Drept penal – Mijloace de probă indirecte

Hotărâre 348 din 08.07.2016


Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:

Prin rechizitoriul nr. 314/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului T.B.N., aflat în prezent sub măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 188 alin. 1 - art. 189 alin. 1 lit. d C.pen. şi art. 233 C.pen. - art. 234 alin. 1 lit. c, d şi f C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. (persoana vătămată I.A.).

În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut următoarea situaţie de fapt: în noaptea de 18/19.04.2007, trei persoane mascate au intrat în camera persoanei vătămate E.M., unul dintre aceştia întrebând-o pe sus numita unde sunt banii pe care victima I.A., i-a scos de la bancă, specificându-i că ştie că a fost împreună cu I.A. atunci când a efectuat retragerea sumei de bani din bancomat.

 Persoana vătămată E.M. a răspuns că nu ştie nimic de aceşti bani, iar unul dintre cei trei autori a început să o lovească cu un baston din cauciuc peste cap, burtă şi picioare. În acest timp, o a treia persoană căuta banii în camera persoanei vătămate, dar întrucât nu au găsit nicio sumă de bani, au sustras două bijuterii din aur, un telefon mobil marca PHILIPS 588 şi un card bancar.

La un moment dat, E.M. şi-a pierdut cunoştinţa pentru scurt timp, iar când şi-a revenit a constatat că era în continuare lovită, iar unul dintre autori a întrebat-o codul PIN al cardului său bancar. E.M. le-a spus codul PIN, după care unul dintre autori s-a  adresat  altuia  cu apelativul „G.”  sau  „G.”, spunându-i că  a  pierdut sprayul lacrimogen. În continuare, doi dintre autori au ieşit din camera persoanei vătămate E.M., iar al treilea a rămas şi i-a rupt lenjeria intimă, moment în care unul dintre autorii care ieşise din cameră, i-a spus acestuia să o lase pentru că este o persoană în vârstă.

Autorul rămas în cameră a lovit-o atunci pe persoana vătămată E.M. cu bastonul în cap, aceasta pierzându-i din nou cunoştinţa, iar când şi-a revenit, a văzut că a fost imobilizată fizic de autori, fiind legată cu bandă adezivă tip scotch la mâini, picioare şi gură.

Aşa cum se reţine din certificatul medico-legal nr. 310/19.04.2007, persoana vătămată E.M. a suferit leziuni traumatice la nivelul cotului şi genunchiului stâng, necesitând pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.

 În continuare s-a reţinut că  cel puţin trei persoane mascate au pătruns, prin spargerea geamurilor uşii şi forţarea încuietorii acesteia, în partea de casă locuită de victima I.A.. Deoarece persoana vătămată C.M. se afla în camera din care se intra în cea a victimei,  aceasta a fost prima agresată, unul dintre autori lovind-o, în timp ce se afla în pat, cu un lemn în cap şi antebraţul stâng, pe care sus numita îl ridicase instinctiv pentru a se apăra.

La fel ca şi în cazul persoanei vătămate E.M., persoanei vătămate C.M. i  s-a pus plapuma pe cap şi a fost întrebată unde sunt banii, aceasta răspunzând că nu ştie despre banii fiului său. În urma loviturilor primite, persoana vătămată C.M. a căzut, iar cel care o lovise a început să răscolească în ladă, după care s-a întins în pat şi i-a spus persoanei vătămate să nu se ridice, ca să nu o omoare, presând-o pe ceafă cu un obiect metalic.

În acest timp, un alt autor căuta banii şi răscolea în camera respectivă, iar un al treilea încerca să intre în camera victimei I.A., care auzise ce se întâmplă şi încerca să se opună pătrunderii în camera sa, poziţionându-se în dreptul uşii.

Cu toate acestea, autorii au forţat uşa până au scos-o din balamale şi au început să îl lovească pe victimă cu un corp dur, preponderent în zona capului,cerându-i să le spună unde sunt banii. Victima le-a răspuns autorilor că nu mai are banii, pentru că i-a cheltuit pe materiale de construcţie şi i-a rugat să nu o omoare pe mama sa.

La un moment dat, persoana vătămată C.M. l-a auzit pe fiul său rostind cuvintele „tocmai tu” sub formă de întrebare, după care nu l-a mai auzit, ceea ce denotă faptul că victima îl cunoştea cel puţin pe unul dintre autori.

 Imediat, unul dintre autori i s-a adresat altuia cu apelativul „G.” şi i-a spus că pot pleca, deoarece nu au găsit nimic.

Autorii au plecat, însă unul dintre aceştia s-a întors înspre persoana vătămată şi i-a spus acesteia să nu se ridice, că altfel o vor omorî. Atunci când au ieşit din locuinţă, pentru a deschide uşa de la intrare, autorii au folosit un fragment de material textil cu care au înfăşurat mânerul interior al uşii.

Autorii au părăsit locul faptei prin spatele imobilului, escaladând gardul împrejmuitor, ocazie cu care unul dintre aceştia rupându-şi mănuşa în gard, rămânând agăţat în gard un deget al unei mănuşi.

După ce nu a mai auzit nici un zgomot, persoana vătămată C.M. s-a ridicat şi s-a dus în camera fiului său, găsindu-l pe acesta mort.

 Între timp, persoana vătămată E.M. a reuşit să se elibereze şi s-a deplasat în camera martorului Ghiţă Viorel, care nu fusese atacat de autori şi nici nu auzise vreun zgomot, spunându-i acestuia ce s-a întâmplat, după care s-au dus împreună în camerele din faţă, unde locuia victima, şi au văzut-o pe C.M..

 În continuare, după ce au observat că victima a decedat, martorul Ghiţă Viorel a sesizat organele de poliţie.

În urma loviturilor primite, persoana vătămată C.M. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale.

Victima I.A. a decedat din cauza contuziei cerebrale difuze (traumatism cranio-cerebral închis), prin lovirea activă cu corp dur şi/sau topor(razant la planul scalpului).

După comiterea faptei, în jurul orelor 03.00, două persoane neidentificate, probabil doi dintre autori, au încercat să scoată bani de pe cardul bancar sustras din posesia persoanei vătămate  E.M., de la un bancomat aflat la parterul complexului comercial Winmarkt din Ploieşti. În acest sens a fost întocmită nota tehnică nr. 366125/2014 aflată la filele 127 din vol.I d.u.p..

Se mai reţine în actul de sesizare al instanţei că, după comiterea faptei inculpatul T.B.N. a părăsit teritoriul României şi la un moment dat a locuit în Italia în acelaşi apartament cu martorul G.F.V., căruia i-a povestit modalitatea în care s-au comis faptele, specifîcându-i că el este cel care l-a omorât pe victimă, lovindu-1 în cap cu o bâtă.

Se menţionează că, din declaraţia martorului rezultă că inculpatul i-a spus că victima a reuşit să îi tragă cagula de pe faţă şi din acest motiv T.B.N. 1-a omorât pe I.A..

Această parte a depoziţiei se coroborează cu declaraţia persoanei vătămate C.M. care a arătat că 1-a auzit pe fiul său spunând „tocmai tu", după care nu 1-a mai auzit, ceea ce fundamentează concluzia că victima a fost ucisă pentru că 1-a recunoscut pe autor.

Se mai motivează în actul de sesizare al instanţei că, modalitatea de comitere a faptei aşa cum i-a fost relatată martorului se coroborează şi cu concluziile raportului de necropsie efectuat în cauză, din care rezultă că victima a decedat din cauza contuziei cerebrale difuze (traumatism cranio-cerebral închis), prin lovirea activă cu corp dur şi/sau topor (razant la planul scalpului).

