Pretentii neindeplinirea obligatiei contractuale

Hotărâre **** din 25.11.2014


Dosar nr. .2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI - SECŢIA CIVILĂ

Sentinţă civilă nr. ……

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE …….2014

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: …….

GREFIER: …

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanta ……., în contradictoriu cu  pârâta ….., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 11.11.2014, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 25.11.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra  acţiunii civile de faţă  constată  următoarele:

Prin cererea sa reclamanta … a chemat in judecata ……… solicitind obligarea acesteia la plata sumei de 3920 euro reprezentind contravaloarea sejurului turistic contractat prin contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice 127341/5.07.2013, cu cheltuieli de judecata.

In motivare reclamanta a sustinut urmatoarele. Prin contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice …../5.07.2013 a contractat un sejur de 7 nopti pentru perioada 18.07.2013 - 25.07.2013 la Hotelul ….. din statiunnea Gundem Bodrum Turcia. Valoarea sejurului a fost de 3.920 euro, la un hotel de categoria "4 stele" in regim all inclusive, cu trei camere duble, standard room ROH, pachetul de servicii incluzind si transportul cu avionul pe ruta Bucuresti - Bodrum si Bodrum - Bucuresti. Dupa ce a ajuns la hotelul la care urma sa fie cazata impreuna cu persoanele care o insoteau, a constatat ca hotelul nu corespundea cu cele prezentate de agentia de turism, adica "4 stele" international, iar angajatii hotelului au fost surprinsi ca urmeaza sa primeasca turisti si nu aveau camerele pregatite. Imediat reclamanta a contactat un reprezentant al agentiei de tursim pirite care i-a mutat la un alt hotel, numit Club La Luna, unde le-a propus sa ramina pentru o noapte, urmind ca a doua zi sa fie transferati la un hotel de categoria contractata. Camerele in care au fost cazati erau intr-o starea dezastruoasa, cu lenjerie murdara, prosoape folosite sau lipsa si neigienizate. A doua zi, reprezentantul piritei i-a comunicat reclamantei ca hotelurile de "4 stele" sint ocupate si trebuie sa se multumeasca cu hotelul in care au fost cazati, care era un hotele de "3 stele". Mesele erau de proasta calitate, erau servite intr-o cantina, cu vesela si pahare de plastic de unica folosinta. Au fost un grup de 9 persoane, iar conditiile in care au fost cazati le-au stricat concediul si i-au obligat sa cheltuie bani pentru a minca la alte hoteluri si restaurante, cit si pentru detergenti si prosoape, fiind siliti sa isi faca singuri curatenie. Potrivit ordinului 516/2005 III pct.6, in caz de overbooking agentia are obligatia de a propune turistului alta oferta de cazare alternativa sau de categorie superioara, fara costuri suplimentare. In cazul in care, in situatia de overbooking turistii sint cazati intr-un hotel de categorie inferioara fata de hotelul rezervat, turistilor li se va restitui diferenta de pret. In ambele cazuri, turistul are dreptul sa accepte sau sa refuze alternativa oferita de agentie si sa solicite returnarea integrala a sumei achitate. Conform Ordinului 516/2005 - VI Reclamatii si conform contractului dintre parti, in 5 zile de la sosirea in tara, reclamanta a depus o reclamatie la sediul agentiei din Deva, care a raspuns ca nu raspunde cu privire la indeplinirea obligatiilor contractuale. Reclamanta a solicitat obligarea piritei la plata contravalorii sejurului cu motivarea ca pirita nu si-a indeplinit obligatiile contractuale.

In dovedire a administrat proba cu inscrisuri depunind copie de pe factura fiscala, vocher L'Ambiance Hotel 4* Gundem, Bodrum, dovada invitatiei la informare pentru mediere, reclamatie si raspunsul la reclamatie, prezentare site Christian 76 Tour L'Ambinace Hotel, planse foto Hotel L'Ambiance si Hotel Club La Luna. A adminsitrat si proba cu martorul Serban Tanase Viorel Sebastian.

Reclamanta si-a precizat cererea (fila 43 dosar) aratind ca invoca raspunderea civila contractuala a piritei, prevazuta de dispozitiile art.1350 C.civ.

Prin intimpinare (fila 51 dosar) pirita a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, cu cheltuieli de judecata.

