Drept administrativ. Dreptul familiei. Dreptul minorului la liberă circulație. Refuz nejustificat al autorității de a emite actul administrativ constând în pașaportul simplu electronic.

Drept administrativ. Dreptul familiei. Dreptul minorului la liberă circulație. Refuz nejustificat al autorității de a emite actul administrativ constând în pașaportul simplu electronic.

- Legea nr. 248/2005, art. 2, 6, 17

Potrivit art. 2 din Legea nr. 248/2005, „cetățenii români minori pot călători în străinătate numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, în condițiile prezentei legi”, însă această regulă privește însăși exercitarea dreptului de a călători, și nu existența sa, respectiv deținerea unui document care să dovedească faptul că titularul este un cetățean român cu drept de a călători în străinătate.

Existența unei hotărâri judecătorești rămase definitivă şi irevocabilă, prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului, nu are o limitare temporală de natura celei invocate de către autoritatea pârâtă, respectiv doar pentru obținerea unui (singur) nou pașaport, ci este accesorie dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minora, inclusiv sub forma deplasărilor în străinătate, prezumându-se subzistența acesteia până la majoratul minorei.

(Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

decizia civilă nr. 223 din data de 30 mai 2019)

Prin sentinţa civilă nr. 4808/11.07.2018, Tribunalul București - Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal a respins cererea în cauza privind pe reclamantul (...) în contradictoriu cu pârâta (...), prin care se solicita obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ constând în pașaportul simplu electronic pentru fiica sa minoră (...), precum și să se constate nelegalitatea adresei nr. (..); obligarea pârâtei la plata de despăgubiri materiale și morale în cuantum de 25.000 lei; obligarea conducătorului instituției la plata unei amenzi administrative sau la plata unei despăgubiri de 100 lei/zi până la eliberarea pașaportului; cu cheltuieli de judecată.

Recursul formulat de reclamantul (...)

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul (...), solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate si, in rejudecare, admiterea cererii de chemare in judecata, pe toate capetele de cerere.

În motivarea cererii, s-a arătat că instanţa de fond nu a analizat înscrisurile de la dosar sau a dat o interpretare contradictorie textului de lege ori o alta valoare decât cea reala, atât timp cât, in considerente, a reţinut ca, din înscrisurile depuse de reclamant la dosar nu rezulta ca s-a solicitat acordul celuilalt părinte, deși din însuși conţinutul sentinţei civile nr. 721/2012, depusă la dosarul cauzei, se poate constata că există atât cererile repetate formulate către celalalt părinte, cât si refuzul constant al acesteia de a-şi da acordul pentru eliberarea paşaportului.

Întrucât efectele unei hotărâri judecătoreşti sunt executorialitatea, opozabilitatea, obligativitatea, constatând că sentinţa civilă nr. 721/20.01.2012, este opozabila, executorie şi obligatorie, nefiind contrazisa sau înlocuita de o alta hotărâre judecătoreasca ulterioara, condiţiile legale pentru eliberarea paşaportului minorei sunt îndeplinite.

De asemenea, efectele unei hotărârii judecătoreşti subzista si daca intervin schimbări legislative ulterioare, aceasta păstrându-si caracterul obligatoriu si opozabil, aspect reliefat in nenumărate hotărâri CEDO.

Or, intimata şi instanţa de fond stabilesc lipsa de efecte juridice a sentinţei civile nr.721/2012, prin simpla modificare ulterioara a legislaţiei si prin pronunţarea unor alte hotărârii judecătoreşti ulterioare, chiar daca nu au acelaşi obiect si nu dispun asupra aceloraşi aspecte. Întrucât simpla existenta a unor alte hotărârii ulterioare intre aceleaşi părți nu sunt, prin ele însele, de natura a înlătura efectele unei hotărârii judecătoreşti anterioare, analiza strict formala si excesiv formalista a instanţei de fond prin analiza in funcţie doar de data pronunţării unor hotărârii judecătoreşti nu îşi găseşte aplicarea la speţa.

