Conflict de competenṭă. Ordin de protecṭie. Instanṭa competentă

Sentinţă civilă 1427 din 10.11.2022


Cuprins pe materii: Ordin de protecṭie provizoriu.Competenṭa teritorială a instanṭei de judecată.

Index alfabetic:

-Competenṭă teritorială

-Ordin de protecṭie

-Confirmare ordin de protecṭie

Legea nr. 217/2003: art. 40 alin. (1), 34 alin. (6) 

In cazul în care a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, în stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cereri de emitere a ordinului de protecţie sunt incidente dispoziţiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, conform cărora competentă a se pronunţa asupra cererii de emitere a ordinului de protecţie este instanţa în circumscripţia căreia a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

Tribunalul Galaṭi, secṭia I civilă, sent.civ. nr.1427/10.11.2022

Judecătoria Galaṭi şi Judecătoria Tg.Bujor şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei,  conflictul negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la dispoziţiile legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona cauza.

Astfel, Judecătoria Galaṭi a dat eficienţă dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, constatând că este competentă să soluţioneze pricina instanţa de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul intimata-victimă, în timp ce Judecătoria Tg.Bujor a făcut aplicarea prevederilor art. 34 alin. (6) din aceeaşi lege, apreciind că este competentă instanţa în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

Tribunalul a apreciat ca fiind corecte cele reţinute de Judecătoria Tg.Bujor în sensul că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003.

Contrar celor reţinute de Judecătoria Galaṭi, Tribunalul a constatat că procedura reglementă de art. 40 din Legea nr. 217/2003 are în vedere situaţia în care cererea de emitere a ordinului de protecţie este adresată instanţei direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens, fără a exista emis anterior un ordin de protecţie provizoriu.

Pentru această ultimă ipoteză, procedura este prevăzută de către art. 36 din acelaşi act normativ, care la alin. (1) prevede că "Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează de către unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii".

În speţă, prin cererea cu care a învestit instanţa de judecată, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaṭi a solicitat emiterea unui ordin de protecţie în favoarea intimatei-victime xxxx şi împotriva intimatului-agresor xxx, ataşat cererii fiind depus ordinul de protecţie provizoriu din data de 24.10.2022, emis de către un agent din cadrul secţiei nr. 2 de Poliṭie Galaṭi.

Astfel, având în vedere că ordinul de protecţie provizoriu a fost emis de către un agent din cadrul secţiei nr. 2 Galaṭi, în municipiul Galaṭi, Tribunalul a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Galaṭi.