Prescripţia dreptului material la acţiune

Prin acţiunea civilă, înregistrată sub nr.1134/329/2013, la data de 28 iunie 2013, reclamantul G E, a chemat în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul Iorga Florea, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa,  să-l oblige pe pârât să-i plătească suma de 9000 lei, reprezentând prejudiciul pe care i l-a cauzat prin lipsa de folosinţă pentru perioada cuprinsă între 15 aprilie 2009-24 mai  2013, asupra terenului proprietatea sa, în suprafaţă de 1544 mp, teren situat în intravilanul comunei S M, jud. Teleorman, în cvartalul 78, parcela 6, cu vecinătăţile: N- Iorga Petre şi Iorga Florea, E- DJ 546, S- Iorga Tudor şi V- teren primărie.

Reclamantul ţi-a rezervat dreptul de a-şi mări câtimea pretenţiilor.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 15 aprilie 2009 a cumpărat de la comuna S M, terenul cu suprafaţa de 1557 mp, situat în intravilanul comunei Slobozia Mândra, jud. Teleorman, în  cvartalul 78, parcela 6, nr. cadastral 170 şi înscris în cartea funciară nr.128/N.

După achiziţionarea imobilului, nu a putut intra în posesia acestuia, pentru că terenul era ocupat, în mod abuziv, de către pârât.

Din cauza acestei situaţii, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc M M E (dosar nr.37/N/22 aprilie 2009), l-a notificat pe pârât să-i lase, în deplină proprietate, terenul pe care acesta îl ocupă fără drept.

Pârâtul a refuzat însă să dea curs notificării şi a continuat să se folosească de teren, construind pe acesta un garaj şi solarii în care cultiva legume, pe care le valorifica pe piaţă.

Pentru acest motiv, la data de 19 mai 2009 a formulat o acţiune civilă, la Judecătoria Turnu Măgurele, acţiune ce a avut ca obiect revendicare imobiliară.

Prin sentinţa civilă nr. 1486/21 noiembrie 2011, acţiunea sa a fost admisă.

Pârâtul a atacat hotărârea cu apel iar, la data de 24 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a anulat recursul acestuia.

Nici în urma finalizării dosarului, pârâtul nu a înţeles să-i lase terenul, astfel că punerea sa în posesie s-a putut face doar prin executare silită, în baza procesului verbal de executare, încheiat de BEJ M M E, la data de 24 mai 2013.

Reclamantul a mai arătat că, prin refuzul constant de a-i respecta dreptul de proprietate, pârâtul i-a creat un prejudiciu ce constă în lipsa de folosinţă a terenului, în

perioada 15 aprilie 2009-24 mai 2013, lipsă de folosinţă pe care a evaluat-o, provizoriu, la suma de 9000 lei.

Pentru evaluarea prejudiciului, reclamantul a solicitat efectuarea unei expertize care să stabilească evaluarea producţiei nete, pe care ar fi putut să o obţină, în condiţiile în care avea folosinţa terenului şi îl cultiva cu legume (roşii, castraveţi, ardei gras, etc) în solarii, aşa cum a fost exploatat, de către pârât.

În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.1349 Cod civil.

Pentru dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi expertiză.

A anexat acţiunii: chitanţă taxă timbru, desfăşurător cu calculul taxei judiciare de timbru, împuternicire avocaţială şi (în copii certificate) contract de vânzare-cumpărare, autentificare sub nr.516/15 aprilie 2009, de BNP P P, sentinţa civilă nr.1486/21 noiembrie 2011, încheiere din 04 martie 2013, pronunţate de Judecătoria Turnu Măgurele, raport de expertiză tehnică judiciară şi proces verbal din 24 mai 2013, încheiat de BEJ M M E.

În termen legal, pârâtul a formulat întâmpinare (filele 23-24), prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, pârâtul a arătat că, prin sentinţa civilă nr.1486/21 noiembrie 2011, s-a dispus ca el, pârâtul să fie obligat să lase reclamantului G E suprafaţa de 1544 mp teren, pe care el, pârâtul, îl ocupa, teren situat în cvartalul 78, parcela 6, aşa cum a fost individualizat în raportul de expertiză; să desfiinţeze construcţiile amplasate pe terenul revendicat şi stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţile lor.

Apelul şi recursul formulate împotriva sentinţei i-au fost respinse.

Fără a comunica cu el, reclamantul a apelat la BEJ M M E, pentru începerea executării silite, în acest sens întocmindu-se dosarul de executare nr.49/2013.

