Eroare materială privind menţionarea căii de atac.

Decizie - din 11.11.2014


Eroare materială privind menţionarea căii de atac.

Dosar nr. Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Şedinţa din Camera de Consiliu din 11 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE …………

Judecător ……………..

Grefier ……………….

Pe rol se află judecarea cererii de îndreptare eroare materială formulată de petenţii T D şi T L, strecurată în dispozitivul deciziei civile nr……….. pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr………….

La apelul nominal făcut în şedinţa din camera de consiliu au lipsit  părţile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, constatând cererea în stare de judecată, s-a trecut la soluţionare.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de faţă:

Prin cererea înregistrată la Tribunalului Gorj la data de 29.10.2014 petenţii T D şi T L au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr……….. pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr…………., în sensul menţionării corecte a căii de atac, respectiv „ Cu recurs în 15 zile de la comunicare” în loc de „Definitivă” aşa cum în mod eronat s-a menţionat.

În motivarea cererii, s-a arătat că dosarul a fost înregistrat sub imperiul vechiului Cod de Procedură Civilă, la data de 17.09.2012, iar potrivit art.25 din noul Cod de Procedură Civilă, procesele pornite sub legea veche rămân supuse prevederilor acesteia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.281 din vechiul Cod de Procedură Civilă.

Tribunalul, analizând cererea formulată, constată că aceasta este întemeiată şi urmează să fie admisă în temeiul dispoziţiilor art.281 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.

În temeiul acestor dispoziţii legale, tribunalul va dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr………….. pronunţată în dosarul nr………. al Tribunalului Gorj, în sensul menţionării corecte a căii de atac ca fiind „Recursul” în loc de „Definitivă”.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea  de îndreptare eroare materială formulată de petenţii T D şi T L, strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.

Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr………. pronunţată în dosarul nr…………  al Tribunalului Gorj, în sensul menţionării corecte a căii de atac ca fiind „Recursul” în loc de „Definitivă”.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică din 11 Noiembrie 2014, la Tribunalul Gorj.