Dreptul nudei proprietăţi

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVASECŢIA I CIVILĂ

Dosar nr. .../310/2011

DECIZIA CIVILĂ NR. 1373

Şedinţa publică din data de 17.10.2013

Prin cererea formulată de reclamantul LDL în contradictoriu cu pârâţii TM, CR, TV şi NV şi înregistrată la data de 24.11.2011 pe rolul Judecătoriei Sinaia, sub nr. .../310/2011, s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate dreptul nudei proprietăţi al reclamantului asupra imobilului situat în oraşul A, str. V, nr. 61 A, ap. 3, cu obligarea pârâţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâta TM, împreună cu fiica sa Rodica, căsătorită Constantin, au fost până la 17.01.1996, în indiviziune, proprietarele imobilului obiect material al acestei cauze.

La data de 17. 01. 1996, păstrându-se pentru pârâta TM dreptul de uzufruct, TM şi fiica sa CR, au vândut acest apartament fiului, respectiv fratelui, pârâtul TV (căsătorit cu pârâta 4 NV, TV la data actului de vânzare cumpărare).

TV şi soţia sa T (după divorţ N) V, în anul 2000, printr-un antecontract, au vândut nuda proprietate a acestui apartament reclamantului, pentru pârâta TM păstrând dreptul de uzufruct.

Deoarece TV şi soţia sa (la acea dată) nu s-au prezentat la un birou notarial pentru a perfecta actul autentic de vânzare cumpărare, reclamantul a acţionat pe cale judecătorească, dosar 535/2003 al Judecătoriei Sinaia. În cursul procesului, reclamantul LDL şi pârâţii TV şi V, au prezentat completului de judecată o convenţie, reluată în dispozitivul sentinţei civile nr. 515 pronunţată în cauză la 25 iunie 2003 (anexa 2), în condiţiile art. 271 C.proc.civ. a prin care „în cazul nefericit al nerespectării obligaţiei de către TV şi TV prin prezenta convenim că aceasta reprezenta şi acordul ca la 01.07.2003 (întâi iulie 2004) dreptul de proprietate asupra apartamentului lor din A str. V nr. 61 bl. A ap. 4 aparţinând soţilor T să treacă asupra D-lui LDL cu păstrarea dreptului de uzufruct înscris în cartea funciară în persoana doamnei TM.

Prin aceasta se stinge cu privire la cele obiect a acestui dosar „Deoarece s-a întâmplat cazul nefericit consemnat, respectiv pârâţii Tânjală nu au restituit suma convenită, începând cu 01. 07. 2004 reclamantul LDL a obţinut nuda proprietate a apartamentului obiect material al acestei cauze iar TM şi-a păstrat dreptul de uzufruct.

Acest lucru nu s-a putut realiza şi practic, deoarece pârâţii TV şi V premeditaseră şi au pus în practică o procedură frauduloasă de neexecutare a convenţii de care a luat act şi instanţa. Aproape concomitent cu dosarul 535/2003 în care s-a luat act de convenţia lor cu reclamantul LDL, pârâţii TV şi NV (alunei T) au promovat o acţiune (dosar 603/2003) având ca obiect divorţul şi partajul bunurilor comune.

Deşi la 15 iunie 2003 în dosar 535/2003 au prezentat convenţia realizată cu LDL, la 30 iulie 2003, fără a informa instanţa de respectiva convenţie, în dosar 603/2003 au prezentat o altă convenţie unde se dispune şi asupra imobilului obiect al acestui dosar (asupra căruia se dispusese în dosarul 535/2003 prin sentinţa civilă nr. 515/25 iunie 2003) de care se ia act prin sentinţa civilă nr. 591/30 iulie 2003 (anexa 3). Dar pârâţii TV şi TV nu s-au rezumat la aceasta. Au gândit şi acţionat mai departe, într-un singur scop, fraudarea reclamantului LDL. împreună cu pârâta TM, aproape concomitent cu dosarele 535/2003 şi 603/2003 au promovat un al treilea dosar, 651/2003. în dosarul 651/2003, TM a solicitat şi obţinut în contradictoriu cu TV (fără însă a se informa instanţa că în ceea ce priveşte obiectul material al procesului, apartamentul în discuţie) rezoluţiunea contractului prin care în 1996 a obţinut respectivul apartament (sentinţa civilă nr. 727/24.09.2003, anexa 4).

