Litigiu de muncă – suspendare nelegală contract de muncă. Condiţii de acordare daune morale.

- art.253 alin.1 din Codul muncii

Curtea reţine că răspunderea angajatorului pentru prejudicii morale poate fi antrenată în cazul în care prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publica a angajatului au fost afectate profund in urma unei conduite ilicite sau abuzive iar simplul fapt al anulării deciziei de suspendare a contractului ca fiind nelegală, nu este suficient pentru a conduce la concluzia producerii unor prejudicii morale.

În acest context, Curtea constată că, prin derogare de la regula generală instituită în dreptul muncii, dovada prejudiciului moral suferit de către salariat este în sarcina acestuia iar în speţă, apelanta contestatoare nu a adus un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate şi nici nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre măsura neplăţii drepturilor salariale şi impactul acestei măsuri asupra ei.

Martorii audiaţi de instanţa de apel au declarat că imaginea profesională a apelantei în cadrul colectivului nu a fost ştirbită ca urmare a acestei măsuri şi chiar martora propusă de apelantă a susţinut că nu şi-a schimbat părerea despre calităţile profesionale ale apelantei şi chiar o apreciază mai mult în prezent.

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată că prin Sentinţa civilă nr.260/MAS din data de 27.03.2019 a Tribunalului Braşov – Secţia I civilă, s-a dispus admiterea în parte a contestaţiei formulată de către contestatoarea A., având CNP […], cu domiciliul ales în B., B-dul C., nr. xx, sc. x, apt. xx în contradictoriu cu intimatul Spitalul D.., cu sediul în B., str. G. nr. xx, şi în consecinţă, a fost anulată decizia nr. 392/08.10.2018 emisă de intimata Spitalul D. şi obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocaţial, fiind respinse restul pretenţiilor.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 392/08.10.2018 emisă de pârât, depusă, în copie, la fila nr. 5 din dosar, s-a decis ca începând cu data deciziei, contractul individual de muncă al reclamantei, având funcţia de medic primar - specialitatea chirurgie pediatrică, gr. 5, în cadrul liniei de gardă chirurgie, se suspendă în conformitate cu prevederile articolului 52 alineatul 1 litera b din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, reținându-se că această suspendare operează începând cu data emiterii deciziei şi până la finalizarea cercetării Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor B..

Potrivit dispozițiilor art. 52 alin. 1 lit. b din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, avute în vedere la emiterea deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele situații: b) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Dispozițiile din Codul muncii nu conțin reglementări referitoare la forma şi conținutul deciziei de suspendare a contractului individual de muncă. Cu toate acestea este evident faptul că, în situația emiterii unei decizii de suspendare a contractului individual de muncă, în cazul în care contractul individual de muncă a fost suspendat, este necesar ca aceasta să reflecte în conținutul sau elementele de fapt şi de drept care au condus la luarea deciziei respective.

În speță, Tribunalul a reţinut că, din cuprinsul deciziei a cărei anulare s-a solicitat în prezenta cauză, rezultă că pârâta a prevăzut doar temeiul juridic al suspendării ca fiind dispoziţiile art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii, iar ca motive se menţionează faptul că suspendarea se produce până la finalizarea cercetării disciplinare.

În primul rând, Tribunalul a reţinut că măsura suspendării dispusă de angajator vizează contractul individual de muncă al reclamantei, acest aspect fiind indicat în mod expres în cuprinsul deciziei. Faptul că s-a propus, de către şeful Secției de Chirurgie pediatrică suspendarea contractului de gărzi, nu are relevanţă câtă vreme măsura dispusă de angajator priveşte suspendarea contractului de muncă.

În al doilea rând, tribunalul a mai reţinut că există neconcordanţă între temeiul juridic al suspendării şi starea de fapt. Astfel, este indicat ca temei dispoziţiile art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii, iar contractul este suspendat până la finalizarea cercetării disciplinare, ceea ce ar atrage incidenţa dispoziţiilor art. 52 alin.1 lit. a din Codul muncii.

Tribunalul a reţinut că dispoziţiile art. 52 alin.1 lit. a din Codul muncii au fost declarate neconstituţionale, prin Decizia nr. 261/2016.