Pentru a verifica sinceritatea martorului, acesta a fost testat cu aparatul poligraf, G.F.V. răspunzând sincer la întrebările relevante („tu ai înscenat că T.B. a participat la omorul din aprilie 2007?" şi „ţi-a spus T.B. că 1-a lovit pe I.A., G., cu o bâtă în aprilie 2007?").

Totodată, concludent în stabilirea vinovăţiei inculpatului T.B.N. se invocă şi rezultatul raportului de expertiză criminalistică nr. 758283 din data de 16.06.2015, efectuat de LG.P.R. - I.N.C. - Serviciul biocriminalistică, în urma genotipării fragmentului de material textil ridicat de pe gardul împrejmuitor al locuinţei victimei (degetul de mănuşă).

În urma expertizei au fost puse în evidenţă un amestec de profiluri genetice ce provine de la minim trei persoane, fără a se putea stabili proporţia fiecărui profil, în acest amestec sunt incluse profilul genetic al victimei I.A., precum şi alele ale profilului genetic al inculpatului T.B.N..

În cauză, s-au solicitat lămuriri expertului, care a învederat faptul că alelele identificate aparţin inculpatului, însă sunt într-o proporţie mică şi acoperite de sângele victimei, astfel încât, potrivit normelor de laborator nu se poate exprima un rezultat de certitudine.

Prin urmare, se constată că este indubitabil faptul că mănuşa în cauză a fost purtată de inculpat la un moment dat, dar având în vedere că celulele epiteliale ale acestuia erau acoperite de sângele victimei I.A., este dincolo de orice îndoială că inculpatul a purtat aceste mănuşi nu oricând, ci atunci când 1-a omorât pe I.A..

În plus, o altă probă care demonstrează vinovăţia inculpatului se menţionează a fi aceea că telefonul mobil sustras din locuinţa victimei s-a aflat asupra lui T.B.N..

Astfel, la data de 19.04.2007, în jurul orelor 15.00, pentru a compensa o datorie existentă, inculpatul T.B.N. i-a dat telefonul mobil sustras de la victima I.A., martorei D.E.C., care, la rândul său, i 1-a vândut martorei S. M. D., de la care a şi fost recuperat de organele de poliţie.

În aceste condiţii, inculpatul T.B.N. a fost audiat la data de 20.04.2007, moment în care a declarat că a cumpărat acest telefon la data de 19.04.2007, în jurul orelor 11.30, de la o persoană necunoscută din zona D. M. din Ploieşti. De asemenea, inculpatul a arătat că cel care i-a vândut telefonul mai era însoţit de alte două persoane, care stăteau mai în spate şi a arătat că ar putea să îi recunoască pe unul din cei doi, precum şi pe vânzător.

Prin urmare, s-a procedat la o recunoaştere din planşă fotografică, acesta recunoscându-1 pe numitul G.V. ca fiind unul din cei doi care îl însoţeau pe cel care i-a vândut telefonul.

La data de 05.02.2015, T.B.N. a fost audiat din nou, de această dată în calitate de suspect, ocazie cu care a declarat că, de fapt, nu a fost niciun moment sigur de faptul că persoana recunoscută din planşă foto ar fi fost cel care se afla cu vânzătorul. De asemenea, T.B.N. a declarat că este de acord să facă o nouă recunoaştere din fotografie.

La data de 19.02.2015, s-a procedat la prezentarea mai multor fotografii, printre care şi cea a numitului G.V., însă T.B.N. a arătat că nu recunoaşte nicio persoană.

Ulterior, la data de 05.06.2015, T.B.N. a fost audiat în calitate de inculpat, ocazie cu care a arătat că, de fapt, a minţit atunci când a spus că nu mai recunoaşte nicio persoană din planşă fotografică şi că recunoaşterea iniţială corespunde adevărului.

Martorul G.F.V. a arătat că, înainte ca inculpatul să îi povestească modalitatea în care a comis fapta, T.B.N. i-a cerut să se întâlnească şi 1-a întrebat ce a declarat organelor judiciare atunci când martorul a fost anchetat cu privire la un telefon sustras şi găsit asupra sa, iar martorul i-a spus că a declarat că 1-a cumpărat de la o persoană necunoscută din zona restaurantului D. M.

Este adevărat că inculpatul a dat o declaraţia asemănătoare cu cele indicate de martor înainte de a discuta cu acesta, însă faptul că martorul nu a fost acuzat de furt, 1-a motivat pe inculpat să îşi menţină declaraţia şi în prezent.

Cu ocazia audierii în calitate de suspect, T.B.N. a arătat că nu are prieteni în localitatea Bărcăneşti, pentru a demonstra că este imposibil ca el să fi comis faptele ce fac obiectul prezentei cauze, dar cu ocazia confruntării efectuate între el şi martorul G.F.V. a reieşit că inculpatul cunoaşte mai multe persoane din respectiva localitate, toate acestea fiind bănuite că ar fi participat la faptă.

Inculpatul a fost testat cu aparatul poligraf, iar răspunsurile lui la întrebările relevante („tu l-ai omorât pe I.A., zis G.?) au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

În dovedirea acestei situaţii de fapt în faza de urmărire penală au fost administrate următoarele probatorii: proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto, raport de necropsie,  rapoarte de expertiză medico-legală, declaraţii martori, declaraţia martorului G. F.n V., fila 288, Vol.I d.u.p., rapoarte de expertiză criminalistică - poligraf , raport de expertiză criminalistică - ADN, proces verbal întocmit de procurorul de caz, referitor la urma biologică în care au fost puse în evidenţă alele inculpatului-fila 211Vol.I d.u.p., procese-verbal de confruntare dintre inculpat şi martorul G. F. V., declaraţiile inculpatului, imaginile surprinse de camerele de luat vederi la momentul folosirii cardului bancar sustras de la victimă, filele 127 din vol.I d.u.p.

În baza acestor probatorii la data de 30.06.2015, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova, a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 237/UP/2015.

 Contestaţia inculpatului împotriva încheierii de şedinţă prin care s-a dispus arestarea sa preventivă a fost respinsă de instanţa de control judiciar.

La data de 24.08.2015 a fost întocmit actul de sesizare a instanţei cu propunerea de trimitere în judecată a inculpatului T.B.N..

Cauza a fost înregistrată la aceeaşi dată pe rolul Tribunalului Prahova, măsura arestării preventive fiind verificată şi menţinută prin încheierea de şedinţă din data de 25.08.2015.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30.09.2015, judecătorul cauzei a  respins cererea privind restituirea cauzei la parchet , formulată de inculpatul T.B.N., ca neîntemeiată.

În baza art.346 alin.2 C.pr.pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 314//P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova apreciind că sunt respectate dispoziţiile art.328 C.pr.pen., privind legalitatea administrării probelor, cât şi dispoziţiile art. 114-123 din acelaşi cod, precum  şi a efectuării actelor de urmărire penală, constatând că instanţa este competentă din punct de vedere material, teritorial şi funcţional să soluţioneze prezenta cauză.

 În baza art.346 alin.2 C.pr.pen, a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe  inculpatul T.B.N. .

Contestaţia împotriva încheierii de camera preliminară precum şi toate contestaţiile prin care a fost menţinută măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat în procedura de camera preliminară, au fost analizate şi de instanţa de control judiciar, care a menţinut toate încheierile de şedinţă pronunţate înainte de începerea judecării cauzei şi care au fost contestate de inculpat.

În faza de judecată au fost încuvinţate toate probatoriile solicitate de inculpat, astfel au fost reaudiaţi martorii din acte, a fost reaudiat martorul denunţător şi s-au solicitat relaţii de la Institutul Naţional de Criminalistică Bucureşti cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză- fila 59 vol.II d.f..