După ce au obţinut, prin inducerea în eroare a instanţelor, prin ascunderea realităţilor faţă de instanţe, sentinţa civilă nr. 591/30 iulie 2003 (prin care TV a primit urmare partajului de bunuri comune apartamentul obiect al procesului) şi 727/24.09.2003 (prin care s-a dispus rezoluţiunea contractului din 1996 prin care pârâţii TV şi T, acum NV au obţinut apartamentul obiect al acestei cauze), în 2008, dosar 1292 / 310 / 2007 au încercat să anuleze convenţia de care s-a luat de Judecătoria Sinaia şi să radieze din Cartea Funciară cele consemnate urmare a sentinţei civile nr. 515/25 iunie 2003. însă acţiunea s-a respins atât de instanţa de fond (prin sentinţa civilă nr. 182/15.02.2008, anexa 5) cât şi de instanţa de recurs (decizia din 01.10.2008, anexa 6) care au reţinut comportamentul de rea credinţă al tuturor pârâţilor din această cauză cu prilejul pronunţării hotărârilor judecătoreşti care a desfiinţat contractul din 1996 dintre pârâţii TM şi CR şi TV şi T (actual N) V.

Deoarece în Cartea Funciară (anexa 7 şi 8 ) apărea contrar celor pronunţate de instanţe, un drept de proprietate al pârâtelor TM şi CR, reclamantul a promovat o acţiune (dosar 1784/310/2009) prin care a solicitat, pentru apartamentul obiect al acestei cauze, înscrierea dreptului reclamantului LDL şi radierea dreptului pârâţilor TM şi CR. După ce instanţa de fond (sentinţa civilă nr. 299/9.03.2010, anexa 9) a acţiunea, instanţa de apel (decizia civilă 490/05.10. 2010, anexa 10) a schimbat în tot hotărârea instanţei de fond, ceea ce a menţinut şi instanţa de recurs (decizia civilă 50/26.10.2011, anexa 11), care au apreciat că reclamantul nu deţine un act autentic, o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care să ateste dobândirea dreptului de proprietate pentru respectivul apartament, sentinţa civilă 515/2003 stipulând drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor care nu se pot verifica într-o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii 7/1996.

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 111 C.proc.civ. şi art. 47 din Legea nr. 7/1996.

În dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosar convenţia încheiată la 24 iunie 2003 cu pârâţii, sentinţa civilă nr. 515/2003 a Judecătoriei Sinaia, sentinţa civilă nr. 591/2003 a Judecătoriei Sinaia, sentinţa civilă nr. 727/2003 a Judecătoriei Sinaia, încheierea de înscriere la Cartea funciară nr. 4168/2007 împreună cu un extras de carte funciară, decizia Tribunalului Prahova din 01.10.2008, sentinţele civile nr. 882/2008, nr. 299/2010 ale Judecătoriei Sinaia, decizia nr. 490/2010 a Tribunalului Prahova şi decizia nr. 50/2011 a Curţii de Apel Ploieşti (f. 6-35).

Împotriva acestei cereri a formulat întâmpinare pârâta NV care a susţinut că personal, nu a primit niciodată măcar un cent de la domnul LDL, nici nu a fost de faţă când i-ar fi dat fostului său soţ, TV, suma pe care pretinde că i-ar fi dat-o, conform chitanţei care este un fals (nu există originalul), neparticipând la semnarea convenţiei ce a făcut obiectul sentinţei civile nr. 515 din 25.06.2003.

S-a mai arătat că în cadrul acţiunii de divorţ s-a solicitat şi partajul bunurilor comune, pârâta hotărând de comun acord cu fostul său soţ, TV, ca acesta să rămână proprietar unic al apartamentului nr. 3, din strada V, nr. 61A, deoarece îl primise de la mama sa, TM, sens în care i-a dat procura nr. 621/2424.06.2003. Din acest motiv pârâta a arătat că nu se consideră parte în acest proces.

A formulat întâmpinare şi pârâta TM care a solicitat respingerea ca netemeinică şi nelegală a cererii de chemare în judecată. Pârâta a susţinut că este proprietara de drept a imobilului conform deciziei civile nr. 728/2003 şi a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat, faţă de soluţiile pronunţate în sentinţa civilă nr. 490/2010 a Tribunalului Prahova şi decizia civilă nr. 50/2011 a Curţii de Apel Ploieşti, ataşate în copie.

n drept s-au invocat prevederile art. 480 Cod civil, art. 137 C.proc.civ. şi art. 47 din Legea nr. 7/1996.