Mai mult, daca orice hotărâre judecătoreasca trebuie sa respecte si sa aibă in vedere, in primul rând, interesul superior al copilului, iar daca un drept fundamental stabilit in Convenţia CEDO (si nu numai) stabilesc dreptul la libera circulaţie a copilului împreuna cu părinţii săi, chiar separați/divorțați, atunci cererea trebuie admisa, cu atât mai mult, întrucât se încalcă exact aceste drepturi si copilul este pus in situaţia in care nu poate calatori împreuna cu familia sa.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8, art. 433-435 C.pr.civ., art. 17 din Legea nr. 248/2005 şi Legea nr. 272/2004, art. 5 din Legea nr. 76/2012.

Poziţia procesuală a intimatei-pârâte

Intimata-pârâta (...) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi neîntemeiat şi menţinerea sentinţei civile nr. 4808/11.07.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

În motivare, se arătă, în esenţă, că sentinţa civilă recurată este temeinică şi legală, instanţa analizând în mod corect probatoriul administrat.

Or, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamantul nu a solicitat acordul celuilalt părinte, şi nici nu a depus o hotărâre judecătorească pentru cazul concret, determinat de noua cerere a reclamantului de eliberare a paşaportului, prin care mama minorei să fie obligată să-şi dea acordul în vederea eliberării unui paşaport pe numele minorei pentru ieşirea acesteia din ţară, în caz contrar hotărârea respectivă ţinând loc de acordul acesteia.

Aşadar, în cazul în care reclamantul nu a făcut demersuri pentru obţinerea acordului mamei, culpa în generarea acestui proces îi aparţine acestuia, întrucât nu a respectat procedura administrativă instituită de lege pentru obţinerea paşaportului, iar în situaţia în care există un refuz al mamei minorei, reclamantul ar fi trebuit să ceară instanţei judecătoreşti suplinirea consimţământului acesteia în temeiul legii şi a condiţiilor judiciare de exercitare a autorităţii părinteşti, întrucât până la proba contrară, în această situaţie culpa îi aparţine mamei.

Pe de altă parte, s-a arătat că prima instanţă a respins în totalitate acţiunea recurentului-reclamant, soluţie aplicabilă tuturor capetelor de cerere din acţiune, inclusiv a celor privind despăgubirile, amenda şi cheltuielile de judecată.

Or, daunele solicitate, în cuantum de 25.000 lei, nu au fost motivate, neprezentându-se niciun element probator prevăzut de lege în acest sens, nefiind justificate şi determinate în mod legal, solicitarea de amendare sau de plată a sumei de 100 lei/zi de întârziere, în condiţiile art. 905 C.pr.civ. şi art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu a avut la bază un fundament sau temei legal, iar petitul privind cheltuielile de judecată, de asemenea nu a fost probat, neindicându-se nici măcar elemente care să le facă determinabile.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 201, art. 205 C.pr.civ., precum şi prevederile legale despre care s-a făcut vorbire în cuprinsul întâmpinării.

Aspecte procesuale

În faţa instanţei de recurs nu au fost administrate probe noi.

Asupra cererii de recurs

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu dispoziţiile art.496 C.pr.civ., Curtea constată următoarele:

5.1. În fapt, ca urmare a cererii reclamantului (...), în baza sentinței civile nr. 721/2012 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pârâta a emis pașaportul simplu temporar nr. (..) pentru minora (...), născută la data de (...).

Fiind formulată de către reclamant o nouă cerere  de eliberare a unui pașaport simplu pentru minoră, pârâta nu a dat curs solicitării, având în vedere sentința civilă nr. 7161/2012 a Judecătoriei Sectorului 2, definitivă prin decizia civilă nr. 1622/17.10.2013 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă în dosarul nr. 37114/300/2011, prin care s-a stabilit că autoritatea părintească cu privire la minoră revine ambilor părinți.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond, tribunalul a reținut că reclamantul nu a solicitat acordul celuilalt părinte, și nici nu a depus o hotărâre judecătorească pentru cazul concret, determinat de noua cerere a reclamantului de eliberare a pașaportului, prin care mama minorei să fie obligată să-și dea acordul în vederea eliberării unui pașaport pe numele minorei pentru ieșirea acesteia din țară, în caz contrar hotărârea respectivă ținând loc de acordul acesteia.

5.2. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C.pr.civ., „casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: […] 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii”.

Reclamantul a precizat la termenul de judecată din data de 13.06.2018 că înțelege să nu timbreze capătul de cerere având ca obiect despăgubiri, motiv pentru care instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării, fără ca ulterior să se pronunțe asupra acesteia.

Or, potrivit art. 224 C.pr.civ., „instanţa este obligată, în orice proces, să pună în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu”. Conform art. 248 alin. (1) din acelaşi Cod, „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Pe cale de consecință, instanța de recurs va admite recursul declarat de recurentul-reclamant, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite excepţia netimbrării și va anula acest capăt de cerere, ca netimbrat.

5.3. În privinţa motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 6 C.pr.civ., Curtea reţine că instanţa de fond a prezentat argumentele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată, fără a exista motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Motivul de recurs analizat priveşte situaţiile în care instanţa de control judiciar nu poate desluşi starea de fapt reţinută de prima instanţă sau nu poate stabili motivele care au stat la baza soluţiei, din cauza motivelor contradictorii sau străine de natura pricinii, iar nu situaţiile în care instanţa citează dispoziţii legale, iar ulterior realizează o interpretare a acestora, considerată de partea interesată a fi contradictorie.

Instanţa de fond a procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, astfel că au fost respectate cerinţele unui proces echitabil. Obligaţia instanţelor naţionale de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Acestea pot fi analizate grupat, iar răspunsul poate fi şi implicit, rezultând din considerentele exprimate în legătură cu chestiunile aflate în legătură directă.

5.4. În ceea ce privește motivul de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., instanța de recurs apreciază susținerile recurentului-reclamant ca fiind parțial întemeiate, în măsura ce se desprinde din cele ce urmează, în ceea ce priveşte aspectele de drept substanțial.

Prin hotărârea atacată, instanţa de fond a reţinut faptul că suplinirea consimțământului unui părinte la eliberarea pașaportului si la deplasarea minorului, ca urmare a refuzului acestui părinte la eliberarea pașaportului si la scoaterea minorului din tară trebuie apreciat in fiecare caz in parte, neputând fi prezumat ca manifestare a abuzului de drept, pentru că exprimarea acordului ambilor părinți, ca o cerință legală pentru reglementarea condițiilor de deplasare in străinătate a unui copil, este de natura sa respecte si sa protejeze înseși drepturile minorului, iar nu atribuțiile parentale.

Instanța de recurs reține că, prin această concluzie, se face confuzie între eliberarea pașaportului pentru minor, care reprezintă un document de călătorie pe baza cărora cetăţenii români pot călători în străinătate, și însăși utilizarea acestuia pentru a părăsi teritoriul țării.

Conform dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare: „Documentele de călătorie prevăzute la alin. (1) sunt proprietatea statului român şi fac dovada, în faţa autorităţilor române şi străine, a identităţii, cetăţeniei, calităţii, precum şi a dreptului titularului de a călători în străinătate”.

Astfel cum a reținut și prima instanță, dreptul la liberă circulație este garantat cetățenilor români de art. 25 din Constituția României, iar potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului „deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare”.

Prin urmare, se impune a se sublinia că nu este contestată existența dreptului minorei (...) de a călători în străinătate, singurul aspect în discuție fiind cel legat de îndeplinirea formalităților pentru eliberarea actului care face dovada, în faţa autorităţilor române şi străine, a identităţii, cetăţeniei, calităţii, precum şi a dreptului titularului de a călători în străinătate.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 248/2005, „cetățenii români minori pot călători în străinătate numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, în condițiile prezentei legi”, însă această regulă privește însăși exercitarea dreptului de a călători, și nu existența sa, respectiv deținerea unui document care să dovedească faptul că titularul este un cetățean român cu drept de a călători în străinătate.

Potrivit prevederilor art. 17 din Legea nr. 248/2005:

„(1) Minorilor cetăţeni români care nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate li se eliberează paşapoarte simple electronice în următoarele condiţii:

a) în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, a reprezentantului legal ori în temeiul ordonanţei preşedinţiale date în condiţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, prin care instanţa a dispus cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti; […]

(11) Ordonanţele preşedinţiale prevăzute la alin. (1) trebuie să cuprindă în mod expres faptul că persoana în favoarea căreia s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti are dreptul de a solicita eliberarea paşaportului sau de a-şi exprima acordul în acest sens.

(2) Eliberarea paşaportului simplu electronic pentru minor, în cazul în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinţi se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 171 alin. (1) lit.e), se efectuează numai după soluţionarea acestor cazuri de către instanţa de judecată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 ori prin ordonanţă preşedinţială prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului”.

Raportat la aceste dispoziții legale, problema de drept în cauză este dacă hotărârile judecătorești depuse de către reclamant fac dovada suplinirii acordului celuilalt părinte, fiind stabilit în cauză faptul că, pentru solicitarea de eliberare a pașaportului cererea nu a fost formulată de ambii părinți, iar reclamantul nu este părinte care exercită singur autoritatea părintească.

Interpretând normele de drept material citate, instanța de recurs reține că situația de fapt dedusă judecății se încadrează la dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, existând neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului în vederea eliberării paşaportului simplu electronic pentru minor, soluţionate de către instanţa de judecată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului.

Astfel, prin sentința civilă nr. 721/20.01.2012 pronunţata de Judecătoria Sector 2 Bucureşti în dosarul nr. 37115/300/2011, definitivă prin decizia civilă nr. 821A/2012 pronunţată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă şi irevocabilă prin decizia civilă nr.7/2013 pronunţată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă, s-a suplinit consimţământul mamei minorei pentru eliberarea paşaportului.

Litigiul a fost judecat pe fond, procesul fiind început înainte de data de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare noul Cod de procedură civilă, astfel că nu se aplică dispozițiile privind pronunțarea unei ordonanțe președințiale.

În considerentele sentinței civile nr. 721/20.01.2012, s-au reținut următoarele:

„Pentru ca exercițiul dreptului minorei la liberă circulație și al dreptului reclamantului de a se deplasa împreună cu fiica sa să nu fie zădărnicit nici după expirarea valabilității pașaportului actual al minorei, instanța urmează să suplinească consimțământul pârâtei pentru eliberarea, la cererea reclamantului, a unui nou pașaport individual pentru minora (...). Reclamantul va restitui pârâtei și respectivul pașaport, la sfârșitul perioadei de vizită, pentru ca și pârâta să își poată exercita, eventual, dreptul de deplasare împreună cu minora”.

Această soluție a instanței nu are o limitare temporală de natura celei invocate de către autoritatea pârâtă, respectiv doar pentru obținerea unui (singur) nou pașaport, ci este accesorie dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minora, inclusiv sub forma deplasărilor în străinătate, prezumându-se subzistența acesteia până la majoratul minorei.

În speță, acest drept al reclamantului subzistă și după eliberarea pașaportului anterior, fiind confirmat prin sentința civilă nr. 7161/09.03.2012 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti în dosarul nr. 37114/300/2011, definitivă prin decizia civilă nr. 1064A/12.12.2012 pronunţata de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă si irevocabilă prin decizia civilă nr.1622/17.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă, prin care s-a stabilit programul de legături personale cu minora, al ambilor părinți, iar în dispozitiv a fost reținută următoarea regulă:

„În perioada programului stabilit prin prezenta acţiune mama poate părăsi ţara cu minora fără acordul tatălui, iar în perioada în care mama nu are stabilit program de vizită tata poate părăsi ţara cu minora fără acordul mamei”. 

Această hotărâre judecătorească își produce efectele în continuare, nefiind invocată vreo hotărâre judecătorească prin care să se fi stabilit contrariul, motiv pentru care subzistă și efectele hotărârilor judecătorești anterioare, prin care a fost suplinit consimțământul mamei pentru eliberarea, la cererea reclamantului, a unui nou pașaport individual pentru minora (...), tocmai ca o garanție pentru exercitarea efectivă a dreptului corelativ al acestuia de a avea legături personale cu minora, în perioada programului de vizită, inclusiv sub forma deplasărilor în străinătate, astfel încât să nu fie necesară demararea unor noi proceduri judiciare pentru fiecare formalitate de emitere a documentului de călătorie.

Părintele interesat, în măsura în care circumstanțele ar impune, are posibilitatea de a solicita instanței competente modificarea regulilor stabilite, ipoteză ce nu a fost invocată în speță, iar limitele de apreciere ale autorității publice sunt foarte restrânse, deoarece este ținută a respecta autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești, fără a repune în discuție fondul chestiunilor de fapt și de drept dezlegate, invocând formalități administrative.

Chiar dacă hotărârile judecătorești sunt pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, întrucât cauza privește efecte viitoare ale acestora asupra unei situații pendinte, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 430 alin. (1) şi (2) C.pr.civ., potrivit cărora: „Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.

Autoritatea de lucru judecat reglementata de art. 430 C.pr.civ., ca și în reglementarea Codului de procedură civilă din 1865, este în concordanţă cu jurisprudența CEDO, potrivit căreia obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6 § 1 din Convenția Europeană nu face nicio diferențiere între cauzele prin care s-a admis acțiunea şi cele prin care s-a respins acțiunea, hotărârea trebuind sa fie respectata si aplicata indiferent de rezultatul procesului (cauza Pilot Service c. României). De asemenea, tot in jurisprudența CEDO s-a statuat faptul ca obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autoritățile nu pot repune in discuție problema soluționată prin hotărârea definitiva (cauza Zazanis şi alţii contra Greciei).

In concluzie, CEDO a stabilit deja ca instanțele sunt obligate sa tina cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6 din CEDO (cauza Amurăriței c. României).

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, constituie „refuz nejustificat de a soluţiona o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane”.

Art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ prevede, de asemenea, că se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Pe cale de consecinţă, Curtea reține că prezentul recurs este fondat, fiind incident motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., iar în temeiul art. 498 alin. (1) C.pr.civ., al art. 18 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentinţa recurată în privința capătului principal de cerere şi, după rejudecarea în fond, va admite în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că va obliga pârâta la soluţionarea cererii de emitere a paşaportului simplu electronic pentru minora (...), cu respectarea celorlalte cerinţe legale, în afara consimţământului mamei minorei suplinit prin hotărâre judecătorească.

Întrucât adresa nr. (..) nu reprezintă un act administrativ tipic, ci doar materializarea refuzului explicit de soluționare a cererii, instanța reține că nu este admisibilă anularea acesteia, fiind suficientă constatarea nelegalității refuzului în considerentele hotărârii.

În ceea ce privește obligarea conducătorului instituției la plata unei amenzi administrative sau la plata unei despăgubiri de 100 lei/zi până la eliberarea pașaportului, instanța reţine că sancţiunile eventuale prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi despăgubirile la care este îndreptăţit creditorul sunt condiţionate de o neexecutare a hotărârii judecătoreşti. Or, în această fază procesuală, se prezumă că o autoritate publică se va supune hotărârii judecătoreşti, iar recurentul-reclamant nu a dovedit existenţa vreunui indiciu pe baza căruia curtea să concluzioneze că se impune stabilirea acestora în sarcina pârâtei din acest stadiu procesual, motiv pentru care cererea accesorie va fi respinsă.

Domenii speta

Spete similare