Pretenţii. Excepția lipsei calității procesuale active.

Sentinţă civilă 708 din 21.10.2014


Cuprins pe materii: Drept civil. Pretenţii. Excepția lipsei calității procesuale active. Persoane juridice de drept public. Organe deliberative fără personalitate juridică.

Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii, conform art. 21 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G reclamanta C L al comunei S a solicitat obligarea pârâtului C I la plata sumei de 38.651,27 lei.

În motivarea acţiunii s-a arătat că pârâtul, în calitate de primar, a refuzat plata către S.C. S.R.L. Galaţi a sumei de 54.603,26 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi recepţionate, în baza contractului nr.1626/27.11.2007, motiv pentru care a fost obligat către societatea respectivă, pe lângă debitul restant, şi la plata sumei de  38.651,27 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.

În drept, cererea a fost motivată pe prevederile art. 998 Cod civil (1864).

Pârâtul, legal citat, prin întâmpinare  a invocat excepţia necompetenţei materiale şi declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei T. B.

Examinând prioritar această excepţie, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată şi a declinat competenţa soluţionării acţiunii în favoarea Judecătoriei T B prin sentinţa civilă nr. …/ .05.2012.

Asupra excepției lipsei calității procesuale active a contestatoarei C L S prin Primar H N, instanța reține următoarele:

În baza art. 21 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.

Conform art. 23 din același act normativ, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia sunt consiliile locale, organe deliberative fără personalitate juridică.

Având în vedere că, așa cum s-a arătat, unitatea administrativ teritorială este titulară de drepturi și obligații și nu organul deliberativ, respectiv C L S, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C L S, invocată din oficiu și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul C I ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Instanţa va obliga reclamanta către pârât la plata sumei de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.