A formulat de asemenea întâmpinare pârâta CR, (f. 160), care în raport de aceleaşi hotărâri a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat.

Prin precizarea acţiunii introductive formulată la 19.04.2012, reclamantul a arătat că în temeiul art. 111 C.proc.civ. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate dreptul nudei proprietăţi a acestuia pentru imobilul situat în oraşul A, str. V, nr.61 A, ap.3 înscris in CF 20102-C1-U.

Sintetizând motivarea cererii, reclamantul a susţinut că a obţinut nuda proprietate asupra imobilului în anul 2003, urmare convenţiei prezentate Judecătoriei Sinaia în dosarul nr. 535/2003, de care s-a luat act prin sentinţa civilă nr. 515/25.06.2003.

S-a mai arătat că acest drept a fost recunoscut reclamantului în cursul altor procese promovate de pârâţii din prezenta cauză, însă ulterior, când reclamantul a dorit să se înscrie în cartea funciară dreptul său privind nuda proprietate, instanţa de apel şi recurs a respins cererea, apreciind că trebuie să existe un înscris autentic, o hotărâre definitivă şi irevocabilă, care să ateste dobândirea de către reclamant a unui asemenea drept de proprietate. S-a susţinut că acesta este motivul formulării prezentei acţiuni.

S-au mai depus la dosar înscrisuri, respectiv: un certificat de atestare fiscală, emis la 17.05.2012 pârâtei Tânjeală Marcela, contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere Autentificat sub nr.152/17.01.1996 (f.112-113).

Interogatoriile solicitate de reclamant pârâţilor, au fost completate şi ataşate la dosar ( f.114-122, 126).

Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârâţi cu referire la decizia nr. 490/05.10.2010 pronunţată de Tribunalul Prahova şi decizia nr. 50/26.01.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, instanţa de fond a constatat următoarele:

Prin cererea ce a format obiectul dosarului nr. 1780/310/2009 a Judecătoriei Sinaia soluţionată definitiv şi irevocabil în apel şi recurs prin deciziile mai sus-menţionate, s-a solicitat de către acelaşi reclamant în contradictoriu cu pârâţii care sunt pârâţi şi în prezenta cauză să se dispună înscrierea în cartea funciară a oraşului A 240 N /I, cadastru 284 / -p3 a dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în A, str. V , nr.61 A, parter, ap.3 cu păstrarea dreptului de uzufruct al pârâtei TM şi radierea dreptului de proprietate al pârâţilor TM şi CR.

Se constată astfel că cererea ce a făcut obiectul judecăţii în dosarul mai sus-menţionat, deşi face referire la acelaşi imobil, iar părţile din cauză erau aceleaşi, are un obiect şi o cauză diferită faţă de cererea ce face obiectul dosarului de faţă.

Prin dosarul soluţionat înainte se urmărea înscrierea în cartea funciară a unui drept cu privire la acest imobil, temeiul de drept fiind art. 34 şi următoarele din Legea nr. 7/1996, temei cu totul diferit faţă de prevederile art. 111 C.proc.civ., invocat prin acţiunea de faţă.

Reţinând faţă de cele arătate că nu există identitate de obiect şi cauză între cele două cereri, în conformitate cu prevederile art. 166 C.proc.civ. raportat la art. 1201 din Codul civil din 1864 (menţinut în vigoare potrivit art. 230 lit. a din Legea nr. 71/2011 de aplicare a Noului Cod civil), instanţa va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat şi analizând pe fond cauza, judecătoria Sinaia a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 152/ 7.01.1996 pârâtele TM şi CR au vândut pârâtului TV, căsătorit la acea dată cu pârâta NV , fostă T, dreptul indiviz de 13/16 din apartamentul nr. 3 situat în or. A, str. V, cumpărătorii obligându-se să presteze întreţinere vânzătoarei TM.