Cu privire la probatoriile administrate în faza de cercetare judecătorească instanţa reţine următoarele aspecte relevante cauzei.

În faza de cercetare judecătorească inculpatul a fost deţinut în Penitenciarul Mărgineni în acelaşi loc de detenţie cu martorul G.F.V. fiind prezenţi în vederea audierii la acelaşi termen de judecată imobilizaţi cu acelaşi mijloc de imobilizare ce a fost desfăcut în faţa instanţei.

S-a procedat la audeierea separată a acestora, primul fiind audiat inculpatul T.B.N. – fila 72 Vol.II d.f.

Inculpatul nu recunoaşte acuzaţiile aduse susţinând că singura sa vinovăţie este că ,,a cumpărat un telefon mobil DAR NU POATE să redea numele celui de la care l-a achiziţionat.,,

 Cu privire la această susţinere tribunalul constată că în faza de urmărire penală inculpatul a fost audiat la data de 20.04.2007 în calitate de martor- fila106 Vol.I d.u.p. şi a declarat că a cumpărat acest telefon la data de 19.04.2014 (în dimineaţa zilei în care s-a comis omorul, din zona restaurantului ,,D. M.,,  zonă cunoscută locuitorilor oraşului Ploieşti ca fiind zona unde se poate achimba la negru valută şi cumpăra telefoane sau altă aparatură de dimensiune mica folosită în comunicare).

 Cu ocazia audierii în calitate de martor inculpatul susţine că îl poate recunoaşte ,, cu siguranţă, fără nici o ezitare,, pe cel de la care a cumpărat telefonul indicându-l dintr-o planşă fotografică pe numitul G.V..

 Ulterior la data de 05.02.2015 când a fost din nou audiat în calitate de suspect a declarant că ,,nu a fost nici un moment sigur,, de faptul că persoana recunoscută ar fi fost cel care se afla cu vânzătorul, s-a procedat la o nouă recunoaştere din grup la data de 19.02.2015 când inculpatul nu a recunoscut nici o persoană deşi printre fotografii se afla şi fotografia lui G.V. pe care îl indicase initial.

Tot pe acest aspect al achiziţionării telefonului a fost audiat şi în calitate de inculpat, la data de 05.06.2016- fila 95 Vol.II d.u.p.,când susţine că cel de la care a achiziţionat telefonul l-a perceput ca pe o persoană care vinde ocazional dar că nu îl poate recunoaşte, că nu l-a văzut bine la faţă din cauza şepcilor şi că el a spus de la început poliţiştilor că nu este,, sigur dacă el este,,ceea ce contrazice total prima declarative, în care afirmă că îl pot recunoaşte  ,, cu siguranţă, fără nici o ezitare, indicându-l pe martorul G.V..

 În instantă la termenul din data de 25.05.2016, martorul G.V.- fila 211, Vol.II, d.f., declară că nu a vândut telefoane mobile şi nu îşi explică de ce inculpatul îl indică pe el ca fiind cel care se afla în apropierea celui care a i-a vândut un telefon.

 Faţă de această depoziţie a martorului, inculpatul prin apărător solicită să se consemneze în încheierea de şedinţă faptul că formulează plângere împotriva acestui martor pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă ( încheierea de şedinţă din data de 25.05.2016), aspect care nu s-a materializat deoarece, ulterior nu a mai solicitat copie de pe încheierea de şedinţă şi declaraţia martorului.

Pe acest aspect al achiziţionării telefonului tribunalul constată atitudinea oscilantă a inculpatului care îşi schimbă depoziţia la fiecare audiere, încercând să conducă cercetarea pe piste ce creează dubii, având în vedere poziţia sa procesulă lipsită de fermitate pe acest segment probatoriu, al deţinerii telefonului victimei.

Revenind la declaraţia inculpatului data în faza de judecată, acesta în continuare susţine că în acea perioadă avea multe telefoane date spre vânzare prin magazinele gen ,,Consignaţie,, dar deşi pentru acest gen de vânzări se întocmesc documente, declară că nu dispune de asemenea acte.

În continuare susţine că a mers la martora Dobrin Claudia să îi ofere telefonul deoarece avea la ea o datorie pentru o pereche de blugi.

Audiată în faţa instanţei de judecată martora susţine că în realitate ,, inculpatul s-a prezentat la domiciliul meu, mi-a spus că are nevoie de bani şi doreşte să vândă un telefon,,- fila 45 Vol.IId.f  Martora explică de ce la urmărire penală a vorbit de o pretisă datorie în sensul că i-a fost teamă de consecinţe dacă ar recunoaşte organelor de urmărire penală faptul că lucrând într-un cazinou, împreună cu tatăl său se mai ocupa de specula cu diferite produse. Martora care locuia în apropiere de inculpat şi pe care îl cunoştea, nu confirmă faptul că în acea perioadă inculpatul avea ca procupare cumpărarea şi revânzarea unor telefoane mobile aşa cum susţine el.

Cu privire la martorul denunţător G.F.V., inculpatul declară că îl cunoaşte din anul 2006, că se întâlnise cu acesta de vreo patru ori înainte de a se revedea în Italia, aspect contrazis prin dialogul confruntării între cei doi din care rezultă că au mulţi prieteni comuni cunoscuţi organelor judiciare pentru spargerile din locuinţe.

 Deasemenea susţine că în Italia la un moment dat au observant împreună cum două personae au pus o geantă în maşină, au plecat şi atunci el a supravegheat zona iar martorul G.F. a  sustras geanta, fără să fie prinşi de poliţie, aspect pe care marorul nu îl confirmă, acesta vorbind despre spargerea unui autoturism din care au furat doar un ceas şi nu o geantă.

Singurul aspect pe care inculpatul îl recunoaşte în declaratie cu privire la cele denunţate de martorul G.F., este cel referitor la discuţia depre telefon, în sensul că deşi i-a fost atrasă atenţia să nu spună nimănui că a fost anchetat în legătură cu telefonul mobil declară că i-a povestit acest lucru martorului denunţător G.F..

La aceeaşi dată (aşa cum s-a menţionat, cei doi fiind prezentaţi instanţei împreună), a fost audiat şi martorul denunţător G.F.V.-fila 74-76.Vol-IId.f.

Cu ocazia audierii în instanţă acesta declară că nu mai manţine denunţul formulat deoarece cele denunţate nu sunt reale, că a avut o înţelegere verbală cu procurorul care îl ancheta pe el într-un dosar de furt din bancomate, în sensul formulării unei declaraţii care să îl încrimineze pe inculpatul T.B. ca fiind autorul faptei de omor.

Întrebat cu privire la conţinutul denunţului dacă i-a fost sugerat, dictat, acesta declară că nu i-a fost dictat de organul de anchetă dar că el a inventat această poveste pentru că mai ştia ceva de la alţi prieteni care au fost cercetaţi în cauză. Martorul declară că prin acest denunţ el a urmărit de fapt să demonstreze organelor de anchetă că pot fi induse în eroare şi că înainte de testarea cu aparatul poligraf a luat extraveral.

Martorul nu recunoaşte iniţial că s-a adresat procurorului de caz cu solicitarea de a îi fi remise actele din care să rezulte că a formulat denunţ împotriva inculpatului pentru ca apoi în şedinţă publică când i-a fost prezentat memoriul adresat procurorului să recunoască demersul făcut.

 De reţinut din analiza cererii adresată de G. F.V. procurorului şi înregistrată ca primire, la data de 07.03. 2016, că acesta solicită să îi fie remise înscrisurile doveditoare că a formulat denunţul până la data de 08.03.2016 când o instanţă se va pronunţa asupra cererii de revizuire pe care a formulat-o pentru a se valorifica acest denunţ şi să se reducă pedeapsa pe care o are de executat.

