Uzucapiune

Sentinţă civilă 139 din 22.01.2013


Dosar nr. 1246/308/2012

Operator de date cu caracter personal 3192

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA

CIVIL

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 139

Şedinţa publică din 22 ianuarie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE Cornelia Pop

Grefier Laura Iancu

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanţii R.C. şi T.D. în contradictoriu cu pârâtele P.M.C., R.E.M.D. şi C.R., având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă pentru reclamanţi av. Fintoc Marieta, lipsă fiind pârâţii. Prezent în sala de şedinţă este martorul Lup Eugen.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 8 ianuarie 2013, a fost remis instanţei extras din registrul de naştere privind pe pârâta Rîtea Ramona.

Reprezentanta reclamanţilor depune în copie extrasul din registrul de căsătorie privind pe C.R., născută Rîtea.

Martorul a fost audiat sub prestare de jurământ, declaraţia fiind consemnată separat la dosar.

Reprezentanta reclamanţilor susţine că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri în probaţiune de formulat sau probe de administrat, în temeiul prevederilor art. 150 Cod procedură civilă, instanţa declară închisă procedura probatorie şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamanţilor solicită admiterea acţiunii în modalitatea precizată, fără cheltuieli de judecată.

INSTANŢA

Prin acţiunea civilă înregistrată la 22.05.2012 sub nr.1246/308/22.05.2012 şi precizată la 9 octombrie 2012 (f.35 din dosar), reclamanţii R.C. şi T.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii P.M.C., Rîtea Elena-Mirela-Dobrina şi C.R. pentru ca în baza art.28 şi 130 din D.L. nr.15/1938 să se constate că reclamantul R.C. şi soţia Rîtea Maria-Valentina, decedată la 5.03.2008 au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în sat Seleuş, nr.440, com. Daneş, jud.Mureş, înscris în CF nr.691 Seleuş, top.738, 739, de natură casă intravilan cu 371 mp şi grădină intravilan cu 396 mp prin uzucapiune, să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra aceluiaşi imobil pe numele celor doi, cu titlu de uzucapiune, să se constate că masa succesorală după defuncta Rîtea Maria Valentina decedată la 5.03.2008 se compune din imobilul situat în Seleuş nr.440 înscris în CF 691 Seleuş, top.738, 739 de natură casă în intravilan cu 371 mp şi grădină în intravilan cu 396 mp, să se constate calitatea de moştenitori legali ai defunctei Rîtea Maria Valentina a reclamantului R.C., soţ supravieţuitor, reclamanta T.D. şi pârâtele P.M.C., Rîtea Elena-Mirela-Dobirna şi C.R. în calitate de descendente ale defunctei (fiice), să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului descris pe numele părţilor conform cotelor de moştenire cuvenite, cu titlu de moştenire, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

În considerentele acţiunii reclamanţii arată că proprietari tabulari ai imobilului descris în petit sunt Puskas Ana în cotă de 1 parte şi Puskas Gyorgy (Gheorghe) în cotă de 1 parte, ambii fiind decedaţi, Puskas Ana la 14.08.1923 şi Puscas Gheorghe decedat la 28.08.1971 fără moştenitori, că soţii R.C. şi Maria Valentina au început să folosească imobilul în perioada anilor 1972, public, continuu, neîntrerupt şi sub nume de proprietar, că imobilul nu a făcut obiectul legii fondului funciar şi nu a fost naţionalizat sau expropriat.

În ce priveşte legea aplicabilă, reclamanţii arată că în speţă sunt incidente disp.art.28 din D.L. nr.115/1938, conform Deciziei nr.LXXXVI(86) din 10 decembrie 2007 a ICCJ publicată în MO, partea I nr.697/14.10.2008, dată în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului Lege nr.115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr.7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispoziţiile legii vechi, respectiv Decretul Lege nr.115/1938.

În drept s-au invocat disp.art.28, 130 din D.-L. nr.115/1938, art.680, 651, 659, 669, 679, 684 c.civ., art.274 c.pr.civ.

Au fost anexate: extras CF 691 Seleuş, certificate de deces Puscas Gheorghe şi Puscaş Ana, certificate de naştere şi căsătorie ale părţilor, adeverinţă eliberată de com. Daneş cu nr.3383/15.05.2012, privitoare la imobil, Încheierea nr.3/17.05.2012 a Notarului Public Urian Marilena privind nedezbaterea masei succesorale după defuncta Rîtea Maria Valentina, certificat privind RNNEL şi RNNEOS din care rezultă că nu s-au găsit înregistrate declaraţii privind optimea succesorală privind pe defuncta Rîtea Maria Valentina decedată la 5.03.2008, certificat eliberat de Camera Notarilor Public Tg.-Mureş, adeverinţa nr.3447/17.05.2012 eliberată de Primăria Daneş.

Prin întâmpinare pârâtele R.M. E.D., P.M.C. şi C.R. s-au declarat de acord cu acţiunea reclamanţilor (f.30,31,32 din dosar).

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi proba testimonială.

Analizând actele şi lucrările dosarului cauzei deduse judecăţii, se reţin şi se constată de către instanţă următoarele:

Potrivit extrasului CF aflat la fila 7 din dosar, imobilul înscris în CF nr.691 Seleuş, nr.top/cad 738 „casă în intravilan cu 371 mp” şi nr.739, grădină intravilan cu 396 mp formează proprietatea tabulară a numiţilor Puskas Ana în cotă de 1 parte, intabulat în 1883 prin cumpărare, şi Puskas Gyorgy în cotă de 1 părţi, intabula în 1915 cu titlu de moştenire.

În prezent ambii proprietari tabulari sunt decedaţi: Puskas Ana a decedat la 14.08.1923 (f.9), iar Puskas Gheorghe a decedat la 28.08.1971 (f.8 din dosar).

Imobilul se află în circuitul civil şi nu a făcut obiectul legilor speciale de restituire a proprietăţii.

Din declaraţiile martorilor Stoica Lucia Codruţa (f.45 din dosar) şi Lup Eugen (f.51 din dosar), rezultă că reclamantul R.C. şi soţia sa Rîtea Maria Valentina, în prezent decedată, au folosit imobilul din perioada anului 1972, fiind cunoscuţi ca proprietari în comunitatea locală.

Potrivit art.1847 c.civ. (de la 1864), ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

Din declaraţia aceloraşi martori rezultă că posesia reclamantului R.C. şi a soţiei sale Rîtea Maria Valentina a fost una utilă în înţelesul legii.

Conform art.28 din Decretul Lege nr.115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiile legii timp de 20 de ani după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.

În speţă rezultă că reclamantul şi soţia sa au folosit terenul o perioadă mai mare de 20 de ani, de la moartea proprietarilor tabulari, având o posesie utilă, neviciată şi neechivocă.

Instanţa a dispus afişarea unei somaţii care cuprinde toate informaţiile impuse de art.130 din Decretul Lege nr.115/1938 la uşa instanţei şi sediul Primăriei Daneş în raza teritorială a căreia se află situat imobilul şi publicarea ei într-un ziar de largă răspândire (f.37-43 din dosar).

Nimeni nu a formulat opoziţie cu privire la constatarea dreptului de proprietate al reclamanţilor.

În baza argumentelor de fapt şi de drept ce preced, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi având în vedere şi faptul că se impune clarificarea unei situaţii juridice incerte şi care durează de foarte mulţi ani, instanţa urmează să constate dobândit de către reclamantul R.C. şi soţia sa Rîtea Maria Valentina a dreptului de proprietate asupra imobilului prin uzucapiune.

Rîtea Maria Valentina, aşa cum s-a arătat a decedat la 5.03.2008.

În ce priveşte succesiunea după defuncta Rîtea Maria Valentina, aceasta este supusă dispoziţiilor din c.civ. de la 1864, raportat la data deschiderii succesiunii şi disp.art.55 din L.71/2011.

Potrivit art.651 c.civ. „succesiunile se deschid prin moarte”, legea reglementând ordinea succesiunilor între moştenitorii legitimi, conform art.652 c.civ.

Conform art.1 din L.319/1944 soţul supravieţuitor în concurs cu copiii defunctei culege 1 din moştenire, astfel că restul de 3 din masa succesorală după defunctă, de 1 din întreg imobilul se va împărţi între cele trei fete ale defunctei, cotele fiind de 4/16 părţi din masa succesorală pentru reclamantul R.C., soţ supravieţuitor şi de câte 3/16 părţi pentru fiecare.

Părţile nu au solicitat şi partajul succesoral, astfel că instanţa, în temeiul art.47 din Lg.7/1996, va dispune intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului conform celor ce preced.

Faţă de neopunerea pârâtelor şi recunoaşterea pretenţiilor la prima zi de înfăţişare, instanţa în temeiul art.275 c.pr.civ. nu va acorda cheltuieli de judecată reclamanţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea precizată a reclamanţilor R.C., domiciliat în com.Daneş, jud.Mureş şi T.D., domiciliată în com.Daneş jud.Mureş, în contradictoriu cu pârâtele P.M.C., domiciliată în com. Daneş,  jud.Mureş, R.E.M.D., domiciliată în com. Daneş, jud.Mureş şi C.R., domiciliată în com. Daneş, jud.Mureş, şi în consecinţă:

Constată că reclamantul R.C. şi soţia Rîtea Mariana Valentina, decedată la 5 martie 2008, au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Seleuş nr.440, jud.Mureş şi înscris în CF 691 Seleuş top. 738, 739, de natură casă şi teren intravilan cu 767 mp., prin efectul uzucapiunii.

Constată că masa succesorală după defuncta Rîtea Maria Valentina, decedată la 5.03.2008 se compune din cota de 1 parte din imobilul menţionat.

Constată că au calitatea de moştenitori legali ai defunctei, reclamantul R.C. în calitate de soţ supravieţuitor, în cotă de 4/16 din masa succesorală şi pârâtele în calitate de fiice ale defunctei în cote egale de câte  3/16 părţi fiecare, din masa succesorală.

Dispune întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului conform celor menţionate, cu titlu de uzucapiune şi moştenire.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 ianuarie 2013.

Preşedinte,

Cornelia Pop

Grefier,

Laura Iancu

Red.P.C.tehnored.L.I.

9 ex./8 martie 2013