Ulterior, în dosarul nr. 1555/2003, reclamantul LDL şi pârâţii TV şi TV au încheiat tranzacţia ce a constituit dispozitivul sentinţei de expedient nr. 515/2003 prin care pârâţii s-au obligat să achite reclamantului până cel mai târziu 01.04.2004 echivalentul în lei a sumei de 5740 dolari SUA ori echivalentul în lei a sumei de 7740 dolari SUA, până la 01.07.2004, în eventualitatea în care soţii T nu vor fi în măsură să achite prima sumă până la data de 01.04.2004. În subsidiar, s-a menţionat în această tranzacţie că în cazul nerespectării obligaţiei asumate de către TV şi TV până la 01.07.2003, dreptul de proprietate asupra apartamentului lor din A str. V nr. 61 bl. A ap. 4 aparţinând soţilor T, urma să treacă în patrimoniu reclamantului, cu păstrarea dreptului de uzufruct înscris în cartea funciară pentru doamna TM.

 Prin sentinţa nr. 182/15.02.2008 pronunţată de Judecătoria Sinaia, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 891/01.10.2008 a Tribunalului Prahova, instanţele s-au pronunţat asupra valabilităţii acestei convenţii, consfinţind cu valoare de lucru judecat împrejurarea că această convenţie întruneşte toate condiţiile de valabilitate stabilite de art. 948 şi 943 C.civ., fără să statueze asupra efectelor acestei convenţii.

Apărările pârâţilor privind referirea în cuprinsul convenţiei la un alt apartament cu nr. 4, încearcă să speculeze o eroare materială, astfel că nu vot fi reţinute.

În condiţiile în care ulterior încheierii convenţiei susmenţionate, prin sentinţa nr. 727/24.09.2003, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare la data de 27.10.2003 s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 152/17.01.1996, urmare repunerii părţilor în situaţia anterioară, proprietatea asupra imobilului ap. nr. 3 revenind vânzătorilor, TM şi CR.

Indiferent de modalitatea în care s-a realizat această rezoluţiune, fără a mai putea cenzura buna sau reaua credinţă a părţilor, se constată că pe baza unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă, care a intrat în autoritatea de lucru judecat s-a produs repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar imobilul – construcţie în litigiu a revenit la data de 27.10.2003 în proprietatea vânzătorilor TM şi CR.

Prin urmare, la data de 01.07.2004, când potrivit convenţiei dintre reclamant şi pârâţii TV şi TV, nuda proprietate asupra imobilului urma să trească de la pârâţii TV şi TV în patrimoniul reclamantului, imobilul nu se mai afla în patrimoniul pârâţilor.

Interpretând convenţia în conformitate cu voinţa părţilor, exprimată în mod clar în cuprinsul convenţiei, astfel cum a fost interpretată şi de Curtea de Apel în decizia nr. 50/26.01.2011, se reţine că prin această convenţie reclamantul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu la data încheierii convenţiei, respectiv 25.06.2003 iar pârâţii şi-au dat acordul ca abia la 01.07.2004 să se transfere dreptul lor de proprietate.

Referitor la această convenţie s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că întruneşte condiţiile de valabilitate numai că asupra efectelor acesteia instanţa este investită se pronunţe pentru prima dată.

Din interpretarea convenţiei părţilor se reţine că acestea au prevăzut în mod expres că transferul dreptului de proprietate va opera la data de 01.07.2004 şi numai dacă pârâţii nu-şi îndeplinesc obligaţia principală asumată, aceea de plată a sumei de bani, deci nu se poate susţine că a operat transferul dreptului de proprietate, anterior acestei date.

Obligaţia de trecere a proprietăţii imobilului de la pârâţii T la reclamant este deci afectată nu numai de termen ci şi de condiţia neachitării până la termenul din 01.07.2004 a sumelor menţionate.

Chiar dacă pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de plată a sumelor menţionate, se constată că la data de 01.07.2004 nu mai putea opera transferul nudei proprietăţi, întrucât aceştia nu mai erau proprietarii imobilului.

Indiferent de modalitate în care acest imobil a ieşit din patrimoniul pârâtului TV, este stabilit cu autoritate de lucru judecat că acesta nu mai era proprietarul imobilului.

Astfel, indiferent de caracterul fraudulos sau nu al unei astfel de determinări a insolvabilităţii pârâtului, instanţa nu poate constatat o trecere a unei proprietăţi de la pârât la reclamant, în condiţiile desfiinţării retroactive a dreptului de proprietate al pârâtului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 şi urm. C.civ. rap. la art. 111 C.proc.civ., prin sentinţa civilă nr. 913/14.09.2012, Judecătoria Sinaia a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâte, a respins cererea de chemare în judecată formulată de LDL, împotriva pârâţilor TM, CR, TV, şi NV, ca neîntemeiată. Totodată Judecătoria Sinaia a obligat reclamantul la plata sumei de 500 lei către pârâta TM, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul LDL, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinţei recurate, cu motivarea că reclamantul recurent LDL a solicitat „să constataţi dreptul nudei proprietăţi a reclamantului LDL pentru imobilul situat în A, str. V nr. 61 A ap. 3 înscris în C.F.20102-C1-U1 (nr. CF. vechi 240 N/1 (e : 240N/l) cadastru 284/-;p;3”.

