Recurs. Anulare decizie de impunere emisa de a. j. f. p.

 SECTIA A II – A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Recurs. Anulare decizie de impunere emisa de A. J. F. P.

- art. 48 alin. 7 lit. l)1 si art. 1451 din Legea nr. 571/2003

- pct. 451 lit. f) din H.G. nr.  44/2004

- art. 48 alin. 8 din Legea nr. 571/2003

Instanta de fond a retinut, temeinic si legal, referitor la majorarea bazei de impunere si stabilirea impozitului pe venit (înregistrarea cheltuielilor cu achizitia de combustibili în suma de 13.286 lei) si, respectiv, la anularea dreptului de deducere pentru TVA în suma de 3186 lei, ca organul fiscal a facut o corecta aplicare a dispozitiilor  art. 48 alin.7 lit. l^1 si 145^1din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile pct. 45^1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr.44/2004.

Astfel, în perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, legiuitorul a reglementat nedeductibilitatea cheltuielilor cu achizitia de combustibil destinat vehiculelor cu greutate sub 3500 kg, care sa nu aiba mai mult de 9 scaune de pasageri si care nu se încadreaza în exceptiile prevazute de lege (art. 48 alin.7 lit. l^1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal), precum si nedeductibilitatea TVA-ului aferent achizitiilor de combustibil destinat acelorasi vehicule, care, de asemenea, nu se încadreaza în exceptiile prevazute de lege (145^1din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal).

Organul fiscal a retinut, justificat, ca recurentul nu a dovedit ca achizitionarea  autovehiculului respectiv s-a facut pentru a fi utilizat pentru transportul de personal la si de la locul de desfasurare a activitatii, în întelesul dispozitiilor pct.45^1 lit. f) din H.G. nr. 44/2004, conform carora: „vehiculele utilizate exclusiv pentru transportul personalului la si de la locul de desfasurare a activitatii reprezinta vehiculele utilizate de angajator pentru transportul angajatilor în scopul desfasurarii activitatii economice la si de la resedinta acestora/locul convenit de comun acord la sediul angajatorului sau la si de la sediul angajatorului la locul în care se desfasoara efectiv activitatea ori la si de la resedinta angajatilor/locul convenit de comun acord la locul de desfasurare a activitatii, atunci când exista dificultati evidente de a gasi alte mijloace de transport si exista un acord colectiv între angajator si angajati prin care angajatorul se obliga sa asigure gratuit acest transport”.

Referitor la invocarea de catre recurenta a specificului activitatii pe care o desfasoara prin cele doua sedii de desfasurare a activitatii, înregistrate la S. M. si, respectiv, la C. N., organul fiscal a retinut, corect, în decizia de solutionare a contestatiei administrativ fiscale, ca aceste aspecte nu se încadreaza în exceptiile prevazute de art. 48 alin. 7 lit.  l^1) pct. 1 si, respectiv, de art. 145^1 alin. 1 din Legea nr.571/2003.

Astfel, reclamantul nu a facut dovada utilizarii autovehiculului în conditiile prescrise de pct.45^1 lit. f) din H.G. nr.44/2004, afirmând folosirea personala a acestuia de catre titularul cabinetului de avocat ce desfasoara activitati independente (ca forma de desfasurare a profesiei liberale de avocat), care nu este angajat al cabinetului, nejustificându-se, astfel, invocarea utilizarii autovehiculului pentru transportul la si de la locul de desfasurare a activitatii, ca argument în sustinerea încadrarii în exceptia prevazuta la art. 145^1 alin. 1 lit. a) din Legea nr.571/2003, normele metodologice precizând, în mod expres, ca este vorba despre transportul angajatilor.

De asemenea, nu au fost prezentate documente justificative din care sa rezulte ca autovehiculul a fost utilizat exclusiv pentru transportul angajatilor la si de la locul de desfasurare a activitatii si din care sa rezulte dificultatile evidente de a gasi alte mijloace de transport si existenta unui acord colectiv între angajator si angajati prin care angajatorul se obliga sa asigure gratuit acest transport.

În ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 48 alin. 8 din Codul fiscal referitoare la conditiile generale pe care trebuie sa le îndeplineasca cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse, instanta a considerat aceste sustineri ale recurentei ca fiind nefondate, prin raportare la dispozitiile exprese ale alin. 7 lit. l^1) ale art. 48, care reglementeaza caracterul nedeductibil în anul 2011 al cheltuielilor înregistrate de recurenta.

Instanta de recurs a retinut si ca deciziile de impunere privind impozitul pe venit se emit pe CNP - ul contribuabilului iar pentru alte impozite si taxe (TVA, taxe si impozite privind venituri salariale), pe codul de înregistrare fiscala iar, referitor la sustinerea recurentei privind tratamentul fiscal distinct aplicat în anul 2011 în raport de anul 2012, an în care aceasta cheltuiala cu combustibilul a fost apreciata ca fiind deductibila fiscal, instanta a constatat ca pentru anul 2012, s-a acordat dreptul la deducere pentru 50% din cuantumul cheltuielilor si TVA, tinând cont tot de regula generala prevazuta de textele în vigoare pe acest an, texte modificate de legiuitor începând cu 01.01.2012.

Decizia nr. 3181/ 16. 11. 2015 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal

Dosar nr. 2980/83/CA/2014

Prin Sentinta nr. 319/12.05.2015 pronuntata de Tribunalul S. M. s-a respins actiunea în contencios administrativ formulata de reclamantul  CABINET AVOCAT M. – S. F. - C., în contradictoriu cu pârâta D. G. R. F. P. C.-N., prin A. J. F. P. S. M.

Împotriva acestei hotarâri, în termen si legal timbrat, a formulat recurs reclamantul CABINET AVOCAT M. - S. F. - C., solicitând admiterea, în principiu si în fond, a recursului astfel cum este acesta formulat, în temeiul dispozitiilor art.496 Cod de procedura civila, iar rejudecând, sa se dispuna casarea sentintei civile nr.319/CA/2015 a Tribunalului S. M., cu consecinta admiterii cererii introductive astfel cum aceasta a fost formulata si precizata, în temeiul dispozitiilor art.498, coroborat cu art.488, alin. 1, pct.6,9, COD DE PROCEDURA CIVILA, cu cheltuieli de judecata în recurs.

În motivare, recurentul arata, în esenta,  dupa o scurta prezentare a starii de fapt, urmatoarele:

Sumele excluse de la deductibilitate reprezinta contravaloarea combustibilului achizitionat pentru autoturismul înregistrat si utilizat de catre contribuabilul Cabinet de avocat, în scopul desfasurarii activitatii profesionale.

Prin sentinta recurata, instanta de fond a redat in extenso dispozitiile legale invocate de catre institutia intimata, apreciind ca "organul fiscal a facut o aplicare corecta a dispozitiilor legale aplicabile starii de fapt fiscale constatate si ca argumentele reclamantului sunt neîntemeiate." (pg.5, alin. 1 din considerente).

Mai mult, aceeasi instanta de fond afirma ca "reclamantul nu a facut dovada utilizarii vehiculului în conditiile prescrise de pct.451 lit. f din HG nr.44/2004..." - în conditiile în care, potrivit dispozitiilor art.65, alin.2 din OG nr.92/2003 - "(2) Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe baza de probe sau constatari proprii." Ca atare, nu reclamantului îi revenea aceasta obligatie, ci institutiei intimate, astfel încât, sustine recurentul ca rezulta în mod evident ca întreaga stare de fapt descrisa se bazeaza pe prezumtii, iar nu pe probe si constatari proprii. Nu s-a indicat nicio proba sau constatare a organului de inspectie fiscala care sa conduca la concluzia excluderii de la deductibilitate a acestei cheltuieli.

În ceea ce priveste probele administrate de catre recurenta-reclamanta, solicita a se avea în vedere faptul ca aceasta a dovedit ca este înregistrata la institutia intimata cu doua sedii profesionale de desfasurare a activitatii, respectiv sediul principal în loc. S. M., iar sediul secundar în loc. C.-N. De asemenea, arata ca s-a facut dovada faptului ca autoturismul în discutie are ca si proprietar cabinetul de avocat.

La toate aceste probe administrate se adauga si tratamentul fiscal distinct aplicat recurentei cu privire la anul 2011 – fata de care organul de inspectie fiscala a constatat ca nefiind deductibila cheltuiala ocazionata cu combustibilul, în raport de anul 2012 - an în care aceasta cheltuiala a fost apreciata ca si deductibila fiscal, nefiind stabilite obligatii suplimentare de plata.

Fata de starea de fapt anterior expusa si probele administrate, apreciaza ca fiind incidente situatiile de exceptie prev. de art. 145 ind. 1 alin. 1 lit. a) Cod fiscal. Nu în ultimul rând, legea recunoaste, prin dispozitiile art. 48 alin.5 lit. i) din Codul Fiscal ca fiind deductibile, cheltuielile efectuate pentru activitatea independenta care sunt aferente acestei activitati independente. O alta interpretare ar fi de natura a leza în mod injust drepturi de deducere ale contribuabilului care desfasoara activitati independente, dupa cum în egala masura, sustine recurentul, ne-am afla la limita irationalului si a absurdului în contextul în care ar fi acceptata ca si cheltuiala deductibila achizitionarea unui autoturism, eventualele reparatii la acelasi autoturism, fara a recunoaste ca si cheltuiala deductibila tocmai posibilitatea de a uza în mod efectiv de autoturismul astfel achizitionat. Nu rezulta din nici o proba sau constatare ca autoturismul în discutie ar fi fost utilizat în vreun alt scop decât acela al desfasurarii activitatii profesionale a contribuabilului, respectiv pentru transportul la si între cele doua sedii profesionale de desfasurare a activitatii.

Codul Fiscal statueaza în mod neechivoc cu privire la conditiile generale pe care trebuie sa le îndeplineasca cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse, si anume art. 48 alin.4 le mentioneaza ca fiind urmatoarele: „ a) Sa fie efectuate în cadrul activitatilor desfasurate în scopul realizarii venitului, justificate prin documente; b) Sa fie cuprinse în cheltuielile exercitiului financiar al anului în cursul caruia au fost platite; c) sa respecte regulile privind amortizarea." Din propriile constatari ale echipei de inspectie fiscala, contestatoarea a pus la dispozitia acesteia toate documentele si informatiile solicitate (pag. 11 cap. VI pct.2 din RIF); cheltuielile vizate au fost cuprinse în exercitiul financiar al anului 2011 în cursul caruia au fost platite, respectiv au fost respectate cheltuielile cu amortizarea, neexistând nici o neregula constatata în acest sens. La toate acestea se adauga si prezentarea documentelor de înregistrare fiscala a celor doua sedii profesionale ale contestatoarei.

Instanta de fond însa, cu o motivare cât se poate de lapidara, a dat curs rationamentului organului de inspectie fiscala, în lipsa însa a unor argumente convingatoare, respectiv în lipsa probelor si constatarilor proprii imperios necesare, care trebuiau sa se regaseasca ca atare în cuprinsul actului administrativ contestat, în acceptiunea dispozitiilor art.65, alin. 2, Cod procedura fiscala, anterior citate. Procedând astfel, instanta de fond a încalcat în mod flagrant dispozitiile art.425, alin. 1, lit. b), COD DE PROCEDURA CIVILA, împrejurari care se constituie în tot atâtea motive de casare a sentintei astfel pronuntate.

În drept, s-au invocat dispozitiile art.425, alin. l, lit. b), art. 488, alin.1, pct.6, 8, art.496, art.498, alin. l, COD DE PROCEDURA CIVILA, art. 145 ind. 1, art.145 alin. 1 lit. a), art.48 alin. 4, alin.5 lit. i) din Codul fiscal, art.453, Noul COD DE PROCEDURA CIVILA.

Intimata pârâta D.G.R.F.P. C. N. prin A.J.F.P. S. M., prin întâmpinarea formulata, a solicitat respingerea recursului ca nefondat si, pe cale de consecinta, mentinerea ca legala si temeinica a sentintei instantei de fond.

În motivare, intimata arata, în esenta, urmatoarele:

1) Referitor la sustinerea reclamantei potrivit careia echipa de inspectie fiscala oscileaza asupra calitatii de contribuabil a persoanei fizice M.-S. F. C. si cea de contribuabil CABINET AVOCAT M.-S. F. C. învedereaza faptul ca, pentru contribuabilii persoane fizice autorizate sau neautorizate, deciziile de impunere privind impozitul pe venit se emit pe CNP - ul contribuabilului, (M.-S. F. C.) iar pentru alte impozite si taxe (TVA, taxe si impozite privind venituri salariale etc.) pe codul de înregistrare fiscala.

2.) În ceea ce priveste sustinerea reclamantei potrivit careia sunt nelegale actele administrative încheiate de organele fiscale, invocând existenta unui sediu secundar in C. N. si implicit a necesitatii deplasarii cu autoturismul, arata urmatoarele:

a.) Referitor la capatul de cerere privind anularea „Deciziei de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare de plata" (TVA) nr. xxxxxx/09.09.2014:

Arata ca, în cursul anului 2011, contribuabilul achizitioneaza de la statii de distribuire a carburantilor, combustibil în valoare de 16.476 lei, T.V.A.- ul aferent fiind de 3.189 lei încalcându-se prevederile art. 145 ind. 1 din Legea nr.571/2003 potrivit carora „În cazul vehiculelor rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maxima autorizata care sa nu depaseasca 3,500 kg si care sa nu aiba mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând si scaunul soferului, nu se deduce taxa pe valoarea adaugata aferenta achizitiilor acestor vehicule si nici taxa aferenta achizitiilor de combustibil destinat utilizarii pentru vehiculele care au aceleasi caracteristici, aflate în proprietatea sau în folosinta persoanei impozabile, cu exceptia vehiculelor care se înscriu în oricare dintre urmatoarele categorii:

1.vehiculele utilizate exclusiv pentru: interventie, reparatii, paza si protectie, curierat, transport de personal la si de la locul de desfasurare a activitatii, precum si vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenti de vânzari si de agenti de recrutare a fortei de munca;

2.vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv pentru activitatea de taxi;

3.vehiculele utilizate pentru închirierea catre alte persoane, inclusiv pentru desfasurarea activitatii de instruire în cadrul scolilor de soferi'".

Fata de cele aratate mai sus, precizeaza ca organele de inspectie fiscala în mod legal nu au acceptat deducerea T.V.A. în suma de 3.189 lei procedând conform prevederilor art. 119, 120 O.G. 92/2003 Codul de procedura fiscala, la calculul de accesorii în cuantum de 1.917 lei.

b). Referitor la capatul de cerere privind anularea „Deciziei de impunere privind impozitul pe venit nr. xxxxxx/09,09,2014 arata urmatoarele:

In cursul anului 2011 contribuabilul achizitioneaza de la statii de distribuire a carburantilor, combustibil în valoare de 16.476 lei, (valoare fara T.V.A. 13.286 lei) încalcându-se prevederile art. 48, alin. 7, lit. l ind. 1) din L 571/2003 potrivit carora: „(7) Nu sunt cheltuieli deductibile:

l1) în perioada 1 mai 2009 - 31 decembrie 2011, cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maxima autorizata care sa nu depaseasca 3.500 kg si care sa nu aiba mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând si scaunul soferului, cu exceptia situatiei în care vehiculele se înscriu în oricare dintre urmatoarele categorii:

1.vehiculele utilizate exclusiv pentru: interventie, reparatii, paza si protectie, curierat, transport de personal la si de la locul de desfasurare a activitatii, precum si vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenti de vânzari si de agenti de recrutare a fortei de munca;

2.vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv pentru activitatea de taxi;

3.vehiculele utilizate pentru închirierea catre alte persoane, inclusiv pentru desfasurarea activitatii de instruire în cadrul scolilor de soferi;".