De asemenea, prin Decizia nr. 279/2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 431 din 17 iunie 2015, a fost admisă excepția de neconstituționalitate şi s-a constatat că dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt neconstituționale.

Astfel, în raport de pronunţarea acestei decizii, simpla plângere penală formulată de angajator salariatului nu este suficientă pentru suspendarea contractului de muncă, fiind necesar, ca salariatul să fi fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută.

În cauza de faţă, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pe rolul Secției 2 Poliţie există formulată o plângere penală împotriva reclamantei, plângere formulată de angajator, conform înscrisului depus la fila 20, însă nu s-a probat faptul că aceasta a fost trimisă în judecată penală.

Ca atare, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 52 alin.1 lit. b din Codul muncii, reţinute ca temei al suspendării. Prin urmare, decizia emisă de către pârât nu este legală, tribunalul apreciind că se impune anularea acesteia.

Referitor la prejudiciul moral, acesta constă în consecinţele negative morale suferite de un salariat ca urmare a faptei ilicite săvârşite de către angajator, având drept consecinţă lezarea onoarei sau reputaţiei salariatului, sau alte suferinţe de ordin psihic.

Aceste daune sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de salariat, trebuie să aprecieze dacă, se impune, acordarea unei sume, cu acest titlu. Din probele administrate în cauză, Tribunalul a apreciat că nu există prejudiciu moral, această cerere urmând a fi respinsă de către instanţă.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă a fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat, Tribunalul apreciind că această sumă este corespunzătoare în raport cu complexitatea medie a pricinii şi cu munca depusă de apărătorul reclamantei, constând din redactarea acţiunii  şi reprezentarea clientului la 2 termene de judecată.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, Tribunalul a admis în parte acţiunea dedusă judecăţii, conform dispozitivului hotărârii.

Împotriva acestei sentinţe, precum şi a încheierii de şedinţă din data de 13.02.2019, a formulat apel în termen legal contestatoarea A., solicitând admiterea căii de atac, anularea sentinţei atacate  şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Braşov.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a învederat că deşi s-au formulat pretenţii cu privire la daune materiale şi morale, instanța de fond nu a analizat şi nu s-a pronunțat cu privire la daunele materiale iar cu privire la daunele morale, instanța de fond a respins pretenţiile cu motivarea că nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu moral, ori chiar instanţa nu a permis administrarea de probe în acest sens, respingând proba testimonială solicitată de către apelantă.

În ce priveşte diminuarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, se arată că asigurarea unei apărări eficiente presupune şi un onorariu corespunzător iar diminuarea lui spre minimul prevăzut de lege pentru un avocat din oficiu, nu face decât să scadă calitatea actului de justiţie.

În drept, au fost invocate prevederile art. 253, art. 266-275 Codul muncii şi art. 466-482 Cod procedură civilă.

Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform dispoziţiilor art. 270 din Codul muncii.

Apelantul pârât Spitalul D. a depus (f.19-24) prin care a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, întrucât apelanta a precizat în nenumărate rânduri că nu poate sigura serviciile de gardă fără a fi „dublată” de un medic ortoped iar decizia conducerii spitalului, absolut legală, în vigoare şi la această dată, este de a suspenda serviciul de gardă de la domiciliu la medicului ortoped, singura soluţie posibilă este de suspendare a contractului de gardă al apelantei contestatoare, cu atât mai mult cu cât chiar apelanta a solicitat să nu mai fie inclusă în linia de gardă.

În apel, a fost administrată la solicitarea părţilor proba testimonială cu doi martori.

Analizând sentinţa apelată în raport de probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că cererea de apel nu este fondată.

Astfel, în ce priveşte cererea de apel îndreptată împotriva încheierii de şedinţă din data de 13.02.2019, prin care prima instanţă a respins proba testimonială solicitată pentru dovedirea daunelor morale, se constată că aceasta a rămas fără obiect, prin încuviinţarea acestei probe şi administrarea ei de către instanţa de apel.

