Ordin de protectie admis

Data publicare portal: 05.03.2015

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 30.01.2014, sub nr. 762/311/2014, reclamanta N E a chemat in judecata pe paratul N I, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna emiterea ordinului de protectie impotriva paratului, prin care să fie luate masurile temporare, pe 6 luni, fata de acesta din urma, in speta obligarea paratului la pastrarea unei distante minime determinate de 20 metri fata de reclamanta si interzicerea paratului de a avea orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod cu reclamanta.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat, in esenta, ca datorita comportamentului violent al paratului, atat fizic cat si verbal, de aproximativ 1 an de zile, paratul a provocat scandaluri si a exercitat, asupra sa, agresiuni fizice prin aplicarea de lovituri cu pumnii, membrele inferioare si corpuri contondente, in mai multe zone ale corpului, cauzand acesteia mai multe leziuni traumatice.

Mai arata reclamanta ca ultimul scandal provocat de parat, soldat prin agresarea fizica a reclamantei, a fost in seara zilei de 21.01.2014, cand aceasta din urma a fost lovita cu pumnii in zona capului, iar anterior acestui eveniment, la data de 06.01.2014 a suferit mai multe leziuni traumatice cauzate de loviturile aplicate de parat, asa cum rezulta si din Certificatul medico-legal nr. 19/C eliberat la 07.01.2014 de Serviciul de Medicina Legala Olt.

Fata de comportamentul violent al paratului, mentioneaza reclamanta ca a solicitat de multe ori concursul organelor de politie, iar despre suferintele sale au cunostinta toti vecinii si copiii partilor din proces.

Precizeaza, de asemenea, ca i-au fost eliberate mai multe certificate medico-legale, ce au fost atasate la dosarul care are ca obiect divortul partilor.

In concluzie, pe situatia de fapt, reclamanta mentioneaza ca este intr-o stare de tensiune ridicata, apreciind ca ii este pusa in primejdie integritatea corporala si chiar viata prin comportamentul foarte violent al paratului.

In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 25/2012, privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2003.

In dovedirea pretentiilor formulate, reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, interogatoriul paratului si testimoniala prin depozitia martorului I M G.

De asemenea, sub aspect probator, reclamanta a atasat cererii de chemare in judecata in dublu exemplar, un set de inscrisuri, respectiv copia actului de identitate al reclamantei (fila 8), copia certificatului de casatorie al partilor (fila 9) si Certificatul medico-legal nr. 19/C din 07.01.2014 (fila 10).

Paratul, legal citat, a formulat intampinare (fila 21 dosar), prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, insa, pe fond, a mentionat ca este de acord cu pretentiile partii adverse in privinta masurilor legale solicitate impotriva sa pe taramul Legii nr. 25/2012, cu precizarea ca distanta minima de 20 de metri este neoperanta in practica, datorita faptului ca partile gospodaresc intr-o curte comuna, in imobile separate, iar paratul s-ar afla intr-o situatie imposibila de a respecta aceasta distanta.

In motivarea in fapt, paratul a aratat ca neintelegerile dintre parti dateaza de mai multi ani, iar vina apartine amandurora, intrucat si reclamanta manifesta un comportament violent fata de acesta.

In legatura cu incidentul dintre parti din data de 06.01.2014, mentionat de reclamanta in cererea de chemare in judecata, paratul arata ca a fost lovit cu un obiect contondent (un lemn) de reclamanta, zona vizata fiind capul acestuia, motiv pentru care a fost nevoit sa se apere, suferind mai multe leziuni la membrele superioare si la cele infesrioare, fara sa se prezinte la medicul legist pentru constatarea acestor leziuni. In aceasta privinta, arata ca reclamanta este suferinda din punct de vedere psihic.

In final, paratul arata ca se angajeaza sa nu mai poarte discutii de nici un fel cu reclamanta si sa evite orice provocare din partea acesteia din urma, insa cu atentionarea reclamantei, in sensul ca si aceasta sa evite asemenea provocari.

In drept, cererea nu a fost intemeiata pe vreo dispozitie legala.

In dovedire, a depus inscrisuri (Decizia asupra capacitatii de munca nr. 960/28.09.1994) – fila 23 din dosar.