 O data cu această cerere martorul G.F.V., adresează procurorului de caz şi un memoriu, fila 68 din Vol.IId.f., prin care explică demersurile sale pentru a se valorifica denunţul, dar face şi menţiunea că a avut o discuţie cu inculpatul T.B.N. şi acesta insistă să îi ofere o sumă de bani pentru retragerea denunţului. În dovedirea acestei afirmaţii ataşează o corespondenţă pe care a primit-o de la inculpate, care în final menţionează: ,, zi-mi ce decizie iei,, fila 69 Voil.IId.f.

 În acest context instanţa reţine faptul că la data de 08. 03 2016, cu aproximativ o săptămână înainte de audieri, martorului G.F.V., prin sentinţa penală nr. 473/201 pronunţată în dosarul penal nr. 22667/281/2015, Judecătoria Ploieşti, i-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei de condamnare. În acest dosar martorul a cerut revizuirea sentinţei penale prin care fusese condamnat definitiv la o pedeapsă de 17 ani închisoare, motivul fiind acela că a furnizat informaţii cu caracter determinant în cauza care îl vizează pe inculpatul T.B.N..

Faţă de această împrejurare instanţa de fond apreciază că acesta este principalul motivul pentru care martorul nu mai susţine cele denunţate, fiind evidentă ulterior o înţelegere între el şi inculpat atâta timp cât au fost transportaţi şi prezentaţi în faţa instanţei, fiind imobilizaţi cu acelaşi mijloc de siguranţă.

Totuşi nu pot fi primite ca reale afirmaţiile martorului în sensul că îşi explică faptul că cele relatate în denunţul initial coincid cu modul în care a fost comisă fapta, doar că el şi-a imaginat şi că nu T.B. i-a povestit cele întâmplate.

 Analizând denunţul martorului se observă că acesta relatează detalii asupra modului de comitere a faptei pe care nu le putea cunoaşte decât dacă a participat la comiterea acesteia sau dacă i-au fost relatate de un participant.

Instanţa va reţine ca veridice declaraţiile date de martorul denunţător în faza de urmărire penală, declaraţii care se coroborează pe deplin cu situaţia de fapt reţinută de organul de urmărire penală referitoare la modul în care mai multe persoane au pătruns în domiciliu victimei despre care ştiau că deţine o sumă importantă de bani, în momentul pătrunderii în camera în care locuia victima, aceasta a ripostat la acţiunea celor care au pătruns în cameră, a tras cagula de pe faţa unei persoane pe care a recunoscut-o moment în care conform martorului denunţător inculpatul l-a lovit pentru a evita o eventuală descoperire a autorilor.

 Şi aspectul declarat de martor că inculpatul i-a povestit că a încercat să scoată banii de pe card se coroborează cu celelalte probe şi chiar dacă nu s-a reuşit o identificare clară a acestor persoane imaginile sunt forte asemănătoare, în raportul de constatare întocmit de către Institutul pentru Tehnologii Avansate din cadrul SRI (filele 219 – 224, volum 1 dosar urmărire penală), a fost analizată fizionomia celor două persoane surprinse de camerele foto amplasate în apropierea bancomatului de unde, în noaptea comiterii faptei, s-au efectuat mai multe încercări de retragere a unor sume de bani, reuşindu-se din cauza lipsei fondurilor, efectuarea numai a unei singure retrageri, în valoare de 10,00 lei.

Întradevăr nu au putut fi decelate cu maximă precizie trăsăturile fizionomice ale unuia din cei 2 bărbaţi, dar se constată totuşi semnificative asemănări între caracteristicile fizionomice şi corporale ale inculpatului şi cele ale unuia din cei 2 bărbaţi, neputând deci să fie înlăturată, de plano, posibilitatea identităţii dintre cei 2, atât timp cât datele fizionomice sunt asemănătoare şi nu esenţialmente diferite.

Cu privire la acest aspect al sustragerilor din bancomat este de menţionat următoarea împrejurare.

 La data de 19 mai 2015, inculpatul este prins în flagrant în timp ce împreună cu martorul G.G. ( martor despre care denunţătorul a declarat că a fost cel care l-a transportat în Italia pe inculpat, însă audiat în cauză nu susţine această împrejurare), moment în care asupra inculpatului au fost identificate printre alte obiecte ce erau folosite la sustragerile din bancomat şi o pereche de mănuşi. De reţinut că inculpatul purta acelaşi gen de îmbrăcămite, şepci ce protejează faţa, aşa cum apar şi imaginile redate de camerele de supraveghere în momentul în care cardul bancar al victimei a fost accesat.

În declaraţia de la fila 289 Vol.I d.u.p (dată la data de 28.mai 2014, cu un an înainte de realizarea flagrantului asupra inculpatului), martorul denunţător G.F.V., face următoarea descriere cu privire la momentul în care s-a accesat la bancomat cardul victimei I.A. ,, Bogdan a vândut telefonul unei fete….cu cardul s-a dus imediat la un bancomat, dar pentru că victima le-a dat PIN-ul greşit s-a blocat bancomatul. B. mi-a spus că şi-a pus o şapcă pe cap, şi-a ridicat bluza spre faţă şi el a tastat PIN-ul. B. le-a mai spus şi altor persoane ce a făcut de exemplu lui G.G.,,

Mănuşile ridicate de la inculpat cu ocazia prinderii în flagrant la momentul furturilor din bancomate, coroborate cu denunţul martorului şi probele ridicate de la locul faptei în anul 2007, au fundamentat necesitatea  solicitării întocmirii unui nou raport de expertiză criminalistică, efectuat la data de 16.06.2015.

Prin acest raport de constatare biocriminalistică care nu este în nici un caz evaziv sau îndoielnic,cum susţine apărarea, se precizează fără dubiu, că „genotiparea microurmei ridicate de la faţa locului a evidenţiat că alelele profilului genetic ale inculpatului T.B.N. se regăsesc în markerii genetici corespunzători în amestecul genetic de profiluri” recoltate de pe respectiva microurmă.

Afirmaţia inserată în explicitarea acestei concluzii, în sensul că „rezultatul este neconcludent”, este însă clarificată în procesul verbal de precizări, întocmit la 23.06.2015 de procuror, care clarifică concluzia de maniera că: „în microurma supusă analizei au fost identificate alelele inculpatului T.B.N., însă într-o proporţie mică şi au fost şi acoperite de sângele victimei I.A.” aşa încât, ‚,din punct de vedere ştiinţific nu există un rezultat de certitudine deoarece datele nu sunt suficiente şi la un nivel corespunzător din punct de vedere al normelor de laborator.’’

Aceeaşi explicaţie este transmisă şi în scris la solicitarea instanţei de fond când expertul în mod indubitabil, a precizat că „alelele identificate aparţin numituluiT.B.N.” chiar dacă din punct de vedere al normelor de laborator, proporţia markerilor genetici nu este suficient de mare încât să se poată furniza un rezultat care să poată fi încadrat în referinţele acestor norme ca fiind un rezultat cert. De menţinat că cei doi experţi confirmă faptul că inculpatul nu poate fi nici exclus din rândul participanţilor care au fost prezenţi în noaptea crimei în locuinţa victimei.

În egală măsură, însă, procesul verbal de precizare a raportului bio-criminalistic conţine afirmaţia certă şi lipsită de îndoială privitoare la faptul că profilul genetic al inculpatului a fost descoperit la faţa locului însă într-o proporţie mică şi, mai mult decât atât, urmele create de inculpat au fost acoperite de sângele victimei I.A., aceasta constituind şi explicaţia pentru care datele de ordin genetic au fost apreciate ca insuficiente şi deci inferioare normelor de laborator.

Cu privire la procesul verbal încheiat de procurorul de caz în urma efectuării raportului de expertiză criminalistică, fila 211Vol.I d.u.p. şi în care se consemnează lămuririle expertului, nici acesta nu poate fi exclus din analiza de ansamblu a probelor administrate în cauză

Pentru aceste considerente, instanţa de fond va da eficienţă ca mijloc de probă, denunţului formulat de martorul G.F., în faza de urmărire penală.

Formularea declaraţiei incriminatoare, de către acest martor, împotriva inculpatului, poate fi explicată şi prin prisma relaţiei de afinitate cu victima (martorul a afirma că victima a fost soţul verişoarei sale, fila 52, volum 2 dosar urmărire penală).

Revenirea martorului denunţător în cursul cercetării judecătoreşti, asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, nu conduce la înlăturarea acestor declaraţii ca fiind nesincere.

 Probele administrate în cursul urmăririi penale nu au valoare probantă numai în această fază a procesului şi numai în vederea sesizării instanţei, instanţa fiind îndreptăţită să reţină numai pe acelea care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

 Astfel tribunalul nu va reţine declaraţiile date de denunţător în faza cercetării judecătoreşti decât în parte, având în vedere că acesta a încercat să nege cele declarate în faza de urmărire penală, revenire ce are la bază un motiv justificativ din punctul său de vedere, în sensul că la data de 08.03.2016, cu o săptămână înainte de audiere în calitate de martor, i-a fost respinsă cererea de valorificare a denunţului formulat în prezenta cauză.

Aşa cum am precizat martorul denunţător fiind condamnat definitiv la o pedeapsă cu executare în regim privativ de libertate şi aflându-se în executarea măsurii privative de libertate în acelaşi penitenciar cu inculpatul, au fost prezentaţi împreună în faţa instanţei de judecată, chiar imobilizaţi cu acelaşi mijloc de imobilizare, astfel că cel puţin pe parcursul transportului au avut posibilitatea de comunicare înainte de audiere.

În procesul de audiere în faţa instanţei martorul G.F.V. nu susţine că declaraţia sa i-a fost impusă de organul de urmărire penală sau că ar fi fost dictată de altă persoană, ci că ceea ce a declarat este rezultatul  imaginaţiei sale, că a dorit să demonstreze organului de urmărire penală că poate fi indus în eroare şi că a acceptat să fie testat cu aparatul poligraf tot din aceleaşi considerente, ca să demonstreze organelor de urmărire penală că pot fi induse în eroare. Pentru aceasta, declară martorul că înainte de testarea poligraf şi-a administrat medicamente sedative, aspect puţin credibil având în vedere că acesta era în penitenciar şi nu avea acces la asemenea medicamente, iar dacă starea lui fizică sau psihică nu ar fi fost una bună nu s-ar fi procedat la testarea lui.

Împrejurarea că la momentul formulării denunţului martorul era cercetat într-o altă cauză având ca obiect o altă infracţiune şi deci avea un interes în cooperarea cu organele judiciare în scopul reducerii pedepsei, nu alterează conţinutul denunţului său, în condiţiile în care ideea denunţului i-a aparţinut lui şi nu organului de urmărire penală, iar pe de altă parte art.19 din O.U.G. nr. 43/2000 aprobată prin Legea nr. 503 /2002 prevede expres această cauză de reducere a pedepsei în vederea scopului licit avut în vedere chiar de legiuitor.

Din procesul verbal de confruntare dintre inculpatul T.B. şi martorul G.V., redat în formă scrisă la paginile 302-322 Vol.I d.u.p., confruntare la care a participat şi procurorul rezultă în mod clar că denunţul a fost făcut din iniţiativa martorului, că acesta din urmă cunoaşte foarte multe date legate chiar de activitatea infracţională a inculpatului înainte de a fi arestat în cauza privind furturile din bancomate. Confruntarea a avut loc în data de 03.03.2015 iar arestarea inculpatului pentru faptele de furt din bancomat a avut loc la data de 19.05 2015.

Din procesul verbal de confruntare rezultă că martorul denunţător îşi stabileşte singur răspunsurile, oferă detalii cu privire la  modul în care inculpatul a încercat să scoată banii din bancomat, cu privire la ţinuta purtată de inculpat în acel moment şi în momentul în care i-au fost prezentate imaginile surprinse de camerele de supraveghere afirmă că inculpatul T.B. este cel care poartă ă şapcă albă- fila 318,Vol. I d.u.p. Tot din acest raport de confruntare rezultă că inculpatul T.B. se cunoştea cu o serie de persoane care domiciliază în comună cu victima, şi care au fost audiate în prezenta cauză, inclusiv martorul G.G. care nu a recunoscut că la transportat pe inculpat în Italia dar, care a fost surprins în flagrant cu inculpatul în momentul furturilor din bancomate.

 Tot cu referire la G.G. instanţa a luat în analiză şi convorbirea purtată de acesta şi inculpat convorbire înregistrată autorizat la data de 29.06.2015, în care cei doi discută despre audierile efectuate de procuror în prezenta cauză, convorbire în care la un moment dat martorul G.G. afirmă cu referire la o persoană Vali ( G.F.V.)..,, le-o fi zis la grămadă,,-fila 88 Vol.II d.u.p.

În confruntarea desfăşurată de procuror, între inculpat şi martorul G.F.V. (procesul verbal de confruntare de la filele 41-43 coroborat cu redarea înregistrării video de la filele 44- 61 volum 2 dosar urmărire penală) s-au pus în evidenţă detalii ale relaţiei anterioare dintre cei doi, faptul că inculpatul era în anturajul unor persoane din satul în care locuia victima, persoane şi ele suspecte în cauză şi faţă de care s-a dispus disjungerea, chiar dacă mama victimei care în seara crimei se afla în domiciliul acesteia, sau chiriaşul victimei, declară că nu îl cunosc pe inculpat.

 Totodată nimic din depoziţia martorului G.F.V. în faţa instanţei de judecată nu duce la concluzia că ,,schimbul de servicii,, dintre denunţător şi procuror este rezultatul unei conduite active, provocatoare a procurorului care să schimbe caracterul voluntar al denunţului. Faptul că martorul denunţător nu a fost manipulat în sensul de a i se descrie o stare de fapt pe care să o declare, acesta susţinând că existenţa coincidenţei între declaraţia sa ca urmare a destăinuirii pe care i-a făcut-o inculpatul şi situaţia de fapt în care s-a comis crima este rodul propriei imaginaţii este de natură să sporească sinceritatea celor cuprinse în denunţul formulat în faza de urmărire penală.

Tot cu privire la situaţia de fapt a fost reaudiat şi martorul E.A.C.. În declaraţia martorului dată în faza de urmărire penală, 14.07.2015, -fila 132-133 Vol. II d.u.p., acesta recunoaşte că în perioada anului 2007 era prieten cu inculpatul şi că se întâlneau de obicei în domiciliul martorului dar că nu poate confirma sau infirma că în noaptea crimei inculpatul a fost în domiciliul său.

 În schimb martorul îşi aminteşte că în acea perioadă inculpatul i-a povestit că a cumpărat un telefon mobil de la nişte ţigani, că acel telefon era furat şi că ,,are probleme mari că îl caută ţiganii,,. Mai declară martorul că au venit chiar la el la uşă ,, nişte ţigani care m-au întrebat de B.,, Declară că inculpatul la acel moment l-a rugat să îl ajute cu nişte bani ca să poată pleca din ţară şi că inculpatul plângea atunci şi îi spunea ,,că îl caută ţiganii, că are mari probleme cu ei,,.