Referitor la neanalizarea petitului privind acordarea daunelor materiale de către instanța de fond, se reţine că lipsa motivării soluţiei dată acestui petit poate fi remediată de către instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, eventualele lacune sau inadvertențe ale motivării putând fi suplinite sau remediate prin motivarea instanței de apel.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit în jurisprudenţa sa, că o instanţă superioară poate, în anumite cazuri, să remedieze deficienţele procedurii în primă instanţă [Kyprianou împotriva Ciprului (GC), nr. 73797/01, pct. 134, CEDO 2005 XII] şi adaugă că este uşor de conceput ca o astfel de instanţă să înlocuiască decizia viciată cu propria decizie, cu condiţia ca aceasta să respecte garanţiile de la art. 6 [a se vedea mutatis mutandis, Lorsé împotriva Ţărilor de Jos (dec.), nr. 44484/98, 27 ianuarie 2004, şi K.C.M. împotriva Ţărilor de Jos, nr. 21034/92, decizia Comisiei din 9 ianuarie 1995].

Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa motivului de anulare a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, conform prevederilor art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, ci urmează ca instanţa de apel să analizeze pretenţiile privind daunele materiale, prin prisma probelor administrate în cauză.

Astfel, daunele materiale au fost pretinse cu titlu de diferenţă între salariul efectiv încasat şi cel care ar fi putut fi încasat, în perioada în care apelanta nu a fost programată în serviciul de gărzi, ca urmare a emiterii deciziei contestate.

Sub un prim aspect, se constată că prin intermediul contractului de muncă încheiat pentru activitatea prestată în linie de gardă nu este garantată prestarea unui anumit număr de ore în linia de gardă ci se menţionează că drepturile salariale se determină în funcție de orele de gardă efectiv prestate.

Aşadar, prejudiciul pretins nu este unul cert, neputându-se raporta la un anumit cuantum al drepturilor salariale cuvenit pentru orele de gardă, acest cuantum fiind variabil în raport de orele de gardă efectiv prestate.

Pe de altă parte, în cuprinsul procesului-verbal încheiat în data de 23.04.2019, când angajatorul a încercat punerea în executare a sentinţei primei instanţe, apelanta a declarat în mod expres că dacă nu se introduce garda de ortopedie la domiciliu, nu mai doreşte să facă gărzi (f.26 dosar apel), chiar apelanta refuzând aşadar în mod expres prestarea acestui serviciu.

Prin urmare, chiar făcând abstracție de decizia de suspendare care a fost anulată de instanța de fond, necuprinderea apelantei în linia de gardă se datorează atât propriei sale voinţe, cât şi condiţiilor concrete în care este organizat serviciul de gardă din cadrul intimatei, fiind programaţi de gardă ceilalţi medici chirurgi, care au apreciat că pot îndeplini acest serviciu în mod corespunzător, chiar în situaţia suspendării gării de ortopedie.

Referitor la pretenţiile privind acordarea de daune morale, Curtea reţine că răspunderea angajatorului pentru prejudicii morale poate fi antrenată în cazul în care prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publică a angajatului au fost afectate profund în urma unei conduite ilicite sau abuzive iar simplul fapt al anulării deciziei de suspendare a contractului ca fiind nelegală, nu este suficient pentru a conduce la concluzia producerii unor prejudicii morale.

În acest context, Curtea constată că, prin derogare de la regula generală instituită în dreptul muncii, dovada prejudiciului moral suferit de către salariat este în sarcina acestuia iar în speţă, apelanta contestatoare nu a adus un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate şi nici nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre măsura neplăţii drepturilor salariale şi impactul acestei măsuri asupra ei.

Martorii audiaţi de instanţa de apel au declarat că imaginea profesională a apelantei în cadrul colectivului nu a fost ştirbită ca urmare a acestei măsuri şi chiar martora propusă de apelantă a susţinut că nu şi-a schimbat părerea despre calităţile profesionale ale apelante şi chiar o apreciază mai mult în prezent.

De asemenea, aceeaşi martoră a făcut referire numai la scăderea veniturilor prin scoaterea din gărzi şi scăderea numărului de pacienţi însă această situaţie s-ar putea încadra şi analiza numai prin prisma pretențiilor referitoare la existența unui prejudiciu material, aspecte care au fost analizate anterior.

Faţă de considerentele expuse şi în raport de prevederile art.480 alin.1 Cod procedură civilă, se impune respingerea cererii de apel formulate în cauză şi păstrarea sentinţei apelate ca fiind legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare