Contestaţie la executare – termenul de 6 luni prevăzut de og nr. 22/2002

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 19.12.2014, sub nr. 65659/299/2014, contestatoarea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a chemat în judecată pe intimaţii M.C.M., T.S., B.V., G.E., C.I. şi J.V.Z., formulând contestaţie la executarea silită în dosarul de executare nr. 434/2014 aflat pe rolul B.E.J. R.G., solicitând anularea executării silite, anularea Încheierii privind cheltuielile de executare, anularea Încheierii pronunţate la data de 13.11.2014 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. …, suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

În motivarea contestaţiei, în esenţă, contestatoarea a arătat că prin Somaţia emisă în dosarul nr. 434/2014, B.E.J. R.G. a înştiinţat contestatoarea că are de achitat creditorilor suma de 71.048,97 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 406/20.06.2002 emisă de Comisia Judeţului Timiş, validată prin Ordinul nr. 4544/02.08.2007 emis de Cancelaria Primului Ministru. Aceasta a menţionat că, în raport de dispoziţiile O.G. nr. 22/2002, instituţiile publice au la dispoziţie un termen de 6 luni pentru a efectua plata voluntara a creanţei înscrise in titlul executoriu, termen care curge de la momentul emiterii somaţiei de plata. S-a mai învederat că, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 1277/2007, compensaţiile se achita beneficiarilor in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinaţie în bugetul de stat. De asemenea, au fost invocate dispoziţiile O.U.G. nr. 10/2014, prin care s-a suspendat pana la 31.12.2014 plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către seful Cancelariei Primului-ministru in temeiul Legii nr. 9/1998, si, respectiv, prin deciziile de plata emise de către vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006. În ceea ce priveşte procesul-verbal de actualizare, s-a arătat că executorul a actualizat suma cu indicele de inflaţie, contrar prevederilor art. 38 alin 5 lit. a din H.G. 753/1998.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 711 şi urm. N.C.P.C., Legea nr. 9/1998, H.G. nr. 1277/2007, O.G. 22/2002, O.U.G. 80/2013.

De asemenea, contestatoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 223 din Noul Cod de proc. civilă.

În dovedirea susţinerilor sale, contestatoarea a depus înscrisuri din dosarul de executare.

Contestaţia la executare este scutită de la plata taxei de timbru.

La data de 20.01.2015, intimaţii au formulat concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea contestaţiei la executare, ca neîntemeiată, învederând că nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 10/2014, iar în ceea ce priveşte O.G. 22/2002 legea nu prevede un termen expres în care să fie începută executarea voluntară, debitorul nefăcând dovada lipsei de fonduri.

La solicitarea instanţei, B.E.J. R.G. a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în Dosarul de executare nr. 434/2014.

Instanţa a încuviinţat şi a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea contestatoarei şi a intimaţilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin Hotărârea nr. 406/20.06.2002 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş, validată prin Ordinul nr. 4544/02.08.2007 emis de Cancelaria Primului Ministru, a fost admisă cererea intimaţilor M.C.M., T.S., B.V., G.E., C.I. şi J.V.Z., fiind recunoscut dreptul acestora la despăgubiri în sumă totală de 67.833,15 lei, cu titlul de compensaţii băneşti, ce se va actualiza la data plăţii (filele 48-50). 

Deoarece debitoarea nu s-a conformat acestui titlu executoriu si nu a executat de bunăvoie obligaţia stabilita prin hotărârea menţionată, creditorii-intimaţi s-au adresat cu o cerere către B.E.J. R.G., solicitând punerea în executare a dispoziţiilor titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 406/20.06.2002 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş validată prin Ordinul nr. 4544/02.08.2007 emis de Cancelaria Primului Ministru, pentru suma de 67.833,15 lei, cu titlul de compensaţii băneşti, formându-se dosarul de executare nr. 434/2014 (fila 47).

La data de 13.11.2014 a fost încuviinţată executarea silită de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin încheierea pronunţată în dosarul nr. …, în baza titlului executoriu mai sus menţionat, aşa cum rezultă din dosarul de executare (fila 53).

Prin încheierea din data de 11.12.2014 B.E.J. R.G. a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 6983,01 lei, din care 5631,46 lei onorariul executorului judecătoresc (fila 71).

La aceeaşi dată a fost emisă somaţia de executare în dosarul execuţional nr. 434/2014 al B.E.J. R.G., prin care s-a pus în vedere contestatoarei ca în temeiul dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002 să achite suma totală de 71.048,97 lei reprezentând debit şi cheltuieli de executare (fila 73).

De asemenea, a fost emisă adresa de înfiinţare poprire către terţul poprit Trezoreria Municipiului Bucureşti (fila 74), fiind înştiinţată şi contestatoarea în acest sens (fila 78).

Instanţa are în vedere, cu prioritate, împrejurarea ca reclamanta a înţeles sa conteste în prezenta cauză executarea efectuată în dosarul de executare, invocând ca motive lipsa disponibilităţilor băneşti şi aducând critici modului de actualizare, dar şi adoptarea O.U.G. 10/2014.

