Fond funciar

Potrivit disp. art. 905 Cod procedură Civilă dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea de penalităţi de către  instanţa de executare.

Întrucât reclamantul în calitate de creditor nu a făcut dovada că s-a emis o încheiere de încuviinţare a executării silită faţă de debitoare, care să fie comunicată acesteia şi că, deşi au trecut 10 zile, nu a fost executată, justificat s-a apreciat de către instanţa de fond că nu poate fi admisă cererea de obligarea la plata unei penalităţi de întârziere.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A la data de 28.04.2014, sub nr. 1696/740/2014, astfel cum a fost precizată la data de 16.10.2014, reclamantul VN  a chemat în judecată pe pârâta CLFFM, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei să-i plătească  suma de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în sentinţa civilă nr. 3442/14.09.2011 pronunţată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. 3287/740/2011.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a intervenit pe lângă pârâtă în toate modalităţile prevăzut de lege, dar fără nici un rezultat, iar ultima dată a depus cererea înregistrată la Primăria M sub nr. 276/24.01.2014 însoţită de titlu executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 3442/14.09.2011 pronunţată de Judecătoria A în dosarul nr. 3287/740/2011, dar pe care pârâta nu a luat-o în seamă, invocând diferite pretexte.

A mai arătat că executorii judecătoreşti îi cer dovada că terenul este liber, dovadă pe care el nu poate să o aducă, aşa încât a înţeles să apeleze la prevederile art. 902 şi următoarele din Codul de procedură civilă prin procedura prevăzută de art. 996 C. proc. civ..

Totodată, a susţinut că a considerat piedici invite cu ocazia executării hotărârii şi de aceea a apelat la cererea de ordonanţă preşedinţială având în vedere şi pagubele cauzate de nefolosirea terenului nici în acest an.

În final, reclamantul a arătat că lasă la aprecierea instanţei calificarea acţiunii.

Au fost anexate, în copie, următoarele înscrisuri:  răspunsul comunicat de Primăria Mi nr. 276/21.02.2014 la cererea de punere în posesie; Decizia Civilă nr. 131/2012 a Tribunalului T; sentinţa civilă nr. 3442/2011 irevocabilă; adresa emisă de Instituţia Prefectului Judeţului T către Primăria comunei M.

La data de 20.05.2014, reclamantul a depus o cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită executarea titlului executoriu în temeiul art. 622 alin. 4 C. proc. civ.,  - executarea unei obligaţii de a face fără intervenţia executorului prin stabilirea de către instanţă a penalităţilor solicitate în cerere.

La data de 04.09.2014, în şedinţă publică, reclamantul a mai depus la dosar adresa nr. 6169/23.06.2014 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului T, ca răspuns la cererea prin care reclamantul solicită lămuriri cu privire la constatările făcute de colectivul de control constituit prin Ordinul Prefectului nr. 202/2014; adresa nr. A86/5603/05.06.2013.

La data de 19.09.2014, prin serviciul registratură, reclamantul a ataşat dosarului cererea de punere în posesie, în copie, înregistrată la Primăria M cu nr. 276/24.01.2014.

În şedinţa publică din data de 25.09.2014, instanţa a dispus emiterea unei adrese către CLFFM pentru a răspunde următoarelor întrebări: 1) dacă a luat cunoştinţă de hotărârea judecătorească, respectiv sentinţa civilă nr. 3442/14.09.2011 a Judecătoriei A pronunţată în dosarul nr. 3287/740/2011 astfel cum a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 131/03.02.2012 a Tribunalului T, prin care s-a dispus punerea în posesie a reclamantului; 2) dacă a procedat la punerea în posesie  a reclamantului pentru suprafaţa de 0,50 ha pe vechiul amplasament, pe unul similar acceptat de acesta sau dacă i-a acordat reclamantului despăgubiri; 3) în caz  de răspuns negativ la întrebarea nr. 2, să precizeze care sunt motivele pentru care nu a dat eficienţă hotărârii judecătoreşti; 4) să comunice stadiul situaţiei centralizatoare a terenurilor agricole la nivelul Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna M judeţul T, în funcţie de prevederile Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 165/2013.

Prin adresa nr. 4340/15.10.2014, ataşată dosarului la data de 15.10.2014 prin serviciul registratură, Primăria comunei M – Comisia Locală de Fond Funciar a răspuns că la data de 17.10.2014 reclamantul a fost invitat la sediul instituţiei în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. 3442/14.09.2011 a Judecătoriei A.

În cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat pentru reclamant proba cu înscrisurile ataşate dosarului.

