Ordin de protectie

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ

DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 720/2014

Şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2014

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Babadag la data de 20.02.2014, reclamanta X a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Y emiterea unui ordin de protecţie în sensul emiterii unui ordin de protecţie împotriva fostului soţ Y cu acelaşi domiciliu, pentru ca prin hotărârea să se dispună, cu caracter provizoriu, pe durata maximă prevăzute de lege, a următoarelor măsuri :

1.Evacuarea temporară a fostului soţ din locuinţa familiei pe care o deţin în coproprietate în localitatea Sălcioara str. Principală nr. 50, comuna Jurilovca jud. Tulcea;

2.Reintegrarea sa şi a copilului minor C în vârstă de 12 ani în locuinţa familială pe care am fost nevoiţi să o părăsim datorită atitudinii violente şi ameninţătoare a pârâtului;

3.Obligarea pârâtului de a păstra o distanţă minimă de 30 m. faţă de

reclamantă şi faţă de copilul minor.

4.Interdicţia oricărui contact, inclusiv telefonic sau prin mesaje tip SMS

sau oricare altă formă de corespondenţă a pârâtului cu reclamanta sau cu

copilul minor.

În motivarea cererii,  reclamanta învederează că este despărţită prin divorţ de pârât, divorţ ce a fost pronunţat ca efect al voinţei comune a acestora în anul 2013, prin hotărârea de divorţ domiciliul copilului fiind stabilit la reclamantă. Până la lichidarea stării de indiviziune a rămas împreună cu copilul în locuinţa familială din localitatea Sălcioara pe care o deţine împreună cu pârâtul în coproprietate, însă după pronunţarea divorţului pârâtul, care are un psihic labil cu stări de pronunţată depresie şi cu ieşiri extrem de violente, a început să se comporte tot mai necontrolat. Arată reclamanta că acesta aduce în locuinţă femei cu care nu se sfiieşte să se afişeze chiar în ipostaze care nu trebuie să fie văzute de copil. De asemenea, susţine că are o atitudine tot mai violentă, ne ameninţă cu moartea iar pe reclamantă a lovit-o de câteva ori. De asemenea, pârâta relatează că în ziua de 19.02.2014 atât ea cât şi copilul şi mama sa care locuieşte au fost victimele violenţei pârâtului, acesta surprinzându-le în una din încăperile imobilului şi lovindu-le, iar numai prezenţa acestora de spirit( au reuşit să fugă) le-a salvat. Susţine pârâta că le este însă teamă chiar pentru viaţa lor să se reîntoarcă acasă şi să locuiască împreună cu pârâtul. Apreciază reclamanta, având în vedere şi antecedentele pârâtului, că integritatea lor fizică, psihică, libertatea şi chiar viaţa le este pusă în pericol de actele de violenţă extreme ale acestuia motiv pentru care solicită admiterea cererii.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în faţa instanţei personal şi prin reprezentant ales şi a solicitat încuviinţarea probei cu martori.

Prin sentinţa civila nr. 21/16.04.2014 Judecătoria Tulcea a respins cererea ca neîntemeiata.

Pentru a se pronunţa astfel prima instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 5 din Legea nr. 217/2003, în sensul prezentei legi, prin membru de familie se înţelege:

  a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;

  b) soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie.

Având în vedere faptul că părţile au avut calitatea de soţ şi soţie, aceştia fiind divorţaţi potrivit sentinţei civile nr. 16/08.10.2013, instanţa constată că sunt aplicabile în cauză prevederile Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

  Potrivit art. 23 din Legea nr. 217/2003 persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre măsurile detaliate la literele a – h ale aceluiaşi articol.

În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. nr. 217/2003 violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

Prin urmare, reclamantul are obligaţia de a dovedi actele de violenţă exercitate asupra sa, caracterul intenţionat al acestor acte dar şi starea de pericol în care se află datorită acestor agresiuni.

Ordinul de protecţie, având în vedere că este o măsură restrictivă de drepturi şi că are caracter executoriu conform art. 29 din Legea nr. 217/2003, nu poate fi emis decât în baza unor probe certe din care să rezulte fără echivoc actele de violenţă fizică, psihologică sau de altă natură, intenţia agresorului în exercitarea acestor acte precum şi starea de pericol în care se găseşte reclamantul datorită acestor acte de violenţă.

Prin sentinţă civilă nr. 16/08.10.2013 s-a pronunţat divorţul părţilor, acestea înţelegându-se să locuiască în continuare în acelaşi imobil.

