Uzucapiune

Hotărâre 621 din 10.04.2013


Dosar nr. 2449/308/2012

Operator de date cu caracter personal 3192

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA

PENAL

SENTINŢA CIVILĂ NR. 621/2013

Şedinţa publică de la 10 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE: VASILE AENOAEI

GREFIER: ADRIANA DRAGOMIR

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant I. A. şi pe pârât OFICIUL DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARA MURES - BIROUL DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARA SIGHISOARA prin reprezentant legal, pârât B. A., pârât I. N. JR., pârât I. VASILE, pârât I. A., având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reclamanta personal, asistată de av. Fintoc Marieta, lipsă fiind pârâţii. Se prezintă martorul Iordăchescu Vasile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de şedinţă, după care:

Se constată că la dosar s-a depus de la Primăria comunei Daneş, răspuns la solicitarea instanţei de afişare a somaţiei la sediul primăriei.

Reprezentanta reclamantei face dovadă citării pârâţilor printr-un ziar de largă răspândire, depunând la dosar ziarul „Adevărul”.

Instanţa procedează la ascultarea martorului, sub prestare de jurământ, declaraţia lui fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Reprezentanta reclamantei precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus în cauză.

Instanţa, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, închide procedura probatorie şi acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta reclamantei având cuvântul, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, solicitând instanţei să dispună reconstruirea cărţii funciare nr. 950 Seleuş, proprietatea lui S. E., conform documentaţiei topografice, memoriul tehnic; să se constate că reclamanta I. A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Seleuş, nr. 437, jud. Mureş, înscris în CF 950 Seleuş, să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat Seleuş, nr. 437, jud. Mureş, înscris în CF 950 Seleuş, pe numele reclamantei în cotă de 1/1 parte; să se constate că reclamanta împreună cu soţul ei au edificat prin contribuţie comună o cameră şi o cămară prin anii 1984, prin adăugire la construcţia veche; să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra noii construcţii pe numele soţilor I.; să se constate că masa succesorală după defunctul I. N. se compune din cota de 1 parte din noua  construcţie; să se constate că au calitate de moştenitori legali ai defunctului I. N., reclamanta în calitate de soţie supravieţuitoare şi cei patru copii în calitate de descendenţi; să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra noii construcţii pe numele reclamantei şi al pârâţilor I. A., I. N. jr, I. Vasile şi I. A., fără cheltuieli de judecată.

