Uzucapiune

Prin sentinţa civilă nr. 4506/30.04.2009, Judecătoria Bacău a admis excepţia  lipsei calităţii  procesuale  pasive a  pârâtei şi a respins cererea civilă având ca obiect uzucapiune, formulată de către reclamanţii Ş.V. , D.F., D.E., L.D.  în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Administrativ Teritoriala a com. L. V. – prin primar, ca fiind  formulata împotriva  unei persoane  fără calitate procesuala pasiva.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamantele sunt fiicele numiţilor B.F. (decedată la data de 07.08.1997) şi A.I. (decedat la data de 15.01.1989).

Din declaraţiile martorilor S.R. şi I.L. rezultă că autorii reclamantelor au stăpânit imobilul în litigiu dinainte de anul 1970, pe acest teren edificând o locuinţă; că după decesul numiţilor B.F. şi A.I. imobilul a rămas în posesia reclamantelor; că reclamantele şi autorii lor nu au fost niciodată tulburaţi în posesie.

Imobilul a fost identificat prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză, după cum urmează: teren situat în satul L.V., comuna L.V., judeţul Bacău, în suprafaţă de 447 mp din perimetrul 1-2-3-4-5-6-7-1, învecinat cu I.L. la nord, cu Ş.D. la est, cu DS la sud şi cu DE la vest, în valoare de 7200 lei, conform raportului de expertiză G.M.; locuinţă cu două camere realizată în anul 1959, în suprafaţă utilă de 21,50 mp, în valoare de 2360 lei, amplasată pe terenul anterior descris, conform raportului de expertiză M.M.

Prin adeverinţa nr. 1765/13.03.2009, Consiliul Local L.V. a comunicat că moştenitorii lui A.F. nu figurează la rol din anul 1959 sau 1969.

Din adresa nr. 1764/16.03.2009 emisă de Consiliul Local L.V. rezultă că până în anul 2000 impozitul a fost plătit de B.C., iar în perioada 2000 – 2006 inclusiv a fost plătit de A.C. fără declaraţie de impunere şi documente de proprietate ataşate la rolul fiscal.

Uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate (sau a altor drepturi reale) prin efectul unei posesii prelungite a unui bun în intervalul de timp prevăzut de lege. Acţiunea în constatarea intervenţiei efectelor uzucapiunii trebuie formulată în contradictoriu cu adevăratul proprietar al imobilului, doar acesta având calitate procesuală pasivă.

Cum construcţia urmează regimul juridic al terenului, şi pentru soluţionarea celui de-al doilea capăt de cerere reclamantele trebuie să cheme în judecată proprietarul iniţial al terenului.

În speţă, din probatoriul administrat în cauză nu a reieşit că imobilul s-ar fi aflat vreodată în proprietatea Comunei L.V., pentru ca reclamantele să opună acestei pârâte efectele uzucapiunii de lungă durată.

Instanţa nu a cercetat dacă imobilul a aparţinut sau nu autorilor numiţilor B.C., M.A., B.V. şi I.L., apreciind că acest aspect neavând relevanţă în cauză, câtă vreme în calitate de pârât a fost chemată în judecată doar Comuna L.V..

Întrucât Comuna L.V. nu a avut niciodată calitatea de proprietar al imobilului, instanţa urmează a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reţinând că, pentru clarificarea regimului juridic al imobilului, reclamantele au deschisă calea prevăzută de art. 23 din Legea nr. 18/1991.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, motivat şi legal timbrat, reclamantele prin care au arătat, în esenţă, următoarele:

Instanţa a făcut o interpretare greşită a legii prin respingerea acţiunii civile având ca obiect uzucapiune pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei, motivat de aplicabilitatea în cauză a disp. art. 23 din L. 18/1991.

Instanţa a încălcat dreptul la apărarea al reclamantelor prin aceia că a invocat la ultimul termen de judecată, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei, fără a arăta temeiurile care au stat la baza invocării acestei excepţii, şi într-o atare situaţie reclamantele nu au putut formula concluzii în cunoştinţă de cauză, fiind încălcat art. 24 din constituţie.

Considerentele hotărârii sunt contradictorii, pentru că, deşi se reţine că s-a edificat o construcţie în anul 1959, iar terenul în suprafaţă de 399 m.p. a fost stăpânit încă din anul 1969, se reţine în mod paradoxal că nu s-a făcut dovada unei posesii prelungite asupra acestor bunuri.

Mai arată recurentele că este eronată interpretarea că ar fi trebuit să facă dovada calităţii de proprietar asupra bunului privitor la Primăria Comunei L.V., având în vedere că, în practica judiciară s-a statuat că, în lipsa unui proprietar de drept, poate avea calitatea de pârât în aceste cauze primăria în a cărei rază teritorială este situat bunul imobil. Intervenţia în cauză a numiţilor B.C.C., M.A., B.V. şi I.L. nu putea determina instanţa să aprecieze că reclamantele nu se judecă cu adevăratul proprietar câtă vreme a refuzat să analizeze dacă imobilul a aparţinut sau nu acestor intervenienţi.

Legal citată, intimata Comuna L.V. prin Primar nu a formulat întâmpinare şi nu a fost reprezentată în cauză în recurs.

În recurs au formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi alăturat intimatei numiţii B. C. Constantin, M.A., B.V. şi I.L., prin care au solicitat respingerea recursului, motivând, în esenţă, că terenul în litigiu a aparţinut autorului lor, defunctul B.C., iar casa ce face obiectul acţiunii a fost edificată de către acelaşi defunct.

După anul 1979, tatăl intervenienţilor a permis numitei B.F. să locuiască în imobil împreună cu A.I., iar după decesul acestora, în casă a continuat să locuiască fiul lor, A.C., decedat în 2008. În toată această perioadă, autorii reclamantelor şi apoi reclamantele au avut doar calitatea de toleraţi în imobil, titulari ai dreptului de proprietate fiind defuncţii B.C. şi Maria, iar ulterior intervenienţii în calitate de succesori, care au achitat impozitul pe terenul în litigiu.

Ca atare reclamantele sunt de rea credinţă atunci când afirmă că au achitat impozitele terenului şi că figurează la rol din 1969.

La cererea de intervenţie au fost ataşate înscrisuri în copie certificată.

La termenul de judecată din 07.12.2009, intervenienţii, prin avocat, la solicitarea instanţei şi-au precizat natura cererii de intervenţie, în sensul că este vorba de o intervenţie în interes alăturat intimatei.

La acelaşi termen, cererea de intervenţie a fost încuviinţată în principiu.

Analizând probatoriul administrat în cauză, în raport de motivele de recurs, instanţa apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Motivul de recurs privind încălcarea dreptului la apărare al reclamantelor datorată neindicării de către instanţa de fond a temeiurilor care au stat la baza invocării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, nu poate fi primit. Astfel, deşi este adevărat că excepţia a fost invocată de către instanţă, din oficiu, la ultimul termen de judecată, când cauza a fost reţinută în pronunţare din analiza încheierii de dezbateri, aflată la fila 177 dosar fond rezultă în mod clar că instanţa a invocat această excepţie ca urmare a dezbaterilor referitoare la admisibilitatea în principiu  a cererii de intervenţie, prilej cu care intervenienţii prin apărător, în concluziile formulate oral au invocat dreptul lor de proprietate precum şi faptul că acţiunea ar trebui să se judece în contradictoriu cu ei şi nu cu unitatea administrativ teritorială. Pe de altă parte reclamantele au fost reprezentate de avocat, care ştia că are posibilitatea legală de a solicita amânarea cauzei pentru a-şi pregăti apărarea cu privire la această excepţie. De altfel, din concluziile formulate de către apărătorul reclamantelor rezultă că acesta a înţeles ce a avut instanţa de fond în vedere atunci când a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

De asemenea, instanţa nu poate reţine împrejurarea că, considerentele hotărârii atacate sunt contradictorii, întrucât instanţa nu reţine că reclamantele şi autorii acestora nu au posedat bunul în litigiu perioada prevăzută de lege, deoarece nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, prin analizarea condiţiilor îndeplinite de posesia reclamantelor, ci s-a pronunţat pe excepţie.

Pe fondul cauzei, tribunalul apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect că acţiunea în constatarea uzucapiunii trebuie formulată în contradictoriu cu adevăratul proprietar al imobilului şi că dovada calităţii de proprietar în persoana pârâtului revine reclamantelor.

Or, în cauză, nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu face parte din domeniul privat al Comunei L.V., astfel încât pârâta nu s-a pretins nici un moment proprietar al acestor imobile. Dimpotrivă din cererea de intervenţie precum şi din actele ataşate la aceasta rezultă că cei care invocă un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, contestând utilitatea posesiei exercitată de către reclamante şi autorii lor sunt intervenienţii. De altfel, aceştia  au formulat în faţa primei instanţe cerere de intervenţie în interes propriu prin care au revendicat de la reclamante terenul în litigiu, însă această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă la termenul de judecată din 28 aprilie 2009, iar această dispoziţie a instanţei de fond nu face obiectul prezentului recurs.

Instanţa mai reţine că din actele depuse în recurs de către intervenienţi, respectiv relaţiile înaintate de către Primăria Comunei L.V., precum şi rolul agricol al defunctului B.C., unde acesta figurează cu suprafaţa de 0,04 ha curţi construcţii, teren situat în vatra satului, ar rezulta că autorii intervenienţilor au stăpânit terenul în litigiu şi că ar avea un drept la reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991.

Ca atare în mod judicios prima instanţă a reţinut că Comuna L.V. chemată în judecată în calitate de pârât nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Împrejurarea că prima instanţă a refuzat să examineze pe fond calitatea de proprietar a intervenienţilor nu constituie un motiv de recurs fondat, deoarece respingând cererea de intervenţie ca inadmisibilă, instanţa s-a pronunţat în limitele investirii sale cu respectarea art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă. Astfel, cadrul procesual fixat în cauză are în vedere, în ceea ce priveşte persoana pârâtului, doar pe Comuna L.V. prin Primar, şi doar cu privire la această entitate instanţa era obligată să analizeze calitatea de proprietar, având în vedere că, la momentul pronunţării, intervenienţii erau terţi faţă de prezenta cauză.

Constatând că pârâtul nu are calitatea de proprietar, în mod just instanţa de fond a respins întreaga acţiune pentru lipsa calităţii procesuale pasive, deoarece inclusiv în ceea ce priveşte cererea în constatare a edificării unei construcţii pe terenul în litigiu calitatea de pârât poate ar avea doar proprietarul terenului, într-o astfel de cerere fiind incidente dispoziţiile art. 492, teza a II - a Cod civil.

Faţă de cele expuse mai sus instanţa va respinge recursul ca nefondat şi va admite în fond cererea de intervenţie accesorie.

Domenii speta

Spete similare