În speţă, reclamanta învederează că este despărţită prin divorţ de pârât, divorţ ce a fost pronunţat ca efect al voinţei comune a acestora în anul 2013, prin hotărârea de divorţ domiciliul copilului fiind stabilit la reclamantă. Până la lichidarea stării de indiviziune a rămas împreună cu copilul în locuinţa familială din localitatea Sălcioara pe care o deţine împreună cu pârâtul în coproprietate, însă după pronunţarea divorţului pârâtul, care are un psihic labil cu stări de pronunţată depresie şi cu ieşiri extrem de violente, a început să se comporte tot mai necontrolat. Arată reclamanta că acesta nu aduce în locuinţă femei cu care nu se sfieşte să se afişeze chiar în ipostaze care nu trebuie să fie văzute de copil. De asemenea, susţine că are o atitudine tot mai violentă, ne ameninţă cu moartea iar pe reclamantă a lovit-o de câteva ori. De asemenea, pârâta relatează că în ziua de 19.02.2014 atât ea cât şi copilul şi mama sa care locuieşte au fost victimele violenţei pârâtului, acesta surprinzându-le în una din încăperile imobilului şi lovindu-le, iar numai prezenţa acestora de spirit( au reuşit să fugă) le-a salvat. Susţine pârâta că le este însă teamă chiar pentru viaţa lor să se reîntoarcă acasă şi să locuiască împreună cu pârâtul. Apreciază reclamanta, având în vedere şi antecedentele pârâtului, că integritatea lor fizică, psihică, libertatea şi chiar viaţa le este pusă în pericol de actele de violenţă extreme ale acestuia motiv pentru care solicită admiterea cererii.

Din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă că relaţiile dintre părţi au fost bune până în vara anului 2013. Astfel, din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză (cu excepţia martorei D, care nu avea cunoştinţă despre relaţiile anterioare dintre părţi) relaţiile dintre părţi au fost bune pe tot parcursul căsătoriei, tensiunile începând din vara anului 2013. Astfel, atât martora S cât şi martora D arată că motivul neînţelegerilor dintre soţi era gelozia, pârâtul reproşându-i reclamantei că are un amant şi că relaţiile s-au deteriorat din momentul în care reclamanta a început să aibă o relaţie extraconjugală.

Episodul suicidal invocat nu are nicio relevanţă în prezenta cauză, acest incident neputând fi încadrat în categoria actelor de violenţă care să pună în pericol integritatea fizică sau psihică a reclamantei şi a minorei. Motivul acestui act reprobabil nu-l poate cunoaşte decât pârâtul, astfel încât orice depoziţie a vreunui martor care să încerce să demonstreze acest fapt este fără relevanţă.

De asemenea, în cauza nu prezintă relevanţă nici conflictele pârâtului cu alte persoane ce nu se încadrează în noţiunea de „membru de familie” prevăzută de art. 5 din Legea nr. 217/2003, motiv pentru care a fost înlăturata declaraţia autentificată sub nr. 310/17.04.2014, întrucât nu are legătură cu obiectul cauzei. Pentru acelaşi motiv instanţa nu a avut în vedere decât părţile din declaraţiile martorilor care relatează incidentele violente petrecute între reclamantă şi pârât, percepute în mod direct de către aceştia.

Din adresa emisă de Postul de poliţie Jurilovca nr. 152399/14.03.2014 (fila 29), instanţa a retinut că pârâtul a fost sancţionat contravenţional potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu avertisment, acesta făcându-se vinovat de acte de violenţă verbale faţă de fosta sa soţie X, potrivit procesului verbal seria PA nr. 1139253 din 27.11.2013.

În ceea ce priveşte sesizarea reclamantei din data de 26.09.2013 pentru motivul că reclamanta a fost agresată verbal şi fizic, instanţa nu poate reţine acest eveniment ca fiind un act de violenţă exercitat de către pârât asupra reclamantei, întrucât incidentul a fost soluţionat printr-un proces verbal de mediere care nu a fost depus la dosar, astfel încât instanţa nu poate trage nicio concluzie cu privire la exercitarea de violenţe de către pârât asupra reclamantei.

Aceleaşi observaţii vor fi făcute  şi cu privire la incidentul din data de 28.01.2014 (sesizare făcută de către reclamantă pentru motivul că pârâtul a ascultat muzică la intensitate prea mare), cu menţiunea că cel în cauză a fost avertizat verbal şi că, în opinia instanţei, ascultarea de muzică la intensitate mare nu reprezintă un act de violenţă care să pună în pericol integritatea fizică şi psihică a reclamantei şi a minorei.