În faza de judecată martorul E.A. a fost audiat la data de 25.05.2016, la acelaşi termen de judecată la care a fost audiat şi martorul G.V..

Cu ocazia audierii nemijlocite şi în prezenţa inculpatului asistat de apărător ales, martorul E.A.-fila 209 Vol.II d.f., declară că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală şi detaliază momentul discuţiei legată de telefon şi de faptul că inculpatul avea temă de nişte ţigani în legătură cu achiziţia acestui telefon. Astfel martorul declară că în seara în care inculpatul a fost audiat la poliţia judeţeană, a mers să îl ia pe inculpat după terminarea audierilor. ,, Cu acea ocazie mi-a spus că a fost anchetat de poliţie întrucât a cumpărat un telefon de la nişte ţigani şi că are mari probleme din acest motiv. Ştiu că îl căutau nişte ţigani pe la domiciliu, întrebau de el prin zonă şi atunci m-a rugat să îl ajut cu nişte bani să poată să plece din ţară. Eu l-am împrumutat cu bani pe inculpat şi la scurt timp a plecat din ţară. Mi-a spus că vrea să plece din ţară pentru că îi era teamă de ţiganii care îl căutau la domiciliu, că ţiganii îl caută din cauza telefonului pe care îl cumpărase. Ţiganii îl căutau pe T.B. după ce el a fost audiat la poliţie. Ţiganii au venit prin zonă cam la câteva zile după ce el a fost audiat la poliţie.,,

La această depoziţie a martorului, inculpatul nu a avut întrebări suplimentare de lămurire a aspectului legat de persoanele de etnie romă care îl căutau din cauza telefonului şi care erau foarte probabil ceilalţi participanţi la faptă. Nu a contrazis declaraţia martorului aşa cum la acelaşi termen de judecată când a fost audiat şi martorul G.V., care nu a recunoscut vânzarea telefonului inculpatul prin apărătorul ales a solicitat să se consemneze în încheierea de şedinţă că înţelege să se plângă împotriva martorului pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Faţă de această atitudine procesuală, instanţa la termenul din data de 14.06.2016, l-a întrebat pe inculpat dacă este de acord cu un supliment de declaraţie, acesta asistat de apărător ales, a manifestat disponibilitatea pentru a răspunde la întrebările adresate.

Întrebat de instanţă de ce îi era teamă de persoanele ce îl căutau şi a decis ca din cauza lor să plece din ţară, inculpatul răspunde că: ,, am plecat cam la patru zile după comiterea crimei,..mă hotărâsem să plec din ţară cu mult timp înainte dar nu aveam bilete achiziţionate. Eu nu am fost căutat şi ameninţat de nici o persoană după ce am fost audiat la poliţie în legătură cu telefonul. Nu ştiu de ce martorul E.A. a declarat că sunt căutat pe la bloc de alte persoane. Eu nu i-am spus niciodată martorului că sunt căutat şi ameninţat de alte persoane după ce am cumpărat un telefon mobil. Eu m-am împrumutat de bani la martor ..dar nu i-am spus de ce vreau să mă împrumut de aceşti bani. Tatăl meu mi-a spus că m-au căutat nişte ţigani la casa de la N. şi i-a transmis să îmi văd de treburile mele. Tatăl meu mi-a spus că i-au vorbit foarte urât de mine….,,- fila 226 Vol.II d.f.

În acest context tribunalul constată că, inculpatul pe toată durata procesului penal deşi nu era obligat să îşi probeze nevinovăţia îşi construieşte întreaga apărare prin faptul că nu este autorul faptei, că nu a participat la această crimă şi solicită ca instanţa de fond să excludă din materialul probator denunţul formulat de martorul G.F.V. precum şi raportul de expertiză criminalistică.

 Modalitatea în care s-a comis fapta, intenţia făptuitorilor de a deposeda partea vătămată de suma de bani, pătrunzând în domiciliu acesteia noaptea în jurul orelor 1, 30 când de obicei puţine persoane sunt în stare de veghe, având feţele acoperite pentru a nu fi recunoscute chiar dacă cineva s-ar fi trezit din somn, folosind mănuşi sau alte materiale în scopul împiedicării plantării de urme biologice, este evident că nu putea fi indicată în mod direct de cei prezenţi în domiciliul victimei.

De altfel faptul că victima , încercând să scape de agresiunea făptuitorilor a tras de pe faţa unui cagula şi la recunoscut a condus la comiterea crimei tocmai pentru a nu fi identificaţi şi traşi la răspundere şi ceilalţi participanţi.

Este stabilit că la comiterea crimei au participat 3 sau 4 persoane, însă obiectul judecăţii în primă instanţă îl constituie fapta şi persoana arătată în actul de sesizare al instanţei, neputând fi extins decât în condiţiile strict prevăzute de lege, operând principiul potrivit căruia instanţa nu se sesizează din oficiu.

 Deşi inculpatului i-au fost încuviinţate toate probele solicitate, nu a cerut administrarea de probe suplimentare, iar prin reaudierea la martorilor din acte a dorit să evidenţieze că nu este cunoscut de aceştia, că alte persoane au pătruns în domiciliul victimei, lucru care este de necontestat că mai multe persoane au pătruns în domiciliu victimei, este reţinut şi în actul de sesizare al instanţei prin care s-a şi dispus disjungerea şi se continuă cercetările.

Într-adevăr analizând asupra materialului probator administrat în cauză, se constată că persoanele care pătruns prin efracţie în locuinţa lui I.A. au urmărit sustragerea, prin violenţă şi ameninţare, de bani şi bunuri din posesia victimei şi a persoanelor vătămate, iar din modul în care au acţionat, se observă că toţi participanţii s-au înţeles asupra comiterii infracţiunii de tâlhărie, lovirea victimei fiind doar ca urmare a faptului că aceasta recunoscuse un participant la tâlhărie şi pentru a nu fi identificaţi inculpatul l-a lovit cu un obiect contondent.

Faţă de aceste apărări ale inculpatului, tribunalul reţine că excluderea unei probe trebuie să fie făcută pe considerente legate de modalitatea în care a fost obţinută sau administrată, exemplu o probă obţinută prin violenţă, constrângere, sau chiar administrată legal dar care nu este credibilă pentru că vine în contradicţie cu celelalte documente din dosar care îl plasează pe făptuitor, la data comiterii faptei, într-o altă zonă.

Libera apreciere a probelor în penal se referă la procesul psihic de determinare a conexiunilor dintre faptă şi urmări, fără a înlătura însă restrângerile determinate de valoarea probelor legale, procesele verbale încheiate au o putere devenită prestabilită de lege, dacă se coroborează cu situaţii de fapt ce sunt consemnate în cuprinsul lor.

 Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea, existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a participat la comiterea ei şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate, ele nefiind ierarhizate în nici un fel.

Tehnica poligrafului este un mijloc şi un procedeu tehnico-tactic pe care criminalistica îl pune la dispoziţia organului de urmărire penală, tehnica de detecţie a comportamentului simulat nu este interzisă de lege fiind considerată însă doar un indiciu, ceea ce s-a şi întâmplat în speţa de faţă când, imediat după formularea denunţului martorul G.F.V. a acceptat să fie supus acestei testări concluzia fiind că nu s-au constatat elemente de comportament similar iar rezultatul testării inculpatului a fost unul specific unui comportament simulat.

Dispoziţiile legale în materie nu dau o valoare superioară uneia sau alteia dintre probe şi nu stabilesc o ierarhie între probele directe şi probele indirecte. În aceste condiţii au aceeaşi valoare probatorie atât probele directe cât şi probele indirecte.

