Ordonanţă de plată respinsă – debitoarea nu figurează cu debite restante

ordonanţă de plată respinsă – debitoarea nu figurează cu debite restante

INSTANŢA:

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.08.2014, sub nr. 37516/299/2014, creditoarea SC E.E.M. SA, a solicitat obligarea debitoarei la plata sumei totale de 34090,42 lei, suma reprezentând contravaloarea facturii de energie electrică neachitată nr. 3745727/15.04.2013 în cuantum de 33771,51 lei, la care se adaugă suma de 318,91 lei reprezentând penalităţi de întârziere.

Totodată, a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că părţile au încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr. 1002-9020995-1 din 25.03.2009, iar debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, neachitând contravaloarea facturilor emise. A mai susţinut aceasta că debitoarea trebuia să achite contravaloarea facturii în termen de 10 zile de la emiterea acesteia, conform art. 14 alin. (1) din contractul încheiat, neachitarea acesteia în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage plata de penalităţi de întârziere egale cu nivelul dobanzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare.

Totodata, creditoarea a arătat că a calculat penalităţi de întârziere conform art. 120 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 2 pct. 2 din Ordiunul ANRE nr. 5/2003, art. 14 alin. (3) din contractul încheiat cu debitoarea, cuantumul acestora fiind de 0,4%/zi de întarziere conform art. 120 alin. (7) din OG 92/2003, suma datorată de debitoare cu acest titlu fiind de 318,91 lei.

Aceasta a învederat de asemenea că sunt întrunite condiţiile pentru emiterea unei ordonanţe de plată, creanţa acesteia fiind certă, lichidă şi exigibilă.

În drept, creditoarea a invocat dispoziţiile art. 1013 C. pr.civ, contractul cadru din 11.10.1999 de furnizare a energiei electrice, art. 59, 61 din Legea 123/2012, art. 152 din Regulamentul din 25.06.2004, Legea 46/2011, art. 120 alin. (7) din OG nr. 92/2003 şi art. 969 C. civ.

În dovedirea cererii, aceasta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În susţinerea cererii, creditoarea a depus copii de pe următoarele înscrisuri: factura nr. 3745727/15.04.2013 (f. 22), contractul de furnizare a energiei electrice nr. 1002-9020995-1 din 25.03.2009 (f. 25-28), somaţie (f. 38).

Debitoarea, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că la data de 3.09.2013 aceasta a notificat creditoarea despre faptul că începând cu data de 12.04.2010 spaţiul pentru care a fost emisă factura a fost predat către proprietar, la notificare fiind ataşat procesul-verbal de predare-primire a spaţiului în care se menţiona indexul contorului şi faptul că în termen de 5 zile contorul va fi preluat, urmând ca proprietarul să facă demersuri în acest sens.

A mai susţinut aceasta ca a primit răspuns la această notificare abia la data de 09.09.2014, când i-au fost comunicate facturile storno pentru întregul debit ce face obiectul prezentei cereri, creditoarea având aşadar cunoştinţă la data formulării cererii despre eroarea intervenită la emiterea facturii invocate de creditoare, motiv pentru care această creanţă nu există.

În dovedirea susţinerilor sale, aceasta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În susţinerea cererii, debitoarea a depus copii de pe următoarele înscrisuri: adresa nr.638/03.09.2014 (f. 49), proces verbal de predare-primire (f. 50), răspuns (f. 51), factura 4 MF 08363359 din 12.08.2014 (f. 52-54), factura 4 MF 09147454 din 04.09.2014 (f .55-57).

La acest termen de judecată, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri.

După pronunţarea soluţiei, la dosarul cauzei a fost depusă cerere de renunţare la judecată formulată de creditoare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Părţile au încheiat la data de 25.03.2009 contractul nr. 1002-9020995 ce avea ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum situat în …, contractul fiind încheiat pe durată determinată, până la data de 19.08.2013, astfel cum rezultă din art. 2 şi 3 din contract (f.25-28). Totodată, acestea au convenit ca debitoarea să achite integral şi la termen facturile emise de furnizor, creditoarea din prezenta cauză, urmând ca facturile să fie achitate în termen de 10 zile de la emiterea acesteia, data emiterii şi data scadenţei fiind înscrise pe factură, aspecte care reies din art. 11 lit. a şi art. 14 alin. (1) din contractl anexat.

Părţile au hotărât totodată la alin. (3) al art. 14 că neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 zile de la scadenţa atrage plata de majorări de întârziere.