În urma somaţiei executorului, el s-a conformat în sensul că a achitat, în totalitate, suma de bani indicată şi a demolat construcţiile edificate pe teren, pe cheltuiala proprie.

Cât priveşte prezenţa acţiune a reclamantului, pârâtul a susţinut că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, a arătat că el nu a ocupat terenul abuziv, aşa cum a susţinut reclamantul, ci a fost pus în posesie cu acesta în anul 1992, de primarul de la acea vreme, fără însă a se efectua o măsurătoare adecvată.

Faptul că el a încercat să se apere, solicitând probatorii şi atacând hotărârea cu apel şi ulterior recurs, nu trebuie interpretat ca un abuz de drept din partea lui.

De asemenea, obligarea sa la plata sumei de 9000 lei nu are un suport legal, prejudiciul fiind doar prezumat.

În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.205 Cod procedură civilă.

În sentinţa publică din data de 01 octombrie 2013, pârâtul, prin avocat, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru perioada 15 aprilie 2009-28 iunie 2010, raportat la data introducerii acţiunii.

Instanţa a respins apărarea reclamantului care a invocat decăderea pârâtului din dreptul de a invoca excepţii, apreciind că, în cauză, nu operează decăderea, motivat de faptul că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în cauza de faţă este o excepţie de ordine publică şi care, potrivit dispoziţiilor art.247 alin.1 Cod procedură civilă, poate fi invocată de parte sau de instanţă, în orice stare a procesului.

Fiind vorba de o prescripţie începută şi neîmplinită la data intrării în vigoare a Noului Cod civil, aceasta este supusă dispoziţiilor legale care a instituit-o respectiv Decretului nr.167/1958, privitoare la prescripţia instinctivă, aşa cum prevăd dispoziţiile art.201 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a N Cod civil.

În lumina dispoziţiilor Decretului nr.167/1958, prescripţia extinctivă este reglementată ca o instituţie juridică de ordine publică, astfel că pârâtul este în drept să invoce excepţia în orice stare a pricinii.

Fiind vorba de o excepţie ce vizează fondul cauzei, în baza dispoziţiilor art.248 alin 4 Cod procedură civilă, prin încheierea de şedinţă din data de 01 octombrie 2013, instanţa a dispus unirea excepţiei cu fondul cauzei.

Pentru dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat efectuarea unei expertize agricole, având ca obiectiv evaluarea producţiei nete, pe care reclamantul ar fi obţinut-o de pe terenul ce formează obiectul cauzei, în condiţiile în care terenul ar fi fost cultivat cu legume, în solarii, aşa cum a fost exploatat de către pârât.

Suplimentar, instanţa a dispus ca expertul să calculeze, separat, producţia netă ce s-ar fi putut obţine, corespunzător perioadei 15 aprilie 2009 - 28 iunie 2010.

Pârâtul, prin avocat, a fost de acord cu obiectivele de expertiză şi a  precizat că suprafaţa de teren ocupată de solarii a fost de 152 mp.

Reclamantul a mai depus o notificare a pârâtului, la data de 26 iulie 2013, de către BEJ M M E.

Pârâtul nu a solicitat administrarea de probe.

A fost desemnat expert Voicu Ion, cu un onorariu de 500 lei.

Având în vedere că expertul nu a răspuns obiectivelor fixate, instanţa a dispus refacerea raportului de expertiză.

La solicitarea expertului Voicu Ion, instanţa a dispus înlocuirea acestuia, cu un alt expert, în cauză fiind desemnat, prin tragere la sorţi, expert P L.

Pârâtul a contestat evaluarea făcută de expert P L şi, la solicitarea acestuia, instanţa a dispus efectuarea unei contraexpertize.

Prin tragere la sorţi, a fost desemnat expert S N, cu un onorariu de 500 lei.

În şedinţa publică din data de 30 septembrie 2014, reclamantul  a solicitat instanţei să ia act că îşi majorează câtimea pretenţiilor, la suma de 18979 lei, corespunzător raportului de expertiză, întocmit de expert P L.

Analizând materialul probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse de reclamant, instanţa reţine că, în baza contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.516/15 aprilie 2009, reclamantul a devenit proprietarul suprafeţei de 1557 mp teren, cu destinaţia curţi construcţii, situată în comuna S M, jud. Teleorman, în tarlaua 78, parcela 6, având nr. cadastral 170, înscris în Cartea funciară nr.128/N a comunei S M, jud. Teleorman.

La data de 19 mai 2009, reclamantul G E l-a chemat în judecată pe pârâtul I F, revendicând de la acesta suprafaţa de teren dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare, cu motivarea că acesta îl ocupă abuziv.

