Prescripţia dreptului la acţiune pe procedura ordonanţei de plată. Tip hotărâre. Neintervenirea novaţiei.

Deliberând asupra cererii de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09.08.2013 sub nr. -/866/2013 pe rolul Judecătoriei Paşcani, creditoarea CR a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată prin care să fie obligat debitorul DB la plata sumei de _ lei, din care _ lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în perioada 01.02.2002 – 31.12.2005 şi _ lei reprezentând penalităţi de întârziere.

În motivarea cererii creditoarea arată că în baza contractului de prestări servicii nr. _/ 03.01.2002 a prestat debitorului servicii de _. Pentru serviciile prestate creditoarea a emis către debitor facturi care trebuiau achitate în termen de 30 zile. Prin semnarea contractului de prestări servicii nr. _/ 11.01.2010 debitorul a recunoscut că la data de 11.01.2010 are un debit de _ lei pe care se obliga să-l achite în 3 rate lunare începând cu data semnării contractului. Clauza contractuală şi angajamentul de plată nu au fost respectate de debitor. Întrucât la data de 19.03.2013 debitorul înregistrează datoriile menţionate în petitul acţiunii, pentru perioada 01.02.2002 – 31.12.2005, solicită admiterea cererii.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1013 Cod proc.civ. (nou) şi următoarele.

În susţinerea cererii au fost depuse înscrisuri: contract de prestări servicii nr._/ 2002 (f.5), contract de prestări servicii de salubrizare nr. _/ 11.01.2010 (f.6-8), extras de cont debitor (f.9,11), notificare nr. _/ 29.04.2011 (f.10), borderou corespondenţă din 09.03.2012 (f.12), somaţie de plată nr. _/ 22.03.2013 (f.13), confirmare de primire cu conţinut declarat (f.13 verso), fişă analitică (f.14-16), fişă client (f.17), calcul majorări de întârziere (f.18-24)

Potrivit art. 108 alin.3 Cod procedură civilă acţiunea a fost comunicată debitorului, cu duplicatul înscrisurilor şi cu menţiunea de a formula întâmpinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată.

Pentru primul termen de judecată instanţa a dispus citarea părţilor şi cu menţiunea de a prezenta concluzii cu privire la prescrierea dreptului la acţiune.

Debitorul, legal citat, nu a depus întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a-si preciza poziţia procesuală faţă de acţiunea formulată.

Creditoarea a depus precizări cu privire la prescriere la data de 26.08.2013 (f. 31 dosar) solicitând respingerea acesteia întrucât prin contractul nr. _/ 11.01.2010 debitorul a recunoscut existenţa unui debit anterior în cuantum de _ lei, fapt ce reprezintă totodată o novaţie cu privire la obligaţia dintre părţi.

La data de 30.08.2013 creditorul a înaintat la dosar precizări scrise prin care arată că îşi micşorează pretenţiile la suma de _ lei reprezentând penalităţi de întârziere întrucât debitul de _ lei a fost achitat de debitor. Alăturat precizărilor a fost depusă chitanţa seria _ nr. _/ 30.08.2013 pentru suma de _ lei (f. 32).

La termenul din 02.09.2013 instanţa a luat act de micşorarea pretenţiilor, a invocat din oficiu excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi având în vedere că părţile fuseseră deja citate cu menţiunea de a formula concluzii asupra acestui aspect a reţinut spre soluţionare excepţia.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma normelor legale aplicabile,  instanţa reţine următoarele:

La data de 03.01.2002 între părţi s-a încheiat contractul nr. _ de prestări  servicii (f.5).

Prin această convenţie debitorul s-a obligat să plătească contravaloarea serviciilor prestate în termen de 30 zile de la primirea facturilor, în caz contrar urmând să plătească şi penalităţi de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata la termen a obligaţiilor faţă de  bugetul de stat (conform art. 6.1 din contract).

Conform înscrisurilor depuse la dosar la data de 19.03.2013 debitorul înregistra un debit în cuantum de X lei, la care au fost calculate penalităţi în sumă de _ lei pentru perioada 01.02.2002 – 31.12.2005.

 Cu privire la excepţia prescripţiei, instanţa reţine că în temeiul art. 1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.

 Art. 3 din acelaşi act normativ stabileşte durata termenului de prescripţie ca fiind de 3 ani.