Instanţa constată că prezenta contestaţie la executare este neîntemeiată şi o va respinge cu următoarele argumente:

Din coroborarea dispoziţiilor art. 2 şi 3 din O.G. nr. 22/2002 si art. 666 Cod procedură civilă, reiese ca executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituţiilor publice începe şi se realizează potrivit normelor generale înscrise in Codul de procedura civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de aşteptare, în cazul în care instituţia publica (se înţelege: dovedeşte) se afla in imposibilitate obiectiva de a plăti, din lipsa de fonduri.

Aşadar, creditorul unei instituţii publice, având în vedere şi realitatea constituţionala a statului de drept, aşteaptă din partea instituţiei publice executarea de bunăvoie a obligaţiei pecuniare. In cazul in care instituţia publica, ce ar trebui sa se comporte in cadrul relaţiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalţi participanţi la raporturile juridice, nu executa obligaţia de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silita a sumelor din titlul executoriu. Daca instituţia publica urmărită dovedeşte ca nu are fonduri special alocate, la început de executare ori in cursul acesteia, OG nr.22/2002 instituie pentru creditorul instituţiei publice obligaţia de a aştepta 6 luni de zile pana la continuarea executării silite.

Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operaţiunii de interpretare juridica de buna-credinţa, realizate cu luarea in seama a imperativului executării cu celeritate a creanţelor menţionate in titluri executorii-hotărâri judecătoreşti, imperativ derivat din art.6 CEDO, art. 11, 20, 21 din Constituţia României.

În lumina celor de mai sus, făcând din nou trimitere la art. 2 şi 3 din O.G. nr. 22/2002 si art. 666 Cod procedură civilă, reiese ca somaţia la care se refera art. 2 din O.G. nr. 22/2002 este aceeaşi la care se refera art. 666 Cod procedură civilă, adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somaţii, cu eventuala incidenta a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de O.G. nr. 22/2002 sa aştepte ca instituţia publică să încerce procurarea de fonduri.

Practic, spiritul legii este acela de a evita blocarea activităţii instituţiei publice si, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.

Înţelegerea procedurii de realizare a unei creanţe împotriva unei instituţii publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept:

> interpretarea cu buna-credinţă a legii,

> respectarea legii,

> executarea cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conţinut si lipsit de finalitate,

> în cazul în care există dubiu, normele se interpretează in favoarea creditorului, iar nu a debitorului,

> instituţia publica (parte in litigiul soluţionat prin titlul executoriu ce o obliga) trebuie să execute ori să depună toate diligentele pentru executarea de bunăvoie a obligaţiei, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept,

> doar în acest context, in cazul in care instituţia publica nu are fonduri special alocate executării obligaţiei din titlul executoriu (aşa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silita (începuta prin somaţia emisa de organul competent de executare) va fi oprita 6 luni de zile, in care se înţelege ca instituţia publica va depune din nou toate diligentele pentru obţinerea de fonduri special destinate executării obligaţiilor prevăzute in titluri executorii. In cazul in care diligentele nu au ca rezultat obţinerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptăţit sa continue executarea silita potrivit Codului de procedura civila si/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituţiei ori/si de a executa silit bunuri mobile ori/si imobile ale instituţiei publice.

Aşadar, atât pentru respectarea principiilor de mai sus, dar si in considerarea interesului public pe care se presupune ca îl serveşte instituţia publica, acest tip de debitor trebuie sa depună toate diligentele pentru a executa obligaţiile de bunăvoie ori, daca s-a început executarea silita (prin emiterea somaţiei de un organ de executare competent) si nu are fonduri special alocate, trebuie sa depună toate diligentele pentru ca in 6 luni de la primirea somaţiei (ori de la momentul – ulterior primirii somaţiei si efectuării diverselor acte de executare – in care se constata epuizarea fondurilor special alocate executării obligaţiilor din titluri executorii) sa obţină fondurile necesare astfel încât executarea silita sa nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori / si prin executare mobiliara/imobiliara.

În cazul de fata, A.N.R.P. nu a executat de bunăvoie obligaţia executorie, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor fiind emisa în anul 2002 astfel încât, la patru ani după acest moment, creditorii intimaţi s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silita a sumei ce le era datorata de către contestatoare, in deplina concordanţă cu dispoziţiile O.G. nr. 22/2002.

Cât priveşte invocarea disponibilităţilor băneşti reduse şi celelalte aserţiuni in susţinerea acestei teze, instanţa le considera neîntemeiate, in opinia sa o astfel de afirmaţie însemnând o încălcare a dreptului de creanţă al creditorului-intimat, întrucât nealocarea unor sume de bani cu aceasta destinaţie nu pune la adăpost pe debitorul acestei obligaţii, soluţia contrara însemnând golirea de conţinut a dreptului creditorului, acesta fiind expus unui abuz din partea debitorului care ar putea invoca tot timpul nealocarea fondurilor, cu consecinţa prelungirii la infinit a termenului de plata, iar dreptul său ar fi iluzoriu daca s-ar permite ca o hotărâre executorie si obligatorie sa rămână fără efect in detrimentul uneia dintre părţi.

