Uzucapiune

Sentinţă civilă 650 din 29.04.2014


Prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. (…) reclamantii (…), au chemat în judecată pe pârâta (…), solicitând instantei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se stabilească linia de hotar ce desparte proprietătile lor, iar pârâta să fie obligată să le respecte dreptul de proprietate şi posesie asupra fâşiei de teren în suprafaţă de cca. 200 mp. pe care aceasta a acaparat-o din proprietatea lor; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantii au arătat că sunt proprietarii terenului situat în (…), , conform titlului de proprietate nr. (…). Au mai sustinut că terenul lor a fost obţinut prin reconstituirea dreptului de proprietate, iar între terenul lor si terenul pârâtei există o linie de hotar fixată de pârâtă şi in mod abuziv a acaparat suprafaţa de cca. 200 mp., suprafaţă ce ar trebui să le permită accesul la strada (…). Au mai precizat că, întrucât sunt dubii cu privire la linia de hotar şi pârâta le-a acaparat din teren, solicită admiterea acţiunii.

În drept, au invocat dispozitiile art. 584 cod civil.

Au depus alăturat, in copie, titlul de proprietate nr. (…)

La data de (…) pârâta a formulat întâmpinare, prin care arată că nu este de acord cu acţiunea reclamantilor .

A depus alăturat, în copie, înscrisuri.

La data de (…) reclamantii si-au modificat acţiunea prin care au solicitat chemarea in judecată în calitate de pârâte şi a numitelor (…)

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtilor si expertiză tehnică de specialitate.

Expertiza tehnică topografică a fost întocmită de expert (…)

În urma analizării actelor si lucrărilor dosarului, instanta a pronuntat sentinta civilă nr. (…), prin care a admis exceptia lipsei calitătii procesuale active a reclamantului (…) şi a respins actiunea formulată de reclamanti împotriva pârâtelor.

Împotriva acestei hotărâri reclamantii au declarat apel si prin decizia nr. (…) (…) a admis apelul, a desfiinţat sentinta atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instantă.

Cauza a fost înregistrată sub acelasi număr si s-a acordat termen la data de (…)

La data de (…) pârâtele (…)au formulat cerere reconventională .Prin încheierea din (…) a fost introdus in cauză moştenitorul defunctului (…), respectiv (…)

La termenul de judecată din (…) , instanta a dispus suspendarea cauzei, conform art. 244 alin. 1 pct. 1 cod procedură civilă, până la solutionarea definitiva si irevocabilă a dosarului nr(…), cauză ce a fost repusă pe rol la data de (…)

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri si s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.

Expertiza tehnică topografică a fost întocmită de expert (…)

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta a retinut urmatoarele:

Reclamantii din cauza de faţa sunt beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate asupra unui teren in suprafata totala de 1,0975 ha situat in orasul (…), reconstituire realizata de pe urma defunctului (…), asa cum rezulta din titlul de proprietate nr.(…)

Legat de titlul de proprietate exhibat de catre reclamanti se constata ca paratii au promovat impotriva acestuia o actiune in constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr.(…) precum si o actiune in constatarea prescriptiei achizitive de 30 de ani asupra unui teren in suprafata de 473 mp despre care au sustinut ca reprezinta diferenta dintre suprafata detinuta potrivit certificatelor de mostenitor nr.(…/….) si cea rezultata din masuratori respectiv 1373 mp.

Cele doua capete de cerere promovate de catre parati au fost respinse prin sentinta civila nr.(…) si decizia civila nr.(…) pronunţata de Tribunalul (…)

S-a retinut astfel prin hotararea amintita ca terenul in litigiu este de 473 mp teren in care este inclusa si suprafata de 200 mp ce face parte din titlul de proprietate al reclamantilor constatandu-se totodata ca intreg terenul reconstituit respectiv acela de 1,0975 ha a apartinut defunctului (…) si s-a aflat in perioada 1962-1991 in patrimoniul CAP (…) iar in perioada 1991-1995 la dispozitia Comisiei locale (…). De asemenea a retinut instanta de recurs ca terenul ce a apartinut fam (…) include si portiunea de acces de la str.(…), teren ce figura la nivelul anului 1990 ca teren extravilan, iar reconstituirea s-a realizat tot in regim extravilan arabil.

Terenul in suprafata de 473 mp solicitat de catre parati in litigiul mentionat a fost identificat prin raportul de expertiza (…) pe aliniamentul (…). Analizand indeplinirea conditiilor pentru dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului solicitat ambele instante au retinut ca in perioada 1962-1995 a existat o intrerupere naturala a cursului prescriptiei achizitive, terenul aflandu-se asa cum deja s-a mentionat la dispozitia comisiei locale sau in CAP si pe cale de consecinta nu putea fi uzucapat ca urmare a indeplinirii conditiei duratei de 30 de ani de curgere neintrerupta a prescriptiei. In consecinta urmare intregului probatoriu administrat s-a constatat ca legal emis titlul de proprietate nr.(…) precum si faptul ca paratii nu au indeplinit conditiile pentru a dobandi dreptul de proprietate asupra terenului prin uzucapiunea de 30 de ani astfel ca actiunea a fost respinsa cu titlu irevocabil ca neintemeiata.

In cauza de fata reclamantii solicita revendicarea suprafetei de 200 mp pretins acaparata de parati practic aceeasi suprafata de teren ce a format obiectul analizei in dosarul (…) in care s-au pronuntat sentinta civila nr.(…) si decizia civila nr.(…) a Tribunalul (…) si fata de care s-a constatat cu titlu irevocabil ca este cuprinsa in titlul de proprietate nr.(…) si apartine reclamantilor.

Se observa astfel ca cele doua hotarari mai sus mentionate se impun cu puterea lucrului judecat in cauza de faţa, interpretare ce este determinata, in primul rand, de aspectul negativ al puterii de lucru judecat, in sensul ca partea care a pierdut procesul nu mai poate pune in discutie dreptul sau intr-un alt litigiu , iar, in al doilea rand, de necesitatea asigurarii principiului securitatii raporturilor juridice care implica, intre altele, ca solutia definitiva data de o instanta cu privire la orice litigiu sa nu mai fie repusa in discutie. In acest sens a statuat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotararea nr.2/2005 in cauza Androne impotriva Romaniei, paragraf 66.

In cauza paratii au opus reclamantilor drept titlu de proprietate certificatul de mostenitor nr. respectiv nr.(…) eliberat de pe urma defunctului (…)  in care este mentionata suprafata de 500 mp si nr.(…) eliberat de pe urma defunctei (…) in care este mentionata suprafata de 400 mp.

Se retine totodata ca terenul in litigiu a fost identificat prin raportul de expertiza topo (…), raport de expertiza refacut si depus la filele (…) expertul topo identificand terenurile detinute de parti, respectiv suprafata de 1.000,05 mp apartinand reclamantilor, teren ce are corespondenta in titlul de proprietate nr.(…) si procesul verbal de punere in posesie nr.(…) si suprafata de 1384 mp aflat in posesia paratilor si imprejmuita de acestia . Cu privire la acest din urma teren s-a constatat ca terenul masoara in fapt o suprafata mai mare decat cea cuprinsa in cele doua certificate de mostenitor prezentate drept titlu de proprietate, acestea prevazand o suprafata totala de 900 mp rezultand astfel o diferenta de 484 mp.

Prin acelaşi raport de expertiza s-a identificat suprafata de teren acaparata de parati ca fiind de 194 mp si situata in perimetrul (…) iar linia de hotar dintre cele doua fonduri invecinate propusa de catre expert se afla pe  aliniamentul (…)

Urmare masuratorilor realizate si schitelor intocmite atat de expert topo (…) cat si de expert (…) in dosarul (…) se constata ca suprafata in litigiu este cea care reprezinta calea de acces la str.(…), cale de acces ce nu a mai fost contestata in litigiul de fata decat cu privire la dimensiunile acesteia. Singura diferenta intre schitele intocmite de catre cei doi experti o reprezinta faptul ca expertul (…) a masurat intreaga suprafata solicitata de parati prin uzucapiune si anume 473 mp iar in dosarul de fata s-a masurat doar suprafata revendicata respectiv cea de 200 mp, teren ce face parte din cel de 473 mp si cu privire la care s-a constatat in mod irevocabil ca apartine reclamantilor si face parte din titlul de proprietate emis in baza Lg.18/1991.

Dealtfel certificatele de mostenitor opuse de parati reclamantilor fac dovada calitatii de mostenitor , cotele ce li se cuvin acestora cuprinzand totodata si constatari privind componenta masei succesorale insa nu valoreaza titlu de proprietate in lipsa unor acte doveditoare si nu poate fi opus tertilor drept titlu de proprietate, nefacand dovada ca bunurile aflate in patrimoniul defunctului i-au apartinut acestuia in mod legal iar, ulterior  prin efectul mostenirii au fost transferate in patrimoniul succesorului (C.Ap.Craoiva dec nr.750/2007 nepublicata, C.Ap. Constanta nepublicata, solutia de indrumare emisa de ICCJ – s.civ. nr.459/1993 publicata in Buletinul jurisprudentei. Culegere de decizii pe anul 1993).

Astfel instanta constata ca acţiunea în revendicare este acea acţiune a proprietarului neposesor, in cauza de fata reclamantii, îndreptată împotriva posesorului neproprietar, in cauza de fata paratii prin care se solicită restituirea unui bun.

Urmare intregului material probator administrat se retine ca terenul in litigiu respectiv cel de 200 mp , teren ce reprezinta calea de acces la drumul public a fost reconstituit reclamantilor in conformitate cu Lg.18/1991, titlul de proprietate fiind legal emis asa cum s-a constatat in litigiul derulat intre parti. Paratii in mod culpabil si-au extins proprietatea acaparand o parte din acest teren desi nu detin nici un titlu de proprietate care sa poata fi opus reclamantilor, imprejurare fireasca cata vreme terenul a fost scos din circuitul civil in perioada 1962-1995 cand a facut parte din CAP ulterior aflandu-se la dispozitia comisiei locale in vederea reconstituirii dreptului de proprietate.

 In ceea ce priveste capatul de cerere privind granituirea celor doua terenuri limitrofe se retine ca dreptul la acţiune, bazat pe dispoziţiile art. 584 C. civ., circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acţiune în justiţie (sau pe cale amiabilă), restabilirea hotarului real ce separă fondurile învecinate şi marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.

Asa cum s-a aratat mai sus linia de hotar dintre cele doua fonduri limitrofe a fost stabilita prin raportul de expertiza topo (…) ca fiind pe aliniamentul  (…) aliniament pozitionat si pe schita de plan anexa la raportul de expertiza.

In consecinta, urmare considerentelor mai sus expuse va admite actiunea precizata si va dispune granituirea terenurilor limitrofe apartinand partilor pe aliniamentul 9…) asa cum a fost identificata prin raportul de expertiza topografica refacere (…)

Obliga paratii sa lase in deplina proprietate, linistita posesie si pasnica folosinta suprafata de 194 mp teren identificata prin raportul de expertiza topografica refacere (…) pe aliniamentul (…)

In baza art.274 C.p.c compenseaza in parte cheltuielile de judecata si obliga paratii catre reclamanti la plata sumei de 5412,5 lei reprezentand taxe judiciare de timbru, onorarii expert, onorarii avocat si cheltuieli redactare acte.