Creditorul a solicitat obligarea pârâtului la plata debitului şi penalităţilor aferente perioadei 01.02.2002 – 31.12.2005, astfel încât cel mai târziu la data de 31.12.2008 sumele pretinse s-au prescris.

Cum în cauza dedusă judecăţii cererea a fost introdusă după trecerea acestui termen, respectiv la data de 09.08.2013, chiar dacă la data de 11.01.2010, prin contractul nr. _, debitorul a recunoscut formal existenţa unui debit anterior, în condiţiile în care nu se precizează pentru ce perioadă era stabilit ca datorat debitul de X de lei şi în lipsa unei plăţi efective din partea debitorului asupra acestui debit recunoscut prin contract, instanţa apreciază că prescripţia nu a fost întreruptă.

Conform art. 16 din Decretul 167/1958 :” Prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cãrui acţiune se prescrie, fãcuta de cel în folosul cãruia curge prescripţia; b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacã cererea a fost introdusã la o instanta judecãtoreascã, ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act începãtor de executare”.

Nu este lipsit de importanţă a se observa şi faptul că în anul 2010 când a fost încheiat contractul nr. _ prescripţia debitului de X lei se împlinise deja, astfel încât nici nu mai exista o prescripţie în curs care să poată fi întrerupta.

Nu poate fi primită nici apărarea creditorului cu privire la novaţie.

Astfel, faptul că anterior încheierii contractului din 2010 creditorul a prestat servicii debitorului în baza contractului nr. _/2002, atâta vreme cât au fost emise facturi fiscale raportul juridic dintre părţi era configurat în aceeaşi formă ca şi cel atestat de contractul nr. _/2010, respectiv creditorul asigura serviciul de _ iar debitorul avea obligaţia de plată a acestui serviciu.

Obligaţiile sunt identice iar părţile de asemenea identice, astfel încât nu se poate vorbi de o novaţie prin simpla încheiere a unui nou contract în baza căruia creditorul a continuat să emită facturi ca şi anterior încheierii contractului.

Mai mult, având în vedere că debitorul nu a plătit suma recunoscută ca datorată în cadrul contractului din 2010, obligaţia iniţială nu a fost stinsă pentru a se putea primi faptul juridic al înlocuirii sale cu o obligaţie nouă.

Prin contractul nr. _/ 2010 debitorul nu a făcut altceva decât să recunoască obligaţia prescrisă pentru debitul de X lei, obligaţie care era la acea dată, şi este şi în prezent, o obligaţie naturală.

Faptul că debitorul a achitat de bună voie la data de 30.08.2013 debitul de X LEI de lei nu este de natură a înlătura efectul prescripţiei nici pentru debit şi nici pentru penalităţi.

Astfel, conform art. 1092 cod civil (vechi) :”repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale care au fost achitate de bună voie”.

Obligaţia devenită naturală nu poate fi stinsă decât prin plata de bună voie, iar odată ce debitorul a plătit de bună voie nu poate cere banii înapoi invocând faptul că datoria a fost prescrisă.

Efectul principal al prescripţiei este acela că obligaţia prescrisă, devenită naturală, nu mai poate beneficia de constrângerea statului pentru aducerea sa la îndeplinire forţată de către debitor.

Creditorul unei obligaţii prescrise pierde practic posibilitatea obţinerii obligării de către instanţe a debitorului la plată. Cum am arătat obligaţia naturală poate fi îndeplinită doar benevol de debitor. 

Conform art. 1 din Decretul 167/1958 :” Dreptul la acţiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacã nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.  Odatã cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii”.

În speţă debitorul a achitat de bună voie debitul prescris, însă acest aspect nu înlătură şi prescripţia penalităţilor care sunt drepturi accesorii debitului.

Penalităţile, ca şi debitul, sunt obligaţii naturale încă din anul 2008, astfel încât doar dacă vor fi plătite de bună voie de debitor vor putea fi considerate stinse.

 Faţă de cele expuse instanţa constată că nu există argumente juridice fondate pentru înlăturarea sancţiunii prescripţiei, astfel încât excepţia prescripţiei apare întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecinţa respingerii cererii.

Văzând şi prevederile art. 453 Cod proc.civ. instanţa constată că debitorul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată din oficiu.

Respinge ca prescrisă cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată de creditorul CR în contradictoriu cu debitorul DB.

Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria Paşcani în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02 septembrie 2013.

Preşedinte,Grefier,

Domenii speta

Spete similare