat, platibil o singura data , la acordarea creditului.

Legat de solicitarea de constatare ca fiind abuzivă a clauzei prevăzute la art.  4.11 lit. a  privind comisionul de acordare si gestiune, pentru a se putea trece la analiza caracterului eventual  abuziv al acestei clauze,  se impune  o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.

Legea nr.193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

La art.4 alin.6 din lege se prevede că “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".

Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară prevăzută la art.4 alin.2 conform căreia  "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil".

Clauzele referitoare la comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și  comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.

Dobânda anuală, comisioanele etc., intră în sfera noțiunii de preț a contractului de credit, de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.

Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit.g și i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE : „g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisionele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; i)dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului”.

În cauza dedusă judecăţii, comisionul perceput constituie un element al prețului, iar prevederea art. 4 pct. 11 lit. a. din contract cu privire la comisionul de acordare si gestiune a fost clară și redactată fără echivoc, fiind însușită de reclamanta consumator prin semnarea contractului.

Se va reține totodată că acest comision a fost calculat procentual la valoarea creditului, iar acest fapt era cunoscut de către reclamantă la data încheierii convenției de credit, astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.

Prin urmare, comisionul, ca și componentă a prețului creditului, este exceptat, în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lui în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.

Așadar, potrivit celor mai sus reținuțe, fiind incidentă în speță excepția prevăzută de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva  93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 4 .11 lit. a din contractul încheiat de părţi, din perspectiva art.4 alin.1 din lege.

Mai mult, chiar dacă s-ar verifica îndeplinirea condițiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instanța consideră că acest comision nu poate fi considerat abuziv pentru următoarele argumente:

Cât privește prima condiție prevăzută de lege, instanța apreciază că, într-adevăr, față de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera că prevederea inserată la art. 4.11 lit. a din contract a fost supusă negocierii directe cu consumatorul, ci este vorba de o clauză care a fost impusa reclamantei în forma respectivă, fiind incidente sub acest aspect disp. art.4.2. din lege.

Cu toate acestea, în opinia instanței, inserarea unei asemenea clauze, în sensul stipulării obligației de plată (o singură dată) a unui comision de 1% din valoarea creditului, nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Astfel, deşi prevederile contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, în sensul dispoziţiilor Legii nr.193/2000, având în vedere că, aşa cum afirmă însăşi Banca, aceste contracte sunt preformulate, standard, instanţa constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art.1 alin.3, art.4 alin.1 şi 2 şi art.1 lit. a din Anexa la lege, câtă vreme, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Or, dispoziția amintită nu pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, comisionul de acordare si gestiune  fiind perceput pentru amortizarea costurilor pe care pârâta le suportă prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat în activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotică și servicii interne, pregătirea dosarului de împrumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfășurare a activității Băncii.

 Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor ar trebui să lipsească ori să fie extrem de redusă, contraprestaţia pentru dreptul corelativ al uneia dintre părţi.

Dezechilibrul trebuie să fie analizat întotdeauna in rem. Legea face referire la un dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă, de exemplu profitul obţinut de comerciant fiind ceva firesc, dat fiind că scopul şi trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul - finis mercatorum est lucrum.

Pentru a putea caracteriza existenţa unui dezechilibru semnificativ între cele două părţi, cauzat de existenţa clauzelor analizate, instanţa trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractelor.

Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia constă în punerea la dispoziţia împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preţ. Preţul este format din dobândă şi din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziţie suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.

Prin urmare, instanţa trebuie să stabilească dacă ceea ce reclamanta numeşte dezechilibru semnificativ este sau nu, în realitate, contraprestaţia pe care banca o primeşte pentru punerea la dispoziţia reclamantei a unei sume importante de bani pentru o perioadă de 372 de luni.

Iar pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi şi obligaţii între care se face comparaţia, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele şi componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor şi obligaţiilor părţilor.

Or, contractul de credit încheiat cu reclamanta, prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de o clauză de natura celei inserate la art. 4.11 lit. a, dar şi obligaţia acesteia de a pune de îndată la dispoziţia consumatorului o sumă importantă, ce urmează a fi restituită într-un interval extrem de lung (372 luni). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul şi dreptul consumatorului de a primi de îndată o suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp.

În plus, pe lângă obligaţiile directe asumate de părţi prin convenţiile de credit, există şi o serie întreagă de obligaţii pe care banca le are faţa de ceilalţi actori ai pieţei financiare şi care pun la dispoziţie sumele necesare asigurării plăţii imediate a acestor credite. Pentru fiecare convenţie de credit, banca este obligată să se împrumute pentru suma respectivă de la o bancă mai importantă, costul acestui împrumut urmând a fi transferat ulterior în sarcina consumatorilor.

Aşadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizată independent de aprecierea individuală, în fiecare caz în parte, a drepturilor şi obligaţiilor globale ale fiecărei părţi, iar în cauza de faţă, raportat la obligaţiile ce incumbă Băncii, sumele semnificative pe care aceasta le-a pus la dispoziţia reclamantei (165000 CHF) şi intervalul de timp îndelungat acordat debitoarei pentru restituirea împrumutului (372 luni), instanţa apreciază că dispoziţiile art.4.11 lit.a inserate în convenţia de credit nu sunt de natură să dea naştere unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiilor părţilor, şi în consecinţă, nu pot fi considerate abuzive.

Pe de altă parte, după cum s-a arătat mai sus, instanța apreciază că prevederea inserată la art.4.11 lit. a din contract este redactată de o manieră clară, neechivocă, care nu pune probleme de interpretare, contrar afirmațiilor reclamantei, fiind de asemenea menționat și motivul pentru care se percepe acest comision, de altfel explicată și de instanță în paragrafele anterioare.

Mai mult, un asemenea comision este permis în mod expres de lege, la art.36 din OUG nr.50/2010 prevăzându-se că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (...) un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.

Pentru considerentele anterior expuse, instanţa va respinge capătul de cerere privind constatarea ca caracterului abuziv al comisionului de acordare si gestiune, prevăzut la art.4.11lit. a din contractul de credit nr. ………….

Cu privire la comisionul de administrare de 0,10%, perceput ca procent lunar aplicat la soldul creditului, instanța reține că obligația de plată a acestui comision a fost inserată în contractul de credit încheiat inițial de părți, stipulându-se la art. 4.7 ca dobanda si comisionul de administrare se calculeaza si se incaseaza lunar la scadentele stabilite, odata cu rata de credit .

Cât privește caracterul pretins abuziv al acestei clauze, vor fi avute în vedere prevederile art.1 alin.3 și art.4 din Legea nr.193/2000, anterior citate, în raport de care instanța apreciază că textul art. 4.11 lit. b din contractul de credit nr. HL14626/13.08.2007 nu poate fi considerat abuziv întrucât nu este de natură să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Aceasta deoarece, deși ne aflăm în prezența unui contract de adeziune, clauza inserată la art. 4.11 lit. b din convenția de credit nu afectează echilibrul contractual, întrucât nu oferă furnizorului de servicii financiare alte drepturi decât cele permise și de art.35 din OUG nr.50/2010 și art.9 ind.3 lit.e pct.1 și 2 din OG nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, care interzic doar majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menţionate în contract și/sau introducerea şi perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menţionate în contract.

Or, comisionul de administrare de 0,10%, perceput ca procent lunar aplicat la soldul creditului, a fost inserat ab initio în contractul părților, nefiind nici majorat pe parcursul derulării contractului și nici perceput ulterior încheierii acestuia, prin voința unilaterală a Băncii, pentru a deveni abuziv.

Art.36 din OUG nr.50/2010 prevede că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.

Mai mult, acest comision nu a atras majorarea ratei lunare datorate de reclamantă, astfel că nu poate fi reținut în speță un eventual dezechilibru semnificativ suferit de reclamantă prin includerea unui comision de administrare în costul creditului.

Față de aspectele semnalate, clauza inserată la art. 4.11 lit. b. din contract nu reprezintă, în opinia instanței, o clauza abuzivă în înțelesul art.4 din Legea nr. 193/2000, în condițiile în pârâta nu a perceput costuri superioare celor convenite cu debitoarea sa, astfel încât susținerile acesteia cu privire la prejudiciul suferit sunt lipsite de fundament.

Astfel, clauza contractuală inserată la art. 4.11 lit. b. din contract este redactată de o manieră clară, neechivocă, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lui în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi și accesibili .

 În plus, acest cost a fost stabilit încă de la data încheierii convenției, este  clar precizat, este dimensionat în funcție de o valoare concretă (soldul creditului), are stabilită scadența și este inclus în graficul de rambursare.

Aceste prevederi clare și fără echivoc, exprimate într-un limbaj inteligibil, au fost cunoscute de reclamantă la momentul încheierii contractului de credit, au fost detaliate separat în graficul de rambursare ce reprezintă anexa la contract, astfel că nu se poate susține că reclamanta nu a putut aprecia costurile creditului, având posibilitatea reală de a lua cunoștință, la data convenției de credit, de toate condițiile contractuale, cunoscând astfel toate elementele care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor sale.

Pe de altă parte, nu se poate considera că acest comision este o dobândă mascată, cum s-a susținut, fiind vorba fără îndoială de un element al prețului contractului de credit, distinct de dobândă, care reprezintă echivalentul folosinței banilor împrumutați.

El constituie un element al prețului și în speță, prevederea perceperii acestui comision a fost clară și fără echivoc, fiind însușită de către consumator, prin semnarea contractului și a graficului de rambursare care face parte integrantă din contract, devenind potrivit art.969 C.civ., lege între părți.

Astfel, se mai reține că acest comision de administrare a fost calculat procentual la soldul lunar al creditului, acest fapt fiind cunoscut de către reclamantă la data încheierii convenției de credit, astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.

În speță, consumatorul nu a fost obligat să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestuia.

 De altfel, după cum s-a menționat în cele în preced, art.36 din OUG nr. 50/2010 prevede dreptul furnizorului de servicii financiare de a percepe, pe lângă dobândă, și alte comisioane sau costuri, acestea fiind necesare pentru recuperarea cheltuielilor și finanțarea activității Băncii.

Deoarece activitatea de monitorizare și gestionare a riscurilor unui credit este principala activitate a băncii, după acordarea unui credit, OUG nr.50/2010, prin art. 36, întărește această concluzie, legând comisionul de administrare de operațiunile întreprinse de Bancă de-a lungul desfășurării creditului pentru monitorizarea utilizării și rambursării creditului. Astfel, potrivit acestei dispoziții legale, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe un comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului, iar în cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

Așadar, clauzele cu privire la comisionul de administrare sunt clauze ce au  calitatea de a satisface cerințele de preț.

Reclamanta urmărește ca, prin constatarea caracterului abuziv al celor două comisioane (de acordare/gestiune și de administrare) să nu mai achite pârâtei decât rata de credit și dobânda, deși la momentul semnării contractului, și-a asumat angajamentul de a plăti și contravaloarea acestor comisioane, fapt care este permis și de lege, neputându-se face abstracție totodată de prevederile art.969 C.civ., care atribuie contractului valoare de lege pentru părți.

Trebuie de asemenea avut în vedere și faptul că prin încheierea contractului de credit se nasc obligații și responsabilități importante în sarcina celui împrumutat, de care acesta trebuie să fie conștient. Nu se poate admite ca debitorul să-și dea acordul la semnarea convenției de credit doar pentru a beneficia de avantajele pe care aceasta le implică (primirea unei sume de bani semnificative într-un interval scurt de timp), iar atunci când se pune problema executării propriilor obligații, să invoce faptul că măsurile Băncii sunt neechivoce, nejustificate și abuzive. 