Recurentul-reclamant a avut în vedere următoarea stare de fapt dedusă judecăţii: Pârâţii Tânjala Viorel şi NV, (la acea dată soţi), în anul 2000, având nevoie de o sumă de bani, au gândit obţinerea acesteia inclusiv prin înşelăciune şi întru-cât la acea dată aceşti pârâţi deţineau numai nuda proprietate asupra apartamentului nr. 3 situat în A, nr. 61, bl. A, au încheiat un contract de vânzare cumpărare-152/17.01.1996, cu clauză de întreţinere cu celelalte două parafe, CR şi TM.

Astfel, s-a ajuns la reclamantul din această cauză de la care, în baza unui ante contract de vânzare, cu privire la acelaşi apartament, au primit suma dorită, urmând a merge la un notar pentru perfectarea actului translativ de proprietate. Deoarece vânzătorii nu s-au prezentat la notar, reclamantul s-a adresat pe cale judecătorească, dosar 603/2003 al Judecătoriei Sinaia.

În timp ce se soluţiona dosarul 535/2003, pârâţii TV şi TV (pârâta din această cauză N) au promovat, acoperitor pentru ceea ce urma, o acţiune de divorţ şi partaj bunuri (dosar 603/2003 al Judecătoriei Sinaia), când apartamentul asupra căruia deţineau nuda proprietate a rămas pârâtului TV. Tot în acea perioadă, cu acelaşi scop fraudulos, pârâtele CR şi TM. Au acţionat (dos. nr. 651/2003 pentru desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1996).

In dosarul nr. 535/2003, deşi erau deja pe rol dosarele nr. 603 şi nr. 651 din 2003 ale aceleiaşi instanţe, deoarece instanţa nu a fost informată de existenţa acestora, s-a luat act de convenţia părţilor şi s-a pronunţat sentinţa civ. nr. 515/15 iunie 2003, prin care s-a luat act de tranzacţia părţilor părţile în sensul că pârâţii TV şi TV se obligă să achite echivalentul în lei a 5740 (cinci mii şapte sute patru zeci) dolari USA până la cel târziu la întâi aprilie 2004, ori 7740 dolari USA, până la 01.07.2004, în situaţia în care soţii T nu vor fi în măsură să achite suma până la 01, 04. 2004. În cazul nerespectării obligaţiei asumate de către TV şi TV până la 01.07.2003, dreptul de proprietate asupra apartamentului lor din A str. V nr. 61 bl. A ap. 4 aparţinând soţilor, urma să treacă asupra reclamantului, cu păstrarea dreptului de uzufruct înscris în cartea funciară în persoana doamnei TM.

La scurt timp, fără a se informa instanţa de convenţia din dosarul nr. 535/2003, s-a soluţionat şi dosarul 603/2003 în care prin sentinţa civilă nr. 591/ 30.07.2003 prin care se desface căsătoria soţilor T, TV primind apartamentul nr. 3 situat în Oraşul A , str. V nr. 61 A dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr. 152 din 17.01.1996 dar şi dosarul 651/2003 unde prin sentinţa civilă nr. 727/24.09.2003 se dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 152/17.01.1996.

Pârâţii TV şi V nu au achitat suma la care s-au obligat la termenele convenite în sentinţa civilă nr. 515/25 iunie 2003 şi nici nu l-au informat pe reclamant despre cele dispuse prin sentinţa civilă nr. 591/30. 07.2003 si 727/24. 09. 2003.

La împlinirea termenului din iulie 2004 reclamantul LDL a notat în Cartea Funciară cele dispuse prin sentinţa civilă nr. 515/25 iunie 2003.

În anul 2007, dosar 1292/310/2007, pârâţii din acest dosar, TM şi TV au solicitat în contradictoriu cu TV, LDL şi OCPI Prahova, să se constate nulitatea absolută a înscrierii privitoare la sarcini înscriere ce are la bază convenţia dintre creditorul LDL şi debitorii TV şi TV, să se dispună radierea din cartea din cartea funciară a înscrierii pe care o reprezintă aceiaşi convenţie.