Din declaraţia martorei D (fila 33) rezultă că la sfârşitul lunii septembrie 2013 a mers acasă la pârât pentru a-i da acestuia sfaturi pentru amenajarea bucătăriei, deplasarea având loc după ora 23.00. Cu ocazia acelei vizite, a fost agresată fizic de către reclamantă, fiind luată de păr de către aceasta. De asemenea, în momentul în care părăsea locuinţa, reclamanta a aruncat în martoră cu fructe, perie, lovind-o şi provocându-i vânătăi. De asemenea, arată martora că în momentul în care se urca în maşină, reclamanta a aruncat cu o cărămidă de BCA în direcţia maşinii, lovind-o în partea din faţă stânga sus, în zona şoferului.

Totodată, martora relatează un alt incident perceput direct, în cursul lunii octombrie 2013, când martora a mers la magazinul de construcţii ce aparţine pârâtului, iar reclamanta i-a adresat injurii, s-a descălţat şi a aruncat cu încălţămintea asupra ei şi a intenţionat să arunce şi cu o cărămidă, însă a fost oprită de pârât. A declarat martora că în timp ce pleca a fost ameninţată de reclamantă care i-a spus că dacă mai calcă pe-acolo îi sparge capul.

Din declaraţia martorei S (fila 35) instanţa a reţinut că relaţiile dintre părţi erau tensionate, relatând un episod ce a avut loc prin luna septembrie/octombrie 2013 în care reclamanta dorea să părăsească locuinţa, fără însă a relata instanţei vreun incident dintre reclamantă şi pârât.

De asemenea, aceeaşi martoră declară că prin luna septembrie/octombrie 2013 martora a fost de faţă la un incident petrecut între părţi relatând că, într-o dimineaţă când îi era rău a cerut reclamantei un ceai, iar aceasta a venit în magazin şi i-a adus, moment în care în magazin a intrat şi pârâtul. Acesta i-a spus reclamantei că nu are ce căuta în magazin, întrucât este al lui, iar reclamanta i-a replicat că magazinul aparţine ambelor părţi. În acel moment pârâtul s-a aruncat asupra reclamantei şi a apucat-o de păr şi a târât-o prin magazin, iar copilul a intervenit între ei. Afirmă martora că pârâtul ar fi ameninţat-o pe reclamantă că o va omorî şi el se va sinucide.

Din declaraţia martorului G (fila 36) rezultă că pârâtul a devenit violent cu două luni înainte de a fi dat afară, acesta adresând injurii atât lui cât şi reclamantei. Arată martorul că nu a asistat la nici un episod de violenţă fizică între părţi.

Un alt incident petrecut între părţi a fost cel din data de 19.02.2014, în urma căruia reclamanta a hotărât introducerea prezentei acţiuni.

Din cuprinsul certificatului medico-legal nr. 80/19.02.2014 depus la dosar de către reclamantă (fila 5) rezultă că aceasta prezintă o tumefacţie şi două echimoze, care au putut fi produse prin lovire cu un corp dur, ce pot data din 19.02.2014, această leziune traumatică necesitând 1 zi de îngrijiri medicale de la data producerii leziunii traumatice.

Din cuprinsul certificatului medico-legal nr. 81/19.02.2014 depus la dosar de către reclamantă (fila 6) rezultă că minora C prezintă patru echimoze şi o excoriaţie, care au putut fi produse prin lovire cu un corp dur, ce pot data din 19.02.2014, această leziune traumatică necesitând 1-2 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunii traumatice.

Din declaraţiile martorilor audiaţi (I, D şi Q) în cauză rezultă faptul că în data de 19.02.2014 între cele două părţi a avut loc un incident. Soacra pârâtului, martora D, declară că la acea dată s-a deplasat la locuinţa fiicei sale şi a fostului ginere, întrucât un vecin i-a spus că fiica sa stă fără căldură, martora mergând acasă la aceştia pentru a-i împăca. Când a ajuns acolo, pârâtul i-a spus că lumina a fost întreruptă, că centrala era înfundată şi că nu putea s-o desfunde. Între timp, reclamanta a intrat în magazin, iar pârâtul a exclamat „uite mamaie, ea este cea care mi-a distrus familia”. Martora declară că părţile au ieşit afară şi a mai văzut cum minora C  a sărit în spatele tatălui său spunând „las-o pe mami, las-o pe mami”.

Martorul N (fila 34) declară că  în urmă cu aproximativ o lună-două acesta a fost de faţă la ultimul incident violent petrecut între părţi, martorul găsindu-se în curtea locuinţei lor. Arată martorul că pârâtul se găsea în magazin iar fosta soacră a intrat în magazin să vorbească cu acesta. În magazin a intrat şi fosta sa soţie, moment în care martorul a auzit cum părţile au început să se certe. Martorul l-a auzit pe pârât cum i-a cerut reclamantei să părăsească magazinul, aceasta nu a ieşit, , apoi părţile au început să se împingă una pe cealaltă şi au ieşit afară împreună cu soacra. În curte părţile au început să se certe şi să se îmbrâncească, pârâtul i-a dat reclamantei două-trei palme, iar fiica părţilor a intervenit să-i despartă. Aceasta din urmă a venit din partea dreaptă prin spatele pârâtului, l-a apucat de mână şi a început să tragă, moment în care pârâtul s-a întors şi a lovit-o din greşeală.

Din declaraţia martorului N (fila 34) instanţa reţine că reclamanta adresa pârâtului cuvinte jignitoare cu orice ocazie, aceasta purtându-se urât cu clienţii din magazin şi chiar şi cu martorul. În acest sens, martorul a relatat un episod în care reclamanta i-a aruncat apă în cap cu ajutorul unui lighean.

De asemenea, din declaraţia martorei D (fila 47) instanţa reţine că la ultimul incident ce a avut loc între părţi aceasta a auzit cum reclamanta îl ameninţa pe pârât că-l va ţine la distanţă de 30 m de ea şi de fetiţă, ca să nu se mai atingă de ea.

Minora C, audiată în camera de consiliu, (fila 49) a relatat că a intervenit în conflictul din data de 19.02.2014, fiind lovită de către acesta în timp ce încerca să îşi despartă părinţii. De asemenea, a declarat că a mai fost lovită de tatăl ei o singură dată, cu mult timp în urmă şi că îşi iubeşte tatăl foarte mult.

Raportând situaţia de fapt rezultată din probele administrate la prevederile art. 23 din Legea nr. 217/2003, prima instanţă a constatat neîntemeiată cererea reclamantei de emitere a unui ordin de protecţie.

Astfel, chiar dacă reclamanta a dovedit trei acte de agresiune (recunoscute la modul general şi de către reclamant prin interogatoriu – fila 44) , şi anume unul de agresiune verbală relatat prin adresa emisă de Postul de poliţie Jurilovca nr. 152399/14.03.2014 (fila 29), altul de agresiune fizică şi verbală relatat de martora I (fila 35) şi un al treilea tot de agresiune fizică relatat  de martorii N, D şi B care a avut loc la data de 19.02.2014, instanţa nu poate să nu observe că şi reclamanta are un comportament reprobabil, exercitând la rândul ei violenţe fizice asupra persoanelor din anturajul pârâtului (asupra martorei D), dar şi violenţe verbale asupra martorilor audiaţi în cauză (martorul N, prieten cu pârâtul), precum şi asupra pârâtului, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor D (fila 47). Mai mult decât atât, reclamanta a susţinut prin cererea introductivă că pârâtul a exercitat violenţe şi asupra mamei acesteia, însă martora D, audiată în cauză (fila 47), nu a făcut nicio precizare cu privire la acest aspect, motiv pentru care instanţa pune la îndoială justeţea celor afirmate de către reclamantă.

Ulterior datei de 19.02.2014 reclamanta a părăsit domiciliul conjugal şi nu a dovedit faptul că fostul soţ ar mai fi exercitat asupra acesteia acte de violenţă sau ameninţări care să demonstreze existenţa unei stări de pericol actuale care să justifice emiterea unui ordin de protecţie.

Din probele administrate în cauză, prima instanta a mai constatat că între cele două părţi există neînţelegeri şi o stare conflictuală permanentă, perpetuată în timp, aşa cum rezultă şi din adresa nr. 152399/14.03.2014, stare conflictuală aflată în atenţia organelor de poliţie locale. Ambele părţi, prin comportamentul lor şicanator, contribuie la menţinerea acestei stări conflictuale, părţile agresându-se reciproc atât verbal cât şi fizic, neînţelegerile dintre acestea culminând cu introducerea prezentei acţiuni.

Prin urmare, din moment ce însăşi reclamanta exercită presiuni psihice asupra pârâtului, provocându-l pe acesta să adopte o conduită necorespunzătoare, instanţa nu poate reţine că integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei îi este pusă în pericol prin actele de violenţă săvârşite asupra sa de fostul soţ, din moment ce ea însăşi adoptă o conduită similară celei pe care o reclamă.

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat apel reclamanta X, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelulului reclamanta arata  că imediat după ce pârâtul a aflat de soluţia pronunţată de instanţa de fond s-a pronunţat în public că de acum suntem la „mâna lui” că le va lăsa muritoare de foame şi că se va răzbuna pentru că a îndrăznit să-l cheme în judecată.

Faptul că instanţa nu a admis acţiunea atâta timp cât la dosarul cauzei sunt probe concludente că atât reclamanta cât şi copilul sunt victime ale violenţei exercitate asupra acestora de către fostul soţ, că au fost alungate de la domiciliul comun iar în prezent sunt nevoite să trăiască din mila unor persoane străine de familie, apreciază că hotărârea pronunţată nu a analizat cu echidistanţă probele administrate fiind profund nelegală şi în totală contradicţie cu spiritul legii 217/2003, modificată, respectiv cu dispoziţiile art. 27 din acest act normativ.

În cursul judecăţii a dovedit cu înscrisuri şi martori că, atât aceasta cât şi copilul au fost bătute de nenumărate ori de pârât şi alungate de acasă că a fost ameninţată cu moartea de pârât de mai multe ori;

Există temerea rezonabilă că pârâtul poate acţiona violent deoarece pe fondul consumului de alcool şi al unor suferinţe psihice moştenite încearcă să-şi facă rău şi poate reacţiona imprevizibil. In acest sens s-au administrat dovezi că a avut trei tentative de suicid dintre care două prin spânzurare iar ultima dată reclamanta şi copilul l-au salvat de la moarte tăind funia cu care se spânzurase.

Existenţa unui singur act de violenţă în familie este suficient în viziunea legiuitorului pentru ca instanţa să instituie, la cererea persoanei vătămate, ordinul de protecţie.

În cazul în speţă s-au administrat probe din care rezultă că apelanta a  fost victima mai multor acte de agresiune din partea pârâtului care ultima dată nu a lovit-o numai pe aceasta ci a lovit şi copilul acestora. Numai la postul local de poliţie sunt înregistrate trei plângeri ale apelantei fiind deschis şi un dosar penal pentru lovire.

Pe fondul suferinţei psihice dovedite combinate cu consumul de alcool pârâtul, fiind convins că acum nimic nu-1 mai poate împiedica, poate face un gest necugetat cu consecinţe iremediabile.

In consecinta s-a solicitat admiterea apelului si schimbarea hotararii atacate in sensul admiterii actiunii si emiterii ordinului de protectie.

Paratul intimat a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei de interes in promovarea apelului, motivat de imprejurarea ca apelanta s-a reintegrat in domiciliul conjugal, impreuna cu minora.

La termenul de judecata din 18 sept. 2014 apelanta a formulat un motiv suplimentar de apel sustinand ca hotararea atacata este lovita de nulitate deoarece in cuprinsul acesteia nu a fost consemnat cuvantul procurorului mentionandu-se numai participarea acestuia la sedinta de judecata cand au avut loc dezbaterile in fond a cauzei. In raport de acest motiv de apel s-a solicitat admiterea apelului,  anularea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizand cu prioritate exceptia lipsei de interes invocata de paratul intimat, instanta retine următoarele:

Prin interes se înţelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia – cerere în justiţie sau apărare de fond ori procedurală. Interesul trebuie apreciat la momentul formulării cererii sau al invocării apărării.

Condiţia determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerinţa existenţei interesului însuşi.

Excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond (vizează încălcarea cerinţelor interesului – condiţie de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluţionării fondului cererii).

Excepţia procesuală este mijlocul tehnic prin care se pun în discuţie anumite neregularităţi, aceasta nu pune în discuţie fondul dreptului şi se limitează la analiza elementelor formale ale judecăţii, fie că acestea privesc regulile de procedură, fie regulile privind dreptul la acţiune sau componentele sale.

Excepţia procesuală poate prelungi judecata sau o poate întrerupe în stadiul în care se află procesul în momentul invocării, respectiv soluţionării excepţiei.

Deşi şi excepţiile au fost incluse în categoria apărărilor, fiind alături de probe o specie a acestora, între acestea există anumite distincţii.

In speţă, excepţia lipsei de interes invocată nu este o veritabilă excepţie, ci este numai o apărare a pârâtului intimat faţă de apelul formulat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe prin care i s-a respins acţiunea, apărări prin care invocă obiecţiuni împotriva fondului pretenţiei dedusă judecăţii tinzând la respingerea pe fond a apelului.

Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile aduse acesteia prin apelul de fata, Tribunalul reţine următoarele:

Referitor la motivul de apel prin carese susţine că hotărârea atacată este lovită de nulitate deoarece în cuprinsul acesteia nu s-a consemnat cuvântul procurorului se constată că acesta a fost formulat la data de 18.09.2014.

Potrivit art. 468 alin. (1) Cod proc. civilă, termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 470 alin. 1 lit. c) Cod proc. civ., cererea de apel va cuprinde: c) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, iar potrivit art. 470 alin. 5, în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face intr-un termen de aceeaşi durata, care curge, însa, de la data comunicării hotărârii.

Nemotivarea apelului atrage decăderea în condiţiile art. 470 alin. 3 Cod proc. civ.

In speţă, termenul de apel este de 3 zile de la pronunţare conform art. 276 din Legea nr. 213/2003, însă acesta se putea motiva într-un termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii.

Comunicarea hotărârii primei instanţe către apelantă s-a făcut, conform dovezilor de la dosar, la data de 23.04.2014.

Formularea acestui motiv de apel s-a făcut cu mult peste termenul prevăzut de lege pentru motivarea apelului, situatie in care cu privire la acest motiv de apel operează decăderea în condiţiile art. 470 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă.

Participarea procurorului la judecata cauzei la instanţa de fond este obligatorie conform art. 273) din Legea nr. 217/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 174 alin. 1 şi 2 Cod proc. civ., nulitatea este sanctiunea care lipseste total sau partial de efecte actul de procedura efectuat cu nerespectarea cerintelor legale, de fond sau de forma.

Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituita printr-o normă care ocroteşte un interes public.

In conformitate cu dispoziţiile art. 176 pct. 4 Cod proc. civ., nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la compunerea sau constituirea instanţei.

Potrivit art. 177 alin. 1 şi 2 Cod proc. civ., ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităţilor actului de procedura.

Cu toate acestea, nulitatea nu poate fi acoperită daca a intervenit decăderea ori o alta sancţiune procedurală sau daca se produce ori subzista o vătămare.

Potrivit art. 178 alin. 1 Cod proc. civ., nulitatea absoluta poate fi invocata de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecăţii cauzei, daca legea nu prevede altfel.

In raport de dispoziţiile legale arătate mai sus, instanţa constată că nulitatea absolută poate fi invocată în apel de către parte în măsura în care hotărârea este susceptibilă de apel, sub sancţiunea decăderii, potrivit art. 470 alin. 3 Cod proc. civ. Ea poate fi invocată şi din oficiu de către instanţa de apel, însă aceasta constituie un drept al său, iar nu o obligaţie, prin raportare la dispoziţiile art. 479 alin. 1 teza a II-a din Noul Cod de proc. civilă.

Cum în speţă apelanta a invocat nulitatea absolută a hotărârii atacate pentru neconsemnarea cuvântului procurorului peste termenul prevăzut pentru motivarea apelului cu privire la acest motiv opereaza decaderea in conditiile art. 470 alin. (3) c.proc.civ.

Prin urmare, această neregularitate nefiind invocată nici de instanţă din oficiu, ea nu poate face obiectul analizei hotărârii atacate de către instanţa de apel.

Oricum, din copia electronică a înregistrării şedinţei de judecată din data de 15 aprilie 2014 şi a notelor grefierului din şedinţa din data de 15 aprilie 2014 rezultă că procurorul a participat la şedinţa de judecată şi i s-a dat şi cuvântul care însă nu a fost consemnat în practicaua hotărârii primei instanţe.

Cât priveşte motivele de apel ce se referă la fondul cauzei, instanţa constată că sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 217/2003, în sensul prezentei legi, violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat aşa cum a reţinut, în mod corect prima instanţă, că integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei este pustă în pericol prin actele de violenţă săvârşite asupra sa de către pârât, neimpunându-se emiterea unui ordin de protecţie.

Intre părţi există o stare conflictuală permanentă care însă este generată şi menţinută şi de comportamentul şicanator al apelantei faţă de pârât, de presiunile psihice pe care apelanta le exercită asupra acestuia.

In concluzie, apelul a fost respins ca nefondat şi păstrat ca legală şi temeinică hotărârea atacată.

Domenii speta

Spete similare