De altfel, la data semnării contractului, reclamanta cu siguranță a studiat ofertele Băncii, alegând-o pe cea mai avantajoasă pentru ea, știut fiind faptul că împrumuturile în CHF, cum este cel de față, erau mai accesibile, implicând costuri mai reduse (dobânda mai mică) și acces la o sumă mai mare de bani – avantaje de care a beneficiat și reclamanta.

În plus, debitoarei i s-au adus la cunoștință aceste comisioane de la momentul semnării contractului, cuantumul procentual și valoarea acestora fiind menționate în contractul de credit și în graficul de rambursare anexă la acesta, în care se regăsește atât valoarea lunară a comisionului de administrare, de la prima rată scadentă până la finalul perioadei de creditare, cât și valoarea totală a acestuia, pe întreaga durată a creditului.

În consecință, reclamanta nu a fost obligată să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acesteia.

Acest comsion are drept efect majorarea costului lunar al creditului , dar perceperea sa , in mod evident pentru serviciile prestate de banca in legatura cu administrarea creditului acordat (monitorizarea finantarii si diverse alte cheltuieli operationale ale bancii ) nu genereaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor din contractul bancar.

Calculul acestui comision este calculat ca procent aplicat la soldul creditului si se plateste lunar pe toata perioada creditului , perceperea sa fiind contraprestatia imprumutatului pentru serviciile de gestiune prestate de banca in legatura cu administrarea creditului acordat.

Nu exista nicio dispozitie legala care sa oblige banca sa detalieze in raporturile cu clientii sai motivele pentru care percepe comisionul de administrare , mai  ales ca aceste servicii de administrare a creditului includ o gama larga de prestatii ce pot chiar sa difere de la un debitor la altul , iar detalierea lor nu afecteaza intinderea obligatiei de plata a imprumutatului si nu contribuie la generarea ori amplificarea dezechilibrului dintre drepturile si obligatiile partilor din contractul de credit.

Faţă de aceste considerente, instanţa va respinge și solicitarea reclamantei de a se constata caracterul abuziv al comisionului de administrare, prevăzut de art.4.11 lit. b din contract, apreciind că prin acesta nu se aduce atingere drepturilor garantate consumatorului de dispoziţiile legale incidente în această materie.

In ceea ce priveste comisionul de rambursare anticipata , instanta retine de asemenea ca clauza care il consacra nu are caracter abuziv , fiind justificata, in raport de data incheierii contractului de credit de costurile pe care banca le suporta cu plasarea sumelor rambursate anticipat de catre client, fiind cunoscut ca , pentru suma din credit rambursata anticipat , banca nu are niciun profit , insa plateste dobanzi si suporta costuri. De altfel, prin eliminarea clauzei care reglementeaza dreptul legitim al bancii de a percepe comisioane de rambursare anticipata a creditelor, ar fi incurajata adoptarea de catre clienti a unei conduite contractuale abuzive , prin efectuarea de dese rambursari anticipate in sume reduse, ceea ce ar genera bancii costuri suplimenate semnificative  precum si probleme administrative. Totodata, prin actul aditional propus reclamantei comisionul de rambursare anticipata a fost aliniat prevederilor OUG nr. 50/2010 , astfel cum rezulta din clauzele acestuia.

In ceea ce priveste  cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei care prevede formula de calcul a dobanzii/comisionului de administrare prin raportare la o perioada de 360 zile, instanta apreciaza ca in privinta acesteia , conditiile pentru ca o clauza sa fie considerata abuziva , astfel cum au fost descrise mai sus , nu sunt indeplinite, formula de calcul fiind usor accesibila consumatorilor persoane fizice. Ca un argument in plus , se retine ca insasi evalutia legislativa in domeniu a consacrat acest tip de calcul, fiind permisa de OUG nr. 50/2010, art. 38 conform caruia calculul ratei lunare a dobânzii/comisioanelor se va face:  a) fie pe baza anului calendaristic de 365 sau 366 de zile în cazul anului bisect, luând în calcul la numărătorul fracţiei formulei, numărul efectiv de zile cuprins între scadenţe, iar la numitorul aceleiaşi fracţii, 365 sau 366 de zile, după caz; b) fie luând în calcul la numărătorul fracţiei numărul 30 zile, iar la numitorul fracţiei numărul 360.