Această acţiune, prin sentinţa civilă nr. 182/15.02.2008 a fost respinsă reţinându-se că „în cauză este deci vorba de o convenţie afectată de modalitate respectiv de un termen suspensiv iar în ceea ce priveşte efectul termenului suspensiv, acesta întârzie începutul executării dreptului subiectiv civil şi ai obligaţiei corelative însă acestea s-au născut la data actului şi au o existenţă certa. Prin urmare ne vom plasa la data actului juridic anterior pentru a examina cauza de nulitate invocată, lipsa obiectului, şi vom constata, în raport de acest moment că la acea dată, 25.06.2003, debitorii TV şi TV erau proprietarii apartamentului în litigiu, bunul obiect al obligaţiei îndeplinind obligaţia de a exista la data convenţiei. De altfel faptul că bunul a ieşit din patrimoniul debitorilor ulterior nu este o consecinţă străină faptelor acestora fiind evident că cel puţin debitorul TV a cunoscut situaţia şi a instrumentat cu ajutorul familiei (soţie/mama) crearea stării de insolvabilitate". Ceea ce a dispus instanţa de fond a menţinut şi instanţa de recurs.

Întrucât Cartea Funciară a imobilului nu reflecta starea corectă a imobilului, in 2009, în dosar 1784/310/2009 reclamantul LDL, în contradictoriu cu părţile din acest dosar, a solicitat „să se dispună rectificarea CF nr. 240 N/1 A, in care este înscris imobilul cu nr. cadastral 284, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului cu menţiunea dreptului de uzufruct a pârâtei TM pentru imobilul din A, str. V nr. 61 A, parter, ap. 3, radierii dreptului de proprietate al pârâtelor TM şi CR asupra respectivului imobil.

Prin SC 299/9.03.2010 a fost admisă acţiunea, dar în apel decizia civilă nr. 490/05.10.2010 s-a respins acţiunea, soluţie menţinută şi în recurs, instanţa de recurs apreciind că în mod corect a apreciat instanţa de control judiciar că tranzacţia încheiată nu reprezintă un act care să transfere în mod cert la 1 iulie 2004 dreptul de proprietate în favoarea reclamantului, în condiţiile în care ea necesită verificarea ulterioară a raporturilor dintre părţi, referitoare la restituirea sumelor datorate, daca aceasta s-a efectuat, când anume şi în ce modalitate, iar aceste aspecte, ca de altfel şi aplicarea art. 1295 cod civ. (text de lege invocat de recurent în calea de aloc) nu pot fi verificate în prezentul cadru procesual având ca obiect rectificarea cărţii funciare .

Cu privire la excepţia autorităţii lucrului judecat reclamantul recurent a susţinut că aceasta trebuia respinsă în raport cu prevederile art. 1201 C.civ., neexistând identitate de cauză şi obiect.

A mai arătat recurentul-reclamant că deşi nu există autoritate de lucru judecat, se pot avea în vedere anumite aspecte asupra cărora, deja, definitiv şi irevocabil s-au pronunţat instanţele de judecată, respectiv, constatările instanţelor judecătoreşti în dosarul nr. 1292/310/2007, sentinţa civilă 182/15.02.2008 şi decizia civilă din 01.10.2008, cu privire la validitatea tranzacţiei realizate în dosarul 535/2003 (sentinţa civilă 515/25 iunie 2003) când s-a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a înscrierii privitoare la sarcini înscriere ce are la bază convenţia dintre creditorul LDL şi debitorii TV şt TV. Definitivă şi irevocabilă este şi aprecierea instanţelor cu privire la crearea stării de insolvabilitate de către părţile din acest proces care au promovat acţiunile din dosarele 603/2003 şi 651/2003 anume pentru a fi prejudiciat reclamantul LDL.

In ceea ce priveşte fondul cauzei recurentul-reclamant a apreciat că acţiunea este admisibilă şi dovedită, aşa cum s-a formulat, pentru care a solicitat să fie admisă.