În practica CEDO, o probă dincolo de orice îndoială rezonabilă poate rezulta dintr-un ansamblu de indicii sau prezumţii necontestate, suficient de grave şi concordante.

Astfel în faza de cercetare judecătorească s-a procedat la audierea nemijlocită a inculpatului, a martorilor din acte şi martorilor propuşi de acesta.

 Într-adevăr o singura probă indirectă nu poate fi niciodată suficientă, ci sunt necesare mai multe probe indirecte, din a căror coroborare să se poată stabili existenta sau inexistenta faptei, ori vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului.

În cauza de faţă un număr de probe indirecte cum ar fi: testarea poligraf, denunţul martorului G.F., procesele verbale de confruntare, declaraţia martorei D.E.C., referitoare la împrejurarea în care inculpatul a vândut telefonul, declaraţia martorului E.A. care susţine la ambele audieri că inculpatul a plecat din ţară de teama unor ţigani, care aflând că poliţia a identificat telefonul mobil la inculpat, îl căutau şi îl ameninţau pentru al determina ,, să îşi vadă de treaba lui,, coroborate cu proba ştiinţifică a determinării ADN, demonstrează coroborate între ele vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie.

Este adevărat că niciunul din martorii audiaţi nu l-au indicat pe inculpat ca fiind un apropiat al a părţii vătămate, sau a familiei acestuia, dar din actele de urmărire penală, din denunţul martorului G.F.V., care domiciliază în aceeaşi localitate cu partea vătămată, aceasta din urmă convieţuind la un moment dat cu verişoara martorului, rezultă că inculpatul se cunoştea cu alte persoane din aceeaşi localitate cu victima, care la un moment dat au fost şi ele suspecte în cauză.

Probele aflate la dosar, în legătură cu faptele de tâlhărie şi omor a părţii vătămate I.A., cu excepţia expertizei criminalistice, sunt probe indirecte, aşa cum sunt clasificate în doctrina procesual penală.

Spre deosebire de doctrină, legea stabileşte că probele nu au valoare mai dinainte stabilită, respectiv că nu sunt directe sau indirecte, ci că acestea trebuie apreciate de instanţă prin coroborare cu toate celelalte probe care s-au administrat. Pornind de la aceste considerente, se constată că în cauză există probe care dovedesc că inculpatul s-a aflat în locul şi momentul comiterii faptei,

Conform depoziţiei martorului denunţător, inculpatul este cel care a lovit victima în momentul în care a fost identificat unul dintre făptuitori, aspect ce se coroborează cu proba ştiinţifică a expertizei criminalistice care identifică în amestecul de sânge prezenţa alelelor inculpatului în amestec cu sângele provenind de la victimă, telefonul mobil al victimei care imediat după comiterea crimei s-a aflat în posesia inculpatului, modalitatea de dobândire a telefonului nefiind probată de acesta. Faptul că martorul denunţător a declarat că inculpatul i-a povestit cum a încercat să sustragă banii de pe cardul victimei, dar nu a reuşit deoarece nu cunoştea codul PIN, că a purtat o anumită ţinută, se coroborează cu susţinerile din înscrisul oferit de instituţia bancară, dar şi cu imaginile video care au fost captate, care deşi nu sunt clare, sunt foarte apropiate de fizionomia inculpatului ( care în prezent este în arest la domiciliu fiind condamnat în primă  instanţă pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt din bancomate).

În cauză inculpatul a beneficiat de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia însă s-a permis acestuia să adreseze întrebări martorilor acuzării şi să propună probe pe care le consideră necesare fără a fi înlăturată vreo probă propusă de acesta.

 În ceea ce priveşte rezultatul testului poligraf fără a ignora faptul că acesta nu constituie probă în sensul codului de procedură penală, constituie un indiciu prin raportare şi la testarea martorului G.F.V. în aceleaşi împrejurării şi la acelaşi moment respectiv cel al formulării denunţului coroborat şi cu rezultatul confruntării celor doi, ale declaraţiilor contradictorii care sunt probe certe chiar dacă nu sunt directe.

Jurisprudenţa în materie relevă dificultăţi de probare a infracţiunilor comise de mai multe persoane, deghizate, ce şi-au luat măsuri pentru prevenirea plantării de urme la locul faptei, având în vedere că participanţii nu au interesul să divulge acţiunea unuia dintre ei supunându-se ,,legii tăcerii,, mai ales când faptele sunt comise cu mult timp în urmă astfel că problematica valorii probatorii a declaraţiilor martorilor, care de regulă în aceste condiţii sunt probe indirecte trebuie coroborată cu mai multe probe chiar indirecte pentru a se evita atribuirea forţei probante unei singure probe.

Inexistenţa unor probe directe în speţa de faţă este explicabilă în condiţiile în care părtaşii la asemenea fapte se supun deseori ,,legii tăcerii,,.

Pe de altă parte, existenţa unor probe indirecte nu înseamnă existenţa unor dubii, care să fie interpretate în favoarea inculpatului, atâta timp cât aceste probe indirecte dovedesc un singur lucru, adică vinovăţia.

În măsura în care inculpatul nu a reuşit să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie este răsturnată, această prezumţie având caracter relativ, iar nu absolut.

Instanţa reţine că declaraţia martorului G.F.V., dată în faza de urmărire penală se coroborează cu declaraţiile martorilor E.A., Dobrin Claudia dar şi cu imaginile reţinute de camerele de supraveghere de la bancomat cu descrierea ţinutei purtate de inculpat în acele momente, cu faptul că a plecat din ţară de teamă să nu fie arestat aşa cum a susţinut şi martorul denunţător şi nu în ultimul rând cu raportul de expertiză criminalistică.

În activitatea de evaluare a probelor de instanţa apreciază că, nu criteriul cantitativ ori numeric este important, ci cel al valorii fiecărui mijloc de probă.

În cauză, aşa cum am menţionat, apărarea inculpatului, şi el personal, s-au limitat la expunerea unor ipoteze faptice,  în sensul că persoanele care în noaptea producerii crimei erau în casa victimei nu îl cunosc, a dat declaraţii contradictorii referitoare la persoana care i-a vândut telefonul, nu a combătut în nici un mod deşi a fost prezent, declaraţia martorului E.A., martor în a cărui audiere a insistat, pentru ca apoi să spună că nu sunt reale susţinerile acestuia, că nu a plecat din ţară de teama unor ţigani deşi recunoaşte că aceştia l-au căutat şi la domiciliu familiei şi au lansat ameninţări tatălui.

Criticile apărării cu privire la probatoriul administrat au vizat nu contrarietatea cu situaţia de fapt reţinută ci - după caz - fie valoarea probatorie a unor mijloace de probă, în speţă denunţul care nu a mai fost susţinut în faţa instanţei, fie evaluarea acestora de către organul de urmărire penală în speţă procurorul de caz, ori pretinse neclarităţi a unora dintre mijloacele de probă.

Pe cale de consecinţă, în acord cu organul de urmărire penală instanţa în urma cercetării judecătoreşti apreciază că intenţia de a comite infracţiunea de omor calificat a fost spontană şi nu există nici un indiciu că ceilalţi participanţi care cunoşteau victima, vârsta mamei victimei, faptul că victima deţine bani din vânzarea unui teren, puteau prevedea modalitatea în care va acţiona inculpatul T.B.N., în momentul în care victima a recunoscut pe unul dintre autori.

Pentru aceste considerente, instanţa va proceda la condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii aplicând câte o pedeapsă pentru fiecare infracţiune săvârşită în concurs.