In aparare, pirita a sustinut urmatoarele. In 2013 a incheiat cu reclamanta contractul ………/5.07.2013 prin care reclamanta a achizitionat un pachet de servicii turistice pentru un sejur de 7 nopti in Turcia la Hotelul … din statiunnea Gundem Bodrum Turcia, inclusiv transportul cu avionul din Bucuresti, pentru camere duble standard all inclusive pentru perioada 18.07.2013 - 25.07.2013. Nu se poate retine in sarcina piritei neexecutarea obligatiilor asumate. Reclamanta nu a precizat care sint obligatiile pe care reclamanta nu si le-a respectat. Reclamanta nu a fost cazata la Hotelul …..e stabilit prin contract, pentru ca ea si ceilalti turisti au solicitat in mod expres schimbarea hotelului. Reclamanta a afirmat ca Hotelul .. nu avea caracteristicile unui hotel de "4 stele standard international", dar nu aaratat pentru ce motive a ajuns la aceasta concluzie. Clasificarea unui hotel nu este o apreciere personala a unui turist, ci o procedura legala stabilita de autoritatile de turism din tara respectiva, in urma caruia hotelul primeste un certificat de clasificare. Pentru o astfel de modificare de hotel se percepe, conform dispozitiilor contractuale dintre parti, cite o taxa de 25 euro pentru fiecare de turist, dar pirita nu a perceput aceasta taxa reclamantei din dorinta de a-i multumi pe turisti. Din fotografiile depuse de reclamanta rezulta ca vesela nu era de plastic. Pe marginea piscinelor se poate folosi numai vesela de plastic pentru a fi projati turistii de eventualele cioburi. Forografiile care privesc curatenia ar fi putut fi realizate in mod "artistic". Reclamanta ar fi avut posibilitatea sa puna in vedere personalului hotelier necesitatea curateniei, iar personalul hotelier ar fi dat curs solicitarilor chiar si celor mai exigenti turisti. Hotelul La Luna Beach Club a fost acreditat ca fiind de "4*", Chiar daca Hotelul La Luna Beach Club nu ar fi fost de categoria "4*", reclamanta ar fi fost indreptatita sa solicite doar restituirea diferentei de pret. Contractul partilor prevede ca deficientele vor fi sesizate prompt in scris agentiei in maximum 5 zile de la intoarcerea din sejur. Nu pot fi acceptate, conform contractului, reclamatiile facute in numele mai multor persoane. Mutarea la Hotelul La Luna Beach Club a fost facuta la cererea reclamantei, astfel ca pirita nu raspunde deoarece contractul prevede ca daca turistul nu beneficiaza total sau partial de servicii comandate din motive neimputabile agentiei, turistul nu poate pretinde restituirea contravalorii lor.

In aparare a administrat proba cu inscrisuri depunind copie xerox si traducere legalizata de pe un inscris emis de Ministerul Culturii si Turismului din Republica Turcia cu privire la Hotelul La Luna Beach Club. A administrat si proba cu interogatoriul reclamantei.

Prin raspunsul sau la intimpinare (fila 60 dosar), reclamanta a reluat sustinerile sale din cererea de chemare in judecata si din precizare.

Dupa analizarea cererii de chemare in judecata, a precizarii, a intimpinarii, a raspunsului la intimpinare si a probelor administrate, instanta a retinut urmatoarele.

Intre reclamanta si pirita s-a incheiat contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice …/5.07.2013, pentru un sejur de 7 nopti pentru trei camere duble pentru perioada 18.07.2013 - 25.07.2013 la Hotelul ….. din statiunea Gundem Bodrum, in Turcia, hotelul fiind clasificat in categoria de "4 stele", in regim all inclusive, pachetul de servicii incluzind si transportul cu avionul pe ruta Bucuresti - Bodrum si Bodrum - Bucuresti. Reclamanta a achitat contravaloarea contractuala de 3.920 euro. Pentru a retine acest raport juridic, instanta a avut in vedere contractul partilor (filele 15 -17 dosar), factura si chitanta de achitare (filele 18 -20 dosar).

Retinind ca reclamanta a fost cea care a incheiat contractul si a achitat contravaloarea pentru cele 3 camere, instanta va respinge apararea piritei in sensul ca ar fi trebuit ca ceilalti turisti beneficiari ai sejurului sa formuleze reclamatii sau pretentii in legatura cu neexecutarea corespunzatoare a contractului.