Analizându-se, aşa cum a apreciat Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti realizarea condiţiilor din convenţia - obiect al sentinţei civile 515/25.06.2003, se concluzionează (răspunsurile la interogatorii şi lipia unui act descărcător de obligaţie că pârâţii TV şi N (T, anterior divorţ) V nu au achitat suma de 5740 respectiv 7740 dolari. Trebuie avut în vedere şi comportamentul abuziv, imoral, de rea credinţă al pârâţilor care au dorit şi doresc prejudicierea reclamantului, urmărind să rămână şi în posesia banilor dar şi a imobilului în discuţie, forţând interpretarea unei evidente erori materiale (numărul apartamentului) ca un motiv de desfiinţare a convenţiei realizate, ceea ce nu se poate accepta nici de justiţie.

Recurentul - reclamant a apreciat că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală deoarece prin soluţia şi motivarea ei legalizează eludarea legii, validând convenţii fondate pe cauze false, nelicite contrare bunelor moravuri şi ordinii publice.

Recurentul-reclamant a mai arătat că instanţa de fond, urmare acţiunii reclamantului, verificând cele apreciate de Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti prin hotărârile pronunţate in dosar 1784/310/2009 - constatând că pârâţii nu au îndeplinit cele la care s-au obligat prin convenţia de care s-a luat act în dosar 535/2003 (care au apreciat cele două instanţe nu se putea face în o cauză întemeiată pe Legea nr. 7/1995), respectiv nu au plătit respectiva sumă, trebuia să admită acţiunea aşa cum s-a formulat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304, indice 1 C.proc.civ.

La data de 17.10.2013, recurentul-reclamanta a depus concluzii scrise prin care a reiterat aceleaşi susţineri ca şi cele cuprinse în cererea de recurs.

Cu ocazia dezbaterilor, şi intimata CR a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului pe următoarele excepţii:

A susţinut intimata excepţia netimbrării recursului la termenul de la 13.02.2013, când i s-a pus în vedere recurentului-reclamant, de către completul de judecată să achite taxa de timbru, însă acesta nu a achitat, deşi a avut timp suficient din luna noiembrie 2012.

A susţinut intimata excepţia tardivităţii achitării taxei de timbru, la data de 14.02.2013.

A mai susţinut intimata că este în posesia a trei hotărâri judecătoreşti care statuează că reclamantul nu deţine un act de proprietate şi în consecinţă nu are calitate procesuală pentru a promova acest proces. Sentinţa nr. 490 şi decizia 50 arată că tranzacţia încheiată nu reprezintă un act de proprietate, translativ al dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.

A mai susţinut intimata că această convenţie este lovită de nulitate absolută prin viciu de consimţământ, întru-cât nu există semnătura proprietarului, a d-nei TM.

În concluzie, intimata a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentului – reclamant la plata cheltuielilor de judecată pentru d-na TM conform chitanţelor existente la fila 134 şi 135 reprezentând onorariul de avocat la instanţa de fond.

În drept, intimata a invocat prevederile art. 480 C.civ. şi legea nr. 7/ 1996.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în conformitate cu dispoziţiile art. 137, alin. 1, C.proc.civ., potrivit cărora „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii” , tribunalul constată şi reţine următoarele cu privire la excepţia tardivităţii timbrării invocată de intimata CR.

Pentru termenul de la 13.02.2013, recurentului-reclamant i s-a pus în vedere de către completul de judecată să achite taxa de timbru, iar acesta a formulat mai multe cereri prin care a solicitat a i se comunica modul de calcul a cuantumului taxei, cuantumul stabilit la suma de 1608,38 lei.

În şedinţa publică de la data de 14.02.2013, fila 32, apărătorul recurentului a formulat oral cerere de reexaminare a modului de calcul a taxei de timbru, cerere depusă şi în scris la data de 21.02.2013, fila 33, la care a anexat şi chitanţa de plată a taxei de timbru în sumă de 1609 lei şi timbrul judiciar de 5 lei.

Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 17.05.2013, tribunalul a respins ca tardiv formulată cererea de reexaminare a taxei de timbru.

La termenul următor, cel din data de 27.06.2013, cauza s-a amânat pentru soluţionarea cererii de abţinere formulată de către unul din membrii completului de judecată iar recurentului i s-a pus în vedere să facă dovada achitării taxei de timbru în sumă de 1608,50 lei şi a timbrului judiciar de 5 lei, deşi acestea erau achitate şi ataşate, aşa cum s-a arătat mai sus la cererea depusă în scris la data de 21.02.2013, fila 33.

Astfel, având în vedere că de la data de 21.02.2013 recurentul a achitat taxa de timbru şi timbrul judiciar, conform dovezilor de la fila 33, nu se poate reţine că recurentul ar fi achitat tardiv taxa de timbru astfel încât, tribunalul va respinge excepţia invocată de către intimata CR.

Tribunalul, examinând cauza, in raport de situaţia de fapt reţinută, de probele administrate in cauză, de criticile formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 304 si 3041 c. p. c. ţinându-se seama de dispoziţiile legale incidente in cauza, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, a respins acţiunea ca neîntemeiata făcând o corectă aplicare în speţă a disp. art.166 C.proc.civ. raportat la art. 1201 C. civ. şi respectiv a dispoziţiilor art. 480 C. civ. raportat la disp. art. 111 C.proc.civ. raportat la sentinţa civilă nr. 727 din 24.09.2003 a Judecătoriei Sinaia rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare la data de 27.10.2003, prin care s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreţinere autentificat sub nr. 152/17.01.1996.

De altfel, criticile formulate de către recurentul-reclamant privesc numai soluţia de respingere ca neîntemeiată a acţiunii sale, recurentul reclamant achiesând la soluţia de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat.

A susţinut recurentul-reclamant că deşi nu există autoritate de lucru judecat, se pot avea în vedere anumite aspecte asupra cărora, deja, definitiv şi irevocabil s-au pronunţat instanţele de judecată, respectiv, constatările instanţelor judecătoreşti în dosarul nr. 1292/310/2007, sentinţa civilă 182/15.02.2008 şi decizia civilă din 01.10.2008, cu privire la validitatea tranzacţiei realizate în dosarul 535/2003 (sentinţa civilă 515/25 iunie 2003) când s-a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a înscrierii privitoare la sarcini înscriere ce are la bază convenţia dintre creditorul LDL şi debitorii TV şi TV. Definitivă şi irevocabilă este şi aprecierea instanţelor cu privire la crearea stării de insolvabilitate de către părţile din acest proces care au promovat acţiunile din dosarele 603/2003 şi 651/2003 anume pentru a fi prejudiciat reclamantul LDL.

Soluţia instanţei de fond nu contravine celor reţinute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile judecătoreşti anterior pronunţate, instanţa de fond reţinând în cuprinsul motivării sentinţei, ca răspuns la susţinerile reclamantului, că prin sentinţa civilă nr. 182/15.02.2008 pronunţată de Judecătoria Sinaia, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 891/01.10.2008 a Tribunalului Prahova, instanţele s-au pronunţat asupra valabilităţii acestei convenţii, consfinţind cu valoare de lucru judecat împrejurarea că această convenţie întruneşte toate condiţiile de valabilitate stabilite de art. 948 şi 943 C.civ., la data încheierii convenţiei, fără să se pronunţa şi asupra efectelor acestei convenţii.

În condiţiile în care ulterior încheierii convenţiei susmenţionate, prin sentinţa nr. 727/ 24.09.2003, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare la data de 27.10.2003 s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 152/ 17.01.1996 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, proprietatea asupra imobilului în litigiu revenind vânzătorilor, TM şi CR.

Astfel, întrucât la data de 01.07.2004, când potrivit convenţiei dintre reclamant şi pârâţii TV şi TV, nuda proprietate asupra imobilului urma să treacă de la pârâţii TV şi TV în patrimoniul reclamantului, întrucât imobilul nu se mai afla în patrimoniul pârâţilor, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului întrucât existenta în patrimoniul vânzătorului a dreptului de proprietate ce face obiectul vânzării este de esenţa admiterii unei astfel de acţiuni prin care se solicită constatarea transferului dreptului de proprietate/nuda proprietate, în baza unei astfel de convenţii ca cea din prezenta cauză.

Pentru toate aceste considerente, constatând ca neîntemeiate motivele de recurs invocate şi susţinute de către recurentul-reclamant, tribunalul, potrivit dispoziţiilor art. 312 C.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - reclamant LDL, împotriva sentinţei civile nr. 913/14.09.2012, pronunţată de Judecătoria Sinaia.

În ce priveşte cererea intimatei CR privind acordarea cheltuielilor de judecată, tribunalul reţine că aceasta nu a făcut dovada suportării vreunei cheltuieli în legătură cu soluţionarea prezentului proces, motiv pentru care, potrivit art. 274 C.proc.civ. va respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge excepţia tardivităţii timbrării invocată de intimata CR.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant LDL ca nefondat.

Respinge cererea intimatei CR privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.10. 2013.

Domenii speta

Spete similare