Prin acţiunea civilă, petenta PA în contradictoriu cu intimata Primăria T- Serviciul de Stare Civilă, a solicitat instanţei ca prin sentinţa pe care o va pronunţa să dispună înregistrarea ulterioară a naşterii numitei PA Ana-Maria, născută la data de XX.07.2007.
În fapt s-a arătat că potrivit certificatului constatator al născutului viu nr. XXX/24.12.2008, numita PA Ana-Maria a fost născută la data de XXX.07.2007 în maternitatea Spitalului Municipal T, de către petenta PA, tatăl fiind necunoscut. S-a mai arătat că numita PA Ana-Maria nu a fost înregistrată în termenul legal şi nici în prezent nu are certificat de naştere.
Acţiunea nu a fost motivată în drept.
Intimata Primăria T- Serviciul de Stare Civilă, legal citată, nu a formulat întâmpinare şi nici nu şi-a desemnat un reprezentant în instanţă.
Asupra probelor cauzei, instanţa reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă cu modificările ulterioare, când declaraţia de naştere a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, care trebuie să conţină toate datele necesare întocmirii actului de naştere.
Potrivit certificatului medical constatator al născutului viu nr. XXX/24.12.2008 (f.5), la data de XX.07.2007 a fost născută numita PA Ana-Maria, fiica petentei PA, tatăl fiind necunoscut.
În cauză, la data de 19.08.2013, s-a efectuat o expertiză medico-legală, aceasta concluzionând că numita PA Ana-Maria are vârsta de aproximativ 6 ani şi o lună, deci s-ar fi putut naşte la data de XXX.07.2007.
În ceea ce o priveşte pe numita PA Ana-Maria, instanţa reţine că aceasta este copil rezultat din afara căsătoriei, cu filiaţia stabilită numai faţă de mamă şi raportat la dispoziţiile art. 450 alin.1 Cod civil, urmează să dobândească numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită, respectiv cel al petentei PA.
Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că cererea petentei este întemeiată şi, în consecinţă, în baza art. 31 alin. 2 din Legea 119/1996 şi art. 450 alin.1 Cod civil, va admite acţiunea civilă formulată de petenta PA, potrivit dispozitivului de mai jos.
Tribunalul Călărași
CIVIL – MINORI ŞI FAMILIE. Pensie de întreţinere major. Chiar şi în cazul copilului minor, art. 107 din C. fam prevede că dacă acesta are venituri proprii care sunt îndestulătoare pentru nevoile sale, părinţii nu sunt obligaţi la plata pensiei ...
Curtea de Apel Alba Iulia
Minor. Plasament în regim de urgenţă. Lipsa consimţământului persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia copilului. Interesul superior al minorului. Cenzurarea măsurii.
Judecătoria Tulcea
Ordin de protecţie
Tribunalul Constanța
Stabilire domiciliu minor. Ineresul superior al copilului de a creşte alături de părinte
Judecătoria Filiasi
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere - art. 335 alin. 1 CPP - măsura educativă a supravegherii