INSTANŢA

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 2449/308/2012, la data 19.10.2012, reclamanta I. A. a chemat în judecată pe pârâţii Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mureş, Bartoş A., I. N. jr, I. Vasile şi I. A., solicitând instanţei să dispună reconstituirea cărţii funciare nr. 950 Seleuş nr. top 732, de natură teren arabil cu S=433 mp şi nr. top 733, de natură teren  curţi, construcţii cu S=249 mp pe care este edificată C1  casă de locuit cu Sc=83 mp compusă din 1 cameră, 1 bucătărie, la nr. administrativ 437 Seleuş, proprietatea lui S. E. conform documentaţiei topografice, memoriului tehnic, întocmită de expertul  topo Alexoi Ion care face parte integrantă din prezenta; să se constate că reclamanta I. A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în satul Seleuş, nr. 437, comuna Daneş, jud. Mureş, înscris în CF 950 Seleuş, nr. top 732 de natură teren arabil cu S=433 mp şi nr. top 733, de natură teren curţi, construcţii cu S=249 mp pe care este edificată C1 casă de locuit cu Sc=83 mp. Compusă din 1 cameră, 1 bucătărie, prin uzucapiune; să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului  situat  în satul Seleuş, nr. 437, comuna Daneş, jud. Mureş, înscris în CF 950 Seleuş, nr. top 732 de natură teren arabil cu S=433 mp şi nr. top 733, de natură teren curţi, construcţii cu S= 249 mp pe care este edificată C1 casă de locuit cu Sc=83 mp compusă din 1 cameră, 1 bucătărie pe numele reclamantei I. A. în cotă de 1/1 parte; să se constate că reclamanta I. A. împreună cu soţul I. N. au edificat prin contribuţie comună o cameră şi o cămară prin  anii 1984, prin adăugire la  construcţia veche C1 situată în satul Seleuş, nr. 437, comuna Daneş, înscrisă în CF 950 Seleuş, nr. top 732, 733; să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra noii construcţii compusă din 1 cameră şi cămară pe numele soţilor I. A. şi I. N. în CF nr. 950 Seleuş, nr. top 732, 733; să se constate că masa succesorală după defunctul I. N., decedat la data de 3 decembrie 1991 se compune din cota de 1/2 parte din noua construcţie compusă din 1 cameră şi o cămară, înscrisă în CG 950 Seleuş, nr. top 732, 733, situată în Seleuş, nr. 437, comuna Daneş, jud. Mureş; să se constate că au calitatea de moştenitori legali ai defunctului I. N., decedat la 3 decembrie 1991: reclamanta în calitate de soţie supravieţuitoare şi I. A. – fiică, I. N. jr, I. Vasile şi I. A. – în calitate de descendenţi; să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra noii construcţii compusă din 1 cameră şi cămară situat în satul Seleuş, nr. 437, comuna Daneş, înscrisă în CF nr. 950 Seleuş, nr. top 732, 733, pe numele reclamantei I. A. şi al pârâţilor I. A.- fiică, I. N. jr, I. Vasile şi I. A.; cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că-n cursul lunii august 2012 s-a adresat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mureş, Biroul de Carte Funciară Sighişoara cu o cerere pentru eliberarea extrasului de carte funciară nr. 950 Seleuş, nr.  top 732, 733, iar ulterior, la data eliberării extrasului de carte funciară mi s-a comunicat că nu se poate elibera cartea funciară 950 Seleuş deoarece nu se găseşte. Acest aspect mi-a fost comunicat şi printr-un Referat nr. 20133/24.08.2012. Am luat legătura cu un expert cadastral care mi-a întocmit o documentaţie cadastrală - memoriul tehnic pentru constituirea cărţii funciare pierdute în favoarea lui S. E., proprietara tabulară a imobilului situat în satul Seleuş, nr. 437, comuna Daneş, jud. Mureş, înscris în  CF 950 Seleuş, nr. top 732, de natură teren arabil în suprafaţă de 433 mp şi nr. top 733 de natură teren curţi, construcţii în suprafaţă de 249 mp. Teren pe care este edificată din anul 1948 de către S. E. C1 o casă de locuit, compusă din 1 cameră şi 1 bucătărie. S. E. a decedat la data de 24 aprilie 1978, fără a avea moştenitori legali.

În perioada anilor 1980 împreună cu soţul său I. N. au intrat în  posesia imobilului situat în satul Seleuş, nr.437, comuna Daneş, jud. Mureş, descris mai sus, pe care l-au posedat împreună, continuu, neîntrerupt, până la data de 3 decembrie 1991, când a decedat, soţul său. Reclamanta a mai arătat a continuat să posede întreg imobilul în aceleaşi condiţii şi după decesul soţului, fiind cunoscut în sat că imobilul îi aparţine în proprietate.

În perioada anilor 1984, împreună cu soţul I. N. a edificat o cameră şi o cămară, prin adăugire la vechea construcţie.

Din adresa nr. 63063383 din 3.10.2012 emisă de Primăria comunei Daneş, reiese că terenul înscris în CF nr. 950 Seleuş nu a fost naţionalizat sau expropriat şi nu a făcut obiectul legilor fondului funciar.

Nu se cunoaşte ca S. E. să fi avut moştenitori legali sau testamentari.

I. N., soţul reclamantei, a decedat la data de 3 decembrie 1991, iar moştenitorii legali ai acestuia sunt: ea, în calitate de soţie supravieţuitoare şi pârâţii I. A., I. N., I. Vasile şi I. A., în calitate de descendenţi.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 80 şi 81 din Ordinul nr. 633/2006, art. 21 din Ordinul nr. 643/2006, art. 28 şi 130 din  Decretul Lege nr. 115/1938, art. 651, 659, 669, 679 şi 684 C.civil şi art. 274 C.pr.civilă.

Pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mureş a formulat  întâmpinare (filele 17-19 din dosar), prin care au arătat că lasă la aprecierea instanţei soluţionarea cauzei.

Ceilalţi pârâţi, deşi legal citaţi, nu au formulat întâmpinare.

Din actele şi lucrările de la dosarul cauzei instanţa constată şi reţine următoarele:

Conform referatului nr. 20133/24.08.2012 emis de  Biroul de carte funciară Sighişoara, i s-a comunicat reclamantei că nu i  se poate elibera extrasul de carte funciară solicitat, întrucât CF nr. 950 Seleuş nu se mai găseşte (fila 7 din dosar).

Conform documentaţiei topografice întocmite de expertul Alexoi Ion (filele 37-48 din dosar) imobilul de natură teren arabil în suprafaţă de 433 mp, înscris în CF nr. 950 Seleuş, nr. top 732 şi respectiv cel de natură curte şi construcţii, în suprafaţă de 249 mp, mai exact casă de locuit, cu suprafaţa construită de 83 mp, compusă dintr-o cameră şi o bucătărie, situată în satul Seleuş, nr. 437, com. Daneş, jud. Mureş, înscrisă în aceeaşi carte funciară, nr. top 733, a fost proprietatea numitei S. E..

În baza art. 80 şi 81 din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, instanţa va dispune reconstituirea cărţii funciare nr. 950 Seleuş, nr. top 732, de natură teren arabil în suprafaţă de 433 mp şi nr. top 733, de natură curte şi construcţii în suprafaţă de 249 mp, mai exact casă de  locuit cu suprafaţa construită de 83 mp, compusă dintr-o cameră şi o bucătărie, situată în satul Seleuş, nr. 437, com. Daneş, jud. Mureş, proprietatea lui S. E., conform documentaţiei topografice, întocmite de expertul Alexoi Ion care face parte integrantă din prezenta.

Conform extrasului din registrul de deces nr. 29/1978, numita S. E. a decedat la data de 24.04.1974, în comuna Daneş, jud. Mureş (fila 8 din dosar) şi nu a avut moştenitori.

În perioada anilor 1980, reclamanta împreună cu soţul său, defunctul I. N. au intrat în posesia imobilului situat în satul Seleuş, nr. 437, comuna Daneş, jud. Mureş, mai sus menţionat, pe care l-au posedat împreună, în mod continuu, neîntrerupt, până la data de 3 decembrie 1991, când soţul reclamantei a decedat. Reclamanta a continuat în aceleaşi condiţii şi după decesul soţului său, fiind cunoscută în sat ca proprietară a imobilului. În anul 1984 reclamanta împreună cu soţul său au edificat o cameră şi o cămară, prin adăugire la vechea construcţie.

Din adresa nr. 63063383 din data de 03.10.2012, emisă de Primăria comunei Daneş, reiese că terenul înscris în CF nr. 950 Seleuş, nu a fost naţionalizat sau expropriat şi nu a făcut obiectul legilor fondului funciar.

Instanţa apreciază că-n cauza de faţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 potrivit cărora  dacă  „cel care a posedat un bun nemişcător, în condiţiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat”.

Soţul reclamantei, numitul I. N., a decedat la data de 03.12.1991, iar moştenitorii legali ai acestuia sunt: reclamanta în calitate de soţie supravieţuitoare, în cotă de 1/4 parte, şi pârâţii I. N. jr., Bartoş A., I. Vasile şi I. A., în calitate  de descendenţi, în cotă de 3/4 parte.

Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa va constata că reclamanta a dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului mai sus descris şi prin urmare va dispune intabularea dreptului de proprietate asupra acestuia pe numele reclamantei, în cotă de 1/1 parte.

De asemenea, instanţa va constata că reclamanta împreună cu soţul ei, I. N. au edificat, prin contribuţie comună, o cameră şi o cămară, în anul 1984, prin adăugire la construcţia veche şi prin urmare va dispune intabularea dreptului de proprietate asupra acestei noi construcţii, pe numele reclamantei şi a lui I. N., în CF nr. 950 Seleuş, nr. top 732 şi 733, în cotă de 1/1 parte.

Instanţa va mai constata că masa succesorală după defunctul I. N., se compune din cota de 1/2 parte din noua construcţie, compusă dintr-o cameră şi o bucătărie şi va constata că au calitatea de moştenitori legali ai defunctului I. N., reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare, în cotă de 1/4 parte şi respectiv pârâţii I. N. jr, B. A., I. Vasile şi I. A., în calitate de descendenţi, în cotă de 3 parte şi pe cale de consecinţă va dispune intabularea dreptului de proprietate asupra acestei noi construcţii în cartea funciară conform prezentei.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind cerute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta I. A., domiciliată în satul Seleuş, nr. 437, comuna Daneş, jud. Mureş, în contradictoriu cu pârâţii Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mureş cu sediul în Tg. Mureş, str. Căprioarei, nr.2, jud. Mureş, B. A., domiciliată în Mediaş, str. Luncii, nr.1, bl.3, et.3, ap.78, jud. Sibiu, I. N. jr. domiciliat în satul Seleuş, nr. 435, com. Daneş, jud. Mureş, I. Vasile şi I. A., ambii cu domiciliul în satul Seleuş, nr. 437, com. Daneş şi-n consecinţă:

Dispune reconstituirea cărţii funciare, nr. 950 Seleuş, nr. top 732, de natură teren arabil în suprafaţă de 433 mp şi nr. top 733, de natură curte şi construcţii în suprafaţă de 249 mp, mai exact casă de  locuit cu suprafaţa construită de 83 mp, compusă dintr-o cameră şi o bucătărie, situată în satul Seleuş, nr. 437, com. Daneş, jud. Mureş, proprietatea lui S. E., conform documentaţiei topografice, întocmite de expertul Alexoi Ion care face parte integrantă din prezenta.

Constată că reclamanta a dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în satul Seleuş, nr. 437, com. Daneş, jud. Mureş, înscris în CF nr. 950 Seleuş, nr. top 732, de natură teren arabil în suprafaţă de 433 mp şi nr. top 733, de natură teren, curte în suprafaţă de 249 mp, pe care este edificată C1 Casă de locuit în suprafaţă de 83 mp, compusă dintr-o cameră şi o bucătărie.

Dispune intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus menţionat pe numele reclamantei, în cotă de 1/1 parte.

Constată că reclamanta împreună cu soţul ei, I. N., au edificat, prin contribuţie comună, o cameră şi o cămară, în anul 1984, prin adăugire la construcţia veche C1, situată în Seleuş, nr. 437, comuna Daneş, înscrisă în CF nr. 950 Seleuş, nr. top 732, 733.

Dispune intabularea dreptului de proprietate asupra acestei noi construcţii pe numele reclamantei şi a lui I. N. în CF nr. 950 Seleuş, nr. top 732 şi 733, în cotă de 1/1 parte.

Constată că masa succesorală după defunctul I. N., decedat la data de 03.12.1991, se compune din  cota de 1/2 parte, din noua construcţie, compusă dintr-o cameră şi o bucătărie, înscrisă în CF nr. 950 Seleuş, nr. top 732, 733, situată în satul Seleuş, nr. 437, comuna Daneş, jud. Mureş.

Constată că au calitate de moştenitori legali ai defunctului I. N., reclamanta în calitate de soţie supravieţuitoare în cotă de 1/4 parte şi respectiv pârâţii Bartoş A., I. N. jr, I. Vasile şi I. A., în calitate de descendenţi în cotă de 3/4 parte.

Dispune intabularea dreptului de proprietate asupra acestei noi construcţii în cartea funciară, conform prezentei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.04.2013.

PREŞEDINTE

AENOAEI VASILE

GREFIER

DRAGOMIR ADRIANA

Red.A.V. tehnored.D.A

7 ex. – 10.05.2013