În desfăşurarea relaţiilor contractuale, la data de 15.04.2013, creditoarea a emis factura 3 MF  3745727 (f. 22-24) pentru suma de 34090,42 lei, suma compusă din contravaloarea energiei electrice consumate în cuantum de 33771,51 lei, la care s-a adaugat suma de 318,91 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, astfel cum rezultă din factura ataşată.

Instanţa reţine că la data de 12.08.2014, creditoarea a emis factura fiscală 4 MF 08363359 în valoare de -33886,22 lei, reprezentând diferenţa dintre indexul de reziliere şi indexul de regularizare, iar la data de 04.09.2014, aceasta a emis factura fiscală 4 MF 09147454 (f. 55-56), prin care au fost stornare penalităţile calculate anterior în cuantum de 318,91 lei, debitoarea figurând la aceasta data cu un sold de -117, 68 lei achitaţi în plus către creditoare, astfel cum rezultă din facturile depuse, cât şi din răspunsul creditoarei (f. 51).

Cu titlu preliminar, instanţa reţine că în ceea ce priveşte cererea de renunţare la judecată, având în vedere că deşi a fost înregistrată la data de 18.09.2014, aceasta a ajuns la dosarul cauzei abia în data de 22.09.2014, ora 16.30, după pronunţarea soluţiei, motiv pentru care instanţa nu va tine seama de aceasta.

În drept, instanţa constată că potrivit dispoziţiilor art. 1013 C. pr.civ, în cazul creanțelor certe, lichide și exigibile constând in obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris însusit de părti prin semnătura ori in alt mod admis de lege, se poate emite o ordonanță de plată.

Din aceste dispoziții legale rezultă faptul că pentru emiterea unei astfel de sentințe, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei creanțe constând în plata unei sume de bani, creanța sa fie certă, lichidă și exigibilă, izvorul acesteia să fie un contract civil, precum și existența unui înscris care sa ateste existenta contractului, condiţii care nu sunt îndeplinite în cauza de faţă, după cum urmează:

Cerinţa sine qua non pentru obligarea unei persoane la executarea unei prestaţii este aceea a existenţei unei obligaţii, având în vedere că potrivit art. 992 C. civ. 1864, act normativ care guvernează contractul încheiat între părţi prin raportare la dispoziţiile art. 102 din Legea 71/2009 privind punere în aplicare a Noului Cod civil, cel care din eroare sau cu ştiinţă, primeşte ceea ce nu îi este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit. Ca atare, ori de câte ori nu există o obligaţie ce incumbă în sarcina unei persoane, prin care aceasta să fie ţinută la o prestaţie pozitivă sau o abstenţiune faţă de un alt subiect de drept, nu se poate dispune obligarea acesteia faţă de această din urmă persoană.

Instanţa reţine că intiţial, în executarea obligaţiilor sale contractuale, creditoarea a emis factura nr.  MF  3745727/15.04.2013 pentru suma de 34090,42 lei compusă din debit şi penalităţi de întârziere, însă ulterior, prin facturile 4 MF 08363359/12.08.2014 şi 4 MF 09147454/04.09.2014, facturi prin care acesta a calculat diferenţa între indexul de reziliere şi indexul de regularizare, stornându-se totodată suma de 318,91 lei datorată cu titlu de penalităţi, rezultând aşadar că debitoarea figurează cu un sold final de -117,68 lei, sold pe care înşăşi creditoarea îl recunoaşte prin adresa comunicată debitoarei şi înregistrată de la aceasta din urmă la data de 09.09.2014

Ca atare, întrucât la momentul formulării prezentei cereri, debitoarea nu figura cu debite restante, instanţa reţine că în mod corect a susţinut aceasta că nu există creanţa debitoarei. Într-un atare context, instanţa constată că în lipsa obligaţiei care să incumbe debitoarei şi deci a uneia dintre condiţiile cumulative necesare pentru emiterea unei ordonanţe de plată, nu se mai impune analiza celorlate condiţii.

Prin raportare la cele ce preced, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1013 C. pr. civ, instanţa va respinge cererea de emitere a ordonanţei de plată ca neîntemeiată.

În temeiul principiului accesorium sequitur principalem, având în vedere că cererea creditoarei va fi respinsă, instanţa va respinge şi capătul de cerere accesoriu privind obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea formulată de creditoarea SC E.E.M.SA, cu sediul …, în contradictoriu cu debitoarea SC A.L.I. SA, cu sediul în …, ca neîntemeiată.

Cu drept de cerere în anulare pentru creditor, în 10 zile de la comunicare, cererea se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedintă publică, astăzi, 22.09.2014.

Domenii speta

Spete similare