Cu privire al încadrarea juridică a faptelor instanţa reţine că de la data comiterii faptei şi până la pronunţarea soluţiei, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Legea nu prevede criteriile după care trebuie să fie determinată legea penală mai favorabilă, dar în doctrină este general admis că, pentru această operaţiune, trebuie să fie examinate şi comparate între ele legile succesive sub aspectul condiţiilor de încriminare a faptei, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare. Astfel, trebuie să se ţină seama nu numai de pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea săvârşită, dar şi de toate normele şi instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală (la regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, modalităţi de executare a pedepsei, etc.).

De asemenea, referitor la modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 5 C.penal s-a pronunţat Curtea Constituţională prin decizia obligatorie nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014, prin care s-a statuat că textul legal este constituţional numai în măsura în care nu permite combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

În situaţia concretă a inculpatului se observă că infracţiunea de tâlhărie calificată în actualul cod penal are un regim sancţionator mai blând în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă, iar infracţiunea de omor calificat nu a suferit modificări la regimul sancţionator faţă de prevederile vechiului cod penal. Tâlhăria calificată în reglementarea anterioară se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 20 de ani, iar în actualul cod penal pedeapsa este de la 3 la 10 ani.

 Se observă astfel că, având în vedere strict criteriul limitelor de pedeapsă, Codul penal în vigoare este mai favorabil în privinţa pedepselor prevăzute pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Totuşi, instanţa va analiza şi celelalte criterii, enunţate anterior. Astfel inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea a două infracţiuni în concurs.

În această situaţie, potrivit dispoziţiilor art. 34 lit. b C.penal anterior, după stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

Potrivit dispoziţiilor art. 39 Noul Cod penal însă, în această situaţie, după stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă aplicată pentru infracţiunea comisă în concurs.

Codul penal anterior apare astfel ca fiind mai favorabil inculpatului sub acest aspect, având în vedere că pedeapsa cea mai grea este pentru infracţiunea de omor calificat limitele prevăzute de lege în ambele coduri penale fiind închisoarea de la 15 la 25 de ani, la care indiferent de limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea de tâlhărie tot ar tebui adăugată fracţia de 1/3 din pedeapsa ce ar urma să se stabilească pentru această faptă.

Potrivit art.174 rap. la art.175 al.1 lit.h cod penal, uciderea unei persoane pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei alte infracţiuni, respective tâlhărie constituie infracţiunea de omor calificat.

Din punct de vedere al laturii obiective, omorul se realizează prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitate care are ca rezultat moartea unui om.

Sub aspect subiectiv, omorul se săvârşeşte cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea victimei ca rezultat al acţiunii sale, a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat.

Împrejurarea prevăzută de art.175 lit.h cod penal, care atribuie acestui omor caracter de calificat, constă în scopul special urmărit de făptuitor, care trebuie să fie săvârşirea sau ascunderea săvârşirii unei tâlhării.

 Întrucât tâlhăria este o infracţiune care prezintă ea însăşi un grad ridicat de pericol social, scopul urmărit de făptuitor face ca omorul săvârşit să depăşească – prin gravitatea sa -omorul simplu. La aceasta se adaugă şi periculozitatea mult sporită a făptuitorului, care săvârşind fapta, manifestă lipsa de respect atât faţă de dreptul de proprietate, cât şi faţă de dreptul la viaţă al omului, care este bunul cel mai de preţ al acestuia.

La individualizarea pedepsei,  tribunalul va avea in vedere criteriile generale de individualizare  prevazute de art. 72 C.p.anterior , urmând să ţină seama de dispoziţiile generale ale codului penal, de limitele de pedeapsa fixate in partea specială pentru infracţiunile săvârşite, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel , tribunalul va avea in vedere, pe lângă gradul de pericol social generic al infracţiunilor săvârşite, determinat de importanţa valorilor sociale ocrotite, gradul de pericol social concret foarte ridicat al faptelor comise, de circumstanţele reale arătate, de modul si mijloacele folosite, înarmat cu bâte, folosind mijloace de deghizare, la ore târzii în noapte şi pătrunzând în locuinţa victimei, de rezultatele produse, suprimarea unui drept fundamental, respectiv dreptul la viaţă, precum şi atingerea adusă patrimoniului, dar si de datele care caracterizează persoana inculpatului, acesta aflându-se la data respectivă la prima încălcare a legii penale, era foarte tânăr, iar din acel moment până la descoperirea faptei a trecut o perioadă mare de timp, motiv pentru care va aplica inculpatului pedepse în cuantum care să-şi atingă scopul, prin modul de executare şi perioada stabilită.

Se va avea în vedere starea de sănătate a victimei şi faptul că intenţia făptuitorilor a fost de a sustrage sume de bani acceptând folosirea violenţei. Cu alte cuvinte, prin omorul săvârşit s-au creat în mod obiectiv condiţiile favorabile săvârşirii şi ascunderii săvârşirii tâlhăriei, iar inculpatul a avut reprezentarea realizării, prin săvârşirea omorului, a scopului urmărit.

Având în vedere că acest scop a fost realizat în mod efectiv, adică a fost săvârşită infracţiunea de tâlhărie, răspunderea se stabileşte atât pentru omor calificat, cât şi pentru infracţiunea de tâlhărie.

Se va reţine că inculpatul a comis cele două infracţiuni prin acte diferite şi înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, fiind incidente dispoziţiile referitoare la concursul real de infracţiuni.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 C.penal, constată vechiul cod penal, lege penală mai favorabilă inculpatului T.B.N..

 În baza art. 174 alin.1 rap la art. 175 alin.1 lit.h C.p.(anterior), infracţiunea de omor calificat, faptă din data de 18/19.04.2007, parte vătămată I.A., îl va condamna pe inculpatul T.B.N. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, şi b C.pen. anterior, pedeapsă complementară.

În baza art. 211 alin. 2 lit. a, b şi alin. 21 lit. a, şi c C.pen. anterior, infracţiunea de tâlhărie calificată, faptă din data de 18/19.04.2007, parte vătămată I.A.,  va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, şi b C.pen. anterior, pedeapsă complementară.

În baza art. 33 şi 34 C.pen. anterior, va dispune contopirea pedepselor aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, şi b C.pen. anterior, pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C.pen. anterior, va interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, şi b C.pen. anterior, pedeapsă accesorie.

Cu privire la măsurile preventive, se constă că data de 30.06.2015 inculpatul a fost arestat preventiv, măsură ce a fost verificată la termenele prevăzute de lege, a fost menţinută, iar contestaţiile formulate de inculpat au fost respinse de instanţa de control judiciar. În timpul cercetării judecătoreşti, după audierea martorilor, în special a martorului denunţător, Curtea de apel Ploieşti, prin decizia penală nr. 116 din data de 17. 05. 2016, a dispus, în baza art. 242 alin.2 Cod proc. penală combinat cu art.202 alin.4 şi art.211 Cod proc. penală, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului T.B.N. cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de, 17.05.2016 şi până la data de 16.07.2016, inclusiv, astfel că, în baza art. 88 C.pen., anterior instanţa va computa din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 30.06.2015 până la data de 17.05.2016 inclusiv.

În temeiul art.399 alin.1 raportat la art.208 Cod procedură penală, va menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat prin încheierea de şedinţă pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în data de 17.05.2016

Se va lua act că nu s-a exercitat acţiune civilă în cauză.

În temeiul art.7 raportat la art.4 alin.1 lit.b din Legea nr.76/2008, modificată,  se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

 În baza disp art. 274 C.p.p va obliga inculpatul să plătească statului suma de 13.000 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 8000 lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală.