Excepţia de nelegalitate
Prin Decizia nr.8972/R din data de 19 Decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia a II-a civil Contencios Administrativ, în Dosar nr. 4/96/2013, a fost admis recursul formulat de reclamant, împotriva Sentinţei nr. 2233 din 24 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.4/96/2013.
Sentinţa atacată a fost casată şi s-a dispus trimiterea cauzei Tribunalului Harghita, spre rejudecare.
Instanţa de control judiciar a reţinut că prin Sentinţa civilă nr.2233 din 24 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Harghita s-a respins acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâţii.
Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, s-a reţinut că Tribunalul Harghita fost investit inclusiv cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a HCL nr. 28/2005 a Consiliului Local, excepţie de nelegalitate invocată prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, depusă la poştă la data de 27.12.2012 (plic).
Curtea reţine că art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, anterior intrării în vigoare a prevederilor art. 54 din Legea nr.76/2012, a fost interpretat în mod constant de către instanţele judecătoreşti în sensul că este admisibilă excepţia de nelegalitate având ca obiect actele administrative cu caracter normativ. În condiţiile în care legiuitorul permite atacarea unui act administrativ normativ oricând, cu atât mai mult contestarea aceluiaşi act normativ poate fi realizată pe calea excepţiei de nelegalitate.
Raportat la dispoziţiile normative în vigoare la momentul invocării excepţiei de nelegalitate şi a modului acestora de interpretare, Curtea a constatat că, prima instanţă în mod greşit a respins excepţia de nelegalitate fără a se pronunţa asupra fondului acesteia că, considerând că, HCL Gheorgheni nr. 28/2005 nu poate forma obiectul excepţiei de nelegalitate.
Curtea de Apel Oradea
Anulare act administrativ. Interesul în formularea și susținerea recursului de către Unitatea Administrativ Teritorială
Tribunalul Covasna
Anulare act administrativ
Curtea de Apel Brașov
Vechiul cod de procedură civilă - Recurs. Acţiunea având ca obiect obligarea ANRP la plata sumelor stabilite prin Hotărârea Comisiei de aplicare a Legii nr. 290/2003. Modul de actualizare a sumelor. Art. 18 alin. 6 din HG nr. 1120/2006
Curtea de Apel Timișoara
Hotărâre de consiliu local pentru mandatare în vederea efectuării unor demersuri judiciare. Lipsa caracterului de act administrativ de autoritate
Curtea de Apel București
Achiziţii publice: anulare decizie Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.