La dosarul cauzei a fost atasata si copia hotararii de divort pronuntata in privinta casatoriei partilor, in prima instanta, respectiv Sentinţa nr. 728/24.01.2014 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul 4762/311/20013 (din acest punct de vedere instanta de fata retine ca numarul anului de la dosarul de divort este inserat eronat in antetul hotararii in cauza, fiind vorba despre anul 2013 si nu 2012).

Instanta, conform mentiunilor din practica, a retinut ca in speta de fata nu se mai impune administrarea probei testimoniale solicitate de reclamanta, fiind apreciate ca fiind suficiente inscrisurile castigate cauzei si marturisirile judiciare ale partilor litigante de la ultimul termen de judecata.

Prin s.c. nr 2424 din data de 10.03.2014 pronuntata de Judecatoria Slatina în dosarul nr. 12761/311/2014 s-a admis cererea având ca obiect ordin de protecţie, astfel cum aceasta a fost precizata oral la termenul de astazi, formulată de reclamanta N E în contradictoriu cu pârâtul  N I.

S-a emis ordinul de protecţie împotriva pârâtului N I, pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii, dispunând următoarele:

-Obligarea paratului la pastrarea unei distante minime determinate de 8 metri fata de reclamanta N E;

-Interzicerea paratului de a avea orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod cu reclamanta.

Conform art. 454 NC.pr.civ., s-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 800 lei, reprezentand cheltuieli de judecată (onorariu avocat), către reclamantă.

Pentru a se pronunta astfel Judecatoria Slatina a reţinut următoarele:

În fapt, conform certificatului de casatorie intocmit de Primaria com. Dobroteasa, raionul Dragasani, partile s-au casatorit la data de 22.11.1962, din casatorie rezultand doi copii, ambii majori, respectiv C I T, nascut la data de 25.12.1963 si P I C, nascut la data de 17.04.1969, astfel cum rezulta din mentiunile instantei care a pronuntat in prima instanta divortul partilor litigante.

Prin Sentinţa nr. 728/24.01.2014 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul 4762/311/20013 a fost respinsa cererea principala avand ca obiect ,,divort’’, formulată de reclamantul parat N I in contradictoriu cu parata reclamanta N E, ca neintemeiata, a fost admisa cererea reconventionala formulata de parata reclamanta N E in contradictoriu cu reclamantul parat N I, dispunandu-se desfacerea căsătoriei părţilor încheiată la data de 22.11.1962 şi înregistrată sub nr. 28 in registrul de stare civilă al Primăriei com. Dobroteasa, Raionul Dragasani, din culpa exclusiva a reclamantului parat.

Coroborand materialul probator administrat de instanta fondului divortului partilor, alaturi de inscrisurile atasate la dosarul de fata, prin prisma interpelarilor orale ale partilor realizate de instanta de fata, descrise in cuprinsul practicalei prezentei hotarari, instanta retine ca din certificatele medico-legale nr. 275/C/13.03.2009, nr. 1261/C/07.09.2009 si nr. 19/C/07.01.2014, rezulta ca reclamanta a suferit multiple leziuni traumatice, a caror vindecare a necesitat intre 5 si 8 zile de ingrijiri medicale, iar persoana culpabila de asemenea acte de violenta este paratul, acesta din urma confirmand partial aceste manifestari neconforme unui sot, cu precizarea ca multe dintre aceste acte de violenta au fost provocate de partea adversa, iar altele au fost expresia legitimei aparari fata de actiunile violente exercitate de reclamanta.

Din probele administrate in cauza a rezultat fara dubiu, pentru instanta de fata, ca paratul manifesta un comportament reprobabil fata de sotia sa (pana la pronuntarea definitiva asupra divortului partile litigante pastreaza calitatea de sot si sotie), respectiv reclamanta a suferit mai multe leziuni corporale urmare a corectiilor fizice aplicate de sotul acesteia, paratul din proces, cu care imparte aceeasi gospodarie, fiecare posedand in fapt un imobil diferit situat in aceeasi curte comuna, cu acces comun si la unele utilitati, de ex. fantana.

Datele cuprinse in Certificatul medico-legal depus la dosar (fila 10) reliefeaza ca reclamanta a suferit mai multe leziuni traumatice prin lovire cu corpuri contondente, iar din mijloacele de proba administrate la dosar nu au rezultat alte indicii, in sensul ca acestea nu au fost aplicate de catre parat, chiar manifestate de pe fondul provocarilor partii adverse, intrucat realitatea acestora nu a fost negata de parat prin lamuririle aduse in cuprinsul intampinarii si al interpelarilor orale in fata instantei de judecata.

Sunt incidente următoarele dispoziţii legale:

In drept, instanta retine ca în legislația românească, actul normativ cadru din domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie este Legea nr. 217/2003. Această lege a fost modificată într-o manieră consistentă prin Legea nr. 25/2012 pentru a fi corectate anumite deficiențe semnalate în practică.

Modificările au vizat, în principal, următoarele aspecte: indicarea expresă a principiilor care guvernează domeniul protecţiei şi promovării intereselor victimelor violenţei în familie; extinderea ariei de acoperire a conceptului de „violenţă în familie” astfel încât el să corespundă cu standardele de definire impuse de instrumente juridice internaţionale extinderea numărului situaţiilor de interrelaţionare care sunt acoperite de conceptul „membru de familie” prin raportare la domeniul de reglementare; crearea unui instrument de protecţie care şi-a dovedit utilitatea în alte legislaţii şi care în Legea nr. 217/2003 este denumit „ordin de protecţie”.

În legislaţia penală actuală există deja posibilitatea aplicării măsurii de siguranţă a interdicţiei revenirii în locuinţa familiei pe o perioadă determinată, prevăzută de art. 118/1 C.pen. în cazuri de violenţă în familie. Aplicarea unei astfel de măsuri este însă condiţionată de îndeplinirea unor cerinţe speciale: victima trebuie să solicite luarea sa, cel împotriva căruia se dispune o astfel de măsură a fost deja condamnat la pedeapsa închisorii de cel puţin un an pentru loviri sau alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice sau psihice, săvârşite asupra membrilor de familie, iar instanţa constată că prezenţa sa în locuinţa familiei constituie un pericol grav pentru aceştia. Durata pentru care se poate lua această măsură este de până la 2 ani.

In forma anterioară modificării şi republicării din anul 2012, art. 26 din Legea nr. 217/2003 permitea ca această măsură să fie dispusă în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, la cererea victimei sau din oficiu, ori de câte ori existau probe sau indicii temeinice că un membru de familie a săvârşit un act de violenţă cauzator de suferinţe fizice sau psihice asupra unui alt membru. Dispunerea se făcea de către instanţa de judecată prin încheiere motivată.

Ceea ce se solicita cu necesitate din punct de vedere doctrinar ca modalitate de protejare a victimelor violenţei în familie este, însă, un instrument complex care să poată fi utilizat în regim de urgenţă pentru a înlătura de îndată expunerea la tratementele agresive. În fapt este vorba despre o cale de înlăturare a unui pericol iminent la care victima poate fi expusă şi care poate genera situaţii de comitere împotriva sa a unor infracţiuni grave cu privire chiar la dreptul său la viaţă.

Cu alte cuvinte, prin raportare la necesităţi practice, era necesară completarea cadrului de instrumente de protecţie a victimelor violenţei în familie cu unul de tip preventiv cu efect imediat prin raportare la pericolul la care victimele acestui tip de violenţă sunt expuse. Acest instrument a fost creat prin Legea nr. 25/2012 şi poartă denumirea de „ordin de protecţie”.

În conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003, „persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre” măsurile, obligaţiile sau interdicţiile indicate expres de lege.

Între aceste măsuri se numără si cele solicitate de reclamanta in cuprinsul cererii de chemare in judecata, respectiv obligarea paratului la pastrarea unei distante minime determinate de 8 metri fata de reclamanta si interzicerea paratului de a avea orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod cu reclamanta.

Pentru că ingerinţa asupra drepturilor fundamentale ale celui împotiva căruia se emite ordinul este foarte serioasă, legea nu a permis luarea măsurilor respective pe o perioadă nedeterminată. Astfel, în conformitate cu art. 27 din Legea nr. 217/2003, durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte în mod expres de către judecător. În niciun caz, însă durata pentru care s-au luat măsurile nu va putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului.

Chiar și în cazul în care în hotărâre nu se indică expres durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului.

În acest punct se observă că în cazurile de violență în familie, cel mai adesea, este vorba despre fapte de agresiune de orice tip care se desfășoară în intimitatea locuinței. Din acest motiv, poate fi dificil ca faptele să fie probate, mai ales în situaţiile în care agresiunile se au loc atunci când nicio altă persoană nu este de față. În acest fel, se poate ca o persoană să fie victima unei forme de agresiune, dar să nu poată proba acest fapt, mai ales în situațiile de violență psihică.

În egală măsură, există şi riscul de a se abuza de drept prin expunerea la o măsură de limitare a exerciţiului drepturilor în baza unui ordin de protecţie a unui membru de familie care nu este în realitate un agresor. Se poate ca în astfel de situaţii să se dorească chiar agresarea psihică a acestuia prin acuzaţii false de violenţă. În consecinţă, este vorba despre un echilibru foarte greu de atins în demersul de protejare a drepturilor celor două părţi implicate în acte de violenţă în familie, aceasta cu atât mai mult cu cât este posibil ca mijloacele de probă prezentate să fie obținute cu încălcarea intimității persoanei – de exemplu, filmările din locuința comună, realizate fără consimțământul celui înregistrat.

În concluzie, în conformitate cu legislaţia românească un ordin de protecţie se poate emite dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) se constată comiterea unui act de violenţă, care conform art. 4 din Legea nr. 217/2003 poate fi:

- violenţă verbală, adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare” [art. 4 lit. a) din Legea nr. 217/2003]

- violenţă psihologică, impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar [art. 4 lit. b) din Legea nr. 217/2003];

- violenţă fizică, adică o vătămare corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar [art. 4 lit. c) din Legea nr. 217/2003];

- violenţa sexuală, adică agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal [art. 4 lit. d) din Legea nr. 217/2003];

- violenţă economică, adică interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar [art. 4 lit. e) din Legea nr. 217/2003];

- violenţă socială, impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ, impunerea izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar [art. 4 lit. f) din Legea nr. 217/2003];

- violenţă spirituală adică subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare [art. 4 lit. g) din Legea nr. 217/2003];

b) Actul de violenţă este de natură să pună în pericol viaţa, integritatea sau libertatea victimei;

c) Actul este unul de violenţă în familie (Legea nr. 217/2003 are în vedere prevenirea şi combaterea violenţei în familie), în sensul că este comis de un membru de familie al victimei, în accepţiunea extinsă oferită de art. 5 din Legea nr. 217/2003: a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; b) soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie; c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc; d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului; e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.

Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, modificată prin Legea nr. 25 din 9 martie 2012: ,,in sensul prezentei legi, ,,violenţa în familie’’ reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate’’, violenta putand fi verbala, psihologica, fizica, sexuala, economica, sociala, spirituala, conform art. 2 indice 1 din acelasi act normativ.

Aplicând aceste dispoziţii legale în cauza de faţă, raportat la probele administrate, rezultă că gravitatea si repetabilitatea violentelor fizice exercitate de pârât asupra reclamantei impun emiterea ordinului de protectie pe durata maxima, de şase luni, prevazuta de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, modificată prin Legea nr. 25 din 9 martie 2012, respectiv urmeaza a fi admisa cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata la ultimul termen de judecata, dispunandu-se obligarea paratului la pastrarea unei distante minime determinate de 8 metri fata de reclamanta, precum si interzicerea paratului de a avea orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod cu reclamanta.

Conform art. 454 NC.pr.civ., va fi respinsa cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 800 lei, reprezentand cheltuieli de judecată (onorariu avocat), către reclamantă, avand in vedere ca paratul nu a negat pretentiile reclamantei pe fondul acestora, manifestandu-si disponibilitatea pentru lamurirea situatiei de fapt la termenul legal la care partile au fost in masura sa propuna probe, paratul, prin chiar cuprinsul intampinarii, fiind de acord, in principiu, cu solicitarile partii adverse.

Fata de aceasta stare de fapt, instanta nu va obliga paratul la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanta, apreciind ca paratul nu se afla intr-o culpa procesuala de natura dispoz. art. 451 si urm. NC.pr.civ.

In temeiul art. 27 indice 7 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, prezenta hotarare se va comunica IPJ Olt.

Domenii speta

Spete similare