Fata de cele aratate mai sus, precizeaza ca organele de inspectie fiscala în mod legal au exclus de la deductibilitate cheltuielile în suma de 13.286 lei stabilind suplimentar un impozit pe venit, de 2.126 lei, procedând conform prevederilor art.119, 120 O.G. 92/2003 Codul de procedura fiscala, la calculul de accesorii în cuantum de 997 lei.

c) Referitor la capatul de cerere privind anularea „Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. xxxxxx/09.09.2014 solicita respingerea lui ca nefondat întrucât reclamanta nu motiveaza solicitarea de anulare a acesteia.

Precizeaza ca pentru anul 2012 petenta evidentiaza corect deci îsi însuseste prevederile referitor la deductibilitate (redusa la 50%) T.VA asa cum prevede art.145 ind. 1 din Legeanr.571/2003 potrivit carora:

"1) în cazul vehiculelor rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv transportului rutier de persoane, cu o greutate maxima autorizata care sa nu depaseasca 3.500 kg si care sa nu aiba mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând si scaunul soferului, se deduce 50% din taxa pe valoarea adaugata aferenta achizitiilor acestor vehicule si, respectiv, 50% din taxa aferenta achizitiilor de combustibil destinat utilizarii pentru vehiculele care au aceleasi caracteristici, aflate în proprietatea sau în folosinta persoanei impozabile, cu exceptia vehiculelor care se înscriu în oricare dintre urmatoarele categorii:

a) vehiculele utilizate exclusiv pentru: interventie, reparatii, paza si protectie, curierat, transport de personal la si de la locul de desfasurare a activitatii, precum si vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenti de vânzari si de agenti de recrutare a fortei de munca", precum si la deductibilitatea ( redusa la 50%) a cheltuielilor asa cum prevede art. 48, al. 7, lit. l1) din Legea 571/2003 potrivit carora „(7) Nu sunt cheltuieli deductibile:

"l1) 50% din cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv transportului rutier de persoane, cu o greutate maxima autorizata care sa nu depaseasca 3.500 kg si care sa nu aiba mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând si scaunul soferului. Prin exceptie, cheltuielile privind combustibilul efectuate în cadrul activitatii în scopul realizarii de venituri sunt deductibile integral în situatia în care vehiculele respective se înscriu în oricare din urmatoarele categorii:

1.vehiculele utilizate exclusiv pentru: interventie, reparatii, paza si protectie, curierat, transport de personal la si de la locul de desfasurare a activitatii, precum si vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenti de vânzari si de agenti de recrutare a fortei de munca;

2.vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv pentru activitatea de taxi;

3.vehiculele utilizate pentru închirierea catre alte persoane, inclusiv pentru desfasurarea activitatii de instruire în cadrul scolilor de soferi;”.

Tratarea din punct de vedere fiscal a cheltuielilor cu combustibilii si a TVA aferent, înregistrate de reclamanta în evidenta sa contabila, s-a facut în mod unitar de catre organele de inspectie fiscala, atât pentru anul 2011 cât si pentru anul 2012.

Au constatat ca aceste cheltuieli s-au înregistrat în legatura cu achizitia de combustibili pentru un autoturism utilizat de titulara Cabinetului avocatial si ca aceste cheltuieli si TVA intra sub incidenta regulii generale prevazuta de art. 48, alin. (7) , lit. l1 (în ce priveste cheltuielile) si de art. 1451, alin. (1) (în ce priveste TVA), din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare pe anii 2011 si 2012.

Astfel pentru anul 2011 nu s-a acordat dreptul de deducere a cheltuielilor si TVA, tinând cont de regula generala prevazuta de textele legale în vigoare pe acest an:

În realitate, inconsecventa în tratarea cheltuielilor si TVA apartine reclamantei, care pe anul 2011 a înregistrat drept cheltuieli deductibile si TVA aferent combustibililor achizitionati aplicând exceptia prevazuta la pct. 1 respectiv la lit. a) din textele legale mentionate, iar pe anul 2012 a înregistrat drept cheltuieli deductibile si TVA, 50% din contravaloarea achizitiilor de combustibili, aplicând regula generala reglementata de legiuitor.

Inconsecventa reclamantei în tratarea cheltuielilor si TVA legat de combustibilii achizitionati a fost constatata de organele de inspectie fiscala, care prin Referatul cu propuneri de solutionare a contestatiei nr. xxxxxx/23.10.2014, arata ca:

„Mentionam ca pentru anul 2012 petentul evidentiaza corect deci îsi însuseste prevederile referitor la deductibilitate de 50% a TVA si a cheltuielilor cu carburantii, dar a contestat nedeductibilitatea acestora în 2011".

2. În ceea ce priveste obligarea la plata cheltuielilor de judecata, învedereaza urmatoarele:

Cheltuielile de judecata trebuiesc suportate de catre partea din vina careia s-a promovat actiunea în justitie.

În acest sens, art.453 pct.(l) Cod de procedura civila, prevede în mod expres ca:„ Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a câstigat, sa îi plateasca acesteia cheltuieli de judecata".

Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile de judecata ocazionate de proces, însa pentru aceasta trebuie sa se retina culpa sa procesuala respectiv faptul ca prin atitudinea sa în cursul derularii procesului, partea care a pierdut sa fi determinat aceste cheltuieli.

O alta conditie care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câstigat în mod irevocabil procesul, or, sustine intimata ca, în cauza de fata nu ne aflam în aceasta situatie.

De asemenea, arata ca nici aspecte privind reaua credinta, comportare neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu poate fi retinuta în sarcina sa pentru a putea fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, sens în care solicita respingerea acestui capat de cerere.

În drept, s-au invocat prevederile art. 205 si urmatoarele din Cod procedura civila, L 554/2004 privind contenciosul administrativ actualizata, dispozitiile legale la care s-a facut referire în întâmpinare, art. 10 si art. 11 alin. 3 din HG 520/2013 cât si dispozitiile Ordinului Presedintelui A.N.A.F. nr. 1 500/01.08.2013.

Examinând sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, instanta a apreciat recursul declarat de recurentul Cabinet avocat M. S. F. C. ca fiind nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Instanta de fond a retinut, temeinic si legal, referitor la majorarea bazei de impunere si stabilirea impozitului pe venit (înregistrarea cheltuielilor cu achizitia de combustibili în suma de 13.286 lei) si, respectiv, la anularea dreptului de deducere pentru TVA în suma de 3186 lei, ca organul fiscal a facut o corecta aplicare a dispozitiilor  art. 48 alin.7 lit. l^1 si 145^1din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile pct. 45^1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr.44/2004.

Astfel, în perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, legiuitorul a reglementat nedeductibilitatea cheltuielilor cu achizitia de combustibil destinat vehiculelor cu greutate sub 3500 kg, care sa nu aiba mai mult de 9 scaune de pasageri si care nu se încadreaza în exceptiile prevazute de lege (art. 48 alin.7 lit. l^1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal), precum si nedeductibilitatea TVA-ului aferent achizitiilor de combustibil destinat acelorasi vehicule, care, de asemenea, nu se încadreaza în exceptiile prevazute de lege (145^1din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal).