Prin sentinţa civilă nr. 3228 din 21.10.2014 a Judecătoriei A s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3442/14.09.2011 pronunţată de Judecătoria A rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 131/03.02.2012 a Tribunalului T a fost admisă acţiunea civilă având ca obiect fond funciar formulată de reclamantul VN în contradictoriu cu pârâta CLFFM, aceasta din urmă fiind obligată să-l pună în posesie pe reclamant cu suprafaţa de 0,50 ha teren arabil situat în extravilanul comunei M - teren asupra căruia prin decizia civilă nr. 713 R/08.10.2010 Tribunalul T i-a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate -, pe vechiul amplasament, dacă este liber, pe unul similar acceptat de acesta sau, în lipsă de teren disponibil, reclamantul urmează a primi despăgubiri.

Din înscrisurile ataşate dosarului, respectiv: răspunsul comunicat de Primăria M nr. 276/21.02.2014 la cererea de punere în posesie; adresa emisă de Instituţia Prefectului Judeţului T către Primăria comunei M; adresa nr. 6169/23.06.2014 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului T ce conţine răspunsul la cererea prin care reclamantul solicită lămuriri cu privire la constatările făcute de colectivul de control constituit prin Ordinul Prefectului nr. 202/2014; adresa nr. A86/5603/05.06.2013, instanţa a reţinut că reclamantul a efectuat anumite demersuri pentru ca pârâta să-şi îndeplinească obligaţia ce îi revenea potrivit titlului executoriu, însă Comisia locală de fond funciar M a înţeles să dea curs cererii privind punerea în posesie a reclamantului cu privire la suprafaţa de 0,50 ha teren extravilan abia în cursul prezentului proces, când, la solicitarea instanţei, a emis adresa nr. 4340/15.10.2014, ataşată dosarului la data de 15.10.2014 prin serviciul registratură.

 Astfel, potrivit acelei adrese, Primăria comunei M – Comisia Locală de Fond Funciar a precizat că la data de 17.10.2014 reclamantul a fost invitat la sediul instituţiei în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. 3442/14.09.2011 a Judecătoriei A.

Faţă de aspectele expuse, pe fondul atitudinii pârâtei care, în cele din urmă,  a ieşit din pasivitate, instanţa nu poate face abstracţie de pretenţia reclamantului dedusă judecăţii şi grefată pe dispoziţiile art. 902 şi următoarele C. proc. civ., reclamantul învestind instanţa cu o cerere prin care pârâta să fie obligată să-i plătească  suma de 1000 lei penalităţi  pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în sentinţa civilă nr. 3442/14.09.2011 pronunţată de Judecătoria A în dosarul nr. 3287/740/2011.

Potrivit art. 905 alin. 1 C. proc. civ., dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea de penalităţi de către instanţa de executare.

Instanţa a constatat că aplicabilitatea dispoziţiilor legale menţionate mai sus decurge din punerea în executare silită a titlului executoriu ce conţine obligaţii de a face sau de a nu face, procedură la care, în speţă, reclamantul a lăsat să se înţeleagă că nu a recurs, întrucât a arătat că executorii judecătoreşti îi cer să facă  dovada că terenul cu privire la care se solicită punerea în posesie este liber, dovadă pe care, susţine reclamantul, nu poate să o facă.

Cum reclamantul nu a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu- sentinţa civilă nr. 3442/14.09.2011 pronunţată de Judecătoria A în dosarul nr. 3287/740/2011-, în lipsa încheierii de încuviinţare a executării, instanţa  a reţinut că nu poate da eficienţă pretenţiei deduse judecăţii pe calea dreptului comun, aplicarea penalităţilor de 100  lei până la 1000 lei pe zi de întârziere fiind o măsură ce se dispune de instanţa de executare prin încheiere definitivă.

A mai motivat că, împrejurarea că reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită executarea titlului executoriu în temeiul art. 622 alin. 4 C. proc. civ.,  - executarea unei obligaţii de a face fără intervenţia executorului prin stabilirea de către instanţă a penalităţilor solicitate - nu este de natură a duce la o altă concluzie, întrucât dispoziţiile art. 622 alin. 4 C. proc. civ. vizează alte obligaţii de a face, dintre acelea enumerate exemplificativ de textul legal şi numai dacă prin lege nu se dispune altfel, or obligaţia de punere în posesie a reclamantului cu privire la suprafaţa de 0,50 ha teren extravilan ce incumbă pârâtei, în condiţiile Legii nr. 18/1991 republicată, este susceptibilă de executare silită prin formarea şi instrumentarea unui dosar execuţional de către un executor judecătoresc care să se adreseze instanţei pentru încuviinţarea executării silite, în acord cu prev. art. 902, 905 C. proc. civ. .

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen, reclamantul, care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii acţiunii cererii de executare silită prin aplicarea penalităţilor de întârziere.

A motivat că în mod greşit prima instanţă a motivat respingerea acţiunii în temeiul art. 905 C. proc. civ., făcând referire că de la dosar ar lipsi notificarea sau somaţia transmisă de executorul judecătoresc, deşi, cererea de chemare în judecată echivalează cu o punere în întârziere, punerea în întârziere poate rezulta dintr-o simplă somaţie sau notificare, daunele compensatorii sunt datorate prin simplul fapt al neexecutării, fără a fi nevoie de o punere în întârziere, iar creditorul nu este obligat să facă dovada unui prejudiciu.

În dovedire, apelantul a depus în copie, notificarea înregistrată la BEJ RFAM la 21.11.2014,  somaţia din 2.02.2014 şi dovada comunicării acesteia.

Intimata nu a depus întâmpinare.

În apel, nu s-a solicitat administrarea altor probatorii.

Verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, tribunalul, a respins apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 20.05.2014 la instanţa de fond, reclamantul a solicitat executarea titlului executoriu,  în temeiul art. 622 alin. 4 C. proc. civ.,  - executarea unei obligaţii de a face fără intervenţia executorului prin stabilirea de către instanţă a penalităţilor solicitate în cerere.

Având în vedere cererea precizatoare, precum şi menţiunile din cererea iniţială,  instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 902 şi următoarele C. proc. civ., reclamantul învestind instanţa cu o cerere prin care pârâta să fie obligată să-i plătească  suma de 1000 lei penalităţi  pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în sentinţa civilă nr. 3442/14.09.2011 pronunţată de Judecătoria A în dosarul nr. 3287/740/2011.

Sub acest aspect, s-a reţinut în mod corect, că reclamantul, nu a făcut dovada, că s-a adresat unui executor judecătoresc pentru punerea în executare a titlului executoriu.

Într-adevăr, din analiza dispoziţiilor art. 905 C. proc. civ. rezultă că dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea de penalităţi de către instanţa de executare.

Întrucât reclamantul în calitate de creditor nu a făcut dovada că s-a emis o încheiere de încuviinţare a executării silită faţă de debitoare, care să fi comunicată acesteia şi că, deşi au trecut 10 zile, aceasta nu a fost executată, instanţa de fond, în aplicarea acestor prevederi, a apreciat justificat că nu poate fi admisă cererea de obligarea la plata de penalităţi de întârziere.

De asemenea, se observă că, instanţa de fond a analizat şi cererea reclamantului prin care a arătat că solicită executarea titlului executoriu în temeiul art. 622 alin. 4 C. proc. civ., - executarea unei obligaţii de a face fără intervenţia executorului prin stabilirea de către instanţă a penalităţilor solicitate, aceasta apreciind în mod justificat  că obligaţia de punere în posesie a reclamantului cu privire la suprafaţa de 0,50 ha teren extravilan ce incumbă pârâtei, în condiţiile Legii nr. 18/1991 republicată, este susceptibilă de executare silită prin executor judecătoresc, care să se adreseze instanţei pentru încuviinţarea executării silite, în acord cu prev. art. 902, 905 C. proc. civ.

Faptul că, apelantul a depus în apel, o notificare înregistrată la BEJ RFAM nr. 18/2014  şi o somaţie adresată pârâtei în vederea punerii în posesie cu suprafaţa de 0,50 ha teren în baza sentinţei civile nr. 3442/2011, nu echivalează cu îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 902 şi 905 C. proc.civ., nefiind dată încheierea de încuviinţare a executării silite.

În acelaşi timp, se reţine faptul că, reclamantul s-a adresat executorului judecătoresc ulterior pronunţării sentinţei apelate, astfel că, îndeplinirea în parte, a unor obligaţii care îi incumbau, prealabil sesizării instanţei, nu pot constitui motiv de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond.

Aşa fiind, susţinerea apelantului potrivit căreia punerea în întârziere poate rezulta dintr-o simplă somaţie sau notificare, daunele compensatorii sunt datorate prin simplul fapt al neexecutării, fără a fi nevoie de o punere în întârziere, iar creditorul nu este obligat să facă dovada unui prejudiciu, nu sunt apreciate ca fiind întemeiate, în considerarea prevederilor legale speciale aplicabile în cauză.

În raport de considerentele expuse, se apreciază că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, astfel că, în baza art. 480 alin.1 C. proc. civ., apelul a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare