Anulare act administrativ

Prin sentinţa civilă nr. 5716 din 17.09.2013 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 9360/108/2012, s-a admis acţiunea în contencios administrativ, au fost anulate hotărârile emise de pârât şi s-a respins acţiunea în despăgubiri materiale şi morale formulată de intervenient.

Tribunalul a constatat că din cuprinsul hotărârilor atacate rezultă că cerinţele legale nu au fost respectate de către emitentul pârât atâta timp cât hotărârile menţionate au avut la bază numai iniţiativa primarului şi votul consilierilor prezenţi, respectiv art. 36 alin. 5) lit. b) din Legea nr. 215/2001, iar nu şi avizul camerei agricole  judeţene a cărui necesitate nu poate fi înlăturată numai de împrejurarea că pe raza comunei Sintea Mare nu există asociaţii locale de crescători de animale.

Pe această linie de idei s-a reamintit de către tribunal că interpretarea judiciară a dispoziţiilor legale nu trebuie realizată numai gramatical, după sensul cuvintelor folosite de către legiuitor şi modul cum sunt ele aşezate şi legate în frază, ci şi teleologic, căutându-se să se descopere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor juridice de care s-au prevalat părţile, tocmai pentru a discerne, în raport cu acest scop, semnificaţia ce trebuie atribuită textelor şi care să fie cât mai apropiată de intenţia presupusă a legiuitorului, dar şi sistematic, metodă care să ţină seama de locul normei juridice ce trebuie interpretată în contextul legii sau în contextul întregii legislaţii conexe, şi nu în ultimul rând logic, context în care trebuie să se ţină seama şi de regulile specifice de interpretare exprimate, în doctrină, prin formulări precum aceea că excepţiile sunt de strictă interpretare – „exceptio est strictissimae interpretationis” sau că unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem – „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos”, or din cuprinsul hotărârilor atacate nu rezidă nici un fel de elemente în raport de care să poată fi justificat pretinsul interes public local pentru înstrăinarea reglementată la art. 12 alin. 1) din legea menţionată, iar neregularitatea semnalată mai înainte nu a fost asanată în nici un fel nici prin depunerea documentaţiei care a stat la baza emiterii acestor hotărâri de către pârât, fiindcă nici din aceasta nu rezidă interesul public despre care s-a făcut deja vorbire mai sus.

Sub un alt aspect, ambele hotărâri apar ca fiind nelegale şi prin prisma dispoziţiei de aprobare a modelului caietului de sarcini valabil pentru toate suprafeţele de teren scoase la vânzare, atâta timp cât condiţia vânzării de la pct. X din caietul de sarcini anexă la hotărârea nr. 33/2012, stabileşte că pentru a putea participa la licitaţie, ofertantul trebuie să fie cetăţean român cu domiciliul în comuna Sintea Mare, or cerinţa domiciliului nu are un corespondent legal, cum bine a subliniat reclamantul prin demersul judiciar iniţiat în faţa instanţei de contencios administrativ şi mai mult decât atât, încalcă principiile nediscriminării, tratamentului egal şi liberei concurenţe, ceea ce nu poate fi acceptat, astfel că apărările în fond ale pârâtului din întâmpinare nu pot fi însuşite de către judecător în sensul preconizat de partea care le-a formulat.

Dintr-un alt punct de vedere, dar pe aceeaşi linie de idei, este de remarcat şi aceea că dispoziţiile vizând diminuarea suprafeţelor de teren concesionate intervenientului prin contractul de concesiune încheiat între acesta şi Primăria Comunei Sintea Mare, ignoră, chiar dacă o invocă, clauza de la art. 7.1 din contract în conformitate cu care concedentul poate modifica, unilateral, partea reglementară a contractului, cu notificarea prealabilă a concesionarului, din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local, precum şi pentru finalizarea retrocedărilor de teren în baza legilor fondului funciar ori a hotărârilor judecătoreşti rămase definitive.

Astfel, nu numai că nu rezidă „motivele excepţionale” legate de „interesul naţional sau local” sau pentru finalizarea retrocedărilor de teren care să justifice modificarea unilaterală a contractului de concesiune, dar este indeniabil că pârâtul nici nu a probat cu succes că ar fi îndeplinit operaţiunea tehnico – materială de modificare a acestuia atâta timp cât notificările la contractul de concesionare indicat, ce se pretinde de către pârât că ar fi fost comunicate intervenientului, împrejurare contestată de către acesta din urmă, nu satisfac exigenţele impuse de părţi prin voinţa lor la cap. X din contract „Notificări”.

De altfel, este lesne de observat şi ceea ce s-a înţeles că poate fi modificat pe cale unilaterală de către concedent şi anume „partea reglementară” a contractului de concesiune, ignorându-se ceea ce îndeobşte este cunoscut şi acceptat, doctrinar şi jurisprudenţial, anume că, conţinutul unui contract administrativ se stabileşte pe de-o parte pe cale reglementară şi pe de altă parte pe cale convenţională, iar dacă partea convenţională cuprinde clauzele negociate de părţi (precum termenul de executare a contractului rezultat în baza acordului de voinţă al părţilor contractante), partea reglementară cuprinde clauzele cu caracter obligatoriu prevăzute de lege şi alte acte administrative de autoritate, deci clauzele derogatorii de la dreptul comun.

Ca un corolar şi având în vedere cererea intervenientului, astfel cum aceasta a fost precizată pe parcursul judecăţii, dar şi precizările făcute oral cu prilejul punerii concluziilor în fond în sensul că este susţinută în continuare aceasta doar pentru ipoteza respingerii acţiunii principale, iar nu şi pentru aceea a admiterii demersului judiciar al părţii reclamante, s-a considerat de către tribunal că în condiţiile în care va fi anulată hotărârea prin care a fost diminuată suprafaţa concesionată prin contractul amintit, nu se mai impune acordarea altor despăgubiri materiale şi morale intervenientului.

Domenii speta

Spete similare