Reclamanta a solicitat sa fie cazata impreuna cu persoanele care o insoteau, la alt hotel, deoarece camarele Hotelului ….. erau de proasta calitate, iar hotelul nu era certificat in categoria de "4 stele". Prin urmare, cererea de schimbare a hotelului nu a fost o cerere suplimentara a reclamantei, ci o cerere legitima, justificata contractual, in conditiile neexevcutarii corespunzatoare de catre pirita.

Pentru a retine aceasta situatie juridica, instanta a avut in vedere declaratia martorului audiat in cauza cu privire la calitatea proasta a camerelor. In ce priveste imprejurarea ca Hotelului …. nu era certificat in categoria de "4 stele", instanta retine ca, in masura in care reclamanta a dovedit ca si-a indeplinit obligatia sa contractuala, adica achitarea anticipata a contravalorii sejurului, era obligatia piritei sa-si dovedeasca indeplinirea obligatiei, adica, intre altele, faptul ca Hotelului ……. era certificat in categoria de "4 stele". Imprejurarea ca martorul a declarat ca la intrarea in hotel era reprezentat simboul corespunzator clasificarii in categoria de "4 stele", nu este suficient pentru a dovedi ca aceasta clasificare era o realitate, deoarece, asa cum a aratat insasi pirita prin intimpinare, aceasta clasificare este rezultatul unei proceduri legale desfasurata de autoritatile de turism din tara respectiva, in urma caruia hotelul primeste un certificat de clasificare. Reclamanta nu a facut dovada ca Hotelului .. detinea acest certificat de clasificare, prin urmare instanta retine ca mutarea reclamantei si a persoanelor care o insoteau, de la Hotelului L………la Hotelul Club La Luna a fost rezultatul imprejurarii ca reprezentantul piritei a constatat ca Hotelul .. era nu doar necorespunzator calitativ, ci si necorespunzator categorial.

Desi reclamanta avea dreptul, conform contractului, sa ii fie asigurata ei si persoanelor care o insoteau, cazarea intr-un hotele din catogoria de "4 stele" de catre pirita, pirita nu si-a indeplinit aceasta obligatie. Din inscrisul depus la dosar de pirita, emis de Ministerul Culturii si Turismului din Republica Turcia cu privire la Hotelul La Luna Beach Club, rezulta doar ca acest hotel a avut o certificare de "4 stele" in perioada 28.03.2007 - 27.03.2011, in timp ce obligatia trebuia indeplinita de catre pirita in 2013. Prin urmare, instanta retine ca pirita nu si-a indeplinit obligatia contractuala.

Instanta va respinge apararea piritei in sensul ca ar trebui sa fie obligata numai la diferenta de pret dintre pretul pachetului de servicii contractat in conditii de "4 stele" si pretul pachetului de servicii asigurat in realitate. Instanta constata ca, desi rezulta din recunoasterea implicita a reclamantei ca pirita a asigurat un pachet de servicii inferior categoriei de "4 stele", totusi pirita nu a dovedit nici care era categoria hotelului in care s-a asigurat cazarea reclamantei si persoanelor care o insoteau si nici care era pretul corespunzator acelei categorii.

In consecinta, in baza art.1349 si 1350 C.civ., instanta va admite cererea si va obliga pirita la restituirea prestatiei reclamantei, adica la plata sumei de 3.920 euro, in echivalent in lei la cursul BNR din ziua platii.

In baza art.453 C.civ., instanta va olbiga pirita la cheltuieli de judecata reprezentind taxa de timru, onorariul de avocat, chletuieli de transport si cazare (reclamanta avind domiciliul, iar avocatul sau avind sediul profesional in jud.Hunedoara).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE

Admite cererea formulată de reclamanta ………, cu domciliul …….., în contradictoriu cu pârâta …………., sediul în …………………

Obliga pirita la 3920 euro in echivanent in lei la cursul BNR din ziua platii.

Obliga pirita la 4203 lei cheltuieli de judecata.

Cu apel in 30 zile de la comunicare, apelul depunindu-se la Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti.

Pronuntata in sedinta publica, astăzi, ………...2014

PREŞEDINTE, GREFIER,

………   ……………………

 

Domenii speta