Prin sentinţa civilă nr.1486/21 noiembrie 2011, pronunţată de J T M a fost admisă acţiunea civilă, formulată de reclamantul G E, iar pârâtul I F a fost obligat să-i lase reclamantului, în deplină proprietate, ternul revendicat, să-şi desfiinţeze construcţiile, respectiv două solarii şi un garaj, amplasate pe trenul revendicat. Totodată, a fost stabilită şi linia de hotar dintre proprietăţile părţilor.

Instanţa reţine că printre efectele acţiunii în revendicare se numără şi restituirea fructelor şi acoperirea cheltuielilor făcute de către posesorul pârât cu bunul pe care trebuie să-l restituie.

Cât priveşte restituirea fructelor produse de bunul revendicat, urmează a se face distincţie după cum posesorul pârât a fost de bună sau de rea credinţă.

În cauză, de la data intentării acţiunii în revendicare (19 mai 2009), pârâtul Iorga Florea a devenit un posesor de rea-credinţă, care potrivit dispoziţiilor art.484 V Cod civil (aplicabil în cauză, în baza art.4 din Legea nr.71/2011) este obligat să restituie reclamantului, în calitate de proprietar al terenului, toate fructele, oricare ar fi ele (naturale industriale sau civile). Mai mult, el va fi obligat, potrivit aceloraşi dispoziţii legale, să restituie nu numai fructele percepute, dar şi pe cele care, din neglijenţa sa, nu le-a perceput.

Reclamantul G E, în calitate de proprietar al terenului, este obligat să plătească pârâtului, în calitate de posesor de rea credinţă, aşa cum dispune art.484 V Cod civil, cheltuielile pentru înfiinţarea şi întreţinerea culturilor.

Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, aşa cum a motivat în încheierea de şedinţă din data de 01 octombrie 2013, instanţa a reţinut că se aplică dispoziţiile Decretului nr.167/1958, privind prescripţia extinctivă.

Potrivit dispoziţiilor acestui act normativ, acţiunile personale, indiferent de izvorul lor, sunt supuse termenului general de prescripţie, de 3 ani.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât, pentru contravaloarea lisei de folosinţă aferentă perioadei de 15 aprilie 2009-28 iunie 2010.

Cât priveşte fondul cauzei, instanţa va omologa raportul de expertiză întocmit de expert P L, raport de expertiză ce a răspuns obiectivelor fixate de părţi şi încuviinţate de instanţă.

De asemenea, raportul de expertiză are la bază, conform înscrisurilor anexate acestuia, datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică.

Mai mult, datele Institutului Naţional de Statistică, ce vizează producţia medie la ha, pentru cartofii timpurii, îşi găsesc corespondent şi în producţiile comunicate de Primăria comunei Slobozia Mândra, jud. Teleorman, unde este situat terenul, aşa cum reiese din adresa nr.2157/29.10.2013 (fila 68) emisă de Primăria comunei S M, jud. Teleorman.

În şedinţa publică din data de 08 octombrie 2013, pârâtul a susţinut că suprafaţa de teren ocupată cu solarii  a fost de 152 mp, dar nu a dovedit acest fapt, declarând că nu are probe de administrat.

Expertul P L a calculat producţia netă de tomate, corespunzător unei suprafeţe de 300 mp teren, ocupată cu solarii, reţinută în urma discuţiei cu părţile, conform menţiunilor acestuia.

Pârâtul nu a contestat acest aspect, din raportul de expertiză, ci doar evaluarea producţiei.

Instanţa nu a omologat raportul de expertiză întocmit de expert S N, motivat de faptul că expertul a răspuns unor obiective stabilite de el şi nu de instanţă.

Concluziile la care ajunge expertul, privind suprafaţa ocupată de solarii, -50 mp, contrazisă chiar şi de susţinerile pârâtului în faţa instanţei, la data de 08 octombrie 2013, componenţa culturilor şi evaluarea acestora, nu au nicio bază în obiectivele stabilite de părţi, de comun acord, şi omologate de instanţă şi nici în datele Institutul Naţional de Statistică.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite în parte acţiunea civilă şi va obliga pe pârât să plătească reclamantului suma de 12635 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa de folosinţă, aferent perioadei 28 iunie 2010 - 28 iunie 2013.

În baza art.453 alin.1 Cod procedură civilă va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 2470,80 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, corespunzător valorii acordate, onorariu avocat şi onorariu expert).

Domenii speta

Spete similare