Organul fiscal a retinut, justificat, ca recurentul nu a dovedit ca achizitionarea  autovehiculului respectiv s-a facut pentru a fi utilizat pentru transportul de personal la si de la locul de desfasurare a activitatii, în întelesul dispozitiilor pct.45^1 lit. f) din H.G. nr. 44/2004, conform carora: „vehiculele utilizate exclusiv pentru transportul personalului la si de la locul de desfasurare a activitatii reprezinta vehiculele utilizate de angajator pentru transportul angajatilor în scopul desfasurarii activitatii economice la si de la resedinta acestora/locul convenit de comun acord la sediul angajatorului sau la si de la sediul angajatorului la locul în care se desfasoara efectiv activitatea ori la si de la resedinta angajatilor/locul convenit de comun acord la locul de desfasurare a activitatii, atunci când exista dificultati evidente de a gasi alte mijloace de transport si exista un acord colectiv între angajator si angajati prin care angajatorul se obliga sa asigure gratuit acest transport”.

Referitor la invocarea de catre recurenta a specificului activitatii pe care o desfasoara prin cele doua sedii de desfasurare a activitatii, înregistrate la S. M. si, respectiv, la C. N., organul fiscal a retinut, corect, în decizia de solutionare a contestatiei administrativ fiscale, ca aceste aspecte nu se încadreaza în exceptiile prevazute de art. 48 alin. 7 lit.  l^1) pct. 1 si, respectiv, de art. 145^1 alin. 1 din Legea nr.571/2003.

Astfel, reclamantul nu a facut dovada utilizarii autovehiculului în conditiile prescrise de pct.45^1 lit. f) din H.G. nr.44/2004, afirmând folosirea personala a acestuia de catre titularul cabinetului de avocat ce desfasoara activitati independente (ca forma de desfasurare a profesiei liberale de avocat), care nu este angajat al cabinetului, nejustificându-se, astfel, invocarea utilizarii autovehiculului pentru transportul la si de la locul de desfasurare a activitatii, ca argument în sustinerea încadrarii în exceptia prevazuta la art. 145^1 alin. 1 lit. a) din Legea nr.571/2003, normele metodologice precizând, în mod expres, ca este vorba despre transportul angajatilor.

De asemenea, nu au fost prezentate documente justificative din care sa rezulte ca autovehiculul a fost utilizat exclusiv pentru transportul angajatilor la si de la locul de desfasurare a activitatii si din care sa rezulte dificultatile evidente de a gasi alte mijloace de transport si existenta unui acord colectiv între angajator si angajati prin care angajatorul se obliga sa asigure gratuit acest transport.

În ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 48 alin. 8 din Codul fiscal referitoare la conditiile generale pe care trebuie sa le îndeplineasca cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse, instanta a considerat aceste sustineri ale recurentei ca fiind nefondate, prin raportare la dispozitiile exprese ale alin. 7 lit. l^1) ale art. 48, care reglementeaza caracterul nedeductibil în anul 2011 al cheltuielilor înregistrate de recurenta.

Instanta de recurs a retinut si ca deciziile de impunere privind impozitul pe venit se emit pe CNP - ul contribuabilului iar pentru alte impozite si taxe (TVA, taxe si impozite privind venituri salariale), pe codul de înregistrare fiscala iar, referitor la sustinerea recurentei privind tratamentul fiscal distinct aplicat în anul 2011 în raport de anul 2012, an în care aceasta cheltuiala cu combustibilul a fost apreciata ca fiind deductibila fiscal, instanta a constatat ca pentru anul 2012, s-a acordat dreptul la deducere pentru 50% din cuantumul cheltuielilor si TVA, tinând cont tot de regula generala prevazuta de textele în vigoare pe acest an, texte modificate de legiuitor începând cu 01.01.2012.

În consecinta, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 496 Cod procedura civila, cu raportare la dispozitiile art. 48 alin.7 lit. l^1 si 145^1din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal si ale pct. 45^1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr.44/2004, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat recursul declarat de  recurentul Cabinet avocat M. S. F. C.

Domenii speta

Spete similare