Intimatul este titularul unui drept de creanţa, aşadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepţiunea Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului. Reclamantul are o creanţa suficient de bine stabilita pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Greceşti Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Sandor si Virgil Ionescu c. României), iar întârzierea la plata sau refuzul de plata din partea paratei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamanţilor, astfel cum este garantat si protejat de Convenţie.

Textul Conventiei Europene a Drepturilor Omului (la fel si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului) face parte din dreptul intern al Romaniei inca din anul 1994, iar daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile (art. 20 alin. 2 din Constitutie).

Instanţa subliniază, in acest context, si ca este esenţial a se interpreta aceste prevederi legale in consonanta cu jurisprudenţa constanta a Curţii Europene a Drepturilor Omului in aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, care este obligatorie pentru instanţe, fata de prevederile art. 11 si 20 din Constituţie.

Or, conform acestei jurisprudenţe, executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care o pronunţa, trebuie considerata ca făcând parte din „proces”, in sensul art. 6 par. 1 din CEDO, iar dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitiva - in sensul de executorie - si obligatorie sa rămână fără efect in detrimentul uneia dintre parţi.

Astfel, in Hotărârea Săcăleanu împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca, atunci când administraţia refuza sau omite sa execute o hotărâre judecătoreasca ori întârzie in executarea acesteia, chiar si in cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este OG nr. 22/2002, garanţiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justiţiabilul in fata instanţelor îşi pierd orice raţiune de a fi.

Or, in speţa, instanţa constata ca, fata de cele ce preced, nu exista nici un motiv pentru ca debitoarea-contestatoare sa refuze a da curs executării silite declanşate împotriva sa, câtă vreme nu a făcut nicio proba - deşi raţiuni ce ţin de echitatea procedurii o obligau in acest sens - ca nu dispunea de fondurile necesare pentru a plăti debitul menţionat in titlul executoriu amintit anterior, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art.2 din OG nr.22/2002 si ca in aceste condiţii orice întârziere in executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 al CEDO.

În lumina celor de mai sus, instanta constata ca nu exista niciun motiv pertinent, juridic, exonerator care sa justifice intarzierea contestatoarei in ceea ce priveste plata creantei intimatului.

Instanţa apreciază că nici invocarea dispoziţiilor O.U.G. nr.10/2014, potrivit cărora „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către şeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 şi, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006” nu poate determina nelegalitatea procedurii de executare silită.

Cum hotărârea nr. 406/20.06.2002 a fost emisă în anul 2002, o nouă eşalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 10/2014, după ce H.G. nr. 1120/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 stabilea ea însăşi eşalonarea plăţii pe o perioadă de maxim 2 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanţa stabilită irevocabil şi interesul societăţii de a nu afectat într-o mare măsură bugetul de stat. Prin urmare, deşi ingerinţa în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanţei constând în suspendarea instituită de OUG nr. 10/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădeşte a fi disproporţionată şi nejustificată.

Lipsa justificării rezultă din aspectul că deşi a avut la dispoziţie o eşalonare reglementată prin chiar legea specială şi prin normele metodologice de aplicare a acesteia, această eşalonare nu a fost aplicată, imediat după emiterea fiecărui titlu executoriu. Aplicarea corectă şi la timp a eşalonării stabilită de Legea nr. 9/1998 precum şi reglementarea unei ordini clare în achitarea creanţelor stabilite, ar fi determinat plata la timp şi în mod echitabil a sumelor stabilite.

Or, A.N.R.P. îşi invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor, iar O.U.G. nr. 10/2014 nu produce ca rezultat decât întârzierea excesivă, pe o perioadă de 10 ani, a executării creanţelor. În sine, această perioadă de suspendare lipseşte creditorii de beneficiul sumelor stabilite în aşa măsură prelungind în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligaţiei de plată. Măsura suspendării reglementată de O.U.G. nr.10/2014 constituie prin urmare o ingerinţă nejustificată şi disproporţionată în dreptul beneficiarilor Legii nr. 9/1998 din speţă la executarea creanţei stabilite.

Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenţie nu poate avea drept consecinţă împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuţie a fondului acestei hotărâri – Immmobiliare Saffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003  (concluzie reluată şi în alte cauze împotriva României, Sabin Popescu c. României, 2 martie 2004, Mihai Iulian Popescu c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, Abăluţă împotriva României, par. 33)

În ceea ce priveşte Încheierea de actualizare a creanţei, instanţa reţine că aceasta s-a realizat în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. 5 lit. c din H.G. 753/1998, creanţa fiind actualizată în raport de indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Naţional de Statistică faţă de luna decembrie a anului anterior.

Având în vedere considerentele mai sus arătate, instanţa va respinge contestaţia la executare, ca neîntemeiată.

Faţă de soluţionarea cauzei, instanţa constată, ca rămasă fără obiect, şi cererea contestatorului de suspendare a executării silite.

În virtutea principiului disponibilităţii, instanţa va lua act că intimaţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatoarea AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, cu sediul în Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii M.C.M., T.S., B.V., G.E., C.I. şi J.V.Z., toţi cu domiciliul ales în …..

Constată ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.

Ia act că intimaţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.01.2015.

Domenii speta

Spete similare