In ceea ce priveste capatul de cerere privind constatarea nulitatii prevederilor din actele aditionale emise de banca in vederea punerii in aplicare a OUG nr. 50/2010, referitoare la rata dobanzii , instanta retine, in sensul aratat anterior, ca contractul initial de credit incheiat intre parti reglementeaza caracterul variabil al dobanzii dupa primele 12 luni, din moment ce prevede modificarea ratei dobanzii in functie de indicatorul de referinta stabilit de banca.  Prin urmare, actul aditional intocmit ca urmare a intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2010, in forma initiala a actului normativ, s-a intocmit cu respectarea prevederilor art. 95 din actul normativ mentionat, atat in ceea ce priveste modificarea nivelului  ratelor de dobanda variabila , cat si a momentului aplicarii, fata de prevederile articolului mentionat. Astfel, in baza acestui act aditional, modificarile aduse dobanzii variabile se pot face , potrivit legii, numai in functie de un indice de referinta verificabil. Astfel, rata dobanzii devine formata dintr-o marja fixa, care se adauga la indicele de referinta LIBOR CHF la 3 luni. In acest caz, dobanda la credit se modifica doar daca au loc cresteri sau scaderi ale ratei Libor , marja fiind fixa pe durata contractului . Prin urmare, din prevederile contractuale rezulta in mod expres ca dobanda este variabila , nefiind necesar astfel a se constata ceea ce este evident stipulat in contract, potrivit art. 969 C. civ.

Clauza nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părţilor, ci instituie modul de calcul al dobanzii in functie de indici variabili aplicabili contractului , astfel incat dobanda nu variaza in mod discretionar, ci in functie de indicele aplicabil.

Prin urmare , fata de solutia pronuntata pe  primul capat de cerere avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor indicate, instanta va respinge ca neintemeiate, dat fiind caracterul accesoriu al acestora si pretentiile formulate pe capatul doi de cerere , privind constatarea nulitatii acestor clauze precum si a actelor unilaterale de modificare a ratei dobanzii emise de pârâta in temeiul clauzelor contractuale mentionate la pct. 1.1 al primului capăt de cerere precum si a  graficelor de rambursare aferente acestor acte unilaterale. De altfel, reclamanta a invocat in sustinerea cererii de constatare a nulitatii acestor acte principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis (anularea actului subsecvent ca urmare a anularii actului anterior), astfel incat , neretinandu-se nulitatea clauzelor din contractul de credit in baza carora banca a emis actele unilaterale de modificare a ratei dobanzii si graficele de rambursare aferente, nu se poate retine nici nulitatea acestor acte.

Cu privire la cererea reclamantei de restituire a tuturor sumelor achitate nedatorat cu titlu de dobanda sau de comisioane de la data incasarii acestora si pana la data incetarii perceperii lor, instanţa apreciază că este neîntemeiată în lumina considerentelor expuse mai sus, urmând a fi respinsă, față de caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere și soluția adoptată cu privire la primul petit. Totodată, în raport de această soluţie, va respinge şi capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii legale pentru sumele pretins achitate in plus in mod nedatorat de reclamanta , de la data efectuarii acestora pana la restituirea lor efectiva.

De asemenea , instanta va lua act de renuntarea reclamantei la cererea de chemare in judecata formulata impotriva paratei EB, EF

Totodata, in baza art. 451-453 C.p.c. si avand in vedere solutia pronuntata , instanta va respinge ca neintemeiata si cererea privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Domenii speta

Spete similare